Volumul II [GAUDEAMUS] 1928 5 страница

Atunci i-am apucat mâ na ş i am muş cat-o să lbatic. Ochii i-au sticlit î n cearcă ne; tremura. Ş i-a ascuns muş că tura sub batistă. Tă cere. Mă ză riseră câ ţ iva că lă tori, care nu-ş i mai luau ochii deasupra noastră. Nonora nu pă rea stâ njenită; fuma ş i umplea pă hă ruţ ul cu lichior. O admiram câ t e de rezistentă.

- Poate ş tii să ş i să ruţ i...

î ntrebarea fu ş uierată cu buzele ş i cu ochii. -Da.

- Pă cat. Nu mai eş ti interesant...

Ş tiam că se preface. Mă apropiai mult de ea, mai mult ca niciodată. Nu ş tiam ce să -i spun. Nu ş tiam nimic; nici cum s-o privesc, nici cum să -mi pă strez mâ inile, nici dacă trebuie s-o mai muş c.

-Nonora!...

- Te afectezi...

Cele două ceasuri, î n tren, le-am petrecut neliniş tit, stă pâ nindu-mă să n-o să rut, să n-o î mbră ţ iş ez. Mă î ntrebam la ră stimpuri, fă ră să ş tiu dacă eu voiam să mă î ntreb sau dacă î ntrebarea mă stă pâ neş te: o iubesc? Nu puteam ră spunde. Dar mă simţ eam trist, trist câ nd ră spundeam: o iubesc... Mi se pă rea că ală turi de ră spuns î ncolţ eş te o nouă î ntrebare: aceasta e dragostea?... Ş i iară ş i mă gâ ndeam: nu! nu!...

Nonora era plictisită ş i fluiera. î mi spuneam câ t de mult va trebui să mă schimb ca să -i plac: să ş tiu glume, s-o conduc la spectacole, să ş tiu să -i apuc braţ ul, fă ră să -mi î ncurc paş ii, să -i vorbesc curtenitor î n public, fă ră să mă stâ njenesc, să fiu î ndră zneţ, să î nvă ţ dansurile, să -mi croiesc hainele la magazine de pe Calea Victoriei, să -mi pă ră sesc că rţ ile, să Pierd prietenia lui Radu...

In gară abia am mai gă sit tră suri. Nonora era gâ nditoare. î mi vorbea ^mult mai blajin. î n sufletul meu izvorâ ră atunci chemă ri uitate, din ado-j^escenţ ă, din anii câ nd scriam Jurnal. Cineva strigă, î nlă untru-mi: vo-^ln|â, voinţ ă, voinţ ă!... Sufletul mi se lumină ca după o regă sire. Dar lu-" ^a era palidă ş i tremură toare. Nonora î mi vorbea blâ nd ş i cald. Ş -a-i, iar p tzr; **

Poj

^1£> r a tă cut.

î n mine, chemă rile creş teau, creş teau. î mi vedeam anul fă râ miţ at din pricina Nonorei. Ş i cel puţ in dacă mi-ar fi dragă. Dar nu mi-e dragă. Mâ

tulbură, numai.

Aproape de casă, Nonora î mi ş opti, cu gura aproape.

- Mâ ine vin iar la tine...

- Poate să nu fiu acasă.

Zâ mbeam. Nonora mă privi, fă ră să se supere, farâ să se î ncrunte.

- Devii interesant...

Am plă tit birjarului, care s-a depă rtat cu urechea la pâ ndă. Simţ eam nevoia să spun: „Nonora, mă plictisesc eu acum. Am nervi ş i am sâ nge. Tu mă enervezi fă ră a fi cel puţ in o femeie fatală. Ş i nu e nici cazul La femme et le pantin. Ră mâ nem prieteni. Dar la cinematograf cu tine nu merg ş i nici n-am să te vă d prea des. Mă consumi inutil. De altfel, am

de lucru... "

Nonora pă ş ea lâ ngă mine, O bă nuiam neliniş tită.

