Despre iubire

Sufletul meu î nsetează după Dumnezeul Cel Viu. Sufletul meu caută iară ş i să se sature de dulceaţ a Domnului. O, nepă trunsă mila Domnului: din ţ ă râ nă l-a zidit Domnul pe om ş i a suflat î n nă rile lui suflare de viaţ ă [Fc 2, 7], ş i sufletul omului a ajuns î nrudit cu Dumnezeu.

Atâ t de mult a iubit Domnul zidirea Sa, că a dat omului pe Duhul Sfâ nt, iar omul a cunoscut pe Ziditorul să u ş i iubeş te pe Domnul Iui.

Duhul Sfâ nt e iubire ş i dulceaţ ă sufletului, minţ ii ş i trupului; dar câ nd sufletul pierde harul sau câ nd harul se î mpuţ inează, atunci sufletul va că uta iară ş i pe Duhul Sfâ nt cu lacrimi, tâ njeş te după Dumnezeu ş i zice:

„Sufletul meu tâ njeş te după Domnul ş i-L caut cu lacrimi. Cum să nu Te caut, Doamne? Tu î nsuţ i m-ai aflat î ntâ i ş i mi-ai dat dulceaţ a Duhului Sfâ nt; ş i acum sufletul meu tâ njeş te după Tine. Inima mea s-a î ndră gostit de Tine ş i mă rog Ţ ie: Dă -mi să ră mâ n pâ nă la sfâ rş it î n iubirea Ta; dă -mi pentru iubirea Ta să î ndur toate î ntristă rile ş i bolile. ”

Frică ş i cutremur cuprind sufletul meu câ nd vreau să scriu despre iubirea lui Dumnezeu.

Sufletul meu e să rman ş i n-are putere să descrie iubirea Domnului.

Ş i sufletul e cuprins de spaimă, dar, î n acelaş i timp, nă zuieş te să scrie mă car un cuvâ nt despre iubirea lui Hristos.

A scrie aceasta istoveş te duhul meu, dar mă sileş te iubirea.

Omule - neputincioasă fă ptură.

Câ nd harul e î n noi, duhul se aprinde ş i se avâ ntă spre Domnul ziua ş i noaptea, pentru că harul leagă sufletul să -L iubească pe Dumnezeu, ş i el se î ndră gosteş te de El ş i nu vrea să se smulgă de la El, pentru că nu poate să se sature de dulceaţ a Sfâ ntului Duh.

Ş i iubirea lui Dumnezeu nu are sfâ rş it.

Cunosc un om pe care Domnul Cel Milostiv L-a cercetat cu harul Lui; ş i dacă Domnul l-ar fi î ntrebat: „Vrei să -ţ i dau î ncă ş i mai mult? ”, pentru neputinţ a trupului sufletul ar fi ră spuns: „Tu vezi, Doamne, că dacă mi-ai da mai mult, aş muri”, pentru că omul e mă rginit ş i nu poate purta plină tatea harului.

Astfel, pe Tabor, ucenicii lui Hristos au că zut cu faţ a la pă mâ nt de slava Domnului. Ş i nimeni nu poate pricepe cum dă Domnul sufletului harul Să u.

Bun eş ti Tu, Doamne. Mulţ umesc milei Tale: Tu ai revă rsat peste mine Duhul Tă u Cel Sfâ nt ş i mi-ai dat să gust iubirea Ta pentru mine, mult greş itul, ş i sufletul meu e atras spre Tine, Lumină neapropiată.

Cine ar putea să Te cunoască, dacă Tu î nsuţ i, Cel Milostiv, n-ai binevoi să Te faci cunoscut sufletului? Ş i el Te-a vă zut ş i a cunoscut pe Ziditorul să u ca pe un Dumnezeu bun, ş i sufletul meu vrea nesă turat să fie cu Tine totdeauna, fiindcă Tu, Cel milostiv, ai atras sufletul prin dragostea Ta, ş i sufletul a cunoscut iubirea Ta.

Tu vezi, Doamne, câ t de neputincios ş i pă că tos e sufletul omului, dar Tu, Cel milostiv, dai sufletului puterea să Te iubească, ş i sufletul se teme să nu piardă smerenia pe care vră jmaş ii î ncearcă să o ia de la el, fiindcă atunci harul Tă u pă ră seş te sufletul.

Ce să dau î n schimb Domnului meu?

Sunt un tică los, Domnul ş tie aceasta, dar î mi place să -mi smeresc sufletul ş i să -1 iubesc pe aproapele meu, chiar dacă el m-a ocă râ t. Neî ncetat î l rog pe Domnul ca, El, Cel milostiv, să -mi dea iubirea de vră jmaş i, ş i prin milostivirea lui Dumnezeu am simţ it ce este iubirea lui Dumnezeu ş i iubirea aproapelui; ziua ş i noaptea cer de la Domnul iubirea ş i Domnul î mi dă lacrimi să plâ ng pentru î ntreaga lume. Dar dacă osâ ndesc pe cineva sau î l privesc de sus, lacrimile seacă ş i atunci î n suflet lucrează urâ tul; ş i iară ş i î ncep să cer de la Domnul iertare ş i, Domnul Cel milostiv mă iartă pe mine, pă că tosul.

Fraţ ilor, scriu î naintea feţ ei Dumnezeului meu: smeri-ţ i-vă inimile voastre ş i veţ i vedea mila Domnului, ş i î ncă de pe pă mâ nt veţ i cunoaş te pe Ziditorul ceresc ş i sufletul vostru nu va cunoaş te saturare î n iubire.

Nimeni nu poate cunoaş te de la sine ce este iubirea lui Dumnezeu, dacă nu-L î nvaţ ă Duhul Sfâ nt; dar î n Biserica noastră iubirea lui Dumnezeu se face cunoscută prin Duhul Sfâ nt ş i de aceea vorbim despre ea.

Sufletul pă că tos care nu cunoaş te pe Domnul se teme de moarte, gâ ndind că Domnul nu-i va ierta pă catele sale. Dar aceasta e pentru că sufletul nu cunoaş te pe Domnul ş i câ t de mult ne iubeş te. Dacă oamenii ar ş ti aceasta, nici un singur om n-ar mai deznă dă jdui, pentru că Domnul nu numai că iartă, dar se ş i bucură de î ntoarcerea pă că tosului. Chiar ş i atunci câ nd moartea î ţ i bate la uş ă, crede cu tă rie că, de î ndată ce vei cere iertare, o vei ş i dobâ ndi.

Domnul nu e ca noi. El este blâ nd ş i milostiv ş i bun, ş i atunci câ nd sufletul î l cunoaş te, el se minunează fă ră sfâ rş it ş i zice: „Ah, ce Dumnezeu avem! ”

Duhul Sfâ nt a dat Bisericii noastre să cunoască câ t de mare este milostivirea lui Dumnezeu.

Domnul ne iubeş te ş i ne primeş te cu blâ ndeţ e, fă ră reproş uri, aş a cum î n Evanghelie tată l fiului risipitor nu i-a fă cut acestuia reproş uri, ci a dat poruncă slujitorilor să -i dea o haină nouă, să -i pună î n deget un inel scump ş i î ncă lţ ă minte î n picioare, să junghie viţ elul cel gras ş i să se veselească ş i nu 1-a î nvinuit [Le 15].

Cu câ tă blâ ndeţ e ş i ră bdare trebuie să î ndreptă m ş i noi pe fratele nostru, ca să fie praznic î n suflet pentru î ntoarcerea lui!

Duhul Sfâ nt î nvaţ ă sufletul î n chip negră it să iubească pe oameni.

