Absurdităţi la minut

Notă din partea editorului original.

Publicăm astăzi ultima lucrare postumă a lui Tony de Mello, ABSURDITĂŢI LA MINUT.

În realitate, el a scris această carte după Înţelepciune la minut şi înainte de Rugăciunea broaştei. A trimis manuscrisul la editură, cu indicaţia de a fi publicat cât mai curând. Manuscrisul arăta exact aşa cum îl publicăm noi astăzi: fără titluri şi fără cuprins. Textul era tipărit, cu excepţia micului comentariu la prima povestire, care era scris de mână. Eram pe punctul de a publica lucrarea, când am primit o notă de la el, la sfârşitul anului 1986: „Scriu acum o altă carte, care se va numi Rugăciunea broaştei şi care trebuie să apară înainte de Absurdităţi la minut. Vă rog, trimiteţi-mi înapoi manuscrisul”.

În primele luni ale anului 1987, Tony a lucrat continuu la Rugăciunea broaştei. Dorea să termine manuscrisul înainte de plecarea lui la New York de la sfârşitul lui mai. Am discutat despre formatul cărţii timp de câteva ore. După ce a terminat lucrarea, l-am întrebat pe Tony ce se întâmplă cu manuscrisul intitulat Absurdităţi la minut. Mi-a spus că este gata şi că o să mi-l trimită de îndată ce se va întoarce din America. Urma să înceapă apoi lucrul la cartea despre Meditaţii.

Pe la orele 6.00 seara, i-am urat drum bun şi am plecat să prind trenul de înapoiere, către Gujarat. Două ore mai târziu, a plecat şi el la aeroport. A murit la Universitatea Fordham, în prima noapte a vizitei sale la New York, la data de 1 iunie 1987.

Nu ar fi crezut niciodată că se va întoarce atât de curând. Corpul lui a sosit în ţară în dimineaţa zilei de 13 iunie şi a fost înmormântat în aceeaşi seară în cimitirul Bisericii Sf. Petru din Bandra, acolo unde fusese botezat.

Între hârtiile lui s-au găsit trei manuscrise:

1. ABSURDITĂŢI LA MINUT, despre care ne-a spus că este „gata de tipar”, dar care nu avea titluri şi cuprins. Oare intenţiona să le adauge? Nu vom şti niciodată, dar este de bănuit că nu, de vreme ce mi-a spus că manuscrisul este „gata de tipar”.

2. Un manuscris cu Conferinţele din Izolare, şi el gata de tipar. Deşi nu mi-a pomenit niciodată de această carte, am publicat-o sub numele: Contactul cu Dumnezeu: Conferinţe din Izolare.

3. Manuscrisul neterminat al cărţii despre Meditaţii, pe care intenţiona să-l termine după întoarcerea lui din America şi pe care l-am publicat exact aşa cum ni l-a lăsat, sub titlul Chemarea iubirii.

Astăzi publicăm ultima lui carte, ABSURDITĂŢI LA MINUT, cea care ar fi trebuit publicată după Rugăciunea broaştei. O publicăm exact aşa cum ne-a lăsat-o, fără titluri şi fără cuprins, numai povestirile, una după alta, în ordinea în care le-a scris.

— Omul spune prostii, a afirmat vizitatorul după ce l-a auzit vorbind pe Maestru.

Discipolul i-a răspuns:

— Şi tu ai spune prostii dacă ai fi nevoit să vorbeşti despre Inexprimabil.

Cu litere de mână:

Când vizitatorul i-a relatat Maestrului părerea sa, acesta i-a răspuns:

— Toată lumea spune prostii. Penibili sunt doar cei care o fac la modul solemn (care se iau în serios).

Maestrul din aceste povestioare nu se referă la o persoană anume. El poate fi în egală măsură un guru hindus, un roshi zen, un înţelept taoist, un rabin evreu, un călugăr creştin sau un mistic sufit. El poate fi deopotrivă Lao Tse, Socrate, Buddha, Iisus, Zarathustra sau Mohamed. Învăţăturile sale sunt la fel de valabile în secolul XX cum erau în secolul VII î. Ch. Ele nu aparţin mai mult Occidentului decât Orientului, sau invers. Contează oare cu adevărat toate aceste antecedente istorice? La urma urmei, istoria nu reprezintă altceva decât o înregistrare a aparenţelor, în nici un caz Realitatea. Ea este o înşiruire a doctrinelor, nicidecum Tăcerea.

Orice anecdotă veţi alege dintre cele care urmează, citirea ei nu va dura mai mult de un minut. Limbajul Maestrului vi se va părea de multe ori ironic, exasperant, chiar absurd, câteodată. Aceasta, vai! Nu este o carte uşoară. Ea nu a fost scrisă pentru a instrui, ci pentru a Trezi. În paginile ei (dar nu în cuvintele tipărite, nici măcar în povestioarele ca atare, ci în spiritul ei, în atmosfera pe care o creează) este ascunsă o Înţelepciune care nu poate fi tradusă în cuvinte omeneşti. Pe măsură ce veţi citi paginile tipărite şi vă veţi lupta cu limbajul criptic al Maestrului, este posibil să experimentaţi fără să vă daţi seama Învăţătura Secretă care se ascunde în spatele acelui limbaj, fiind astfel Treziţi, transformaţi. Acesta este înţelesul Înţelepciunii: acela de a fi transformat fără nici cel mai mic efort din partea dumneavoastră; de a fi transformat – credeţi sau nu – prin simpla trezire la realitatea de dincolo de cuvinte, care nu poate fi nici măcar atinsă de cuvinte.

Dacă veţi trăi fericirea de a fi astfel Trezit, veţi înţelege pe loc de ce adevăratul limbaj al Realităţii este cel care nu poate fi rostit, la fel cum adevărata acţiune este cea care nu este făcută, iar adevărata transformare este cea care nu presupune eforturi.

Atenţie:

Citiţi aceste povestiri în doze micuţe – câte una sau două o dată. O supradoză le va diminua puterea.

Pag. 1

Discipolul s-a adresat vizitatorului:

— Te avertizez că nu vei înţelege nimic din ceea ce va spune Maestrul dacă nu te vei afla în dispoziţia sufletească adecvată.

— Şi care este această dispoziţie?

— Aceea a unui student dornic să înveţe o limbă străină. Cuvintele pe care le rosteşte Maestrul îţi vor fi familiare, dar nu te lăsa înşelat; semnificaţia lor este complet străină.

Pag. 2

Maestrul putea să fie foarte critic atunci când considera că este cazul.

