„Romanul unui om sucit 4 страница

- Pentru că dispreţ uieş te ş coala ş i profesorii, strig eu, luâ ndu-i apă rarea.

Pentru că ş tiu că Marcu, câ nd nu mai e silit să -ş i spună lecţ ia, vorbeş te foarte frumos ş i foarte original. Ne-am fă cut prieteni câ nd ne-am î ntors î ntr-o seară de la liceu î mpreună. Eu osâ ndeam romanul lui Mar-gueritte La garconne, iar el î i luă apă rarea.

î l ş tiam pâ nă atunci cum î l ş tiau ş i ceilalţ i. Dar mi-am dat repede seama că mă î nş elasem. Am î nceput să ne î mprumută m că rţ i. El era entuziasmat de Balzac ş i m-a convertit ş i pe mine. Citeam numai Bal-zac, tot ce ne că dea î n mâ nă. Ajunseseră m erudiţ i î n Comedia umană ş i ne î ntreceam unul pe altul î n cunoaş terea personajelor, amă nuntelor ş i curiozită ţ ilor balzaciene. Câ nd epuizam stocul, porneam prin libră rii ş i prin anticarii să ni-l î mprospă tă m.

Am ră spâ ndit amâ ndoi pe Balzac î n clasă. Unul dintre primii adepţ i a fost Robert. î l chinuiam dâ ndu-i să citească cele mai proaste romane, Ş i Robert le gă sea admirabile. Câ nd bă nuia ironia, ne mă rturisea î ndo-indu-se:

- Drept să vă spun, nu l-am gă sit pe L 'enfant maudii genial. E bine, dar nu prea...

Bă ieţ ii î l numesc comunist, anarhist, ş i Marcu nu se supă ră, pentru că el i-a silit să -l numească astfel. Venea la ş coală cu broş uri de propagandă socialistă, cu că rţ ulii de Engels ş i Kautsky, cu Capitalul lui Marx. Odată a adus î n geantă două că rţ i franţ uzeş ti, cu scoarţ ele roş ii: L 'unique al lui Stirner ş i un volum gros de Kropotkin. Marcu spunea că sunt foarte interesante, dar bă ieţ ii - informaţ i de el - au aflat că volumele sunt anarhiste ş i l-au privit cu teamă. Nu î l ură sc, dar î l dispreţ uiesc toţ i, cu deosebire aristocraţ ii care pomenesc de primejdiosul „iad bolş evic".

Marcu n-a mă rturisit niciodată serios că e adept al anarhismului. A spus numai că e interesant ş i ne-a explicat, câ nd l-am rugat, teoriile anarhiste. Dacă vrea, î nsă, să necă jească pe aristocraţ i, se declara ucenic fă ţ iş al lui Kropotkin ş i Bakunin.

Aristocraţ ii susţ in că el e adept permanent al anarhismului ş i al comunismului, dar că nu se arată, de frică. Dacă cineva spune aristocraţ ilor că anarhiş tii ş i comuniş tii nu se pot î mpă ca, ei ră spund că toate acestea sunt vorbe.

Marcu î ncredinţ ează pe feciorii de moş ieri că î n puţ in timp li se vor expropria din nou moş iile. Câ nd l-am î ntrebat de unde ş tie aceasta, Marcu mi-a ră spuns că toate sunt scornite de el, ca să se mai supere puţ in ş i feciorii de moş ieri. La noi î n clasă nu sunt decâ t doi, dar Marcu spune că sunt peste mă sură de mulţ i.

Nu poate oriş icine sta de vorbă cu Marcu. La fiecare frază pe care o rosteş te, el gă seş te motive să se î ndoiască. Pe mine nu mă supă ră faptul acesta, ci dimpotrivă, î l socotesc foarte original. Numai câ nd gră mă desc argumente peste argumente ş i Marcu nu le ia î n seamă pentru lucruri de nimic - care i se par î ndoielnice -, numai atunci mă supă r. Cred că lucrul acesta î i face plă cere lui Marcu, ş i poate nu greş esc gâ ndind că î nsă ş i ţ inta discuţ iilor e să supere bă ieţ ii.

- L-am „turbat"!

