PARTEA A II-A 2 страница

î n fundul scenei, sus, se afla o ferestruică. Am acoperit-o cu o faţ ă de masă. Am adus ş i wnabat-jour albastru, pe care l-am legat î n jurul becului, pentru că scenele se petreceau noaptea.

Apoi, am î nceput pregă tirile pentru deghizarea ş i mă scuirea actorilor. Robert, Don Juan, î ş i fă cuse o vestă de catifea neagră. Gă sise, de asemenea, o pereche de pantaloni curioş i, care î i dă deau, mă rturisea el, un aspect „istoric". Pe cap î ş i va pune o beretă albastră, cum purtau tinerii î n Renaş tere.

Aceasta, î nsă, era o beretă de ş coală, cum poartă fetele, foarte puţ in modificată.

Costumului lui Dinu, Castagnete, pajul lui Don Juan, era fermecă tor ş i aceasta tulbura pe Robert. Pentru că Robert nu î nţ elegea de ce costumul slugii să fie mai elegant ş i mai bogat decâ t al stă pâ nului, al lui

Don Juan. Dinu motivase, î nsă, foarte simplu: nu are altul, nici nu vrea să poarte altul.

Venise, deci, cu el. Avea pantaloni scurţ i ş i bufanţ i, ciorapi negri, lungi, ş i tunică phantaisie, de mă tase galbenă cu dungi negre. Gulerul ş i manş etele erau de dantelă albă. Dinu mai avea ş i o perucă neagră, buclată, ceea ce nu avea Don Juan. Ş i Don Juan era tulburat. Cu atâ t mai mult, cu câ t avea pă rul tuns scurt, ca orice elev de la liceul „Spiru Haret". Se bizuia numai pe talentul ş i pe frumuseţ ea lui.

Eu eram cel mai simplu deghizat. Eu eram preot, pă rintele Ieronim, duhovnicul lui Don Juan. î mi luasem pelerina tatei, cea neagră, care î mi ajungea pâ nă la că lcâ ie. î n loc de tichie ecleziastică, î mi aş ezasem pe vâ rful capului un vâ rf de ciorap.

Mai trebuia să -mi albesc pă rul. Intervenii pe lâ ngă proprietar.

- Noschuna, î mi dai tu puţ ină pudră?

- î ţ i dau, dar pentru ce-ţ i trebuie?

- Ş tii, eu joc pe Ieronim ş i trebuie să am pă rul alb.

- Da, desigur. Dar n-ar fi mai bine să dai cu faină?

- Cu faină?

- Da, pentru că ţ i-ar trebui prea multă pudră. Să sun?

- Sună.

Servitoarea mi-a î ngă duit să iau câ tă faină voiam dintr-o cutie galbenă de metal. Cu o linguriţ ă î mi turnam faină pe cap, apoi frecam, ca să -mi pă trundă faina pâ nă la piele. Mi-era teamă să nu iasă o culoare nesigură. Nu era tocmai plă cut, faina î mi intra î n urechi ş i î mi aluneca pe sub guler. La cea mai mică miş care a capului se scutura ş i î mi albea ochii ş i sprâ ncenele. Eram nevoit să ţ in gâ tul ţ eapă n.

Cei doi, Don Juan ş i Castagnete, î ncepură să se fardeze. Pajul avea î ndemâ nare. î ş i lipise peruca, se pudrase pe faţ ă, î nroş ise buzele ş i umerii obrajilor, ş i î ş i umbrise pleoapele cu creion negru. De la câ ţ iva paş i pă rea un Adonis. Don Juan, î nsă, nu ş tia cum să se fardeze. î ş i pudrase pă rul pe la tâ mple, dar ş i-l pudrase fă ră meş teş ug. î ncercase să -ş i facă două dungi, pe frunte, î nsă ş i le fă cu atâ t de groase, î ncâ t fu nevoit să ş i le ş teargă cu batista udă. La ochi î ş i adâ nci cearcă ne groaznice, care î nspă imâ ntau. î ş i roş i, apoi, numai buzele.

- Don Juan e palid, ne î ncredinţ a el.