Era însă imposibil să te superi pe el, chiar dacă te mustra cu asprime. Întrebat cum reuşeşte acest lucru, el a răspuns:

— Depinde cum procedezi. Fiinţele umane sunt ca nişte flori; ele se deschid şi sunt receptive la roua care cade asupra lor, dar resping ploaia violentă.

Pag. 3

— Dacă doriţi să vă descoperiţi defectele, le-a spus într-o zi Maestrul discipolilor, observaţi ce anume vă irită la cei din jur.

El a povestit cum soţia sa a pus odată o cutie de bomboane pe un raft al dulapului din bucătărie, dar numai o oră mai târziu, a constatat că aceasta era deja mai uşoară. O parte din bomboane dispăruseră. Ea le-a găsit imediat, învelite în hârtie, în sacul cu lucruri al noii bucătărese. Nedorind să provoace o scenă, buna femeie a preferat să ia înapoi bomboanele şi să le pună în altă parte, departe de orice tentaţie.

După cină, bucătăreasa şi-a anunţat demisia, chiar în seara respectivă.

— De ce? Ce s-a întâmplat? A întrebat Maestrul.

— Nu vreau să lucrez pentru oameni care fură înapoi, a fost răspunsul ei sfidător.

Pag. 4

A doua zi, Maestrul a continuat cu povestea hoţului care a găsit pe uşa seifului pe care tocmai se pregătea să o arunce în aer următorul afiş: „Te rog, nu folosi dinamită. Seiful nu este încuiat. Tot ce ai de făcut este să întorci mânerul”.

Când a apăsat însă pe mâner, peste el a căzut un sac cu nisip, toate luminile s-au aprins şi în cartier au început să răsune sirenele.

Când Maestrul l-a vizitat pe hoţ la închisoare, acesta i s-a plâns cu amărăciune:

— Ce încredere să mai am de acum înainte în altă persoană?

Pag. 5

Când un oaspete s-a oferit să spele vasele după cină, Maestrul l-a întrebat:

— Eşti sigur că ştii cum să speli vasele?

Omul a protestat, afirmând că a făcut aşa ceva toată viaţa. Maestrul i-a ripostat:

— Nu aveam nici o îndoială că poţi să cureţi vasele. Mă îndoiam doar că ştii să le speli.

Mai târziu, el le-a explicat discipolilor săi:

— Există două feluri de a spăla vasele. Unul constă în a le spăla pentru a le curăţa; celălalt în a le spăla numai de dragul de a le spăla.

Discipolii tot nu au înţeles, aşa că el a continuat cu explicaţiile:

— Prima acţiune este moartă, căci în timp ce corpul spală vasele, mintea sa este fixată asupra obiectivului de a le curăţa. Cea de-a doua acţiune este vie, căci mintea se află exact acolo unde este corpul.

Pag. 6

— Iluminarea, a spus Maestrul, înseamnă să ştii exact unde te afli, în fiecare moment, lucru care nu este deloc uşor!

Ca să exemplifice, el a dat drept pildă pe un prieten al său, extrem de popular, care, deşi depăşise vârsta de 80 de ani, era încă invitat la o sumedenie de petreceri. Odată, l-a localizat la una din aceste petreceri şi l-a întrebat la câte fusese în seara respectivă.

— La şase, a răspuns bătrânul domn, fără să-şi ia ochii din carneţelul în care şi-i fixase.

— Ce faci? Te uiţi să vezi unde o să mergi în continuare? L-a întrebat el.

— Nu, a răspuns dinamicul personaj. Mă uit să văd unde mă aflu acum.

Pag. 7

Maestrul făcea alergie la ideologii.

— În orice război al ideilor, obişnuia el să spună, pierderile colaterale sunt oamenii obişnuiţi.

Mai târziu, el a explicat:

— Oamenii ucid pentru bani sau pentru putere. Dar cei mai cumpliţi criminali sunt cei care ucid pentru ideile lor.

Pag. 8

La o conferinţă, Maestrul a spus:

— Geniul unui compozitor poate fi găsit în notele muzicii sale, dar analiza notelor nu îi va revela geniul. Măreţia unui poet este oferită de cuvintele sale, dar studiul cuvintelor nu va dezvălui nimănui sursa inspiraţiei sale. Dumnezeu se revelează pe sine în creaţie, dar cercetând creaţia – oricât de minuţios – nu îl veţi găsi pe Dumnezeu mai mult decât aţi putea găsi sufletul cercetând trupul.

Au urmat apoi întrebările. Cineva din sală a întrebat:

— Atunci, cum îl putem găsi pe Dumnezeu?

— Privind creaţia, nu analizând-o.

— Şi cum trebuie să o privim?

— La fel ca ţăranul care a încercat să vadă frumuseţea apusului de soare, de care auzise atâtea, dar nu a descoperit decât soarele, nişte nori, cerul şi orizontul pământului, până când şi-a dat seama că frumuseţea nu este un „lucru”, ci un mod special de a privi. Degeaba îl veţi căuta pe Dumnezeu, dacă nu veţi înţelege că el nu poate fi văzut la fel ca un „lucru”. Pentru a-l vedea, este nevoie de un mod special de a privi, la fel ca cel al copiilor mici, a căror privire nu este distorsionată de doctrine şi de convingeri prefabricate.

Pag. 9

Tatăl uneia dintre femeile-discipol a intrat ca o furtună în camera în care Maestrul îşi ţinea conferinţa.

Ignorându-i ce desăvârşire pe cei prezenţi, el a strigat la fiica sa:

— Ţi-ai abandonat studiile la universitate ca să stai la picioarele acestui prost! Ce te-a învăţat el?

Fata s-a ridicat calmă, şi-a luat tatăl de mână, l-a scos afară şi i-a spus:

— Traiul alături de el m-a învăţat ceea ce nici o universitate nu ar fi putut să facă: să nu mă mai tem de tine şi să nu mă mai simt stânjenită de comportamentul tău dizgraţios.

Pag. 10

— De ce avem nevoie pentru a cunoaşte iluminarea? Au întrebat discipolii.

— Trebuie să descoperiţi ce anume poate cădea în apă fără să facă nici un val, ce anume se poate mişca printre copaci fără a scoate nici un sunet, ce anume poate călca pe un câmp fără a tulbura nici măcar un fir de iarbă.

După ce s-au gândit săptămâni la rând la cuvintele maestrului, discipolii s-au întors şi l-au întrebat, nedumeriţi:

— Care este acel lucru?

— Lucru? A sărit ca ars Maestrul. Dar nu este deloc un lucru!