- Vorbeş ti niş te absurdită ţ i... Ş i tu, ş i Radu sunteţ i bolnavi: vă socotiţ i irezistibili. Poate crezi că voiam să te seduc, nu? Veneam la tine să te vă d î n treacă t, atâ t. Nu poza î n victimă. Puteai fi mai politicos, dacă

aveai de lucru...

Nu ş tiam ce să ră spund. Ne-am urat „bună seara" reci ş i rezervaţ i. Pe stră zi, î ntorcâ ndu-mă acasă, î mi era ciudă ş i mă simţ eam totuş i fericit. „Am voinţ ă, am voinţ ă!... " mă minţ eam eu.

De arunci, Nonora n-a mai bă tut la uş a mansardei.

Pe d-l Elefterescu l-au eliminat cu un mijloc riscant: i-au dat să bea rom ş i vin alb. A câ ntat singur Gaudeamus î n restaurant, a î nceput să plâ ngă, a jurat că iubeş te pe Nonora ş i a fă gă duit să î nscrie î n cerc pe soţ ia ş i sora lui „Malec".

Stă teau lâ ngă el Gaidaroff ş i Radu, ca să nu spargă paharele. Preş edintele a cerut personal scuze familiilor la care se aş ezase „Leul", î ntrebâ nd:

- S-teţ i antisemiţ i?

După miezul nopţ ii a î nceput să vorbească italieneş te cu Gaidaroff.

Sfâ rş ea toate frazele tâ nguindu-se:

-Ilpovero, „Malec"...

A î nvinuit Cercul că nu ş tie să petreacă „studenţ eş te": trebuiau sa reţ ină pe Nonora ş i s-o pedepsească silind-o să -l să rute. Apoi, trebuiau să interzică dansurile, iar publicul să joace hora. Se oferea să câ nte el dacă l-ar fi acompaniat Nonora. A povestit numeroase anecdote cu tată l lui „Malec", care ş tie să câ nte din flaut. Râ dea atâ t de puternic de ce'^ece povestea, î ncâ t a trebuit să -ş i scoată gulerul. A voit să intre î n sala 5¹să vorbească publicului. Ca să -l reţ ină, Radu l-a că lcat pe picior. " ■

glefterescu a î nceput să plâ ngă ş i apoi a insultat pe preş edinte, î n lipsă, _oumindu-l, jidan".

După două sticle, a adormit.

IV. INTERMEZZO

A fost o iarnă î ntunecată ş i neliniş tită pentru mine. Vreme de două luni, din ceasul câ nd î ntâ lnisem pe preş edinte pâ nă î n noaptea despă rţ irii de Nonora, mă că lă uzise un strein. Simţ eam aproape organic cum mă modific sub î nrâ urirea oaspeţ ilor mansardei mele.

Ajunsesem incoherent, dezorientat ş i stă pâ nit de slă biciuni, ca toţ i tovară ş ii de cor. Mă gâ ndeam prea mult la Nonora, ş i gâ ndul acesta nu-mi î mbogă ţ ea sufletul, ci numai î l tulbura, î l usca, î l î nă sprea.

Reî ntoarcerea a fost chinuitoare. Mă simţ eam atâ t de bine, î n fiecare seară, î n mansarda plină... Cald, fum de ţ igară, glasuri tinere, apropierea Nonorii, prietenia lui Radu, glumele lui Gaidaroff... De acum, tă cerea. Uitasem ispitele ce cuprind sufletul î n î nseră ri singuratice. Am regă sit voluptatea amară a zilei î ncheiate tă cut, la masa de lemn, neş tiut ş i nedorit de nimeni. Senină tatea nostalgică aş ternută pe frunte de ispitele î nfrâ nte, de mondenitatea definitiv depă ş ită, de bucuriile pe care sufletul le-a cunoscut, le-a sorbit ş i nu le-a destă inuit altui suflet.

Zi după zi mă î ncordam să -mi gă sesc vechea cale. Alunecam î n î ntrebă ri chinuite, mă neliniş teau hotă râ ri pe care trebuia să le iau ş i nu aveam curaj. Nopţ ile erau iară ş i î ntrerupte de tresă riri, obosite de insomnii. Im fă gă duisem să nu evit scrutarea pâ nă î n adâ ncuri.

