Volumul II [GAUDEAMUS] 1928 9 страница

- Acum te î nş eli fundamental, dar nu stă rui. Voiesc să -ţ i spun cum î nţ eleg eu creş tinismul.

- Acesta-i protestantism. De ce e nevoie să î nţ elegi d-ta un creş tinism nou? Există unul singur, etern ş i infinit.

- Un creş tinism actualizat, care e mai mult decâ t un rit ş i o credinţ ă, care e î ndreptar, criteriu ş i valorificare.

- Nu poate fi decâ t personal.

- Adică eretic, î ntrerupse prietenul meu. î n mine există acelaş i creş tinism viu, fecund, creator de valori; ş i-l recunosc ortodox ş i ecumenic. Nu am nimic personal î ntr-î nsul.

- Acum greş eş ti ş i d-ta, vorbi studentul. Orice creş tinism autentic e ş i personal, prin î nsuş i faptul funcţ ionă rii lui î n viscere de spiritualitate proprie.

- Domnilor, implorai eu; discuţ iile teologice sunt î ntotdeauna interesante. Eu aş recomanda chiar lectura teologiei dogmatice orică rui tâ nă r; se î ntâ lneş te acolo o atâ t de pură ş i organizată spiritualitate, î ncâ t chiar cei care nu vor crede niciodată, care vor studia filozofia sau matematica, pot profita din contactul cu forme ş i funcţ iuni de gâ ndire complet purificată de gâ ndirea planurilor inferioare, cu gâ ndirea din istorie sau biologie...

- Atunci, de ce ne î ntrerupi?

- Pentru că plecasem de la creş tinismul meu. î ţ i accept î nvinuirea d-tale de protestantism, deş i eu î l simt, prin austeritatea ş i sobrietatea lui, pur ortodox. Dar prefer să fiu protestant ş i creş tin decâ t ipocrit fiu al Bisericii. Pâ nă acum nu pot cunoaş te un creş tinism viu decâ t personal.

- Adică protestant. Fireş te, e preferabil să fii protestant decâ t budist sau necredincios. Dar d-ta î nţ elegi consecinţ ele credinţ ei acesteia? Nu le caut î n istorie; ţ i le amintesc î n d-ta: nu eş ti creş tin, tocmai pentru că te socoti un creş tin pur. Religia d-tale e pragmatism ş i magie.

- Te contrazici cu cele ce-mi spuneai adineauri.

- Nu-ţ i cunoş team, î ncă, erezia.

- Totuş i, lă saţ i-mă să vă spun î n ce constă acest creş tinism eretic.

- Fii te rog scurt, ca să -ţ i pot ţ ine minte toate greş elile.

- Eu socotesc creş tin orice erou al duhului. Orice suflet care vieţ uieş te o viaţ ă eroică, e un suflet creş tin.

- Nu î nţ eleg.

- Am să te lă muresc. Creş tinul depă ş eş te omenescul, fiziologic ş i social?

- Desigur.

- Eroul î l depă ş eş te?

- Depinde: ce î nţ elegi prin „erou"?

- Cel care luptă cu sine ca să concretizeze, să vieţ uiască ş i să ră spâ ndească anumite valori spirituale ce depă ş esc cu mult spiritualitatea comună. Cel care î ntrece omenescul. Cel care renunţ ă la viaţ a celorlalţ i, ca să vieţ uiască ascetic, ca un sfâ nt, numai pentru că ş i-a fă gă duit sieş i să î mplinească acele câ teva hotă râ ri.

- Creş tinul e astfel ş i un erou, dar nu oricare erou al duhului e un creş tin.

- î ndoiala aceasta am avut-o ş i eu, gâ ndindu-mă la ascetismul indian ş i la renunţ area budistă. Ş i ei realizează o viaţ ă luminată de anumite valori spirituale, ce î ntrec spiritualitatea omenescului simplu. Dar eroismul meu valorifică ş i actualizează premisele creş tinismului.

- Care sunt?

- Primatul duhului, conducâ nd la transubstanţ ializare, prin Iisus.

- Ai uitat esenţ ialul: graţ ia.

- Graţ ia e esenţ ială pentru teologi.

- î ncă o greş eală. Poţ i gă si graţ ia predominâ nd î n tot Noul testament.

