Volumul II [GAUDEAMUS] 1928 1 страница

///. UN AN

A trecut un an.

A trecut un an, ş i eu n-am scris nimic î n caietul acesta. De ce să scriu? Romanul adolescentului miop mi se pare inutil. Am râ s de multe ori cu Dinu amintindu-mi de el ş i de planurile mele. Gloria de romancier precoce nu mai mă ispiteş te:

A trecut un an. Ş i n-a murit nici unul dintre noi, dar parcă am murit mulţ i. Am recitit tot ce am scris; pâ nă aici. Ce departe mi se par unele lucruri ş i ce stră ine altele... Am tră it cu toţ ii, aproape zi de zi, î mpreună. Iar recitind viaţ a mea de acum doi ani ş i de anul trecut, î nţ eleg câ t de mult ne-am schimbat noi ş i câ t de mult sufletele noastre.

M-am ră cit cu totul de Robert. î ncet, î ncet, aproape fă ră să iau seama. El mă crede pedant, eu î l cred naiv. El mă plictiseş te, eu î l enervez. Mă vizitează tot mai rar. Ş i câ nd vine la mine, nu avem ce să m spunem. Mă î ntreabă, aş a, pentru că nu ş tie cum să î nceapă:

- Ce mai citeş ti?

Ş i eu î i ară t cartea pe care o am î n faţ ă. Ş i amâ ndoi ne privim ci neî ncredere. El spune prietenilor că m-am î ndobitocit cu erudiţ ia. Ş i eu î l vorbesc de ră u ş i î i ponegresc numele.

Nu mai suntem nici colegi. El a dat clasa a VUI-a î n particular, Furtuneanu ş i Bricterian, ş i a că zut. Ceilalţ i au trecut ş i acum sunt facultate. Dar Robert n-a mai voit să se î nscrie iară ş i la liceu. S-a î nscri la conservator, cu Bricterian, ş i poartă vestminte stranii, menite să ai gă atenţ ia.

... Un an. Ş i mă simt atâ t de î ncurcat î n faţ a caietului acesta. Ce scriu? Ce a fost esenţ ial pentru mine î n timp de un an? Au trecut

f_apte după fapte, ş i m-au miş cat, ş i apoi le-am uitat. Am citit mereu ş i _am scris. Ş i am ră mas tot mai singur. Ceilalţ i s-au oprit î n locuri pe care _cUgetul meu nu are să le cerceteze. M-au lă sat să pă ş esc î nainte, singur. Unii mă privesc cu neî ncredere. Ş i eu m-am î nchis tot mai mult î n mine. Ş i n-am gă sit nici un suflet prieten, prieten cu adevă rat.

Dar aceasta nu trebuie să mă î ndurereze. Eu am să ră mâ n mereu tot mai singur. Nu e bine aş a? Ş i nu am vrut chiar eu aceasta?

Mă gâ ndesc, î nsă, la primă vara care a trecut fă ră să mă ră nească. Primă vara pe care am petrecut-o, toată, la bibliotecă. După -amiezi dulci ş i î nseră ri liniş tite, ou cerul î nsâ ngerat, care se coborau î n bibliotecă, î ntristâ nd. Ş i eram acolo singur sau cu Marcu, ş i vedeam perechi, ş i vedeam studente, ş i eu mă gâ ndeam la facultate, ş i mă gâ ndeam la limba greacă pe care va trebui s-o î nvă ţ ş i care î mi va istovi ochii ş i anii cei mai frumoş i...

Ş i erau atâ tea gâ nduri, ş i simţ eam atâ t î n suflet, ş i nu aveam cui să le destă inuiesc. Atunci poate sufeream mult, dar eu î mi spuneam că nu sutar, ci că aceasia e fericirea: singură tatea.

Ş i aş a s-a scurs primă vara, î n faţ a aceluiaş i volum enorm, legat î n piele verde ş i pu care nu-l mai cerea nimeni. Ş i a venit vara ş i după -amiezile erau tot mai calde ş i mai lungi, ş i studentele î mbră cau rochii subţ iri ş i albe, ş i ele erau dră gă laş e ş i zâ mbeau, iar eu eram urâ t ş i citeam aceeaş i carte fă ră să -mi ridic ochii. De ce să -i ridic? Iar lâ ngă mine, Marcu. Ş i amâ ndoi zâ mbeam câ nd trecea pe lâ ngă noi vreo fată frumoasă ş i, pe drum, comentam.