De câ te ori izbuteş te să „turbeze" pe vreunul, Marcu e mulţ umit. î ş i trece degetele ră ş chirate prin pă rul câ rlionţ at ş i nu-ş i mai gă seş te locul. De aceea nu poate oriş icine sta de vorbă cu el.

Câ nd se deschide vreo discuţ ie generală î n clasă, î ntre bă ieţ i, ş i câ nd intervin aristocraţ ii, el trece de cealaltă parte, fie chiar nedreaptă. Sfâ rş eş te î ntotdeauna prin a „turba" pe aristocraţ i.

î ndeosebi pe Furtuneanu. Furtuneanu î l numeş te „evreu distructiv", uitâ nd că are strâ nse legă turi cu un alt evreu, Lazimir, bă iat bogat, cu \ care joacă să ptă mâ nal pocher. Furtuneanu nu-l poate suferi de câ nd Marcu s-a ară tat „nepoliticos" faţ ă de el. Trebuia să ne tundem toţ i, cu i cel puţ in numă rul 3, ş i toţ i am respectat ordinul. Cei câ ţ iva care uitaseră j

au fost trimiş i să se tundă î n timpul orelor, spre marea lor bucurie. Numai Furtuneanu venise cu aceleaş i plete negre, î n care nu pă trunsese maş ina de doi ani. Venise cu tată l lui ş i tată l spuse directorului că, dacă i se tunde bă iatul, ş i-l retrage din liceu. Iar directorul s-a resemnat ş i a acceptat „biletul de motivare", î n care scria că elevul Furtuneanu Petre nu poate fi tuns, pentru că a suferit de otită. î n realitate, Furtuneanu suferise de otită cu un an mai î nainte, dar Furtuneanu a ră mas cu pă rul mare. Bă ieţ ii s-au revoltat ş i apoi s-au resemnat, ca directorul. Dirigintele î nsă a cerut explicaţ ii, ş i Furtuneanu le-a dat.

- î n urma otitei ră cesc foarte uş or. E suficient să trec printr-un curent, tuns cum aş fi, ş i numaidecâ t ar reveni otita. De aceea...

- Să -l ţ ină mă -sa î n vată, completă confidenţ ial Marcu că tre vecinul lui de bancă, dar atâ t de tare, î ncâ t a auzit ş i Trollo. Bă ieţ ii râ seră.

- Te rog să nu-ţ i permiţ i cuvinte pe care nu ţ i le permit eu mai î ntâ i. Te rog să fii cuviincios. Te rog să -ţ i dai osteneala să fii bine crescut, dacă n-ai creş tere de acasă...

- Vezi că te î neci, i-a ră spuns liniş tit Marcu.

Râ setele au î mpiedicat pe Furtuneanu să continue. Dar după sfâ rş itul orei a venit î n bancă la Marcu ş i i-a vorbit un sfert de ceas. Era foarte roş u ş i scuipa prin cavită ţ ile celor doi dinţ i că zuţ i din faţ ă. L-a insultat, l-a fă cut lipsit de bună creş tere ş i a î ncheiat formidabil:

- Să nu-mi mai î ntâ nzi mâ na pe stradă!

Marcu era suficient de roş u, dar pă rea liniş tit. Mi-a mă rturisit mai tâ rziu mulţ umirea ce o î ncercase, pentru că izbutise să -l facă pe Furtuneanu să scuipe ş i să se ră stească un sfert de ceas.

Ş i de atunci nu-l poate suferi Furtuneanu pe Marcu.

De altfel, nici n-ar avea motiv să -l admire, pentru că nu-l cunoaş te, î n clasă, î n faţ a profesorilor ş i a colegilor, Marcu nu-i decâ t rareori original. Numai î n discuţ iile noastre se arată aş a cum e. Poate se intimidează î n faţ a celorlalţ i bă ieţ i sau poate socoteş te nimerit să nu li se descopere. Dar pe mine m-a mirat faptul, ş i nu l-am putut explica, câ nd Marcu n-a ş tiut să analizeze î mpă rat ş i proletar decâ t î ntemeindu-se pe critica lui Gherea. Ş i i s-a mai î ntâ mplat lui deseori î n clasă să nu poată ră spunde decâ t cu rezultatele altora. Poate că î l intimidează clasa ş i profesorul.

