Despre smerenie

Acum sunt puţ ini „stareţ i” [„bă trâ ni iscusiţ i”] care să cunoască iubirea Domnului pentru noi ş i să cunoască lupta cu vră jmaş ii ş i că, pentru a-i birui, e nevoie de smerenia lui Hristos.

Domnul iubeş te atâ t de mult pe om, î ncâ t î i dă darurile Sfâ ntului Duh, dar pâ nă câ nd sufletul se î nvaţ ă să pă streze harul, se chinuie mult.

Î n primul an după ce am primit pe Duhul Sfâ nt, gâ ndeam: „Domnul mi-a iertat pă catele: harul dă mă rturie de aceasta; de ce mai am nevoie? ”. Dar nu trebuie să gâ ndim aş a. Chiar dacă pă catele ne-au fost iertate, toată viaţ a trebuie să ne aducem aminte de ele ş i să ne î ntristă m, ca să pă zim zdrobirea [inimii]. N-am fă cut aş a ş i am î ncetat zdrobirea ş i mult am fost hă rţ uit de demoni. Eram nedumerit de ce se fă cea cu mine ş i-mi spuneam: „Sufletul meu cunoaş te pe Domnul ş i iubirea Lui. Cum de-mi vin gâ nduri rele? ” Dar Domnului i S-a fă cut milă de mine ş i m-a î nvă ţ at El î nsuş i cum trebuie să mă smeresc: „Ţ ine mintea ta î n iad ş i nu deznă dă jduit” Ş i prin aceasta vră jmaş ii sunt biruiţ i. Dar de î ndată ce las mintea mea să iasă din foc, gâ ndurile rele câ ş tigă din nou putere.

Cel ce, asemenea mie, a pierdut harul, e bine să lupte curajos cu demonii. Cunoaş te că tu î nsuţ i eş ti vinovat: ai că zut î n mâ ndrie ş i slavă deş artă, ş i Domnul î ţ i dă să cunoş ti cu milostivire ce î nseamnă să fii î n Duhul Sfâ nt ş i ce î nseamnă să fi î n luptă cu demonii. Astfel sufletul î nvaţ ă prin experienţ ă vă tă mă rile mâ ndriei ş i fuge de slava deş artă, de laudele oamenilor ş i de gâ nduri. Atunci sufletul î ncepe să se vindece ş i să î nveţ e să pă streze harul. Cum să î nţ elegem dacă sufletul e să nă tos sau bolnav? Sufletul bolnav se mâ ndreş te, dar sufletul să nă tos iubeş te smerenia, aş a cum 1-a î nvă ţ at Duhul Sfâ nt, ş i dacă nu o cunoaş te î ncă, se socoteş te pe sine mai ră u decâ t toţ i.

Chiar dacă Domnul l-ar î nă lţ a la cer î n fiecare zi ş i i-ar ară ta toată slava cerească î n care se află El, ş i iubirea serafimilor, a heruvimilor ş i a tuturor sfinţ ilor, chiar ş i atunci, î nvă ţ at de experienţ ă, sufletul smerit va spune: „Tu, Doamne, î mi ară ţ i slava Ta pentru că iubeş ti zidirea Ta; mie î nsă dă -mi mai degrabă plâ ns ş i puterea de a-Ţ i mulţ umi. Ţ ie Ţ i se cuvine slavă î n cer ş i pe pă mâ nt, mie î nsă mi se cuvine să plâ ng pentru pă catele mele”. Altfel nu vei pă zi harul Duhului Sfâ nt pe care ţ i-l dă Domnul după mila Sa.

Domnului i s-a fă cut mare milă de mine ş i mi-a dat să î nţ eleg că trebuie să plâ ng toată viaţ a. Aceasta este calea Domnului. Ş i iată, acum scriu din milă faţ ă de oamenii care, asemenea mie, sunt mâ ndri ş i din această pricină se chinuie. Scriu ca ei să î nveţ e smerenia ş i să -ş i gă sească odihna î n Dumnezeu.

