Partea II. Despre voia lui Dumnezeu şi libertate

Partea II

Despre voia lui Dumnezeu ş i libertate

Mare bine este să te predai voii lui Dumnezeu. Atunci î n suflet este numai Domnul ş i nu alte gâ nduri, ş i el se roagă lui Dumnezeu cu minte curată ş i simte iubirea lui Dumnezeu, chiar dacă s-ar chinui cu trupul.

Câ nd sufletul s-a predat cu totul voii lui Dumnezeu, Domnul î nsuş i î ncepe să -1 că lă uzească ş i sufletul este î nvă ţ at î n chip nemijlocit de Dumnezeu, î n vreme ce î nainte era povă ţ uit de î nvă ţ ă tori ş i de Scripturi. Dar rareori se î ntâ mplă ca î nvă ţ ă torul sufletului să fie Domnul î nsuş i prin harul Duhului Sfâ nt, ş i puţ ini sunt cei ce cunosc aceasta; numai cei ce vieţ uiesc după voia lui Dumnezeu.

Omul mâ ndru nu vrea să vieţ uiască după voia lui Dumnezeu: î i place să se conducă el î nsuş i ş i nu î nţ elege că omul nu are destulă minte ca să se conducă pe sine î nsuş i, fă ră Dumnezeu. Ş i eu, câ nd tră iam î n lume ş i nu cunoş team î ncă pe Domnul ş i Duhul Să u Cel Sfâ nt, nu ş tiam câ t de mult ne iubeş te Domnul ş i mă î ncredeam î n mintea mea proprie. Dar câ nd, prin Duhul Sfâ nt, am cunoscut pe Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, atunci sufletul meu s-a predat lui Dumnezeu ş i de atunci primesc toate î ntristă rile care vin asupra mea ş i zic: „Domnul se uită la mine, de ce să mă tem? ” Dar î nainte nu puteam tră i aş a.

Pentru cel ce s-a predat voii lui Dumnezeu viaţ a e mult mai uş oară, pentru că ş i atunci câ nd e î n boală, î n să ră cie ş i î n prigoană, el gâ ndeş te aş a: „Aş a i-a plă cut lui Dumnezeu, iar eu trebuie să î ndur aceasta pentru pă catele mele”.

Iată că de mulţ i ani bolesc de dureri de cap, greu de î ndurat dar folositoare, pentru că prin boală sufletul se smereş te. Sufletul meu vrea fierbinte să se roage ş i să facă priveghere, dar boala mă î mpiedică, fiindcă trupul bolnav are nevoie de liniş te ş i odihnă; ş i L-am rugat mult pe Domnul să mă vindece, dar El nu m-a ascultat. î nseamnă că lucrul nu-mi este de folos.

Dar iată ce s-a î ntâ mplat cu mine altă dată, câ nd Domnul m-a ascultat degrabă ş i m-a izbă vit. î ntr-o zi de praznic s-a dat la trapeză peş te; ş i mâ ncâ nd, am î nghiţ it un os de peş te care a ră mas prins î n piept. Am chemat pe Sfâ ntul Mare Mucenic Pantelimon cerâ ndu-i să mă vindece, pentru că nici doctorul nu putea scoate osul din piept. Ş i câ nd am spus: „Vindecă -mă ”, am primit î n suflet ră spunsul: „Ieş i din trapeză, respiră adâ nc ş i osul va ieş i cu sâ nge”. Am fă cut aş a: am ieş it, am respirat adâ nc, am tuş it ş i un os mare de peş te a ţ â ş nit afară cu sâ nge. Ş i am î nţ eles că dacă Domnul nu mă vindecă de durerile mele de cap, î nseamnă că e de folos pentru sufletul meu să bolesc astfel.

Lucrul cel mai preţ ios pe lume e să cunoaş tem pe Dumnezeu ş i să î nţ elegem, mă car î n parte, voia Lui.

Sufletul care a cunoscut pe Dumnezeu trebuie să se predea î ntru toate voii lui Dumnezeu ş i să tră iască î naintea Lui î n frică ş i î n iubire: î n iubire, pentru că Domnul este Iubire; î n frică, pentru că trebuie să ne temem să nu î ntristă m pe Dumnezeu prin vreun gâ nd ră u.

