„Romanul unui om sucit. PARTEA A II-A. PARTEA A III-A

/. SÂ MBĂ TA

Trebuie să scriu aceasta: aş teptă m sâ mbă ta ca pe o zi rară. Nu pentru că e urmată de duminică, ci pentru că sâ mbă ta e ziua trupului. Robert ar spune a dragostei. Iar Popriş an, a femeilor isterice.

Adevă rul este, î nsă, altul. Sâ mbă ta noaptea, noi ne î ndreptă m că tre casele cu felinare roş ii; unde nu gă sim nici dragoste, nici femei isterice.

La vâ rsta noastră, aceasta se socoteş te un lucru obligatoriu. Ş i bă nuieli ruş inoase copleş esc pe acela ce î ncearcă să se furiş eze. Casele cu felinare roş ii sunt gimnazii unde se descoperă ş i se educă forţ ele masculine. Sunt ş i aici examene, î ntovă ră ş ite de aceleaş i emoţ ii ce strâ ng sufletele ş i î ntunecă vederea. Ş i sunt tot atâ t de necesare.

Noi - lipsiţ i ş i de fascinaţ ie personală, ş i de timp, ş i de bani - nu ne î ncumetă m să „cucerim" femei. De altfel, lucrul acesta se petrece foarte rar. Noi ne cumpă ră m cu bani puţ ini sfertul de ceas datorit dragostei. Ceea ce poate fi socotit un lucru trist.

Adolescenţ a noastră î ş i ţ esuse, poate, alte chipuri decâ t cele pe care le ză rim după miezul nopţ ii, râ njind. Poate ş i noi am fi dorit să strâ ngem î n braţ e trupuri ş i să muş că m buze. Poate am visat ş i noi - aş a cum se gă seş te scris prin că rţ i - femei cu ochi negri ş i priviri de jă ratec, care să ne robească sufletele ş i să se furiş eze, noaptea, î n iatac. Dar au trecut ani după ani, ş i femeile gâ ndurilor noastre nu ni s-au coborâ t î n cale. Nu ne-au privit î n ochi, ră scolindu-ne sâ ngele. Nu ni s-au apropiat, fierbinţ i ş i ră ută cioase. Nu ne-au ş optit cuvinte din că rţ i ş i din vise. Nu ne-au să rutat lung, cu buzele strivite de buzele noastre, cu ră suflarea sugrumată, cu pleoapele apropiate. Au ră mas nă luciri tulburi, pe care noi toţ i le pă stră m ascunse î n suflet ş i le chemă m atunci câ nd suntem triş ti, câ nd suntem singuri, ca să ne mâ ngâ ie.

In locul lor, noi ne-am deprins să mâ ngâ iem prudenţ i trupuri istovite Ş i să să rută m umeri cu miros de pudră ieftină ş i apă de colonie. Ne-am deprins cu greu. Am pă ş it la î nceput cu teamă î n curţ ile pietruite. Ne-am apropiat de ferestre, cercâ nd să zâ mbim, curajoş i. Am î ntâ lnit trupuri

veş tede ş i obraji ofiliţ i, ş i ochi stinş i, ş i guri î nroş ite murdar. Ne î mbiau că rnuri despicate obscen. Pentru noi, pulpele se dezgoleau, ş i că mă ş i stră vezii vă deau forme moi, sleite. Nouă ne zâ mbeau buze ce se cum- ^:parau î n preţ ul trupului. Pentru noi se rosteau cuvinte afrodiziace, î necate î n râ sul spart de fecioară beată...

Eu nu ş tiu nimic de ceilalţ i. Ş i nici nu vreau să ş tiu î n caietul acesta, care trebuie să ră mâ nă numai al meu. Eu î mi amintesc de noaptea mea. De dragostea mea. De trupul care s-a dă ruit mie, respectâ nd tariful cartierului.

A trebuit să fac ş i eu acest pas. Ş i l-am fă cut silindu-mă să par liniş tit ş i demn. Am intrat î n curte, o dată cu ceilalţ i trei, cunoscă tori ai casei ş i ai „fetelor". Am râ s, deş i tremuram. Tremuram nu de teama revelaţ iei trupului, ci de cea a femeii stră ine, că reia trebuia să -i vorbesc, ş i a bancnotelor pe care trebuia să le las pe masă, „după ".