— Atunci, este vorba de nimic?

— Aţi putea spune şi aşa.

— Atunci cum putem să-l căutăm?

— V-am spus eu să-l căutaţi? El poate fi descoperit, dar nu poate fi căutat. Insistaţi şi veţi găsi!

Pag. 11

La o masă de gală, Maestrul a auzit o actriţă ţinând un veritabil discurs despre horoscop.

El s-a aplecat către ea şi i-a spus:

— Nu credeţi în astrologie, nu-i aşa?

— Ei bine, a răspuns ea, eu cred în toate câte puţin.

Pag. 12

Cineva l-a întrebat pe Maestru dacă el crede în noroc.

— Evident, a răspuns el, cu un zâmbet în colţul ochilor. Cum altfel ne-am putea explica succesul celor pe care nu-i simpatizăm?

Pag. 13

Maestrul era necruţător cu cei care se complăceau în autocompătimire şi resentimente.

— Faptul că cineva a greşit faţă de tine nu ar însemna nimic, obişnuia să spună el, dacă nu ai insista atât să-ţi aminteşti acest lucru.

Pag. 14

Maestrul a povestit odată cazul unei femei care a făcut plângere la poliţie pe motiv că a fost violată:

— Descrieţi-l pe bărbat, i-a spus poliţistul.

— Ei bine, mai întâi de toate trebuie să precizez că era un idiot!

— Un idiot, doamnă?

— Da. Habar n-avea să facă dragoste, aşa că a trebuit să-l învăţ!

Discipolii s-au amuzat la început, dar au redevenit serioşi când Maestrul a continuat:

— Ori de câte ori sunteţi insultaţi, încercaţi să vedeţi în ce fel puteţi să-l ajutaţi pe cel care vă insultă.

Acest îndemn a stârnit o furtună de proteste, aşa că Maestrul a adăugat:

— Credeţi că vă poate insulta cineva dacă voi refuzaţi să vă simţiţi insultaţi?

Pag. 15

Întrebat cum trebuie folosită Scriptura, Maestrul a povestit de perioada când era profesor de şcoală şi le-a pus elevilor următoarea întrebare:

— Cum puteţi stabili înălţimea unei clădiri cu ajutorul unui barometru aneroid?

Un elev isteţ a răspuns:

— Aş putea coborî barometrul atârnat de o sfoară, măsurând apoi sfoara.

„Inteligent, deşi ignorant”, a fost comentariul sec al Maestrului.

După care a adăugat:

— La fel de inteligenţi, dar şi de ignoranţi, sunt cei care îşi storc creierii pentru a înţelege Scriptura, care poate fi la fel de uşor înţeleasă de creier cum poate fi apusul soarelui pe mare sau murmurul vântului nopţii prin frunzişul copacilor.

Pag. 16

— Oamenii nu doresc să renunţe la gelozie şi anxietate, la resentimente şi vinovăţie, căci aceste emoţii negative le dau sentimentul că trăiesc, că sunt vii, a spus Maestrul.

Iată cum a ilustrat el această idee:

Poştaşul local a luat-o pe scurtătură cu bicicleta, direct pe o pajişte. Pe la jumătatea distanţei, el a fost reperat de un taur, care a început să-l urmărească. Bietul om de-abia a reuşit să ajungă până la gardul despărţitor.

— Aproape că te-a înhăţat, nu-i aşa? I-a spus Maestrul, care urmărise întreaga scenă.

— Mda, a răspuns pufnind omul, aproape că mă înhaţă de fiecare dată!

Pag. 17

Un om de ştiinţă a venit să protesteze, susţinând că dispreţul Maestrului faţă de concepte, prin comparaţie cu „cunoaşterea neconceptuală”, era o nedreptate făcută ştiinţei.

Maestrul a început să-i explice că, de fapt, el era un prieten al ştiinţei:

— Sper că cunoaşterea ta în ceea ce o priveşte pe soţia ta depăşeşte stadiul cunoaşterii conceptuale a ştiinţei! I-a spus el, ca un argument suprem.

Mai târziu, când s-a adresat discipolilor săi, el a fost încă şi mai vehement:

— Conceptele definesc. A defini înseamnă a distruge. Conceptele disecă Realitatea, şi nu poţi diseca decât ceva ce ai ucis.

— Înseamnă că toate aceste concepte sunt complet inutile?

— Nu. Disecaţi un trandafir şi veţi obţine informaţii extrem de valoroase despre trandafir, dar nici un fel de cunoaştere reală. Puteţi deveni un savant şi veţi deţine o cantitate uriaşă de informaţii despre Realitate, dar nu o veţi cunoaşte deloc.

Pag. 18

Maestrul susţinea că lumea pe care o percep majoritatea oamenilor nu este lumea Realităţii, ci o lume pe care şi-o creează ei înşişi.

Când un erudit a încercat să-l contrazică, Maestrul a luat două beţe şi le-a aşezat pe podea sub forma literei T, după care l-a întrebat:

— Ce vezi aici?

— Litera T, a răspuns savantul.

— Exact ceea ce credeam. În Realitate nu există aşa ceva, o literă T. Aceasta reprezintă un simbol care există doar în mintea ta. Aici se află doar două crengi rupte, în formă de beţe.

Pag. 19

— Atunci când vorbiţi despre Realitate, a spus Maestrul, voi încercaţi să exprimaţi în cuvinte Inexprimabilul. De aceea, este normal ca spusele voastre să fie interpretate greşit. Din acest motiv, oamenii care citesc Scripturile devin stupizi şi cruzi, căci ei nu urmează ceea ce le spune bunul simţ, ci ceea ce cred ei despre Scripturi.

Pentru a ilustra cele spuse, Maestrul a citat următoarea parabolă:

— Fierarul satului a găsit un ucenic dornic să muncească din greu pentru un salariu foarte mic. Fierarul a început imediat să-l instruiască pe băiat: „După ce scot fierul încins din foc, îl aşez imediat pe nicovală. Când vezi că dau din cap, loveşte-l cu ciocanul”. Ucenicul a făcut exact ceea ce înţelesese el că i s-a spus. A doua zi, el era noul fierar al satului.

Pag. 20

Maestrul s-a adresat astfel unui discipol care se temea de moarte să nu facă greşeli:

— Cei care nu fac greşeli fac în realitate cea mai mare dintre greşeli: ei nu încearcă nimic nou.

Pag. 21

— Spune-mi, l-a întrebat ateul, există într-adevăr un Dumnezeu?

