Despre pocăinţă

Sufletul meu Te-a cunoscut, Doamne, ş i eu scriu despre mila Ta norodului Tă u.

Noroadelor, nu vă î ntristaţ i că tră iţ i î n osteneli. Luptaţ i numai cu pă catul ş i cereţ i ajutor de la Dumnezeu, iar El vi-1 va da, pentru că e milostiv ş i ne iubeş te.

Noroadelor, cu lacrimi scriu aceste râ nduri. Sufletul meu vrea ca voi să cunoaş teţ i pe Domnul ş i să vedeţ i mila ş i slava Lui. Am ş aptezeci ş i doi de ani; curâ nd voi muri ş i scriu despre mila Domnului, pe care Domnul mi-a dat să o cunosc prin Duhul Sfâ nt; ş i Duhul Sfâ nt m-a î nvă ţ at să iubesc norodul. V-aş pune pe un munte î nalt, ca de pe vâ rful lui să puteţ i vedea faţ a blâ ndă ş i milostivă a Domnului ş i inimile voastre să salte de bucurie. Vă spun adevă rul: nu ş tiu nimic bun î n mine î nsumi ş i î n mine sunt multe pă cate, dar harul Duhului Sfâ nt mi-a ş ters mulţ ime de pă cate ş i ş tiu că celor ce luptă cu pă catul Domnul le dă nu numai iertarea, dar ş i harul Duhului Sfâ nt, care bucură sufletul ş i-i dă o pace dulce ş i adâ ncă.

Doamne, Tu iubeş ti zidirea Ta; ş i cine poate î nţ elege iubirea Ta sau gusta dulceaţ a ei, dacă nu o î nveţ i Tu î nsuţ i prin Duhul Tă u Cel Sfâ nt?

Te rog, Doamne, revarsă peste oameni harul Duhului Sfâ nt ca ei să cunoască iubirea Ta. î ncă lzeş te inimile abă tute ale oamenilor ca ei să Te slă vească î n bucurie uitâ nd î ntristă rile pă mâ ntului.

Mâ ngâ ietorule bunule, cu lacrimi Te rog: mâ ngâ ie inimile î ntristate ale oamenilor. Dă noroadelor să audă dulcele Tă u glas: „Iertate sunt pă catele voastre”. Da, Doamne, stă î n puterea Ta să faci minuni ş i nu e minune mai mare decâ t a-i iubi pe pă că toş i î n că derea lor. Să iubeş ti un sfâ nt e uş or, că ci el este vrednic de ea. Da, Doamne, ascultă rugă ciunea pă mâ ntului. Toate noroadele sunt î ntristate; toate sunt abă tute î n pă cat; toate sunt lipsite de harul Tă u ş i tră iesc î n î ntuneric.

O, noroadelor, să chemă m la Domnul tot pă mâ ntul ş i auzită va fi rugă ciunea noastră, pentru că Domnul se bucură de că inţ a oamenilor; ş i toate puterile cereş ti ne aş teaptă, ca ş i noi să ne bucură m de dulceaţ a iubirii lui Dumnezeu ş i să vedem frumuseţ ea feţ ei Lui.

Câ nd oamenii pă zesc frica de Dumnezeu, atunci e lesnicios ş i desfă tat lucru a tră i pe pă mâ nt. Dar acum norodul a ajuns să tră iască după voia ş i mintea lui ş i a lă sat poruncile sfinte; el crede că -ş i află bucuria pe pă mâ nt fă ră Domnul, neş tiind că numai Domnul e bucuria noastră ş i numai î n Domnul se veseleş te sufletul omului. El î ncă lzeş te sufletul aş a cum soarele î ncă lzeş te florile câ mpului, ş i cum vâ ntul le leagă nă ş i le dă viaţ ă. Domnul ne-a dat toate, ca noi să -L slă vim. Dar lumea nu î nţ elege aceasta. Ş i cum ar putea î nţ elege ceea ce n-a vă zut, nici n-a gustat? Chiar eu, câ nd eram î n lume, credeam că aceasta e fericirea pe pă mâ nt: să fiu să nă tos, frumos, bogat ş i iubit de ceilalţ i. Ş i mă mâ ndream î n deş ert de acestea. Dar câ nd L-am cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfâ nt, atunci m-am deprins să privesc toată fericirea lumii ca un fum purtat de vâ nt. Î nsă harul Duhului Sfâ nt bucură ş i veseleş te sufletul, iar el î ntr-o adâ ncă pace vede pe Domnul ş i uită pă mâ ntul.