- Nu pot s-o cred.

- Nu vrei s-o crezi; eş ti î ncă stă pâ nit de pă gâ nism. Eroismul d-tale e pă gâ n, cu toate renunţ ă rile pentru primatul spiritualită ţ ii.

- Nu poate fi pă gâ n un eroism alcă tuit din renunţ ă ri, din î nfrâ nare, din exaltarea unei etice creş tine. Dar discuţ ia aceasta ne-ar duce prea departe. D-tale î ţ i mulţ umesc că m-ai ajutat să aflu ceea ce vreau să fiu: erou. Acum vă î nţ eleg desluş it. Vreau să mă depă ş esc, să mă depă ş esc prin experienţ e ş i suferinţ e, pâ nă ce nu voi mai fi om, ci erou. Vreau să î mplinesc o viaţ ă î nspă imâ ntă toare, vastă, aspră; să nu se ridice nimeni pâ nă la mine, să î ntrec pe toţ i cu faptele mele, toate avâ nd un tâ lc nepă truns. Vreau să realizez un eroism concret, creş tin, iar nu unul de vorbe, de elanuri, de nostalgii. Iată de ce nu sunt pă gâ n: vreau ca eroismul să ră sară din carnea ş i sâ ngele meu, ră stignite pentru o nebunie a duhului. Vreau să fiu nebun, aş a cum a fost Dante ş i Don Quichotte. Vreau să pogor voinţ a ideilor î n viscere, să vieţ uiesc î n lume, aş a cum alţ ii se mulţ umesc a vieţ ui î n nori. Să nu mă î nţ eleagă nimeni, dar eu să fiu erou. Să pă strez ascunsă taina cea mare, î nsutindu-mi, prin tă cere, eroismul...

- E frumos, vorbi î ntristat studentul. Dar eş ti pă gâ n autentic î n eroismul d-tale, pe care î l vrei realizat numai prin voinţ ă. Voinţ a omenească, atunci câ nd nu e asimilată, prin har, voinţ ei divine, e prezumţ ie diavolească...

- Ş i totuş i, dacă d-ta anulezi voinţ a personală î n creş tinism, te apro-Pii de Luther. De altfel, temelia experienţ ei religioase, î n genere, e ^voinţ a. Te contrazici ş i d-ta.

- Eu nu anulez valoarea voinţ ei, dar o cer iluminată de credinţ ă. D-ta crezi î n forţ ele d-tale, î n duhul d-tale de tâ nă r exaltat. N-ai să izbuteş ti nici un act eroic.

- Am să izbutesc, pentru că vreau.

- Vorbeş ti copilă rii. Dacă Dumnezeu vrea să te mâ ntuiască, aju-tâ ndu-te prin har, ai să ajungi erou.

- Nu cred î n Dumnezeu. Nu cred decâ t î n Christos, cel dintâ i ş i cel mai mare erou al creş tinismului.

- Cu atâ t mai ră u. Dar graţ ia lui Dumnezeu e mare. Nu te felicita după izbâ ndă; nu dumneata ai biruit, ci Dumnezeu. Te-a ajutat. Altfel, erai î nfrâ nt.

- Dar ispitele pe care le î nfrâ ng, dar suferinţ ele, dar lacrimile, nu sunt dovezi de existenţ a voinţ ei mele efective, personale?

- Nu î nţ elegi? E un simplu instrument divin.

- Predestinare?

- Nu; har nemijlocit ş i infinit.

Ne-am aş ezat toţ i trei pe muchia muntelui, sub cer senin, î nfă ş uraţ i î n vâ nt. Prietenul meu tă cuse de mult.

- Toate acestea sunt discuţ ii deş arte. Nu există decâ t un singur lucru: credinţ a... Studentul î ntă ri.

- Credinţ a te face fericit fă ră eforturi eroice.

- Dar eu nu vreau să fiu fericit. Nu cred î n fericire, cum nu cred nici î n Dumnezeu; deş i o doresc, cum doresc ş i pe Dumnezeu. Mi-e teamă, chiar, de fericire. Nu pot dormi liniş tit decâ t î n primejdie, î n nesiguranţ ă, î n durere, î n plictiseală amară.

- De ce vrei să te chinui toată viaţ a?

