Volumul II [GAUDEAMUS] 1928 10 страница

⇐ ПредыдущаяСтр 33 из 43Следующая ⇒

! an singur lucra: ea nu crede nici î n naţ ionalism, nici î n ■ aţ kmalism...

- Eu cred î n ş tiinţ ă ş i î n tine... Tresă rii. Spuneau că nu se iubesc.

r-amă nă cu o declaraţ ie sentimentală, dar o suport ca o cepţ ie.

După cu s-aii coborâ t la o staţ ie ş i au cumpă rat fructe, logodnicii au

nas aiă turi, la o fereastră deschisă, ş optind. Eu am vorbit cu Marcu

pre anii petrecuţ i î n liceu, despre viiţ orui lui, despre viitorul meu. El

ră mâ ne pentru totdeauna la Paris. Mă î ntrista gâ ndul despă rţ irii

ive. dfc un prieten. Pentru mine, Marcu î nsemna tot ce vieţ uisem

i dur, mai vini, mai sumbru in adolescenţ ă. Mareu î mi amintea de

Hţ iile ş i infrâ nanie, ş i iectunie, ş i maturiză rile mele dureros de pre-

i lungul experienţ elor că utate ş i exaltate. Acum, pleca. Cine

Iacă ne vom mai î ntâ lni î n aceş ti cinci ani, câ t timp Marcu nu se

arce m ţ ară?...

Priveam amâ ndoi, zâ mbind, câ mpurile sub soare. Apoi am tă cut; el

^ndunle lui, eu cu ale mele. Poate î ş i mă rturisea: „Omul acesta î mi

. urâ nd, un stră in" ". Eu mă î ntristam. „Cu Marcu mă î nţ eleg tot mai

¹ an, ei cu medicina ş i că rţ ile anarhiste, eu cu viaţ a mea lă untrică. Eu

^; cred uscat, simplist, spiţ er. el mă socoteş te mistic, istoric, halucinat.

; re din noi are dreptate? "...

. Numai eu. ră spundeam. Marcu a evitat, epicureu î nnă scut, ră fuie-We spirituale, paş ii pe drumuri neumblate, curajul absurdită ţ ilor, nebunia contradicţ iilor, a experienţ elor ucigă toare Dreptatea trebuie să fie a wea, pentru că eu am suferit mai mult. Senină tatea mea e amară, dar e tfectivă. A lui a mincinoasă ş i presă rată cu î ndoieli care niciodată n-au ^aJuns intense ş i definitive. Marcu e un prieten care pleacă. Eu, un tâ nă r ^care aş teaptă, î ncă, î nfruntâ ndu-se. "

Gâ ndeam ş i nu-i spuneam nimic. Trenul despica ş esuri cu flă că ri albe. Ză ream gă ri, oameni plecaţ i sub povara verii, fâ ntâ ni la ră scruci de drumuri, care adulmecâ nd orizonturi. „Iată, aceasta e ţ ara mea", gâ n- deam. Ş i Marcu privea, privea. Poate î l î nduioş a despă rţ irea de ţ ara î n care i s-au nă scut ş i iubit pă rinţ ii, î n care a copilă rit, pe strada cu soare mult, î n oraş ul cu fabrici. Poate î ş i amintea liceul, ş i prietenii lui, ş i studentele de la bibliotecă, ş i toate renunţ ă rile î ndurate, ş i nostalgia sfâ rş iturilor de petreceri, ş i nopţ ile de Purim, cu mine ală turi, colindâ nd vecinii î n dominouri negre... Ş i idila î nă buş ită plă pâ nd... Ş i moartea bunicii lui, Estera...

Am tă cut amâ ndoi, pâ nă aproape de seară. Marcu a zâ mbit ş i a î nceput să -mi istorisească viaţ a pe care o va vieţ ui la Paris. Apoi, că tre perechea ce ş optea la fereastră:

- Cred că amâ ndoi sunt nebuni. El spune că e antisemit, ea se laudă cu ş tiinţ a. De fapt, se iubesc. Ş i nici unul, nici altul nu vor să renunţ e la minciună. Poate că, î ntre ei, ş i-au mă rturisit. Sunt î ndră gostiţ i ca doi adolescenţ i sentimentali...

Zâ mbea ră ută cios.

