Eliade Gh. Mircea ci. V reală 192l-l922 1 страница

Niş ka, eu trebuie să ră mâ n singur, oricâ t te-ai supă ra tu. Pentru că aceasta e voinţ a mea, pe care o ascult, î ntotdeauna. Nu te preface că nu î nţ elegi. Bă nuieş ti multe ş i poate chiar ghiceş ti. Nu aş tepta să -ţ i dezvă lui gâ ndurile mele. Mi-eş ti cea mai bună prietenă, dar sufletul meu ră mâ ne al meu, ş i mă î mpotrivesc î ndâ rjit ca un stră in - toţ i trebuie să -mi fie stră ini - să -l dezvă luie.

Singur, nu te uit. î n singură tate, nimic nu se uită, ci numai se liniş tesc tulbură rile. Deosebirea este aceasta: că î n singură tate pot iubi sau gâ ndi un lucru, calm, senin; î n timp ce î n mijlocul celorlalţ i m-ar sugruma neliniş tile, m-ar î ntuneca pâ nă la ură. Nu uit decâ t amintirile pe care le voiesc uitate. Prietenia noastră ră mâ ne. Deş i, ceea ce mă hotă ră ş te să nu te mai vă d e o că lcare a prieteniei. Tu, de ce nu vrei să î nţ elegi?..

De ce te-am să rutat? Gâ ndeş ti că ne mai putem numi prieteni acum, câ t timp tulburarea e proaspă tă î n creierul ş i î n sâ ngele meu? Tu accepţ i promiscuitatea sentimentală; prietenia ală turi de să rutul pe buze. Eu mă ră zvră tesc î mpotriva ei. Toate prieteniile sfâ rş esc aici: se î mprumută la î nceput că rţ i, se ascultă concerte î mpreună, se prelungesc vizitele pâ nă seara tâ rziu, se strâ nge î nfiorat palma prietenei, apoi să rutul sfios, apoi î mbră ţ iş area pă timaş ă, apoi logodna sau colajul. Prietenia mea trebuie să ră mâ nă pură. Nu mă stă pâ neş te rigiditatea unei morale mediocre, ci voinţ a mea. Eu vreau să î mi ră mâ i numai prietenă.

Tu nu poţ i să -mi î nţ elegi disperarea? Ş i eu, ca toţ i ceilalţ i; ş i eu, te-am să rutat după o noapte petrecută atâ t de nou ş i de eroic. De ce n-am putut ră mâ ne stă pâ n pâ nă la capă t? Pe tine nu te sufocă mediocritatea acelui să rut? Ş i noi, prieteni austeri, vorbiţ i de râ u ş i neî nţ eleş i î n originala noastră puritate, să sfâ rş im ca oricare dintre ultima mie de perechi universitare? Mă torturează pâ nă la obsesie gâ ndul că ne-am lă sat î nfrâ nţ i acum. la sfâ rş it, de mediocritate. De aceea trebuie să ne despă rţ im, pentru un ră stimp.

Nu vreau să î nţ elegi greş it despă rţ irea noastră. Nu se va rupe nimic, nu se va pierde, nu se va î ncheia nimic. Despă rţ irea cea mare se va î nfă ptui î n toamnă, câ nd eu voi pleca î n Nord, iar tu î n vreo ţ ară caldă, sau vei ră mâ ne aici, cu că snicia de mediocră ş i comodă fericire.

Vom ră mâ ne câ teva luni singuri; eu cu că rţ ile mele, tu cu prieteniile cele noi. Ne vom scrie, câ t mai mult. Dacă î ţ i trebuiesc că rţ i, ţ i le voi trimite prin Radu. El e singurul pe care î l primesc, foarte rar, î n mansardă.

Mă î ntrebi dacă lucrez ceva. Niş ka, sunt atâ tea lucruri care trebuiesc ş tiute... Că rţ ile sunt mari, multe, ispititoare; nopţ ile sunt lungi. Anii aceş tia i-am petrecut ca să -mi adun ş tiinţ ă. De acum, cine ş tie ce voi face. Cel care se opreş te la că rţ i e un să rman neputincios; iar cel care trece pe lâ ngă că rţ i, un schilod. Drumul meu trebuie să mă ducă acolo unde vreau eu. Ţ ie n-am să -ţ i spun. Aceasta se va ş ti după cinci, zece sau cincizeci de ani.