- Pentru că astfel pot ajunge erou.

- O simplă experienţ ă a credinţ ei te-ar fi dus mai aproape de eroism decâ t toată durerea unei vieţ i pă gâ ne.

- Asta nu o cred. Creş tinul e optimist ş i senin.

- Cu câ t te vei apropia de soluţ ia creş tină, cu atâ t vei fi mai senin... Dar d-ta nu eş ti decâ t un simplu pă gâ n torturat de neputinţ a convertirii. Mi-e milă de suferinţ ele d-tale. Ră spâ ndeş ti atâ ta pă gâ nism exasperat de propriile lui elanuri, î ncâ t sunt ispitit acum, dacă m-ai î ntreba: „Crezi î n har? "... să ră spund: „Nu! î ţ i mă rturisesc, mă î ndoiesc de har nu pentru că am discutat cu d-ta, ci pentru că am stat î n tovă ră ş ia d-tale. Eş ti demoniac. "

- Vreau să fiu Sf. Francisc.

- O ironie finală?

- Nu Dar vreau să ajung cu orice chip erou, aş adar, sfâ nt. Aceasta e poziţ ia definitivă. Poate am să evoluez. Dar î n î nţ elesul de a

experimental eroismul, realizâ nd cel puţ in un fapt eroic. Un Sf. Francisc fă ră graţ ie.

-Să -ţ i ajute Dumnezeu. Dacă nu voi fi î ncă î n sanatoriu sau î n pă mâ nt, am să mă bucur î mpreună cu d-ta.

- Deş i bucuria va fi salutată cu lacrimi.

- Iată eternul pă gâ nism nostalgic. Prietenul meu rosti, ridicâ ndu-se:

- Am să mă rog pentru el, să creadă...

Ne-am î ntors la schit. Am mâ ngâ iat toţ i trei bradul despicat de tră snet. Apoi, prietenul meu s-a dus î n chilie. Am ră mas cu studentul î n matematici pe un trunchi. El gâ ndea, luminat de un zâ mbet.

- Ceea ce e dureros e că nici eu nu pot crede.

- Eu ş tiu câ t ş i cum să cred. Dar nu cred, ci aş tept graţ ia. Noapte bună...

N-am spus nimic prietenului meu. Câ nd am intrat î n chilie, s-a î mbujorat ş i a ferit o pagină pe jumă tate scrisă.

- î i scriam ei... Mi-e atâ t de dor...

Am ră mas o să ptă mâ nă, citind Evangheliile ş i Apocalipsul. Eu aveam î n sac un caiet alb, menit unei povestiri pe care nu o puteam scrie. Lâ ngă caiet, S. Francisc ş i Pascal.

După o să ptă mâ nă, prietenul meu s-a simţ it copleş it de singură tate. Studentul coborâ se î n Ardeal, la o rudă. Mi-a dă ruit un exemplar din Gracian, cu o dedicaţ ie tristă. Ş i prietenul meu era tot mai trist ş i tot mai stă pâ nit de amintirea doamnei. Intr-o dimineaţ ă, m-a să rutat ş i a plecat. L-am î ntovă ră ş it o bucată de drum, prin pă dure. Era atâ t de fericit că are s-o vadă...

Câ nd am ajuns pe platou, ne-am despă rţ it. Eu mă î ntorceam spre schit, el cobora jos, că tre oraş. Era senin, cald, liniş te. Ne-am amintit urcuş ul, pe ploaie ş i î ntuneric, cu o să ptă mâ nă mai î nainte.

- De acum, fiecare cu drumul să u...

Treceau zile aspre, dure, nemilostive î n î ndoieli. Vieţ uiam acea să lbatică singură tate pe care o doream din biblioteca mea. Nu vedeam decâ t pe că lugă ri. Porneam î n fiecare zi, singur, cu caietul alb pe creste, pe muchi, pe că ră ri ce coboară î n pră pă stii. Iubeam viespile care culeg mierea arbuş tilor. Iubeam pă să rile pe care, de multe oi, mi se pă rea că le pă trund î n glasurile lor. Iubeam munţ ii ră i ş i pă durile cu putregai Printre trunchiuri.