Doamne, î ntoarce oamenii Tă i spre Tine, ca toţ i să cunoască iubirea Ta ş i să vadă î n Duhul Sfâ nt faţ a Ta blâ ndă; ca toţ i să se desfă teze î ncă de pe pă mâ nt de această vedere ş i, vă zâ ndu-Te cum eş ti, să se facă asemenea Ţ ie [1 In 3, 2].

Slavă Domnului că ne-a dat pocă inţ a, iar prin pocă inţ ă noi toţ i ne mâ ntuim, fă ră excepţ ie. Nu se mâ ntuiesc numai cei ce nu vor să se pocă iască, ş i î n aceasta vă d deznă dejdea lor ş i plâ ng mult, fiindu-mi milă de ei. Ei nu cunosc prin Duhul Sfâ nt câ t de mare e milostivirea lui Dumnezeu. Dar dacă fiecare suflet ar cunoaş te pe Domnul ş i ar ş ti câ t de mult ne iubeş te, atunci nimeni n-ar mai deznă -dă jdui ş i nici n-ar mai murmura vreodată.

Orice suflet care ş i-a pierdut pacea trebuie să se pocă iască ş i Domnul î i va ierta pă catele, iar atunci bucuria ş i pacea vor fi î n suflet; ş i nu e nevoie de alte mă rturii, pentru că Duhul î nsuş i dă mă rturie că pă catele au fost iertate. Iată un semn al iertă rii pă catelor: dacă ură ş ti pă catul î nseamnă că Domnul ţ i-a iertat pă catele tale.

Ce mai aş teptă m? Ca din î nă lţ imea cerurilor să ni se câ nte un câ nt ceresc? Dar î n cer totul viază prin Duhul Sfâ nt, ş i pe pă mâ nt Domnul ne-a dat Acelaş i Duh Sfâ nt, î n bisericile lui Dumnezeu slujbele sunt să vâ rş ite prin Duhul Sfâ nt; î n pustii, î n munţ i ş i î n peş teri, toţ i nevoitorii lui Hristos viază prin Duhul Sfâ nt; ş i dacă -L vom pă stra, vom fi liberi de tot î ntunericul, ş i viaţ a veş nică va fi î n sufletele noastre.

Dacă toţ i oamenii s-ar pocă i ş i ar pă zi poruncile lui Dumnezeu, atunci ar fi raiul pe pă mâ nt, fiindcă „î mpă ră ţ ia lui Dumnezeu este î nă untrul nostru” [Le 17, 21]. î mpă ră ţ ia lui Dumnezeu e Duhul Sfâ nt, iar Duhul Sfâ nt î n cer ş i pe pă mâ nt Acelaş i este.

Celui ce se că ieş te Domnul î i dă raiul ş i î mpă ră ţ ia veş nică, î mpreună cu El. După mulţ imea milostivirii Sale, El nu-ş i mai aduce aminte de pă catele noastre, cum nu ş i-a adus aminte pe cruce de cele ale tâ lharului ră stignit î mpreună cu El.

Mare e milostivirea Ta, Doamne; ş i cine poate să -Ţ i mulţ umească cum se cuvine pentru că ne-ai dat pe pă mâ nt pe Duhul Sfâ nt?

Mare e dreptatea Ta, Doamne. Tu ai fă gă duit Apostolilor Tă i: „Nu vă voi lă sa orfani” [In 14, 18]; ş i acum noi tră im această milostivire, ş i sufletul nostru simte că Domnul ne iubeş te. Iar cine nu simte, e bine ca acela să se po-că iască ş i să tră iască după voia lui Dumnezeu ş i atunci Domnul î i va da harul Lui, care va că lă uzi sufletul să u. Dar dacă vezi un om care pă că tuieş te ş i nu ţ i-e milă de el, harul te pă ră seş te.

Ni s-a poruncit să iubim, dar iubirii lui Hristos î i este milă de toţ i oamenii, ş i Duhul Sfâ nt î nvaţ ă sufletul să î mplinească poruncile lui Dumnezeu ş i-i dă puterea să facă binele.

Duhule Sfinte, nu ne lă sa! Câ nd eş ti cu noi, sufletul simte prezenţ a Ta ş i î ş i gă seş te fericirea î n Dumnezeu, că ci Tu î i dai să iubească cu î nflă că rare pe Dumnezeu.

Atâ t de mult i-a iubit pe oameni Domnul, că i-a sfinţ it prin Duhul Sfâ nt ş i i-a fă cut asemenea Lui. Domnul e milostiv, iar Duhul Sfâ nt ne dă puterea de a fi milostivi. Fraţ ilor, să ne smerim ş i prin pocă inţ ă vom dobâ ndi o inimă plină de milă, ş i atunci vom vedea slava Domnului, care se face cunoscută sufletului ş i minţ ii prin harul Duhului Sfâ nt.