Marcu î mi spunea că nu crede î n nimic, că se î ndoieş te de toate. Câ nd, î nsă, susţ ine o teză sau combate alta, el se î ndoieş te cu o rară scrupulozitate numai de argumentele potrivnice. î n ce priveş te probele sale, el le afirmă foarte sigur. Poate nu-ş i dă seama că î n asemenea prilejuri e. foarte puţ in sceptic.

Azi am citit cartea lui Ionel Teodoreanu: Uliţ a copilă riei ş i am plâ ns. Nu mi-a fost ruş ine: am plâ ns. M-am spă lat repede cu apă rece pe faţ ă, ca să nu mă ză rească cineva ş i să vadă un miop emoţ ionat ş i lă cră mâ nd. Am fost toată ziua î ndră gostit de Sonia. Cred că am avut chiar mai mult succes decâ t Ş tefanei. M-am î nchipuit frumos, interesant ş i glorios. M-am î nchipuit la Medeleni, câ ntâ nd Sheherezade, cu Sonia ală turi.

Azi-dimineaţ ă, e drept, mi s-au ivit î ncă doi coş i. I-am cercetat mult timp î n oglindă ş i m-am î ntrebat dacă mă va plă cea Sonia. Am î ntrebat-o. Ş i Sonia mi-a ră spuns că geniul meu a impresionat-o mai mult decâ t numă rul coş ilor de pe frunte...

Zadarnic mă prefac: sunt trist. Eu n-am fost la „ţ ară " niciodată. Ş i câ nd apune soarele primă vara, din mansarda mea cu ferestrele deschise, eu visez la livezi ş i la crâ ngurile î nflorite, la izvoare, la iatacuri luxoase, dudui ş i idile î n vacanţ a Paş telui. Eu, î nsă, n-am fost la ţ ară niciodată.

î n serile de vară hoină resc pe stră zi, pe sub salcâ mi ş i visez idile rustice, mă rturisiri sub plină lună, sau cuvinte pă timaş e pe care nu le voi rosti niciodată. In serile de vară, zadarnic î ncerc să -mi sfâ rş esc capitolele din Felix le Dantec. Mi-e sufletul schimbat, iar eu sting lampa ş i visez. De multe ori m-am î ntrebat ce am eu î n serile de vară. Dar n-am gă sit ră spuns.

Iar astă zi am citit Uliţ a copilă riei ş i-am plâ ns. Am plâ ns, pentru că eu n-am simţ it niciodată cele ce simt eroii că rţ ii acesteia. Eu le-am visat numai. Eu n-am avut moş ie ş i n-am avut prietene care să -ş i petreacă convalescenţ a la moş ia mea. Câ nd eram mic, adormeam tremurâ nd de frig ş i mă jucam cu fetele cizmarului de ală turi, care n-au avut niciodată ciorapi ş i purtau rochiţ e de stambă. Iar eu numai am'visat dudui ş i m-am jucat î nainte cu fetele cizmarului.

Am plâ ns, dar am pus apoi cartea î n raft ş i am râ s. Am râ s de mine, pentru că eram î ncă sentimental ş i visă tor. Ş i mi-am spus: Uliţ a copilă riei e o caramelă bună pentru bă ieţ ii slabi de î nger, ca Robert ş i ca Dinu. E o carte cu pă puş i luxoase, cu poze ş i cu idile. E bună pentru copiii de boieri, care că lă resc, fumează ş i să rută zarză ri î nfloriţ i.

Eu n-am să rutat niciodată zarză ri î nfloriţ i. Eu mi-am muş cat buzele, pentru că nu ş tiam cine sunt. Eu mă î ntrebam ş i mă chinuiam să ră spund ş i mă ofileam negă sind ră spunsuri.

Eu î mi simţ eam carnea tremurâ nd ş i mă loveam, pentru că eram să rac ş i nu puteam face ce fă ceau ceilalţ i.

Am uitat toate acestea? Am uitat romanul meu? Mi-am uitat sufletul, care suferă necunoscut de nimeni, ş i mintea, care se zbate dornică de ceea ce imbecilii din jurul meu ignorează pâ nă ş i cu numele?

