Volumul II [GAUDEAMUS] 1928 3 страница

Mi-am î nghiţ it amar umilinţ a. Sfâ rş isem.

Am plecat fă ră nici o bucurie, tară să ţ ip, fă ră să alerg pe stră zi, aş a cum î mi fă gă duisem. Am povestit prietenilor furia mea cu profesorul de naturale. M-au socotit naiv. Ş i cinciul e bun.

Am fă cut, pe un colţ de zid, media. î mi da, î n orice caz, ş ase. Sunt aproape sigur trecut. Ş i nu simt nici o bucurie, ş i asta mă doare; mult, mult. Ş i de aceea scriu î n caiet: ca să nu uit durerea din ziua examenului meu.

î n roman, dacă î l voi scrie vreodată, voi culege toate stupidită ţ ile, toată absurditatea bacalaureatului. Voi dovedi cu atâ tea pilde că trec cei norocoş i, cei favorizaţ i, cei tâ mpi. Eu n-am vă zut selecţ ia despre care ni se vorbeş te. Dacă mă î ntreba la naturale insectele, la franceză romantismul, iar la geografie originile geologice ale munţ ilor, luam cea mai mare notă.

Dacă mă î ntrebau altceva, poate luam la toate „insuficient". Am avut noroc, am avut ş i nenoroc. Dacă voi promova, voi promova mediocru, printr-o î ntâ mplare. Pă catele mele n-au fost surprinse, î nsuş irile mele n-au fost ră splă tite. Penibil...

Dacă nu voi trece?...

A î nceput să plouă: greu, rece, monoton.

E toamnă afară sau e toamnă î n mansarda mea?...

VIII. FINAL

Am scă pat, am scă pat!...

Am trecut singurul din seria liceului nostru. Mă doare că n-a trecut Ş i Marcu. De acum, nu-mi va mai fi prieten. Pe noi ne legau creierele, nu sufletele. Despă rţ iţ i, cine ş tie dacă nu ne vom uita?...

Mi-am citit numele pe listă, cu ochi tulburi. M-am plimbat iară ş i prin curtea largă, cu platani ca î n zilele examenului. M-a cuprins deodată un dor puternic de a vedea liceul unde am petrecut opt ani. Mă î ntrebau profesorii, mă î ntrebau elevii asupra bacalaureatului. Le ră spun- deam pripit. Pe mine mă î ntristau clasele î n care peste puţ in timp nu voi i mai ză ri nici o faţ ă cunoscută. Ş i mă î ntrista portarul, ş i orga mă runtă -" ascunsă sub scară, ş i dulapurile cu că rţ i din care atâ t am citit...

Prietenii m-au să rutat.

- Iată că î ncep ră splă tirile...

Cine ş tie ce viaţ ă î ncepe î n zilele acestea de toamnă, câ nd eu mă simt atâ t de schimbat, de stră in, ş i mă simt ispitit să plâ ng, să alerg, să râ d?... Nu vreau să mă gâ ndesc la Universitate. Caietul acesta e î ncă un caiet de adolescent. Mai vreau să scriu numai câ teva pagini, ş i apoi să -l sfâ rş esc, pentru totdeauna.

Cine ar putea î nţ elege tristeţ ea să lbatică a acestui sfâ rş it pentru totdeauna?... O viaţ ă se î nchide. Voi ră sfoi mai tâ rziu caietul ş i, poate, \ nu-l voi ră sfoi - ca pâ nă acum - singur...

Scriu cu greu. Mă simt furat de noi desfă tă ri, de gâ nduri noi: Universitatea... Ş i mă simt î ncă legat de adolescenţ a mea, de acel roman pe care nu l-am scris.

Nu l-am scris, pentru că nu puteam descoperi î n mine ş i î n ceilalţ i un roman. Eram cu toţ ii contururi, nostalgii, mediocritate. Câ teodată ridicoli, câ teodată eroici. Cum aş fi putut iscodi î n lumea aceasta un conflict '■ care să ducă la un roman?...

Nu l-am scris ş i mă apasă viaţ a mea ş i viaţ a adolescentului pe care -l-aş oglindi î n roman.