- Tu ai să iubeş ti?

- N-am să fug de ea, mă rturisii. Dar gâ ndul meu de după iubire

n-am să ţ i—1 spun.

- De câ nd te-ai convertit?

- Nu ne-am vă zut de mult...

- Deş i î n liceu pă reai veş nic î ndră gostit... Ai că zut ş i tu... mediocru...

mediocru...

- Dacă iubirea lui Dante ş i a lui Don Quichotte e că dere, atunci am

că zut...

- Nu te î nţ eleg... Ş -apoi, mă plictiseş ti cu aceeaş i literatură a ta...

- Deş i nu e literatură...

Marcu dă du din umeri, zâ mbind ostenit. Am tă cut iar; el citind

jurnale, eu aş teptâ nd noaptea.

î n gară, ne-am î mbră ţ iş at. Pe mine mă ispiteau lacrimi.

- Marcule, parcă ai pleca pentru totdeauna... De abia mă stă pâ nesc...

- Sunt mă gulit... Dar mai ră mâ n î n Constanţ a trei să ptă mâ ni... Daca

vrei, vizitează -mă.

- Nu, e mai bine să ne despă rţ im acum.

Am strâ ns mâ na logodnicilor, care mă priveau fericiţ i. Câ nd s-a apropiat tră sura, Marcu m-a chemat.

- Nu uita să -mi scrii; am să -ţ i trimit adresa. Scrie-mi despre Robert, despre Radu, Dinu, Fă nică... Scrie-mi despre ai noş tri... ş i profesori-despre toţ i...

r98

I-am fă gă duit. „El are să -ş i poarte ţ ara acolo, î n Franţ a, din scrisorile mele", gâ ndeam. Ş i prieteni vechi, ş i colegi din liceu, ş i feţ e de profesori mă î mpresurau î n noapte. Iar î n sufletul meu stă pâ neau tristeţ i de adolescenţ ă pustie.

XIV SFÂ RŞ IT DE VACANŢ Ă

Din cerdacul vilei î mi odihneam ochii pe mare. Mă surprindeam tot mai des cu ochii pe mare ş i cu foile că rţ ii ră sfoite de vâ nt. In cele dintâ i zile n-am voit să caut pe nimeni, la restaurant, î n parc, la cazinou. Ş i bă nuiam că sunt cunoscuţ i î n satul cu vile ră sfirate; Bibi î mi spusese că o va î ntovă ră ş i, cu Andrei, pâ nă î n septembrie. Mă î mbujoram de câ te ori gâ ndeam că voi î ntâ lni pe Niş ka. î mi porunceam să citesc; ş i iară ş i, dimineţ ile, î mi porunceam să cobor pe plajă, s-o caut printre trupurile sub soare. Trebuia să î nfrunt primejdia, spuneam. Dar Niş ka nu era o primejdie. Eu o voiam prietenă; nu î ntotdeauna izbuteam să -mi ascund tristeţ ea amară a biruinţ elor. î mi spuneam că o prietenă î nzestrată cu suflet î nalt va alina asprimea sufletului meu.

Porneam aproape de amurg, singur, pe că rarea ce duce printre stâ nci. Gazda mă socotea un mizantrop precoce. Eu voiam, numai, să pogor î n mine vraja tainică a soarelui ce apune. Descoperisem de mult ritul; soarele ce se stinge mi-era î ndemn, regenerare, bici. Mă î ntorceam seara, o dată cu stelele. Mâ neam cele ce-mi dă dea gazda, bucuroasă că plă tesc câ t î mi cere ş i nu mă plâ ng de nimic. Plecam iară ş i, noaptea. De la cazinou se furiş au, printre vile, melodii cu ispite. Le ghiceam î ntovă ră ş ite de lumini, de zgomote, de miresme. De ce ră mâ neam singur?...

