PARTEA A II-A 4 страница

⇐ ПредыдущаяСтр 21 из 43Следующая ⇒

- D-l Protopopescu! -N-amrol-lul...

D-l Filimon se plesneş te pe frunte:

- De ce nu veniţ i, domnilor, cu rolele? De ce nu vii, domnule Protopopescu? De ce nu vii, neniş orule?

Fă nică î ş i ciupeş te unghiile.

- Parcă ţ i-am scos rolul.

- Dar de un-nde să ş tiu eu c-că e repetiţ ie astă zi?

- Ceilalţ i cum au ş tiut? Filimon se resemnează:

- Haid' că -ncepem. Suflă d-l Minculescu. Minculescu primeş te, mulţ umind cu capul. Regizorul face un semn:

- Intră.

Pake intră î n mijlocul clasei, scena.

- „Bună zziua! "

- Nu aş a: bună ziua! Tare, d-le Protopopescu! Tare, să se audă.

- „Uită -te ddom-nule... "

- Pardon! Nu se aude nimic, neniş orule. Nici pâ nă aici. Vorbiţ i ră spicat, domnilor.

- „Dar bbine ddom'nule, toat-tă zziu-a? A-asta-i ddin c-c-cale af-fară. Fiul meu, c-care î n-nvaţ ă nou-nouă ore pe zi, a-a-cum nu mai î nvaţ ă de-decâ t cinci ş i ş i-a ajuns pre-miant al doi-lea, î n loc s-ă -să iasă pre-miant î ntâ iu. Vă -vă rog, scu-tiţ i-l!... "

- Nu, nu, nu, nu!... vorbeş te, frate, mai î ncet. î ncă o dată... intră!

- „Bu-nă zziua, domnule director... "

Spectatorii râ d. Cineva fă cuse o glumă, care se comunică din bancă î n bancă. O auzise ş i Filimon. Ş i se supă rase, pentru că era zgomot ş i nu izbutea să gă sească o replică imediată.

- Gura largă, domnule Protopopescu. Dacă ai dicţ iune, poţ i vorbi câ t de repede ai vrea.

Tă cere. Pake repetă pentru a treia oară. Nu merge, ş i ceilalţ i sunt exasperaţ i. Fă nică se trudeş te sa gă sească un î nlocuitor al „pă rintelui exasperat". Pake, care î nvă ţ ase din primul ceas cupletul ş i melodia, î ncearcă mâ ntuirea:

- Să câ nt cupletul.

- Lasă, domnule, cupletul. De cuplet ne arde nouă acum? Pake râ de.

Lâ ngă fereastră, î n palton, a apă rut d-l Boloveanu. Vine pentru fanfară. De câ nd cu „repetiţ iile de teatru", nu mai are unde să -ş i organizeze adună rile pentru fanfară. De fapt, adună rile acestea sunt reduse. Bă ieţ ii s-au plictisit de fanfară. Nu mai vin decâ t elevi din cursul inferior ş i câ te un î ntâ rziat î n disciplină, care crede î ncă î n ameninţ ă rile d-lui Boloveanu.

„Repetiţ ia" de teatru î nveseleş te pe maestru. Râ de cu poftă. î ş i aminteş te, î nsă, pentru ce a venit ş i î ncearcă o î nvoială cu d-l Filimon. In acelaş i timp, scoate din buzunar o coală cu ş tampila liceului ş i semnă tura prelungită a d-lui director. Coala trebuie semnată de toţ i membrii fanfarei. Prin aceasta se obligau să vină regulat la repetiţ ii ş i să asculte de cuvâ ntul d-lui Boloveanu.

Nu o iscă leş te aproape nimeni. Pretexte absurde sau inexistente. Câ te unii, mai ră ută cioş i, fac observaţ ii cu glas tare, ca să -i audă ş i d-l Boloveanu.

D-l Filimon dă explicaţ ii generale.

- Domnilor, hei, neniş orule! Ascultaţ i-mă. Să nu greş iţ i cumva ieş irile, să vă pripiţ i, să nu nimeriţ i uş a. Sau să vă î mpiedicaţ i. Aţ i stricat tot efectul cu o ieş ire proastă. Credeţ i-mă pe mine. î ncepe scena cu profesorii de muzică ş i de gimnastică.