Nu î nţ eleg nimic din tot ce vieţ uieş te acum î n jurul meu. Mă obs& l dează romanul, mă chinuie atâ tea fapte care trebuie spuse. Ş i nu ş tiuj

cum să -l scriu ş i nu pot să -l scriu...

Soarele se iveş te din nou.

Soarele se î ntunecă.

Astă zi am colindat câ mpurile cu miros de toamnă, ca î n după -ami« zile copilă riei. Am revă zut atâ tea lucruri. Am plâ ns ca un adolescenta lâ ngă un copac, descoperind un colţ albastru de cer. N-am ş tiut ş i nj m-am î ntrebat.

Am venit acasă.

De acum va trebui să muncesc mult, să muncesc fă ră odihnă, să -nj istovesc crunt anii tinereţ ii. Ş i nu pot munci. Mă lovesc, î mi muş c bu zele, ş i nu pot munci...

Se sfâ rş eş te, î nsâ ngerată, toamna.

Mansarda mea a ră mas aceeaş i: blâ ndă, singură, tristă. Eu am să scriu Romanul adolescentului miop. Dar am să -l scriu ca un Jurnal al autorului. Cartea mea nu va fi un roman, ci comentarii, note, schiţ e pentru roman. E singurul mijloc de a surprinde realitatea, firesc ş i dramatic.

Plouă, plouă.

Dintr-o mansardă iubeş ti î ntotdeauna ploaia. Vreau să î nchei Jurnalul î n această zi de toamnă. î l î nchei, pentru că mă arde dorul de a î ncepe chiar acum romanul. Am schiţ at cele dintâ i capitole.

Voi scrie:

„Pentru că am ră mas singur, m-am hotă râ t să î ncep chiar azi Romanul adolescentului miop... "

Sunt fericit că î n gră dină plouă...

SFÂ RŞ IT

Volumul II [GAUDEAMUS] 1928

[PARTEA I]

/. DECOR

Castanii erau umezi după ploaie, bulevardele reci, ş i deasupra mea, toamna.

Pă ş eam sfielnic ş i stâ njenit de privirile celorlalţ i. Mă î ncruntam ca să prind curaj. Rezemat de zid, pe coridorul ce ducea la secretariat, mă desfâ tam. Aş fi vrut să nu mă descopere nimeni, ci eu să -i descopă r pe toţ i. Ş i mi-erau toţ i dragi, ş i gâ ndeam de-acum, ei î mi sunt tovară ş i... Ză ream prea multe studente, ş i toate mi se pă reau frumoase, ş i le socoteam asemenea Hypothiei. Simţ eam cum cresc î n mine nă dejdi ş i doruri, ş i cum se iscodesc neliniş ti. î mi spuneam: nu e aş a că aceş tia sunt cei mai frumoş i ani? Ş i nu ş tiam dacă trebuie să -i stă pâ nesc sau să -i las să mă stă pâ nească.

Trecuseră acele nopţ i tulburate de gramatica greacă. î ntr-o dimineaţ ă dureros de senină m-am coborâ t din mansardă. Flori de tufă nică mă ispiteau. Cerul era î nalt, î nalt. Casa mi se pă rea atâ t de bună, de dragă. Curtea î mi era prietenă. Tufele mari de liliac se umileau î n soare. Atunci am hotă râ t: greaca n-am s-o î nvă ţ acum. S-ar fi spus că aş teptam un fapt de mult fă gă duit. Ş i nu ş tiam ce aş tept.

Trebuia să -mi gă sesc prieteni noi. Dar nu cutezam să vorbesc colegilor care se aş ezau î n bă ncile din fund ş i-mi priveau bă nuitori lentilele ş i zâ mbetul. Nu cutezam să vorbesc colegelor, care se aş ezau î n bă ncile din faţ ă ş i nu mă priveau deloc. Aş teptam.

... Ploua, ploua. Eu î mi cumpă rasem că rţ i multe după bacalaureat. î n mansardă, singur, citeam. „Cea dintâ i toamnă " gâ ndeam eu. Ş i zâ mbeam.