Dar nu e aş a că te plictisesc mă rturisirile mele obscure? Rugâ ndu-te să î nţ elegi ş i să nu te superi, te salută prietenul tă u.

P. S. Ş tii că Radu iubeş te tot mai mult pe Viorica? E ciudat; se apropie doi ani de câ nd a cunoscut-o ş i a î ndră git-o. Radu niciodată n-a fost atâ t de statornic. S-a schimbat mult. Bea tot mai rar, citeş te. N-are să izbutească să -ş i realizeze o viaţ ă corectă; de aceasta sunt sigur. î i lipseş te ceva, un resort lă untric sau o axă, sau o noţ iune. Nu ş tiu. Dar Radu e menit rată rii definitive. De aceea te î ntreb dacă tu ş tii ceva de la Viorica.

Sunt stupid. Am uitat iar că nu vrei să te î mpaci cu vechea ta prietenă. De ce, Niş ka?...

Prietene, pentru un asemenea fapt să ne despă rţ im? Sunt atâ t de tristă... Am suferit, ş i nu ş tiu cum să -ţ i scriu ca să î nţ elegi suferinţ a mea. Tâ njeam zi după zi. Mă deş teptam dimineţ ile, ostenită. Aş fi voit să fug, să fug... Ş tiu câ t sunt de stupidă să -ţ i mă rturisesc dorurile mele. Tu ai voit să le î mplinesc; dar dacă nu ş tiu cum?... Ş tiu un singur lucru, pe care ţ i—1 î mpă rtă ş esc cu rugă mintea de a-l î nţ elege cuviincios: că am nevoie de tine, de apropierea ta, de glasul tă u, de trupul tă u. Vreau să te simţ vecin. Departe, mă chinui.

î ndur acum crize pe care nu le î nţ eleg. Iară ş i te rog: de ce nu vrei să mă ajuţ i? Ele au să se limpezească, ş tiu; dar dacă mă vor ucide ş i pe mine, î n acea mediocritate care ne î nspă imâ ntă pe amâ ndoi? Te rog să mă ajuţ i, să mă aperi. Nu ş tiu cum să -ţ i scriu; dar am î nceput să mă tem de soartă, de oameni. Mă simt iară ş i slabă ş i nici nu mai pot râ de ca altă dată, nu mai mă pot preface. Altă dată eram tristă, ş i toţ i mă socoteau ne-

astâ mpă rată, uş oară, nepă să toare. Acum, toţ i î nţ eleg că sunt tristă. Cine ş tie ce bă nuiesc. E jignitor, ş i pentru mine, ş i pentru tine.

Crezi că pe tine nu te bă nuiesc toţ i că eş ti î ndră gostit ş i suferi î n singură tate? î ţ i spun aceasta ca să î nţ elegi că pustnicia ta e absurdă ş i primejdioasă. Ai să te surmenezi, ş i n-ai să poţ i scrie nici una din că rţ ile pe care le-ai fă gă duit. Ş i apoi, eş ti stupid; pentru o nevinovată ş i de mult trecută să rutare - să ne despă rţ im?... Dar eu am uitat; nu mai sunt tulburată nici de amintire. Tu, dacă ai cu adevă rat voinţ ă, uită. Primeş te să ne î ntâ lnim iar, ş i iar să petrecem ca doi bum prieteni.

î ţ i strâ nge mâ na, Niş ka.

P. S. Nu-mi scrie, te rog, nimic de Viorica. Pe Radu l-am vă zut de câ teva ori, dar n-am surprins nimic deosebit.

Niş ka, am citit scrisoarea ta î n cea mai frumoasă dimineaţ ă de iarnă, î n cel mai alb oraş. Dacă ai ş ti câ t m-ai ispitit să cobor jos, î n curtea cu ză padă, pe stră zile cu soare, cu pomi, cu perechi fericite... Niş ka, m-am chinuit iară ş i, cu amintiri î ntunecâ nd senină tatea rafturilor. Eu, care mă socotisem aproape liniş tit, ş i-mi fă gă duiam să te î ntâ lnesc... Mă î nspă imâ nt, Niş ka, de mâ nia tragică pe care o simt deasupra-mi. Oricâ t m-aş î nsenina, un cuvâ nt scris de la tine iar mă tulbură. Lupta î ncepe, ş i biruinţ a mă dă ruieş te după ceasuri lungi, ş i câ nd totul a ajuns iar amintire, un alt cuvâ nt scris o î nviorează; ş i iar î ncepe lupta...