— Dacă vrei să fiu absolut cinstit cu tine, i-a răspuns Maestrul, aş prefera să nu-ţi răspund.

Mai târziu, discipolii l-au întrebat de ce nu a dorit să răspundă.

— Pentru că este imposibil să răspunzi la această întrebare, a spus Maestrul.

— Aşadar, eşti ateu?

— Bineînţeles că nu. Ateii fac greşeala să nege acel ceva despre care nu se poate spune nimic.

După o pauză, menită aprofundării ideii enunţate, Maestrul a adăugat:

— Cât despre teişti, aceştia fac greşeala să afirme acelaşi lucru.

Pag. 22

— Care este secretul seninătăţii tale?

— Cooperarea de bunăvoie cu ceea ce este inevitabil, a răspuns Maestrul.

Pag. 23

Maestrul şi unul din discipolii săi s-au întâlnit cu un orb aflat la marginea drumului, cerşind. Maestrul i-a spus discipolului:

— Dă-i omului un ban.

Discipolul a aruncat o monedă în pălăria cerşetorului. Maestrul i s-a adresat din nou:

— Ar fi trebuit să-ţi duci mâna la pălărie, în semn de respect.

— De ce? A întrebat discipolul.

— Aşa ar trebui să procedeze oricine care dăruieşte o monedă.

— Bine, dar omul era orb.

— Nu poţi şti niciodată, a chicotit Maestrul. Ar fi putut fi un şarlatan.

Pag. 24

Mânăstirea devenea din ce în ce mai aglomerată, aşa că era necesară o nouă clădire. Un negustor bogat a scris un cec de un milion de dolari şi l-a plasat în faţa Maestrului. Acesta l-a ridicat şi a spus:

— Foarte bine, îl voi accepta.

Negustorul nu s-a simţit foarte satisfăcut. Era o sumă foarte mare de bani, iar Maestrul nici măcar nu i-a mulţumit.

— Este un cec de un milion de dolari, i-a spus el.

— Da, aşa am citit şi eu.

— Chiar dacă eu sunt un om bogat, un milion de dolari tot este o sumă foarte mare.

— Doreşti să-ţi mulţumesc pentru acest lucru?

— Cred că ar trebui să o faci.

— De ce ar trebui? După părerea mea, cel care dăruieşte ar trebui să fie recunoscător, a afirmat Maestrul.

Pag. 25

Atitudinea Maestrului faţă de serviciile sociale era foarte greu de înţeles. Erau momente când era întru totul în favoarea ei. Alteori, părea absolut indiferent.

Explicaţiile pe care le dădea uneori pentru această schimbare de opinie erau la fel de enigmatice. El spunea:

— Cine doreşte să facă bine trebuie să bată la poartă.

Pentru cel care iubeşte, poarta este întotdeauna deschisă.

Pag. 26

Turistul:

— Oamenii din ţara ta sunt săraci, dar nu par deloc preocupaţi.

Maestrul:

— Asta pentru că nu se uită niciodată la ceas.

Pag. 27

Un discipol a fost nevoit să se întoarcă în grabă acasă, după ce a aflat că un incendiu i-a ars casa.

Era un om în vârstă, şi toată lumea l-a compătimit, după ce s-a întors. Numai Maestrul i-a spus sec:

— În acest fel, moartea îţi va părea mai uşoară.

Pag. 28

— Omul iluminat, a spus Maestrul, este cel care înţelege că tot ce există în lume este perfect exact aşa cum este.

— Ce ne poţi spune atunci despre grădinar? L-a întrebat cineva. Şi el este perfect?

Grădinarul mânăstirii era cocoşat.

— Pentru menirea sa în această viaţă, a răspuns Maestrul, grădinarul este un cocoşat perfect.

Pag. 29

Ideea că tot ce există în lume este perfect aşa cum este îi depăşea pe discipoli. De aceea, Maestrul a fost nevoit să o exprime mai pe înţelesul lor:

— Dumnezeu ţese un desen perfect cu firele vieţilor noastre, inclusiv cu păcatele noastre. Motivul pentru care noi nu-l putem vedea ca atare este faptul că noi privim ţesătura pe dos.

După care a adăugat, mai succint:

— Ceea ce unii oameni consideră că este doar o piatră strălucitoare, bijutierul recunoaşte ca fiind un diamant.

Pag. 30

Discipolii s-au agitat foarte tare când au văzut că învăţăturile Maestrului lor sunt ridiculizate într-o revistă naţională.

Singurul care a rămas imperturbabil a fost Maestrul.

— Credeţi că poate exista vreun adevăr, le-a spus el, de care să nu se râdă?

Pag. 31

În tinereţe, Maestrul fusese un activist politic şi condusese un marş de protest împotriva guvernului. Mii de oameni şi-au părăsit căminele şi slujbele ca să-l urmeze.

Nici nu a început bine marşul, când el a anulat totul.

— Pur şi simplu nu poţi face aşa ceva. Marşul a fost planificat de luni de zile şi oamenii au făcut mari sacrificii ca să participe la el. Vei fi acuzat de neseriozitate, i-au strigat colaboratorii săi agitaţi.

Dar Maestrul a rămas de neclintit.

— Eu nu m-am angajat să fiu serios, a spus el, ci să urmez Adevărul.

Pag. 32

Maestrul le-a explicat discipolilor că unul din motivele pentru care oamenii sunt atât de nefericiţi este convingerea lor că nimic nu poate fi schimbat.

El le-a redat cu plăcere, pentru a nu ştiu câta oară, povestea omului care s-a dus la vânzător şi i-a spus:

— Radioul pe care mi l-ai vândut are un sunet excelent, dar aş prefera să-l schimb pentru unul care are programe mai bune.

Pag. 33

— Ce anume cauţi?

— Pacea, a răspuns vizitatorul.

— Celor care nu doresc decât să-şi protejeze egoul, adevărata Pace nu le aduce decât tulburări.

Unui grup de oameni religioşi care au venit să i se închine şi să îi ceară binecuvântarea, el le-a spus, cu un zâmbet ştrengăresc:

— Fie ca pacea lui Dumnezeu să vă tulbure întotdeauna!

Pag. 34

Întors din călătorie, Maestrul le-a povestit discipolilor o experienţă care i se părea o parabolă foarte bună a vieţii:

Într-o scurtă oprire, el a intrat într-un restaurant ce părea curăţel. Înăuntru se serveau supe delicioase, curri-uri fierbinţi şi tot felul de mâncăruri tentante.

A comandat o supă.

— Eşti din cei care au coborât din autobuz? A întrebat patroana.