Am plâ ns, pentru că un adolescent bogat, frumos ş i cu pă rul castaniu s-a î ndră gostit de o boieroaică poftitoare de- tutun, care câ ntă Shehere-

zade la pian? Mi-am recunoscut eu generaţ ia î n fericiţ ii de la Medeleni? Mi-am pierdut eu vacanţ ele pentru ochii Soniei, ori m-am vâ râ t î n că mă ri cu hâ rţ oage, cu ochii lă cră mâ nd de miopie, cu trupul chinuit de seva adolescenţ ei ş i cu sufletul î nfrigurat de aş teptarea adevă rului, pe care-l că utam zi ş i noapte?

Unde î mi era hotă râ rea mea de a mă ară ta lumii aş a cum sunt, conş tient de superioritatea mea ş i de nerozia contemporanilor mei? Unde î mi e dorinţ a cruntă de a mă gă si ş i a mă poseda î n î ntregime, dacă plâ ng, pentru că Ş tefanei a cunoscut „cel din urmă basm"?

Am uitat că -mi spă rgeam dinţ ii de furie ş i de invidie ş i că mi-am fă gă duit nă prasnic că voi ajunge câ t mai curâ nd cineva ş i că atunci voi desface să lbatic pulpele celor mai frumoase femei, numai pentru că eu, EU, am î ndurat ani de-a râ ndul chinurile că rnii, numai pentru că EU Am fost lipsit de bani ş i de trup frumos, ş i de ochi frumoş i, ş i de obraji frumoş i?

Am uitat ş i am plâ ns pe foile unei că rţ i din Cultura Naţ ională? Am sfâ rş it Uliţ a copilă riei î nainte de a sfâ rş i La lutte universelle a lui Dantec?

Ş i nu mi-e ruş ine de mine î nsumi?... Nu mi-e ruş ine de numele meu ş i de durerea mea, ş i de vrerile mele?...

.... Zadarnic. Eu am ră mas tot trist ş i tot î ndră gostit de Sonia.

Iartă -mă, Ionel Teodoreanu; dar dacă există Sonia, spune-i că un bă iat urâ t, care nu ş tie ce vrea, e trist din pricina ochilor ei.

Spune-i să vină să -mi dă ruiască trei cuvinte de mâ ngâ iere.

Spune-i că nu cer altceva decâ t să mă mâ ngâ ie ş i să nu se î nspă imâ nte de mine.

Iar dacă Sonia nu vrea să plece de acolo, din Moldova ei, spune-i să -mi trimită adresa, pentru că eu am să -mi vâ nd că rţ ile lui Felix Le Dantec ş i am să mă duc să mă mâ ngâ ie Sonia...

VI. LUNI8-9, GERMANA

î n clasa I am ră mas corigent la franceză, germană ş i româ nă. î mi petreceam după -amiezile pe un maidan, desculţ, î nă duş it, miop, jucâ nd oină. Ajunsesem vestit î n fulgerarea cu care prindeam mingea ş i o repe-zeam î n genunchiul celui din careu. Se vorbea chiar de intrarea mea î n echipa liceului. Două lucruri se î mpotriveau, î nsă. Mai î ntâ i, eram cel mai leneş, mai neglijent ş i mai ră ută cios din clasă. Ş i eram miop. Dacă vedeam prea bine genunchiul adversarului, apoi nu mai aveam nicio-

dată timp să vă d mingea, câ nd mă aflam î n careu. Scă pă m numai prin nepriceperea celui ce lovea.

Trei corigente î nsemna o repetentă aproape sigură. Câ nd am aflat vestea, m-am gâ ndit serios, un sfert de ceas, la sinucidere. Mă î nspă imâ ntau, e drept, chinurile ş i moartea. Dar pentru că ruş inea trebuia, oricum, spă lată printr-un act de curaj, mă trudeam să gă sesc un mijloc, ca prietenii să mă surprindă chiar î n clipa câ nd voiam să î nghit pastila. Nu ş tiam eu prea bine cum puteam să capă t pastile din acelea cu care se ucid oamenii nefericiţ i, dar aceasta nu-mi stâ njenea planurile. Mă î nchipuiam disperat, cu pastila î ntre dinţ i, luptâ nd cu prietenii ce voiau să mă pă streze vieţ ii. Auzeam chiar cum strigam, zbă tâ ndu-mă: . - Nu, nu... lă saţ i-mă să mor!...