î n faţ a ferestrei se adunaseră bă rbaţ i ce priveau, iluminaţ i sau crunţ i. Am privit ş i eu, cu ceilalţ i. Mi-am ales trupul. O rochie dureros de scurtă, fă ră mâ neci. Obraji tineri. Glas ş optit. I-am fă cut semn, bă tâ nd î n geam ş i zâ mbind. A zâ mbit ş i ea. Ceilalţ i m-au felicitat de alegere. Mi s-au comunicat toate farmecele pe care „fata" le dă ruieş te î n schimbul celor două bancnote. M-au î nsoţ it pâ nă la uş ă, zgomotoş i, cu sfaturi ş i glume.

Odaie î n care ră mâ i o clipă singur ş i priveş ti cadre de prost gust ş i lampa î nvă luită î n foiţ ă roş ie, ş i patul.

„Fata" s-a î ntors. A zâ mbit tot timpul. A î ncuiat uş a ş i s-a apropiat de mine, afectâ nd gesturi de felină. La râ ndu-mi, eu m-am trudit să cred. Dar „fata" mi-a spus că sunt „dră guţ ". Ceea ce m-a descurajat. Eu mă cunosc: nu sunt „dră guţ ". Nu mi-e ruş ine de aceasta. Dar am î nţ eles că „fata" minte, fă ră să se obosească sâ mă cerceteze.

M-a î ntrebat cum mă cheamă. Mie nu-mi place să se intereseze necunoscuţ ii de numele meu. Nu vreau să popularizez pe stradă, nici să -mi culeg gloria î nsoţ ită de o strâ ngere de mâ nă. De aceea, am rostit un nume stră in, ciudat. „Fata" mi-a zâ mbit.

Restul s-a petrecutfă ră emoţ ii, nici dintr-o parte, nici dintr-alta. In-lă untrul sufletului, eu eram, î nsă, tulburat ş i î ngrijorat. Aş teptam neră bdă tor să -mi vă d tovară ş a descuind uş a ş i urâ ndu-mi „noapte bună ". Am lă sat, cu teamă, banii pe masă. Apoi m-am gră bit să ajung î n faţ a oglinzii. Nu voiam să -i î ntâ lnesc ochii. De altfel, ea nu s-a ară tat miş cată de delicateţ ea mea. I-a numă rat, apoi ş i-a ridicat rochia ş i i-a î nghesuit sub ciorap.

Afară, m-am deş teptat. Aceasta era dragostea? Trupul? Femeia?

Eram ispitit să scuip ş i să plâ ng, ş i să -mi sfară m pumnii, lovind gardurile. Eram scâ rbit ş i umilit. Poate acela a fost singurul ceas câ nd

nu m-am gâ ndit cu dispreţ la sinucidere. Voiam să alerg, să -mi rup vestmintele ce pă strau mireasmă de carne ieftină ş i să uit cuvintele pe care le-am rostit, ş i î mbră ţ iş ă rile din pat.

Ceilalţ i se ară tau, î nsă, mulţ umiţ i de curajul meu. M-au lă udat ş i mi-au prezis mari ispră vi î n viaţ ă.. Apoi am intrat î ntr-o beră rie ş i am cerut de bă ut. Plă team eu, să rbă toritul. Prietenii mei au glumit tot timpul asupra „fetii" ş i melancoliei mele. M-au î ndemnat să fiu vesel. De acum nu mai eram copil. î nţ elesesem ş i eu aceasta.

M-am î ntors singur acasă, tâ rziu, după miezul nopţ ii. La un colţ, m-am surprins pă ş ind mâ ndru. Am râ s, fă ră glas. Aceasta î nsemna că î ncrederea î mi crescuse. Ş i m-am bucurat.

Dar î n suflet purtam aceeaş i deznă dejde ca î n faţ a fetei cu bani ascunş i sub ciorap.

Au trecut apoi luni după luni, ş i sâ mbă ta a ajuns tot mai puţ in emoţ ionantă. Faptul se î ndeplineş te corect, ca o datorie că reia trebuie să i te supui. Noi toţ i, cei lipsiţ i de „cuceriri", ne supunem fă ră pă rere de ră u. Ş i pă ş im, la anumite ceasuri din noapte, î n curţ i tă inuite, alegâ nd.