Cea dintâ i hotă râ re: acoperirea lipsurilor surprinse î n toamnă. Regă sii disciplina lecturilor de dimineaţ ă, î n mansardă, cu note ş i extrase. Dar munca nu mă istovea ş i nu mă liniş tea. Tortura era Nonora ş i experienţ ele pe care le bă nuiam î n prelungirea tovă ră ş iei noastre. î mi spuneam: acolo era viaţ ă, aici sunt că rţ i; acolo era curaj, prospeţ ime, noutate; aici e laş itate comodă ş i surogat. Ş i nu ş tiam dacă trebuie să mă felicit pentru pasul meu, care î mi dă ruise rostul ş i unitatea, dar care mă ^depă rta, poate, de viaţ ă.

î ncercai reî ntoarcerea la asceză. Nesincer, ş i cu ispitele lui Radu, ^ascetismul meu fu curâ nd î nfrâ nt. Mă resemnai să accept fiziologia fă ră ^Sentimentalism ş i farâ pierdere de vreme. Nu voiam să mă risipesc î n ^acuplă ri inutile. Ce-mi putea dă rui Nonora î n schimbul renunţ ă rilor î ^le? Câ teva luni de tovă ră ş ie sexuală, ş i î ncă fă gă duielile erau î ndo-^lelnice. Le-aş fi primit cu braţ e largi, sincer, deschis, pur sexual, aş a

cum se cuvine î ntre două fă pturi cu suflete ş i creiere stră ine. Primejdia 1 era alta: derivatele actului firesc, sentimentalismul sau poza. Mi-erjJ teamă că ne vom minţ i ş i că ne vom pierde timpul î n vorbă rie zadarnică ş i ieftină. Timpul î ntâ iei mele tinereţ i, î nchinat î ndură rilor sau desfată -> rilor. Timpul, pe care î l pofteam bă rbă teş te ş i î l fecundam cu sâ ngele ş i creierul meu, trebuia să -l scurg nă tâ ng ală turi de Nonora, ca oricare alt tâ nă r inconş tient ş i mediocru.

Sinceritatea pe care mă î ncă pă ţ â nasem s-o pă strez ar fi fost nă ruită. Toate experienţ ele adolescenţ ei, anulate. Aş fi devenit un cifru, o pă puş ă comună, trup purtat de viaţ a celorlalte trupuri.

Dacă mi-ar fi fost dragă...

Ceasurile erau tot mai mult ale mele, ş i liniş tea nu mă dă ruia. 0 aş teptam senină ş i rece, ca limpezimea mă rii după furtună. Sufletul î mi era tulbure, tulbure...

Zile dure, î ntr-o mansardă î nză pezită. Hotă râ rea mea de a ră mâ ne singur a impresionat pe noii prieteni. Preş edintele a gă sit un alt sediu, î n sala unei societă ţ i. Am fost atâ t de trist î n ziua câ nd a coborâ t dosarele, resturile de la tombolă, biblioteca... Nu-mi mai ră mâ neau decâ t umbre î n odă iţ a albă ş i amintiri î n suflet. î ncepea să se desprindă o toamnă, un trecut. Nonora, Nonora... Dacă nu m-ar fi ispitit gura ş i ş oldurile ei, aş fi ră mas ală turi de toţ i ceilalţ i. Aş fi cunoscut fericirea mediocră ş i sură a vieţ ii vieţ uite, tară paş i mari î nainte. Aş fi că pă tat amă ră ciunea cinic sentimentală a celor care spun: mi-am tră it tinereţ ea! De ce se confundă risipirea tinereţ ii cu vieţ uirea ei?... De ce nu î nţ elegeau tovară ş ii mei că o anumită sensibilitate, î nstrunită de un anumit creier, poate experimenta î n câ teva să ptă mâ ni intens ş i vivace visul sau virtuţ ile lor de ani?... Ş i de ce nu î nţ elegeau ei că porunca tinereţ ii e de a trece î nainte?...

