Despre har

N-am adus î n mă nă stire decâ t pă catele mele ş i nu ş tiu de ce Domnul mi-a dă ruit, pe câ nd eram î ncă tâ nă r î ncepă tor, atâ t de mult har al Sfâ ntului Duh, că sufletul ş i trupul meu erau pline de har, ş i harul era ca la mucenici, ş i trupul meu dorea să sufere pentru Hristos.

Nu cerusem de la Domnul pe Duhul Sfâ nt: nici nu ş tiam că este Duh Sfâ nt, cum vine ş i ce lucrează El î n suflet, dar acum scriu cu bucurie despre aceasta.

O, Duhule Sfinte, drag eş ti Tu sufletului! Nu e cu putinţ ă să Te descriu, dar sufletul cunoaş te venirea Ta ş i Tu dai pace minţ ii ş i dulceaţ ă inimii.

Domnul spune: „î nvă ţ aţ i de la Mine că sunt blâ nd ş i smerit cu inima ş i veţ i afla odihnă sufletelor voastre” [Mt 11, 19]. Aceasta o spune Domnul despre Duhul Sfâ nt: că ci numai î n Duhul Sfâ nt î ş i gă seş te sufletul odihna desă vâ rş ită.

Fericiţ i suntem noi, creş tinii ortodocş i, pentru că mult ne iubeş te Domnul ş i ne dă harul Duhului Sfâ nt ş i î n Duhul Sfâ nt ne dă să vedem slava Lui. Dar ca să pă stră m harul, trebuie să iubim pe vră jmaş i ş i să mulţ umim lui Dumnezeu pentru toate î ntristă rile.

Domnul a chemat la pocă inţ ă un suflet pă că tos, ş i acest suflet s-a î ntors spre Domnul, ş i El 1-a primit cu mi-lostivire ş i i S-a ară tat lui. Domnul e foarte milostiv, smerit ş i blâ nd. După mulţ imea bună tă ţ ii Lui, El nu ş i-a adus aminte de pă catele sufletului, ş i sufletul L-a iubit pâ nă la capă t ş i se avâ ntă spre El cum zboară pasă rea din colivia ei strâ mtă spre tufiş urile î nverzite.

Sufletul acestui om a cunoscut pe Dumnezeu, un Dumnezeu milostiv, mă rinimos ş i dulce, ş i L-a iubit pâ nă la sfâ rş it ş i după mulţ imea dogorii iubirii e atras nesă turat spre El, pentru că harul Domnului e nesfâ rş it de dulce ş i el î ncă lzeş te mintea, inima ş i tot trupul neputincios.

Ş i dintr-o dată sufletul pierde acest har al Domnului; ş i atunci el se gâ ndeş te: „Trebuie să fi î ntristat pe Stă pâ nul. Voi cere mila Lui, poate î mi va da din nou acest har, pentru că sufletul meu nu mai doreş te nimic din această lume decâ t pe Domnul”. Iubirea Domnului e atâ t de arză toare î ncâ t o dată ce a gustat-o, sufletul nu mai doreş te nimic altceva, ş i dacă o pierde sau dacă harul slă beş te, ce fel de rugă ciuni nu va î nă lţ a atunci sufletul că tre Dumnezeu dorind să afle din nou harul Lui. Astfel, Cuviosul Serafim din Sarov a stat î n genunchi pe o stâ ncă, zi ş i noapte, vreme de trei ani de zile, rugâ nd pe Dumnezeu să aibă milă de el, pă că tosul, pentru că sufletul lui cunoscuse pe Domnul ş i gustase harul Lui ş i L-a iubit pâ nă la sfâ rş it.

Sufletul care a cunoscut pe Domnul e atras spre El de iubire, ş i dogoarea acestei iubiri nu-i î ngă duie să -L uite nici ziua, nici noaptea, nici mă car pentru o singură secundă. Iar dacă noi iubim atâ t de puţ in pe Domnul ş i sufletul nostru nă zuieş te atâ t de arză tor spre El, atunci cine va descrie plină tatea iubirii Maicii Domnului pentru Fiul ş i Dumnezeul ei? „Spune-ne, Preacurată, cum î l iubeai pe Fiul ş i Domnul Tă u ş i care au fost rugă ciunile Tale câ nd Fiul Tă u s-a î nă lţ at la cer? ”

Nu putem î nţ elege aceasta.