... Cel dintâ i curs, î n amfiteatrul „Maiorescu", ascultat lâ ngă fereastră, î nciudat de amurgul prea sâ ngeriu ş i de mâ na vecinei mele, prea albă, prea caldă... Jos, pe bulevard, treceau oameni care nu ne cunoş teau

profesorii. Gâ ndul acesta stupid mă î mpiedica să î nţ eleg elogiul filozofiei ca supremă î ncoronare a activită ţ ii pă mâ ntenilor. Domnul vorbea rar, clar, obositor de clar ş i de rar. La sfâ rş itul orei, duduile î ş i potoleau enervarea î nchizâ nd ş i deschizâ nd genţ i suspecte. Erau ş i dudui care luau note. Aveau urechile mari, pă rul adunat să lbatec deasupra cefei palide. Ză ream tineri cu atitudini de gâ nditori la congres. Frunţ ile descoperite, sprâ ncenele î ncruntate, obrajii rezemaţ i î n pumn.

Coboram scă rile, ş i globurile galbene ră să reau î n seară.

Pe coridoare, perechi ş i grupuri. Perechile, lâ ngă ferestre, cu ochii î n toamnă. Grupurile, lâ ngă ziduri, dispreţ uiau studenţ ii sfioş i sau studentele cu rochii prea lungi. Grupurile î ntotdeauna râ d; perechile tac î ntotdeauna.

Cea dintâ i schimbare: mi-au fost simpatici sentimentalii. „Ei doar î nţ eleg că totul nu e decâ t o glumă ", gâ ndeam. De ce mă î ntristau hotă râ rile adolescenţ ei, î ntă rite î n ceasuri tulburi?...

Mă stâ njenea pă lă ria, prea mare ş i prea neagră. Fratele meu a î ncercat să glumească: studenţ ii sunt poeţ i ş i bohemi. Dar eu aveam mansardă, ş i nu scrisesem niciodată versuri. Sub pă lă ria mare, pă ream mai degrabă un zugrav german. O purtam numai î n ploaie. Ş i toamna plouă, plouă...

Cea dintâ i dovadă că adolescenţ a mea era definitiv î ncheiată: nu mai scriam Jurnal. Totul se ră fuia, de-acum, î n suflet, tă inuit. O altă dovadă: ceream ş i că pă tă m bani pe cele ce publicam. Aveam bani mulţ i ş i-mi cumpă ram că rţ i scumpe.

... Stră zile erau tot mai reci, zidurile tot mai mohorâ te. Castanii î mbă trâ neau cu o toamnă ş i iedera ruginea printre ferestre.

Dimineaţ a, sufletul mi-era clar. Seara, sufletul se tulbura. De ce mi-am uitat visurile care î nfloreau ş i se alungau î n somn neliniş tit?...

Pe coridor, î n faţ a unei uş i, seara, am lovit o duduie care m-a privit enervată. Am fost palid, apoi roş u, apoi palid. Am aflat mai tâ rziu că pe duduie o cheamă Bibi. De arunci o salutam umilit. Bibi nu-mi ră spundea. Dar de ce î i spuneam eu Bibi?...

Nu aveam noroc. Nu-mi î ntâ lneam colegii din liceu la nici un curs. Mă obiş nuisem, î nsă, cu câ teva chipuri. Un student basarabean, î nalt, spă tos, bă lai, aproape chel. Era î nscris la Teologie, Drept ş i Filozofie. Nu pierdea nici un curs ş i î ş i transcria notele î n caiete mari, liniate. A fost la Atena, la Sofia, la Paris. Nimeni nu ş tia mai mult. S-a î mprietenit cu un evreu care iubea o evreică frumoasă. Era urâ t, dar o iubea. Am î nţ eles aceasta câ nd mă rturisea basarabeanului: „E aş a de inteligentă!... ", trist, trist.

Mă î ntâ lneam ş i cu o studentă câ rnă, care citea că rţ i de filozofie germană ş i se mâ ndrea cu feminismul. Discuta cu oricine filozofia

germană ş i feminismul. Avea un î nceput de frază foarte ciudat: „Mă rog, I mă accepţ i ori nu mă accepţ i? "

Feminista dispreţ uia studentele frumoase ş i studenţ ii inculţ i. Am surprins un crâ mpei de convorbire.

- Dacă n-au citit pe Hegel, nu-s buni de nimic! -Ză u?...

Unul, indiscret.

- Dar mata de unde ş tii?

- Eu, domnule, sunt feministă. Altul, că tre vecin.