Noi ne retră seseră m acum î n odaia artiş tilor, pentru că veneau spectatorii, î n odaia artiş tilor era mare neorâ nduială. Se vă rsase apă pe mese, ş i un exemplar descusut din Don Juan se umflă lâ ngă o cană de sticlă. Prin colţ uri, ciorapi ş i pantofi, pantaloni atâ rnaţ i î n cuie, cutia cu farduri, un flacon cu apă de Colonia, o manta ş i două florete. Proprietarul nu ş tia nimic din toate acestea. El se afla î n sală ş i se î ntreţ inea cu spectatoarele.

Mai erau acolo aproape toţ i membrii Societă ţ ii ş i câ ţ iva invitaţ i, de la liceul „Sf. Sava". Prin perete auzeam râ sul lui Petriş or, care flirta cu Lia. Se aş ezase, fă ră î ndoială, aproape de ea ş i-i vorbea despre fră gezimea pulpelor.

Patru fă ră zece. La patru î ncepeam. Lipseau numai d-ra Tanief-Ale-xandrescu ş i Leiber. Preş edintele trebuia, î n orice caz, aş teptat.

Noi, actorii, eram neră bdă tori ş i emoţ ionaţ i. Ne plimbam nervoş i prin odaie, repetam î n gâ nd, ră sfoiam rolurile ş i ne priveam î n oglindă. Robert ne mă rturisi că lui nu-i e teamă. Că el e î nvă ţ at cu scena. Că î i place chiar să joace î n faţ a unei mulţ imi, ca s-o cucerească.

S-a fă cut î ntuneric î n sală; s-a aprins, pe scenă, becul cu abat-jour albastru. Bricterian, care era sufleur ş i sufla după un cufă r, a deschis cu grijă uş a. Mie î mi bă tea inima să mi se spargă. De-abia cutezam să -mi zvâ rl ochii î n sală. Ză ream tulbure perechi de ochi ce se desfă tau: de lumină, de ficuş i ş i de actori.

Am î nceput furtunos. Eram duhovnic, mă numeam Ieronim ş i că utam să smulg lui Don Juan averile pentru mă nă stire. Declamam cu entuziasm, î nsă mă reţ ineam î n gesturi. î mi lă sasem ochelarii, ce-i drept, dar î mi era teamă să nu-mi intre faină î n ochi. Declamam aş a cum ş tiam eu că sunt „bine". La ultima repetiţ ie mi se spusese că sunt „fă ră pereche" î n Ieronim.

De altfel, Bricterian, din dosul cufă rului, sufla cu pricepere. Câ teodată, î nsă, sufla prea tare ş i se auzea î n sală. Am profitat de prima ripostă a lui Don Juan ş i i-am fă cut semn că suflă prea tare.

După câ teva minute, orice teamă î mi pierise. Mă plimbam liniş tit pe scenă ş i î nfruntam pe Don Juan. Rezemat de uş a de la odaia artiş tilor -nevă zut î n sală -, Dinu privea ş i ne î ncuraja.

De câ te ori Don Juan avea de spus mai mult de jumă tate de duzină de versuri, eu priveam î n sală ş i că utam să culeg impresii. Erau excelente.

După cum prevă zusem, eu m-am î ncurcat de câ teva ori, iar Don Juan a să rit versuri. î n sală, î nsă, nu s-a observat nimic.

A apă rut ş i Castagnete. Dinu niciodată n-a afirmat că are talent dramatic. Avea, î nsă, un costum î ngeresc, ş i spectatoarele î ş i pironiră ochii asupra buclelor lui false. Don Juan se î nfierbâ ntă. Declama, lovea cu pumnul, strâ ngea din dinţ i ş i din sprâ ncene. Dar spectatoarele nu-l priveau.

Scenele se sfâ rş eau fiecare cu izbâ ndă. După ce s-a î ncheiat spectacolul, s-a aprins lampa î n sală. Noi am fost aplaudaţ i ş i chemaţ i de două ori la „rampă ". Eram fericiţ i. Apoi, eu ş i Don Juan ne-am î ntristat.

Pentru că noi ne-am schimbat costumele ş i am intrat î n sală î mbră caţ i ca toţ i ceilalţ i. Dinu, î nsă, a venit î n costumul lui de paj. Pă ş ea mâ ndru ş i culegea admiraţ ia membrelor. Fiecare î i spunea câ te ceva ş i î i zâ mbea dulce.