Domnul iubeş te sufletul fericit care pă zeş te cură ţ ia sufletească ş i trupească ş i-i dă harul Duhului Sfâ nt, ş i acest har leagă sufletul să iubească pe Dumnezeu atâ t, î ncâ t din pricina dulceţ ei Duhului Sfâ nt el nu se mai poate rupe de Dumnezeu ş i nesă turat nă zuieş te spre El, pentru că iubirea lui Dumnezeu nu are sfâ rş it; deş i cunosc un om pe care Domnul Cel Milostiv 1-a cercetat cu harul Să u ş i, dacă l-ar fi î ntrebat pe el Domnul: „Vrei să -ţ i dau un har mai mare? ”, sufletul care e neputincios î n trup ar fi spus: „Doamne, Tu vezi că dacă e mai mare, nu-1 sufă r ş i mor! ”. Omul nu poate să poarte plină tatea harului; aş a pe Tabor, ucenicii lui Hristos au că zut cu faţ a la pă mâ nt din pricina slavei Domnului.

Î n fiecare zi, hră nim trupul nostru ş i respiră m aer ca el să tră iască. Dar pentru suflet avem nevoie de Domnul ş i de harul Duhului Sfâ nt, fă ră de care sufletul moare. Aş a cum soarele î ncă lzeş te ş i î nvie florile câ mpului ş i ele se î ntorc spre el, aş a ş i sufletul care iubeş te pe Domnul este atras spre El ş i-ş i gă seş te fericirea î n El, ş i î n marea lui bucurie vrea ca î n toţ i oamenii să fie aceeaş i fericire. Domnul ne-a fă cut ca să locuim veş nic î n cer î mpreună cu El î n iubire.

Slavă Domnului ş i milostivirii Sale! El ne-a iubit atâ t de mult, î ncâ t ne-a dat pe Duhul Sfâ nt, Care ne î nvaţ ă tot binele ş i ne dă puterea de a birui pă catul. După mulţ imea milostivirii Sale, Domnul ne dă harul ş i noi trebuie să -1 pă stră m cu tă rie ca să nu-1 pierdem, fiindcă fă ră har omul e orb duhovniceş te. Orb este cel ce adună comori î n această lume: aceasta î nseamnă că sufletul lui nu cunoaş te pe Duhul Sfâ nt, nu ş tie câ t e de dulce ş i de aceea e î nrobit pă mâ ntului.

Dar cine a cunoscut dulceaţ a Duhului Sfâ nt, acela ş tie că ea î ntrece neasemă nat toate ş i nu mai poate fi î nrobit de nimic pe pă mâ nt. E î nrobit numai de iubirea Domnului, î ş i gă seş te odihna î n Dumnezeu ş i se bucură ş i plâ nge pentru oameni, că n-au cunoscut toţ i pe Domnul ş i î i este milă de ei.

Câ nd sufletul este î n Duhul Sfâ nt, el este plin ş i nu mai tâ njeş te după cele cereş ti, pentru că î mpă ră ţ ia cerurilor este î nă untrul nostru [Le 17, 21], fiindcă Domnul a venit ş i s-a să lă ş luit î ntru noi [In 14, 23]. Dar dacă sufletul pierde harul, atunci el tâ njeş te după cele cereş ti ş i cu lacrimi î l caută pe Domnul.

Î nainte de a fi atins de har, omul tră ieş te gâ ndind că totul e bine ş i î n bună râ nduială î n sufletul lui; dar câ nd harul î l cercetează ş i locuieş te î n el, atunci se vede pe sine cu totul altfel, iar câ nd harul î l pă ră seş te din nou, numai atunci î ş i dă seama î n ce mare nenorocire se gă seş te.