O, fraţ ilor, să uită m pă mâ ntul ş i tot ce e pe el, pentru că el ne abate de la vederea Sfintei Treimi, Care e de necuprins pentru mintea noastră, dar pe Care sfinţ ii î n ceruri o vă d prin Duhul Sfâ nt. Noi î nsă să stă ruim î n rugă ciune fă ră nici o î nchipuire ş i să cerem de la Domnul duh smerit [Ps 50, 18] ş i Domnul ne va iubi ş i ne va da pe pă mâ nt tot ce e de folos pentru suflet ş i trup.

Milostive Doamne, dă harul Tă u tuturor noroadelor pă mâ ntului, fă ca ele să Te cunoască pe Tine, pentru că, fă ră Duhul Sfâ nt, omul nu poate să Te cunoască ş i să î nţ eleagă iubirea Ta.

Copilaş ilor, cunoaş teţ i pe Fă că torul cerului ş i al pă mâ ntului.

Doamne, trimite mila Ta peste copiii acestui pă mâ nt, pe care î i iubeş ti, ş i dă -le să Te cunoască prin Duhul Sfâ nt. Cu lacrimi mă rog Ţ ie: ascultă rugă ciunea mea pentru copiii Tă i ş i dă tuturor să cunoască slava Ta prin Duhul Sfâ nt.

Î n anii copilă riei î mi plă cea să gâ ndesc aş a: Domnul S-a î nă lţ at la ceruri ş i ne aş teaptă la El; dar pentru a fi î mpreună cu Domnul, trebuie să fim asemenea Lui sau ca niş te copii [Mt 18, 3], smeriţ i ş i blâ nzi, ş i să -I slujim Lui. Atunci, după cuvâ ntul Domnului: „Acolo unde sunt Eu, va fi ş i slujitorul Meu” [In 12, 26], ş i noi vom fi î mpreună cu El î n î mpă ră ţ ia cerurilor. Dar acum sufletul meu e mâ hnit ş i abă tut ş i nu pot să mă î nalţ cu minte curată spre Dumnezeu ş i n-am î n mine destule lacrimi ca să plâ ng faptele mele cele rele; sufletul meu e secă tuit ş i istovit de î ntunericul posomorâ t al vieţ ii acesteia…

Ah, cine-mi va câ nta câ ntul pe care-1 iubesc din anii copilă riei despre cum S-a î nă lţ at Domnul la cer ş i câ t de mult ne iubeş te ş i cu câ t dor ne aş teaptă la El. Cu lacrimi ascult acest câ nt, pentru că sufletul meu tâ njeş te pe pă mâ nt.

Ce s-a î ntâ mplat cu mine? Cum am pierdut bucuria ş i cum să o gă sesc din nou?

Plâ ngeţ i cu mine pă să ri ş i toate fiarele să lbatice! Plâ ngeţ i cu mine, pă duri ş i pustii! Să plâ ngă cu mine toată zidirea lui Dumnezeu ş i să mă mâ ngâ ie î n nenorocire ş i î ntristare.

Iată ce gâ ndeş te sufletul meu: dacă eu iubesc atâ t de puţ in pe Dumnezeu ş i sufletul meu tâ njeş te cu atâ ta tă rie după Domnul, câ t de mare trebuie să fi fost î ntristarea Maicii lui Dumnezeu, câ nd a ră mas pe pă mâ nt după î nă lţ area Domnului?

Ea n-a aş ternut î n scris î ntristarea sufletului Să u, ş i ceea ce ş tim despre viaţ a ei pe pă mâ nt e puţ in, dar trebuie să ne dă m seama că nu e cu putinţ ă să î nţ elegem plină tatea iubirii ei pentru Fiul ş i Dumnezeul ei.

Inima Maicii Domnului, toate gâ ndurile ş i tot sufletul ei erau preocupate de Domnul; dar i-a mai fost dat ş i altceva: ea iubea norodul ş i se ruga fierbinte pentru oameni, pentru noii creş tini, ca Domnul să ne î ntă rească, ş i pentru toată lumea, ca toţ i să se mâ ntuiască. î n această rugă ciune era bucuria ş i mâ ngâ ierea ei pe pă mâ nt.

Nu î nţ elegem î n deplină tatea ei iubirea Maicii lui Dumnezeu, dar ş tim aceasta:

Cu câ t mai mare e iubirea, cu atâ t mai mari sunt ş i suferinţ ele sufletului;

Cu câ t mai deplină e iubirea, cu atâ t mai deplină e cunoş tinţ a;

Cu câ t mai fierbinte e iubirea, cu atâ t mai fierbinte e rugă ciunea;

Cu câ t mai desă vâ rş ită e iubirea, cu atâ t mai sfâ ntă e viaţ a.

Nimeni dintre noi nu ajunge la deplină tatea iubirii Maicii lui Dumnezeu; noi avem nevoie de pocă inţ a lui Adam; î n parte î nsă, aş a cum ne î nvaţ ă Duhul Sfâ nt î n Biserică, î nţ elegem ş i noi această iubire.

„Oare nu ardea inima noastră î nă untrul nostru? ” [Le 24, 32], au spus apostolii câ nd S-a apropiat de ei Hristos. Aş a cunoaş te sufletul pe Stă pâ nul să u ş i-L iubeş te, ş i dulceaţ a iubirii Lui e arză toare.

Î n ceruri, e î n toţ i o singură iubire, dar pe pă mâ nt unii iubesc mai mult pe Domnul, alţ ii mai puţ in, iar alţ ii nu-L iubesc deloc.

Sufletul plin de iubirea lui Dumnezeu uită ş i cer ş i pă mâ nt; duhul arde ş i vede î n chip nevă zut pe Cel Dorit, ş i sufletul varsă mulţ ime de lacrimi dulci ş i nu poate uita pe Domnul fie ş i numai o secundă, pentru că harul lui Dumnezeu dă puterea de a iubi pe Cel Iubit.

Ah, î n ce slavă e Domnul ş i cu ce câ ntă ri este El preamă rit î n ceruri! Câ t de dulci sunt aceste câ ntă ri care izvoră sc din iubirea lui Dumnezeul

Cine e vrednic să audă aceste câ ntă ri câ ntate prin Duhul Sfâ nt ş i î n care este preamă rit Domnul pentru pă timirile Lui, ş i care va fi bucuria la auzul acestor câ ntă ri?

Pe pă mâ nt, de-abia e atins sufletul de iubirea lui Dumnezeu, că dulceaţ a Duhului Sfâ nt î l ş i poartă spre Dumnezeul iubit ş i Tată l ceresc.

Fraţ ilor preaiubiţ i, să ne smerim pe noi î nş ine, ca să fim vrednici de iubirea lui Dumnezeu, ca Domnul să ne î mpodobească cu smerenia ş i blâ ndeţ ea Sa ş i să ne facem vrednici de lă caş urile cereş ti pe care ni le-a gă tit Domnul [In 14, 2-3].

Domnul iubeş te pe toţ i oamenii, dar î ncă ş i mai mult î l iubeş te pe cel care î l caută.

„Pe cei ce Mă caută î i iubesc, zice Domnul, ş i cei ce Mă caută vor afla har” [Pr 8, 17]. Iar cu el [cu harul] viaţ a e uş oară ş i bună, sufletul e vesel ş i spune: „Domnul meu, eu sunt robul tă u”.

O mare bucurie e î n aceste cuvinte: dacă Domnul e al nostru, atunci toate sunt ale noastre. Iată câ t de bogaţ i suntem!

Mare ş i necuprins e Domnul nostru, dar pentru noi El S-a micş orat ca să -L cunoaş tem ş i să -L iubim, ca din iubirea lui Dumnezeu să uită m pă mâ ntul, să tră im î n ceruri ş i să vedem slava Domnului.