Ş i iată acum că se sfâ rş eş te altă primă vară, ş i eu tot î n bibliotecă aş tept serile, ş i tot singur mă î ntorc spre casă. Ş i mereu î mi spun că sunt fericit. Dar parcă eu nu ş tiu că aceasta nu e fericirea?...

M-am schimbat, acum, mult. Am î nţ eles că trebuie să duc o viaţ ă dublă. De aceea, altul sunt faţ ă de prieteni ş i altul faţ ă de mine î nsumi. Am î ncercat de multe ori să aflu cine sunt. Dar n-am izbutit, ş i î n ziua aceea am fost cumplit de trist. Dimineaţ a, î nsă, am avut perfecta conş tiinţ ă de mine î nsumi. Ceea ce m-a mâ ngâ iat.

Dinu s-a fă cut mai frumos.

Poate scriu acestea, numai pentru că trebuie să scriu î n caiet câ t mai mult, după un an. Dar cum aş putea ş ti eu ce s-a petrecut î ntr-un an? Fiecare dimineaţ ă mi-o petreceam aş teptâ nd orele de bibliotecă. Iar î n bibliotecă nu mai eram eu. Era cineva care citea. Citind, pierdeam conş tiinţ a orică rui lucru î mprejmuitor. De aceea, ceasurile de bibliotecă î mi sunt ceasuri stră ine, pe care nu le pot distinge î n timp. E foarte greu să limpezesc aici nuanţ ele pe care le-am aflat cu privire la eul din bibliotecă ş i eul din restul zilei. Timpul nu poate fi perceput decâ t de acesta din urmă. Amintiri, deci, nu gă sesc decâ t î n el. Dar e atâ t de să ră că cios...

Cea mai mare parte din timp petrecâ nd-o citind, eu nu am astă zi aproape nici o amintire dintr-un an î ntreg. Nu ş tiu cum a trecut iarna, nu ş tiu cunj a venit primă vara. Pă strez vii câ teva zile din vacanţ a Paş tilor ş i câ teva să ptă mâ ni din vacanţ a mare. î ncolo, nimic.

î n fiecare noapte adormeam cu gâ ndul la cartea pe care o lă sasem pe masă. î n fiecare dimineaţ ă mă deş teptam necă jit că pierdusem atâ ta vreme ş i cartea ră mă sese necitită. Ş i mereu mă gâ ndeam la viitor, ş i mereu doream alte că rţ i, ş i tot ceea ce fă ceam, fă ceam pentru viitor. Iar zilele treceau una după alta, cenuş ii, monotone, iluminate de aceeaş i dorinţ ă.

Câ nd am vă zut eu cea dintâ i floare? Ş i câ nd am zâ mbit eu, urmă rind cu ochii un fluture alb? Câ nd m-am î ntristat, copleş it de apusuri reci ş i roş ietice, care se preling pe ziduri, î nsâ ngerâ nd bulevardele?...

Petriş or e acum la facultate ş i mă î ntâ lneş te câ teodată, ş i î mi povesteş te. Iar eu î l ascult cu bucurie ş i mă gâ ndesc apoi că î n curâ nd voi fi ş i eu student ş i voi duce viaţ ă de student.

Dar ş tiu că nu va fi aş a.

După un an, aproape toţ i prietenii mei au iubit. N-a scă pat nimeni. Numai eu. Eu mă bucur de aceasta ş i î mi spun că e dovadă de virilitate. Dar parcă eu nu ş tiu că atunci mă mint ş i că î mi muş c buzele ca să nu plâ ng? Ş i nu ş tiu că zâ mbesc î ntotdeauna silit ş i batjocoresc pe cei î ndră gostiţ i, dar că ş i eu aş vrea să î ncerc iubirea, pentru că î n inima mea clocoteş te iubirea ş i se revarsă?