Directorul - adică Bricterian - cheamă servitorul, zis Coteţ. Pe servitor î l joacă Vintilescu. Pentru că amâ ndoi sunt din judeţ ul Severin. Directorul sună. Intră servitorul:

- Ia cheamă, mă i, pe domnii profesori de muzică ş i gimnastică. Profesorii sunt chemaţ i ca să dea lă muriri pă rintelui exasperat de

orele suplimentare.

Bă ieţ ii sunt obosiţ i. Stau rezemaţ i de ziduri ş i privesc zbuciumul regizorului, al autorului ş i al celor doi profesori de muzică ş i gimnastică. Totuş i, unii lucrează. Gianni „repetă " rolul cu Morariu, dansâ nd. Fă nică se trudeş te să î nveţ e pe cei cu cupletele grele. La ră stimpuri î i ascultă ş i î i ameninţ ă î ncruntat câ nd fac prea multe greş eli. Bricterian î ncearcă la orgă, cu un deget, Cavalcada Walkyriei.

Cel mai mulţ umit e, î nsă, Robert. Se plimbă prin clasă cu picioarele î ncovoiate î n ritmul unui dans improvizat pe muzica cupletului, cu capul lă sat î ntr-o parte, cu mâ inile depă rtate de trup, ochii pe jumă tate î nchiş i. Sorbea deja gloria, voluptatea bisă rii î n scenă deschisă, după cum ne-a mă rturisit el.

Se opreş te î n faţ a mea. Mă bate pe umă r ş i apoi î mi î ncredinţ ează ultima lui taină:

- Ş tii c-am î nvă ţ at cupletul Bacalaureatului?

- Impecabil. Mi-am'aranjat ş i costumul. Ş i cum am să mă fardez. Ochii fă cuţ i, buzele roş ii, puţ in roş u î n obraz... î i tai pe toţ i... Or să se uite damele la mine.

Ş i nu numai atâ t. La repetiţ ia generală, el se va î nvă ţ a să privească -î n timp ce câ ntă cupletul - prin loji.

- Aş a fac toţ i artiş tii mari. Iar după reprezentaţ ie, î ţ i jur c-am să primesc scrisori de dragoste ş i declaraţ ii.

Tace. Mă priveş te î n ochi ş i î mi zâ mbeş te dulce. Mă mâ ngâ ie pe obraz.

- Al dracului mai eş ti tu, doctore.

Plecă m î n grupuri. Filimon povesteş te anecdote ş i bă ieţ ii râ d zgomotos, ca să -i facă plă cere. î n faţ a porţ ii ne despă rţ im î n trei cete. Bă ieţ ii mondeni se î ndreaptă că tre Calea Victoriei.

Noi, actorii, nu ne î ngrijim de lecţ ii. Profesorii nu î ndră znesc să ne asculte. î i minţ im că facem repetiţ ii î n fiecare zi, toată după -ami Profesorii ne cruţ ă. Fiecare se gâ ndeş te că î ş i are un reprezentant pe nă. Aş a sunt profesorii: oameni cumsecade.

VII. DRUMUL CĂ TRE MNE Î NSUMI

Trebuie să mă cunosc. Trebuie să ş tiu odată sigur cine sunt ş i ce vreau. Am amâ nat mereu lucrul acesta, pentru că mi-era teamă. Mi-era teamă că nu voi izbuti să -mi luminez sufletul sau că lumina ce va aluneca asupra-i să nu mă î ndurereze. Eu mi-am î nchipuit anumite lucruri despre mine î nsumi. Ce se va î ntâ mpla dacă acestea nu există aievea? Dacă ele n-au fost decâ t o pă rere?

Ceva mai mult. Eu am că utat să mă supun acestor tră să turi pe care le-am socotit pă rţ i din sufletul meu. Mi le-am impus ş i mi le-am î nsuş it. Ce se va î ntâ mpla cu ele, dacă voi ş ti că nu sunt decâ t niş te vestminte î mbră cate î n silă? Voi putea, oare, să le pă ră sesc fă ră să mă copleş ească golurile sufletului meu?