- Vai, ce bine ai fost!... admirabil!...

- Gă siţ i, duduie?

- Foarte, foarte bine!... Dinu râ de modest: -Ha, ha, ha, ha!...

Erau acolo domniş oarele Dinescu, mă runte, gră sulii, nepudrate ş i cu rochii î nchise. Cea mare adoră î n taină pe Dinu. Cea mică „simpatizează " pe Fă nică. Se aş ază lâ ngă el la ceai, î l serveş te ş i râ de mă gulită la fiecare glumă pe care o face. Fă nică e resemnat. D-ra Dinescu nu are nici un farmec. Vorbeş te puţ in, pentru că e timidă. Nu î ngă duie glume „moderne" ş i se miş că prin odaie foarte decent.

Lia ş i cu Irina se aflau, ca î ntotdeauna, pe canapea, lâ ngă sobă. Aveau rochii scurte, pâ nă la genunchi ş i se ară tau mulţ umite de orice privire pe care o surprindeau alunecată asupra pulpelor. Petriş or ş i Dinu, lâ ngă ele. In al doilea râ nd de scaune, alte patru domniş oare care vorbeau cu Bricterian ş i Morariu. î n fund, lâ ngă dulapul cu că rţ i, comitetul se adunase să judece purtarea lui Dinu. Robert era revoltat. Afirma că e „imoral" ş i provoacă nemulţ umiri î n Societate. Leiber î nvinuia pe Petriş or de neseriozitate ş i de „flirt". Mariana Tanief-Alexandrescu nu se î mpă ca cu „gesturile ş i atitudinea" d-relor Lia ş i Irina. Eu ascultam cu interes discuţ ia. Se hotă rî să li se dea un avertisment.

Ceaiul. Obiş nuitul ceai, la care trebuie să zâ mbeş ti, să râ zi de glumele gazdei ş i să -ţ i serveş ti tovară ş a, care spune totdeauna: mergi, eş ti dră guţ!

Dinu se ridică ş i se î ndreaptă că tre odaia artiş tilor. Spune că trebuie să -ş i schimbe costumul. Domniş oara Saş a - negricioasă, cu pă rul î nvră jbit ca al Salomeei, buzele rotunjite ş i ochii mari - î l urmează. Tă cere apă să toare. Toţ i sorbim cu linguriţ a ceaiul rece din ceş cuţ ele de porţ elan. Se fac câ teva spirite, care n-au ră sunet. Tace ş i Petriş or. Domniş oarele Dinescu s-au î nroş it, iar Mariana e î ngâ ndurată. Câ ţ iva aruncă priviri î ntrebă toare spre uş ă.

A trecut aş a aproape un sfert de ceas. Câ nd ne pregă team să ne ridică m de la masă ş i să mulţ umim gazdei, cei doi apă rură, roş ii ş i cinici.

Comitetul s-a î ntrunit după plecarea membrilor. A doua zi de dimineaţ ă, la liceu, am aflat că Dinu, Petriş or, Saş a, Lia, Irina fuseseră excluş i din Societatea cultural-dramatică „Muza".

Dinu a râ s ş i a vestit că va organiza la el acasă o Societate mai captivantă ca „Muza". Robert, oricum, biruise.

///. FANICA

Fă nică a scris o „revistă ". Se numeş te Un liceu model ş i se va juca la Sfâ ntul Spiridon. De Sf. Spiridon se face î ntotdeauna serbare mare. Se ţ ine mai î ntâ i o conferinţ ă, apoi câ ntă fanfara ş i corul, apoi declamaţ ii. La sfâ rş it, jocuri ş i gimnastică. Sf. Spiridon e o zi neuitată. î n \ să ptă mâ na aceea d-l director ne zâ mbeş te binevoitor ş i nu „ascultă ", ş i J nici nu cere caietele cu cuvinte la germană, ş i nici nu ne dă lecţ ii multe. Iar profesorii vin tâ rziu î n clasă.

î n anul acesta, î nsă, serbarea va fi fă ră pereche, pentru că se va juca. Un liceu model. E vorba de liceul nostru.