Aş teptam, aş teptam liniş tea î n dezgheţ ul iernii. Ş i câ nd tulburarea Nonorii se risipi, alte tulbură ri mă stă pâ niră. Nu că utam să ş tiu cine sunt. Nimeni nu se î nţ elege, dintre toţ i câ ţ i î ndură ală turi de mine carnea ş i duhul, î mi spuneam. Niciodată nu voi izbuti să mă cunosc aş a cum î mi cunosc biblioteca. La ră stimpuri, mă surprind. Mă luminez; mă î n-fioară simţ ă mâ ntul că acesta sunt eu, ş i tot ce spun sau fac altfel nu le fac din porunca mea, ci din porunca stră inilor din mine. î ncerc să râ nduiesc cele câ teva rezultate. Nu izbutesc; se exclud, se duş mă nesc, se anulează unul pe altul.

Am hotă râ t să aleg din mine anumite caracteristici ş i să -mi spu^1l-acesta sunt eu! Am coordonat caracterele ş i mi-am poruncit să nu vieţ uiesc lă untric decâ t pentru a le î ncă lzi ş i a le face să rodească. Voia" să -mi creez o unitate cu riscul a oricâ te renunţ ă ri ş i mutilă ri. Altminte¹¹¹

•

nu aş fi putut î mplini nimic din cele ce amâ nasem pentru maturitate. Maturitate î nseamnă unul, palpitâ nd sub rezerve, socoteam eu.

Trebuia ca tinereţ ea mea să -ş i aibă î nţ eles î n afară de că rţ i. Trebuia să î ncep maturizarea, să -mi pregă tesc sufletul pentru revelaţ iile ce î n curâ nd mi le va dă rui viaţ a. Ş i noua viaţ ă se va petrece numai î n mine, fă ră ca ceilalţ i să o bă nuiască. î n curâ nd, supravegherea ş i aţ â ţ area mea lă untrică î mi vor revă rsa î n creier ş i î n suflet un prea plin al că rui izvor ceilalţ i nu vor izbuti să -l î nţ eleagă.

După o iarnă î ncepută violent ş i sfâ rş ită î n î ntuneric, ş tiam ş i simţ eam un singur adevă r: că voi vieţ ui două vieţ i, una ascunsă, alta î n plină iumină.

Cea subterană mă va stă pâ ni ş i, pus la î ncercare, î n timp de criză, voi ş ti să aleg.

V. PROFESORUL

După vacanţ e, cursurile de la Filozofie erau mai puţ in populate, î ntâ lneam studenţ i care nu î nţ elegeau nimic din cele ce rostea, distant sau intim, profesorul. Socotiseră filozofia o ş tiinţ ă care î ncepe, ca oricare alta, cu lă murirea elementelor: atomii, funcţ iunile chimice, teoriile fundamentale. Dar filozofia, la Universitate, nu era o ş tiinţ ă, nici o metodică, ci o î nmă nunchere de cursuri. Iar fiecare curs era un profesor, care vorbea ceea ce î l interesa pe el.

Nimeni nu ş tia ce este filozofia. Aflaseră că se studiază, la seminarii, diverse ş i interesante probleme. Aflaseră ş i lucruri noi asupra presocraticilor, la istoria filozofiei. La logică nu aflaseră nimic, pentru că profesorul vorbea prea clar ş i prea convingă tor, iar după câ teva lecţ ii auditoriul pierduse firul cursului ş i profesorul descoperise alte cinci.

Cei care se î nscriseseră la Filozofie fă ră lecturi ş i experienţ e se surprindeau dezorientaţ i ş i pă ră seau cursurile, preferâ nd să -ş i continue î ntâ lnirile la orele de istoria literaturii româ ne modeme, unde profesorul ^era glumeţ ş i sala î ntotdeauna bine dispusă. Era un obicei al Facultă ţ ii d^e Litere: nici un student nu putea pă ş i î n publicistică decâ t polemizâ nd ^lgar cu profesorul de literatură româ nă ş i estetică literară sau ^adulâ ndu-l la seminarii. Profesorul era bă trâ nior, gră sun, miop ş i blâ nd, " orba î i era irezistibilă, cu uş oare bâ iguiri ş i tolerate greş eli de ^amatică. Tră ia numai pentru literatură. î i dă ruise astfel un Institut ş i o tii, cu bună voinţ a guvernului ş i contribuţ iile studenţ ilor. Nu avea