E stupid să mă plâ ng de consecinţ ele unei hotă râ ri de ale mele. Eu am voit, eu trebuie să sufă r. E o dovadă de slă biciune scrisoarea aceasta, care î ncepe cu mă rturii; dar ar fi mai mare slă biciunea dacă nu ţ i-aş trimite-o. Nu ş terg nimic, ci î ţ i scriu că dimineaţ a, cerul ş i scrisoarea ta m-au chinuit amar, disperat, prelung că o agonie. N-am putut citi nimic î n acel ceas. Am privit pe ferestruică doi plopi î nză peziţ i, î ntr-o curte albă.

Nu, Niş ka, tulburarea n-a trecut. Eu nu te pot vedea atâ t timp, câ t să rutul final stă ruie să mă mustre. î nţ elege, te rog, ş i durerea mea, singur aici, î ntr-o iarnă cu câ mpuri, cu petreceri, cu să li luminate pâ nă î n zori. Eu nu mă pot coborî î nainte de un fapt pe care î l aş tept, dar nu-l î nţ eleg.

Uită tristeţ ea scrisorii mele; sunt tot atâ t de puternic, oricâ te ispite m-ar î ncerca. Aminteş te-ţ i că tinereţ ea e o criză; nu supravieţ uiesc decâ t câ ţ iva nebuni, stă pâ niţ i de patimi sau de î ncordă ri eroice. Tu cunoş ti hotă râ rea mea. Acum, câ t timp sunt trist ş i tulburat, nu sunt erou. Trebuie să ajung. Viaţ a mea nu acceptă compromisuri: ori erou, ori anulat.

De aceea lupt, ca unul care ş tie că î napoia lui e moartea, etică, sentimentală sau cerebrală.

Ţ i-am spus prea mult, nu e aş a?...

Acelaş i prieten.

VII

... Am venit la tine, dar am citit acel ciudat bilet de la uş ă ş i m-am î ntors. Veneam cu veş ti; dar unui î nmormâ ntat de viu la ce i-ar mai folosi?...

Se vorbesc multe prin oraş asupra claustră rii tale. Zvonul pornit de la redacţ ie pomeneş te de o carte pe care o scrii ş i care va cuprinde o sută de foiletoane. Dar e un zvon pe care nu-l crede nimeni. Prietenii tă i insinuează că ai fi î ndră gostit ş i că, î ngâ mfat cum eş ti, nu vrei să te tră dezi. Deş i, singură tatea ta prelungită e atâ t de vorbitoare...

Un alt zvon e de-a dreptul ofensator. Se ş opteş te anume, mai ales de că tre colegii din cerc, că eş ti nebun. Nu te supă ra; eu nu fac decâ t să reproduc fidelă cele ce-mi ajung la ureche. După socoteala lor, ai î nnebunit astă -toamnă, câ nd ai publicat acele pagini de scandal. Nebun erai ş i mai î nainte, pentru că scriai î ntotdeauna la persoana I ş i pomeneai de tine ca de un supraom, pomeneai de „carnea, sâ ngele ş i duhul" tă u ca ş i cum toţ i cititorii ar fi fost obligaţ i să le proslă vească. Acestea spun ei, colegii de la cerc. Fireş te, eu nu cred nici unul dintre zvonuri. Cred că vrei să faci o farsă ş i să lucrezi î n tihnă la unul din mediocrele tale romane. Mi le-ai povestit, ' astă iarnă; ş i cred că nu se vor vinde.

Pe mine mă poţ i primi, nu? Am ş i alte lucruri să -ţ i î mpă rtă ş esc, care te-ar putea interesa; asupra dragostei lui Bibi, asupra unui domn care mă cere de soţ ie, asupra unui tâ nă r dră guţ, cu buze foarte frumoase, care ţ i-e prieten etc.