Nopţ ile, mă chinuiau î ntrebă ri. Aveam acelaş i ră spuns, ş i chinul mă 'ndreptă ţ ea să cred că sunt pe drumul cel bun. Nu uitam niciodată că ^Vfeau să fiu erou.

Dar î ntrebă rile erau multe ş i crude: „Ce am să -i spun Nonorei? " „Sâ fug de prietene? " „Să fug de Nî ş ka? " „Dacă am s-o î ndră gesc? " „Să rup dragostea? " „Să mă mutilez?... "

Au fost nopţ i câ nd tulburarea mă umilea pâ nă la plâ ns. Criza creş tea, creş tea î n singură tate. Mă simţ eam pă ră sit de toţ i, uitat, agonizâ nd î ntr-un pustiu. Sufletul î mi era corMeş it de marasm, de disperare mută, de slă -' biciuni. Totul î mi poruncea să mă î ntorc î n oraş, î ntre oameni. Aş fi voit să vă d pe Niş ka, s-o rog să -mi fie prietenă bună. Aş fi voit să vorbesc, î n jurul meu nu era nimeni. Ră tă ceam, ş i Pascal mi se pă rea rece, ş i Sf. Francisc de neî nţ eles.

î n fiecare dimineaţ ă î mi spuneam: „Astă zi voi că pă ta liniş tea cu care am venit". Adormeam cu vedenii de fericire umilindu-mă. Ispita cea mare era dragostea ş i fericirea prietenului meu. î mi spuneam: „Iată, prietenul meu e fericit. De ce să nu fiu ş i eu? " Ş i nu credeam î n fericire, ş i o pofteam ca pe un fruct.

De câ te ori tristeţ ea singură tă ţ ii aspre mă copleş ea, î mi spuneam: „Are să treacă, are să treacă... ". Mi-era ciudă să aş tept ceasul acela - care trebuia să vină — cu neî ncredere. Nu era î nceputul ş i icoana î ntregii mele vieţ i singură tatea aceasta disperată ş i chinuită?...

Un amurg î nsâ ngerâ nd pă durile m-a liniş tit î n câ teva clipe. Nu pot zugră vi o liniş te de singură tate. Era credinţ ă ş i nă dejde, ş i dragoste, ş i pornire spre jertfă, spre renunţ are. Am gustat fericirea amă ruie ş i calmantă a biruinţ ei.

î n seara aceea, la lumâ narea pe care o mai aprinsese o singură dată prietenul meu după furtună, am deschis caietul neî nceput ş i am scris pe cea dintâ i pagină:

„... Eu î mi voi î nsemna aici crizele ş i soluţ iile mele. Un caiet pentru suflet, î n care oamenii vor fi ispite, iar evenimentele, atitudini. Nu mai pot reconstitui experienţ ele care m-au bâ ntuit î n aceste zece zile, după plecarea prietenului meu. Dar, depă ş ită fiind criza, eu mă simt mai puternic, mai voios, mai î ncreză tor. De acum ş tiu: cu câ t mai mult voi fi copleş it de tristeţ e ş i de neliniş te, cu atâ t trebuie să mă bucur mai mult. Izbâ nda va aduce o limpezire dureros de senină, ş i-mi va mâ nia forţ ele.

Aş adar, nu trebuie să evit primejdiile: sentimentale sau cerebrale. Sunt dator, ca să realizez eroismul, să î nfrunt ispite mari, vaste. Ca să mă î mplinesc pe drumul dă ruit mie, ş i î mpă rtă ş it numai studentului ş i prietenului meu, trebuie să renunţ la fericire. Renunţ area o voi î nfă ptui după coborâ rea î n lume. Renunţ area nu î nseamnă schivnicie. Ascetismul va fi pur etic. Nu voi renunţ a la un lucru decâ t atunci câ nd el î mi primejduieş te drumul că tre eroism. Aş adar, nu renunţ are definitivă, ci renunţ are că utată.

Voi fi prieten cu Niş ka. Iar dacă primejdia va ajunge temută, daca ină voi î ndră gosti, sunt dator să -mi aprind dragostea pâ nă ce mă va stă pâ ni complet. Atunci, voi renunţ a la Niş ka sau la oricare altă dragoste. î -am pomenit numele, pentru că de ea mă simt ispitit mai mult. Sunt sincer; nu mi-e teamă de primejdie.