Dar astă zi sunt trist. Aceasta e pricina pentru. care am scris atâ tea pagini inutile. Am î nchis cartea ca să -mi citesc „romanul" ş i acum î mi pierd timpul să -l continuu î ndurerat ca un adolescent. Adevă rul e că astă zi sunt trist ş i, deci, imbecil. Iar mâ ine voi fi puternic, ca î ntotdeauna, ş i voi lupta. Ş i, după luptă, va veni izbâ nda. Ş i toate tâ nguirile acestea î n urma unui an care a trecut, dar care mi-a dă ruit două sute de că rţ i mai mult citite, sunt vrednice de eroii lui Ionel Teodoreanu.

E drept, sunt ş i eu câ teodată obosit. Ş i atunci sunt slab ş i scriu aici pagini duioase, triste, dulci. Dar acestea sunt false. Dimineaţ a, î n zori, câ nd mă deş tept, dacă aş reciti, aş râ de. Ceasurile triste sunt trecă toare. Le î ndepă rtez cu voinţ ă sau le î ndepă rtează viaţ a din mine. Simt cloco* tind î n vine, î n piept, la tâ mple, viaţ a. O viaţ ă pe care nici unul dintre tovară ş ii mei nu o simte. O viaţ ă care creş te ş i se tulbură, ş i spumegă, ş i se î nfierbâ ntă, ş i creş te, ş i ameninţ ă, ş i zguduie temeliile fă pturii mele. î O viaţ ă pe care cu greu o acopă r ş i o ascund. Dar pe care o simt câ nd sunt singur ş i care mă î nfioară cu fiorul luptei ş i izbâ ndei. Cei care î mi' spun că voi ajunge om de ş tiinţ ă se î nş eală. Ei n-au vă zut î n erudiţ ia meă

decâ t erudiţ ia. Dar eu î nţ eleg. Eu ş tiu că, dedesubt, se ascunde altceva: pofta- Ş i ^eu ^mă cutremur de pofta mea ş i mă cutremur la gâ ndul revă rsă rii sale î n lume.

De aceea, ceasurile mele triste sunt trecă toare. Sunt umbre î n viaţ a mea puternică ş i fierbinte, care nă vă leş te din adâ ncuri. Nimeni nu-mi bă nuieş te viaţ a. Dar eu nu o voi mai putea ascunde mult.

A trecut un an ş i mi-au ră mas prea puţ ine amintiri. Cu atâ t mai bine. Ce să fac cu amintirile? Amintirile sunt icoanele timpului pierdut. Eu nu mi-am pierdut timpul. Am muncit. Muncă continuă, statornică, ră bdă toare, î nflă că rată de sfâ ntul entuziasm al cunoaş terii, stră bă tută de fiorul vieţ ii interioare. Muncă pe care o î mplineam gemâ nd, ş uierâ nd, strigâ n-du-mi izbâ nda sau durerea, sfă râ mâ nd dinţ ii, strâ ngâ ndu-i, cu faţ a î ncordată sau î mpietrită, cu ochii î ncleş taţ i de ţ intă. Noaptea adormeam regretâ nd ceasurile pe care trebuia să le petrec nemiş cat, oftâ nd î n somn, ră suflâ nd sforă itor. Sau adormeam frâ nt de oboseală, cu pleoapele veş tede ş i grele, cu fruntea î nfierbâ ntată. Ş i mă deş teptam î n ră coarea zorilor, ş i mă frâ ngeam î n că ldura patului, ş i trupul se î mpotrivea, ş i se ridica. Mă î mbră cam tremurâ nd ş i mă aş ezam la masă. Iar faţ a se usucă, ş i ochii se î nvineţ esc î nfundâ ndu-se, iar pe frunte se adâ ncesc dungi.

