Anthony de Mello 7 страница

— Ceea ce cunoşti tu nu este realitatea, ci percepţia ta asupra ei. Ceea ce experimentezi tu nu este lumea, ci propria ta stare mentală.

— Bine, dar poate fi realitatea înţeleasă vreodată?

— Da, dar numai de cei care îşi transcend gândurile.

— Ce fel de oameni sunt aceştia?

— Cei care au renunţat la marele proiector numit ego. Când egoul dispare, proiecţia încetează, iar lumea poate fi văzută în toată goliciunea ei adorabilă.

Pag. 243

Ori de câte ori auzea pe cineva spunând: „Mi-ar plăcea mult mai mult de nevastă-mea dacă ar fi o altfel de femeie”, Maestrul îşi aducea aminte de un moment când admira un apus de soare pe malul mării.

— Nu e minunat? A exclamat el.

— Ba da, i-a răspuns o femeie de lângă el, nu tocmai convinsă. Dar nu crezi că ar fi trebuit să existe ceva mai mult roz în partea stângă?

— Toată lumea arată minunat dacă renunţi la prejudecăţile referitoare la felul în care ar trebui să arate, i-a răspuns Maestrul.

Pag. 244

— Am pretenţia că sunt un foarte bun judecător al caracterului uman.

— Şi crezi că acesta este un motiv de mândrie? A întrebat Maestrul.

— Păi, nu este?

— Nu. Există un defect comun pe care îl împărtăşesc deopotrivă un udecător bun şi unul rău: amândoi judecă.

Pag. 245

— Ce mă deprimă este existenţa mea atât de comună. Nu am făcut nimic important în toată viaţa mea, ceva care să atragă atenţia întregii lumi.

— Te înşeli dacă crezi că atenţia lumii este cea care conferă importanţă unei acţiuni, i-a răspuns Maestrul.

A urmat o pauză lungă.

— Ei bine, nu am făcut nimic care să poată schimba pe cineva în bine sau în rău.

— Greşeşti dacă crezi că schimbarea cuiva în bine sau în rău conferă importanţă unei acţiuni.

— De fapt, ce anume conferă importanţă unei acţiuni?

— Realizarea ei de dragul ei, cu întreaga fiinţă. Numai atunci devine ea o acţiune non-profit, la fel ca acţiunile pe care le realizează Dumnezeu.

Pag. 246

Atunci când un discipol s-a făcut vinovat de o greşeală gravă, toată lumea s-a aşteptat ca Maestrul să-i dea o pedeapsă exemplară.

A trecut însă o lună şi nu s-a întâmplat nimic. Cineva i-a reproşat Maestrului:

— Nu putem ignora ce s-a petrecut. La urma urmei, Dumnezeu ne-a dat ochi.

— E drept, i-a răspuns Maestrul, dar ne-a dat şi pleoape.

Pag. 247

— De ce insişti atât de mult asupra importanţei suferinţei în predicile tale? A întrebat Maestrul.

— Pentru că suferinţa ne căleşte pentru a face faţă tuturor evenimentelor cu care ne confruntă viaţa, a răspuns predicatorul.

Maestrul nu a răspuns nimic.

Mai târziu, un discipol l-a întrebat:

— De fapt, pentru ce fel de evenimente ne căleşte suferinţa?

— Probabil pentru şi mai multă suferinţă, a răspuns Maestrul, zâmbind.

Pag. 248

— Nu este adevărat că suferinţa căleşte omul?

— Nu suferinţa contează, ci starea de spirit a omului, căci suferinţa poate crea blândeţe sau amărăciune, la fel cum focul olarului poate înmuia lutul sau îl poate căli.

Pag. 249

Întrebat de ce nu se ceartă niciodată cu nimeni, Maestrul a povestit despre bătrânul fierar care i-a mărturisit unui prieten că tatăl lui dorea ca el să urmeze aceeaşi meserie ca şi el, în timp ce mama sa dorea ca el să devină dentist.

— Ştii, mă bucur că tata a avut câştig de cauză, căci dacă m-aş fi făcut dentist, aş fi murit de foame. Şi pot să-ţi dovedesc acest lucru.

— Cum? L-a întrebat amicul.

— Ei bine, sunt 30 de ani de când mă ocup cu feroneria şi nimeni nu mi-a cerut vreodată să îi scot o măsea.

— Aceasta este logica argumentelor, a conchis Maestrul. Dacă vezi, nu ai nevoie de logică.

Pag. 250

— De ce te rogi tot timpul? A întrebat Maestrul.

— Pentru că rugăciunea îmi ia o mare povară de pe creier.

— Mie nu mi se pare un lucru prea inspirat!

— De ce?