- Să fie să nă toasă...

Câ teodată venea î nsoţ ită de un tâ nă r palid ş i firav. Cei care stau î n bă ncile din fund ş opteau că e un convertit.

Mai î ntâ lneam o fată brună, cu pă rul retezat pe frunte, care vorbea blajin ş i î nvă ţ a cuvinte latineş ti pâ nă ce î ncepea cursul. Am surprins-o î ntr-o zi citind un caiet cu versuri. A roş it. De atunci î mi zâ mbea, iar eu o salutam.

... Dacă ploua seara, după sfâ rş itul seminarelor, aş teptam pe coridorul cu ferestre largi. î ncet, î ncet, mi-a pierit sfiiciunea. î ntâ lneam studenţ i de la Teologie, cu plete, cu bă rbi tinere ş i aspre. Ş i studenţ i să rmani de la Litere, care blestemau ploaia, pentru că î ş i pierdeau masa la cantină. Ş i studente din oraş e depă rtate, cu ochi bă nuitori ş i ciorapi pă taţ i de noroi. Porneau grupuri, grupuri la că min, cu servietele sub braţ.

Câ nd trecea ploaia, pe stră zi spă late ş i reci, mă î ntorceam acasă. Priveam ferestre luminate ş i ghiceam odă i calde, intime, cu paş i moi,

feminini, pe covoare blâ nde. Ş i nu-mi î ngă duiam să fiu trist.

Toamna, cu tristeţ i ş i amurguri, a trecut. Acum, după doi ani, amintirile sunt amare ş i grele. Iar eu scriu povestirea aceasta liniş tit ş i î nă sprit de paş ii pe care i-am fă cut. Ş i scriu o povestire care nu e, î ncă, î ncheiată. Viaţ a se vieţ uieş te î nainte, iar eu scriu ceea ce a vieţ uit.

//. PREŞ EDINTELE

Toamna am sfâ rş it-o singur. Ş i, deodată, la î nceputul lui decembrie, mansarda s-a luminat. Că dea seara, iar sus, la mine, se î nstruneau coruri. Faptul s-a petrecut atâ t de repede... Am î nceput să uit î mprejură rile î n care am cunoscut pe doctorandul cu fruntea lată, cu zâ mbet nervos î n colţ ul buzelor subţ iri. Mi-a vorbit, de-a lungul bulevardului,

cum oraş ul nu are î ncă un cerc studenţ esc, cum trec anii universită ţ ii fă ră ca nimeni, î ncheindu-i, să -i cunoască. Un bă trâ n vrea să -ş i dă ruiască averea pentru Că min, dacă cercul ar exista... Ş i cercul nu există, pentru că fiecare se mulţ umeş te să -ş i petreacă anii cu cei câ ţ iva tovară ş i vechi, de care î i leagă copilă ria sau liceul. Dacă s-ar gă si, undeva, o cameră pentru î nceput...

- Am eu o mansardă.

Doctorandul s-a î mpotrivit; studenţ ii ş i studentele sunt zgomotoş i, nedisciplinaţ i. Vor stâ njeni ş i obosi pe cei de acasă.

- Mansarda e a mea...

Am primit-o numai pentru coruri. Ne-am despă rţ it î n noapte, fericiţ i. Dimineaţ a, urcase treptele de lemn ş i ciocă nea la uş ă.

- Ce de că rţ i, ce de că rţ i...

Mi-a spus de tot ce fă cuse după ce ne-am despă rţ it; adunase cinci colegi pentru comitet, scrisese apeluri pentru studenţ ii oraş ului, obţ inuse cei dintâ i bani de la bă trâ n, comandase la tipografie buletine de î nscriere, cumpă rase dosare ş i hâ rtie. Aducea o geantă î ncă rcată. Medi-' cinist, socoti volumul aerului din odaie.

- Mai mult de două ceasuri, pentru cincisprezece persoane, nu se poate... După două ceasuri deschidem ferestrele... Voia să vestească, prin ziare, o î ntrunire ş i nu gă sea sală. M-am î mbră cat, zorit, ş i am plecat amâ ndoi la directorul liceului.