Celor pe care i-a ales, Domnul le dă un har atâ t de mare, că î n iubirea lor î mbră ţ iş ează tot pă mâ ntul, lumea î ntreagă, ş i sufletele lor ard de dorinţ a ca toţ i oamenii să se mâ ntuiască ş i să vadă slava Domnului.

Domnul a spus ucenicilor Lui: „Copii, aveţ i ceva de mâ ncare? ” [In 21, 5]. Ce mare iubire e î n aceste cuvinte duioase: Domnul ne numeş te „copii”. Ce bucurie mai mare decâ t aceasta?

Trebuie să cugetă m adâ nc asupra acestor cuvinte ş i asupra suferinţ elor Domnului pentru noi pe cruce.

Câ t de mult iubeş te Domnul zidirea Sa!

Ş i iată că Domnul ne-a dat să vorbim despre aceasta î mpreună cu voi, ş i duhul nostru se bucură că Domnul e cu noi.

Cu smerenie vă cer: Rugaţ i-vă pentru mine ş i Domnul vă va ră splă ti.

Fratele R. mi-a povestit că, odată, pe câ nd era grav bolnav, mama sa i-a spus tată lui să u: „Cum se chinuie copilul nostru. Cu bucurie m-aş lă sa tă iată î n bucă ţ i, dacă aceasta i-ar putea fi drept ajutor ş i i-ar uş ura suferinţ ele. ”

Aş a este ş i iubirea Domnului pentru oameni. El a spus: „Nu e iubire mai mare decâ t să -ş i pună cineva sufletul pentru aproapele să u” [In 15, 13]. Domnului î i era atâ t de mult milă de oameni, că a dorit să sufere pentru ei ca o mamă, ş i chiar mai mult. Dar nimeni nu poate î nţ elege această mare iubire fă ră harul Duhului Sfâ nt. Scripturile vorbesc despre aceasta, dar nici Scripturile nu pot fi î nţ elese cu mintea, pentru că ş i î n Scriptură vorbeş te acelaş i Duh Sfâ nt.

Domnul ne iubeş te atâ t î ncâ t vrea ca toţ i oamenii să se mâ ntuiască [1 Tim 2, 4] ş i să fie veş nic î mpreună cu El î n ceruri ş i să vadă slava Lui [In 17, 24]. Noi nu cunoaş tem această slavă î n deplină tatea ei, dar prin Duhul Sfâ nt o î nţ elegem î n parte. Cine n-a cunoscut î nsă pe Duhul Sfâ nt nu poate î nţ elege această slavă, ci crede numai î n fă gă duinţ ele Domnului ş i pă zeş te poruncile Lui. Dar ş i ei sunt fericiţ i, aş a cum a spus Domnul Apostolului Toma [In 20, 29]; ş i vor fi deopotrivă cu cei care au vă zut î ncă de aici slava lui Dumnezeu.

Dacă vrei să cunoş ti pe Domnul, smereş te-te pâ nă la sfâ rş it, fii ascultă tor ş i î nfrâ nat î n toate, iubeş te adevă rul ş i negreş it Domnul î ţ i va da să -L cunoş ti prin Duhul Sfâ nt; ş i atunci vei ş ti din experienţ ă ce este iubirea lui Dumnezeu ş i ce este iubirea de oameni. Ş i cu câ t mai desă vâ rş ită e iubirea, cu atâ t mai desă vâ rş ită e ş i cunoş tinţ a. Iubirea este mică, este mijlocie, dar este ş i mare.

Cine se teme de pă cat acela iubeş te pe Dumnezeu; cine are, stră pungerea inimii acela iubeş te mai mult; cine are î n suflet lumină ş i bucurie, acela iubeş te î ncă ş i mai mult; dar cine are harul î n suflet ş i î n trup, acela are iubirea desă vâ rş ită. Un astfel de har a dat Duhul Sfâ nt mucenicilor, ş i el î i ajuta să î ndure cu bă rbă ţ ie toate suferinţ ele.

Poate vorbi cineva despre rai, cum va fi el?

Despre rai nu poate vorbi decâ t cel care prin Duhul Sfâ nt a cunoscut pe Domnul ş i iubirea Lui pentru noi.

Domnul e atâ t de drag ş i vrednic de iubit, î ncâ t din pricina iubirii Lui sufletul nu-ş i mai poate aduce aminte de altcineva. Harul Duhului Sfâ nt e atâ t de dulce ş i schimbă pâ nă î ntr-atâ t tot omul, că el uită chiar ş i de propriii lui pă rinţ i.

Sufletul care a cunoscut deplin pe Domnul ş i s-a desfă tat de El nu mai doreş te nimic altceva ş i nu se mai alipeş te de nimic din cele de pe pă mâ nt ş i, chiar dacă i s-ar pune î nainte o î mpă ră ţ ie, n-ar voi-o, pentru că iubirea lui Hristos e atâ t de dulce ş i ea bucură ş i veseleş te atâ t de mult sufletul, î ncâ t chiar ş i o viaţ ă î mpă ră tească nu-1 mai poate desfă ta.

Aş vrea să spun acum un cuvâ nt, pe câ t mă luminează harul lui Dumnezeu, despre mă surile iubirii lui Dumnezeu.

Câ nd omul se teme să nu î ntristeze pe Dumnezeu printr-un pă cat oarecare, aceasta e prima iubire. Câ nd cineva are mintea curată de gâ nduri, aceasta e a doua iubire, mai mare decâ t prima. A treia, mai mare î ncă, e atunci câ nd cineva are î n chip simţ it harul î n suflet. Iar câ nd cineva are harul Duhului Sfâ nt ş i î n suflet ş i î n trup, aceasta e iubirea desă vâ rş ită; oasele celui ce pă zeş te acest har vor fi sfinte moaş te, ca acelea ale mucenicilor sau ale proroci-lor sau ale cuvioş ilor ş i ale celorlalţ i mari sfinţ i.

Cine ră mâ ne î n această mă sură, pe acela nu-1 mai î nş eală iubirea fetelor, cu care se desfată toată lumea, că ci dulceaţ a iubirii dumnezeieş ti face sufletul să uite tot ce-i pă mâ ntesc. Harul Sfâ ntului Duh atrage sufletul să iubească pe Domnul deplin ş i î n această plină tate a iubirii Domnului sufletul nu mai e atins de lume, deş i tră ieş te pe pă mâ nt.

Suntem mâ ndri cu mintea ş i de aceea nu putem sta î n acest har ş i el se depă rtează de suflet ş i atunci sufletul tâ njeş te după el ş i î l caută din nou cu lacrimi, plâ nge ş i suspină, ş i strigă că tre Domnul:

„Dumnezeule, Milostive, Tu vezi câ t de î ntristat e sufletul meu ş i cum tâ njesc după Tine! ”

N-a fost pe pă mâ nt om atâ t de blâ nd ş i plin de iubire ca Domnul nostru Iisus Hristos, î n El este bucuria ş i veselia noastră. Să -L iubim, iar El ne va duce î n î mpă ră ţ ia Lui, unde vom vedea slava Lui.

De patruzeci de ani, iată, de câ nd Domnul mi-a dat prin Duhul Sfâ nt să cunosc iubirea lui Dumnezeu, mă î ntristez pentru norodul lui Dumnezeu.

O, fraţ ilor, nimic nu e mai bun ca iubirea lui Dumnezeu, câ nd Domnul aprinde sufletul de iubire pentru Dumnezeu ş i aproapele lui.

