Volumul II [GAUDEAMUS] 1928 15 страница

„Dar de ce am scris eu astă -noapte despre ispite? Am uitat hotă râ rea: dragostea nu trebuie alungată, ci stă pâ nită. Eu nu pot s-o stă pâ nesc; de aceasta mă umileş te. Dragostea e vinovată. Ea mă mâ ngâ ie, ca o gheară stră ină. Mi-e dragă, mi-e dragă... Ş tiu eu ce am?

Nu î nţ eleg de ce mi-a fost teamă. N-am că utat eu dragostea? N-am voit eu s-o cunosc ş i s-o robesc? Aceasta e dragostea. Ş tiu că aceasta e dragostea. Acum, trebuie s-o adâ ncesc ş i s-o stă pâ nesc.

Nu e umilitor. Mi-e dragă... Cuvintele sunt stupide. Cum l-aş putea rosti, cuvâ ntul pe care l-am î nvă ţ at de la alţ ii? De aceea, eu nu sunt î ndră gostit. Sufletul meu nu e ră scolit de dragoste. Fata nu mi-e dragă. Mi-e dragă... "

Insula Capri. „Mi-e dragă Niş ka!... "

Noaptea, î n vagon, spre Ancona: „Niş ka, Niş ka, Niş ka... "

Pe vapor, că tre Fiume: „De ce am ascuns doi ani? Mi-e dragă Niş ka din noaptea câ nd ne-am î ntors de la mă nă stire. Mi-a fost dragă ş i mai mult la mare, î n tren, la Iaş i... Nu vreau să î nţ eleg nimic. De ce sâ

î nţ eleg? Adriatica e albastră ş i sufletul meu e senin. Poate au să -mi piară neliniş tile. De ce să nu-mi fie dragă Niş ka?

Cum să spun? î nţ eleg ş i simt altfel. Hotă râ rile n-am să mi le schimb.

Sentimentul tragic al existenţ ei î l pă strez. Mi-am amintit că vreau să fiu erou. Ce fapt mai eroic decâ t o renunţ are? Ş i o renunţ are care să nu fie o extirpare, nici o biruinţ ă chinuită de remuş că ri. Voi lă sa să -mi fie dragă Niş ka. Nu mă voi teme, de acum, să -mi mă rturisesc, î n singură tate: mi-e dragă Niş ka. Voi tă inui pentru alţ ii. Drumul mi-l voi urma, cu preţ ul a oricâ te î ndură ri. Dragostea trebuie să ră mâ nă, ş i simt că va ră mâ ne î n suflet.

Orice î ndră gostit î ş i jură credinţ ă dragostei. Ceea ce fac toţ i, cuprinş i de nebunie, fac ş i eu.

Nu e adevă rat. Nebunia mea nu este dragostea, ci eroismul. Iar eu nu sunt oricine. Aceasta o pot scrie cu fruntea sus. Viaţ a nu mi-a fost dă ruită; am construit-o eu, cu nemulţ umiri, cu lecturi, cu revolte. Ceea ce am î ndurat astă -toamnă nu a î ndurat nici unul dintre contemporanii mei. Am luptat cu somnul, cu oboseala, cu poftele trupului meu tâ nă r, cu ispitele că rţ ilor amuzante, cu nebunia. Am î nfrâ nt nebunia, pentru că am voit eu; dar n-am fugit din faţ a-i.

Câ nd spun: î mi voi pă stra dragostea ani după ani, tă inuită ş i neî ntinată, trebuie să mă cred. Pentru că o spun eu, singurul î n care mă î ncred.

... O observaţ ie ciudată: de câ te ori gâ ndesc ş i scriu cuvâ ntul voinţ ă, uit orice altceva, chiar pe Niş ka. Dragostea Niş kă i mi-e acum departe. Va trebui să î nchid caietul ş i să privesc Adriatica... Iată, că aceasta fac. "

„Dacă se va observa schimbarea î n ţ ară? Eu mă simt atâ t de schimbat... Multe gâ nduri au ajuns acum sentimente. Din intuiţ ii, au ajuns experienţ e. Nu ş tiu care parte din mine s-a schimbat. Simt o reî nnoire; mă simt mai viu; simt mai precis că aceasta e carnea mea, că acesta e sufletul meu. Nu pot lă muri nimic. Simt!