Nici sentimentalism, nici senzualitate. Acestea se petrec î n că rţ i sau cu feciorii de boieri. Noi, să raci ş i cerebrali, fră mâ ntă m trupul ales numai î ntrucâ t finalul ne odihneş te nervii ş i ne limpezeş te creierul. De ce să ne ascundem? Dragostea noastră e sincer fiziologică. Nu ne î ngă duim nici perversită ţ i senzuale. Nu că ută m nici voluptă ţ i î ngă duite de tarif. La ce bun? Ne-ar antrena î ntr-o lume nouă, pe care nu o putem ş i nu vrem s-o cunoaş tem.

Câ ţ iva dintre colegii mei se î ndră gostesc î n vacanţ e. Iubesc ş i suferă. Dar aceasta nu durează mult timp. î ncep să calce ală turi de dragoste. Se socotesc nă tâ ngi dacă nu obţ in să rută ri ş i î mbră ţ iş ă ri prelungite. Ceea ce se reduce tot la fiziologie.

La petreceri se dansează. Dansurile nu sunt artistice. Ş i cu atâ t mai puţ in sentimentale. Trupurile se apropie, î ş i potrivesc simetric formele ş i se î nvâ rtesc, ritmic. Urmează î ncordă ri ş i dintr-o parte ş i din cealaltă. Adică, fiziologie.

Faptul poate supă ra pe moraliş ti. Dar există. Din pricini felurite, noi nu ne putem satisface nici senzualitatea, nici impulsul sentimental. Acestea se aş tern straturi, straturi î n suflet ş i aş teaptă. Sau deviază, î n forme neaş teptate, curioase. Sau se pervertesc, î nfiorâ nd.

Poate ar trebui să scriu lucrurile acestea cu mai multă că ldură. Ş i poate ar trebui să le luminez dedesubturile. Dar mie mi se par fireş ti, ş i aceasta mi-e de-ajuns.

Eu, care am cercetat amă nunţ it pe toţ i prietenii ş i colegii pentru „roman", ş tiu sigur că nici unul nu a realizat vreo „cucerire". Nici Dinu, nici Robert. Toate câ te se spun sunt minciuni necesare pe care le acceptă î ntreaga clasă ş i pe care nu le crede nimeni.

Deci, numai fiziologie comercializată. Cu atâ t mai bine. î ncă un pas că tre adevă rata cunoaş tere a realită ţ ii. Frecventarea periodică a caselor cu felinare roş ii ne dezvoltă î nsuş irile noastre de viitori cetă ţ eni conş tienţ i ş i selecţ i. Ceea ce nu poate fi decâ t un lucru î mbucură tor.

Noi, care stă pâ nim un trup î n schimbul a două mici bancnote albastre, ne î nchegă m, fă ră să ş tim, alte pă reri asupra femeilor. Poate sunt depă rtate de adevă r. Dar ele sunt ale noastre, iar nu î mprumutate. Ne sunt impuse chiar de viaţ ă.

Noi cercetă m î ntotdeauna trupurile trecă toarelor dintr-un punct de vedere strict obscen ş i financiar. Câ ntă rim din ochi fiecare mă dular ş i î l preţ uim î n bancnote albastre. Ne î ncredinţ ă m câ t am fi hotă râ ţ i să plă tim fiecare î n schimbul posesiunii imediate. Discută m î ndelung, dacă avem timp.

Sâ mbă ta mă î ntâ lnesc din vreme cu Marcu. Ş i ne alegem distracţ iile după timpul liber ş i după banii pe care î i avem. Sau mergem la cinematograf, sau ne cumpă ră m caramele ş i ră tă cim prin Ciş migiu, discutâ nd.

Cu Marcu discut pă timaş ş i entuziasmat. Pentru că î ntotdeauna mă contrazice. Ş i aceasta î mi place, cel puţ in la î nceput. Discută m ultima carte citită sau articolul lui Cocea din Facla, sau ş tiinţ ele favorite. El î mi comentează texte anarhiste, iar eu î l iniţ iez î n orientalism. Pentru că nu ne î nţ elegem, suntem nedespă rţ iţ i. El e sceptic, eu, dogmatic. El e materialist, eu, victima metafizicei. El calm ş i afectâ nd o rece indiferenţ ă, eu, • torent nestă pâ nit.