Mare e mila Domnului: sufletul a cunoscut pe Dumnezeu, Tată l să u Ceresc, ş i plâ nge ş i se mâ hneş te: de ce am î ntristat atâ t de mult pe Domnul? Ş i Domnul î i dă iertarea pă catelor, ş i atunci e o bucurie ş i o veselie să iubească pe Ziditorul să u ş i pe aproapele, chiar ş i să plâ ngă pentru el, ca Domnul Cel Milostiv să ia orice suflet Ia El, acolo unde ne-a gă tit loc prin pă timirile Sale pe cruce.

Cine a cunoscut dulceaţ a iubirii lui Dumnezeu, câ nd sufletul lui e î ncă lzit de har ş i iubeş te pe Dumnezeu ş i pe fratele lui, acela ş tie î n parte că „î mpă ră ţ ia cerurilor este î nă untrul nostru” [Le 17, 21].

Milostive Doamne, mare e iubirea Ta faţ ă de mine, pă că tosul. Tu mi-ai dat să Te cunosc, Tu mi-ai dat să gust harul Tă u. „Gustaţ i ş i vedeţ i că bun este Domnul” [Ps 33, 9].

Tu mi-ai dat să gust bună tatea Ta ş i mila Ta, ş i sufletul meu e atras spre Tine nesă turat ziua ş i noaptea, ş i el nu poate uita pe Ziditorul să u iubit, fiindcă Duhul Dumnezeu î i dă puterea de a iubi pe Cel iubit ş i sufletul nu cunoaş te saturare, ci este atras necontenit spre Pă rintele să u Ceresc.

Fericit sufletul care iubeş te smerenia ş i lacrimile ş i care ură ş te gâ ndurile cele rele.

Fericit sufletul care iubeş te pe fratele să u, că ci fratele nostru este viaţ a noastră.

Fericit sufletul care iubeş te pe fratele: î n el viază î n chip simţ it Duhul Domnului ş i î i dă pace ş i bucurie, iar el plâ nge pentru î ntreaga lume.

Sufletul meu ş i-a adus aminte de iubirea Domnului ş i inima mea s-a î ncă lzit ş i sufletul meu s-a predat unui plâ ns adâ nc, pentru că am î ntristat atâ t de mult pe Domnul, Ziditorul meu iubit; dar El nu ş i-a adus aminte de pă catele mele, ş i atunci sufletul meu s-a predat unui plâ ns î ncă mai adâ nc, ca Domnul să aibă milă de fiece suflet ş i să -1 ia î n î mpă ră ţ ia Sa cea cerească.

Ş i sufletul meu plâ nge pentru î ntreaga lume.

Nu pot să tac despre norodul pe care-1 iubesc pâ nă la lacrimi. Nu pot să tac, pentru că sufletul meu se î ntristează mereu pentru norodul lui Dumnezeu ş i mă rog pentru el cu lacrimi. Nu pot să nu vă destă inui, fraţ ilor, despre mila lui Dumnezeu ş i despre vicleniile vră jmaş ului.

Patruzeci de ani s-au scurs din vremea câ nd harul Sfâ ntului Duh m-a î nvă ţ at să iubesc pe om ş i toată zidirea ş i mi-a descoperit vicleniile vră jmaş ului care-ş i lucrează ră ul să u î n lume prin î nş elă ciune.

Credeţ i-mă, fraţ ilor. Scriu î naintea feţ ei lui Dumnezeu, Care î n marea Lui milostivire S-a fă cut cunoscut sufletului meu prin Duhul Sfâ nt. Dar dacă sufletul nu gustă pe Duhul Sfâ nt, nu poate cunoaş te nici pe Domnul, nici iubirea Lui.

Domnul e bun ş i milostiv, dar dacă nu ne-ar î nvă ţ a Duhul Sfâ nt, n-am putea spune despre iubirea Lui nimic, afară de ce spun Scripturile. Dar tu frate, nu te tulbura dacă nu simţ i î n tine iubirea lui Dumnezeu, ci cugetă despre Domnul că e milostiv ş i î nfrâ nează -te de la pă cate, ş i harul lui Dumnezeu te va î nvă ţ a.

Iubirea nu se î ngrijeş te de vreme ş i are totdeauna putere. Unii cred că Domnul a suferit pentru oameni din iubire, dar cum nu gă sesc această iubire î n sufletul lor, aceasta li se pare că ar fi o poveste de demult.

Dar câ nd sufletul cunoaş te iubirea lui Dumnezeu prin Duhul Sfâ nt, atunci el simte lă murit că Domnul e pentru noi un Tată, cel mai apropiat, cel mai bun ş i mai drag, ş i că nu e fericire mai mare decâ t să iubeş ti pe Dumnezeu din tot cugetul, din toată inima ş i din tot sufletul, aş a cum a poruncit Domnul, ş i pe aproapele tă u ca pe tine î nsuţ i [Mt 22, 37-39]. Ş i câ nd această iubire este î n suflet, atunci toate bucură sufletul, dar câ nd o pierde, omul nu-ş i mai gă seş te odihna, se tulbură ş i se supă ră pe ceilalţ i atunci câ nd este supă rat de ei ş i nu î nţ elege că el î nsuş i este vinovat: a pierdut iubirea lui Dumnezeu ş i a osâ ndit sau urâ t pe fratele lui.

Harul vine de la iubirea pentru fratele ş i se pă strează prin iubirea pentru fratele; dar dacă nu iubim pe fratele, harul lui Dumnezeu nu vine î n suflet.

Dacă oamenii ar pă zi poruncile lui Hristos, ar fi raiul pe pă mâ nt ş i cu puţ ină osteneală toţ i ar avea î ndeajuns tot ce le e de neapă rată trebuinţ ă, ş i Duhul lui Dumnezeu ar fi viu î n sufletele oamenilor, fiindcă El î nsuş i caută sufletul omului ş i vrea să vieze î n noi; dar dacă nu se să lă ş luieş te î n noi, aceasta e numai din pricina mâ ndriei minţ ii noastre.

Acum oamenii s-au fă cut mâ ndri ş i nu se mâ ntuiesc decâ t prin î ntristă ri ş i pocă inţ ă, ş i numai foarte arareori ajunge cineva la iubire.

Marele Antonie zicea: „De acum nu mă mai tem de Domnul, ci î l iubesc”. El vorbea aş a pentru că î n sufletul lui era un mare har al Duhului Sfâ nt, Care dă mă rturie de această iubire, ş i atunci sufletul nu mai poate vorbi altfel. Dar pe cel care n-are asemenea mare har, Sfinţ ii Pă rinţ i î l î nvaţ ă pocă inţ a, ş i pocă inţ a nu e departe de iubire care vine pe mă sura simplită ţ ii ş i smereniei duhului.

Dacă cineva gâ ndeş te bine despre fratele, că Domnul î l iubeş te ş i mai cu seamă dacă tu î nsuţ i gâ ndeş ti că î n sufletul lui viază Duhul Sfâ nt, atunci eş ti aproape de iubirea lui Dumnezeu.

Cineva va spune poate: „El se gâ ndeş te tot timpul la iubirea lui Dumnezeu”. Dar la ce altceva să te gâ ndeş ti mai mult decâ t la Dumnezeu? Doar El ne-a zidit ca să fim veş nic î mpreună cu El ş i să vedem slava Lui. Cine iubeş te ceva, acela vrea să ş i vorbească de aceasta; după care ajunge la obiş nuinţ ă: dacă se obiş nuieş te să se gâ ndească la Dumnezeu, î l va purta î ntotdeauna î n suflet; dacă se obiş nuieş te să se gâ ndească la cele ale lumii, atunci ş i cu mintea va fi î ntotdeauna î n aceasta. Obiş nuieş te-te să te gâ ndeş ti la suferinţ ele Domnului, obiş nuieş te-te să cugeti la focul cel veş nic ş i atunci acestea ţ i se vor î ncrusta î n suflet.