Maestrul a dat afirmativ din cap.

— În cazul acesta, nu primeşti supă.

— Poate nişte curri fierbinte, cu orez? A cerut el, uimit la culme.

— În nici un caz, dacă eşti dintre cei care au coborât din autobuz. Poţi servi un sandvici. Mi-a luat toată dimineaţa ca să le pregătesc, iar tu şi aşa nu ai mai mult de zece minute la dispoziţie. Nu am să-ţi servesc mâncare gătită, pe care nu ai timp să o savurezi cu adevărat.

Pag. 35

Maestrul nu avea deloc o exprimare rigidă. Cuvintele sale erau însoţite de regulă de hohote de râs, spre disperarea celor care preferau să afişeze o mare solemnitate în legătură cu spiritualitatea lor, dar şi cu ei înşişi.

Un vizitator deziluzionat a spus:

— Acel om este un clovn.

— Nici vorbă, i-a răspuns un discipol. Nu ai înţeles nimic: clovnul te face să râzi de el, în timp ce Maestrul te face să râzi de tine însuţi.

Pag. 36

— Cum poate învăţa cineva să aibă încredere în Providenţă?

— A avea încredere în Providenţă, a răspuns Maestrul, este ca şi cum ai intra într-un restaurant scump fără un ban în buzunar şi ai comanda zeci de stridii în speranţa că vei găsi într-una din ele o perlă cu care să-ţi plăteşti consumaţia.

Pag. 37

Discipolii erau scandalizaţi că Maestrul lor avea un respect atât de mic pentru adorarea lui Dumnezeu.

— Cine îşi găseşte un obiect al veneraţiei sale, le-a spus el, nu face altceva decât să se lase distras de la unicul lucru care contează cu adevărat: luciditatea care conduce la iubire.

Ca să se justifice, el le-a vorbit despre acei oameni care strigă tot timpul: „Doamne! Doamne!”, dar care sunt absolut inconştienţi de tot răul pe care îl fac.

Într-o zi, Maestrul i-a oferit unui vizitator plin de respect o banană. Acesta s-a simţit atât de copleşit încât nici nu ştia ce să facă cu ea.

Când discipolii i-au povestit ce se întâmplă, Maestrul a strigat:

— Spuneţi-i tembelului s-o mănânce!

Pag. 38

Un discipol admis recent la mânăstire i-a spus unuia mai vechi:

— De ce mi se pare că nu am aproape nimic de câştigat, deşi trăiesc lângă Maestru?

— Poate pentru că ai venit să înveţi despre spiritualitate.

— Dar tu, pentru ce ai venit?

— Ca să văd cum îşi leagă curelele de la sandale!

Pag. 39

Era o bucurie să-l priveşti pe Maestru cum realizează cele mai simple acţiuni: cum merge sau cum stă, cum bea o ceaşcă de ceai sau cum alungă o muscă. Era o stare de graţie în tot ce făcea, care demonstra că se află în armonie cu natura, ca şi cum acţiunile lui nu ar fi fost realizate de el, ci direct de către univers.

Odată, când a primit un pachet, discipolii au asistat uluiţi la felul în care a desfăcut cu graţie sfoara, apoi hârtia, şi a ridicat conţinutul pachetului ca şi cum ar fi ridicat la piept un copilaş.

Pag. 40

O femeie religioasă i-a spus Maestrului că în dimineaţa aceea a fost la spovedanie.

— Nu mi te pot imagina comiţând vreun păcat grav, i-a spus Maestrul. Ce anume ai mărturisit?

— Ei bine, am fost prea leneşă ca să mă duc la slujbă într-o duminică, iar o dată l-am înjurat pe grădinar. Altădată, am dat-o afară din casă pe soacră-mea timp de o săptămână întreagă.

— Bine, dar asta s-a întâmplat acum cinci ani, nu-i aşa? Sunt convins că de atunci ai mai fost la spovedanie.

— E adevărat, dar mă confesez de fiecare dată. Îmi place să-mi aduc aminte de această faptă.

Pag. 41

— Într-o zi, vei înţelege că deţii deja ceea ce cauţi, i-a spus Maestrul unui discipol plin de ardoare.

— Atunci de ce nu înţeleg acest lucru?

— Pentru că încerci să înţelegi.

— Asta înseamnă că nu mai trebuie să fac nici un efort?

— Dacă te vei relaxa şi vei acorda acestui proces timpul necesar, ţi se va revela de la sine.

Pag. 42

Celor care practicau diferite virtuţi pentru a obţine favoruri din partea lui Dumnezeu, Maestrul obişnuia să le spună următoarea parabolă:

O mare mulţime de oameni lua odată parte la un concurs sponsorizat de un producător de săpun, la care marele premiu era un Cadillac.

Organizatorii le puneau participanţilor la concurs următoarea întrebare: „De ce vă place săpunul nostru cu aromă celestă?”

O femeie a răspuns cu sinceritate: „Pentru că îmi doresc foarte mult un Cadillac”.

Pag. 43

— Am stat patru luni alături de tine şi tot nu mi-ai dat nici o metodă şi nici o tehnică.

— O metodă, a răspuns Maestrul. La ce – Doamne iartă-mă – îţi trebuie o metodă?

— Ca să ating libertatea interioară.

Maestrul a leşinat de râs:

— Într-adevăr, ar trebui să fii absolut genial ca să te poţi elibera cu ajutorul unei asemenea capcane, numită metodă.

Pag. 44

Auzind că un discipol se plânge, susţinând că spiritualitatea sa ar trebui actualizată, Maestrul a început să râdă. Apoi, el a relatat povestea studentului care s-a adresat librarului: „Nu ai cărţi de anatomie mai noi? Acestea sunt vechi de cel puţin zece ani”.

Librarul i-a răspuns: „Fiule, în ultimii zece ani nu a mai apărut nici un os nou în trupul uman”.

— Nici în natura umană, a conchis Maestrul, nu a mai apărut nimic nou în ultimii 10.000 de ani.

Pag. 45

Maestrul le-a propus discipolilor o ghicitoare:

— Ce au în comun artistul şi muzicianul cu misticul?

Când toţi au ridicat din umeri, el a răspuns:

— Înţelegerea faptului că adevăratul discurs nu poate fi rostit de limbă.

Pag. 46

Maestrul se plimba pe stradă când un om a ieşit brusc dintr-un gang şi cei doi s-au izbit puternic unul de celălalt.