Toate acestea sunt izbâ nzi pe care eu le-am î nsemnat zi cu zi ş i care acum s-au pierdut din minte. Dar trebuie să le rechem. Pentru că, altminteri, anul meu e gol ş i sterp. Ş i fiecare mă î nvinuieş te de monotonie ş i î mi spune ş oarec de bibliotecă. Dar ei nu cunosc patima mea, nici î ndoielile, nici zbuciumul, nici lupta, nici biruinţ a mea. Ori, acesta e anul meu. N-am cunoscut nici iubirea, nici prietenia, nici nostalgia crepusculelor campestre, nici melancolia toamnei, nici durerea strigă tului cocorilor, nici visurile ce izvoră sc din privirea mă rii, nici bucuriile trupului. Sau - dacă le-am cunoscut - le-am uitat. Pentru că aş a am vrut eu. Eu am vrut să le uit. Iar anul meu e sterp de inutile efervescenţ e sentimentale ş i e gol de plicticoase ş i neputincioase pierderi de timp. Dar e anul meu, e anul voinţ ei mele, pe care eu l-am dospit cu sâ ngele meu ş i l-am î nsufleţ it cu viaţ a mea, ş i l-am că lit cu gâ ndurile mele. Roadele sunt ale mele ş i numai ale mele. Iar î n noaptea aceasta, luminâ ndu-mi-se minunea, eu sunt mâ ndru de minunea mea. Ş i mă slă vesc pe mine, ş i î mi câ nt lauda. Pentru că eu sunt singurul stă pâ n al trupului, ş i eu sunt Dumnezeul sufletului meu. Unicul ş i atotputernicul stă pâ n, Dumnezeu.

IV. PRIETENII

Am fost atâ t de singur î n ultimele luni, î ncâ t mă socoteam aproape fă ră prieteni. î nţ elegeam cum rosturile noastre ne rup ş i ne leagă de alte vieţ i. Poate mă î ndurera gâ ndul acesta, dar voiam să ră mâ n singur. Paş ii 1 mei mă î nstră inau de piieteni, ş i paş ii lor mă depă rtau.

Ş i iată că astă zi ne-am î ntâ lnit iară ş i, î n mansardă, toţ i cei din tim-. _tpurile bune ale adolescenţ ei noastre. Am vorbit despre lucruri de-abia î ncheiate, ş i care acum ni se par atâ t de vechi, atâ t de î mbă trâ nite ş i de triste...

Nu ne-am lă sat compleş iţ i de amintiri; dar am simţ it toţ i nevoia de a vorbi de ele, de a ne mă rturisi legaţ i prin aceeaş i melancolie.

Ne-am adunat, aici, ca să ne bucură m de venirea lui Radu. A fugit din internatul liceului din Braş ov, pentru că î ş i ş tia sigură repetenţ ia. E, al doilea an pe care î l pierde. î l î ntâ lneam pâ nă acum î n vacanţ e, cu chipul lui de toboş ar, miop, cu dinţ i laţ i ş i buze mari, cră pate. î nvă ţ ase expresii ungureş ti ş i glume germane. Noi râ deam ca să -i facem plă cere. Dar prietenul se dezră dă cinase. Bea ţ uică dimineaţ a, fuma cincizeci de ţ igă ri pe zi, povestea anecdote stupide. Se î ndobitocea din vacanţ ă î n vacanţ ă. Acolo, la Braş ov, fugind din dormitor după miezul nopţ ii, venind de la câ rciumă la liceu, beat, murdar de sâ nge, î ş i pierdea bunul-simţ,; sclipirile, uita să observe ş i să remarce caustic. Se î ntovă ră ş ise cu un -fecior de moş ier, prost ş i puternic, ce teroriza localurile de noapte ş i-ş i silea prietenii să golească sticle sub ameninţ ă ri. Ajunsese cinic ş i vulgar. Nu putea adormi ş i nu putea mâ nca fă ră ţ uică.

Acum, fugise. Ne povestea senin cum l-a î ntâ mpinat tată l, cu scene, cu ameninţ ă ri, cu rugă minţ i. Radu a ră mas neclintit: nu mai voia să î nveţ e la nici un liceu. A fă gă duit că se va apuca de carte câ nd î l va trage inima. Acum, nu poate să î nveţ e.

- Pentru că mi-a murit mama...

î n mansardă s-a fă cut, dintr-o dată, tă cere; grea, grea.

Radu î ş i fuma ţ igara, puţ in stâ njenit. I-am surprins atunci priviri amare ş i resemnate, mai dureroase decâ t o noapte de lacrimi. Nu se] aş tepta nimeni la un asemenea ră spuns. Ne-am vă zut, doar, prietenul î n; ziua î nmormâ ntă rii abia coborâ nd din tren. Pă rea plictisit ş i obosit. N-î tră dat o lacrimă, un suspin. Fuma.

- Eram sigur că moare... Noi ne ară tam revoltaţ i.

- E cinic.