î ndră gisem un colţ cu stâ nci pră vă lite î n mare. Apa se liniş tea sub lună. Piatra era rece ş i cerul î nalt. Aş teptam acolo vâ ntul. Mă î ntorceam acasă tremurâ nd, cu gulerul de la haină ridicat. Aprindeam lumâ narea albă ş i citeam, î n fiecare noapte, singura pagină pe care o scrisesem î n Jurnal. Adormeam cu viziuni ciudate: oceane, ostroave, deserturi, oraş e cu turnuri, ră să rituri, arş iţ e, î naintea ş i î napoia mea. Ră tă ceam singur, cu fruntea î n vâ nt. După o să ptă mâ nă, am coborâ t, seara, pe plajă. Ză ream Perechi puţ ine. Bă tea vâ nt dinspre mare. Mi-am î ncheiat haina ş i am Pă ş it î n sus, spre stâ ncile mele. Mă gră beam, fă ră să î nţ eleg pricina grabei. M-am î ntâ lnit cu un tâ nă r, î n pantaloni albi, eleganţ i. Nu î nţ elegeam de ce mă priveş te bă nuitor, suspectâ ndu-mă. Tâ nă rul alergă î na-Poia-mi. „Poate m-a recunoscut", gâ ndii eu. M-am î ntors, aş teptâ ndu-l. A frecut pe lâ ngă mine; m-a privit; un stră in, gră bindu-se pentru î ntâ lnire.

Am pă ş it tot mai î ncet. î mi ză ream stâ ncile, negre î n albul arg al apei. Mă gâ ndeam: „Nu mai am nici un rost la stâ nci, acum, plictisesc o pereche"... Voiam să mă î ntorc. Dar pă ş eam î nainte.

Tâ nă rul cu pantaloni albi se oprise, jumă tate î n umbră. L-am z o tovară ş ă. M-am î ntristat. Am trecut prin faţ a tor fă ră să -i prive ochiul s-a î mpotrivit, s-a î ntors.

-Niş ka!...

Eram palid, palid. Mi se pă rea că mă cobor dintr-un pat de istovit; că nu mai aveam nici un rost, că viaţ a era vană ş i hotă râ rile copilă rii.

Niş ka a alergat, mi-a strâ ns mâ na, a vorbit, a râ s, mi-a spus pr m-a prezentat.

- Pauli cel mai bun prieten al meu...

Eu am roş it; minciuna mă desfată ş i mă alină, î n noapte. Niş ka era entuziasmată de capriciul soartei.

- Dacă ai să continui Romanul adolescentului miop să nu pe î ntâ lnirea noastră. E stupid romanescă ş i nu te-ar crede nimeni... irnr-c noapte, pe malul mă rii, ală turi de un domn î n alb... Cine ş tie ce a: cititorii Bibi are să fie fericită; te-am aş teptat din iulie; disperas

Am minţ it, spunâ nd că sosisem numai de o zi. Am î ntrebat-o c ră mâ ne.

- Câ t va vrea logodnicul meu...

Am zâ mbit, î n goi, î n mine. Apoi, am prins curaj, am felicitat-o. să rutat mâ na galant.

- Pentru un asemenea eveniment...

- Iţ i pare atâ t de bine că m-am logodit?

- Fireş te; câ ş tig ră mă ş agul dupâ câ teva luni... Niş ka tresă ri. Paul se plictisea, iritat.

- Niş ka, despre ce ră mă ş ag este vorba?

Mă pregă team să -l lă muresc; eram î ndemnat să -i? I

Niş kă i. Dar m-am oprit.

- Prietenul meu e un pesimist. Dai are să -Râ dea.

Tă ceam.

- De altfel, ră mă ş agul nu l-ai câ ş tigat. Logodna va dura d^rTă ceam, zâ mbind. De ce se î ntristase Niş ka?... î ncepu să -mi

bească de Bibi, de Andrei.

- Bibi stă la mine, Andrei la o rudă... S-au î nnegrit de soare... să -i mai recunoş ti. Tu nu te-ai schimbat...

î mi spunea tu. Paul se enerva.

- Ş i dumneata, cu ce gâ nd?

- Am venit să mă odihnesc, două să ptă mâ ni. Mă î ntorc apoi, pentru examene...

- Paule, stă m ş i noi două să ptă mâ ni!

- Imposibil, chirie...

- Ce nesuferit!...

Ne î ntorceam toţ i trei pe nisipul rece, î n noapte. Eu mă î nveselisem pâ nă ia ş arjă. Că pă tasem o vervă care mă neliniş tea. ,, Poate pentru că n-am vorbit o să ptă mâ nă ", gâ ndeam.