Unii zic că aceasta a fost câ ndva, de demult, dar că acum toate acestea s-au î nvechit; dar la Domnul, nimic nu trece niciodată, numai noi ne schimbă m, ne facem ră i ş i astfel pierdem harul; dar celui ce cere Domnul î i dă toate [Mt 7, 7-8], nu pentru că am merita aceasta, ci pentru că El este milostiv ş i ne iubeş te.

Scriu aceasta pentru că sufletul meu cunoaş te pe Domnul.

Mare lucru bun este a î nvă ţ a smerenia lui Hristos; cu ea viaţ a e uş oară ş i bucuroasă ş i toate se fac dragi inimii. Numai celor smeriţ i li Se arată pe Sine Domnul prin Duhui Sfâ nt dar, dacă nu ne smerim, nu vom vedea pe Dumnezeu. Smerenia e lumina î n care putem vedea Lumina-Dumnezeu, după cum se câ ntă: „î ntru lumina Ta vom vedea Lumina” [Ps 35, 10].

Domnul m-a î nvă ţ at să ţ in mintea î n iad ş i să nu dez-nă dă jduiesc ş i aş a sufletul meu se smereş te, dar aceasta nu este î ncă adevă rata smerenie, care e de nedescris. Câ nd sufletul vine la Domnul, se î nfricoş ează, dar câ nd vede pe Domnul, atunci se bucură nespus de frumuseţ ea slavei Lui, iar iubirea lui Dumnezeu ş i dulceaţ a Duhului Sfâ nt î l fac să uite cu desă vâ rş ire pă mâ ntul. Aş a este raiul Domnului. Toţ i vor fi î n iubire ş i de la smerenia lui Hristos toţ i vor fi bucuroş i să -i vadă pe ceilalţ i mai presus decâ t ei î nş iş i. Smerenia lui Hristos să lă ş luieş te î n cei mici: ei sunt bucuroş i că sunt mici. Aş a mi-a dat să î nţ eleg Domnul.

Rugaţ i-vă pentru mine toţ i sfinţ ii, ca sufletul meu să î nveţ e smerenia lui Hristos; sufletul meu î nsetează după ea, dar nu o poate avea ş i cu lacrimi o caut, ca un copil mic ce s-a pierdut de mama lui:

„Unde eş ti Tu, Domnul meu? Te-ai ascuns de sufletul meu ş i cu lacrimi Te caut.

Doamne, dă -mi puterea de a mă smeri î naintea mă reţ iei Tale.

Doamne, Ţ ie Ţ i se cuvine slavă î n cer ş i pe pă mâ nt, mie î nsă, micuţ ei Tale zidiri, dă ruieş te-mi smeritul Tă u Duh.

Mă rog bună tă ţ ii Tale, Doamne, priveş te asupra mea din î nă lţ imea slavei Tale ş i dă -mi puterea de a Te slă vi ziua ş i noaptea, că ci sufletul meu s-a î ndră gostit de Tine prin Duhul Tă u Cel Sfâ nt ş i tâ njesc după Tine ş i cu lacrimi Te caut.

Doamne, dă -ne Duhul Sfâ nt; prin El Te vom slă vi ziua ş i noaptea, că ci dacă trupul nostru e neputincios, Duhul Tă u e vioi, El dă sufletului puterea de a Te sluji cu râ vnă ş i î ntă reş te mintea î n iubirea Ta ş i o odihneş te î ntru Tine cu o odihnă desă vâ rş ită ş i nu mai vrea să se gâ ndească la nimic altceva decâ t la iubirea Ta.

Milostive Doamne, duhul meu neputincios nu poate ajunge la Tine, de aceea Te chem ca ş i regele Avgar: Vino ş i tă mă duieş te-mi ră nile gâ ndurilor mele pă că toase, ş i Te voi lă uda ziua ş i noaptea ş i Te voi propovă dui oamenilor, ca toate noroadele să ş tie că Tu, Doamne, ca ş i odinioară, să vâ rş eş ti minuni, ierţ i pă cate, sfinţ eş ti ş i dai viaţ ă. ”

E o mare deosebire î ntre omul simplu care a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfâ nt, ş i omul, chiar foarte mare, care n-a cunoscut harul Sfâ ntului Duh.