Ş i, deodată, o faţ ă nouă cu un suflet nou, ră să rit din murmurare. Aş fi vrut să plâ ngă, să plâ ng cu el, să -l mâ ngâ i. Prietenii toţ i se tră dau tulburaţ i. Ş i, deodată, gluma lui a rupt tă cerea, stingheră ş i stranie. Am zâ mbit, fora să -l privim. Eu mă gâ ndeam câ t de inutil e Jurnalul acesta, _unde î nsemn tipurile surprinse fă ră continuitate, ră u, fals, voit fals. Ş i mă î ntristam aflâ nd câ t de puţ in ne cunoaş tem, pă strâ nd fiecare taine niciodată dezvă luite. Se î ntâ mplă ca un amurg sau un drum î n noapte, sau o bucurie mare, primă vara, să lumineze dintr-o dată ascunziş urile sufletului pentru cei care ş tiu să vadă. Strâ ng atunci braţ ul prietenului ş i ascund taina î n mine. Ş i zâ mbesc de câ te ori î nţ eleg câ t de stră in pare prietenul meu celorlalţ i ş i câ t de nebun î n fapta lui...

După glumele lui Radu, am î nceput să ne ascultă m unul pe altul, plă -nuind. Mai aveam numai o lună pâ nă la examene. Ne-a î nspă imâ ntat mult noul bacalaureat: suntem cea dintâ i serie. Cei care î nvă ţ au î nainte, acum, se surmenează. Nimeni nu ş tie ce se va petrece precis la bacalaureat. Profesorii ş i-au pierdut calmul, bă ieţ ii sunt î nspă imâ ntaţ i. î n loc de comisia amabilă, aleasă din profesorii liceului, cu care am copilă rit ş i care ne cunosc, vom î ntâ lni comisii severe, care ne vor câ ntă ri î n trei minute, definindu-se suficienţ i sau insuficienţ i pentru Universitate.

Fă nică e terorizat de marele examen. Nu-ş i î ngă duie nici un plan pentru viitor.

- Să mă vă d eu cu patalamaua la mâ nă...

Noi pă stră m, î ncă, atâ t curaj ca să râ dem. Invidiem pe Furtuneanu ş i Bricterian, care acum sunt studenţ i, unul la Drept, altul ia Filozofie.

- Eu fac cheful de bacalaureat, ş -apoi, la Drept, tă ticule!... Vorbeş te Fă nică. î i e teamă să se socotească fericit. Dacă se î ntâ mplă

să cadă? Noi î l asigură m că predispoziţ iile lui că tre emoţ ii î i pot fi fatale. Fă nică apucă un colţ de masă ş i-l ciocă neş te, î ngrozit.

- Nu mai cobiţ i, că -i semn ră u!...

Robert vrea să ajungă actor pe scena Teatrului Naţ ional ş i profesor universitar de literatură franceză. Nu scă pă m prilejul de a-l copleş i cu bâ rfeli.

- Numai să nu î ncurci rolurile: să reciţ i la Universitate ca un prim-amorez...

Robert zâ mbeş te superior. Ne spune că profesorii de la Conservator i-au prezis carieră fericită.

î n ceea ce priveş te Universitatea, voi ş tiţ i cine sunt...

- Ş tim, ş tim! ne gră biră m a mă rturisi noi î n cor.

- Nu-mi va fi greu să ocup o catedră de limba ş i literatura franceză...

Ne-am amintit atunci, toţ i, cum a î nceput Robert să citească franţ uzeş te, pe două că rţ i primite î n dar de la Dinu; cum î mprumuta de la mine Pe Balzac, cum s-a î ndră gostit de critica lui Faguet, cum memoriza din

Musset, cum l-a „î nţ eles" pe Corneille după ce a citit o monografie asu-pră -i. Fiecare î mprospă ta un amă nunt ş ters. Apă rea din nou acel Robert cu pantaloni scurţ i, din fotografia clasei a IV-a. Ne vedeam iar mici, descoperind că rţ i, î mprumutâ ndu-le, scriind cele dintâ i Jurnale, î ncercâ nd cele dintâ i colaboră ri anonime la reviste. Prietenii ş i-au amintit de pasiunile mele ş tiinţ ifice, acum consumate. Am ţ esut fiecare un mă nunchi de fire: copilă ria ş i adolescenţ a noastră sfâ rş ite î ntr-un liceu ş i o mansardă.