- Domnul Paul are să -mi poarte pică. I-am î ntrerupt, poate, de raua cu efecte de lună...

- Declaraţ ia mi-a fă cut-o, dar prost.

- Aş teptam revanş a.

- î nchipuieş te-ţ i, m-a cunoscut la un bal, aici, ş i-a ră spâ ndit zvonul ca se î mpuş că dacă î l refuz...

- Exagerezi, protestă domnul Paul.

- î n orice caz, de acum pot să -ţ i cer impresii personale asupra dragostei.

Niş ka zâ mbi, mirată.

- Mie?...

- E discretă; lă muri Paul.

Mă î mbujorasem. I-am minţ it, spunâ nd că mă doboară somnul. Am alergat pâ nă acasă, fluierâ nd. Am adormit spre dimineaţ ă, după ce citisem de cinci ori singura pagină din Jurnal. Am adă ugat: ., Niş ka s-a logodit cu un anume Paul, insipid ş i frumos. Nu-l iubeş te. Cu atâ t mai ră u pentru Niş ka. A acceptat rugă minţ ile tâ nă rului din laş itate. E tot atâ t de mediocră, ca ş i oricare altă sentimentală. Niş ka va urma perfect dramul prezis de mine: sinucidere spintuală prin că să torie, slă biciune ş l provincie. "

Nu spusesem Niş kă i vila ia care locuiesc. Câ teva zile, am privii n^v>ea din cerdac ş i am scris povestiri. Doream s-o revă d, doream să • ^:> > " esc cu Bibi, să -i cer amă nunte asupra lui Paul-dar aş teptam să fiu Pe deplin lini?!

Nopţ ile, r n pe câ mp, printre că piţ e cu umbre tulburi. Mă culcam î ntre gpopi, cu ochii î n cer dobrogean. Noaptea ş i singură tatea " " ' descopereau î n suflet puteri nebă nuite ş i elanuri, ş i porniri Le cule-Beam pe toate ş i le ascundeam î n mine: „Câ ndva, voi avea nevoie... "

Pe Bibi am î ntâ lnit-o î ntr-o dimineaţ ă, î n gră dina restaurantului. %epta pe Andrei. Era neagră, frumoasă ş i fericită. Mi-a spus că Niş ka ^s~a supă rat mult pe mine. Mi-a bă tut inima.

- De ce, Bibi?

- Pentru că ai dispă rut fă ră să -i ceri adresa; pentru că ai pomenit logodnicului ei de ră mă ş agul acela absurd...

- Bibi, eu cred î n cele ce spun. Paul e un imbecil... Niş ka n-are să fie fericită...

- Vorbeş ti ca un elev de liceu... Mai au doi ani; timp destul să se

cunoască.

- Bibi, fecioria logodnei nu se pierde decâ t o singură dată.

- Să mă supă r?

- Eu vorbesc deschis. Nu î nţ eleg ce a hotă râ t-o pe Niş ka...

- El.. O plictisea cu declaraţ iile, cu ameninţ ă rile... De altfel, nu e un bă iat ră u. î ş i ia, la anul, licenţ a... Va fi profesor de matematici pâ nă ce va sfâ rş i Niş ka... Apoi, vor pleca amâ ndoi la Paris.

-Mediocru...

- Tu judeci altfel, ca un romancier, ca un filozof.

- Abuzezi, Bibi...

- Aş a e. Tu vrei ca toţ i să -ţ i semene.

- Greş eş ti. Eu vreau ca viaţ a Niş kă i să semene Niş kă i. Ea voia altceva. Paul e o confirmare a prezicerii mele din noaptea Floriilor. Ca prezică tor mă bucur, dar ca prieten...

A venit ş i Andrei: mai negru, mai spă tos, mai bine dipus. S-a ară tat fericit de î ntâ lnire.

- Pentru că te-am gă sit, vei mâ nca cu noi.

Paul ş i Niş ka plecaseră la Constanţ a, cu o barcă automobil.

- Primul voiaj î mpreună.

- î nă lţ ă tor, socotii eu.

- Riscant, crezu Bibi.

- Ş i scump, î ncheie Andrei.