Fireş te, dacă eş ti prost-crescut ş i te î ncă pă ţ â nezi să nu mă primeş ti, n-am să mă supă r. Să nu crezi că am să mă neurastenizez de dorul tă u. N-am să te mai vizitez, niciodată.

In orice caz, te pot vesti că aceasta e singura scrisoare pe care o primeş ti de la prietena ta,

Nonora.

VIII

Nu mi-ai spus nimic, prieten eremit ş i ră ută cios. Eu aş tept lă muriri precise, ş i tu mă ză pă ceş ti mai mult. Nu ş tiu ce ş i câ t să î nţ eleg din scrisoarea ta. Cu câ t o citesc mai mult, cu atâ t sunt mai tulburată. Sunt eu, prietenă, atâ t de ispititoare? Am ră mas î mpreună noaptea de Ajun ş i nu mi-ai spus nimic. Am fost ca doi prieteni vechi ş i buni. De ce te-ai schimbat, de atunci? Să fie acel să rman să rut, de care mă că iesc? Dar uită -l, uită -l!...

Tu, care ai exaltat prietenia, te porţ i ca cel din urmă dintre prieteni. Un pretext stupid î ţ i slujeş te să te î ndepă rtezi după ce m-ai silit doi ani să gâ ndesc ş i să simt ca o tovară ş ă de a ta. E atâ t de greu să î nţ elegi că sufă r de absenţ a spiritualită ţ ii tale, cum ai suferit tu fă ră Grieg sau fă ră Comentariul lui Don Quichottel

Nu-mi eş ti prieten, pentru că mă sileş ti să scriu asemenea scrisoare, cu rugă minţ i de î ndră gostită. E umilitor. Acum doi ani nici nu ţ i-aş fi ră spuns după cea dintâ i scrisoare a ta. E prea tâ rziu. Iţ i sunt prietenă, ş i am nevoie de creierul ş i sufletul tă u. Ş tii că sunt femeie, ş i î ncă prea tâ nă ră, să pot evolua singură. Nu pot face nimic fă ră sprijin, fă ră imbold. Nu pot face nimic mare. î nainte de a te cunoaş te, eram nepă să toa-re ş i mă socoteam liberă. Acum, nu mai sunt. Vreau prea mult ca să pă ş esc singură. Am nevoie de atmosfera pe care o respiri tu, de gâ ndurile ş i î ncurajă rile tale. Dacă tu vrei să ajungi erou, eu vreau să ajung o femeie de elită. E greu, nu e aş a? De ce nu-ţ i aminteş ti ş i de mine? Car-' ţ ile pe care te oferi a mi le î mprumuta nu preţ uiesc nimic, acum, câ nd sunt tulburată de gâ ndul că nu vrei să mă primeş ti. Eu nu am să mă realizez prin lecturi. Universitatea nu mi-a dat nimic. M-am schimbat prin tot ce mi-ai comunicat tu, cu vorbă vie, cu fapte, cu î ndemnuri. Că rţ ile le î nţ eleg ală turi de tine. Ş i le î nţ eleg numai câ nd nu sunt neliniş tită; ca acum, de un prieten pe care î l pierd.

Aş avea atâ tea să -ţ i spun, să te î ntreb... Cum le-aş putea scrie, câ nd eu scriu ca tine, cu expresiile tale?

Poate mi-ai fă cut un mare ră u, aceasta ţ i-am mai spus-o, î nvă ţ â ndu-mă să pă trund oamenii după preocupă ri, fraze ş i conţ inutul noţ iunilor. Nu mai pot suporta colegii care î mi fac curte, nici colegele vicioase ş i bâ r-fitoare. Nu mai pot suporta pe nimeni î n afară de Bibi. Nu ş tiu ce are să se petreacă cu mine.

Aş tept primă vara cu inima strâ nsă. Dar mi-e atâ t de dor de ea... Am atâ tea amintiri pe care le vreau î mprospă tate. Dacă aş ş ti să scriu, ţ i-aş spune multe; *ş i dacă aş vrea, iară ş i ţ i-aş spune multe...

Nu e aş a că n-ai să te superi dacă am să fiu ş i eu enigmatică?

Prietena ta, Niş ka.