O, Doamne, fă ca prin puterea harului Sfâ ntului Duh să vieţ uim după sfâ nta Ta voie.

Câ nd harul e cu noi, mintea noastră e puternică; dar câ nd pierdem harul, atunci vedem neputinţ a noastră; vedem că fă ră Dumnezeu nu putem nici mă car gâ ndi ceva bun.

Milostive Dumnezeule, Tu ş tii neputinţ a noastră. Mă rog Ţ ie: dă -mi duh smerit pentru că, după milostivirea Ta, Tu dai sufletului smerit puterea de a vieţ ui după voia Ta ş i-i descoperi toate tainele Tale, dâ ndu-i să cunoască câ t de nesfâ rş it ne iubeş ti.

Cum ş tii dacă vieţ uieş ti după voia lui Dumnezeu?

Iată un semn: dacă te î ntristezi pentru un lucru oarecare, î nseamnă că nu te-ai predat pe deplin voii lui Dumnezeu, chiar dacă ţ ie ţ i se pare că vieţ uieş ti după voia Lui.

Cine vieţ uieş te după voia lui Dumnezeu, acela nu se î ngrijeş te de nimic.

Ş i dacă are nevoie de vreun lucru, se predă pe sine î nsuş i ş i lucrul de care are nevoie lui Dumnezeu. Ş i chiar dacă nu-1 dobâ ndeş te, ră mâ ne la fel de liniş tit, ca ş i cum l-ar avea.

Sufletul care s-a predat voii lui Dumnezeu nu se teme de nimic: nici de furtună, nici de tâ lhari, de nimic. Ş i orice i s-ar î ntâ mpla, el spune: „Aş a i-a plă cut lui Dumnezeu”. Dacă e bolnav, gâ ndeş te: „î nseamnă că am nevoie de boală, altfel Dumnezeu nu mi-ar fi trimis-o”.

Ş i aş a se pă strează pacea î n suflet ş i î n trup.

Cine-ş i face griji pentru sine î nsuş i, acela nu se poate preda pe sine voii lui Dumnezeu astfel ca sufletul lui să aibă pace î n Dumnezeu.

Dar sufletul smerit se predă voii lui Dumnezeu ş i vieţ uieş te î naintea Lui cu frică ş i iubire: cu frică, ca să nu î ntristeze cu nimic pe Dumnezeu; cu iubire, că ci sufletul ş tie câ t de mult ne iubeş te Domnul.

Lucrul cel mai bun este să te predai voii lui Dumnezeu ş i să î nduri î ntristă rile cu nă dejde. Iar Domnul, vă zâ nd î ntristarea noastră, nu ne va da niciodată peste puterile noastre.

Dar dacă î ntristă rile noastre ne par mari, aceasta î nseamnă că nu ne-am predat î ncă voii lui Dumnezeu.

Sufletul s-a predat pe sine voii lui Dumnezeu î ntru toate ş i se odihneş te î n El, pentru că ş tie din experienţ ă ş i din Sfâ nta Scriptură că mult ne iubeş te Domnul ş i veghează asupra sufletelor noastre, ca toate să se facă vii prin harul Să u î n pace ş i iubire.

Cine s-a predat pe sine voii lui Dumnezeu, acela nu se î ntristează de nimic, chiar dacă ar fi bolnav, să rac ş i prigonit. Sufletul ş tie că Domnul poartă grijă de noi cu milostivire. De lucrurile Domnului dă mă rturie Duhul Sfâ nt, pe Care sufletul î l cunoaş te. Dar cei mâ ndri ş i neascultă tori nu vor să se predea voii lui Dumnezeu, fiindcă le place să -ş i facă voia lor, lucru atâ t de vă tă mă tor pentru suflet.

Marele Pimen zicea: „Voia noastră este zid de aramă î ntre noi ş i Dumnezeu ş i nu ne lasă să ne apropiem de El sau să vedem mila Lui”.