Personajele sunt profesorii noş tri, ş i Fă nică ne-a î mpă rţ it chiar rolurile. „Directorul" va fi Bricterian. Aceasta, pentru că Bricterian joacă cel mai bine dintre toţ i. E î nalt, pă ş eş te sigur pe scenă ş i vorbeş te apă sat. A jucat din clasa a IV-a, de câ te ori s-a dat vreo piesă la serbă rile noastre, ş i a jucat ş i la „Muza".

Fă nică, autorul, are să joace două roluri. î ntâ iul, pe un pă rinte revoltat î mpotriva taxelor. Apoi, pe elevul bolnav de gă lbenare din pricina chimiei. Nu se putea altfel. Din primă vară, Fă nică nutreş te o cruntă ră zbunare î mpotriva lui Toivinovici. Toivinovici nu-l persecută, dar Fă nică este un bă iat peste fire de fricos ş i cu nesfâ rş ită spaimă de chimie. î n primă vară - î ngrozit de formulele acizilor organici ş i ale seriilor aciclice - s-a î mbolnă vit, s-a î mbolnă vit de gă lbenare ş i a ză cut pâ nă la sfâ rş itul lui aprilie. î n să ptă mâ nile acelea s-a hotă râ t să scrie „revista".

î n cancelarie, î n actul I, se desfă ş oară un dialog î ntre elevul bolnav de gă lbenare ş i profesorul de chimie. Dialogul e scris î n cuplete rimate; ş i e foarte spiritual.

Pe Toivinovici î l joc eu, poate pentru că am pă rul roş u ş i cunosc formulele seriilor aciclice. Câ nd Fă nică mi-a comunicat vestea, eu am râ s stâ njenit ş i l-am bă tut zgomotos pe umă r. Fă nică mi-a zâ mbit dulce, J ca un director de teatru, ş i m-a asigurat de succes. Episodul nostru e unul dintre cele mai izbutite. Fă nică l-a scris cu toată patima amintirii să ptă mâ nilor petrecute bolnav de gă lbenare. Ş i î l va juca cu entuziasm.

Toţ i bă ieţ ii sunt siguri că voi interpreta de minune pe „câ inele roş u". î mi aduc aminte că am mai jucat acum un an, tot de Sf. Spiridon, pe un

ajutor de comisar. Stă team la birou cu faţ a spre public ş i mă trudeam să atrag atenţ ia spectatorilor printr-un, joc de scenă " pe care-l î nchipuisem atunci. Anume, mă prefă ceam că nu pot scrie, pentru că aveam peniţ a stricată. De aici, o sumă de gesturi ş i priviri, pline de haz, î n credinţ a mea.

Am avut, totuş i, succes. Trebuia să aduc din culise o cafea pentru comisarul ş ef. Cum am ieş it pe uş ă, cineva mi-a î ntins o tă viţ ă ş i m-a sfă tuit să pă ş esc î ncetiş or, ca să nu ră storn ceaş ca sau paharul cu apă. Sfatul m-a î ngrozit. Eu î mi scosesem ochelarii, pentru că aş a voise regizorul. Câ nd m-am î ntors, deci, cu cafeaua ş efului, am că utat să calc câ t mai prudent. Am apă rut pe scenă cu capul î n jos, cu braţ ele tremurâ nd ş i cu picioarele nesigure. Toţ i au crezut că aceasta era o „creaţ ie" de a mea ş i au apreciat-o.

Eu am mai jucat ş i la Societatea noastră cultural-dramatică, la „Muza". Dar foarte puţ ini bă ieţ i m-au vă zut acolo.

Fă nică ne-a povestit ş i alte episoade. î n actul I, scena I, patru elevi mondeni dansează î n cancelarie. Au venit să se plâ ngă directorului că pedagogii nu-i lasă î n clasă. Ş i nu-i lasă, pentru că au pă rul prea mare. Bă ieţ ii mondeni sunt revoltaţ i. Dacă î i mai tunde ş i de data aceasta, dacă li se mai pun „numere" la tunică, nu mai au curajul să vină la nici un ceai ş i la nici un bal. Totuş i, pentru că directorul nu e î n cancelarie, elevii mondeni dansează. Apoi, câ ntă fiecare câ te un cuplet, î n care se pomeneş te de „tea-room", Petit parisien ş i La garconne.