Omul şi-a ieşit din minţi de furie şi a izbucnit în cele mai cumplite înjurături. Maestrul a făcut o mică plecăciune, a zâmbit amabil şi i-a spus:

— Prietene, nu ştiu care dintre noi este responsabil pentru această întâlnire bruscă, dar nu am intenţia să-mi pierd timpul făcând investigaţii în această direcţie. Dacă a fost vina mea, îmi cer iertare. Dacă a fost vina ta, consideră-te iertat.

După care i-a zâmbit din nou şi şi-a văzut de drum.

Pag. 47

Maestrul s-a adresat pictorului:

— Ca să aibă succes, un pictor trebuie să facă eforturi neîncetate, ore întregi. Unii vor avea şansa să se detaşeze de egoul lor atunci când pictează. Când se petrece acest lucru, se naşte o capodoperă.

Mai târziu, un discipol l-a întrebat:

— Cine poate fi Maestru?

— Orice om care are şansa să se detaşeze de egoul său. Viaţa unui astfel de om este o capodoperă.

Pag. 48

Maestrul afirma deseori că Adevărul se află chiar în faţa noastră, iar motivul pentru care nu îl vedem este lipsa noastră de perspectivă.

Odată, el a plecat într-o excursie pe munte, alături de unul din discipolii săi. Pe la jumătatea drumului, discipolul a privit tufişurile din jur şi s-a plâns:

— Unde este priveliştea aceea frumoasă de care vorbeşti atât de des?

Maestrul a zâmbit:

— Stai chiar în mijlocul ei, aşa cum ai să-ţi dai seama când vom ajunge în vârf.

Pag. 49

— Unde aş putea găsi un Maestru valoros atunci când mă voi întoarce în ţara mea?

— Nu există nici un moment în care să fi lipsit de Maestru.

Discipolul nu a înţeles ce vrea să spună Maestrul.

— Este suficient să-ţi priveşti reacţia la ceea ce se petrece în jurul tău – la o pasăre, la o frunză, la o lacrimă, la un zâmbet – şi toate acestea îţi vor deveni Maeştri.

Pag. 50

Cu siguranţă, Maestrul nu era un fan al etichetei şi al bunelor maniere, dar avea o graţie naturală şi o politeţe înnăscută în tot ceea ce făcea.

Odată, un tânăr discipol l-a condus acasă pe Maestru în maşina sa. Oprit de un poliţist, el s-a dovedit extrem de nepoliticos cu acesta, agresându-l verbal în fel şi chip. Ca un fel de scuză, el i-a spus mai târziu Maestrului:

— Prefer să fiu eu însumi şi să le transmit exact oamenilor ceea ce simt. Politeţea nu este nimic altceva decât un mare balon cu aer cald.

— Este adevărat, i-a răspuns Maestrul, dar priveşte cât aer există în cauciucurile maşinii tale şi cât de lin trec ele peste gropi.

Pag. 51

Rareori devenea Maestrul atât de elocvent ca atunci când avertiza împotriva puterii malefice a cuvintelor:

— Feriţi-vă de cuvinte, le spunea el discipolilor. Cum nu sunteţi atenţi la ele, cum îşi asumă o viaţă a lor proprie. Ele sunt capabile să vă amăgească, să vă ameţească, să vă terorizeze, să vă îndepărteze în fel şi chip de Realitatea pe care o reprezintă, convingându-vă că ele sunt cele reale.

Lumea pe care o vedeţi voi nu este Împărăţia văzut de copii, ci o lume fragmentată, spartă în o mie de bucăţi de către cuvinte. Este ca şi cum aţi considera fiecare val ca fiind distinct şi separat de marele trup al oceanului.

Când cuvintele şi gândurile sunt reduse la tăcere, universul înfloreşte. El devine real, unic, splendid, în timp ce cuvintele redevin ceea ce au fost dintotdeauna: portativul, nu muzica; meniul, nu mâncarea; indicatorul, nu destinţia călătoriei.

Pag. 52

Odată, Maestrul vorbea despre puterea hipnotică a cuvintelor, când cineva din fundul sălii a strigat:

— Vorbeşti prostii! Dacă eu voi striga: „Dumnezeu, Dumnezeu, Dumnezeu”, asta înseamnă că voi deveni divin? Sau invers, dacă voi striga: „păcat, păcat, păcat”, asta înseamnă că voi deveni un păcătos?

— Stai jos, ticălosule! I-a strigat Maestrul.

Omul s-a albit la faţă de furie şi a avut nevoie de câteva momente bune pentru a-şi regăsi cuvintele. S-a lansat apoi într-un torent de sudalme şi de înjurături împotriva Maestrului.

Absolut calm, Maestrul i-a spus:

— Scuzaţi-mă, domnule, m-am lăsat dus de val. Îmi cer sincer iertare pentru impardonabila mea lipsă de politeţe.

Omul s-a calmat imediat.

— Ei bine, aţi primit răspunsul pe care îl aşteptaţi. Nu a fost nevoie decât de un singur cuvânt pentru a lua foc, şi de altul pentru a vă calma, i-a spus Maestrul.

Pag. 53

Guvernatorul provinciei şi-a dat demisia din înalta sa funcţie şi a venit la Maestru ca să-i devină discipol.

— Ce anume doriţi să vă predau? L-a întrebat Maestrul.

— Înţelepciunea, a venit răspunsul sincer.

— Ah, prietene! Aş fi fericit să fac acest lucru, dacă nu ar exista un obstacol major.

— Care?

— Înţelepciunea nu poate fi predată.

— Înseamnă că nu am nimic de învăţat aici.

— Înţelepciunea poate fi învăţată. Dar nu poate fi predată.

Pag. 54

O parte din discipoli se aflau în excursie pe un munte înzăpezit. Pretutindeni domnea o tăcere cosmică. Curioşi să vadă dacă noaptea există vreun zgomot pe munte, ei au apăsat butonul de înregistrare al casetofonului lor şi s-au dus la culcare.

Când s-au întors la mânăstire, ei au pus caseta înregistrată. Nu se auzea nici un zgomot. Tăcerea era deplină.

Maestrul, care a ascultat şi el banda, a izbucnit:

— Nu auziţi?

— Ce să auzim?

— Armonia galaxiilor aflate în mişcare.

Discipolii s-au limitat să se privească unii pe alţii, neştiind ce să răspundă.

Pag. 55

Ataşamentul distorsionează percepţia – aceasta era una din temele frecvent abordate de Maestru.

Discipolii au primit odată un exemplu perfect al acestei teme, atunci când l-au auzit pe Maestru spunându-i unei mame:

— Ce mai face fiica dumneavoastră?