Dacă se va observa schimbarea? Cum am să mă î ntâ lnesc cu Niş ka? Ei nu trebuie să -i spun. Ea nu poate să î nţ eleagă de ce renunţ. Ea m-ar primi, tovară ş chiar, ş i nu soţ; de aceasta sunt sigur. Sufletul Niş kă i î mi aparţ ine: i-am ghicit dorurile, nă dejdile, intenţ iile. Totuş i, ea nu trebuie să ş tie câ t mi-e dragă. Vreau să ră mâ nem prieteni. Eu voi suferi mai mult aflâ nd cum altul o va stă pâ ni, acolo, aproape de mine...

Sunt un nebun, ş i mă chinui î n van. Niş ka va renunţ a, aş a cum am 'enunţ at ş i eu. Dacă nu, va pieri. Aceasta e lesne de î nţ eles. Va pieri, oricâ t de lungă i-ar fi agonia. Dar Niş ka va renunţ a să -ş i aleagă alt soţ.

Toate anticipă rile acestea n-au rost. Mi-e dragă Niş ka! Aceasta e singura realitate nouă, ală turi de vechea realitate: eu. Restul sunt ipoteze

ş i jocuri. Nu trebuie să -mi ră pească timp. "

Toţ i mi-au spus: „Ai o nostalgie apuseană; aceasta din pricina Italiei". N-a î nţ eles nimeni; nici Niş ka, pe care am vă zut-o rar, pretextâ nd că î mi pregă tesc examenele. Mi-a cerut să -i povestesc; cum era să -i spun că am fost la Roma, ş i de acolo la Napoli, apoi prin Ancona la Fiume?...

î mi urmam drumul cu paş i dureroş i. Tot ce î ncercam să uit creş tea î n amintire, uriaş, asurzitor, viu, barbar. Singură tatea mă chinuia, dar î mi ră mă sese mâ ntuire, mijloc de î mplinire al marelui meu gâ nd.

Vară petrecută î n ră tă ciri, fă ră să uit ş i fă ră să plâ ng... Mă î ntorceam la ră stimpuri î n oraş ul sub flă că ri; aduceam caiete mari, î nnegrite. Plecam, cu un caiet ş i o carte. Ră tă ceam prin munţ i, cheltuind puţ in, dormind prin stâ ne, î ndurâ nd ploi reci. î ncepustm să mă obiş nuiesc cu tulburarea, cu neliniş tea. Socoteam că sufletu-mi va suferi veş nic, nemulţ umit de ceea ce face. î mi purtam singură tatea pe că ră ri, prin mă nă stiri, prin oraş e de Dună re.

Am fost ş i la schit. „De ce să plâ ng? " mi-am spus revă zâ ndu-mi chilia. Ş i n-am plâ ns.

La schit, singură tatea mi se î nsenină. Dar a fost numai o criză, care m-a tulburat mult. Nu disperam, cu pieptul ros de dor nemă rturisit. Gâ ndind la durere, iar nu la dragoste, î mi aminteam: totul trebuie să treacă...

XXIII. MEDITAŢ IE PENTRU DOUĂ TOAMNE

Cea dintâ i toamnă î ncepuse cu chemă ri pe sub castanii umezi, de-a lungul bulevardelor. Cealaltă, cu ambiţ ii ş i neliniş ti de muncă istovitoare, amară î n spasmul ei î ncă pă ţ â nat pâ nă la nebunie. Acum, s-a pogorâ t iar seninul. Dar mi-e teamă. Bă nuiesc ascunş i î n suflet nori de furtună. Tot ce am fă cut pâ nă acum, apropierea lentă ş i dureroasă de acea fă ptură pe care î mi place a o numi erou, s-ar putea nă rui. De aceea mi-e teamă; de suferinţ ele mele care î ş i cer rodul.

Acum, toamna mă chinuie mai mult ş i mai adâ nc. Nimeni nu poate afla. Niş ka mă î ntovă ră ş eş te î n ră tă cirile mele, departe de oraş. Câ mpurile se î nă spresc, pă durile se î nsâ ngerează. Niş ka mă socoteş te cel

mai bun prieten pe care î l poate avea o fată. A î nceput să creadă că orice nă dejde de mai mult e deş artă. Gâ ndul acesta a î ntristat-o mult. Iar eu î i sunt tot mai aproape de suflet, ş i sufletul ei creş te din seminţ ele duhului meu.