î n timp ce Fă nică fredonează sufocat cupletele (pentru că el nu e tenor), bă ieţ ii se î ntreabă care vor fi interpreţ ii elevilor mondeni. Va trebui să fie frumoş i, să aibă tunici elegante, să ş tie să danseze ş i să câ nte. Unul sigur e Robert. Câ nd aude aceasta, Robert î nchide puţ in ochii ş i primeş te. El ne mă rturiseş te modest că va fi cel mai bine „î n rol". Al doilea elev monden va fi Gianni. Gianni n-a jucat niciodată; nici la „Muza". Nu ş tie nici să declame, nici să câ nte. Gianni, î nsă, e un autentic bă iat monden. Se pudrează, se parfumează, vorbeş te franţ uzeş te, e gră suţ ş i entuziasmat după dans. Gianni s-a î nroş it câ nd autorul i-a comunicat rolul. E î ncurcat ş i ne priveş te pe toţ i cu dragoste. Noi, de asemenea, î i zâ mbim dulce ş i î l î ncurajă m cu privirea.

Al treilea elev monden va fi Locusteanu. De bucurie, Locusteanu ghionteş te pe autor ş i î i strigă neghiob: „Mă, Fă nică, mă! " Autorul zâ mbeş te ş i acestuia ş i î i recomandă să soarbă ouă moi î nainte de serbare, ca să aibă voce. Asupra celui de al patrulea elev monden se ridică discuţ ii. Morariu nu vrea să primească. Spune că nu ş tie să câ nte. Morariu are, î nsă, o tunică prea frumoasă ca să nu apară pe scenă. Fă nică stă ruie. II asigură că poate câ nta câ t de î ncet va dori. Poate chiar spune cupletul,

pentru că melodia o va susţ ine orchestra. Morariu refuză î ncă pă ţ â nat. Unii, î nsă, sunt conviş i că va primi să joace î n foarte puţ in timp.

Dinu se află ş i el î ntre noi ş i se arată entuziasmat pentru „revistă ". Eu cred că ar fi mulţ umit să joace ş i el pe unul dintre bă ieţ ii mondeni. Are î ncă proaspă t î n minte succesul de la „Muza", câ nd a apă rut î n pajul 1 lui Don Juan, cu perucă neagră ş i pelerină de mă tase galbenă. Dinu nu \ mai este, î nsă, la liceul nostru. A vrut cu tot dinadinsul să aibă pă rul -mare î n anul acesta ş i s-a î nscris la „Matei Basarab". Acolo î i lasă, chiar, să vină iară uniforme ş i fă ră ş epci...

Fă nică a î nceput să câ nte cupletul pă rintelui revoltat de taxe. Bă ieţ ii î l ascultă ră piţ i ş i zâ mbesc de câ te ori autorul î i priveş te. In pauze, entuziasmul izbucneş te. Unii cer lă muriri, ş i Fă nică le dă cu bună voinţ ă.

Fă nică e mă runt ş i slă buţ. Fredonâ nd atâ tea cuplete de tenor, ră suflă greu ş i se ş terge cu batista pe frunte. E obosit. Cu toate acestea, câ nd ajunge la scena î n care un bacalaureat mă rturiseş te cu entuziasm ferici-. rea libertă ţ ii ş i a pletelor, Fă nică prinde puteri noi. î nchide ochii ş i strâ nge fă lcile, pentru că cupletul este tot pentru tenor. Se face roş u ş i lă cră mează. Succesul e, î nsă, deplin. Robert - care ş tie că va juca pe bacalaureat - râ de din inimă ş i felicită pe autor. Se discută costumul bacalaureatului. Robert crede că va trebui să poarte o haină modernă, pantofi de lac ş i o batistă de mă tase. Fă nică se î mpotriveş te. Bacalaureatul vine î n cancelarie ca să -ş i capete diploma. Nu poate fi î mbră cat, deci, decâ t î n uniformă ş i cu numă r.

Robert regretă ş i primeş te. Eu ş tiu că el ar fi dorit mult să apară pe scenă elegant ş i fardat, ca să impresioneze domniş oarele din sală. Cu toate acestea, e sigur de izbâ ndă. Ne mă rturiseş te că va fi aplaudat la scenă deschisă. Ş i priveş te, cu î nţ eles, spre Dinu. Dinu fumează.