Am hotă râ t de multe ori să mă analizez pâ nă la capă t, să pă trund câ t mai adâ nc ş i calm î n suflet. Dar n-am izbutit. Niciodată nu m-am putut concentra. N-am putut gâ ndi asupra mea î nsumi. De câ te ori î ncercam să mă analizez, mă trezeam î ntr-un î ntuneric desă vâ rş it. De unde să î ncep să mă caut? Unde aş putea fi eu î nsumi?

Ce că utam eu? Sufletul meu. Unde? Ş i cum se putea recunoaş te adevă ratul meu suflet î ntre miile de suflete pe care le purtam î n mine?

Gâ ndurile se risipeau. Mă deş teptam cugetâ nd la alte lucruri. î ncepeam din nou, î ncă pă ţ â nat, î nchizâ nd ochii, astupâ ndu-mi urechile, apă sâ nd tâ mplele. Acelaş i î ntuneric. Ş i nu î ntâ lneam, nică ieri, nici o lumină, nici un sprijin. Cum să ajung la mine î nsumi? Cum să -mi cunosc eu sufletul ş i să vieţ uiesc î ntocmai după nevoile lui?

Pentru că eu vreau să mă cunosc, pentru a î nţ elege calea pe care va trebui să pă ş esc.

Am pierdut, odată, o după -amiază î ntreagă. Am aflat un singur lucru, pe care-l bă nuiam, î nsă, de mult: că eul meu din ceasul acesta nu e asemenea celui din ceasul trecut ş i cu atâ t mai puţ in celui din ziua trecută. Ceea ce m-a uluit. Nici nu mai î nţ elegeam acum rostul hotă râ rii mele de a-mi gă si sufletul. Dacă sufletul meu nu e unui, ci o infinitate, cum l-aş putea cunoaş te pe cel adevă rat? Eu am observat că, de-a lungul zecilor de conş tiinţ e, există o linie de continuitate. Dar mă î ndoiesc asupra realită ţ ii acestei linii de continuitate, care ar alcă tui personalitatea. Mi se pare că ea se datoreş te voinţ ei mele sau sugestiilor celor din jurul meu. Am observat că un om se trudeş te să nu dezmintă ceea ce crede el sau alţ ii despre sine. Personalitatea n-ar fi, atunci, decâ t ceva

impus de voinţ ă, iar nu izvorâ t î ntocmai dinlă untrul sufletului. Ar fi numai o mască.

Dar tot ce am scris pâ nă acum ş tiu că nu e adevă rat. Ş tiu că există un singur suflet, ră sfrâ nt î n mii de atitudini trecă toare. Că acelaş i suflet se află î ndă ră tul tuturor stă rilor de conş tiinţ ă. Că, de multe ori, se strecoară î ntr-î nsul stă ri de conş tiinţ ă streine, dar acestea sunt trecă toare ş i pot fi î ndepă rtate la cea dintâ i cercetare lă untrică.

Eu simt, deci, că există un singur suflet î n mine. Dar cum să ajung la el? Lucrul mi se pare atâ t de greu, î ncâ t mă î nfioară. Dacă mi s-ar da o problemă de algebră sau de geometrie - cu toată slă biciunea mea la matematică -, eu aş putea-o rezolva sau aş putea indica mijlocul prin care s-ar putea rezolva. Aş ş ti, î n cel mai ră u caz, de unde trebuie să î ncep.

Câ nd î ncerc să mă gă sesc pe mine î nsumi, î nsă, nu am nici o metodă, nici o indicaţ ie. Mie mi se pare o lume nouă. Am vrut să mă lă muresc citind că rţ i de psihologie, dar î n că rţ ile de psihologie nu se gă seş te ceea ce caut eu. Acolo se cercetează alte lucruri, interesante, dar nu mijlocul de a mă cunoaş te pe mine î nsumi ş i a intra î n stă pâ nirea tuturor forţ elor sufletului meu.

Ş i lucrul acesta e necesar. Altminteri, nu voi avea curajul să pă trund î n viaţ ă. Eu ş tiu că voi pieri dacă nu voi urma drumul sufletului meu.