De atunci, ne î ntâ lneam î n fiecare zi. Niş ka era tot mai prietenoasă, ş i tot mai adâ nc î i pă trundeam î n suflet. Paul se plictisea ş i î ncerca să mă evite cu ş iretlicuri stupide. î ntr-o seară, Niş ka mi-a ş optit:

- Mâ ine, î nainte de baie, viu să te iau de la vilă. Nu vreau să ş tie ş i

Paul.

Am acceptat mulţ umind; cu bucurii î n suflet, nebă nuite Niş kă i. A venit dimineaţ a. Am ieş it amâ ndoi pe câ mp, vorbind. Pe mine mă ostenea un gâ nd: „Dacă aş minţ i pe Niş ka, insinuindu-i că o iubesc?... " Am primit porunca gâ ndului, ca o uş urare. Printre snopi î n că piţ e, coboram că tre ape.

- Niş ka, trebuie să te resemnezi să nu cunoş ti niciodată Japonia...

- Tu ai s-o cunoş ti? -Da...

- î l iubeş ti, Niş ka?

Am râ s amâ ndoi, privindu-ne.

- Eu n-am să iubesc decâ t un om mare...

- î ncearcă să -l ridici pe Paul.

Nu credeam nici unul î n această depă ş ire a mediocrită ţ ii logodnicului.

- Niş ka, te contrazici de la o lună la alta... Nu-ţ i sunt un bun prieten că -ţ i? pun aceasta, dar trebuie să -ţ i spun... Nu te-ai gâ ndit la nă zuinţ ele tale câ nd ai acceptat pe Paul?

- Nu ş tiu... nu ş tiu... Să nu mai vorbim... Am să mă gâ ndesc doi ani. Apoi, î mi tulbură liniş tea aici, cu tâ nguielile lui...

- Niş ka, femeile mediocre fă ptuiesc î ntotdeauna fapte asupra că rora nu mai pot reveni, pentru că n-au ş tiut să -ş i stă pâ nească o zi sau un ceas plictiseala ş i tulburarea. Dar tu?

- Nu ş tiu... nu ş tiu... Mi-a pă rut atâ t de ră u câ nd am aflat că nu vrei să -mi fii prieten... Am ră mas fă ră sprijin... Am slă bit dintr-o dată...

- Cele ce-ţ i spuneam eu, Niş ka... Te duce mediul... Voi, femeile tinere, nu aveţ i rezistenţ e spirituale... După î ntâ ia î nfrâ ngere, degringolada nu mai poate fi sfâ rş ită...

Niş ka tă cea, istovită. Am coborâ t î ncet că rarea stâ ncoasă. Gâ ndea, î n faţ a apei neliniş tite, ne-am aş ezat să o privim.

- Dacă te ascult prea mult, mă convingi. Ceea ce vrei tu, eu am voit î ntotdeauna, mai î nainte... Dacă nu te-aş fi î ntâ lnit, le-aş fi uitat, ş i prezicerea ta s-ar fi realizat. Dar acum, n-are să se î mplinească...

- Dacă te-ar auzi logodnicul...

- Aminteş te-ţ i un singur lucru: că de acum trebuie să -mi fii prieten...

- Sunt fericit...

- î nainte să î ncerci complimente... î mi fă gă duieş ti să mă ajuţ i î ntotdeauna să ră mâ n eu î nsă mi?...

- Deş i enigmatic... fă gă duiesc...

Niş ka avu o lică rire ciudată î n ochi. Smulse inelul din deget ş i î l zvâ rli deasupra stâ ncilor. Am tresă rit, covâ rş it de bucurii.

- De acum, te-ai logodit cu marea...

- De acum, trebuie să mă primeş ti de două ori pe să ptă mâ nă ş i să -mi î mprumuţ i că rţ i...

Am î ncercat să glumesc.

- Ceea ce î nseamnă că trebuie să lupt î mpotriva prezicerilor mele... Niş ka î mi apucă fericită braţ ul.

- Am să -i spun că am pierdut inelul... că acesta e un semn ră u ş i că, la urma urmelor, logodna se poate socoti desfă cută... De altfel, dacă î ncearcă scene, plecă m...