E o mare deosebire î ntre a crede numai că Dumnezeu există cunoscâ ndu-L din natură sau din Scripturi, ş i a cunoaş te pe Domnul prin Duhul Sfâ nt.

Î n cel ce a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfâ nt, duhul arde ziua ş i noaptea de iubire pentru Dumnezeu ş i sufletul lui nu se poate să se alipească de nimic pă mâ ntesc.

Sufletul care n-a fă cut experienţ a dulceţ ii Duhului Sfâ nt se bucură de slava deş artă a acestei lumi, de bogă ţ ii sau de putere; dar sufletul care L-a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfâ nt, tâ njeş te numai după Domnul, iar bogă ţ iile ş i slava lumii nu î nseamnă nimic pentru el.

Sufletul care a gustat Duhul Sfâ nt î l deosebeş te după gust; că ci scris este: „Gustaţ i ş i vedeţ i că bun este Domnul” [Ps 33, 9]. David a cunoscut aceasta din experienţ ă, dar ş i acum Domnul dă robilor Lui să cunoască din experienţ ă harul Lui ş i î i va î nvă ţ a aceasta pe robii Să i pâ nă la sfâ rş itul veacurilor.

Cine a cunoscut pe Dumnezeu prin Duhul Sfâ nt, acela a î nvă ţ at de la El smerenia, s-a asemă nat î nvă ţ ă torului să u, Hristos Fiul lui Dumnezeu, ş i a ajuns asemenea Lui.

„Doamne, dă -ne darul sfintei Tale smerenii!

Doamne, dă -ne î n dar smeritul Tă u Duh Sfâ nt, că ci ai venit să mâ ntuieş ti pe oameni ş i să -i î nalţ i la cer ca să vadă slava Ta. ”

O, smerenie a lui Hristos! Te cunosc dar nu te pot dobâ ndi. Roadele tale sunt dulci, că ci nu sunt pă mâ nteş ti.

Câ nd sufletul e abă tut, cum să se aprindă î n el foc, ca el să ardă de iubire î n tot ceasul? Acest foc este la Dumnezeu ş i Domnul a venit pe pă mâ nt ca să ne dea acest foc al harului Duhului Sfâ nt, ş i cine î nvaţ ă smerenia acesta î l are, că ci Domnul dă celui smerit harul Să u.

De multe osteneli ş i de multe lacrimi e nevoie pentru a ţ ine duhul smerit al lui Hristos, dar fă ră el se stinge î n suflet lumina vieţ ii ş i el moare. Trupul poate fi veş tejit repede prin post, dar nu e deloc uş or ca sufletul să se smerească aş a ca el să ră mâ nă mereu smerit, ş i nu e cu putinţ ă degrabă. Mă ria Egipteanca a luptat ş aptesprezece ani cu patimile ca ş i cu niş te fiare să lbatice ş i abia după aceea a gă sit odihnă, mă car că î ş i uscase repede trupul, fiindcă î n pustie n-avea nimic cu ce să se hră nească.

Noi ne-am î mpietrit cu totul ş i nu î nţ elegem ce e smerenia sau iubirea lui Hristos. E drept că această smerenie ş i această iubire nu se cunosc decâ t prin harul Duhului Sfâ nt, dar noi nu credem că e cu putinţ ă să -1 atragem la noi. Pentru aceasta e nevoie ca noi să -1 dorim din tot sufletul. Dar cum să doresc ceea ce n-am cunoscut? Puţ ină cunoaş tere avem noi toţ i ş i Duhul Sfâ nt miş că fiecare suflet să caute pe Dumnezeu.

O, cum trebuie rugat Domnul ca El să dea sufletului smerit pe Duhul Sfâ nt! Sufletul smerit are o mare odihnă, dar sufletul mâ ndru se chinuie pe sine î nsuş i. Omul mâ ndru nu cunoaş te iubirea lui Dumnezeu ş i e departe de Dumnezeu. Se fă leş te pentru că e bogat sau î nvă ţ at sau slă vit, dar nu cunoaş te, nenorocitul, să ră cia ş i că derea sa, pentru că nu cunoaş te pe Dumnezeu. Dar pe cel ce luptă î mpotriva mâ ndriei Domnul î l ajută să biruie această patimă.