Sufletul meu... Iată ceea ce mă tulbură. Nu-l pot aduce la lumină. Aş vrea să -mi gă sesc sufletul cum gă sesc pancreasul unui câ ine la anatomie. Să -l mă sor, să -l câ ntă resc ş i să -l preţ uiesc î n valori. Aş vrea să ş tiu dacă sufletul meu e sufletul unui adolescent melancolic sau al unui mascul î ntă râ tat. Dacă eu sunt un om de ş tiinţ ă sau un sentimental. Dacă mă pot î ncrede î n preocupă rile mele actuale sau trebuie să fiu bă nuitor ş i să mă tem de timpurii schimbă ri.

Pentru că sunt zile câ nd voinţ a mi-e sigură ş i mintea limpede ca unui bă rbat. Atunci lucrez cu sâ rg, plă nuiesc lecturi ş i scriu indicei că rţ ilor.

Ş i iară sunt zile câ nd mă deş tept tâ rziu ş i mă î ntorc abă tut de 1 ş coală ş i toate din jurul meu mi se par veş tede ş i inutile. Sunt zile care eu le ură sc.

Ochii î mi alunecă de pe pagină ş i î mi ş terg mereu ochelarii, ca treacă timpul, ş i mă î ntreb: la ce bun? Iar dacă recitesc planurile luc rilor de mai tâ rziu, mă î ntristez.

Sunt apoi ceasurile petrecute privind pe ferestruica mansardei me sau pă ş ind pe stră zi necunoscute, pe sub castani. Ceasuri care mă tulb ră, mă neliniş tesc. Ceasuri î n care nu mă recunosc. Atunci, un gâ nd fră mâ ntă ş i eu, din toată puterea voinţ ei mele, î l izgonesc. Altminteri, pierde curajul. Eu mă î ntreb: dacă voi regreta mai tâ rziu adolescenţ a

care mi-am petrecut-o, absurd, î n marginea vieţ ii? Dacă voi plâ nge mai tâ rziu cei ş aptesprezece ani pe care î i am acum ş i pe care î i sfâ rş esc î n niansardă, singur, privind la ră stimpuri doi plopi?

Ş tiu: nu sunt un bă iat frumos, dar am ş aptesprezece ani. Ş i î n ceasurile câ nd ochii î mi alunecă de pe carte, iar voinţ a î mi slă beş te, mă gâ ndesc mult la aceş ti ş aptesprezece ani.

De multe ori, izbâ ndesc. Lucrez pâ nă noaptea ş i adorm fericit că m-am î nvins pe mine. Adorm surâ zâ nd.

Alteori, î nsă, nu izbutesc să mă apă r. Sunt copleş it ş i pornesc pe stră zi.

Ş i toate acestea mă î ntristează. Trebuie să lupt mereu, trebuie să mă apă r î mpotriva sufletului meu, pe care nu-l cunosc ş i care mi se dezvă -luie la ră stimpuri, contradictoriu. Niciodată nu mi-am gă sit sufletul acelaş i, î n fiecare zi, altul. Iar eu trebuie să lupt ca să duc mai departe ceea ce î ncepusem cu o lună, cu o să ptă mâ nă, cu o zi mai î nainte.

Dacă m-aş cunoaş te... Atunci aş fi atâ t de sigur de mine î nsumi ş i de viaţ ă... Aş spune: aş a mi-e sufletul, ş i aş a vreau eu. Dar acum mi-e teamă de viitorul acela î ntunecat ş i ameninţ ă tor că tre care mă î ndrept că lă uzit de un suflet orb. Dacă mai tâ rziu se va face lumină ş i voi î nţ elege că am apucat o cale greş ită? Dacă mă voi simţ i strein î n lumea pe care o socotesc acum prietenă? Voi mai avea curajul să mă î ntorc pe aceeaş i cale ş i să î ncep o altă viaţ ă, nouă? Ş i voi avea putere?...

De multe ori, î ncercâ nd să aflu cine sunt, m-am î nspă imâ ntat. Nu mă recunoş team î n multe fapte î mplinite ş i vorbe rostite. Mi se pă rea că a fost altcineva. î nainte de a adormi, mă gâ ndeam la ziua care se scursese, fă ră veste. Mă î ntrebam: care a fost sufletul meu? Ş i î mi apă reau suflete streine, ş i mă î nfioram.

Am aflat că î nsuş i sufletul, pe care-l simţ eam î n timp ce citeam î mi era strein. Atunci adormeam obosit ş i î ndurerat.