elevi propriu-zis. Soarta profesorului era tragică ş i mă î nduioş a; nu-lf lă udau ş i nu-l respectau decâ t acei tineri care aveau volume de tipă rit ş i] prea puţ in curaj să -ş i caute editor. Sau tinerii care nă zuiau catedre, con-l ferinţ e, posturi, bacş iş uri literare. Profesorul era de o stranie ş i perversă naivitate. Nu î nţ elegea nimic, vorbea ş i scria ca să nu-l î nţ eleagă nimeni, se socotea singurul critic estet al ţ â rii, se socotea genial, pentru că era batjocorit, ş i era bun, ş i era blâ nd, ş i zâ mbea...

Pă râ nd inofensiv, contribuia totuş i an după an la anularea bunului-simţ literar ş i la minciună. Fanatic, persecuta - poate regretâ nd - pe cei care i se î mpotriveau, lui sau sistemului estetic. Cei câ ţ iva care dovedeau curajul să -l î nfrunte sufereau consecinţ e ani î ndelungaţ i. O casă de editură le era definitiv î nchisă, un grup de reviste obscure î i insultau sau î i ignorau, la Universitate î ntâ lneau neî ncredere sau vră jmă ş ii. Profesorul de estetică literară era temut ş i bâ rfit, era guvernamental ş i nu accepta tezele de doctorat care nu-i comentau sistemul. Primise cele mai multe ş i mai nestă pâ nite insulte din ţ ară; nu se supă rase. Ră spundea î ntr-o limbă jalnică, î ncercâ nd să fie polemic, neizbutind să ajungă decent. Era profesorul cel mai glorios, cu sală numeroasă ş i selectă. Veneau studenţ i din toţ i anii ş i de la toate facultă ţ ile.

Vorba lui era irezistibilă... Numai fetele nu î nţ elegeau de ce e persecutat Maestrul. Fetele î l ascultau ş i, neî nţ elegâ ndu-l, î l socoteau profund. Fetele î i citiseră cursul, confuz ş i nesfâ rş it; le creş tea respectul, pentru că nu-l puteau memora. Fetele ascultau cu desfă tare atacurile tinerilor, dar nu le dă deau dreptate, afară de cazul câ nd vorbitorul era frumos ş i brun.

Ore de î ntâ lniri mai erau la cursul de literatură franceză sau la filo* logie. Se î ntâ lneau numai perechile sentimentale, fete ce lucrau la Biblioteca Academiei, bă ieţ i cu gesturi romantice sau naţ ionaliste. La literatura franceză, studentele copleş eau. Se pogorau î n sală miresme ş i' flutură ri de stofe, ca î ntr-un salon. Perechile se aş ezau î n fund, lâ ngă

ferestre.

Cursul de istoria artelor se ţ inea î ntr-o sală comodă de conferinţ e, profesorul comenta cu o biciuş ca operele de artă proiectate. Sala, 1 î ntuneric, pă rea un trup ce respiră pă timaş ş i prudent. Veneau aici perechile mondene, studente care dispreţ uiau sentimentalismul ş i studenţ i care ş tiau să profite de ceea ce nu dispreţ uiau ele. Se aş ezau aproape, cu servietele ş i blă nurile pe genunchi. Repetau toţ i, cu dinţ ii strâ nş i, acelaş i gest, pe care-l cunoscuseră dintr-un roman „en vogue". Cu timpul, ntifl mai stâ njeneau. Fiecare ş tia că vecinul sau vecina sunt tot atâ t de tulburaţ i. Câ te un oftat prea sincer nu mai revolta pe nimeni. Se descopereau toţ i, la lumină, î mbujoraţ i, nervoş i, î ncă lziţ i.

Zvonurile despre î nsuş irile cursului de istoria artelor se ră spâ ndiseră uimitor de departe. Astfel, î ntâ lneam la ieş ire studenţ i de la Politehnică ci studente de la Farmacie. Un prieten de la Drept venea î ntotdeauna cu o duduie frumoasă ş i neastâ mpă rată, care nu absolvise externatul. Cele câ teva studente cuminţ i se refugiau î n primele bă nci sau se aş ezau pe strapontine. Bă ieţ ii ajungeau î ndră zneţ i.