Pă ş im ală turi, î n noapte, fră mâ ntâ ndu-ne creierele. Numai creierele. Câ teodată, ne î ntrebă m despre femei, despre dragoste, despre trupuri. Dar pe toate le privim î n lumina inteligenţ ei, cu care ne mâ ndrim amâ ndoi. Amâ ndoi, î n adâ ncurile sufletelor noastre, suntem autentic sentimentali. Amâ ndoi î nţ elegem aceasta. Ş i - cunoscâ nd rana - ne stră duim să o ascundem.

Ajungem tâ rziu î n faţ a caselor unde ş tim mai dinainte ce chipuri vom î ntâ lni ş i ce cuvinte vom auzi. Intră m. Comentă m faptele inedite. | Privim ş i cercetă m vizitatorii. Ne ş optim observaţ ii preţ ioase. Ne controlă m impresiile. Continuă m discuţ ia î ncepută cu un ceas mai î nainte ş i ruptă î n zeci de fire sau ne trudim să gă sim explicaţ ii ş i concluzii asupra noilor cazuri. Tot ceea ce ne î nconjoară nu e decâ t materialul infor pe care noi î l culegem, î l cernem ş i î l valorifică m. Nu suntem nici pe danţ i ş i nici nu afectă m un intelectualism exagerat. Dar locurile ş i o£

menii sunt prea ispititori. Creierul, obiş nuit să se î ntrebe, ne dă ruieş te mecanic ră spunsuri, care se cer justificate.

î ncepe, î n miez de noapte, ceasul menit preludiilor ş i realiză rilor erotice. Aş teptă m î ntotdeauna pâ nă ce ne hotă râ m să ne alegem „fetele". Nu din dorinţ a de a selecţ iona materialul. Ci din curiozitatea de a le privi câ t mai mult.

î n î ncă perea cu scaune multe ş i cu icoană, fetele aş teaptă. Trupuri tinere sau veş tede, zvelte sau trunchiate. Vestminte de iatac, aprinse, scurte, stră vezii. Carnea fră mâ ntată se odihneş te. Braţ ele se î mpletesc, moi, pe spetezele scaunelor sau atâ rnă, î ngreunate, ală turi de trup. Ş oldurile fă ră rod î mpietresc, neî nsufleţ ite. Se ghicesc oase î nfierbâ ntate de muncă ş i muş chi sleiţ i, ş i sâ nge tulburat. Umerii poartă urmele mâ inilor care i-au poftit. Sâ nii, rotunzi ş i mari, î ş i coboară formele.

Dar aş teptarea nu durează prea mult. Prin fereastră, ochi masculini au câ ntă rit ş i au hotă râ t. Cu capetele î n lumina apropiată a lă mpii, fetele cercetează grupul, zâ mbind. Pentru fiecare gest nă dă jduiesc î ntr-un nou client. Aceasta le î nsufleţ eş te. î ş i vă desc ş i cele din urmă farmece ră mase ascunse. Cinic, î ş i î ntind picioarele, dezgolind pulpele pâ nă sus, la î ncheietura ş oldurilor. Ş i ţ intesc cu ochii grupul, aş teptâ nd semnul celui indicat.

La ră stimpuri, cele cu noroc se î napoiază, zâ mbitoare. Femeia bă trâ nă din colţ, care pregă teş te cafele, le mâ ngâ ie cu priviri blâ nde. Celelalte î ş i caută tovară ş i î n grupul de afară.

Câ nd ne hotă râ m, fetele se ridică repede ş i ne ajung, î n curte. Ne î mbie, zâ mbind, î n odă i cu perdele groase. Iar de acolo ne î napoiem satisfă cuţ i, cu miş că ri potolite, cu umerii obrajilor dogorâ ţ i.

Ş i pă ră sim curţ ile cu felinare roş ii, ş i ne î ndreptă m pe aceleaş i stră zi, discutâ nd. Discută m cu aceeaş i patimă. Ş i amintirea felinarelor roş ii nu ne î nfioară. Ş i nu tâ nguim soarta trupurilor î n vestminte stră vezii. Ş i nu lă cră mă m pentru nedreptatea lumii. Ci pă ş im î n noapte, dâ rji, ş i simţ im cum sâ nge proaspă t pulsează î n vine.

Dar sunt zile câ nd stră zile se luminează cu soare mult ş i trupurile noastre poftesc alte trupuri.