Î ntotdeauna trebuie să cerem de la Domnul pacea sufletului ca să î mplinim mai uş or poruncile Domnului; fiindcă Domnul iubeş te pe cei ce se stră duiesc să î mplinească voia Lui ş i astfel ei află mare odihnă î n Dumnezeu.

Cel ce î mplineş te voia lui Dumnezeu e mulţ umit de toate, chiar dacă e să rac, bolnav sau se chinuie, pentru că î l veseleş te harul Domnului. Dar cel nemulţ umit de soarta lui, care murmură pentru boala lui sau pentru cel care 1-a supă rat, acela e bine să ş tie că î n el se află un duh de mâ ndrie care a luat de la el mulţ umirea faţ ă de Dumnezeu.

Chiar dacă e aş a, nu te mâ hni, ci stră duieş te-te cu tă rie să -ţ i pui nă dejdea î n Dumnezeu ş i cere de la El duh smerit; ş i atunci câ nd vine la tine smeritul Duh al lui Dumnezeu, î l vei iubi ş i-ţ i vei gă si odihna, chiar de vei avea î ntristă ri.

Sufletul care are smerenie î ş i aduce aminte î ntotdeauna de Dumnezeu ş i gâ ndeş te aş a: „Dumnezeu m-a fă cut, a pă timit pentru Mine, î mi iartă pă catele ş i mă mâ ngâ ie, mă hră neş te ş i poartă de grijă de mine. De ce să -mi fac atunci griji sau de ce să mă tem, chiar dacă m-ar ameninţ a moartea? ”

Domnul povă ţ uieş te orice suflet care se predă pe sine voii lui Dumnezeu, fiindcă El a zis: „Cheamă -Mă î n ziua necazului ş i te voi izbă vi, ş i tu Mă vei preamă ri” [Ps 49, 16].

Orice suflet tulburat de ceva trebuie să î ntrebe pe Domnul, ş i Domnul î l va povă ţ ui. Ş i aceasta mai cu seamă î n ceas de nenorocire ş i tulburare; de obicei, î nsă, trebuie discutat cu duhovnicul, fiindcă acest lucru î nseamnă smerenie.

Bun lucru e a ne î nvă ţ a să vieţ uim după voia lui Dumnezeu. Atunci sufletul ră mâ ne neî ncetat î n Dumnezeu ş i are mare odihnă; ş i din această bucurie omul se roagă ca tot sufletul să cunoască pe Domnul; să cunoască câ t de mult ne iubeş te ş i cu câ tă bogă ţ ie ne dă Duhul Sfâ nt Care veseleş te sufletul î n Dumnezeu.

Ş i atunci sufletul e î n î ntregime drag, pentru că e î n î ntregime al lui Dumnezeu.

Domnul Cel Milostiv î l povă ţ uieş te pe om că trebuie să î ndure î ntristă rile cu mulţ umire. î n toată viaţ a mea n-am murmurat o singură dată pentru î ntristă ri, ci le-am primit pe toate din mâ inile lui Dumnezeu ca pe un leac mâ ntuitor ş i am mulţ umit î ntotdeauna lui Dumnezeu, ş i de aceea Dumnezeu mi-a dat să î ndur cu uş urinţ ă toate î ntristă rile.

Toţ i oamenii pe pă mâ nt î ndură inevitabil î ntristă ri ş i, deş i î ntristă rile pe care ni le trimite Domnul nu sunt mari, pentru oameni ele par de neî ndurat ş i î i î ntristează, ş i aceasta pentru că nu vor să -ş i smerească sufletul, nici să se predea voii lui Dumnezeu.

Dar pe cei ce s-au predat voii lui Dumnezeu, Domnul î nsuş i î i că lă uzeş te cu harul Să u, ş i ei î ndură totul cu bă rbă ţ ie pentru Dumnezeu, pe Care-L iubesc ş i î mpreună cu Care vor fi preamă riţ i î n veci.

Pe pă mâ nt nimeni nu poate scă pa de î ntristă ri, dar cel ce s-a predat voii lui Dumnezeu, le î ndură cu uş urinţ ă. El vede î ntristă rile, dar nă dă jduieş te î n Domnul, ş i î ntristă rile trec.