Eram atâ t de veseli vorbind. De ce mă simt acum deznă dă jduit, copleş it de tristeţ e, de o disperată tristeţ e?...

M-au î ntrebat câ t am scris din roman. I-am minţ it, spunâ nd că lucrez la partea a doua. Dar parcă eu nu ş tiu că nu voi scrie niciodată Romanul adolescentului miop, pentru că amintirile ş i observaţ iile mele nu pot ajunge niciodată un roman? Mi-au cerut să le povestesc capitole dintr-î nsul. Am povestit crâ mpeie din ceea ce scrisesem î n caiet. Le-am spus că î nsă ş i această adunare neaş teptată ş i completă - poate ultima din cariera noastră de ş colari - va fi reprodusă î ntr-un capitol.

Atunci am vorbit, fă ră să mă î ntrerupă cu exclamaţ ii ş i comentarii. Eram miş cat, fă ră să î nţ eleg pricina. Le-am spus, î ncercâ nd să zâ mbesc, că de acum vom lua fiecare alt drum, ş i prietenia noastră - veche de opt ani - se va ră ci firesc. Vom î ntâ lni fiecare prieteni noi ş i, poate, prietene. Cine ş tie dacă î n această zi nu se î ncheie, pentru totdeauna, o etapă di viaţ a noastră?

Chef de bacalaureat, aş a cum proiectasem de atâ ţ ia ani, nu vo: putea face. Nu vor promova decâ t prea puţ ini î n sesiunea de vară. Mulţ i suntem siguri de corigentă. Vom da bacalaureatul î n toamnă. Ş i atunci, cine ş tie câ ţ i vom trece? Dar ne vom aduna peste cinci ani.

- Eu cred că vom fi mult mai triş ti decâ t socotim acum...

Am î ncheiat, blâ nd, ş i ochii priveau un raft cu că rţ i. De ce m-au stă pâ nit, atunci, pă reri de moarte?

Nu gă seam nici hotă râ rea de a mă mustra pentru melancolia exaltată î n discurs. Bricterian, cu Radu, cu Furtuneanu au ră mas triş ti, pe pat.

Mâ ngâ iau cu privirile odă iţ a.

- De câ ţ i ani cunoaş tem noi mansarda?

- Opt ani...

Radu ş i-a aprins o ţ igară, lă cră mâ nd. Fireş te, se gâ ndea la mama lui moartă. Ceilalţ i ră sfoiau distraţ i un teanc de reviste. Marcu râ dea, jig-nindu-ne tristeţ ea. Dar eu î l î nţ elegeam ş i-i zâ mbeam pe ascuns. Numai Fă nică î ş i pă stra calmul.

- Uite-i că plâ ng, uite-i că plâ ng!...

Aceasta ne-a supă rat ş i ne-a hotă râ t să schimbă m discuţ ia. Se fă cuse seară. Prin ferestruicile deschise pă trundea ţ ipă tul tramvaielor pe bulevarde.

Nu avea nici unul curajul să se despartă. Ne tulbura senzaţ ia unei despă rţ iri definitive.

Miezul lui mai ne î mbia î n stradă, pe sub castani, î n ră coarea serii. Ş -apoi, mai departe, spre Ciş migiu, spre Ş osea, cum fă ceam î n celelalte veri, câ nd prietenii nu mă pă ră siseră ş i eu nu-i pă ră sisem.

Am stins lampa ş i am coborâ t, tă cuţ i, scara de lemn. Ne-am oprit î n gră dina cu flori. De câ nd nu ne mai adunaseră m opt bă ieţ i î n mansarda mea... Ne-am urat, unul altuia, noapte bună.

Acum stau aici, iară ş i singur. Pentru cea dintâ ia oară mă î nspă imâ ntă gâ ndul că odă iţ a nu va ră mâ nea î ntotdeauna a mea. O privesc, o caut, o mă sor cu ochii, colţ după colţ.

... Cum ş tiu că a venit vara... Mă simt atâ t de obosit ş i trist ş i deprimat. Fireş te, e o simplă criză de melancolie. Voi fi fericit să î nchei pentru totdeauna viaţ a de elev.

Dar toate acestea nu trebuie să mă intereseze acum. Trebuie să mă bucur că am descoperit î n Radu un nou prieten. Poate el nu se va plictisi stâ nd cu mine de vorbă, nopţ ile.