Cine se pocă ieş te cu adevă rat e gata să sufere toate necazurile: foame ş i golă tate, frig ş i că ldură, boală ş i să ră cie, dispreţ ş i prigoană, nedreptate ş i defă imare, fiindcă sufletul se avâ ntă spre Domnul ş i nu se mai grijeş te de cele pă mâ nteş ti, ci se roagă lui Dumnezeu cu minte curată.

Dar cel alipit de averi ş i de bani, acela nu va putea avea niciodată mintea curată î n Dumnezeu, fiindcă î n adâ ncul sufletului să u sade grija: ce să facă cu aceş ti bani? Ş i dacă nu se pocă ieş te sincer ş i nu se va î ntrista pentru că L-a î ntristat pe Dumnezeu, va ş i muri î n patimi fă ră să fi cunoscut pe Dumnezeu.

Câ nd ţ i se ia ceea ce ai, dă tu acel lucru, pentru că iubirea dumnezeiască nu poate refuza nimic; dar cine n-a cunoscut iubirea, acela nu poate fi milostiv, pentru că î n sufletul lui nu e bucuria Duhului Sfâ nt.

Dacă prin patimile Lui Domnul Cel Milostiv ne-a dat pe pă mâ nt pe Duhul Sfâ nt de la Tată l, ba ne-a dat î nsuş i Trupul ş i Sâ ngele Lui, e limpede că El ne va da ş i toate cele de care avem nevoie. Să ne predă m voii lui Dumnezeu ş i atunci vom vedea purtarea de grijă [pronia] a lui Dumnezeu ş i Domnul ne va da ş i ceea ce nu aş teptă m. Dar cine nu se predă voii lui Dumnezeu, acela nu va putea vedea niciodată purtarea de grijă [pronia] a lui Dumnezeu faţ ă de noi.

Să nu ne î ntristă m de pierderea averilor noastre: acesta e un lucru neî nsemnat. Tată l meu după trup m-a î nvă ţ at aceasta. Câ nd se î ntâ mpla o nenorocire î n casă, el ră mâ nea liniş tit. După ce casa noastră a ars oamenii spuneau: „Ivan Petrovici, ţ i-a ars gospodă ria”, dar el ră spundea: „Dă Dumnezeu, ş i mi-o voi pune pe picioare”. î ntr-o zi mergeam la ogorul nostru ş i eu i-am spus: „Uite, ne-au furat snopii de grâ u”, dar el mi-a ră spuns: „Ei ş i? Fiule, Domnul a fă cut să rodească pentru noi bucate din destul, dar cine fură î nseamnă că are nevoie de ele”. Mi s-a î ntâ mplat să -i spun: „Dai mult de pomană, dar iată acolo oamenii tră iesc mai bine decâ t noi ş i dau mai puţ in”, iar el mi-a ră spuns: „Lasă, fiule, Domnul ne va da ce ne trebuie! ” Ş i Domnul n-a î nş elat nă dejdea lui.

Celui milostiv, Domnul î i iartă î ndată pă catele. Omul milostiv nu-ş i aduce aminte de ră u. Chiar dacă e ocă râ t sau i se ia ce-i al lui, el ră mâ ne liniş tit, că ci cunoaş te milostivirea Domnului; ş i de mila Domnului nimeni dintre oameni nu se poate lipsi, pentru că ea este sus, este la Dumnezeu.

Toţ i oamenii feciorelnici ş i smeriţ i, ascultă tori ş i î nfrâ naţ i ş i care se că iesc pentru pă catele lor, sunt î nă lţ aţ i la cer, vă d pe Domnul nostru Iisus Hristos î ntru slavă ş i aud câ ntul heruvimilor ş i uită de pă mâ nt. Dar noi, pe pă mâ nt, suntem ră scoliţ i ca praful pe care-1 ridică vâ ntul ş i mintea noastră se lipeş te de cele pă mâ nteş ti.

Neputincios este duhul meu! Ca o candelă pâ lpâ itoare, el se stinge la cea mai mică suflare de vâ nt; dar duhul sfinţ ilor ardea î n flă că ri ca rugul ce ardea ş i nu se mistuia, ş i ei nu se temeau de vâ nt. Cine-mi va da o asemenea dogoare, ca să nu cunosc odihnă de la dragostea lui Dumnezeu nici ziua, nici noaptea?