De ce să ascund? Am privit adesea, lacom, ş olduri ş i sâ ni tă inuiţ i. Am sorbit mireasma feminină cu ochi î ngheţ aţ i. Am mâ ngâ iat cu gâ ndul carnea tovară ş ei ispititoare, î n tramvai sau la bibliotecă. Am cutreierat prin locuri ascunse, tulbură toare. Am poftit crunt pulpe ş i umeri albi. Aş fi muş cat buze ră sfrâ nte pervers ş i aş fi sorbit sâ ngele prelins, ca pe o bă utură scumpă ş i rară.

Sunt urâ t ş i î ntunecat. Trec pe stradă gră bit, î ncruntat, bă nuitor. Mi-e | teamă să nu atrag atenţ ia î nainte de vreme. Câ ndva, voi pă ş i pe stră zi cu 1 stră lucirea biruinţ ei oglindită î n ochi. Dar acum, mi-e teamă. Ş i î ncrun-l tarea mă urâ ţ eş te ş i mai mult. Iar pleoapele se apropie ş i privirea se ] î ntunecă.

La colţ uri, ră sar trupuri cu farmece. Trupuri plă pâ nde sau provoca-l toare - mignone, sfioase, ipocrite - sau î nalte, mâ ndre, senine. Trupuri I î n care se torturează simţ urile, ce contorsionează ş uvoaiele de sâ nge, \ palpită neră bdarea, se î nfierbâ ntă dorinţ a, se î nfioară aş teptarea, se î nv ] potriveş te groaza. Sau trupuri ce vă desc purifică rile nocturne, truda ] liniş titoare, mâ ngâ ierile care au mulţ umit ş i î nseninat. Trupuri zvelte î n ] vestminte ce nu dispreţ uiesc, î ncă, copilă ria. Trupuri ce nu ascund 1 nimic, ci numai adumbresc. Trupuri ce tremură, î n vâ nt, î n mâ nie, î n desfă tare. Trupuri hră nite cu sevă fierbinte, î nflorite î n zâ mbet ş i î n pă cat. ]

Cu ochii, le mâ ngâ i ş i le fur, pe fiecare. Micş oraţ i î n pleoape veş tede, deasupra cearcă nelor de nesomn, cu lacrimi ipocrite de miopie, furi- \ ş aţ i sub lentile ce deformează ş i dezgustă, ochii mei nu sunt luaţ i î n sea-mă. Nimeni nu bă nuieş te câ tă poftă, câ tă cruzime ş i câ tă ură se ascund \ î ntr-î nş ii. Nimeni nu mi-a î ntâ lnit vreodată privirile ce tâ lhă resc carnea ş i dezgolesc trupuri, ş i muş că feciorii. Sunt urâ t, ş i buzele se strivesc livid, ş i oasele se sfară mă. Trupurile î ş i î ntorc privirile de pe chipul meu j schilod. Trupurile caută obraji rozalbi ş i buze groase, roş ii, fierbinţ i, ş i ochi mari, albaş tri sau negri, ş i braţ e care ş tiu mâ ngâ ia. Ce am eu din toate acestea, pentru trupurile de farmec ce-mi ră sar la colţ uri î nsorite \ de stră zi?

Eu mă ascund ş i mai mult î n vestminte cenuş ii ş i aş vrea să fiu un fir de praf, ş i nimeni să nu mă ia î n seamă. Pentru că dispreţ ul trupurilor î mi î ndurerează sufletul.

Dar, î n curâ nd, nu va mai fi astfel. Voi vorbi. Ş i voi vorbi aproape de trupurile cu vestminte tulbură toare, ş i vor simţ i că ldura cuvintelor mele, | ş i jar din fă ptura mea le va biciui carnea. Mă vor chema atunci ş i mă vor! iubi. Eu n-am nici ochi frumoş i, nici buze roş ii ş i nu le voi putea dă rui, j Dar trupul meu va fi stâ ncă, ş i mă dularele mele vor scrâ ş ni, viril, ş i muş chii se vor î ncorda, ş i vor ră sufla ca o î mpletitură de ş erpi sugru-j maţ i. Voi ră spâ ndi î n juru-mi efluvii ce topesc î ndoielile. Gesturile melej vor tră da pofta necurmată, ş i mâ ngâ ierile se vor î ndeplini rafinat ş i bru-l tal, ca un sex ce se desfată ş i stă pâ neş te.