Un fiu de î mpă rat a plecat departe la vâ nă toare ş i, pierzâ ndu-se î n codrul des, nu s-a mai putut î ntoarce la palatul să u. Multe lacrimi a vă rsat că utâ nd calea, dar nu a gă sit-o. Pierdut î n codrul să lbatic, el tâ njea după î mpă ratul, tată l Iui, ş i după î mpă ră teasa, maica lui, după fraţ ii ş i surorile lui. Cum să tră iască el, fiul de î mpă rat, î ntr-un codru să lbatic ş i des? Hohotea cu amar, gâ ndindu-se la viaţ a sa de altă dată î n palatul tată lui să u ş i suspina cu putere după mama sa.

Aş a, ş i mai mult î ncă, se î ntristează ş i tâ njeş te sufletul atunci câ nd pierde harul.

Câ nd preafrumosul Iosif a fost vâ ndut rob egiptenilor de fraţ ii să i î ntr-o ţ ară stră ină î ndepă rtată, el plâ ngea nemâ ngâ iat după tată l să u; ş i câ nd a vă zut mormâ ntul Rahi-lei, mama lui, a hohotit cu amar ş i a zis: „Mama mea, vezi oare că sunt dus î n robie î ntr-o ţ ară î ndepă rtată? ”

Aş a, ş i mai mult î ncă, se chinuie ş i tâ njeş te sufletul care a pierdut harul Duhului Sfâ nt ş i a fost dus î n robie de gâ ndurile cele rele.

Dar cine nu cunoaş te harul, acela nici nu-1 caută. Ş i aş a, lumea s-a alipit de pă mâ nt ş i oamenii nu ş tiu că nimic de pe pă mâ nt nu poate î nlocui dulceaţ a Duhului Sfâ nt.

Cocoş ul de la ţ ară tră ieş te î ntr-o mică ogradă mulţ umit cu soarta lui. Dar vulturul care zboară î n î nă lţ imi ş i vede de sus depă rtă rile azurii, cunoaş te multe ţ ă ri, a vă zut pă duri ş i câ mpii, râ uri ş i munţ i, mă ri ş i oraş e; dacă î nsă î i tai aripile ş i-1 pui să tră iască î mpreună cu cocoş ul î n ograda de la ţ ară, câ t de mult î i vor lipsi cerul albastru ş i stâ ncile pustii!

Aş a ş i sufletul, câ nd este pă ră sit de harul pe care 1-a cunoscut, e nemâ ngâ iat î n nimic ş i nu-ş i gă seş te odihna.

Domnul „nu ne-a lă sat orfani”, ca o mamă iubitoare care nu-ş i lasă orfani copiii, ci ne-a dat Mâ ngâ ietor pe Duhul Sfâ nt [In 14, 16-18] ş i El ne atrage nesă turat să iubim pe Dumnezeu ş i să tâ njim după El, ş i cu lacrimi î l caut ziua ş i noaptea.

O, câ t de ră u î i este sufletului câ nd pierde harul ş i î n-dră znirea; atunci î n plâ nsul inimii strigă după Dumnezeu: „Câ nd voi vedea iară ş i pe Domnul ş i mă voi desfă ta de pacea ş i iubirea Lui? ”

De ce te tâ ngui, suflete al meu, ş i verş i lacrimi? Sau ai uitat ce a fă cut Domnul pentru tine, cel vrednic de toată pedeapsa?

Nu, n-am uitat ce mare milă a revă rsat asupra mea Domnul ş i-mi aduc aminte de dulceaţ a harului Duhului Sfâ nt ş i cunosc iubirea Domnului ş i câ t de dulce este ea sufletului ş i trupului.

De ce lă crimezi, suflete, dacă cunoş ti pe Stă pâ nul ş i negră ita Lui milostivire faţ ă de tine? Ce mai vrei de la Stă pâ nul, Care ţ i-a ară tat o milă atâ t de mare?

Sufletul meu vrea să nu mai piardă nicicâ nd harul Domnului, că ci dulceaţ a Lui atrage sufletul meu să iubească neî ncetat pe Ziditorul lui.