Aici, eram emoţ ionat. Dintr-o nelă murită dorinţ ă, mergeam cu gâ ndul ş i mai departe. Mă î nchipuiam mort. Ză ream prietenii uluiţ i, colegii bucurâ ndu-se î n ascuns de acest eveniment inedit ş i auzeam plâ nsul mamei. î nchipuindu-mi toate acestea, lă cră mam, socotindu-mă persecutat de Faradopol, bă rbat trupeş, maior î n rezervă ş i profesor de germană. Bă ieţ ii, la groapa mea, strigau:

- E un criminal, e un criminal!...

Iar eu regretam că, fiind mort, nu mai puteam să -mi ară t mulţ umirea printr-un zâ mbet.

După un sfert de ceas, î nsă, pe neaş teptate, m-am liniş tit. M-am aş ezat pe o bancă ş i priveam râ ndurile de fericiţ i ce ocupau bulevardul.

- Aceş tia nu sunt corigenţ i la germană, constatai eu, î ntristâ ndu-mă.

De germană mă î ngrozeam. La î nceput, socotii că este o datorie patriotică să nu î nvă ţ limba duş manilor mei. Mai apoi, î ncepu să mă stă pâ nească teama de profesor. Nu ajunsese î ncă director. Venise de pe front cu o tunică ofiţ erească ş i izbutea să ne facă să uită m „lecţ ia" numai cu o privire.

- Was haben sie heute?

M-a î nfricoş at preludiul acesta ş ase ani. Cum sunt î n banca I, trebuia să ră spund mai î ntotdeauna:

- Das Haus!

- Mă garule!... Aş a se ră spunde?

-?...

- Se ră spunde cu o propoziţ ie î ntreagă. De câ te ori să -ţ i spun? Was haben sie heute?

- Haben sie heute: Das Haus!

- Aş a se ră spunde?

-... o propoziţ ie î ntreagă, bâ igui eu.

Sub*propoziţ iile, privirile ş i proporţ iile profesorului de germană, uitam tot.

- Ieş i la lecţ ie. Unde e caietul?

î n caiet se aflau transcrise - cu litere „nemţ eş ti" - câ teva duzini de cuvinte pe care trebuia să le î nvă ţ ă m.

- Drumul?

- Weg! -Articolul...

- Der Weg? -Das!... mă garule.

- Podoaba?

- Ş ş... raf?

- Cum Schraf? Podoaba!

- Ş tiu că î ncepe cu ş, î ncercam eu să -l î mbunez. Atunci mă ajuta:

- Ş... ş m... ş m...

- Schutnf? ezitam eu.

- Der Schmuck!, mă garule.

- A ş ti!

- Wissen.

- Zi-l tot.

- Wissen, wust, gewusten.

- Cum face subjonctivul pasiv, persoana a IlI-a plural?

- La loc. Trei...

M-am ridicat de pe bancă ş i am plecat spre casă.

Mama ş tia. O vestiseră cinci prieteni, asigurâ nd-o că am să promovez la toamnă. Furtuna a trecut cu greu. Eu mă apă ram, spunâ nd că sunt „persecutat".

- Dar de ce te persecută numai pe tine?

- Nu ş tiu... Aş a, vor să mă persecute.

Ne-am î nţ eles să -mi î mpart vacanţ a î n două: pâ nă î n august voi fi liber, după aceea voi î nvă ţ a cu un meditator.

Meditatorul era bă iatul unui croitor evreu ş i-l chema Sami. Nu avea decâ t ş aisprezece ani, juca î ncă nasturi, citea pe Nick Winter, dar î nvă ţ a la ş coala evanghelică ş i, la Conservator, vioara.

- Cum merge, micule?

- Ascultă -mă, Sami: astă zi nu facem lecţ ie. Mama pleacă la bunica. Mai bine mâ ncă m î ngheţ ată.

- Ai tu bani?

- Spune-i mamei că -mi trebuie un caiet.

- î mi ră mâ n ş i mie două zeci de bani...