Arză toare e iubirea Domnului. Pentru ea, sfinţ ii au î ndurat toate î ntristă rile ş i au dobâ ndit puterea de a face minuni. Vindecau bolnavi, î nviau morţ ii, mergeau pe ape, erau ridicaţ i î n vă zduh la vremea rugă ciunii; eu î nsă vreau să î nvă ţ doar smerenia ş i iubirea lui Hristos, ca să nu supă r pe nimeni, ci să mă rog pentru toţ i oamenii ca pentru mine î nsumi.

Vai, mie! Scriu despre iubirea lui Dumnezeu, dar eu î nsumi iubesc puţ in pe Dumnezeu ş i de aceea plâ ng mult ş i mă î ntristez ca Adam câ nd a fost izgonit din rai ş i suspin ş i strig: „Miî uieş te-mă, Dumnezeule, pe mine, zidirea Ta că zută ”.

De câ te ori nu mi-ai dat harul Tă u, ş i eu nu l-am pă zit din pricina slavei deş arte din sufletul meu; dar sufletul meu Te cunoaş te pe Tine, Ziditorul ş i Dumnezeul meu, ş i de aceea Te caut suspinâ nd, aş a cum suspina Iosif după tată l să u, Iacob, la mormâ ntul maicii sale, câ nd a fost dus rob î n Egipt.

„Te-am î ntristat cu pă catele mele, ş i Tu pleci de la mine, iar sufletul meu tâ njeş te după Tine. ”

„Duhule Sfinte, nu mă lă sa. Câ nd Tu pleci de la mine, gâ ndurile rele se apropie de mine ş i sufletul meu tâ njeş te după Tine cu multe lacrimi. ”

„Preasfâ ntă Stă pâ nă, Nă scă toare de Dumnezeu, Tu vezi mâ hnirea mea: am î ntristat pe Domnul ş i El m-a pă ră sit. Dar rog bună tatea ta: Mâ ntuieş te-mă pe mine, fă ptura că zută a lui Dumnezeu, mâ ntuieş te-mă pe mine, robul Tă u. ”

Dacă gâ ndeş ti ră u despre oameni, aceasta î nseamnă că un duh ră u viază î n tine ş i î ţ i insuflă gâ nduri rele î mpotriva oamenilor. Ş i dacă cineva nu se pocă ieş te ş i moare fă ră să fi iertat fratelui să u, sufletul lui se va pogorî acolo unde să lă ş luieş te duhul ră u care-i stă pâ neş te sufletul.

Asta e legea pentru noi: dacă ierţ i, aceasta î nseamnă că Domnul te-a iertat; dar dacă nu ierţ i fratelui tă u, î nseamnă că pă catul tă u ră mâ ne cu tine.

Domnul vrea ca noi să iubim pe aproapele; ş i dacă tu gâ ndeş ti despre el că Domnul î l iubeş te, aceasta î nseamnă că iubirea Domnului e cu tine; ş i dacă crezi că Domnul iubeş te mult fă ptura Sa ş i ţ i-e milă de î ntreaga zidire ş i-i iubeş ti pe vră jmaş ii tă i, iar pe tine î nsuţ i te socoteş ti mai ră u decâ t toţ i, aceasta î nseamnă că e cu tine un mare har al Duhului Sfâ nt.

Cine poartă î n sine pe Duhul Sfâ nt, chiar dacă nu mult, acela se î ntristează pentru toţ i oamenii ziua ş i noaptea, ş i î n inima lui î i este milă de orice zidire a lui Dumnezeu ş i mai cu seamă de oamenii care nu-L cunosc pe Dumnezeu sau se î mpotrivesc Lui ş i care, pentru aceasta, merg î n focul chinurilor. El se roagă pentru ei ziua ş i noaptea, mai mult decâ t pentru sine î nsuş i, ca toţ i să se pocă iască ş i să cunoască pe Domnul.

Hristos S-a rugat pentru cei ce-L ră stigneau: „Pă rinte, iartă -i că nu ş tiu ce fac” [Le 23, 34]. Arhidiaconul Ş tefan se ruga pentru cei ce-1 omorau cu pietre, ca Domnul să nu le socotească pă catul acesta [FA 7, 60]. Ş i noi, dacă vrem să pă stră m harul, trebuie să ne rugă m pentru vră jmaş i. Dacă nu ţ i-e milă de pă că tosul care se va chinui î n foc, aceasta î nseamnă că nu este î ntru tine harul Duhului Sfâ nt, ci î n tine viază un duh ră u; ş i câ tă vreme eş ti î ncă î n viaţ ă, sileş te-te prin pocă inţ ă să te eliberezi de el.

⇐ Предыдущая 7 8 9 10 111213 14 15 16 Следующая ⇒