Câ nd harul se î mpuţ inează î n suflet, atunci el cere iară ş i de la Domnul mila pe care a cunoscut-o. Atunci sufletul se fră mâ ntă pentru că î l chinuie gâ ndurile rele ş i caută ocrotire la Domnul, Ziditorul să u, ş i-L roagă să -i dea duh smerit, ca harul să nu mai pă ră sească sufletul, ci să -i dea puterea de-a iubi neî ncetat pe Tată l să u Cel Ceresc.

Domnul î ş i retrage adeseori harul Lui de la suflet ş i prin aceasta povă ţ uieş te cu milostivire ş i î nţ elepciune sufletul, pentru care î n mari chinuri ş i-a î ntins braţ ele pe cruce, ca el să fie smerit. El lasă sufletul să -ş i arate alege- rea liberă î n lupta cu vră jmaş ii noş tri, dar prin el î nsuş i sufletul e lipsit de putere pentru a-i birui ş i, de aceea, sufletul meu e trist ş i tâ njeş te după Domnul ş i î l caută cu lacrimi.

Doamne, Tu vezi câ t de neputincios e sufletul meu fă ră harul Tă u, ş i că nu are nică ieri odihnă. Tu, dulceaţ a noastră, Tată l nostru Cel Ceresc, dă -ne puterea de a Te iubi, dă -ne frica Ta sfâ ntă, aş a cum tremură ş i Te iubesc heruvimii.

Tu, Lumina noastră, luminează sufletul ca el să Te iubească nesă turat. Tu retragi harul Tă u de la mine, pentru că sufletul meu nu ră mâ ne totdeauna î n smerenie, dar Tu vezi câ t sunt de trist ş i cum Te rog: „Dă -mi mie smeritul Duh Sfâ nt”.

Prin el î nsuş i omul este lipsit de puterea de a î mplini poruncile lui Dumnezeu, de aceea s-a zis: „Cereţ i ş i vi se va da” [Mt 7, 7]. Dacă nu cerem, ne chinuim pe noi î nş ine ş i ne lipsim de harul Duhului Sfâ nt; fă ră har î nsă, sufletul se tulbură mult, pentru că nu î nţ elege voia lui Dumnezeu.

Pentru a avea harul, omul trebuie să fie î nfrâ nat î n toate: î n miş că ri, î n cuvinte, î n priviri, î n gâ nduri, î n hrană. Ş i oricui se î nfrâ nează î i vine î n ajutor î nvă ţ ă tura din cuvâ ntul lui Dumnezeu, care spune: „Nu numai cu pâ ine va tră i omul, ci ş i cu tot cuvâ ntul ce iese din gura lui Dumnezeu”.

Cuvioasa Mă ria Egipteanca a luat de la Sfâ ntul Zosima numai puţ ină linte cu degetul ş i a zis: „î mi e de ajuns aceasta, cu harul lui Dumnezeu”. Trebuie să te obiş nuieş ti să mă nâ nci câ t mai puţ in cu putinţ ă, dar aceasta cu judecată, atâ t câ t î ţ i î ngă duie munca ta. Mă sura î nfrâ nă rii trebuie să fie aceea ca după masă să dorim să ne rugă m.

Domnul ne iubeş te mai mult decâ t iubeş te o mamă pe copiii ei ş i ne dă î n dar harul Duhului Sfâ nt, dar noi trebuie să -1 pă zim cu tă rie, pentru că nu e nenorocire mai mare decâ t faptul de a-1 pierde. Câ nd sufletul pierde harul, el se mâ hneş te tare ş i se gâ ndeş te: „Trebuie că l-am î ntristat pe Stă pâ nul”. î n aceste minute de î ntristare, sufletul e ca ş i cum a că zut din cer pe pă mâ nt ş i vede toate î ntristă rile de pe pă mâ nt. Ah! Cum roagă atunci sufletul pe Domnul să -i dea din nou harul Să u. Această tâ njire după Dumnezeu nu poate fi descrisă. Sufletul care a gustat dulceaţ a Duhului Sfâ nt n-o poate uita; el î nsetează ziua ş i noaptea ş i se avâ ntă nesă turat spre Dumnezeu. Cine va descrie dogoarea iubirii sale pentru Dumnezeu pe Care sufletul 1-a cunoscut ca Pă rintele să u Ceresc? Sufletul nu va avea nici un minut de ră gaz pe pă mâ nt, pâ nă câ nd Domnul nu-i va da harul Să u.