Acasă, am scris î n Jurnal: „Niş ka se contrazice. A rupt logodna; cu ^afâ t mai ră u pentru mine. Niş ka vrea să se mâ ntuie de mediocritate. Sunt

dator s-o ajut. Dar dacă î i fă uresc o armă î mpotriva-mi? Dacă eu d din nou o Niş kă, creez, de fapt, primejdia eroismului meu? Totuş i, |^H buie". După -amiezi cu arş iţ ă ră vă ş ită de vâ nt să rat, deasupra stâ ncilij^ pe că rarea spină rii de deal dobrogean, cu Niş ka... Marea se liniş tea seară, ş i noi ne î ntorceam pe nisipul umed, curat, ră corit de stele. AcejM două să ptă mâ ni am fost tot timpul î mpreună. Eu nu voiam să gâ ndesc la hotă râ rile Jurnalului, la examene, la povestirile care trebuiau trans, ^:crise,. la că rţ ile care trebuiau sfâ rş ite. Câ nd ajungeam, aproape de mifl zul nopţ ii, singur, la vilă, mă î ntrebam: „Mi-e dragă? "... Ş i aflam că nu mi-e dragă. Mi-era prietenă, ş i eu aveam nevoie de apropierea ei curo aveam nevoie de apropierea prietenului blond. Mă lega de Niş ka p; cu care o dezvă luiam sieş i. Ea ar fi pierit, stinsă de mediocritate, %â. ajutorul meu, gâ ndeam. î i lucram sufletul, aş a cum lucram o pov-î nchipuită, pe hâ rtia albă. î i ghiceam dorariLe; i le ră scoleam, i ie ^^H nam, i le aţ â ţ am. Voiam acea Niş kă pe care o î ntreză risem î n d la mă nă stire: mandră, liberă, neliniş tită, că utâ ndu-si un sens de m originalitate, risipind dispreţ ş i acea nelă murită -î nsuş ire de a Orgoliul viril, de a î ncorda creierul ş i sufletul că tre depă ş iri, de a ^^ potentele pâ nă la dezlă nţ uirea î n operă. Eu voiam o astfel de Niş j^^H

re suh dalta gâ ndului ••, noi-.

o stă pâ nesc, cum î i î ncovoi capriciile, cum î i aprind nosta^^H ^us că 'brazda sufletului ei imi aş tepta voinţ a ca pe ti^^H ■ ■ • urmă ream prefacerile, bucuriile, torturile. GhicwH.. câ nd se descoperea urâ nd chipuri, că rţ i ş i amintiri f^H. i î ndră gite. Mă bucuram că soarta mi-a trimis o prietenă cni^^H iri. Mă bucuram că luminarea Niş kă î se face firesc, fă ră autd^f gestie: fă ră afectarea fatală duduilor sentimentaie. Eram aspru cu & *j^k cu mine î nsumi. Zi după zi, o sileam să -ş i pă ră sească micii ei zei < £ |^H favoriţ ii lecturilor de pension, poeţ ii parfumaţ i ş i eseiş tii abili.

î ntr-o seară cu pă reri de furtună, sus, pe creasta dealului, i-anv^^H mâ niat de Brand. I-am insinuat dragostea pentru asprul duh maâ oj Pastorului. I-am luminat pâ nă î n ascunziş uri sufletul lui de nordi nuit, cu preţ uiri care alunecă minţ ilor celorlalţ i. Niş ka mă asculta, î nfiorată de vâ nt, de marea tulburată, de noapte ş i de glasul meu rostind cuvinte dure, sub ochi î ncruntaţ i. Am î ntrebat-o la ce se gâ ndeş te.

- La Brand... Oare n-aş î ngheţ a lâ ngă un suflet atâ t de î ndâ rjit ş i auster?

- Sufletul viril stă pâ neş te tot atâ tea î nsuş iri de mâ ngâ iere ca ş i cel feminin. Ş i \< i reţ ine, î nsă, sobru ş i neî ndurat, aflâ nd că ele există, nu te mai î ngheaţ ă asprimea lui ş i nu te mai î nspă imâ ntă poruncile lui. î nţ elegi că el suferă î ntotdeauna mai mult; pentru că se gâ ndeş te ş i la tovară ş ă...

- Poate ai să crezi că vorbesc copilă rii, pentru că se apropie furtuna... Dar eu vreau să fiu roaba unui Brand... M-aş uita la el ca la un

p. ezeu... Numai un asemenea bă rbat aş primi ca stă pâ n...