Voi vorbi. Ş i ce trup mi se va î mpotrivi? Ce pumni vor pă stra î ncă vestmintele pe sâ ni, câ nd degetele mele se vor î nfige, cucerind, î n car4 ne? Ce pulpe se vor strâ nge? Ce ochi mă vor privi, curajoş i? Buzele vcm muş ca, braţ ele vor despica trupul î n miş că ri, piept oţ elit va copleş i sâ nii

albi. Trupu-mi va fi stropit de sâ nge. Ş i izbâ nda mea va pă ră si ală turi, istovite, tovară ş e cu uimire î n ochi.

Desfă tarea mea va fi desfă tarea masculului î ntă râ tat. Nu chip frumos ş i haine colorate. Ci sex pur, ritm vivace, privire dâ rză, spumoasă revă rsare de vreri. Virilitate dezrobită de povara lubrică. Virilitate stră lucind cu stră luciri stelare.

... Câ nd mă furiş ez î ncruntat pe stră zi, gâ ndurile acestea mă mâ ngâ ie. Furia se potoleş te. Vedenii mă ispitesc să zâ mbesc. Vedenia biruinţ ei mele asupra celorlalţ i...

î mi pregă tesc ră zbunarea î mpotriva trupurilor care acum mă dispreţ uiesc, dezgustate, cu perverse ş i dră ceş ti rafinamente. Peste mulţ i ani, mă vor că uta. Ş i le dezgolesc de pe acum, ş i le câ ntă resc farmecele, ş i le stă pâ nesc. Zâ mbete î n suflet.

Apoi, ră mâ n iară ş i singur pe stradă. Ş i pă ş esc tot mai hotă râ t, ş i î mi aplec tot mai mult ochii î n caldarâ m. Să nu mă vadă nimeni, să nu mă bă nuiască nimeni. Pă ş esc î n umbra castanilor. Vedeniile mă î ntovă ră ş esc. Le pă strez î n mine, ca să mă î ntă râ te. La ră stimpuri, mă î nchipui ajuns pe culmi ş i mă odihnesc, cu gâ ndul. Binecuvâ ntată moleş eală mi se strecoară, atunci, î n carne.

Dar mă trezesc repede. N-am ajuns. Urc î ncă, prin desiş, tulburat de vedenii. Obrajii uscaţ i se î ntunecă. Ochii sclipesc, la adă post de lumini. Pumnii se strâ ng, nevă zuţ i. Sâ ngele se umflă î n grumaji.

Ş i atunci, nu mai aş tept sâ mbă ta.

//. PAPINI, EU Ş I LUMEA

Am citit astă zi Omul sfâ rş it al lui Giovanni Papini. De-acum, sunt ş i eu sfâ rş it. Romanul meu nu se va mai î nchega niciodată î n pagini ş i capitole. Iar eu trebuie să mă schimb. Trebuie, ca să nu mi se spună că am imitat pe Giovanni Papini.

L-am urâ t ş i l-am iubit o după -amiază î ntreagă. L-am urâ t, pentru că el cuvâ ntase lumii ceea ce voiam să cuvâ nt eu. Ş i l-am iubit, pentru că mi-a scris viaţ a. Copilă rie î nveninată de furie ascunsă, de invidie pe cei cu chip frumos, de ură pe cei bogaţ i ş i puternici, ş i fericiţ i. Adolescenţ ă chinuită de miopie ş i de obsesii cerebrale, roasă de nebuneş ti ambiţ ii, biciuită de neputinţ ă, consumată î n plâ ns, pe care nu l-a auzit nimeni ş i nu l-a bă nuit nimeni, ş i nu l-a mâ ngâ iat nimeni.

Eu am vieţ uit viaţ a lui Papini. Ş i am lă cră mat, ş i mi-am lovit trupul, Ş i am strigat î n singură tate, ş i m-am bucurat de să lbatică bucurie citind

Omul sfâ rş it. Acela eram eu. Dar nu eram sfâ rş it. Nu puteam fi sfâ rş it. Dacă Papini ş i-a secă tuit comorile ce-i lică reau ascunse î n suflet -comori ce lică resc ş i î n sufletul meu —, aceasta nu mă î nspă imâ ntă. Am să -mi fă uresc un suflet nou ş i am să -mi poruncesc drumuri noi. Nu vreau să mai fiu eu î nsumi. Nu vreau să fiu Giovanni Papini. Astă zi, î nainte de apusul soarelui, am murit. De acum, altă lumină î mi va lumina chipul meu schilod. Alte priviri se vor scurge prin ochii mei tulburi ş i altă viaţ ă va izbucni î n adâ ncurile sufletului meu.