Domnul a zis: „î nvă ţ aţ i de la Mine că sunt blâ nd ş i smerit cu inima” [Mt 11, 29]. Spre aceasta tâ njeş te sufletul meu ziua ş i noaptea ş i î l rog pe Dumnezeu, pe toţ i sfinţ ii din cer ş i pe voi toţ i, care cunoaş teţ i smerenia lui Hristos: Rugaţ i-vă pentru mine ca să se pogoare asupra mea duhul smereniei lui Hristos pe care sufletul meu î l doreş te cu la-crimi! Nu pot să nu-1 doresc, pentru că sufletul meu 1-a cunoscut prin Duhul Sfâ nt; dar am pierdut acest dar ş i, de aceea, sufletul meu tâ njeş te pâ nă la lacrimi.

Stă pâ ne mult milostive, dă -ne duh smerit ca sufletele noastre să -ş i gă sească odihna î n Tine!

Preasfâ ntă Maică a Domnului, dobâ ndeş te-ne, Milostivă, un duh smerit.

Sfinţ ilor toţ i, voi vieţ uiţ i î n ceruri ş i vedeţ i slava Domnului ş i duhul vostru se bucură - rugaţ i-vă ca ş i noi să fim î mpreună cu voi. Sufletul meu nă zuieş te ş i el să vadă pe Domnul ş i tâ njeş te după El î n smerenie, ca unul nevrednic de acest bine.

Milostive Doamne, î nvaţ ă -ne prin Duhul Sfâ nt smerenia Ta.

Mâ ndria nu lasă sufletul să o apuce pe calea credinţ ei. Necredinciosului î i dau acest sfat: Să zică: „Doamne, dacă exiş ti, luminează -mă ş i-Ţ i voi sluji din toată inima ş i din tot sufletul”. Ş i pentru acest gâ nd smerit ş i dispoziţ ie de a sluji lui Dumnezeu, Domnul î l va lumina negreş it. Dar să nu spună: „Dacă exiş ti, pedepseş te-mă ”, că ci dacă vine pedeapsa se poate să nu ai puterea de a mulţ umi lui Dumnezeu ş i să aduci pocă inţ ă.

Câ nd Domnul te luminează, atunci sufletul tă u simte pe Domnul; simte că Domnul 1-a iertat ş i î l iubeş te ş i cunoş ti aceasta din experienţ ă, ş i harul Duhului Sfâ nt va da mă rturie î n sufletul tă u de mâ ntuirea ta ş i atunci vei voi să strigi tare lumii î ntregi: „Câ t de mult ne iubeş te Domnul! ”

Pâ nă câ nd nu L-a cunoscut pe Domnul, Apostolul Pavel L-a prigonit, dar câ nd L-a cunoscut, a stră bă tut lumea î ntreagă propovă duind pe Hristos.

Dacă Domnul nu ne face cunoscut prin Duhul Sfâ nt câ t de mult ne iubeş te, omul nu poate să o ş tie, că ci e cu neputinţ ă pentru mintea pă mâ ntească să î nţ eleagă din ş tiinţ ă ce fel de iubire are Domnul pentru oameni.

Dar ca să te mâ ntuieş ti trebuie să te smereş ti, pentru că omul mâ ndru, chiar dacă ar fi bă gat cu de-a sila î n rai, nu ş i-ar gă si acolo odihna, ar fi nemulţ umit ş i ar spune: „De ce nu sunt pe primul loc? ” Dar sufletul smerit e plin de iubire ş i nu caută î ntâ ietă ţ i, ci doreş te binele pentru toţ i ş i se mulţ umeş te cu orice.

Cel stă pâ nit de slavă deş artă sau se î nspă imâ ntă de demoni, sau se aseamă nă lor; dar nu trebuie să ne î nspă imâ ntă m de demoni, ci de slava deş artă ş i trufie, că ci prin ele se pierde harul.

Cine vorbeş te cu demonii î ş i î ntinează mintea, dar mintea celui ce ră mâ ne î n rugă ciune e luminată de Domnul.