Ş tiau ş i profesorii de cele ce se petrec î n sala de conferinţ e. Dar cursul de istoria artelor nu se putea preda decâ t pe î ntuneric. De altfel, viciul era atâ t de inofensiv ş i practica atâ t de universală.

La seminariile de filozofie vorbea î ntotdeauna un student din anul III, mă runt, blond, subtil ş i elegant. Cei din fund l-au poreclit „Ghiţ ă ". Cei din faţ ă î i spun „La Fontaine", iar fetele -„Gigi", pentru că e curtenitor ş i î ndră zneţ.

Se ridică ş i î ncepe:

- Valorificâ nd sub unghiul strict pedagogic ş i riguros scolastic aderent contingent timpului, locului ş i persoanelor (zâ mbeş te), î ncercâ nd o subsumare a elementelor direct fecundate de exercitarea formală a unor metode care nu exclud preocuparea gnoseologică, accesibilă printr-o nouă structurare...

Nu î nţ elege nimeni ce vrea să spună „Ghiţ ă ". Profesorii î l suportă, timizi. Dintre colegi, nu î ndră zneş te nici unul să i se î mpotrivească. Ră spunde, prompt ş i obscur:

- Ideaţ ia kantiană ş i raţ ionamentul prin recurenţ ă...

Se află veş nic î n că utare de formule inedite. Ca să facă un compliment, î ncearcă duzini de epitete.

- Te flairez accesibilă î n simptomele d-tale etice... mai bine, î n manifestă rile d-tale neurologic-spirituale... sau î n ecuaţ ia cedă rilor inevitabile...

î ntr-o seară a venit la seminar un student tot atâ t de mă runt, tot atâ t de erudit ş i de subtil. E cunoscut sub numele de „Galvanometru" sau „Micul Kant". Vorbeş te cu glas de adolescent ş i loveş te cu pumnii î n bancă.

- Eş ti subversiv, l-a î nvinuit pe „Ghiţ ă ".

- Dumneata eş ti dicotiledonat.

- Cum sunt?

- Eş ti amfibiu metafizic.

- Plasează definiţ ia î n planul coherenţ ei ş i al logicei evidente.

- Nu accept sfatul metodologic î ntr-o ripostă de dialectică personală.

- Eş ti obraznic.

~ Corosiv periferic... Interveni profesorul, uluit. ~ Domnilor, vă rog...

- Să -ş i retragă cuvintele...

- Le retrag, poftim, imputâ ndu-mi numai organica fatala-mi predispoziţ ie că tre...

Interveniră auditorii din fund. .

- „Ghiţ ă "! Ochi miraţ i...

- Despre mine e vorba?...

La Filozofie frecventau studenţ ii serioş i, buni ş i semidocţ i. Pentru că cei inculţ i nu î nţ elegeau, iar ceilalţ i î ş i maturizau, prin propriile lor lecturi, conş tiinţ a ş i cunoş tinţ ele filozofice. Singurul curs unde se î ncă pă ţ â nau să vină studente ş i studenţ i care nu î nţ elegeau linia conferinţ elor, ci numai frâ nturi disparate era cursul de logică ş i metafizică. Profesor tâ nă r, cu faţ a smeadă, bră zdată, î ntunecată, cu ochii clipind straniu, cu profil ciuntit, cu pupile albastre î n cearcă ne tulburate.