Bă trâ nul î ncerca să se î nduioş eze: venisem acum nouă ani, mic ş i sfios; iată -mă acum student; am să -mi mai amintesc, oare, de directorul bă trâ n, un pă rinte al sufletului meu de adolescent?... Doctorandul î ş i muş ca buzele de neră bdare. La ce sunt bune toate acestea, acum? î ncepe o nouă viaţ ă, rodnică ş i avâ ntată. Ne poate da ş i el o mâ nă de ajutor? Primeş te să ne î mprumute sala de muzică pentru cele dintâ i î ntruniri?

- Fireş te, pentru studenţ i...

A mulţ umit, cald ş i scurt, ş i a plecat; la Universitate, la ziare, la decanat, la cantine.

Pe drum, î ntorcâ ndu-mă singur, cu amă ră ciunea amintirilor directorului î n suflet, am î ntâ lnit cei dintâ i fulgi.

- Decembrie...

A doua zi de dimineaţ ă, ferestruicile mele pă reau albastre sub ză padă, î n odă iţ ă, frig ş i tristeţ i. Am adus jă ratec mult ş i lemne multe, albe. Lâ ngă sobă citeam î nciudat informaţ ia la rubrica „Universitare": , ^is-tâ zi, la ora 5, studentele ş i studenţ ii care vor alcă tui corul oraş ului sunt rugaţ i să se î nscrie la sediul provizoriu din mansarda... ".

Am alergat jos.

- La cinci avem oaspeţ i.

- Câ ţ i?

- Nu ş tiu; două zeci, treizeci. Dar se face selecţ ie... Unii vor pleca imediat...

Mama nu a crezut î n „oaspeţ i" pâ nă ce nu a vă zut pe duduia care î ntreba.

- Vă rog, aici e o mansardă, sediu provizoriu?...

Fireş te, era Bibi. Doctorandul nu venise. Eram neră bdă tor ş i mă î ntrebam dacă e destul de cald, dacă jeţ urile sunt comode, dacă rafturile sunt curate. Bibi nu se aş tepta să mă vadă ş i, mai ales, să mă gă sească singur.

- Numai dumneata ai venit?

- Eu sunt... să vedeţ i...

- Aş a e, mansarda e a dumitale...

- Tocmai. Tă ceam, stâ njenit.

- Dumneata lucrează î nainte; eu am să citesc ceva de aici... Luase Corydon. Mă î nroş ii.

- E bine?

- E interesant.

- Roman?

;

- Adică cum?

■ - N-aţ i citit nimic de Gide?

- Ba da. Un manual de Economie politică. Dezarmat, precizai.

- Acela-i de Charles Gide.

- O! pardon! Ş i ă sta-i Andrei... Zâ mbea, cu ochii î n carte.

- Cunosc ş i eu un Andrei, foarte bine, student la Politehnică. Un schior...

Aprobam.

- Da, da...

O rugai să ia loc pe un jeţ, î ntre rafturi.

- Nu te plictiseş ti d-ta singur aici? Minţ ii, prezumţ ios.

- Nu sunt cu totul singur... Mă privi lung.

- Ciudat; nu pari î ndră gostit. Palid, palid.

M-a mâ ntuit doctorandul; intrase fă ră să se vestească, cu geanta umedă de fulgii topiţ i, cu fruntea î nă sprită de frig.

- Nu mă prezinţ i domniş oarei?...

Cum era să -i spun că o cheamă Bibi? S-a prezentat singură. I-am reţ inut numele.

î ntr-o jumă tate de ceas, mansarda era plină de studenţ i ş i studente. Se adunase, la o masă, comitetul provizoriu. Pe aceia î i cunoş team: doi de la Politehnică, un sublocotenent î n ultimul an de Medicină, un tâ nă r slab ş i gâ rbovit, care fuma mult ş i-ş i câ ntă rea cuvintele. Ceilalţ i, stră ini. N-au avut loc decâ t prea puţ ine dudui, pe scaune ş i pe pat. Ascultam cele ce le spunea preş edintele.

Nu era orator. î ş i că uta cuvintele, dar le rostea definitiv. A amintit donaţ ia bă trâ nului. Dar cercul nu exista. Trebuie î nchegat, câ t mai repede. Corul ş i festivalul ne vor aduce bani. Vom merge cu colindele la miniş tri, la rector, la Palat. Cercul trebuie să ajungă persoană morală ş i, apoi, persoană juridică. Astfel, va putea primi donaţ ia. î n acelaş i timp, trebuie să î ncercam o „viaţ ă studenţ ească ".