Domnul ne iubeş te mult, dar noi toţ i că dem pentru că nu avem smerenie. Pentru a pă stra smerenia, trebuie să omoram trupul ş i să primim Duhul lui Hristos [Rm 8, 13].

Sfinţ ii au dus lupte crâ ncene cu demonii ş i i-au biruit prin smerenie, rugă ciune ş i post.

Cine s-a smerit pe sine î nsuş i, acela i-a biruit pe vră jmaş i.

Ce trebuie fă cut pentru a avea pace î n suflet ş i î n trup?

Pentru aceasta trebuie să iubeş ti pe toţ i oamenii ca pe tine î nsuţ i ş i să fii gata de moarte î n fiecare ceas. Câ nd sufletul î ş i aduce aminte de moarte, el ajunge la smerenie ş i se predă cu totul voii lui Dumnezeu ş i doreş te să fie î n pace cu toţ i ş i să iubească pe toţ i oamenii.

Câ nd pacea lui Hristos vine î n suflet, atunci el este bucuros să ş adă ca Iov pe gunoi ş i să -i vadă pe ceilalţ i î n slavă; atunci sufletul se bucuros că e mai ră u decâ t toţ i. Taina acestei smerenii a lui Hristos e mare ş i cu neputinţ ă de dezvă luit. Din iubire sufletul doreş te fiecă rui om mai mult bine decâ t pentru sine î nsuş i ş i se bucură câ nd vede că alţ ii stau mai bine decâ t el ş i se î ntristează câ nd î i vede că sunt chinuiţ i.

Rugaţ i-vă pentru mine toţ i sfinţ ii ş i toate noroadele, ca să vină la mine sfâ nta smerenie a lui Hristos.

Domnul iubeş te pe oameni, dar î ngă duie î ntristă ri, ca oamenii să -ş i cunoască neputinţ a ş i să se smerească ş i, pentru smerenia lor, să primească pe Duhul Sfâ nt, iar cu Duhul Sfâ nt toate sunt bune, toate sunt pline de bucurie, toate sunt frumoase.

Dacă cineva e chinuit mult de să ră cie ş i de boală ş i nu se smereş te, se chinuie fă ră folos. Dar cine se smereş te,, acela va fi mulţ umit de soarta lui, oricare ar fi ea, pentru că Domnul e bogă ţ ia ş i bucuria lui, ş i toţ i oamenii vor fi uimiţ i de frumuseţ ea sufletului să u.

Tu zici: „Viaţ a mea e tare amară ”. Dar eu î ţ i voi spune sau mai degrabă Domnul î nsuş i î ţ i spune: „Smereş te-te ş i vei vedea că nenorocirile tale se vor preface î n odihnă aş a î ncâ t te vei minuna ş i vei spune: „De ce mă chinuiam ş i î ntristam atâ t altă dată? ””.

Acum î nsă te bucuri pentru că te-ai smerit ş i harul lui Dumnezeu a venit; acum, chiar dacă ai ş edea singur î n să ră cie, bucuria nu te va pă ră si, pentru că ai î n suflet pacea despre care a zis Domnul: „Pacea Mea dau vouă ” [In 14, 27]. Aş. i fiecă rui suflet smerit Domnul î i dă pace.

Sufletul celui smerit e ca marea: dacă arunci o piatră î n mare, ea tulbură pentru un minut faţ a apelor, după care se scufundă î n adâ ncuri.

Aş a se cufundă ş i î ntristă rile î n inima celui smerit, că ci puterea Domnului e cu el.

Unde locuieş ti tu, suflet smerit? Cine viază î ntru tine? Ş i cu ce te-aş putea asemă na?

Tu arzi limpede ca soarele, dar nu te mistui ş i î ncă lzeş ti pe toţ i cu că ldura ta.

Al tă u este pă mâ ntul celor blâ nzi, după cuvâ ntul Domnului.

Tu eş ti asemenea unei gră dini î n floare î n mijlocul că reia e o preafrumoasă casă î n care î i place Domnului să locuiască.

Pe tine te iubesc cerul ş i pă mâ ntul.

Pe tine te iubesc sfinţ ii apostoli, prorocii, sfinţ ii ierarhi ş i cuvioş ii.