- Nu, lasă că î ţ i dau mai bine mă rci.

- Câ t să -i spunem că costă un caiet?

- Cincizeci de bani.

- Ş i dacă nu-mi dă?

Sami era bă nuitor ş i deş tept. î mi lua toţ i nasturii ş i mă silea să cotrobă iesc prin cartoanele neamţ ului î ncartiruit la noi ş i să -i culeg mă rci neuzate. Câ nd î ncepea ceasul lecţ iei, pentru că asista ş i mama, Sami se ară ta sever.

- Micule, jermana î i dificilă. Spuneam asta ş i la mama...

Pâ nă î n septembrie, nu î nvă ţ asem nimic. Dar au plecat nemţ ii ş i ministerul n-a mai cerut germana î n clasa I gimnazială. Scă pasem.

De atunci, germana mă obsedează.

Acum, profesorul a ajuns director. Faţ a i s-a mai î nă sprit, glasul ră sună formidabil î n fiecare dimineaţ ă ş i, câ nd se î nfurie, pă lmuieş te elevii.

- De ce vii tâ rziu?

Bă iatul cu ghiozdanul î ncremeneş te lâ ngă uş ă.

-... să vedeţ i... -Marş!... boule.

Mie î mi spune numai „mă garule" ş i nu m-a pă lmuit decâ t o singură dată. î mi uitasem umbrela î n clasă, ş i m-am dus s-o iau. Dar toate uş ile erau î ncuiate. Am să rit atunci pe fereastră. Paş ii domnului director s-au auzit, dureroş i. M-am ascuns după uş ă.

- Ce-i cu dumneata aici?

-... umbrela...

- A sunat de ieş ire; de ce n-ai ieş it?

- Am ieş it. Dar m-am î ntors. Ochii directorului se î nflă că rară.

- Ş i... pe unde ai intrat?

î ntrebarea ră sună, pentru mine, ca o trâ mbiţ ă. Nu aveam nici curajul nici puterea să -i ră spund. Uitasem cine sunt ş i ce că utam î n clasa cu un director ş i o umbrelă.

Deodată, î mi simţ ii capul smuls de trei ori spre dreapta, de trei ori spre stâ ngă. Obrajii mi se î nroş iră de ruş ine ş i usturime. Ochii î mi lă cră mau. Tremuram, o dată cu umbrela.

- Ieş i!... Mă garule!

Dar nu aveam pe unde ieş i. Mă apropiai de sobă, fascinat.

- Ai să -ţ i arzi hainele, nă tă ră ule!

î i mulţ umi pentru sfat, cu o privire umilă ş i umedă.

Dar germana, tot n-o î nvă ţ am.

Anul acesta, mi-am exasperat profesorul.

- Domnule, vă rog, eu mi-am uitat caietul acasă...

-Unu...

Eram fericit că cel puţ in nu mă mai chinuia la tablă. Câ nd mă striga, apă ream palid, rigid, cu caietul ş i cartea.

- Was haben sie heute?

Fireş te, trebuia să ră spund eu. Ca să simulez lecţ ia î nvă ţ ată, mă pripeam.

- Lebens Gote.

- Nu Gote: Goethe...

Dar nu ş tiam. După un ră stimp mai lung sau mai scurt, sfâ rş eam î ntotdeauna cu „insuficient".

î n fiecare luni dimineaţ a, mă plimb î nfrigurat printre bă nci, gâ ndin-du-mă la Brand al lui Ibsen. Aceasta î mi dă curaj^ Mă î ncrunt ş i mă socotesc Brand î nfruntâ nd furtunile. Nici Brand nu era î nţ eles ş i nici eu nu sunt î nţ eles de profesorul de germană. Ne potrivim. Poate avem acelaş i suflet. Câ nd mă plimb printre bă nci, simt prea bine aceasta.

Dar câ nd e zgomot î n clasă, nu mai pot gâ ndi la Brand. Mă trudesc cu pumnii la tâ mple, dar nu izbutesc să -l evoc. Nu vă d decâ t niş te munţ i acoperiţ i cu ză padă. Nu se arată Brand. Ş i atunci tremur, ş i mi se strâ nge inima, ş i mă zbucium, cum se zbuciumă Fă nică la chimie. Nu ş tie nimeni aceasta, dar eu trec prin clipe grele câ nd nu se arată Brand. Atunci mă apuc să î nvă ţ cuvintele la germană.