Nu vreau să fiu Giovanni Papini. Nu vreau să fiu altul. Nu vreau să port pe umerii mei durerile altor umeri. Nu vreau să sufă r suferinţ e stră ine. Ş i nu vreau să -mi î ndrept paş ii pe drumuri bă tute de altul.

Papini e urâ t, e spaimă, e miop. Eu voi fi frumos, voi vră ji femei, voi avea pă trunză tori ş i limpezi ochi. Am să -mi pă lmuiesc obrajii uscaţ i pâ nă ce voi simţ i dureros sâ ngele î mpungâ ndu-ş i pielea. Am să -mi sfarm lentilele ş i am să -mi lă rgesc ochii mari, mari, mari. Ochi limpezi. Ochi negri, dacă ai lui Papini sunt verzi. Ş i ochi verzi, dacă ai lui sunt, negri.

Aceasta va fi ţ inta vieţ ii mele: să mă deosebesc de Papini. Să nu semă n cu el; să nu fiu el.

Duş manul meu de moarte e Papini. El mi-a furat comoara sufletului meu. El a veş tejit, a consumat, a că lcat î n picioare, a siluit, a prostituat I valorile pe care eram menit să le risipesc î n lume. El ş i-a sfâ rtecat ş i ş i-a vă dit putreziciunile sufletului. Ş i prin aceasta s-a î nă lţ at, a ajuns mare, j a ajuns sus, acolo unde Eu trebuia să ajung. Tot ce puteam face, tot ce puteant crea, a creat Papini. Dumnezeul meu a revă rsat asupră -mi jă ratecul ş i gheaţ a glumei perverse. Am fost, î n pumnul Demiurgului, o j zdreanţ ă. Am fost masca cu chip de lut, zvâ rlită î n lume două zeci de ani după original. Am fost creat ca să mă tâ ră sc ca un vierme pe urmele stă pâ nului meu: Papini. Am fost creat ca să -mi plâ ng viaţ a, sfă râ mată, la ] picioarele stă pâ nului meu: Papini.

Cei mulţ i ş i cei proş ti, imbecilii ş i infirmii creierului, nă tâ ngii cu ] ochi frumoş i ş i cu frunţ ile î nguste, fă pturile ce compromit sexul, toţ i ] acei tineri vrednici de a primi î n faţ ă pumnul meu ş i al celor aleş i, nu i vor î nţ elege niciodată durerea tragică a vieţ ii mele. Ş i mă vor î nvinui că ara maimuţ ă rit pe Papini. Că eu, cu voinţ a mea, am să vâ rş it acele fapte care mă apropie de Papini. Că nu sunt decâ t un epigon, o umbră, o ră sfrâ ngere balcanică ş i î ndobitocită a florentinului.

Dar aceasta nu se va î ntâ mpla. î mi bat joc de voinţ a laş ă a Creato-I rului. î mi bat joc de soarta mea. Ş i î mi bat joc de mine î nsumi.

î n curâ nd, voi fi altul. Voi ară ta celorlalţ i că fluviul sufletului meu se poate revă rsa ş i î n altă matcă. Voi rodi pretutindeni roade noi. Voa lumina alte î ntunericuri ş i voi urca, sâ ngerat, alte trepte. Ce-mi pasă de

ochii pe care i-am istovit citind că rţ i ş i î nnegrind caietul, ş i alcă tuind indici, care de-acum nu-mi vor folosi la nimic? Ce-mi pasă de anii pe care i-am pierdut ca să mă pregă tesc pentru fapte pe care niciodată nu le voi î ndeplini? Ce-mi pasă de nă zuinţ ele mele, de bucuriile mele, de durerile, de ră zbună rile mele? S-au coborâ t, acum, o dată cu soarele. S-au coborâ t, departe de sufletul meu. Au că zut î n ape î ntunecate, ş i eu le privesc de sus, ş i zâ mbesc.

De acum va î ncepe adevă rata viaţ ă. Ş i adevă rata luptă. Luptă î mpotriva lui Papini, a Lumii ş i a Demiurgului. Ş i luptă î mpotriva mea: cea mai crâ ncenă luptă...