Pe tine te iubesc î ngerii, serafimii ş i heruvimii.

Pe tine te iubeş te, î n smerenia ei, Preacurata Maică a Domnului.

Pe tine te iubeş te ş i de tine se bucură Domnul.

Sufletului mâ ndru nu Se arată Domnul. Chiar dacă ar î nvă ţ a toate că rţ ile, sufletul mâ ndru nu va cunoaş te niciodată pe Domnul, fiindcă mâ ndria lui nu lasă loc î n el pentru harul Sfâ ntului Duh, iar Dumnezeu e cunoscut numai prin Duhul Sfâ nt.

Luminaţ i prin Botez, oamenii cred î n Dumnezeu, dar sunt unii care î l ş i cunosc. E bine să crezi î n Dumnezeu, dar să cunoş ti pe Dumnezeu, iată fericirea. Desigur, ş i cei ce cred sunt fericiţ i, după cum a zis Domnul Apostolului Toma: „Pentru că M-ai vă zut ş i M-ai pipă it, crezi, dar fericiţ i cei ce n-au vă zut ş i au crezut” [In 20, 29].

Dacă vom fi smeriţ i, atunci după iubirea Lui, Domnul ne va face cunoscute toate, ne va descoperi toate tainele, dar vai nouă dacă nu ne smerim, ne mâ ndrim ş i, că zâ nd î n slava deş artă, ne golim ş i ne chinuim ş i pe noi î nş ine ş i pe ceilalţ i.

Deş i e milostiv, pentru mâ ndrie Domnul lasă sufletul să flă mâ nzească ş i nu-i dă harul câ tă vreme n-a î nvă ţ at smerenia. Aş fi pierit de pă cate ş i de multă vreme aş fi fost î n iad, dacă n-ar fi avut milă de mine Domnul ş i Preacurata Nă scă toare de Dumnezeu. O, câ t de blâ nd ş i paş nic e glasul Lui, glas ceresc cum pe pă mâ nt nu auzim niciodată. Ş i iată, acum scriu cu lacrimi despre Domnul Cel Milostiv ca despre propriul meu Tată. Dulce este sufletului să fie î mpreună cu Domnul; această fericire Adam a gustat-o î n rai, câ nd vedea pe Domnul faţ ă că tre faţ ă ’, dar sufletul nostru simte ş i el că El este cu noi, aş a cum a fă gă duit: „Iată, Eu sunt cu voi î n toate zilele pâ nă la sfâ rş itul veacurilor” [Mt 28, 20].

Domnul este cu noi. Ce-am putea dori mai mult? Domnul 1-a zidit pe om ca el să tră iască veş nic î n El ş i să fie fericit, ca noi să fim cu El ş i î n El. Domnul vrea să fie El î nsuş i cu noi ş i î n noi. Domnul e bucuria ş i veselia noastră; dar câ nd, prin mâ ndrie, ne depă rtă m de Domnul, atunci ne predă m pe noi î nş ine chinului: jalea, urâ tul ş i gâ ndurile rele ne sfâ ş ie.

Doamne, î ndreptează -ne cum î ndreptează pruncii ei o mamă iubitoare. Dă fiecă rui suflet să cunoască bucuria venirii Tale ş i puterea ajutorului Tă u. Ră coreş te sufletele chinuite din poporul Tă u ş i î nvaţ ă -ne pe noi toţ i să Te cunoaş tem prin Duhul Sfâ nt. Se chinuie pe pă mâ nt sufletul omenesc, Doamne, ş i prin minte nu se poate î ntă ri î ntru Tine cu mintea, pentru că nu Te cunoaş te pe Tine ş i bună tatea Ta. Mintea noastră e î ntunecată de grijile pă mâ nteş ti ş i nu putem simţ i plină tatea iubirii Tale. Lumi-nează -ne Tu! Toate sunt cu putinţ ă milostivirii Tale. Tu ai zis î n Sfâ nta Ta Evanghelie „că morţ ii vor auzi glasul Fiului Omului ş i vor î nvia” [In 5, 25]. Fă acum aş a ca sufletele noastre moarte să audă glasul Tă u ş i să î nvie î n bucurie.