î n alte zile, mă gră beam să ajung acasă ş i mă aţ â ţ am la muncă ş i eram stă pâ n pe gâ ndurile ş i pe sufletul meu.

Ş i pă ş ind, astfel, auzeam revă rsâ ndu-se pe vreo fereastră game la clavir sau sonate pe care le fră mâ ntasem ş i eu, demult, lă cră mâ nd de ciuda degetelor prea mici ş i a octavelor prea mari. Sau auzeam melodii care î mi deş teptau î n suflet tristeţ i ş i pă reri de ră u. î ndată î ncetineam pasul. Sufletul mi se schimbase. Eram abă tut. Gâ ndul odă iţ ei cu că rţ i nu mă tulbura. Ş i pă ş eam tot mai î ncet, ş i ocoleam stră zi multe pâ nă să ajung acasă, ş i nu mă gâ ndeam la nimic. Nici la vremea preţ ioasă pe care o pierdeam pe sub castani. Ş i nici la că rţ ile pe care le voi scrie.

Altă dată, mă î ntristau simple ş i neî nsemnate viniete risipite prin reviste. Undeva, o fată pe o bancă, sub un copac î nfrunzit, iar î n depă rtare, liniile dealurilor pe care le ghiceam î nsorite. Gravura aceasta mă

î ntristează î ntotdeauna câ nd o privesc cu luare-aminte. Nici eu n-; putea spune pentru ce. Dar e atâ ta melancolie î n privirea fetei, singură, sub copacul î nfrunzit... Ş i atâ tea pă reri de ră u î n liniile dealurilor, care există undeva, aproape de tot, ş i pe care eu nu le privesc, ci trec ală turi, cu privirea aţ intită că tre o lume moartă...

Ş i iară ş i mă î ntristează o vinietă tot atâ t de simplă. Un drum de ţ ară, mă rginit cu plopi. î n câ mp se ză resc seceră tori. Iar pe drum, un drumeţ pă ş eş te. Banal. Plictisitor. Dar eu ră mâ n mult timp privind plopii ş i dru-' meţ ul. Poate mă gâ ndesc la plopii din curtea cu grilaj de fier, pe care eu î i ză resc pe ferestruică. Mă gâ ndesc la câ mpurile pe care nu le vă d decâ t vara sau î n duminicile de primă vară, câ nd umblu mult ş i ajung departe de oraş.

Ascund revistele ş i citesc î nainte. Dar nu pot citi. Mă mustru. Privesc pe ferestruică plopii ş i acoperiş urile plumburii ş i aud - stinse M zgomotele din stradă. Câ teodată se î nnoptează. Poate de multe ori am lă cră mat, dar n-am ş tiut aceasta.

Apoi aprind obosit lampa.

Atunci, odă iţ a reî nviază ş i că rţ ile din rafturi î mi vorbesc, iar sufletul meu se î ntoarce. Ş i î ntotdeauna regret timpul pe care l-am pierdut privind pe fereastră sau î ntristâ ndu-mă pentru o melodie de clavir ş i o vinietă cu un drum de ţ ară, vara.

Aş vrea să ş tiu cine sunt, ş i nu ş tiu. Am scris caiete multe ca să descopă r. N-am izbutit. Romanul meu va fi un roman cu eroi ciudaţ i. Sufletele lor nu vor fi liniare, dintr-o singură bucată. Eu n-am î ntâ lnit pâ nă acum un asemenea suflet printre adolescenţ i. Dar nu-mi voi putea analiza personajele, pentru că nu le cunosc. Nu le pot î nţ elege î n adâ ncurile sufletelor.

Mă privesc. Privesc î n mine. Atâ tea tră să turi streine, contradictorii...

Iată de ce nu voi putea scrie niciodată Romanul adolescentului miopi singura mea nă dejde.

VIII. INCIPIT VITA NOVA

A nins toată ziua. Sufletul meu ar fi dorit, poate, să se simtă trist, dai nu i-am î ngă duit eu. De aceea am fost astă zi fericit, pentru că aş a am voit eu. Am citit pâ nă noaptea tâ rziu. Apoi am obosit ş i m-am î ntrebat* asupra mea. A trecut toamna, ş i multe lucruri dintre cele care î mi fă gă -J duisem să î mplinesc nu le-am î mplinit. î n caietul acesta am scris tot mafl

rar ş i mai puţ in serios. Nu m-am analizat. N-am î nvă ţ at psihologie, ca _sâ pot să mă cunosc.