Domnul director, î nsă, nu e un om ră u. î nainte de î ncheierea anului, ne cheamă pe cei ameninţ aţ i, la „î ndreptare", î n cancelarie. E cald, ş i domnul director fumează.

- Ce ş tiţ i? -Schiller.

- Ş tiţ i voi pe Schiller?

Noi zâ mbim, pentru că toţ i trebuie să zâ mbească de câ te ori glumeş te d-l director.

- Hai? Ş tiţ i voi pe Schiller?

î nţ elegem că zâ mbetele n-au fost de ajuns. Unul dintre noi râ de. Câ ţ iva ne ajută m de batistă, d-l director e satisfă cut. Prudent, î mi î nghiontesc vecinii. Râ setele trebuiesc să î nceteze, pentru că d-l director e serios. Dacă râ dem prea mult, se î ntunecă.

- Ia să daţ i un extemporal...

De data aceasta, nu se supă ră. Ne ascultă cum citim ş i cum traducem din manuale trucate, ş i gâ ndul lui e la via din judeţ ul Prahova.

După un ceas ş i cincisprezece ţ igă ri, d-l director ne dă ruieş te fiecă ruia media „suficient".

-Mă garilor!... Hai?

VII. CORIGENTĂ

10 iulie

S-a sfâ rş it ş coala.

Iar eu sunt sigur că am ră mas corigent la matematică. Am ră mas corigent, pentru că am vrut eu; sau, mai exact, nu am promovat, pentru că nu am vrut.

Nu mi-e ruş ine. Ş tiam de mult că sunt cu desă vâ rş ire lipsit de voinţ ă. Numai inocenţ ii mei colegi mă pot socoti un bă iat voluntar, pentru că citesc pâ nă noaptea tâ rziu că rţ i de ş tiinţ ă.

Eu le-am spus că mie-mi place să citesc, nu-mi impun asta.

Dar ei nu au vrut să î nţ eleagă.

Totul s-a petrecut firesc ş i după cum era de aş teptat. In cea din urmă lecţ ie, Vanciu ne-a spus:

- Cei care vor să -ş i î ndrepte notele, să vină peste trei zile la orele două după -amiază, la liceu. Pot să -ş i î ndrepte orice notă, pentru că î i î ntreb din materia fiecă rui trimestru.

Eu aveam pe toate trimestrele media „insuficient". M-am ridicat pe o bancă ş i am strigat că tre clasă:

- î n noaptea asta nu se doarme, bă ieţ i! Spuneam oricui voia să mă asculte:

- Mă apuc să î nvă ţ la două. Lucrez pâ nă la zece noaptea. Mă nâ nc, mă culc, mă scol la două. Lucrez pâ nă mâ ine dimineaţ ă, apoi repet operaţ ia de două ori. Astă zi ispră vesc trigonometria, mâ ine pâ nă la prâ nz î nvă ţ din algebră combinaţ iile, binomul lui Newton ş i triunghiul lui Pascal. După -masă sfâ rş esc algebra. Poimâ ine repet. Ră spoimâ ine ies Ia tablă cel dintâ i ş i î l tâ mpesc pe Vanciu. î n trei zile î nvă ţ ce n-am î nvă ţ at un an ş i scap... După aceea mă culc ş i dorm patruzeci de ore î n ş ir, ca Champollion după ce a descifrat hieroglifele...

Eram entuziasmat ş i credeam. Câ nd mă pă ră sea, î nsă, entuziasmul, î ncepeam să mă î ndoiesc. Dar mă trudeam să -mi pă strez entuziasmul necesar.

Acasă, cum am ajuns, am î mpă rtă ş it hotă râ rea mea. Spuneam:

- Pâ nă mâ ine dau dracului trigonometria.

S-a sfâ rş it masa ş i eu m-am urcat î n mansardă. Cald, ş i mie î mi era somn. î mi spusei:

⇐ Предыдущая 10 11 12 13 141516 17 18 19 Следующая ⇒