Zi, Doamne, lumii: „Iertate sunt vouă, tuturor, pă catele voastre” [Mt 9, 2; Le 5, 20] ş i iertate vor fi.

Sfinţ eş te-ne, Doamne, ş i toţ i se vor sfinţ i prin Duhul Sfâ nt, ş i toate noroadele Tale Te vor slă vi pe pă mâ nt ş i voia Ta va fi pe pă mâ nt ca ş i î n cer, că ci la Tine toate sunt cu putinţ ă.

Omul mâ ndru se teme de reproş uri, dar cel smerit nicidecum. Cine a dobâ ndit smerenia lui Hristos doreş te totdeauna să i se facă reproş uri, primeş te cu bucurie ocă rile ş i se î ntristează câ nd este lă udat. Dar aceasta nu este decâ t primul î nceput al smereniei. Câ nd sufletul cunoaş te prin Duhul Sfâ nt câ t de blâ nd ş i smerit e Domnul, atunci se vede pe sine î nsuş i mai ră u decâ t toţ i pă că toş ii ş i se bucură să stea pe gunoaie î n zdrenţ e ca Iov ş i să vadă pe oameni î n Duhul Sfâ nt stră lucitori ş i asemenea lui Hristos.

Dă, Milostive Doamne, tuturor să guste smerenia lui Hristos care e de nedescris ş i atunci sufletul nu va mai dori nimic, ci va tră i veş nic î n smerenie, iubire ş i blâ ndeţ e.

Sufletul meu tâ njeş te după Tine, Doamne: Tu Ţ i-ai ascuns faţ a Ta de la mine ş i eu m-am tulburat, ş i sufletul meu doreş te de moarte să Te vadă din nou, pentru că Tu ai atras sufletul meu. Dacă Tu, Doamne, nu m-ai fi atras prin harul Tă u, n-aş fi putut să tâ njesc aş a după Tine, nici să Te caut cu lacrimi.

Cum va că uta ş i ce va că uta cel ce n-a cunoscut ş i n-a pierdut?

Câ nd tră iam î n lume, deş i mă gâ ndeam la Tine, nu o fă ceam î ntotdeauna, dar acum duhul meu arde pâ nă la lacrimi de dorinţ a de a Te vedea pe Tine, Lumina mea.

Tu m-ai î nvă ţ at prin milostivirea Ta. Te-ai ascuns de la mine, ca sufletul meu să î nveţ e smerenia, pentru că fă ră smerenie harul nu poate fi pă strat ş i atunci urâ tul chinuie ră u sufletul. Dar câ nd sufletul a î nvă ţ at smerenia, arunci nici urâ tul, nici î ntristarea nu se apropie de suflet, pentru că Duhul lui Dumnezeu î l bucură ş i veseleş te.

Mi-e milă de să rmanii oameni care nu cunosc pe Dumnezeu. Ei sunt mâ ndri că zboară, dar nu e nimic uimitor î n aceasta: ş i pă să rile zboară ş i slă vesc pe Dumnezeu. Dar omul, zidirea lui Dumnezeu, lasă pe Ziditorul lui. Dar gâ n-deş te-te cum vei sta î naintea lui Dumnezeu la î nfricoş ata Sa Judecată? Unde vei fugi ş i unde te vei ascunde de Faţ a lui Dumnezeu?

Mă rog mult lui Dumnezeu pentru voi, ca toţ i să vă mâ ntuiţ i ş i să vă bucuraţ i veş nic î mpreună cu î ngerii ş i sfinţ ii. Ş i vă rog: pocă iţ i-vă ş i smeriţ i-vă, bucuraţ i pe Domnul Care vă aş teaptă cu dor ş i milă. Sufletului pe care-L iubeş te.

Domnul î i dă î ntristare pentru norod, ca el să se roage cu lacrimi; ş i sufletul meu e bolnav ş i se roagă mult pentru voi. Slavă Domnului ş i milostivirii Sale, pentru că nouă, robilor Lui pă că toş i, ni Se arată prin Duhul Sfâ nt, ş i sufletul î l cunoaş te mai bine decâ t pe propriul lui tată, pentru că pe tată l nostru î l vedem î n afara noastră, dar Duhul Sfâ nt pă trunde tot sufletul, precum ş i mintea ş i trupul.