Singura grijă: eroismul. Aceasta nu trebuie s-o afle nimeni. Voi vie-; ui aceeaş i viaţ ă. Dacă anumite renunţ ă ri pot pă rea nebuneş ti, cu atâ t aiai bine. Numai un nebun supravieţ uieş te mediocrită ţ ii.

In ceasurile mari, să nu fiu trist, ci semn. Accept nostalgia numai î n:: nintiri. î n fapte, -aceeaş i dâ rzenie ş i î ncredere virilă. Faptul trebuie supus eroului. Viaţ a toată trebuie să se frâ ngă sub nebunia Iui... "

XIII. PLECARE

Am coborâ t senin.

Oraş ul se pâ rguia sub cer de flă că ri. Stră zile, î n amiază, se î nă lbeau pustii. Oamenii se strecurau pe sub ziduri, adulmecâ nd umbra. î n mansarda mea, soarele nă vă lise î ngă lbenind albul că rţ ilor.

Am plecat iar, că tre sâ tui cu vile î n sâ n de mare. Acolo, ră să ritul orbeş te zarea apelor: amiaza sticleş te ca o boltă deasupra trupurilor foaie pe nisip î nfierbâ ntat; amurgul sâ ngeră pe dealuri de argilă; seara se iveş te o dată cu luna, adusă din pustietă ţ i să rate; noaptea se limpezeş te albastră, î naltă.

î n gară am î ntâ lnit pe Marcu, î ntovă ră ş it de un tâ nă r brun ş i de o du-ciuie. Nu-l mai vă zusem din iarnă. Ne-am î mbră ţ iş at, printre perechi gră bite, printre hamali. Mi-a prezentat noii lui prieteni: duduia, cu un nume evreiesc complicat, studentă ia Ş tiinţ e naturale; tâ nă rul, medicinist ş i antisemit. Râ dea, ş i aş fi crezut că glumeş te, dacă nu aş fi ză rit zvastica de argint la cheotoarea prietenului să u. Nu mi-a iă sat timp de nară ri ş i iscodiri. Trebuia să ne gă sim locuri, î ntr-un compartiment nu prea aglomerat, ca să putem că lă tori ş i discuta î n tihnă.

Am aflat un culoar gol ş i ne-am mulţ umit să ră mâ nem rezemaţ i de

■ cstre. Marcu ş i tovară ş ii lui se duceau la Constanţ a. El va ră mâ ne

î n septembrie ş i va pleca, apoi, la Marsilia, pe mare. î n Marsilia,

Plantele iui are rude. Se va odihni ş i va pleca la Paris, ş ase-ş apte ani,

Pentru Medicină.

Mi-a povestit cum a trecut bacalaureatul î n vară. ' L-a î ndâ rjit prima ^că dere. Pierdea un an; nu avea nici timpul să -ş i facă oş tirea. A î nceput

să creadă că e persecutat, că a fost respins din pricina antisemitismului comisiei. Atunci, a î nceput să î nveţ e. Opt luni, a î nvă ţ at ceas cu ceas, aş a cum î nvă ţ am amâ ndoi cu un an mai î nainte, î n Biblioteca Fundaţ iei. Ne-am amintit amâ ndoi iarna ş i primă vara petrecută ală turi de că rţ i mari, cu legă turi sure. Mi-am amintit atâ tea amă nunte, cu un prieten care se despă rţ ea...

L-am î ntrebat de ce n-a venit să mă vadă. Câ nd l-am că utat pe acasă, vecina m-a vestit că se mutase, fă ră să lase noua adresă.

- Mi-a spus Radu că te-ai fă cut antisemit, că primeş ti la tine un cerc studenţ esc creş tin, că pregă tiţ i manifeste ş i conspiraţ ii...

Râ deam, râ deam.

- Fireş te că Radu nu ţ i-a spus nimic din toate acestea... La mine î n mansardă a fost două luni, e drept, sediul cercului. Mulţ i studenţ i erau antisemiţ i... Dar pe mine mă ş tii: nu am fost niciodată antisemit.

- Foarte ră u, mă î ntrerupse studentul cu zvastică. Prietenului meu Marcu i-am mă rturisit de multe ori: un student româ n luminat, care nu e antisemit, e laş sau nebun. Un student luminai, trebuie să fie naţ ionalist...