Niş ka, î ntotdeauna câ nd î ţ i citesc scrisorile mă î ntristez. Ş i nu alung tristeţ ile decâ t scriindu-ţ i. De aceea, poate, ritmul î nceputului ş i ritmul sfâ rş itului sunt atâ t de potrivnice î n scrisorile mele.

Nu ai deloc dreptate. Datoria prietenului e să î mpartă durerea celuilalt, spui tu. Deş i eu cred altfel, î ţ i accept formula. Dar dacă nu-ţ i mai sunt prieteniei altceva? Nu am atunci datoria să mă î ncordez ş i să ajung iar prieten? î ţ i mă rturisesc aceasta ca să nu mă î nţ elegi greş it, ş i să nu vezi î n claustrarea mea o că lcare a prieteniei.

Ş tiu că eş ti reconstituită prin mine ş i ş tiu că sufletul feminin e pasiv, aş teptâ nd să fie fecundat de spiritul ş i valorile masculine. Dar nu î ţ i socotesc criza atâ t de primejdioasă ca să renunţ la hotă râ rea mea ş i să mă apropii, să te mâ ngâ i.

Tu ai două că i de urmat: cea dintâ i, anevoioasă ş i riscantă pâ nă la compromitere, e calea libertă ţ ii perfecte. Poţ i ră mâ ne pură, fecioară, luminată de un sens spiritual, chiar cu riscul de a pă rea î n ochii celorlalţ i o vicioasă. Drumul e greu, pentru că femeia se orientează greu singură. Iar, pe această cale a libertă ţ ii perfecte, trebuie să pă ş eş ti singur. Rezervele sufletului feminin se consumă repede ş i, î n lipsa unui alt suflet prieten, nu se mai î mprospă tează. O femeie, oricâ t ar fi de superioară, dacă nu se ataş ează de o conş tiinţ ă masculină cu care să comunice, luâ nd ş i dă ruind, piere. Mediocritatea biruieş te î ntotdeauna asupra unei femei singure.

De aceea - deş i mă doare sfatul acesta, pentru că mi-eş ti prietenă -apucă de la î nceput cea de a doua cale, a fericirii prin abrutizare spirituală. Că snicia e cel mai perfect fapt omenesc, câ nd e concretizarea permanentă ş i vie a unei fericiri etice. Ş i e cel mai dezgustă tor câ nd se î nfă ptuieş te prin laş itatea unuia dintre soţ i. Astfel î nţ eleg eu. Dar tu trebuie să vezi cum vă d toţ i ceilalţ i că snicia: o î ntovă ră ş ire arbitrară a doi oameni care nu se cunosc, care sfâ rş esc prin a se suporta ş i chiar î mprieteni; o fericire că lduţ ă de că min, mulţ umiri resemnate, emoţ ii mediocre de-a lungul unui ş ir de amanţ i sau de copii. Totuş i, că snicia e inevitabilă; sufletul feminin oboseş te repede, iar trupul se insinuează, ş i chemă rile lui nu pot fi î nă buş ite.

Să nu crezi că sunt un mizantrop sau un anarhist. Sunt numai un puritan ş i, dacă nu mă ră zvră tesc viciile ş i greş elile î n libertate, mă î ntunecă ş i mă î nspă imâ ntă mediocritatea adulterului inevitabil. Am cel mai sincer dispreţ pentru amant, care culege resturile (a fost altul î naintea lui, nu?... ) ş i profită de inexperienţ a sexuală a soţ ului, să rman funcţ ionar gră bit să adoarmă după o singură ş i pripită î mbră ţ iş are... Am acelaş i dispreţ pentru soţ, care-ş i caută soţ ie ca să poată avea apartament luxos,

mâ ncare caldă ş i copii. Oameni care nu tresar rostind: acesta e copilul meu...

Dar am ajuns prea departe, ş i nu ş tiu unde să mă î ntorc.