Sufletul care a pierdut harul tâ njeş te după Stă pâ nul ş i plâ nge ca Adam după izgonirea din rai. Ş i nimeni nu-1 poate mâ ngâ ia atunci afară de Dumnezeu. Lacrimile lui Adam erau mari ş i ele udau ca niş te pâ râ iaş e faţ a, pieptul ş i pă mâ ntul de sub picioarele lui, ş i suspinele lui erau adâ nci ş i puternice ca foalele unei fieră rii: „Doamne, Doamne - se tâ nguia el - ridică -mă iară ş i î n rai! ”

Sufletul lui Adam era desă vâ rş it î n iubirea lui Dumnezeu ş i cunoş tea toată dulceaţ a raiului, dar era î ncă lipsit de experienţ ă, de aceea el n-a depă rtat ispita Evei, cum a depă rtat ispita soţ iei sale mult î ncercatul Iov [Iov 2, 9-10].

Ce vrei tu, suflete al meu, ş i pentru ce te î ntristezi ş i verş i lacrimi?

Sunt î ntristat pe Stă pâ nul, că e atâ t de multă vreme de câ nd nu L-am vă zut ş i nimeni nu mâ ngâ ie plâ nsul meu după El. El mi-a dat să cunosc mila Lui ş i aş vrea ca El să ră mâ nă totdeauna î ntru mine.

Câ nd nu 1-a vă zut de multă vreme, mama plâ nge după fiul iubit ş i spune: „Unde eş ti tu, copilul meu preaiubit? ” Dar iubirea de mamă nu e nimic faţ ă de iubirea lui Dumnezeu, atâ t de mare ş i de nesă turată este. Câ nd sufletul este plin de iubirea lui Dumnezeu, atunci de bucuria mă surată se î ntristează ş i se roagă cu lacrimi pentru toată lumea, ca toţ i oamenii să cunoască pe Stă pâ nul ş i Tată l lor ceresc, ş i nu cunoaş te odihnă ş i nici nu vrea odihnă câ tă vreme nu se desfată toţ i de harul iubirii Lui.

Sufletul meu tâ njeş te după Tine ş i nu Te poate gă si. Tu vezi, Doamne, câ t de atras este el ş i plâ nge că utâ nd harul Tă u. A fost voia Ta să mi-l dai ş i tot voia Ta a fost să -l iei de la mine. Câ nd nu-l cunoş team, nu-l puteam cere aş a. Ş i cum puteam cere ceea ce nu cunoş team? Dar mă rog Ţ ie ş i î l cer, pentru că sufletul meu Te-a cunoscut ş i s-a î ndulcit de Duhul Tă u Cel Sfâ nt ş i Te-a iubit pe Tine, Ziditorul lui.

Tu ai dat harul Tă u Sfinţ ilor Tă i ş i ei Te-au iubit pâ nă la capă t ş i au dispreţ uit cele lumeş ti, pentru că dulceaţ a iubirii Tale nu mai lasă loc pentru a iubi pă mâ ntul ş i frumuseţ ea acestei lumi, pentru că ele nu sunt nimic faţ ă de harul Tă u.

O, câ t de neputincios e sufletul meu ş i n-are putere să zboare spre Domnul ş i să stea î naintea Lui cu smerenie ş i să plâ ngă ziua ş i noaptea. Sufletul care a cunoscut pe Dumnezeu, Ziditorul ş i Tată l să u Ceresc, nu mai poate avea odihnă pe pă mâ nt. Ş i sufletul se gâ ndeş te:

„Câ nd mă voi ară ta Domnului, mă voi ruga milostivirii Lui pentru tot neamul cel creş tinesc. ” Dar, î n acelaş i timp, se gâ ndeş te: „Câ nd voi vedea Faţ a Lui iubită, de bucurie nu voi putea spune nimic, pentru că de multă iubire omul nu poate gră i nimic. ”