La bine ne ajută Domnul, la ră u, vră jmaş ii, dar aceasta atâ rnă ş i de voia noastră; trebuie să ne silim spre bine, dar cu mă sură ş i cunoscâ ndu-ne mă sura. Trebuie să î nvă ţ ă m să ne cunoaş tem sufletele, ca să ş tim ce ne e de folos. Unuia î i este de folos să se roage mult, altuia să citească sau să scrie. E folositor să citeş ti, dar e mai bine să te rogi fă ră î mpră ş tiere, ş i î ncă ş i mai de preţ este plâ nsul; fiecă ruia ce-i dă Dumnezeu. Negreş it î nsă atunci câ nd te-ai sculat din pat, trebuie să -I mulţ umeş ti lui Dumnezeu, după care că ieş te-te ş i roagă -te î ndeajuns; după aceasta citeş te, ca mintea ta să se odihnească; iar după aceasta roagă -te din nou ş i munceş te. Harul vine de la tot binele, dar mai mult decâ t de la orice vine de la iubirea de fraţ i.

Î ntr-o zi de Paş ti, după vecernia să vâ rş ită î n biserica Acoperă mâ ntului Maicii Domnului, mă î ntorceam la mine la moară. Pe drum stă tea un muncitor. Câ nd m-am apropiat de el, m-a rugat să -i dau un ou. Nu aveam ş i m-am î ntors la mă nă stire, am luat de la duhovnicul meu două ouă ş i unul l-am dat muncitorului. El mi-a zis: „Suntem doi”. I-am dat atunci ş i pe celă lalt ş i, câ nd m-am depă rtat de el, am plâ ns de milă pentru să rmanul norod ş i mi s-a fă cut milă de lumea î ntreagă ş i de fiecare fă ptură.

Altă dată, tot de Paş ti, mergeam de la poarta principală a mă nă stirii spre corpul nou de clă diri al Schimbă rii la Faţ ă ş i vă d venind î n fugă î n î ntâ mpinarea mea un bă ieţ el de vreo patru ani cu faţ ă veselă - harul dumnezeiesc veseleş te copiii. Aveam un ou ş i am dat acest ou bă iatului. El s-a bucurat ş i î ndată a alergat la tată l să u să -i arate darul. Ş i pentru acest lucru neî nsemnat am primit de la Dumnezeu o mare bucurie ş i am fost cuprins de iubire pentru fiecare zidire a lui Dumnezeu ş i Duhul lui Dumnezeu s-a fă cut simţ it î n suflet. Ajuns acasă la mine, de milă, pentru lume m-am rugat mult lui Dumnezeu cu lacrimi.

O, Duhule Sfinte, să lă ş luieş te î n noi pururea, că ci bine este nouă să fim î mpreună cu Tine.

Dar nu totdeauna este atâ t de bine pentru suflet, fiindcă pentru mâ ndrie harul se pierde, ş i atunci suspin cum suspina Adam după raiul cel pierdut ş i zic:

„Unde eş ti Tu, Lumina mea? Unde eş ti Tu, bucuria mea? De ce m-ai lepă dat ş i se chinuie inima mea? De ce Te-ai ascuns de mine ş i se î ntristează sufletul meu? ”

„Câ nd ai venit î n sufletul meu, mi-ai mistuit pă catele. Vino ş i acum iară ş i î n sufletul meu ş i mistuie pă catele mele, care mi Te ascund aş a cum norii ascund soarele. ”

„Vino ş i bucură -mă cu venirea Ta! ”

„De ce ză boveş ti, Doamne? Vezi că sufletul meu se chinuie ş i Te caută cu lacrimi. Unde Te-ai ascuns? Iată, Tu eş ti î n tot locul, dar sufletul meu nu Te vede ş i, bolnav, Te caut cu î ntristare. ”

Aş a Te-au că utat Preacurata Fecioară ş i Iosif câ nd erai mic copil. Oare ce gâ ndea Ea î n î ntristarea ei câ nd nu 1-a gă sit pe Fiul ei Preaiubit? [Le 2, 48].

Aş a, după moartea Domnului, inima Sfinţ ilor Apostoli era bolnavă ş i î ntristată, pentru că pierise nă dejdea lor. Dar, după î nviere, Domnul li S-a ară tat ş i ei L-au recunoscut ş i s-au umplut de bucurie [In 20, 20].

Aş a Domnul Se arată ş i acum sufletelor noastre ş i sufletul î l recunoaş te prin Duhul Sfâ nt. Simeon din Muntele Minunat era mic copil câ nd i S-a ară tat Domnul; î nainte nu cunoş tea pe Domnul, dar câ nd i S-a ară tat Domnul, el L-a recunoscut prin Duhul Sfâ nt.

Domnul a dat pe pă mâ nt pe Duhul Sfâ nt ş i prin Duhul Sfâ nt e cunoscut Domnul ş i toate cele cereş ti, dar fă ră Duhul Sfâ nt omul e pă mâ nt pă că tos.

Sufletul trebuie să iubească nesă turat pe Dumnezeu ş i aş a mintea nu va mai fi î nrobită de nimic, ci va ră mâ ne cu toată puterea î n Dumnezeu.

Am vă zut multă milă de la Dumnezeu, deş i după faptele mele ar trebui mai degrabă să fiu pedepsit î ncă de aici, de pe pă mâ nt, precum ş i după moarte. Dar Domnul î l iubeş te pe om cum nici nu ne putem î nchipui.

Fericit pă că tosul care s-a î ntors la Dumnezeu ş i L-a iubit pe El.

Cine ură ş te pă catul, acela a urcat prima treaptă a scă rii cereş ti. Câ nd gâ ndul nu-1 mai î mboldeş te spre pă cat, a urcat deja pe cea de-a doua. Iar cel care, prin Duhul Sfâ nt, a cunoscut iubirea desă vâ rş ită a lui Dumnezeu, a urcat pe cea de-a treia. Dar aceasta se î ntâ mplă arareori.

Ca să ajungem î n iubirea lui Dumnezeu, trebuie să pă zim tot ce a poruncit î n Evanghelie Domnul.

Trebuie să avem o inimă plină de milă ş i nu numai să -i iubim pe oameni, ci să ne fie milă de fiece fă ptură, de tot ce a fost fă cut de Dumnezeu.

Ai vă zut î n pom o frunză verde ş i ai rupt-o, fă ră să fie nevoie. Chiar dacă acesta nu e un pă cat, totuş i mi-e milă ş i pentru frunză; inimii care a î nvă ţ at să iubească î i este milă pentru orice fă ptură. Dar omul e fă ptura cea mare. De aceea, dacă vezi că s-a ră tă cit ş i se pierde, roagă -te pentru el ş i plâ ngi dacă poţ i; iar dacă nu poţ i, atunci suspină cel puţ in pentru el î naintea lui Dumnezeu. Domnul iubeş te sufletul care face aş a, pentru că atunci el se aseamă nă Lui.

Aş a se ruga Cuviosul Paisie cel Mare pentru ucenicul lui care se lepă dase de Hristos ş i se că să torise cu o evreică, ca Domnul să -1 ierte. Ş i Domnul a fost atâ t de bucuros de această rugă ciune, că a vrut să -1 mâ ngâ ie El î nsuş i pe robul Să u ş i i S-a ară tat ş i i-a zis: „Paisie, de ce te rogi pentru acesta, care s-a lepă dat de Mine? ” Dar Paisie a zis: „Doamne, Tu eş ti milostiv, iartă -l! ” Atunci Domnul i-a zis: „O, Paisie, prin iubirea ta te-ai asemă nat Mie! ” Atâ t de plă cută e Domnului rugă ciunea pentru vră jmaş i.