Pe tine te sfă tuiesc să î ncerci amâ ndouă că ile. Urmează pe cea a libertă ţ ii; î n curâ nd, te vei simţ i sfâ rş ită, deprimată, epuizată. Ai să vrei să -ţ i treci grijile ş i oboselile asupra unui soţ. Pentru că nu vei avea curajul să pleci singură, te vei lă sa purtată de un tovară ş care acum ţ i-e necunoscut. Pentru că nu vei avea puterea să alegi tu soţ ul dintr-o mie de bă rbaţ i, te vei lă sa aleasă. Nu trebuie să te simţ i jignită. Aceasta e soarta, menirea femeilor. E adevă rat, eu am voit, ş i acum vrei ş i tu, să ajungi o femeie superioară. î ţ i mă rturisesc, faptul acesta ar fi cea mai mare mulţ umire a unei anumite pă rţ i din viaţ a mea. Dar nu-l vă d cu putinţ ă. Tu ai toate î nsuş irile ş i toate pă catele femeii de elită. Oriş icâ t m-aş trudi vei ră mâ ne capricioasă ş i te vei pleca după fiecare î nfrâ ngere pâ nă la anulare. Tu eş ti perfectă lâ ngă mine. Dar drumurile noastre trebuiesc despă rţ ite, mulţ i ani. Tu nu vei avea puterea de a tră i liberă aceş ti ani. Vei aluneca firesc ş i iremediabil î n mediocritate. Poate, nu mă vei uita; dar, la î ntoarcere, nu mă vei mai î nţ elege... »

Toate acestea sunt triste, nu? Le î ndur ş i eu, dar le ascult, pentru că ele sunt mai puternice decâ t mine; sunt ale destinului, ale sufletului tragic pe care-l desluş esc î n lume ş i î n munţ i.

Tu trebuie să te gâ ndeş ti î ntotdeauna că ceea ce citeş ti î n paginile acestea au fost scrise de mine; că dacă pe tine te î ntristează, mie mi-au scormonit visă rile ş i mi-au î nsâ ngerat sufletul. Tristeţ ea mea e î ntotdeauna mai disperată; pentru că mă torturează gâ ndul acesta: un cuvâ nt, ş i tristeţ ea s-ar preface î n bucurii. Dar menirea mea e să nu spun cuvâ ntul.

Iartă -mă că ţ i-o spun de la î nceput, dar eş ti aproape nebun. Ieri am fost la tine, am citit biletul de la uş ă ş i am ciocă nit un sfert de ceas. Erai acasă, pentru că aş a scria î n bilet, ş i apoi uş a era î nchisă. Ţ i-am strigat de mai multe ori: „Petre, sunt Petre, ş i trebuie să -ţ i vorbesc. " Sunt sigur că ai auzit. De ce nu mi-ai deschis? Radu mi se plâ nge că nici pe el nu-l mai primeş ti. Iar Nonora te bâ rfeş te groaznic prin oraş; ră spâ ndeş te zvonul că ai î nnebunit, că nu mai ră spunzi la scrisori, că vrei să pari original. Ce s-a î ntâ mplat î ntre voi? Vă ş tiam prieteni. Ş i apoi, ce s-a petrecut cu tine?...

Eu am venit să -ţ i comunic un eveniment pe care nu l-a aflat nimeni pâ nă acum: logodna mea. Aş a e că par stupid? Dacă mi-ai cunoaş te lo-

godnica, ţ i-ai schimba gâ ndul, aş a cum mi l-am schimbat ş i eu. Am să fiu fericit; soţ ia mea mă va î ndemna neodihnit să urc treptele, să ajung. Mi-a î nţ eles patima ş i s-a entuziasmat. De acum, puterile mele de muncă sunt î nzecite. Fac totul ca să -i plac ei, pă trund tot mai sus ca s-o vă d mulţ umită de mine. Ură sc ş i mai feroce, pentru că, de acum, un fapt nu mă supă ră numai pe mine, ci ş i pe ea, care ar fi voit să fac eu acel fapt, iar nu altul.

Ţ ie ţ i-am mă rturisit, pentru că tu erai singurul care ş tiai de dragostea mea ş i de ambiţ iile mele. Acum, lupta dintre cele două patimi a trecut, pentru că amâ ndouă s-au contopit î ntr-una singură, covâ rş itoare: fericirea noastră...

Ş i ţ i-am mă rturisit, de asemenea, pentru că toţ i spun că eş ti î ndră gostit de Niş ka. Ş i vreau să te previn că te aş teaptă un dezastru dacă o vei lua de soţ ie. Pentru că Niş ka nu e de aceeaş i esenţ ă spirituală ca logodnica mea. Niş ka nu te va putea aţ â ţ a la muncă, la creaţ ie, la curaj. Tu vei gă si, mai tâ rziu, o soţ ie bogată ş i inteligentă, care te va ajuta mult; nu numai colaboratoare, ci ş i un pas î nainte social; trebuie să cauţ i un nume ş i o avere.