- Absurd, zâ mbi Marcu. Un student luminat trebuie să fie cetă ţ ean al viitorului: comunist. Dacă nu vom anula noi atâ t superstiţ iile naţ ionalismului, ale graniţ elor, ale neghioabelor teorii etnice, atunci, cine să le anuleze?

- Tu eş ti semit ş i pozeur. Anularea de care î mi vorbeş ti nu te î mpiedică să fii un fanatic al iudaismului.

- Noi trebuie să ne lă să m legea cea din urmă, pentru că nu avem nimic altceva î n afară de lege.

- Exagerezi; aveţ i mult mai multe î nsuş iri. De altfel, ceea ce m-a î ndemnat să -ţ i fiu cel mai bun prieten a fost tocmai iudaismul tă u intens ş i sincer, ală turi de un internaţ ionalism banal ş i nesincer.

- Internaţ ionalismul nu poate fi realizat decâ t prin iudaism.

- Domnilor, le mă rturisii, discuţ ia mă stâ njeneş te. Marcu mi-e bun prieten; ş -apoi, se mai află aici o duduie...

- Duduia nu se supă ră, pentru că e logodnica mea, zâ mbi studentul cu zvastică.

Râ deau toţ i trei de uimirea mea.

- Nu-ţ i vine să crezi? mă î ntrebă Marcu. Această domniş oară renegată...

- Pardon, asimilată, preciza râ zâ nd duduia.

- Câ nd te asimilezi unui popor necivilizat, e o renegare.

- Poporul e tâ nă r, vorbi iară ş i medicinistul. Ş -apoi, fata stră ină se află pe pă mâ ntul să u. Acum două mii de ani ar fi fost roabă: acum, ^esoţ ie ş i stă pâ nă, câ teodată...

- Aceasta e î ncă o sclavă a creş tinismului, socotii ei.

- Din pă cate...

- Nu vorbi aş a, î l î ntrerupse Marcu. Prietenul meu e un creş tin autentic...

- Domnul nu poate fi creş tin. Din cele ce scrie, î l bă nuiesc pă gâ n, chinuit î ntre Apollon ş i Dionysos.

- Te rog să aminteş ti ş i pe Iisus.

- Dacă vrei... Dar eu te socotesc suficient de evoluat cerebraliceş te ca să mai pă strezi o mentalitate primitivă. Creş tinismul e religiozitate, adică politeism condensat, adică animism, fetiş ism, magie, să lbă ticie.

- O mie de greş eli î ntr-o singură frază, mă supă rai eu. Mai î ntâ i, monoteismul n-a fost niciodată un politeism condensat, ci exaltarea supremaţ iei zeului Cerului dusă pâ nă la anularea, la dispariţ ia celorlalţ i. Un singur zeu, deci, ajunge Dumnezeu; iar nu o sută de zei reduş i la o singură sinteză, cum spune ş coala mitologică. A doua greş eală e atâ t de covâ rş itoare, î ncâ t te coboară î n ochii mei la nivelul orică rui medicinist mediocru ş i î ngâ mfat, incult ş i obraznic...

- Oh! ce de complimente!... se minună, iritată, duduia.

-... Pentru că numai un astfel de medicinist poate confunda experienţ a creş tină cu originile religiozită ţ ii. D-ta nu vezi ce î nspă imâ ntă toare absurditate afirmi? Dacă inversezi astfel fazele evoluţ iei, nu î nţ elegi că eu pot să -ţ i ră spund: Einstein e un să lbatic?

- Să auzim, să auzim! se bucura Marcu.

- Pentru că ş i eu am dreptul să mă cobor, ca d-ta, de la geometria î n spaţ iu la geometria plană, apoi la greci ş i la egipteni, ş i la chaldeeni, apoi la liniile trase de să lbatici pe pereţ ii peş terilor. Dacă teoria einstei-niană î ş i are obâ rş ia î n geometria cu trei dimensiuni, iar aceasta î n liniile peş terilor...

- Liniile să lbaticilor nu erau ş tiinţ ă...