Câ nd Maica Domnului stă tea la picioarele crucii, î ntristarea ei era necuprins de mare, pentru că ea î l iubea pe Fiul ei mai mult decâ t î ş i poate î nchipui cineva. Ş i noi ş tim că cine iubeş te mult, acela ş i suferă mult. După firea omenească, Maica Domnului n-ar fi putut î ndura î ntristarea, dar ea s-a predat pe sine voii lui Dumnezeu ş i Duhul Sfâ nt a î ntă rit-o ş i i-a dat puterea de a î ndura această î ntristare.

Ş i mai apoi, după î nă lţ area Domnului, Ea s-a fă cut pentru tot poporul lui Dumnezeu mare mâ ngâ iere î n î ntristă ri.

Domnul a dat pe pă mâ nt pe Duhul Sfâ nt ş i cel î n care Acesta viază simte î n el raiul.

Vei zice poate: „De ce nu este ş i î n mine un asemenea har? ” Pentru că nu te-ai predat voii lui Dumnezeu, ci tră ieş ti după voia ta.

Priveş te pe cel ce-ş i iubeş te voia sa proprie; n-are niciodată pace î n suflet ş i e mereu nemulţ umit: „Asta nu e aş a, asta nu e bine”. Dar cel ce s-a predat pe sine î nsuş i î n chip desă vâ rş it voii lui Dumnezeu, acela are rugă ciunea curată î n sufletul lui, iubeş te pe Domnul, ş i toate ale lui sunt dragi ş i plă cute.

Aş a s-a predat lui Dumnezeu Preasfâ nta Fecioară: „Iată roaba Ta. Fie mie după cuvâ ntul tă u! ” [Le 1, 38]. Dacă am spune ş i noi aş a: „Iată robii Tă i, Doamne. Fie nouă după cuvâ ntul Tă u”, cele spuse de Domnul ş i scrise de Duhul Sfâ nt î n Evanghelie ar ră mâ ne î n sufletele noastre ş i atunci lumea î ntreagă s-ar umple de iubirea lui Dumnezeu ş i câ t de minunată ar fi viaţ a pe î ntregul pă mâ nt. Dar, deş i cuvintele Domnului se aud de atâ tea veacuri î n î ntreaga lume, oamenii nu le î nţ eleg ş i nu vor să le primească. Dar cine tră ieş te după voia lui Dumnezeu, acela va fi preamă rit î n cer ş i pe pă mâ nt.

Cine s-a predat pe sine voii lui Dumnezeu nu se preocupă numai de Dumnezeu. Harul lui Dumnezeu î l ajută să ră mâ nă î ntotdeauna î n rugă ciune. Chiar dacă lucrează sau vorbeş te, sufletul lui e preocupat de Dumnezeu, pentru că s-a predat pe sine voii lui Dumnezeu ş i pentru aceasta Domnul î l are î n purtarea Sa de grijă.

O tradiţ ie spune că, î n drum spre Egipt, Sfâ nta Familie a î ntâ lnit un tâ lhar, dar acesta nu le-a fă cut nici un ră u, ci, vă zâ nd Pruncul, a spus că dacă Dumnezeu S-ar î ntrupa, n-ar fi mai frumos decâ t pruncul acesta; ş i i-a lă sat să meargă î n pace.

Lucru uimitor: un tâ lhar, care de obicei ca o fiară nu cruţ ă pe nimeni, nu a necă jit, nici nu a supă rat Sfâ nta Familie. La vederea Pruncului ş i a blâ ndei Sale Maici, sufletul tâ lharului s-a î nmuiat ş i a fost atins de harul lui Dumnezeu.

Aş a s-a î ntâ mplat ş i cu fiarele să lbatice care la vederea sfinţ ilor mucenici sau a bă rbaţ ilor cuvioş i se fă ceau blâ nde ş i nu le fă ceau ră u. Chiar ş i demonii se tem de sufletul blâ nd ş i smerit, care-i biruie prin ascultare ş i rugă ciune.