Oaspeţ ii mei se î nflă că raseră. Fă gă duiau ajutor, muncă, entuziasm.

- Ş i disciplină, condiţ iona preş edintele.

Un tâ nă r oacheş fu desemnat dirijor. Era mă gulit ş i rugă pe fiecare să -ş i î ncerce glasul. Fetele protestară.

- Noi ne cunoaş tem glasul din liceu... Bă ieţ ii, obraznici.

- E mult de atunci...

O duduie albă ş i cuminte se supuse.

- Do, re, mi, fa, sol, la, si...

Studentul î nalt ş i ţ igă nos, cu buze mari, care stă tea rezemat de uş ă, î ş i dă du pă rerea.

- Tenor...

Râ sete. Duduia se fă cu roş ie, mică, umilă. Interveni preş edintele.

- Domnilor, mi-aţ i fă gă duit...

O studentă, cu ochii negri î n cearcă ne, cu buzele umede ş i nă rile tremurâ nd, se enervă. Avea bucle negre, retezate la ceafă ş i mâ inile dezgolite pâ nă la umeri.

- Domnule preş edinte, să î nceapă ei î ntâ i! Bă ieţ ii protestară, î nfricoş aţ i.

- Primatul sexului frumos...

- Primatul curajului, replică o blondă.

î n tumult, eu î mi că utam mansarda. Fum de ţ igară, miresme de vestminte feminine, umbre. Rafturile priveau, mute. Deasupra că pă tâ iului, la pat, iconiţ a î ş i scutura frunze din coroana uscată de salcie. Mă simţ eam atâ t de fericit ş i atâ t de stingher!...

Intervenţ ia preş edintelui soluţ iona dilema.

- Duduile vor face game, iar domnii vor coborî pentru câ teva minute î n curte. Bă gaţ i de seamă să nu spargeţ i geamurile...

î i auzeam cum conspiră.

- Suntem ră ciţ i...

Fetele au acceptat atunci să î nceapă, dacă ei fă gă duiesc că vor fi liniş tiţ i. Duduia cu cearcă ne sfâ rş i gama corect, provocator.

- Numele d-voastră ş i facultatea?

- Nonora... Drept ş i Conservator. Bă ieţ ii.

- Aaa?!

A doua zi au î nceput repetiţ iile. î ntr-o după -amiază, fetele, î n cealaltă, bă ieţ ii. Aceasta a nemulţ umit pe bă ieţ i. Veneau tâ rziu, fumau ş i nu erau atenţ i la dirijor. A trebuit să se accepte repetiţ ii comune. Bă ieţ ii se adunau cu o jumă tate de ceas mai devreme. Unii î mi cereau politicos iertare că mă î ntrerup. Ş i î ncepeau să discute greva studenţ ească. Erau câ ţ iva î ndâ rjiţ i, alţ ii purtaţ i de curent, alţ ii î mpotrivă.

- Dumneata ce crezi?

Eu nu voiam să cred nimic. î i ascultam. De cum sosea cea dintâ i fată, discuţ ia se î nflă că ra.

- Selecţ ia prin sex, gâ ndeam eu.

Fetele s-au plâ ns preş edintelui că „se face politică ". Ş i preş edintele a interzis-o, ca prilej de dezordine. Dacă domnii colegi vor, să discute problema î n altă parte, pe î ndelete.

Repetam Gaudeamus igitur... Se pogora î n mansardă, prin fum de ţ igară, printre că rţ i, pă reri dintr-un Heidelberg ce î nviază. Era cald î mre pereţ ii albi, ş i ne bucuram că afară ninge, ş i ninge mult. Corurile stră bă teau prin ferestruici ş i î nviorau strada. Fetele ajunseseră prietene. Se adunau î n jurul sobei de zid, ră sfoiau intrigate că rţ i germane. Le ghiceam cum, seară după seară, sunt tot mai ispitite de mansarda mea. La î nceput, î mi mă rturiseau neliniş tea cu care pă ş iseră î ntr-o odaie scundă, fă ră covoare, cu rafturi multe ş i ţ igă ri fumegâ nd. Era atâ t de nou, de nebă nuit... Se surprindeau, apoi, dorind ceasul repetiţ iei. Era „simpatic". ' Poate visau, poate î ş i aminteau romane sau poate nă dă jduiau...