Au î nceput să mă stră bată alte gâ nduri. Au î nceput să -mi placă alte lucruri. De chimie, î mi amintesc prea rar. Aş vrea acum să ş tiu ce e sufletul, dar cred că lucrul acesta e foarte greu de aflat. Am citit multe că rţ i, dar n-am câ ş tigat nimic. Dimpotrivă. Vreau să citesc acum ş i pe Bergson.

Sunt fericit, cel puţ in, că am scă pat de matematică. A trebuit să mă hotă ră sc să trec la modern. Ş i am trecut. Mi s-a î ngă duit să dau examenul de diferenţ ă î n mai. Să mă prezint cu texte latineş ti pentru clasa a V-a ş i a Vi-a.

La modern e altă atmosferă ş i altă viaţ ă. Profesorul e blâ nd, erudit ş i ironic. Ne spune multe lucruri pe care noi le vorbim. Dar dispreţ uieş te ignoranţ a noastră. „Maestrul" e un ocultist ş i filozof. De aceea se ocupă prea puţ in de cunoş tinţ ele noastre la gramatică ş i ne cercetează mai cu plă cere logica ş i calitatea ş tiinţ ei noastre. î i place să ne asculte discutâ nd ş i se desfată, apoi, dovedindu-ne golul argumentelor noastre.

Pâ nă acum, am î nvă ţ at prea puţ in latineş te. A trebuit s-o iau de la î nceput, cu aquila, aquilae, ş i să ajung la Caesar. Totuş i, acum traduc din Horatius. Mi-am cumpă rat textele legate î n pâ nză ş i cu coperte de carton. Ş i am citit toate introducerile. î mi place mult ş i limba latină, ş i profesorii, ş i autorii, ş i clasa noastră.

Pentru că „maestrul" nu ascultă decâ t la sfâ rş itul anului ş i pentru că nu ne sileş te nici la teme scrise, nici la extemporale, discută m aproape tot timpul ş i comentă m câ te un text de câ teva râ nduri. î n felul acesta, toţ i î l ascultă. Pentru că nu ne mai temem de notă sau de extemporal. La discuţ ii iau parte, de obicei, Leiber ş i Petriş or. Câ nd traduce ş i comentează Leiber, se ridică Petriş or ş i critică. După ce sfâ rş eş te Petriş or, se ridică Leiber ş i se apă ră. Ş i unul ş i altul risipesc ironii. Dar noi nu apreciem decâ t ironiile lui Petriş or. „Maestrul", î nsă, se î ndoieş te de calitatea amâ ndurora.

Fă nică stă î n banca a doua. î ş i are textele î nvelite î n hâ rtie albastră ş i î nseamnă cuvintele latineş ti î ntr-un caiet special. Lâ ngă el, Bră tă ş anu. Bră tă ş anu e formidabil î n gramatică. î nsuş i „maestrul" i-a spus î ntr-o zi:

- Ai să te tâ mpeş ti, mă!...

Bră tă ş anu cunoaş te toate excepţ iile ş i traduce orice text. Traduce chiar fă ră să se uite î n carte, ci numai ascultâ nd fraza. Dar nu pricepe de ce a ajuns August î mpă rat, nici pentru ce a scris Horatius Carmen Sae-culare. De asemenea, pentru el, toţ i poeţ ii sunt „frumoş i". Câ nd trebuie să comenteze: „ Vides ut alta stat nive candidum Soracte... ", el ne dă lă muriri asupra Soractelui ş i asupra climatologiei Romei. La Istoriile lui Tacit, Bră tă ş anu cunoaş te toţ i consulii, cu anii respectivi. Se informează

din dicţ ionarul Varemberg ş i Saglio. Totuş i, nu e un erudit. Uită aproape! tot ce î nmagazinează. Numai gramatica latină ş i cuvintele germane nu 1 le uită. Bră tă ş anu cunoaş te un covâ rş itor numă r de cuvinte nemţ eş ti ş i, j cu toate acestea, nu poate să citească fă ră dicţ ionar o carte germană.