Eu î nsumi sunt un mare pă că tos, dar scriu despre milostivirea lui Dumnezeu, pe care sufletul meu a cunoscut-o pe pă mâ nt prin Duhul Sfâ nt.

Sufletul nu poate avea pace dacă nu se va ruga pentru vră jmaş i. Sufletul î nvă ţ at să se roage de harul lui Dumnezeu iubeş te ş i-i este milă de fiece fă ptură ş i mai cu seamă de om, pentru care Domnul a pă timit pe cruce, ş i a suferit cu sufletul pentru noi toţ i.

Domnul m-a î nvă ţ at să iubesc pe vră jmaş i. Fă ră harul lui Dumnezeu nu putem iubi pe vră jmaş i, dar Duhul Sfâ nt ne î nvaţ ă iubirea, ş i atunci ne va fi milă chiar ş i de demoni, pentru că s-au dezlipit de bine ş i au pierdut smerenia ş i iubirea de Dumnezeu.

Vă rog, fraţ ilor, faceţ i o î ncercare. Dacă cineva vă ocă -ră ş te sau vă dispreţ uieş te sau smulge ce e al vostru, sau prigoneş te Biserica, rugaţ i pe Domnul zicâ nd: „Doamne, noi toţ i suntem fă pturile Tale. Ai milă de robii Tă i ş i î n-toarce-i spre pocă inţ ă! ” Ş i atunci vei purta î n chip simţ it harul î n sufletul tă u. La î nceput sileş te inima ta să iubească pe vră jmaş i, ş i Domnul, vă zâ nd dorinţ a ta cea bună, te va ajuta î n toate, ş i experienţ a î nsă ş i te va povă ţ ui. Dar cine gâ ndeş te ră u de vră jmaş i, acela n-are î n el iubirea lui Dumnezeu ş i nu-L cunoaş te pe Dumnezeu.

Dacă te vei ruga pentru vră jmaş i, va veni la tine pacea; iar câ nd vei iubi pe vră jmaş i, să ş tii că un mare har al lui Dumnezeu viază î ntru tine; nu zic că este deja un har desă vâ rş it, dar e de ajuns pentru mâ ntuire. Dacă î nsă î i ocă -ră ş ti pe vră jmaş ii tă i, aceasta î nseamnă că un duh ră u viază î ntru tine ş i aduce gâ nduri rele î n inima ta; pentru că aş a cum a spus Domnul, „din inima omului ies gâ ndurile bune ş i gâ ndurile rele” [Mt 15, 19].

Omul bun gâ ndeş te: „Tot cel ce ră tă ceş te de la adevă r piere” ş i, de aceea, î i este milă de el. Dar cine n-a î nvă ţ at de la Duhul Sfâ nt să iubească, acela nu se va ruga pentru vră jmaş i. Cine a î nvă ţ at de la Duhul Sfâ nt să iubească, acela se î ntristează toată viaţ a pentru oamenii care nu se mâ ntuiesc ş i varsă multe lacrimi pentru popor, ş i harul lui Dumnezeu î i dă puterea de a iubi pe vră jmaş i.

Dacă nu-i iubeş ti, mă car nu-i ponegri ş i nu-i î njura; ş i acesta va fi un lucru bun. Dar dacă cineva î i blestemă ş i-i î njură, e limpede că un duh ră u viază î n el ş i, dacă nu se pocă ieş te, va merge după moarte acolo unde să lă ş luiesc duhurile cele rele. Să izbă vească Domnul orice suflet de o asemenea nenorocire!

Î nţ elegeţ i! E atâ t de simplu. Sunt vrednici de milă oamenii care nu cunosc pe Dumnezeu sau care se î mpotrivesc Lui. Inima mea suferă pentru ei ş i lacrimi curg din ochii mei. Pentru noi ş i raiul ş i chinurile sunt limpezi: le cunoaş tem prin Duhul Sfâ nt. Aceasta a spus-o ş i Domnul: „î mpă ră ţ ia lui Dumnezeu e î nă untrul vostru” [Le 17, 22]! Aş a că î ncă de aici î ncepe viaţ a veş nică; ş i chinurile veş nice î ncep ş i ele tot î ncă de aici.

Pentru mâ ndrie se pierde harul ş i, î mpreună cu el ş i iubirea de Dumnezeu ş i î ndră zneala î n rugă ciune; ş i atunci sufletul e chinuit de gâ ndurile cele rele ş i nu î nţ elege că trebuie să se smerească ş i trebuie să iubească pe vră jmaş i, fiindcă altfel nu poate să placă lui Dumnezeu.

Tu zici: „Vră jmaş ii prigonesc Sfâ nta noastră Biserică. Cum î i voi iubi oare? ”. Dar la aceasta eu î ţ i voi spune: „Sufletul tă u să rman n-a cunoscut pe Dumnezeu, n-a cunoscut câ t de mult ne iubeş te ş i cu câ t dor aş teaptă ca toţ i oamenii să se pocă iască ş i să se mâ ntuiască. Domnul e iubire ş i El a dat pe pă mâ nt pe Duhul Sfâ nt Care î nvaţ ă sufletul să iubească pe vră jmaş i ş i să se roage pentru ei, ca ei să se mâ ntuiască. Aceasta ş i este iubirea. Dar dacă î i judecă m după fapte, merită să fie pedepsiţ i”.

Slavă Domnului că ne iubeş te atâ t de mult, ne iartă pă catele ş i prin Duhul Sfâ nt ne descoperă tainele Lui.

Domnul ne-a dat porunca: „Iubiţ i pe vră jmaş ii voş tri” [Mt 5, 44]. Dar cum să -i iubim câ nd ei ne fac ră u? Sau cum să -i iubim pe cei ce prigonesc Sfâ nta Biserică?

Câ nd Domnul mergea spre Ierusalim ş i samarinenii n-au vrut să -L primească, Ioan Teologul ş i Iacob erau gata să facă să se pogoare foc din cer ş i să -i nimicească pentru aceasta; dar Domnul le-a spus cu milă: „N-am venit să pierd, ci să mâ ntui” [Le 9, 54-56]. Aş a ş i noi trebuie să avem un singur gâ nd: ca toţ i să se mâ ntuiască. Sufletul să aibă milă de vră jmaş i ş i să se roage pentru ei, pentru că au ră tă cit de la adevă r ş i merg î n iad. Aceasta e iubirea faţ ă de vră jmaş i. Atunci câ nd Iuda se gâ ndea să vâ ndă pe Domnul, Domnul i-a ră spuns cu milă [Afr 26, 50]; tot aş a ş i noi trebuie să fim cu milă faţ ă de cei ce se ră tă cesc ş i se pierd, ş i atunci ne vom mâ ntui prin milostivirea lui Dumnezeu.

Iubirea e cunoscută prin Duhul Sfâ nt. Iar pe Duhul Sfâ nt sufletul î l recunoaş te prin pace ş i dulceaţ ă. O, cum trebuie să -I mulţ umim lui Dumnezeu că ne iubeş te atâ t de mult. Gâ ndiţ i-vă, fraţ ilor preaiubiţ i: unui suflet pă că tos

Domnul î i dă Duhul Sfâ nt ş i-1 face să cunoască mila Lui. Iar pentru a-L cunoaş te pe Dumnezeu nu e nevoie de bo-gă ţ ie, trebuie doar să -1 iubeş ti pe aproapele, să ai duh sme- rit, să fii î nfrâ nat ş i ascultă tor, ş i pentru aceste fapte bune Domnul ne dă să -L cunoaş tem. Ş i ce poate fi mai de preţ pe lume decâ t această cunoaş tere? Să cunoş ti pe Dumnezeu, să ş tii cum ne iubeş te, cum ne î nalţ ă duhovniceş te!