Ş i iară ş i se gâ ndeş te: „Mă voi ruga pentru î ntreg neamul omenesc, ca toţ i oamenii să se î ntoarcă la Domnul ş i să -ş i afle odihna î ntru El, pentru că iubirea lui Dumnezeu vrea ca toţ i să se mâ ntuiască. ”

Pă straţ i harul lui Dumnezeu: cu el viaţ a e uş oară, totul se lucrează bine, după Dumnezeu, totul e plin de dragoste ş i bucurie, sufletul are odihnă î n Dumnezeu ş i merge ca printr-o gră dină minunată î n care tră ieş te Domnul ş i Maica Domnului. Lipsit de har, omul nu e decâ t pă mâ nt pă că tos, dar cu harul lui Dumnezeu omul se aseamă nă după minte î ngerilor. î ngerii slujesc lui Dumnezeu ş i î l iubesc prin mintea lor; tot aş a ş i omul e după minte ca un î nger.

Fericiţ i cei care ziua ş i noaptea se î ngrijesc să placă Domnului ca să se facă vrednici de iubirea Lui; ei cunosc prin experienţ ă ş i simt harul Duhului Sfâ nt.

Harul nu vine aş a î ncâ t sufletul să nu-1 cunoască ş i, câ nd pierde harul, sufletul tâ njeş te cu putere după el ş i-1 caută cu lacrimi. Dacă niş te pă rinţ i ş i-ar pierde copilul preaiubit, cum l-ar mai că uta peste tot ca să -1 gă sească! Dar sufletul care iubeş te pe Dumnezeu î l caută pe Domnul cu mult mai multă neliniş te ş i putere, aş a î ncâ t nu-ş i poate aduce aminte nici de pă rinţ i, nici de cei dragi.

Slavă Domnului că ne dă să î nţ elegem venirea harului ş i ne î nvaţ ă să cunoaş tem pentru ce vine harul ş i pentru ce se pierde. Sufletul celui ce pă zeş te toate poruncile va simţ i î ntotdeauna harul, chiar dacă e puţ in. Dar el se pierde uş or pentru slava deş artă, pentru un singur gâ nd de mâ ndrie. Putem să postim mult, să ne rugă m mult, să facem mult bine, dar dacă pentru aceasta vom că dea î n slavă deş artă, vom fi asemenea unui chimval care ră sună, dar î nă untru e gol [Co 13, 1]. Slava deş artă face sufletul gol pe dină untru ş i e nevoie de multă experienţ ă ş i de o î ndelungată luptă pentru a o birui. î n mă nă stire am cunoscut din experienţ ă ş i din Scripturi vă tă marea slavei deş arte, ş i acum, ziua ş i noaptea, cer de la Domnul smerenia lui Hris-tos. Aceasta e o ş tiinţ ă mare ş i neî ncetată.

Ră zboiul nostru e ş i crud, ş i greu, ş i totodată simplu. Dacă sufletul iubeş te smerenia, el sfă râ mă toate cursele vră jmaş ilor noş tri ş i ia toate î ntă riturile lor. î n lupta noastră duhovnicească trebuie să ne uită m de asemenea cu grijă să nu ne lipsească muniţ iile ş i proviziile. Muniţ iile sunt această smerenie a noastră, iar proviziile sunt harul dumnezeiesc; dacă le pierdem, duş manii ne biruiesc.

Ră zboiul e crâ ncen, dar numai pentru cei mâ ndri: pentru cei smeriţ i, dimpotrivă, el este uş or, pentru că ei î l iubesc pe Domnul, iar El le dă o armă puternică: harul Duhului Sfâ nt, de care vră jmaş ii noş tri se tem, fiindcă î i arde cu focul lui.