El ş tie ş i trigonometrie, ş i chimie, ş i fizică, ş i zoologie. Bră tă ş anu ş tie ] tot ceea ce se cere unui premiant. De aceea e premiant cu cunună, de 1 câ nd a venit î n liceu. De fapt, cred eu, nu ş tie nimic. Nu ş tie decâ t lecţ ia. ]

E simpatizat pentru că e „bă iat bun" ş i primeş te să vină la domiciliu I ş i să predea gramatica latină, fă ră nici un onorariu. Apoi î ntâ rzie mult ] după miezul nopţ ii, ca să -ş i facă „lecţ iile". Ş i le face, î ntr-adevă r. î nvaţ ă j tot ce i se dă să î nveţ e, chiar câ nd „lecţ ia" e prea puţ in interesantă ş i el ş tie că nu-l mai ascultă. E revoltă tor de conş tiincios. Pentru „teze", repetă toată materia. Pentru că teza - ne spune Bră tă ş anu - se dă din toată materia trimestrului. Ceea ce e exact. Dar eu n-am citit niciodată o teză bună, semnată Bră tă ş anu. Niciodată nu spune mai mult decâ t a citit sau a auzit de la profesor. Nu poate.

E „ş eful" clasei. Ş i e cestor, la modern. Adică stă pe catedră ş i ame-J ninţ ă:

- Marcule, te scriu!

Marcu e cel mai leneş ş i cel mai neastâ mpă rat, câ nd nu are nici un j roman cu el. Dar Marcu - deş i dispreţ uieş te civilizaţ ia latină, „tiranică " ! - e mult mai bine informat. Marcu a citit pe tot Tacit, ceea ce n-a fă cut nici unul dintre premianţ i. Ş i a citit multe volume de Boissier, ceea ce iară ş i n-a fă cut aproape nimeni. Dar Marcu nu ş tie gramatică ş i traduce foarte prost. Câ nd poate, copiază. Iar la examenul oral pregă teş te după juxtă câ teva paragrafe la î ntâ mplare. De aceea, Marcu are „insuficient" la latină. Dar nu ră mâ ne corigent, pentru că „maestrul" nu lasă corigenţ i:

- Ş tiu eu că tot nu î nvă ţ aţ i...

Robert stă lâ ngă Bricterian, î ntr-o bancă din mijlocul clasei. Robert | nu ş tie nici să traducă, nici n-a citit multe că rţ i asupra Romei. Dar Robert vorbeş te. El vorbeş te oricâ nd ş i despre orice. Aceasta, nu pentru că are talent, ci pentru că i se pare că vorbeş te „bine". Aş a i se pare lui j Robert. De aceea se ridică zâ mbitor ş i tuş eş te. Ş i vorbeş te. Rar, melo- dios - spune el -, că utâ nd cuvintele ş i articulâ ndu-le victorios, câ nd se! î ntâ mplă să le gă sească. Diluează î ntotdeauna, ca să poată vorbi mai mult. Totuş i, spun bă ieţ ii, anul trecut, î n vară, a ţ inut o conferinţ ă asupra ] Jocurilor de circ la romani, care a avut succes. „Maestrul" l-a felicitat] ş i i-a prezis că va ajunge mare scriitor ş i mare orator. Robert se î mbujo-l rase ş i că lca î ncrezut. De-abia ne mai vorbea. Conferinţ a a fost î nsă oj î ntâ mplare. Ş i o izbâ ndă, pentru că a venit după cea a lui Bră tă ş anu, carej vorbise despre Ş osele ş i apeducte la romani, rezumâ nd o sută de pagini]

in quarto din Varemberg ş i Saglio. Bă ieţ ii jucau ţ intar sau table. „Maestrul" moţ ă ia cu ochii î nchiş i. î n clasă nu se auzea decâ t conferenţ iarul ş i zborul muş telor. Câ nd a sunat clopoţ elul, toţ i au ră suflat. Erau mâ ntuiţ i. Dar Bră tă ş anu nu sfâ rş ise Apeductele. Ş i nici nu le-a mai sfâ rş it, pentru _câ s-au î mpotrivit bă ieţ ii. Iar a doua zi a vorbit Robert.

⇐ Предыдущая 16 17 18 19 202122 23 24 25 Следующая ⇒