Ală turi de viaţ a dură, î ncepută î n fiecare dimineaţ ă cu aceeaş i î ndâ rjire, sfâ rş ită după miezul nopţ ii cu hotă râ rea celui care ş tie că odihna se va pogon o dată cu moartea, î mi vieţ uiam viaţ a cunoscută de ceilalţ i. Publicam ce era mai puţ in viu, mai puţ in original, mai puţ in preţ ios dintre paginile scrise. Celelalte erau confesiuni stranii, dureroase, enigmatice. Cine le-ar fi primit să le tipă rească?

Simţ ind apropierea eroismului, mă observam cu o grijă supă ră tor de pretenţ ioasă. Niş ka î ş i pă stra acelaş i loc; lecturile anevoioase se prelungeau cu aceeaş i stricteţ e; golurile culturii erau umplute cu aceeaş i metodă. Mă supravegheam etic, ş tiinţ ificeş te, sentimental. Vieţ uiam î ntr-o continuă febră cerebrală. Mă voiam om depă ş it. Cele ce am î ndurat, experienţ ele ultimilor ani, singură tatea nemiloasă, taina, î mi colţ u-raseră faţ a. Oasele î ncepeau să se râ nduiască altfel. Ş i privirile se schimbaseră. Liniile, cuta sprâ ncenelor, fruntea purtau fiecare o mască. Nimeni nu putea pă trunde dincolo. Mă osâ ndisem, prin taina care mă sfâ ş ia, unei singură tă ţ i austere, fă ră sfâ rş it.

Eu aş teptam un fapt hotă râ tor. Renunţ area se î mplinise. Aş teptam î ncă o ispită, care să o î ntă rească. î n durerea supremă, se va lumina sufletul eroic. Faptul putea fi pricinuit de î ntâ mplare sau de voinţ a Niş -kă i. Dacă el nu s-ar î ntâ mpla î ncă un an, pâ nă la plecarea mea, biruiam.

Cele ce scriu sunt î ncă atâ t de proaspete î n minte... Dacă aş continua, n-aş mai scrie povestire, ci jurnal.

Iată, acesta sunt acum: bă rbatul care-ş i aş teaptă ultimul salt. Afară, pe câ mpuri, pe stră zi, e toamna. Aici, î n mansardă, sunt eu. Puţ in î mi pasă de toamna de afară, atâ t timp câ t eu nu sunt î ncă î mplinit. Neliniş tea de pâ nă acum a fă cut loc spaimei aş teptă rii. Aş tept halucinat. Ş i nu ş tiu ce aş tept, după cum nu ş tiam nici acum două toamne.

Titlul acestui capitol e fals. Nu voi scrie aici nici o meditaţ ie. Cu această pagină se î ncheie povestirea celor doi ani de experienţ e, de chemă ri ş i de biruind asupra slă biciunilor. Nu ş tiu cum se va sfâ rş i. Nu cunosc, adică, amă nuntele; pentru că izbâ nda va trebui să fie de partea mea. Biruinţ a finală e singura care dă sens ş i preţ unei hotă râ ri. Pâ nă atunci, sunt osâ ndit neliniş tilor ş i aş teptă rilor care mă stră bat zi ş i noapte.

După ploaie, cerul e vâ nă t. Ferestruicile sunt î ncă î mbrobonate. î n curâ nd, voi aprinde lampa. î mi ajung zgomote din stradă. De la masa

mea ză resc doi plopi zdrenţ uiţ i, departe, î ntr-o curte necunoscută. Plopi pe care i-au privit adolescenţ a mea.

Nu mă exalt retoric, nu scriu aici laude toamnei ş i nu insinuez nostalgii. E destulă tristeţ e î n mine. Dar poate e tristeţ ea celui care î nţ elege... ' Cu faţ ă liniş tită, cu pumni strâ nş i, î ntre că rţ i, aş tept.

SFÂ RŞ ITUL PĂ RŢ II I

⇐ Предыдущая 33 34 35 36 373839 40 41 42 Следующая ⇒