Papini mi-a fost cel mai neî ndurat duş man ş i cel mai darnic prieten. M-am chinuit ş i m-am desfă tat citindu-l. M-am aflat pe mine î nsumi. Lumină neaş teptată s-a coborâ t î n adâ ncurile sufletului meu. Viaţ a mi-a stors alte preţ uri. Preţ uri pe care eu le î ntreză ream, dar asupra că rora nu cutezam să -mi î nalţ braţ ul. Papini m-a ajutat să fiu eu î nsumi. Papini m-a î nvă ţ at să pă ş esc cu paş i grei î n faţ a Lumii ş i să strig: iată, acesta sunt Eu. De acum nu mai î mi e teamă de ceilalţ i. Orice î ndoială ce-mi mustea î n suflet s-a risipit. Voi ţ ine î ntotdeauna fruntea ră sturnată ş i î mi voi scuipa râ sul ş i veninul deasupra mulţ imilor.

Ceea ce fremă ta pâ nă acum sfios î n mine se fră mâ ntă uriaş ş i asurzitor. Puteri neaş teptate mă covâ rş esc. Simt î n mine pulsâ nd atâ t de să lbatic viaţ a, î ncâ t mă î nspă imâ nt privindu-mi semenii. î mi par toţ i neputincioş i, meschini, searbezi. î n chipul fiecă rui trecă tor nu î ntâ lnesc oglindită decâ t o comică miniatură a fă pturii mele.

EU! De-abia acum î nţ eleg toată preţ uirea, tot aurul, toate darurile cereş ti care se ascund î n trupul cuvâ ntului de farmec ş i de groază.

EU! De-abia acum î mi î nţ eleg dorinţ ele ş i stră dania necurmată, ş i durerea mea. Papini mi-a ară tat geana cu roş ietice sticliri ş i m-a î mpins pe drumul cel mai nevoios. Dar nu mi-e teamă. Am muş chi grei ş i oase tari, ş i sâ nge mult, fierbinte, roş u, ş i î n sufletul meu nu se mai pot strecura de acum lă turile adolescenţ ei. Nu mai mă vor î nspă imâ nta de acum asfinţ iturile de toamnă, nici nă luciri stupide. Trapul meu va fi veş nic î ncordat, gata să se zvâ rle mai sus, tot mai sus. Ş i voi pă stra î n suflet necontenit aceeaş i turgescenţ ă masculină, ş i spenna gâ ndurilor mele va rodi brazde nesfâ rş ite. Că ci am de unde risipi belş ugul. Nu mi-e teamă că voi seca î ntr-o dimineaţ ă ş i voi cerş i de la alţ ii. î nlă untrul sufletului meu, ş uvoaie fă ră numă r spumegă, aş teptâ nd poruncă să se reverse î n lume. î n curâ nd va sosi ziua cu ră să rit de sâ nge. Aş vrea să Ş tiu arunci cine î ndră zneş te să mă î nfrunte. Cine cutează să se apropie, netemă tor de jarul ochilor ş i gâ ndurilor mele. Aş vrea atunci să ş tiu ce melc din mulţ ime î ncearcă să -ş i tâ rască fă ptura-i lipicioasă că tre ş oldurile mele. Aş vrea să -mi vă d tovară ş ii ş i duş manii, ş i să privesc î n

ochi miile de zdrenţ e care aleargă acum pe stră zi. Aş vrea să -i vă d cum I mură ş i cum î ş i coboară trupurile î n ţ ă râ nă, copleş iţ i. Ş i cum se fră mâ nt cu mă runtaiele arse de veninul invidiei ş i al neputinţ ei ciunge...

Nu mi-e teamă de nimeni. Sunt gata să dovedesc oricui aurul ş i bijv teriile mele. Chiar lui Giovanni Papini. Ş i aş vrea să aud că mă î nvinu ieste cineva de plagiat. Ş i că romanul meu e copiat după Un om sfâ rş it. Aş vrea să cunosc pe acela care se va î ndoi de carnea ş i de duhul meu Mă va afla, adolescent miop, sub teascul că rţ ilor mele din mansardă. Să vină, pizmaş ş i certă reţ. î l voi î ntâ mpina, î l voi lă sa să -mi pipă ie î nche ieturile gâ ndurilor, să -mi ră vă ş ească sertarele, să stingă ră ni vechi. Poate, la urmă, pe î nserat, cineva dintre noi doi va zâ mbi...

⇐ Предыдущая 18 19 20 21 222324 25 26 27 Следующая ⇒