— Scumpa mea fiică! Dacă aţi şti ce fericită este! S-a căsătorit cu un bărbat minunat! Acesta i-a dăruit o maşină, tot felul de bijuterii, servitori. Îi serveşte micul dejun la pat, aşa că ea nu trebuie să se dea jos din pat până la amiază. Un adevărat prinţ.

— Şi fiul dumneavoastră?

— O, bietul băiat! Cu ce scorpie s-a căsătorit! El i-a dat o maşină, bijuterii, o armată de servitori. Şi unde mai pui că ea nu se scoală din pat până la amiază! Nici măcar ca să-i servească micul dejun!

Pag. 56

Toată lumea vorbea despre acel om religios care şi-a pierdut viaţa într-o cursă de maşini sinucigaşă.

Deşi nimeni din mânăstire nu aproba făţiş gestul său, unii nu s-au putut abţine să nu declare că îi admiră credinţa.

— Credinţă? A sărit ca muşcat de şarpe Maestrul.

— Păi, a avut curajul de a-şi manifesta convingerile, nu-i aşa?

— Acela a fost fanatism, nu credinţă. Credinţa presupune un curaj mult mai mare: să-ţi reexaminezi convingerile şi să le respingi dacă nu corespund realităţii.

Pag. 57

Când Maestrul era un tânăr băiat, un coleg de şcoală l-a tratat cu foarte multă cruzime.

Acum, bătrân şi spăşit, acesta a venit la mânăstire şi a fost primit cu braţele deschise.

Într-o zi, el a deschis vorba, amintindu-şi de cruzimea sa de altădată, dar Maestrul nu dădea semne că şi-ar aduce aminte de ea.

Oaspetele l-a întrebat:

— Nu-ţi mai aduci aminte?

— Îmi amintesc clar că am uitat totul! A răspuns Maestrul, şi amândoi au izbucnit în râs.

Pag. 58

O mamă l-a întrebat pe Maestru când poate începe educaţia fiicei sale.

— Ce vârstă are?

— Cinci ani.

— Cinci! Fugi iute acasă! Ai întârziat deja cu cinci ani.

Pag. 59

Auzind că pădurea din vecinătate a ars într-un incendiu, Maestrul şi-a mobilizat discipolii:

— Trebuie să replantăm cedrii.

— Cedrii? A exclamat un discipol, nevenindu-i să-şi creadă urechilor. Bine, dar le trebuie 2.000 de ani ca să crească!

— În acest caz, a spus Maestrul, nu mai avem nici un minut de pierdut. Trebuie să plecăm chiar acum!

Pag. 60

Un prieten l-a întrebat pe amicul său, student la universitate:

— De ce te duci la acel Maestru? Crezi că te va ajuta să-ţi câştigi traiul?

— Nu, dar mulţumită lui, voi şti ce să fac cu traiul pe care mi-l voi câştiga.

Pag. 61

— Liderii voştri religioşi sunt la fel de orbi şi de confuzi ca şi voi, le-a spus Maestrul discipolilor. Atunci când se confruntă cu problemele vieţii, ei vin cu răspunsuri luate dintr-o Carte. Viaţa este însă mult prea vastă ca să poată fi cuprinsă într-o carte, oricare ar fi aceasta.

Pentru a ilustra această temă, el l-a dat ca exemplu pe acel tâlhar care a strigat:

— Acesta este un jaf armat. Dă-mi banii, că dacă nu.

— Dacă nu ce?

— Nu mă încurca. Aceasta este prima mea slujbă.

Pag. 62

— Cum explică Maestrul vostru răul care există în lume? A întrebat un vizitator.

— Nu-l explică, i-a răspuns un discipol. Este mult prea ocupat cu încercarea de a face ceva împotriva lui.

Un altul a adăugat:

— Oamenii sunt tot timpul în conflict cu lumea, sau plictisiţi de ea. Maestrul este încântat de tot ceea ce vede. Lui totul i se pare minunat şi fantastic.

Pag. 63

Predicatorul era aclamat la scenă deschisă pentru predica pe care a ţinut-o. El le-a mărturisit însă prietenilor că predicile sale nu aveau niciodată acelaşi efect asupra oamenilor ca şi cuvintele simple ale Maestrului.

După ce a petrecut o săptămână alături de acesta, el şi-a dat seama de ce.

— Când vorbeşte, le-a povestit el prietenilor, cuvintele lui exprimă tăcerea. Din păcate, cuvintele mele nu exprimă altceva decât gândurile.

Pag. 64

Maestrul avea o adevărată veneraţie pentru trupul uman. Când un discipol a descris trupul ca pe un „vas din lut”, Maestrul a citat în extaz din poetul Kabir:

„În acest vas din lut există canioane şi munţi himalayeni, Cele şapte mări şi o mie de milioane de galaxii;

Muzica sferelor, Precum şi sursa izvoarelor şi a râurilor”.

Pag. 65

Când s-a întâlnit cu grupul de profesori, Maestrul a vorbit mult şi plin de entuziasm, căci fusese profesor el însuşi.

— Drama profesorilor, a spus el, este că aceştia uită mereu faptul că scopul educaţiei nu este învăţarea, ci viaţa.

El le-a povestit de o întâmplare din viaţa sa de profesor, când a prins un elev pescuind în timpul orelor.

— Salut! E o vreme excelentă pentru pescuit! I-a spus el tânărului.

— Aşa este, a venit răspunsul.

— De ce nu eşti la şcoală?

— Păi, cum spuneaţi, domnule, este o vreme excelentă pentru pescuit!

După care, le-a povestit de biletul pe care i l-a adus de la şcoală fiica sa: „Meena se descurcă foarte bine cu şcoala. S-ar descurca însă mult mai bine dacă bucuria ei pură de a trăi nu ar împiedica-o să progreseze”.

Pag. 66

Maestrului îi plăcea foarte mult să demonstreze că natura este încărcată de sacralitate. Într-o zi, stătea în grădină, când a exclamat:

— Priviţi acea pasăre albastră, care stă pe ramura acelui copac, sărind încolo şi încoace, în sus şi în jos, umplând lumea cu trilurile sale, care se abandonează plăcerii infinite, pentru că nu are noţiune zilei de mâine.

Pag. 67

— Legea este o expresie a voinţei preasfinte a lui Dumnezeu. De aceea, ea trebuie respectată şi iubită, a spus predicatorul, cu pioşenie.

— Prostii, a răspuns Maestrul. Legea este un rău necesar, şi de aceea trebuie redusă la minimum. Arată-mi un singur om care să iubească legea, iar eu îţi voi arăta un tiran cu un cap de berbec.