Ş i nici aceasta nu trebuie să mă intereseze. Ci examenul de bacalaureat. Vanciu, fireş te, mă va lă sa corigent...

Cine ş tie câ nd voi mai scrie î n caietul acesta?

V. TRISTEŢ I, Î N VARĂ

Iată, am ră mas iară ş i singur. Au plecat toţ i, fericiţ i, bacalaureaţ i sau nă dă jduind tomnateca promovare. Corigent - ca î ntotdeauna - aş tept câ ţ iva bani ş i curajul să plec. E cald ş i î mi petrec ceasurile prin odă i stră ine, care î mi aduc aminte de copilă ria mea ş i de jocurile mele, ş i de fraţ ii care acum sunt departe.

De-abia mai pot citi. Nu sunt trist ş i nu reflectez cu amă ră ciune la acest să rman sfâ rş it de carieră ş colară. Aş putea gâ ndi cu luare-aminte la atâ ţ ia ani irosiţ i ş i la chipul meu tot mai veş ted, ş i la lentilele mele tot mai dureroase. Dar eu am stră bă tut de mult cele din urmă fruntarii ale adolescenţ ei. Sunt inutile, î nţ eleg, tâ nguielile ş i gratuită melancolia.

Dar adevă rul e altul, modest ş i netrucat de sentimentalism, sunt obosit. Mă plictiseş te ş i mă sugrumă finalul acesta ce-ş i prelungeş te'; pervers agonia. Aş vrea — cu orice risc - să ş tiu precis, î n ceasul acesta, care mi-e soarta. Voi pă ş i la anul la Universitate sau voi pierde luni după J luni, dezamă git, aş teptâ nd noi examene.

Ş -apoi, mă oboseş te lupta pe care o duc, tă inuită, fă ră nă dejdea biruinţ ei apropiate. Câ nd se va sfâ rş i? Ce oglindiri voi pă stra eu î n ochi, î n ceasurile ră fuielii? Ş i cu cine mă voi ră fui?

Simt cum vara aceasta - î nă buş ită tragic î n odă i cu acoperiş uri deja- j ratec - va fi ultima vară. Iată, ce curios pare... Nu mă gâ ndesc la moarte. Ş tiu că trebuie să tră iesc mult, pentru că ură sc mult. Dar mă gâ ndesc că j tulbură rile sufletului sunt pe sfâ rş ite ş i că î n curâ nd voi că pă ta alte pri- ' viri, ş i altfel voi privi lumea.

... De acum nu-mi voi mai scrie „memorii" false pentru uzul voinţ ei mele. Nu voi mai purta tunică neagră ş i nu mă vor mai tulbura atâ tea mă runte ispite. Mi-am pă ră sit prietenii ş i ei m-au pă ră sit. Câ nd ne î ntâ lnim, râ dem, ne lă udă m ş i ne î ntrebă m de viitor, ca ş i mai î nainte. Dar parcă eu nu ş tiu că toate acestea le facem pentru că nu putem face altfel? Ş i că nimic din ceea ce tră ia altă dată comun î n sufletele noastre nu mai tră ieş te acum?

O dată cu prietenii, se rup ş i fâ ş ii din sufletul meu. Iar eu le simt cum se duc, una câ te una, ş i sufletul mi-e tot mai pustiu, ş i mai stearpă iubirea că tre oameni...

Ş i atâ tea chipuri pe care nu le voi mai vedea, atâ tea obiceiuri pe care le voi uita, ca să -mi î nsuş esc altele...

Ş i chiar adolescenţ a aceasta î n care am vieţ uit, m-am bă lă cit ş i m-am revoltat acum o voi lă sa î n urmă, ca să pă trund î n grupuri de tineri pă roş i ş i î ngâ mfaţ i. Sunt ispitit să mă î ntristez. Atâ ţ ia ani ş i atâ tea î ndură ri, ală turi de atâ tea nă dejdi...

Nu ş tiu ce va fi cu mine dincolo. Voi mai î ntâ lni prieteni? Va trebui să mă schimb iară ş i, din adâ ncuri, ş i să mă privesc î n oglindă fă ră să mă recunosc?

⇐ Предыдущая 19 20 21 22 232425 26 27 28 Следующая ⇒