Fericit sufletul smerit; î l iubeş te pe el Domnul.

Pe sfinţ ii cei smeriţ i î i fericesc tot cerul ş i pă mâ ntul, ş i Domnul le dă slava de a fi î mpreună cu El: „Unde voi fi Eu, acolo va fi sluga Mea” [In 12, 26].

Maica Domnului e mai presus decâ t toţ i î n smerenie, de aceea o fericesc pe ea toate neamurile pe pă mâ nt ş i î i slujesc toate puterile cereş ti; ş i pe această Maică a Sa Domnul ne-a dat-o spre apă rare ş i ajutor.

Nimic nu e mai bun decâ t a vieţ ui î n smerenie ş i iubire; atunci î n suflet va fi mare pace ş i el nu se va ridica deasupra fratelui. Dacă vom iubi pe vră jmaş i, atunci mâ ndria nu va avea loc î n suflet, că ci î n iubirea lui Hristos nu este ridicare deasupra. Mâ ndria mistuie ca un foc tot ce-i bun, dar smerenia lui Hristos e de nedescris ş i dulce. Dacă oamenii ar ş ti aceasta, tot pă mâ ntul ar î nvă ţ a această ş tiinţ ă. Toată viaţ a, zi ş i noapte o î nvă ţ, dar nu pot să -i dau de cap. Sufletul meu se gâ ndeş te mereu: n-am atins î ncă ceea ce doresc ş i nu pot avea odihnă, dar cu smerenie vă rog, fraţ ilor, care cunoaş teţ i iubirea lui Hristos: Rugaţ i-vă pentru mine, ca să fiu izbă vit de duhul mâ ndriei ş i să se să lă ş lu-iască î ntru mine smerenia lui Hristos.

Sunt multe feluri de smerenie. Unul e ascultă tor ş i se î nvinuieş te pe sine î nsuş i î ntru toate; ş i aceasta e smerenie. Un altul se că ieş te pentru pă catele sale ş i se socoteş te nemernic î naintea lui Dumnezeu; ş i aceasta e smerenie. Dar alta e smerenia celui ce a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfâ nt; cunoaş terea ş i gustul celui ce a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfâ nt sunt altele.

Câ nd prin Duhul Sfâ nt sufletul vede câ t de blâ nd ş i smerit e Domnul, atunci se smereş te pe sine pâ nă la capă t. Ş i această smerenie e cu totul deosebită ş i nimeni nu o poate descrie. Dacă oamenii ar cunoaş te prin Duhul Sfâ nt ce fel de Domn avem, s-ar schimba cu toţ ii: bogaţ ii ar dis-preţ ui bogă ţ iile lor, savanţ ii ş tiinţ a lor, ocâ rmuitorii slava ş i puterea lor, ş i toţ i s-ar smeri ş i ar tră i î n mare pace ş i iubire, ş i mare bucurie ar fi pe pă mâ nt.

Câ nd sufletul se predă voii lui Dumnezeu, atunci î n minte nu mai e nimic afară de Dumnezeu ş i sufletul stă î naintea lui Dumnezeu cu mintea curată.

O, Doamne, î nvaţ ă -ne prin Duhul Tă u Cel Sfâ nt să fim ascultă tori ş i î nfrâ naţ i. Dă -ne duhul pocă inţ ei lui Adam ş i lacrimi pentru pă catele noastre. Dă -ne să Te slă vim ş i să -Ţ i mulţ umim î n veci. Tu ne-ai dat Preacuratul Tă u Trup ş i Sâ nge, ca noi să tră im veş nic î mpreună cu Tine ş i să fim acolo unde eş ti Tu, ş i să vedem slava Ta [In 6, 53-58; 17, 24].

Doamne, dă noroadelor î ntregului pă mâ nt să cunoască câ t de mult ne iubeş ti ş i ce viaţ ă minunată dai celor ce cred î ntru Tine.

⇐ Предыдущая 3 4 5 6 789 10 11 12 Следующая ⇒