Unde gă seş ti un asemenea pă rinte care să moară pe cruce pentru fă ră delegile copiilor? De obicei, un pă rinte se mâ hneş te ş i î ş i plâ nge fiul care trebuie pedepsit pentru nelegiuirile lui; dar, deş i î i e milă de fiul să u, î i spune î n acelaş i timp: „N-ai fă cut bine ş i eş ti pedepsit după dreptate pentru faptele tale cele rele”.

Domnul î nsă nu ne spune niciodată aceasta. Ca ş i pe Apostolul Petru, El ne va î ntreba: „Mă iubeş ti tu pe Mine? ” [In 21, 15]. Tot aş a ş i î n rai va î ntreba toate noroadele: „Mă iubiţ i voi pe Mine? ” Ş i toţ i vor ră spunde: „Da, Doamne, Te iubim. Tu ne-ai mâ ntuit prin pă timirile Tale pe cruce ş i acum ne-ai dat î n dar î mpă ră ţ ia cerurilor”.

Ş i nu va fi î n cer nici o ruş ine, cum au fost ruş inaţ i Adam ş i Eva după că dere, nu va fi decâ t blâ ndeţ e, iubire ş i smerenie. Nu o smerenie aş a cum o vedem acum, câ nd ne smerim ş i î ndură m reproş uri sau câ nd ne socotim mai ră i decâ t toţ i; ci î n toţ i va fi smerenia lui Hristos, care e de neî nţ eles pentru oameni, afară de cei care au cunoscut-o prin Duhul Sfâ nt.

Nu pot î nţ elege de ce oamenii nu cer pacea de la Domnul. Doar Domnul ne iubeş te atâ t de mult, î ncâ t nu ne va refuza nimic. Odinioară nu ş tiam aceasta ş i gâ ndeam: Se va mai griji Domnul de mine, de vreme ce L-am î ntristat atâ t de mult? Dar câ nd sufletul meu s-a umplut de iubirea lui Dumnezeu ş i de dulceaţ a Duhului Sfâ nt, el a fost umplut atâ t de mult că dacă Domnul m-ar fi î ntrebat: „Vrei să -ţ i dau î ncă ş i mai mult din iubirea Mea ş i din harul Duhului Sfâ nt? ”, sufletul meu ar fi spus: „Tu vezi, Doamne, că nu pot purta mai mult, pentru că aş muri”. Ş i dacă atâ t de necuprinsă este minunata milă a Domnului faţ ă de un pă că tos, ce să mai spunem de sfinţ i? Ce fel de har au ei?

Cineva ar putea spune: „Atunci pentru ce Domnul nu mă iubeş te ş i pe mine atâ t de mult ş i nu-mi dă ş i mie un asemenea har? ” î ntr-o zi un bă trâ n 1-a î ntrebat pe Antonie cel Mare: „De ce, pă rinte Antonie, te osteneş ti mai puţ in decâ t mine, dar ai mai multă slavă ca mine? ” La care Sfâ ntul Antonie a ră spuns: „Pentru că iubesc pe Dumnezeu mai mult decâ t tine”.

Ş i noi trebuie să ne gâ ndim la aceasta ş i să ne aducem aminte că cine iubeş te pe Dumnezeu iubeş te ş i pe fratele lui, cum spune Ioan Teologul [1 In 4, 21]; ş i atunci câ nd cineva ne supă ră ş i ne ocă ră ş te trebuie să ne rugă m pentru el lui Dumnezeu ca pentru noi î nş ine, ş i aş a aceasta va ajunge o obiş nuinţ ă. Noi î nş ine nu putem face nimic, dar Domnul ne ajută la aceasta, pentru că ne iubeş te mult.

Câ t de mult ne iubeş te Domnul noi nu putem pricepe. Vedem crucea, ş tim că a fost ră stignit pentru noi ş i că a murit î n chinuri ş i, cu toate acestea, prin sine î nsuş i sufletul nu poate î nţ elege această iubire; ea nu este cunoscută decâ t prin Duhul Sfâ nt.

Harul Duhului Sfâ nt e atâ t de dulce ş i mila Domnului e atâ t de mare, că e cu neputinţ ă să fie descrise, dar sufletul e atras nesă turat spre El, că ci este aprins de iubirea Domnului, cu totul î nghiţ it de Dumnezeu ş i are î n El mare odihnă, ş i atunci uită cu desă vâ rş ire lumea. Dar Domnul Cel Milostiv nu dă î ntotdeauna sufletului aş a; uneori î i dă iubire pentru î ntreaga lume ş i atunci sufletul plâ nge pentru î ntreaga lume ş i î l roagă pe Stă pâ nul Cel Bun ş i Milostiv să reverse harul Să u peste orice suflet ş i să -1 miluiască cu milostivirea Sa.

Ce-ţ i voi da î n schimb Ţ ie, Doamne, pentru atâ t de multa milă revă rsată asupra sufletului meu? Dă -mi, rogu-Te, să -mi vă d fă ră delegile mele ş i să plâ ng totdeauna î naintea Ţ a, pentru că Tu iubeş ti sufletele smerite ş i le dai harul Sfâ ntului Duh!

Dumnezeule Milostive, iartă -mă! Tu vezi cum este atras sufletul meu spre Tine, Ziditorul meu. Tu ai ră nit sufletul meu cu iubirea Ta ş i el î nsetează după Tine, atunci ş i fă ră sfâ rş it tâ njeş te ş i nesă turat nă zuieş te el spre Tine ziua ş i noaptea ş i nu mai vrea să vadă lumea aceasta, deş i o iubesc, pentru că mai presus decâ t toate î l iubesc pe Ziditorul, ş i sufletul meu te doreş te pe Tine.

O, Ziditorul meu, deş i eu, neî nsemnata Ta fă ptură, Te-am î ntristat atâ t de mult, Tu nu Ţ i-ai adus aminte de pă catele mele.

Mă î ntorc î napoi ş i î ncep să vorbesc iară ş i despre aceasta. Aş a cum î n fiecare zi mâ ncă m pâ ine ş i bem apă, dar mâ ine trupul viu vrea să mă nâ nce ş i să bea iară ş i, aş a ş i aducerea-aminte de binefacerile lui Dumnezeu nu oboseş te niciodată sufletul, ci î l face să se gâ ndească î ncă mai mult la Dumnezeu. Sau î ncă: cu câ t pui mai multe lemne pe foc, cu atâ t mai multă dogoare dă; aş a ş i cu Dumnezeu: cu câ t te gâ ndeş ti mai mult la El, cu atâ t mai mare se face dogoarea iubirii ş i râ vnei pentru El.

Dacă ar ş ti oamenii ce e iubirea Domnului, ar alerga gră madă spre Hristos, ş i El i-ar î ncă lzi pe toţ i cu harul Lui. Milostivirea Lui e negră ită. Din iubirea lui Dumnezeu sufletul uită pă mâ ntul.