Iată o cale scurtă ş i uş oară spre mâ ntuire: Fii ascultă tor, î nfrâ nat, nu osâ ndi, pă zeş te-ţ i mintea ş i inima de gâ ndurile cele rele ş i gâ ndeş te că toţ i oamenii sunt buni ş i Domnul î i iubeş te. Pentru acest gâ nd smerit, harul Duhului Sfâ nt va via î ntru tine ş i vei zice: „Milostiv este Domnul! ”

Dar dacă osâ ndeş ti, murmuri ş i-ţ i place să -ţ i faci voia, atunci chiar dacă te rogi mult, sufletul tă u să ră ceş te ş i spui: „Domnul m-a uitat”. Dar nu Domnul te-a uitat pe tine, ci tu ai uitat că trebuie să te smereş ti, ş i pentru aceasta harul lui Dumnezeu nu viază î n sufletul tă u; el intră î nsă cu uş urinţ ă î n sufletul smerit ş i î i dă pacea ş i odihna î n Dumnezeu. Maica Domnului a fost mai smerită decâ t toţ i ş i de aceea o preamă resc cerul ş i pă mâ ntul; ş i oricine se smereş te va fi preamă rit de Dumnezeu ş i va vedea slava Domnului.

Duhul Sfâ nt este dulce ş i plă cut pentru suflet ş i trup. El ne dă să cunoaş tem iubirea lui Dumnezeu, ş i iubirea aceasta este de la Duhul Sfâ nt.

Lucru minunat: prin Duhul Sfâ nt omul cunoaş te pe Domnul, Ziditorul lui; ş i fericiţ i cei ce slujesc Lui, pentru că El a zis: „Acolo unde sunt Eu, va fi ş i slujitorul Meu” ş i „va vedea slava Mea” [In 12, 26; 17, 24].

Dacă î ncă aici pe pă mâ nt e aş a, cu câ t mai mult î l iubesc pe Domnul ş i-L slă vesc î n Duhul Sfâ nt sfinţ ii î n ceruri; ş i iubirea aceasta e de negră it.

Sufletul care a cunoscut pe Duhul Sfâ nt î nţ elege ce scriu.

Pentru ce î nsă ne iubeş te atâ t de mult Domnul? Toţ i suntem pă că toş i [Rm 3, 23], iar „lumea î ntreagă î n ră u zace”, cum spune Ioan Teologul [In 5, 19]. Pentru ce ne iubeş te deci?

Domnul î nsuş i este numai iubire [cf. In 4, 8].

Aş a cum soarele î ncă lzeş te tot pă mâ ntul, aş a ş i harul Duhului Sfâ nt î ncă lzeş te sufletul să iubească pe Domnul, iar el tâ njeş te după El ş i-L caută cu lacrimi.

Cum să nu te caut? Tu te-ai ară tat î n chip neî nţ eles sufletului meu ş i l-ai î nrobit cu iubirea Ta, ş i harul Duhului Sfâ nt a desfă tat sufletul meu ş i e cu neputinţ ă pentru el să -1 uite.

Cum să uită m pe Domnul, câ nd El este î n noi? Apostolul a propovă duit noroadelor zicâ nd: „Pâ nă câ nd Hristos va lua chip î ntru voi” [Ga 4, 19].

O, dacă ar cunoaş te toată lumea pe Hristos ş i câ t de mult ne iubeş te ş i câ t de dulce e această iubire ş i cum toate puterile cereş ti se hră nesc din ea ş i cum toate viază prin Duhul Sfâ nt ş i cum este preamă rit Domnul pentru pă timirile Lui ş i cum î l slă vesc toţ i sfinţ ii! Ş i slava aceasta nu va avea sfâ rş it.

Domnul Se bucură de sufletul ce se pocă ieş te î ntru smerenie ş i î i dă harul Duhului Sfâ nt. Ş tiu cum un frate sub ascultare a primit pe Duhul Sfâ nt după ş ase luni de mă nă stire; alţ ii L-au primit după zece ani, iar alţ ii au tră it patruzeci de ani ş i chiar mai mult, î nainte de a cunoaş te harul. Dar nimeni n-a putut ţ ine acest har, pentru că nu suntem smeriţ i.