Profesorul intra zâ mbind, puţ in plecat din umeri. Se aş eza comod pe scaun, fă ră demnitate universitară, ş i-ş i î ncepea vorba firesc, clar, rotind capul. Fiecare frază pă rea atunci gâ ndită. Profesorul se bucura de formula gă sită ş i o repeta, modelâ nd-o, o insinua plecat peste catedră, o pronunţ a cu accente perfecte, o dezgolea. Formula î l mâ na î ntr-un raţ ionament al că rui rezultat nu-l putea preciza mai î nainte. Auditoriul alerga câ ţ iva paş i, apoi î l asculta cum se depă rtează, chinuit de î ntunericul care î nvă luia î ncă noua formulă, î ndurerat de î ntunericul celorlalţ i, ispitit să lase gâ ndirea nesfâ rş ită ş i să se î ntoarcă la o formulă lui cunoscută ş i accesibilă celorlalţ i. Ceasul trecea cu un profesor chinuit pe catedră ş i o sală î nmă rmurită, sedusă de neliniş tea comunicată cu pupilele, cu cearcă nele, cu profilul ciuntit, cu gesturile, cu î ntrebă rile iscoditoare: „Nu? Nu?... "

Câ nd sala ră mâ nea prea multă vreme inertă, profesorul o î nviora cu ş arjele î mpotriva manualelor de logică ş i î mpotriva lui Kant. Profesorul mă rturisea că ceea ce lipseş te manualelor de logică e logica.

- Asta nu î nseamnă că nu trebuie să le citiţ i...

- Să le citiţ i, dar să nu le credeţ i...

Fetele î ş i opreau zâ mbetele cu batista. După ce pleca, fetele comentau ochii ş i urâ ţ enia seducă toare a profesorului; bă ieţ ii î ş i mă rturiseau î ndoielile. Cei de la Litere nu î nţ elegeau cum a putut să -ş i treacă doctoratul cu o teză de matematică. Cei de la Politehnică nu î nţ elegeau cum poate fi mistic ortodox. Cei de la Teologie nu-i iertau glumele Ş ¹pornirile lui lumeş ti.

Mie mi se pă reau toate acestea fireş ti ş i recomandabile. î nvă ţ asefl> de mult să nu mă uimească un geometru poet, un filolog muzicant, u"

mistic profesor de anatomie. Mă neliniş tea, î nsă, ortodoxismul lui. Inţ e-jegeam că experienţ a sa religioasă poate fi autentică ş i î n afara cadrelor logice. Dar respectul că tre dogme, socotite nu nuclee de credinţ ă potenţ ată, ci adevă ruri ce pot fi dovedite raţ ional? Dar credinţ a lui ortodoxă era efectivă sau sugestionată, rezultatul unei necesită ţ i de pură spiritualitate sau concluzii teologice?

Viaţ a profesorului de logică î nsemna pentru mine siguranţ a că soluţ ia acelor crize î ncepute î n adolescenţ ă trebuie să mi se lă murească. Dacă această viaţ ă e aceea pe care o lasă î ntreză rită. Ş i dacă, mai ales, nu crede î n primatul graţ iei. Dar veş nica lui ispită, biruită sau biruind î n suflet, stâ lcindu-ş i izbâ nda î ntre pupilele albastre ş i pleoapele î ntunecate? Neliniş tea care nu era numai logică, î ncordâ ndu-se î n metafizică ş i î n teologie, nu putea stă rui î ntr-o conş tiinţ ă care a gă sit pe Dumnezeu. Dacă profesorul nu crede î n Dumnezeu, aş a cum nu cred nici eu, cu toate chemă rile care tulbură sufletul? Dacă el nu crede, nici eu nu-mi voi gă si liniş tea pe acest drum, pe care pă ş esc dus de destin ş i de î n-frâ nă rile mele. Ce drum să apuc altul, dacă profesorul de logică nu l-a apucat î naintea mea?

Ş i dacă, totuş i, crede? Cum să -i spun că sunt creş tin fă ră să cred î n Dumnezeu? Cum să -i spun că arareori mi se pogoară Iisus, î n mine din mine? Pot ră spunde, logic: aş adar, Dumnezeu nu există, pentru că eu, poate un pă că tos inconş tient ş i mâ ndru, n-am izbutit să -l cunosc? Ş i î nsă ş i această cunoaş tere — despre care nu ş tiu nimic — cum o voi putea discuta cu el? Să -i vorbesc deschis sau să -l î ncerc prin î ntrebă ri? Ş i cum l-aş putea î ncerca pe el, cel mai ascuţ it dialectician al Universită ţ ii?

⇐ Предыдущая 23 24 25 26 272829 30 31 32 Следующая ⇒