- Niş ka, nu ai să gă seş ti niciodată un astfel de stă pâ n.

De cem-a privit Niş ka ş i a zâ mbit, ş i mi-a strâ ns braţ ul?...

î n Jurnal: „Niş ka ajunge primejdioasă. Se apropie tot mai mult de

■ ară ş a visată. Am î nţ eles că pofta ei de mare e autentică. Mă surprind

dind: ală turi de ea, câ te n-aş face?... Uit că rostul vieţ ii mele e altul,

ebunesc, mai î ntunecat, mai eroic. Ş tiu că Niş ka aş teaptă să o î n-

c. Intr-o seară, privind amâ ndoi marea, mi-a strâ ns braţ ul ş i mi-a

'. exaltată: li-ai spune jide!, aş pleca cu tine oriunde

rea!... » Ochii Niş kă i erau verzi, sprâ ncenele se plecaseră, arcuite,

; î i tremurau, zâ mbea ş i lă cră ma. Trupul Niş kă i se î nfrigura î n

serii. M-am, î nspă imâ ntat: eram ispitit s-o să rut, să -i spun că mi-e

i, să ră tă c. mi după ani pe ţ ă rmuri, î ntre fluvii mari. M-am

it, zâ mbind. Primejdiile cresc. Cu atâ t mai bine pentru faptul meu

. -â ndean: , toate aceste î nlesniri primejdiei nu sunt decâ t

Jiş ka rnâ stâ pâ neţ: ura pe faţ ă: ră spâ ndea zvonul că ■. - - »se.

■ •ă -i iV. , ne, care; ii stă pâ neam logodnica

nuh ca un amant. fâ ptuinu-o din vrerile că rnii ş i

lui meii.. iul. Vlă covâ rş eau hucurii

ndâ -mă la tediocru profesor fie matematică,

/uind o soţ ie frumoasă ş i bogată, care; ^;â -l aş tepte acasă î n sen coase, cu supă ş i mâ ngâ ieri... Eu, creâ nd pe Niş ka, î ncordâ nd-o sa se nplineascâ, să se depă ş ească, să -ş i lumineze î n fapt toate î nsuş irile ei ■ ; e aleasă feminitate.

Ultima seară am petrecut-o î mpreună, toţ i trei, pe stâ ncile unde ne 'mâ lniseră m. Paul fuma afectâ nd un sentimentalism voalat. Niş ka era tristă, - ş i era vesela. î mi spunea, zâ mbind:

- Stâ ncile acestea sunt un trecut pentru noi toţ i.

- Aş adar, nu trebuie să ne mai intereseze.

- Nu iubeş ti amintirile? insinua Paul.

- Nu le las să mă stă pâ nească. E stupid să pleci copleş it de aici. Pentru că am petrecut două să ptă mâ ni care nu se mai pot î ntoarce...

- Ai o sensibilitate barbară, zâ mbi Paul. Eu cultiv amintirile, sentimentele, florile... deş i sunt student î n matematici...

- Eu le accept să mă î mbogă ţ ească, dar nu le las să mă surpe. Socotesc că cel care ş tie să se desfete î n amintiri ş i poate, totuş i, să le î nstru-nească e un adevă rat bă rbat.

- Iată ceea ce n-am putut să î nvă ţ de la tine, se î ntrista Niş ka: să nu mă las risipită de amintiri. Nu ş tiu cum să scap de ele...

- Gâ ndeş te-te că nu mai sunt, că nu se mai pot î ntoarce, că tâ nguirea lor î ţ i î mpiedică viaţ a ş i î mpiedică alte amintiri să se adune î n suflet...

- Acestea sunt fraze, mă î ntrerupse Paul.

- Au, î ntr-adevă r, pă catul de a pă rea fraze, celor care nu izbutesc să pă trundă adâ ncul fă pturilor. Eu socotesc lupta cu amintirile unul din exerciţ iile indispensabile conş tiinţ ei eroice. Cel care e ispitit de amintiri se dovedeş te sensibil. Cel care se î nfrâ nge, senin, depă ş eş te sensibilitatea de elită...

⇐ Предыдущая 28 29 30 31 323334 35 36 37 Следующая ⇒