Alt lucru uimitor: tâ lharului i s-a fă cut milă de Domnul-Prunc, dar arhiereii ş i bă trâ nii L-au predat Iui Pilat să -L ră stignească. Ş i aceasta pentru că ei nu se rugau ş i nu cereau de la Domnul să -i povă ţ uiască ce ş i cum să lucreze.

Astfel, adeseori ocâ rmuitorii ş i oamenii mari vor binele, dar nu ş tiu unde este; nu ş tiu că este î n Dumnezeu ş i că li se dă de la Dumnezeu.

Î ntotdeauna trebuie să ne rugă m ca Domnul să ne po-vă ţ uiască ce anume trebuie să facem, ş i Domnul nu ne va lă sa să ră tă cim.

Adam n-a avut î nţ elepciunea să î ntrebe pe Domnul despre rodul pe care i 1-a dat Eva, ş i pentru aceasta a pierdut raiul.

David n-a î ntrebat pe Domnul: „Este bine oare să iau pe femeia lui Urie? ” ş i a că zut î n pă catul uciderii ş i al preacurviei.

Aş a ş i toţ i sfinţ ii care au pă că tuit, au pă că tuit pentru că n-au chemat pe Domnul să -i ajute ş i să -i povă ţ uiască. Cuviosul Serafim din Sarov zicea: „Câ nd vorbeam după mintea mea, se î ntâ mpla să greş esc”.

Dar sunt ş i greş eli fă ră pă cat care vin din nedesă vâ rş irea noastră; le vedem chiar ş i la Maica Domnului. î n Evanghelie se spune că atunci câ nd a pă ră sit Ierusalimul î mpreună cu Iosif, ea credea că Fiul ei mergea cu rudele sau cunoscuţ ii… Ş i abia la capă tul a trei zile de că ută ri L-au gă sit î n templu vorbind cu că rturarii [Le 2, 44].

Astfel, numai Domnul ş tie toate, noi î nsă, oricine am fi, trebuie să ne rugă m lui Dumnezeu să ne povă ţ uiască ş i să î ntrebă m pe pă rintele duhovnicesc, ca să nu greş im.

Duhul lui Dumnezeu povă ţ uieş te pe toţ i î n chip deosebit: unul se liniş teş te [vieţ uieş te î n isihie] î n singură tate, î n pustie, altul se roagă pentru oameni; altul e chemat să pă storească turma cuvâ ntă toare a lui Hristos; altuia i s-a dat să propovă duiască sau să mâ ngâ ie pe cei ce suferă; altul slujeş te pe aproapele din munca sau averea lui - toate acestea sunt daruri ale Duhului Sfâ nt ş i toate sunt date î n grade diferite: unuia treizeci, altuia ş aizeci, altuia o sută [Mc 4, 20].

Dacă ne-am iubi unii pe alţ ii î ntru simplitatea inimii, atunci Domnul ne-ar ară ta prin Duhul Sfâ nt multe lucruri minunate ş i ne-ar descoperi mari taine.

Dumnezeu - o iubire de care nu te poţ i să tura…

Mintea mea s-a oprit î n Dumnezeu ş i am î ncetat să scriu…

Câ t de limpede î mi este că Domnul ne conduce. Fă ră El n-am putea nici mă car gâ ndi binele; de aceea trebuie să ne predă m cu smerenie voii lui Dumnezeu, fiindcă Domnul ne că lă uzeş te.

Toţ i ne chinuim pe pă mâ nt ş i că ută m libertatea, dar puţ ini sunt cei ce ş tiu î n ce anume stă libertatea ş i unde se gă seş te ea.

Ş i eu doresc libertatea ş i o caut zi ş i noapte. Am î nţ eles că ea este la Dumnezeu ş i e dată de Dumnezeu inimilor smerite care s-au pocă it ş i ş i-au tă iat voia proprie î naintea Lui. Celor ce se pocă iesc Domnul le dă pacea Lui ş i libertatea de a-L iubi. Ş i nu e nimic mai bun pe lume decâ t a iubi pe Dumnezeu ş i pe aproapele. î n aceasta î ş i gă seş te sufletul odihna ş i bucuria.