Fă nică se gră beş te câ nd ajunge la actul II. Cortina se ridică, î n timp ce orchestra intonează un marş eroic.

î n cancelarie, profesorii s-â u adunat pentru a protesta î mpotriva î Curbei Lalescu. Sunt nemulţ umiţ i de salarii, ş i fiecare pă ş eş te î n faţ a i publicului ş i-ş i slă veş te î nsuş irile. Fă nică, î nsă, e ră ută cios. î n glorificarea profesorilor, el alege tocmai pă rţ ile slabe. Bă ieţ ii î l aprobă din suflet.

Ne apropiam de Valea Că lugă rească. Eram cu toţ ii neră bdă tori să vedem via lui Morariu. Morariu ne invitase î n duminica aceea la via lui. Ne-a vestit că vor fi culegă toare tinere ş i must. Va fi ş i vin vechi. Toţ i ară tau, î nsă, î ndestul de indiferenţ i faţ ă de mustul ş i vinul lui Morariu.

Ziua, am mâ ncat struguri ş i ne-am jucat cu bulgă ri prin vie. Eram î mpă rţ iţ i î n două tabere: unii hoţ i, ceilalţ i poliţ iş ti. Poliţ iş tii trebuiau să i

prindă pe hoţ i. Fă nică statornicise regulile jocului: nu aveam voie să zvâ rlim cu bulgă ri mari, nici să lovim î n cap. Se admiteau, de asemenea, alergă rile. Câ nd hoţ ul era, î nsă, prins, nu mai avea voie să fugă.

Eu am fost hoţ ş i am rezistat eroic cu o ramură de salcâ m î mpotriva lui Petriş or ş i a lui Mâ nu. La urmă, a trebuit să fug. M-am î mpiedicat î ntr-un vraf de araci, ş i poliţ iş tii au zvâ rlit cu bulgă ri după mine, fă ră să mă poată lovi.

In ceea ce mă priveş te, am despresurat pe doi tovară ş i - hoţ i ca ş i mine - ş i am nimerit cu un bulgă re î n spinarea lui Robert, care î ş i lega ş iretul de la ghete.

Seara, a fost masă mare. Eu am adormit, î nsă, de timpuriu. Mă siliseră să beau nenumă rate pahare cu vin roş u ş i alb. Ceilalţ i s-au culcat î n zori. Culegă toare au fost din belş ug, dar bă ieţ ii s-au ară tat indiferenţ i. Aceasta, pentru că pă rintele lui Morariu a ră mas, tot timpul, lâ ngă noi.

IV. DOMNUL REDACTOR

Hotă râ t să capă t bani de la revista d-lui Leontescu, am pretextat o „afacere familială " ş i mi s-a î ngă duit să lipsesc ora a treia de la gimnastică. Am alergat acasă ca să -mi schimb tunica ş i să -mi las ş apca. Dl. Leontescu mă ş tie student. De faptul acesta se ş i leagă nă dejdile mele. Redactorul foii literare - ca ş i ziarul care o editează - manifestă caldă simpatie pentru studenţ i. Am î ntâ rziat de multe ori î mpreună, plâ ngâ nd mizeriile universitare. î n gâ ndul d-lui Leontescu, eu sunt student la Litere, de aceea mă oboseş te cu sfaturi ş i cu sugestii pentru viitoarea mea carieră publicistică. î mi mă rturiseş te, câ teodată, că î i voi că lca pe urme.

Am urcat scă rile cu oglinzi puţ in tulburat. Nu era sfiiciune, nici teamă. Mă obiş nuisem să bat la uş ile redacţ iilor, să pă ş esc ş ovă ind că tre domnul de la birou, să î ntreb cu glas scă zut dacă pot vorbi cu domnul prim-redactor ş i să bâ lbâ i. Am avut ş i eu, de altfel, micile mele satisfacţ ii. Intr-o seară, cineva, auzindu-mi numele, mi-a zâ mbit prieteneş te ş i mi-a î ntins o mâ nă caldă. Am fost atâ t de emoţ ionat, î ncâ t n-am mai avut curajul să -l î ntreb dacă mi se pot plă ti articolele. L-am î ntrebat, î nsă, după o să ptă mâ nă ş i am strâ ns aceeaş i mâ nă caldă.