- Tocmai de aceasta te î nvinuiesc ş i eu: magia, fetiş ismul, polite-ismul nu conţ in o religiozitate autentică, ci numai o serie de fenomene sufleteş ti care nu au nimic comun cu experienţ a creş tină. Identitatea d-tale î ntre creş tinism ş i primitivism e de-a dreptul absurdă. Concluzia: creş tinismul nu exclude nici ş tiinţ a, nici filozofia, nici civilizaţ ia...

- Poate să ai dreptate... î n orice caz, d-ta nu poţ i fi creş tin... Datoria d-tale e să fii antisemit...

- Stupid. Nu pot deveni pă rtaş ul unei soluţ ii atâ t timp câ t n-am studiat problema.

- Cine te î mpiedică s-o studiezi?

- Antisemiţ ii. D-ta crezi că mai pot fi obiectiv câ nd se sparg geamuri, câ nd se bat colegi evrei, câ nd se î nchid colegi creş tini, câ nd nu mai sunt cantine, că mine?...

Cu atâ t mai mult trebuie să iei o atitudine. Expectativa e o laş itat

- Bine spus, zâ mbi Marcu. Te-am admirat î ntotdeauna pentru litica forţ ei, singura care dă rezultate. Nu mai sunt socialist, pentru erau prea multe teorii ş i prea puţ in curaj. La Paris, voi organiza nu î r truniri î mpotriva Româ niei, ci atentate î mpotriva guvernului. Pentru fie care deputat ucis. beau o sticlă de ş ampanie!..,

Marcule. î l rugai eu, mă iriţ i inutil. M-am ferit î ntotdeauna să i cut cu tine problema aceasta...

- Nu ai curaj să te angajezi pe o poziţ ie, insinua studentul.

- Am mult mai mult curaj decâ t ai bă nui. Am curajul să aş tept. j^H toria mea e să -mi echilibrez ş i să -mi luminee conş tiinţ a.

Ţ ara poate să piară...

- Te î nş eli; ţ ara nu piere, pentru că cinci studenţ i evită problj^H evreiască, preferâ nd să se afle mai î ntâ i pe sine, să -ş i creeze criteraH valori...

⁷ un exemplu de dezordine. Dacă aş fi dictator, te-aş î mpuş ca. J^H pasă tă rii de conş tiinţ a d-tale?

ncordă ri ş i depaş i^^M clerul tă rii.. . n& aş te S eş ti student î a Filozofie... Vorbeş ti de „si

ş ti ia Medicină. Tevcontrazici ia st etnic: sâ nge, pie;

să abată discu I naivi ş i sentime rea muit

zeitatea medicinei, fă ră să î mp clegi tu prin libertatea medicini

•

omnu 'mi place lelaL

- Din nefericire:; -au schimbat, li int

- Oh.!... ş i o î nţ eleg greş ita.

- Cei de la Litere î mprumut' mentalitatea si cunoş tinţ ele.

\r fi interesant de ş tiut ce dori Marcul

- E interesant integral, ironiza medicinistul. Poate domnul cred î n dragoste?..,

- Deş i indiscreţ ia e stâ njenitoare, nu mă supă r. Dar nici n â pot ră spunde.

- Fireş te, noi nu î nţ elegem, râ se duduia.,.

- N-am spus chiar aş a. Dar d-stră confundaţ i impulsul sexual sa^ucolajul, sau acea „sympathie amoureuse" cu dragostea. Nici nu î ncerc să intru î n amă nunte asupra treptelor acestei dragoste autentice.

- Ar fi interesant, zâ mbi duduia.

- Ar fi interesant pentru mine, cu toată gafa pe care conş tient o fac, fiu motivul legă turii d-voastră, vorbii eu. Toţ i trei roş iră. Duduia j pe fereastră. Studentul î ncercă să glumească.

- Poate crezi că ne iubim?

- Eu nu cred nimic; aş tept lă muriri de la d-stră, dacă voiţ i să mi le estă inuiţ i. fireş te.

Vorbi Marcu.

Ei sunt studenţ i de ai viitorului: pregă tesc o că snicie î ntemeiată pe; nunitatea inteselor, pagubelor ş i câ ş tigurilor. - Nu e chiar aş a, se î mpotrivi duduia. Dar eu studiez biologia, e] Suntemibarte buni prieteni... Ne î nţ elegem...

⇐ Предыдущая 27 28 29 30 313233 34 35 36 Следующая ⇒