Logodnica mea nu le are; dar are acele î nsuş iri de care ţ i-am vorbit, î ţ i doresc să nu pieri î n mediocritatea care te î nspă imâ ntă. De altfel, ne vom vedea curâ nd, nă dă jduiesc.

Petre.

Prietenul meu, de ce mă î nspă imâ nţ i zadarnic? De ce î mi prevesteş ti un viitor î n care tu î nsuţ i nu crezi? Tu ş tii că eu n-am să primesc un soţ, că n-am să î mplinesc o că snicie mediocră. Prietenia noastră, veche de doi ani, crezi că nu m-a î nvă ţ at ceea ce trebuie să fac?...

Am plâ ns iară ş i citindu-ţ i paginile ră ută cioase. Ai uitat, î n vreme ce le scriai, că le va primi o prietenă care nu te-a vă zut din noaptea de Ajun, o prietenă tulburată, î n plină criză, dezorientată, fă ră ajutor. Nu poţ i î nţ elege câ t ră u mi-ai fă cut. î ncepusem să mă bucur de primă vară, să nă dă jduiesc o î ntâ lnire apropiată. Voiam să -ţ i fac o sumă de surprize. Ca să -ţ i plac, am citit mult, din că rţ ile dă ruite astă -iarnă. Mi-am î nsemnat pe o fâ ş ie de hâ rtie mulţ ime de î ntrebă ri, asupra unor pasaje ciudate. Mă simţ eam atâ t de fericită... Ş i, deodată, scrisoarea ta, aspră ş i mincinoasă.

Ce vrei să -ţ i spun? N-ai dovedit, î n ultimul timp, nici un pic de bună tate, de prietenie, de mâ ngâ iere. Dintr-un capriciu, m-ai î ndepă rtat, după ce m-ai î ndemnat, doi ani, să -ţ i fiu aproape. Vrei să -ţ i spun mai mult?

Vrei să sfâ rş esc scrisoarea aceasta cu tâ nguiri de î ndră gostită? Ar fi stupid ş i inutil. Recitind paginile ultime ale corespondenţ ei noastre am î nţ eles că nimic nu te poate convinge de să lbă ticia ta, nici chiar dacă ţ i-aş spune că te iubesc. Te admir ş i te invidiez că ai un suflet atâ t de aspru sau atâ t de nesimţ itor. Tu minţ i spunâ ndu-mi că suferi î n singură tate; dacă ai suferi ş i tu, nu mi-ai scrie scrisori î n care să mă sfă tuieş ti la mediocritate, după ce doi ani m-ai ajutat să ies din ea.

Nu te î nţ eleg... E atâ t de senin afară, atâ t de cald, sunt atâ tea flori... Ş i eu plâ ng ca o adolescentă ş i mă gâ ndesc la hotă râ ri nebuneş ti. Cum poţ i ră mâ ne î n mansardă? Te ură sc; eş ti î ncă pă ţ â nat ca o bestie... lartă -mă; ş tiu că voinţ a ta te scurmă, te sâ ngeră. Dar ş i eu sâ nger; singură, fă ră prietenul meu, cu atâ tea daruri neî nţ elese, î n primă vară, cu tristeţ ea care mă copleş eş te... Nu ş tiu ce am să fac. Mă gâ ndesc tot timpul la tine, î ţ i recitesc scrisorile, î mi amintesc cu Bibi tovă ră ş ia noastră ş i marea, ş i vacanţ ele... Aş plâ nge de ciudă că par sentimentală ş i î ndră gostită, eu, prietena ta, Niş ka...

XII

î n Jurnal:

„Citind astă zi ultima scrisoare a Niş kă i am fost atâ t de disperat, m-am simţ it atâ t de singur ş i pă ră sit, î ncâ t voiam să cobor î n stradă, să alerg, s-o î ntâ lnesc ş i să -i spun: mi-eş ti dragă!...

⇐ Предыдущая 34 35 36 37 38 394041 42 43 Следующая ⇒