Domnul iubeş te mult pă că tosul ce se pocă ieş te ş i î l strâ nge cu drag la pieptul Să u: „Unde ai fost, copilul Meu? De multă vreme te aş tept”. Domnul î i cheamă la El pe toţ i prin glasul Evangheliei, ş i glasul Lui ră sună î n lumea î ntreagă:

„Veniţ i la Mine toţ i cei osteniţ i ş i Eu vă voi odihni pe voi. Veniţ i ş i beţ i apa cea vie. Veniţ i ş i î nvă ţ aţ i că Eu va iubesc. Dacă nu v-aş iubi, nu v-aş chema. Nu pot suferi să se piardă nici mă car una dintre oile Mele. Chiar ş i pentru una singură Pă storul se duce î n munţ i să o caute. ”

„Veniţ i, deci, la Mine, oile Mele. Eu v-am fă cut ş i vă iubesc. Iubirea Mea pentru voi M-a adus pe pă mâ nt ş i Eu am î ndurat totul pentru mâ ntuirea voastră, ş i vreau ca voi să cunoaş teţ i iubirea Mea ş i să spuneţ i ca apostolii pe Ta-bor: „Doamne, bine este nouă î mpreună cu Tine! ””

Slavă Domnului Dumnezeu că ne-a dat pe Unul-Nă scut Fiul Să u pentru mâ ntuirea noastră [In 3, 16].

Slavă Fiului Celui Unul-Nă scut că a binevoit să Se nască din Preacurata Fecioară ş i să pă timească pentru mâ ntuirea noastră, să dea Preacuratul Lui Trup ş i Sâ nge spre viaţ a veş nică ş i să trimită Duhul Sfâ nt pe pă mâ nt.

Duhul Sfâ nt ne descoperă tainele lui Dumnezeu. Duhul Sfâ nt î nvaţ ă sufletul să iubească pe oameni cu iubire negră ită. Duhul Sfâ nt î mpodobeş te trupul ş i sufletul cu frumuseţ e pâ nă î ntr-atâ t î ncâ t omul se face asemenea Domnului î n trup ş i va tră i veş nic cu Domnul î n cer ş i va vedea slava Lui. î n viaţ a cea veş nică toţ i oamenii vor fi asemenea Domnului. Dar nimeni n-ar fi putut cunoaş te această taină dacă nu i-ar fi descoperit-o Duhul Sfâ nt.

Domnul e plin de bucurie ş i stră lucire, ş i oamenii vor fi stră lucitori ca ş i El, aş a cum î nsuş i Domnul a zis: „Iar drepţ ii vor stră luci ca soarele” [Mt 13, 4], iar Apostolul Ioan Teologul spune că „vom fi asemenea Lui” [1 In 3, 2].

Prin Duhul Sfâ nt Tu ai atras la Tine sufletele sfinţ ilor, Doamne, ş i ele curg spre Tine ca niş te pâ râ iaş e liniş tite.

Mintea sfinţ ilor s-a alipit de Tine, Doamne, ş i e atrasă spre tine, Lumina ş i bucuria noastră,

Inimile sfinţ ilor Tă i s-au î ntă rit î n iubirea Ta, Doamne, ş i nu Te pot uita nici pentru o singură clipă, nici mă car î n somn, că ci dulce e harul Duhului Sfâ nt.

Domnul Cel Milostiv ne-a dat nouă, pă că toş ilor, pe Duhul Sfâ nt ş i n-a cerut de la noi nici o plată, dar fiecă ruia dintre noi î i spune ca Apostolului Petru: „Mă iubeş ti tu pe Mine? ” [In 21, 15]. Astfel, Domnul vrea de la noi numai iubire ş i se bucură de î ntoarcerea noastră. Milostivirea Domnului faţ ă de om e aş a: de î ndată ce omul î ncetează să mai pă că tuiască ş i se smereş te î naintea lui Dumnezeu, Domnul î i ş i iartă milostiv totul ş i-i dă harul Duhului Sfâ nt ş i puterea de-a birui pă catul.

Lucru uimitor: omul se scâ rbeş te de fratele lui atunci câ nd acesta e să rac sau nespă lat, deş i este un om ca ş i el, dar Domnul ne iartă totul ca o mamă iubitoare copilului ei ş i nu se scâ rbeş te de nici un pă că tos, ba mai mult, î i dă darul Sfâ ntului Duh.

Dacă oamenii ar cunoaş te iubirea Domnului pentru noi, s-ar preda cu desă vâ rş ire voii Lui sfinte ş i ar tră i î ntr-o asemenea odihnă î n Dumnezeu ca niş te copii de î mpă rat, î mpă ratul poartă de grijă de toate: ş i de î mpă ră ţ ie, ş i de familie, ş i de copii, iar fiul să u tră ieş te liniş tit î n palat, toţ i î l slujesc ş i el se bucură de toate fă ră nici o grijă. Tot aş a, eel ce s-a predat voii lui Dumnezeu tră ieş te î n pace, mulţ umit de soarta lui, chiar dacă ar fi bolnav, să rac sau prigonit. Are odihnă pentru că harul Duhului Sfâ nt e cu el, ş i dulceaţ a Duhului î l mâ ngâ ie, ş i se î ntristează numai de faptul că 1-a supă rat mult pe Domnul să u preaiubit.

Ah, cum trebuie să tră im pe pă mâ nt ca sufletul să simtă î ntotdeauna că ră mâ ne cu Dumnezeu. Domnul a zis: „Nu vă voi lă sa orfani! ” [In 14, 18] ş i ne-a dat Duhul Sfâ nt ş i sufletul trebuie să simtă că Duhul Sfâ nt viază î n el; chiar dacă harul e mic, sufletul simte totdeauna iubirea Domnului, simte că Domnul e al nostru ş i noi ai Lui. Dar dacă î n suflet nu e aş a, î nseamnă că el a pierdut harul.

Sufletul simte că Domnul î l iubeş te ş i El nu se uită la mulţ imea pă catelor. Ca î n ziua î n care Domnul i-a spus lui Zaheu: „Zahee, astă zi trebuie să fiu î n casa ta” [Le 19, 5], ş i aceasta numai pentru că voia să vadă pe Hristos; aş a e ş i acum cu pă că tosul câ nd sufletul lui se î ntoarce la Dumnezeu. Acum î nsă, norodul a ră tă cit de la calea cea bună, ş i oamenii s-au fă cut nemiloş i, s-au î mpietrit cu toţ ii ş i nu mai e iubire; de aceea, nici nu mai simt iubirea lui Dumnezeu. Din pricina î mpietririi inimii lor oamenii cred că ş i Dumnezeu e ca ei, ş i adeseori î ş i pierd credinţ a î n Dumnezeu.

Ah! dacă ar fi cu putinţ ă, le-aş ară ta pe Domnul ş i le-aş spune: „Priviţ i cum este Domnul! î n faţ a iubirii Lui sufletul omului se topeş te ca ceara”. Dar această iubire nu se poate vedea numai cu mintea simplă; ea este cunoscută prin Duhul Sfâ nt.

Doamne, dă -mi să vă rs lacrimi pentru mine î nsumi ş i pentru î ntreaga lume, ca noroadele să Te cunoască ş i să tră iască veş nic î mpreună cu Tine. Doamne, fă -ne vrednici de darul smeritului Duh Sfâ nt ca să î nţ elegem slava Ta.

Sufletul meu e î ntristat pâ nă la lacrimi multe: mi-e milă de oamenii care nu cunosc dulceaţ a stră pungerii sfinte [a inimii]. Sufletul meu doreş te cu putere ca mila Domnului să fie cu toţ i, ca lumea î ntreagă, toţ i oamenii, să ş tie câ t de fierbinte ne iubeş te Domnul, ca pe niş te scumpi copii.

⇐ Предыдущая 9 10 11 12 131415 16 17 18 Следующая ⇒