Cuviosul Serafim [din Sarov] avea două zeci ş i ş apte de ani câ nd a vă zut pe Domnul; ş i sufletul să u 1-a î ndră git î ntr-atâ t pe Dumnezeu, că s-a schimbat cu totul de la dulceaţ a Duhului Sfâ nt; mai tâ rziu, î nţ elegâ nd că acest har nu mai era cu el, s-a dus î n pustie ş i a stat vreme de trei ani pe o stâ ncă rugâ ndu-se: „Dumnezeule, milostiv fii mie, pă că tosului! ”

Sufletul care a cunoscut pe Dumnezeu prin Duhul Sfâ nt se avâ ntă spre El; amintirea Lui î l atrage cu putere ş i el uită lumea, iar câ nd î ş i aduce din nou aminte de lume, doreş te fierbinte acelaş i har pentru toţ i ş i se roagă pentru î ntreaga lume. Duhul Sfâ nt î nsuş i î l atrage să se roage ca toţ i oamenii să se pocă iască ş i să cunoască pe Dumnezeu, câ t de milostiv este.

Să ne smerim, fraţ ilor, ş i Domnul ne va iubi. Că Domnul ne iubeş te, o ş tim după harul pe care Domnul î l dă sufletului. Câ nd harul e î n suflet, fie ş i numai puţ in, atunci sufletul iubeş te pe Domnul ş i pe aproapele ş i are pace î n- tru sine. Dar este o iubire î ncă ş i mai mare, ş i atunci su- flerul uită lumea î ntreagă.

Fericit cel ce nu pierde harul lui Dumnezeu, ci se î nalţ ă din putere î n putere. Eu î nsă am pierdut harul, dar Domnul a avut multă milă de mine ş i, mi-a dat să gust un har î ncă ş i mai mare, după singură milostivirea Sa.

Neputincios este sufletul! Lipsiţ i de harul dumnezeiesc, suntem asemenea dobitoacelor, dar prin har, omul e mare la Dumnezeu.

Oamenii pun mare preţ pe ş tiinţ ele pă mâ nteş ti sau pe cunoş tinţ a î mpă raţ ilor pă mâ nteş ti ş i se bucură dacă sunt î mpreună cu ei, dar lucrul cu adevă rat mare e a cunoaş te pe Domnul ş i voia Sa.

Din toate puterile voastre, fraţ ilor, smeriţ i sufletele voastre, ca Domnul să le iubească ş i să le dea mila Sa. Dar el nu va ră mâ ne î n noi dacă nu-i vom iubi pe vră jmaş i.

Prin Duhul Sfâ nt sufletul meu a cunoscut pe Domnul ş i de aceea î mi este uş or ş i plă cut să mă gâ ndesc Ia El ş i la lucrurile lui Dumnezeu; dar fă ră Duhul Sfâ nt sufletul e mort, chiar dacă ar avea toată ş tiinţ a lumii.

Dacă oamenii ar ş ti că există o ş tiinţ ă duhovnicească, ar lepă da toate ş tiinţ ele ş i tehnicile lor, ş i ar vedea numai pe Domnul. Frumuseţ ea Lui î nrobeş te sufletul ş i acesta este atras spre El, doreş te să fie veş nic î mpreună cu El ş i nu mai vrea nimic altceva. El se uită la toate î mpă ră ţ iile pă mâ ntului ca la niş te nori care trec pe cer.

Domnul a zis: „Eu sunt î n Tată l ş i Tată l este î n Mine” ş i: „voi î n Mine ş i Eu î n voi” [In 14, 20]. Sufletul nostru simte că Domnul este î n noi, ş i de aceea nu-L poate uita nici mă car un minut.

Ce milă! Domnul vrea ca noi să fim î n El ş i î n Tată l.

Dar ce am fă cut pentru Tine, Doamne, sau cu ce Ţ i-am plă cut, ca Tu să vrei să fii î n noi ş i noi să fim î ntru Tine? Prin pă catele noastre noi te-am ţ intuit pe cruce ş i Tu vrei ca noi să fim cu Tine? Câ t de mare e mila Ta, ş i eu o vă d revă rsâ ndu-se peste mine. Sunt vrednic de iad ş i de toate chinurile, dar Tu mi-ai dat harul Duhului Sfâ nt.

Iar dacă Tu mi-ai dat mie, pă că tosului, să Te cunosc prin Duhul Sfâ nt, atunci Te rog, Doamne, dă tuturor noroadelor să Te cunoască pe Tine.

⇐ Предыдущая 5 6 7 8 91011 12 13 14 Следующая ⇒