El a relatat odată povestea sorei sale, care s-a săturat să împingă căruciorul fiicei sale, aşa că i-a ataşat un motor. A intrat atunci pe fir poliţia. Mai întâi, poliţiştii au afirmat că vehiculul poate merge cu 5 kilometri la oră, aşa către înregistrat ca „vehicul auto-propulsat”. De aceea, mamei îi trebuia un permis, faruri, volan şi frâne!

Pag. 68

Maestrul a continuat povestind despre astronautul care s-a întors dintr-o călătorie spaţială pe orbita pământului. Întrebat cum se simte, el a răspuns: „Epuizat! Gândiţi-vă numai de câte ori am fost nevoit să îmi spun rugăciunile de dimineaţă, de amiază, de seară şi de noapte, conform religiei mele!

Pag. 69

Pentru Maestru, toate regulile, indiferent cât de sacre păreau, nu aveau decât o valoare pur funcţională. Ele se supuneau în totalitate Realităţii, care este Legea Supremă.

Când fiica lui, aflată la vârsta adolescenţei, a dorit să poarte o rochie fără umeri, mama ei a fost de părere că nu are vârsta potrivită pentru aşa ceva. A urmat o ceartă care a continuat zile întregi.

Când cele două au apelat în sfârşit la părerea Maestrului, acesta i-a spus soţiei sale:

— Las-o să încerce o asemenea rochie. Dacă rămâne pe ea, înseamnă că are vârsta potrivită ca s-o poarte!

Pag. 70

Un scriitor pe teme religioase a venit la Maestru şi i-a cerut un sfânt înţelept. Maestrul i-a spus:

— Unii oameni scriu ca să trăiască. Alţii scriu pentru a-şi împărtăşi cu semenii lor viziunile sau pentru a ridica anumite probleme care să-i tulbure pe cititori. În sfârşit, alţii scriu pentru a-şi înţelege propriile suflete.

Niciunul dintre aceştia nu va dura în timp. Singurii care vor rămâne nemuritori sunt cei care dacă nu ar scrie, ar exploda.

După un scurt răgaz de gândire, el a adăugat:

— Aceşti scriitori sunt o expresie a divinului – indiferent ce scriu.

Pag. 71

Întrebat ce simţi când devii iluminat, Maestrul a răspuns:

— Este ca şi cum te-ai afla în sălbăticie şi, subit, te-ai simţi observat.

— De cine?

— De pietre, de copaci şi de munţi.

— Ce senzaţie bizară.

— Deloc, este cât se poate de reconfortantă. Fiind însă atât de nefamiliară, omul simte nevoia să se întoarcă în lumea lui comună, a oamenilor, a zgomotelor, a cuvintelor şi a râsetelor, adică în lumea care l-a împiedicat până atunci să sesizeze natura Realităţii.

Pag. 72

Întrebat dacă nu se simte descurajat de puţinele fructe pe care le-au generat eforturile sale, Maestrul a relatat parabola melcului care a început să urce pe un cireş într-o zi friguroasă de primăvară târzie.

Văzând eforturile sale, vrăbiile din copacul vecin au început să râdă de el. Una dintre ele a trecut pe deasupra melcului şi i-a strigat:

— Hei, cap-pătrat, nu ştii că în acest copac nu există cireşe?

Micuţul i-a răspuns, fără să se oprească:

— Vor fi cu siguranţă când voi ajunge sus.

Pag. 73

Un discipol era predispus către o depresie prelungită:

— Medicul a insistat să iau medicamente pentru a ţine depresia la distanţă, a spus el.

— Păi, atunci, de ce nu le iei? L-a întrebat Maestrul.

— Pentru că mi-ar putea afecta ficatul, scurtându-mi astfel viaţa.

— Ce preferi, un ficat sănătos sau o stare de fericire? Merită să trăieşti mai degrabă un singur an de viaţă decât 20 de ani de hibernare.

Mai târziu, el le-a spus celorlalţi discipoli:

— Viaţa este ca o poveste. Nu contează cât de lungă este, ci cât de bună.

Pag. 74

Într-o zi, Maestrul a spus:

— Faptele bune făcute de subconştient sunt superioare celor făcute de voinţa conştientă.

Această afirmaţie a provocat o furtună de întrebări, dar Maestrul s-a retras, aşa cum făcea întotdeauna atunci când considera că nu a sosit timpul pentru a răspunde la ele.

Cu o altă ocazie, toată lumea s-a dus să participe la concertul unui pianist faimos. Maestrul i-a şoptit vecinului său:

— Mişcările degetelor acelui om pe claviatură nu sunt o expresie a voinţei sale conştiente. O activitate de o asemenea calitate trebuie lăsată pe seama subconştientului.

Pag. 75

— Te bucură să vezi cu ochii tăi fructele eforturilor tale?

— Ce bucurie are unealta atunci când mâna a terminat?

Pag. 76

Un vizitator al mânăstirii s-a simţit uimit de ceea ce el numea strălucirea Maestrului. Odată, când s-a întâlnit cu un vechi prieten al Maestrului, el l-a întrebat dacă există vreo explicaţie pentru acest fenomen. Acesta i-a răspuns:

— Iată ce pot să-ţi spun. Viaţa este un Mister. Moartea este cheia care deschide poarta acestui Mister. Când ai întors cheia în broască, ai dispărut pentru totdeauna în Mister.

— Înseamnă că trebuie să aşteptăm moartea ca să putem răsuci cheia în broască? A întrebat vizitatorul.

— Nu! Poţi să o răsuceşti chiar acum, prin intermediul Tăcerii, dizolvându-te astfel în Mister. Atunci vei deveni şi tu strălucitor, la fel ca Maestrul.

Pag. 77

Cineva l-a întrebat pe Maestru care este semnificaţia unei fraze pe care a auzit-o: „Omul iluminat călătoreşte fără să se mişte”. Maestrul i-a răspuns:

— Stai în fiecare zi la fereastră şi priveşte cum se schimbă peisajul din curtea ta pe măsură ce pământul te poartă în cursa sa anuală în jurul soarelui.

Pag. 78

Încântat să-l audă pe Maestru rostind versuri sanscrite cu o voce melodioasă, un erudit al acestei limbi i-a spus:

— Am ştiut dintotdeauna că nu există o altă limbă mai potrivită pe pământ pentru exprimarea aspectelor divine.

— Nu fi prost! I-a răspuns Maestrul. Limba di

⇐ Предыдущая 1 2 3 4 5 6 7 8 910