Altă dată, redactorul mi-a lă udat un articol pe care î l publicase î n fruntea revistei. Eu am zâ mbit orgolios, î n tot timpul discursului. N-am că pă tat, î nsă, nici atunci, nimic. Mi-a spus că revista se vinde greu, că bani sunt puţ ini, că de-abia tră ieş te el, ca vai de lume, cu ce-i dă direc-

torul. Redactorul era elegant î mbră cat ş i-ş i cumpă ra foarte multe că franţ uzeş ti.

Pe d-l Leontescu î l cunosc din vară. î mi publica tot ce-i trimiteam prin poş tă, î n plicuri mari, albe. Câ teodată î i scriam ş i despre nevoile mele ş i lă sam să î nţ eleagă că sunt un student să rac ş i că m-ar putea ajuta. î ncercam să par î ndurerat. Mă trudeam să scriu pagini duioase, pe care le semnam cu numele î ntreg ş i cu adresă. Aş teptam, apoi, î nfrigurat să ptă mâ na î ntreagă. Domnul redactor î mi publica numă r după numă r articolele. Acasă, sau la „Poş ta redacţ iei", nimic.

î ntr-o zi am precizat: pentru două zeci de articole, câ te publicasem pâ nă atunci, ceream cinci sute de lei. Două zeci ş i cinci de lei de articol. Nu era mult. î i ofeream, de asemenea, alte articole î n lucru, cu acelaş i preţ. î i ofeream, pe deasupra, gratuit, nenumă rate notiţ e mă runte.

Au trecut, ca î ntotdeauna, să ptă mâ ni. Ş i mă chinuia gâ ndul că am putut ră mâ ne atâ t de senin. M-am hotă râ t, î nsă, să cunosc personal pe domnul redactor.

L-am cunoscut astă -vară. L-am gă sit fumâ nd leneş î n redacţ ie, ală turi de câ teva gaz etc. O frunte mică, î ncreţ ită, ochi ş ireţ i î napoia ochelarilor de prezbit. M-a î ntâ mpinat cu entuziasm. Nu mi-a oferit nici un scaun, dar mi-a lă udat articolele asupra lui Romain Rolland. Cele mai proaste articole, socoteam eu. Mi-a spus că î i place „orizontul meu larg" ş i „felul meu de a mă exprima". Vorbea î ntrerupt ş i clipea din ochi. Mi-a spus că colaborarea mea a ajuns indispensabilă revistei. M-a prezentat unui domn venit mai tâ rziu î n redacţ ie, care mi-a strâ ns indiferent mâ na, fă ră să se ridice de pe scaun.

î n ziua aceea nu i-am pomenit nimic de onorariu. Domnul redactor ] mă rugă, î nsă, să -l vizitez de câ te ori aveam ră gaz. Am fă gă duit. Am fa-l gă duit, fireş te, ş i articole.

După câ teva să ptă mâ ni l-am vizitat. î ş i lă sase ochelarii pe masă ş i se j scă rpina î n cap. M-a privit aspru, î l tulburasem. N-am avut atunci curaj să -i vorbesc de onorariu. La plecare mi-a strâ ns mâ na ş i mi-a urat sp la muncă. I-am fă gă duit articole.

Dar nu pierdeam curajul. Am bă tut la uş a redacţ iei î ntr-o vineri, seara, câ nd ş tiam că e singur. Fă cea corectura articolului de fond: vibră m! L-am lă sat să sfâ rş ească. M-a privit atunci cu bună tate ş i m-; î ntrebat dacă stă rui î n a studia Orientul. Eu i-am vorbit cu entuziasm i lecturile ş i planurile mele. D-l redactor pă rea că se interesează. A zâ bit. Am atacat atunci direct, cu o liniş te care m-a uluit. D-l redactor a ş ovă it ş i ş i-a ş ters ochelarii cu batista. Eu î l priveam fix ş i simţ eam cu mi se dogoresc obrajii. Rupse tă cerea fă ră eroism. î mi fă gă dui că j vorbi cu directorul. î mi mă rturisi că articolele mele sunt cu adevă ra „bune", că î i place „orizontul larg" ş i celelalte. Că va stă rui pe lâ ng

⇐ Предыдущая 14 15 16 17 181920 21 22 23 Следующая ⇒