Nonora era tot mai provocatoare. Nu alegea. Zâ mbea fiecă ruia, accepta câ t de mulţ i curtenitori, î ş i lă sa admiraţ i cu pleoape apropiate genunchii, sâ nii, umerii. Supă ra fetele, pentru că cerea î n fiecare seară tovară ş care s-o conducă acasă. Sedusese ş i pe preş edinte, care acum d î ntreba, î n discuţ ii:

- Domniş oara Nonora ce crede?...

î ntr-o după amiază, am vă zut cum se lă sa să rutată, la capă tul se de un student frumos ş i prost.

- Eş ti obraznic... Mi-ai luat tot rouge-u\ de pe buze...

- Atâ t?

Se î mprietenise cu Bibi. Veneau î mpreună la repetiţ ii.

- Cine î mi scoate ş oş onii?

Poate vorbise ş i pentru mine. Se aplecau cinci tenori.

- î ncet, î ncet!... N-am oferit decâ t ş oş onii!...

Favoriza pe Radu. î l î ntâ lnise î ntr-o seară la mine, ş i poate i-a plă cut urâ ţ enia lui de miop voinic ş i cinismul celui care se lasă stă pâ nit de soartă. Radu era singurul prieten de care nu mă despă rţ ise toamna. Pe ceilalţ i î i vedeam rar ş i comentam lucruri neî nsemnate. Erau furioş i că î mi î nstră inasem mansarda unui cerc de necunoscuţ i.

- î n curâ nd ai să ajungi antisemit...

Pă stram aceeaş i intimitate î n vorbă. Dar eu î mi că utam prieteni noi. Radu î mi era aproape un prieten nou. Descopeream î n el, după ce ne despă rţ eam, atâ tea daruri pe care nopţ ile sfâ rş ite î n câ rciumi nu le nă ruiseră...

Ş i Radu venea î n fiecare seară la mine, de câ nd aflase că vine Nonora. O î ntovă ră ş ea numai el acasă. Nonora î l prefera studenţ ilor, pentru că era inteligent, cinic ş i „spiritual". Ceilalţ i erau frumoş i ş i vulgari. Continua, totuş i, să se lase î mbră ţ iş ată de toţ i cei care î ndră zneau. Să ruta cu buzele desfă cute, cu capul ră sturnat. Se plâ ngea apoi că „să lbaticii î i luau tot rouge-ul".

Bibi mi-a prezentat pe Andrei: î nalt, spă tos, brun, cu priviri de muncitor ambiţ ios. Voia să ajungă inginer ş ef. Inteligent ş i volubil, se prefă cea curios de ş tiinţ ă, dar î ş i ascundea cu greu ambiţ ia. El voia să ajungă inginer ş ef. Mi s-a pă rut că Bibi î l iubeş te. M-a î ntrebat a doua zi cum î l gă sesc? L-am lă udat, fireş te. Bibi s-a tră dat.

- Ai vă zut ce sprâ ncene are?...

La cea dintâ i î ntrunire am mai cunoscut sumedenie de studenţ i. Nu credeau î n fă gă duielile preş edintelui: persoană morală, juridică, că min, colonie. Se simţ eau î nsă bine î n acea sală de muzică, ală turi de atâ tea fete frumoase ş i bă ieţ i deş tepţ i. Preş edintele izbutise să capete semnă tura rectorului pentru un act î nsemnat, izbutise să smulgă o subvenţ ie de la Prefectură ş i aprobarea pentru colinde, festival, tombolă. Avea î ntotdeauna geanta plină ş i era î ntotdeauna gră bit. î n mai puţ in de două zeci de zile alcă tuise un cerc recunoscut, î nscrisese membrii, gă sise sediu provizoriu, î mpă rţ ise sarcinile comitetului. î ş i pregă tea, î n acelaş i timp, teza î n laboratorul de balneologie, cu halat alb ş i fruntea î ncreţ ită.

⇐ Предыдущая 21 22 23 24 252627 28 29 30 Следующая ⇒