Noroade ale pă mâ ntului, cad î n genunchi î naintea voastră ş i vă rog cu lacrimi: „Veniţ i la Hristos! Eu cunosc iubirea Lui pentru voi. O cunosc ş i de aceea strig î ntregului pă mâ nt. Dacă nu cunoş ti ceva, cum vei vorbi despre aceasta? ”

Vei î ntreba, poate: „Dar cum putem cunoaş te pe Dumnezeu? ” Eu, î nsă, spun că vedem pe Domnul prin Duhul Sfâ nt. Ş i tu, dacă te smereş ti, atunci ş i ţ ie Duhul Sfâ nt î ţ i va ară ta pe Domnul nostru; ş i atunci ş i tu vei voi să strigi despre El î ntregului pă mâ nt.

Sunt bă trâ n ş i aş tept moartea, ş i scriu adevă rul din dragoste pentru norod, pentru care se î ntristează sufletul meu. Dacă aş putea ajuta fie ş i numai un singur suflet să se mâ ntuiască, ş i pentru aceasta voi mulţ umi lui Dumnezeu, dar inima mea suferă pentru î ntreaga lume ş i mă rog ş i vă rs lacrimi pentru î ntreaga lume, ca toţ i să se pocă iască ş i să cunoască pe Dumnezeu ş i să tră iască î n iubire ş i să se desfete de libertate î n Dumnezeu.

Voi, toţ i oamenii de pe pă mâ nt, rugaţ i-vă ş i plâ ngeţ i pentru pă catele voastre, ca Domnul să vi le ierte. Unde este iertarea pă catelor, acolo e ş i o conş tiinţ ă liberă ş i iubire, chiar dacă una mică.

Domnul nu vrea moartea pă că tosului [Iz 18, 32], iar celui ce se pocă ieş te î i dă î n dar harul Duhului Sfâ nt. El dă sufletului pacea ş i libertatea de a fi cu mintea ş i inima î n Dumnezeu. Câ nd Duhul Sfâ nt ne iartă pă catele, atunci sufletul primeş te libertatea de a se ruga lui Dumnezeu cu mintea curată; atunci el vede liber pe Dumnezeu ş i ră mâ ne î ntru El î n odihnă ş i bucurie. Aceasta e adevă rata libertate. Dar fă ră Dumnezeu nu poate fi libertate, pentru că vră jmaş ii tulbură sufletul prin gâ ndurile cele rele.

Voi spune adevă rul î n faţ a lumii î ntregi: sunt un tică los î naintea lui Dumnezeu ş i aş fi deznă dă jduit de mâ ntuirea mea dacă Dumnezeu nu mi-ar fi dat harul Sfâ ntului Să u Duh. Ş i Duhul Sfâ nt m-a î nvă ţ at ş i de aceea scriu despre Dumnezeu fă ră osteneală, pentru că El mă atrage să scriu.

Mi-e milă ş i plâ ng ş i suspin pentru oameni. Mulţ i gâ ndesc: „Am fă cut multe pă cate: am ucis, am zburdat, am siluit, am defă imat, am desfrâ nat ş i am fă cut multe alte lucruri”, ş i de ruş ine nu vin la pocă inţ ă. Dar ei uită că î naintea lui Dumnezeu toate pă catele lor sunt ca o pică tură de apă î n mare.

O, fraţ ii mei din tot pă mâ ntul, că iţ i-vă pâ nă câ nd mai e vreme! Dumnezeu aş teaptă cu milostivire pocă inţ a noastră. Ş i tot cerul, toţ i sfinţ ii aş teaptă această pocă inţ ă. Aş a cum Dumnezeu este iubire [1, In 4, 8], aş a ş i Duhul Sfâ nt î n sfinţ i e iubire. Cere iertare, ş i Dumnezeu te va ierta. Ş i câ nd vei primi iertarea pă catelor, atunci î n sufletul tă u va fi bucurie ş i veselie, ş i harul Duhului Sfâ nt va intra î n sufletul tă u ş i vei zice: „Iată adevă rata libertate; ea este î n Dumnezeu ş i de la Dumnezeu”.

Harul lui Dumnezeu nu desfiinţ ează libertatea, ci o ajută numai să î mplinească poruncile lui Dumnezeu. Adam era î n har, dar voia lui nu era desfiinţ ată. La fel ş i î ngerii ră mâ n î n Duhul Sfâ nt, dar voia lor liberă nu este desfiinţ ată.

Mulţ i oameni nu cunosc calea mâ ntuirii, ră tă cesc î n î ntuneric ş i nu vă d Lumina Adevă rului. Dar El a fost, este ş i va fi, ş i pe toţ i î i cheamă cu milostivire la Sine: „Veniţ i la Mine toţ i cei osteniţ i ş i î mpovă raţ i, cunoaş teţ i-Mă ş i Eu vă voi da odihna ş i libertatea”.

Iată adevă rata libertate: câ nd suntem î n Dumnezeu, î nainte î nsă nu ş tiam aceasta. Pâ nă la două zeci ş i ş apte de ani credeam numai că Dumnezeu există, dar nu-L cunoş team, dar de câ nd sufletul meu L-a cunoscut prin Duhul Sfâ nt, el se topeş te de dogoarea doririi Lui; ş i acum cu inimă fierbinte î l caut ziua ş i noaptea.

Domnul vrea ca noi să ne iubim unii pe alţ ii; î n aceasta stă libertatea: î n iubirea de Dumnezeu ş i de aproapele. î n aceasta e ş i libertatea ş i egalitatea. î n rangurile pă mâ nteş ti nu poate fi egalitate, dar acest lucru nu contează pentru suflet. Nu se poate ca fiecare să fie î mpă rat sau prinţ; nu se poate ca fiecare să fie patriarh sau egumen sau î n-tâ i-stă tă tor; dar î n oricare rang e cu putinţ ă să iubeş ti pe Dumnezeu ş i să fii bineplă cut Lui ş i numai aceasta contează. Ş i cine iubeş te mai mult pe Dumnezeu pe pă mâ nt, acela va avea mai multă slavă î n î mpă ră ţ ie. Cine iubeş te mai mult, acela se avâ ntă cu tă rie spre Dumnezeu, acela va fi aproape de El. Fiecare va fi preamă rit pe mă sura iubirii lui. Ş i am î nţ eles că iubirea este felurită după tă ria ei.

Cineva se teme de Dumnezeu ca să nu-L supere cu ceva - aceasta e î ntâ ia iubire. Cineva are mintea curată de gâ nduri - aceasta e cea de-a doua iubire, mai mare decâ t prima. Cineva are î n chip simţ it harul î n sufletul să u - aceasta e a treia iubire, î ncă mai mare. Cea de-a patra ş i desă vâ rş ita iubire de Dumnezeu e atunci câ nd cineva are harul Duhului Sfâ nt î n suflet ş i î n trup. Trupul unuia ca acesta se sfinţ eş te ş i după moarte se va preface î n sfinte moaş te. Aş a a fost la marii sfinţ i mucenici, la proroci ş i la cuvioş i. Cine a ajuns la această mă sură ră mâ ne neatins de iubirea trupească. El se poate culca liber cu o fată, fă ră a î ncerca faţ ă de ea nici un fel de dorinţ ă. Iubirea lui Dumnezeu e mai puternică decâ t iubirea de fată spre care este atrasă toată lumea, afară de cel ce are harul lui Dumnezeu î n deplină tate; pentru că dulceaţ a Duhului Sfâ nt renaş te omul î ntreg ş i-1 î nvaţ ă să iubească pe Dumnezeu î n deplină tate. Pentru deplină tatea iubirii dumnezeieş ti, sufletul ră mâ ne neatins de lume; chiar dacă omul tră ieş te pe pă mâ nt î n mijlocul altora, din iubirea lui pentru Dumnezeu el uită tot ce este î n lume. Nenorocirea noastră stă î n aceea că, din pricina mâ ndriei minţ ii noastre, nu stă ruim î n acest har ş i el pă ră seş te sufletul, ş i sufletul î l caută plâ ngâ nd ş i suspinâ nd, ş i zice: „Sufletul meu tâ njeş te după Domnul”.

⇐ Предыдущая 6 7 8 9 101112 13 14 15 Следующая ⇒