— Deoarece te împiedică să înţelegi cine a creat acea povară.

Pag. 251

— Voi nu mă ascultaţi pe mine pentru a descoperi ceva nou, le-a spus Maestrul discipolilor, ci pentru a vă confirma propriile voastre gânduri. Aduceţi argumente nu pentru a descoperi adevărul, ci pentru a vă confirma propriul fel de a gândi.

După care le-a povestit despre acel rege care, trecând printr-un mic orăşel, a văzut tot felul de indicatoare uimitoare. Acestea erau peste tot, pe garduri, copaci, pe clădiri şi constau într-un cerc care avea la mijloc o gaură de glonţ. Regele a cerut să-i fie prezentată persoana care făcea indicatoarele. Aceasta s-a dovedit a fi un puşti de zece ani.

— E uimitor, a spus regele. Cum Dumnezeu reuşeşti să le faci?

— Simplu, a răspuns puştiul. Întâi trag glonţul, iar apoi trasez cercul.

— La fel şi voi, a conchis Maestrul, întâi trageţi concluziile, şi apoi creaţi premisele care să le susţină. Oare nu de aceea vă cramponaţi atâta de religia şi de ideologia voastră?

Pag. 252

Maestrul s-a amuzat la culme când a auzit pretenţiile ştiinţei moderne că ar putea schimba întregul univers.

— Într-un conflict între voinţa umană şi natură, eu pariez pe natură, obişnuia să spună el.

— Dar nu putem schimba nimic din acest univers? A întrebat cineva.

— Nu înainte de a învăţa să ne supunem lui.

Pag. 253

De fiecare dată când predicatorul pomenea numele lui Dumnezeu, Maestrul izbucnea: „Lasă-l pe Dumnezeu deoparte!”

Într-o zi, predicatorul nu a mai putut suporta:

— Te-am suspectat întotdeauna că eşti ateu, a strigat el. DE CE trebuie să-l las pe Dumnezeu deoparte? DE CE?

Maestrul i-a răspuns prin următoarea parabolă:

Un preot s-a dus să consoleze o văduvă după moartea bărbatului ei.

— Uite ce a făcut Dumnezeul tău, a ţipat femeia.

— Moartea nu îi face plăcere lui Dumnezeu, draga mea, i-a răspuns preotul. El o deplânge la fel de mult ca şi tine.

— Atunci de ce o îngăduie? A ripostat ea cu mânie.

— Nu avem de unde să ştim, căci căile lui Dumnezeu sunt misterioase.

— Atunci de unde ştii că moartea nu îi face plăcere lui Dumnezeu?

— Ei bine, nu ştiu. Dar putem presupune.

— TACI DIN GURĂ, a ţipat văduva. Lasă-l pe Dumnezeu deoparte!

Pag. 254

Activiştii nu se putea împăca deloc cu ideea că Maestrul le recomanda mai puţină acţiune şi mai multă lumină.

— Ce fel de lumină? Doreau ei să ştie.

— Asupra înţelegerii vieţii.

— Noi ştim cu siguranţă că viaţa trebuie trăită pentru cei din jur, i-au răspuns activiştii. Ce altă lumină ne mai trebuie?

— Trebuie să înţelegeţi ce înseamnă prepoziţia „pentru”, a conchis Maestrul.

Pag. 255

Maestrul i-a spus predicatorului următoarea parabolă:

Un miriapod s-a dus la o bufniţă bătrână şi înţeleaptă, căreia i s-a plâns că suferă de gută. Fiecare din cele o sută de picioare îl durea. Ce putea face? După ce a reflectat serios, bufniţa l-a sfătuit pe miriapod să devină o veveriţă. Dacă ar avea numai patru picioare, asta ar însemna o reducere cu 96% a durerii.

Miriapodul a răspuns:

— Mi se pare o idee excelentă. Acum spune-mi ce trebuie să fac pentru a deveni o veveriţă.

— Gata cu întrebările, s-a burzuluit bufniţa. Eu mă ocup numai cu chestiunile serioase, nu cu detaliile.

Pag. 256

— Doresc să îmi trăiesc viaţa pe un teren solid, să îmi creez o temelie.

— Îţi recomand să priveşti altfel lucrurile, i-a răspuns Maestrul. De ce teren solid au parte păsările migratoare, care zboară peste mări şi peste continente? Care este temelia solidă a peştelui pe care râul îl duce către ocean?

Pag. 257

Un activist tot nu s-a lămurit în legătură cu lumina de care avea nevoie.

— Ai nevoie de lumină pentru a cunoaşte diferenţa între un îndrăgostit şi un activist, i-a spus Maestrul. Îndrăgostitul este ca un dirijor al unei orchestre care cântă o simfonie.

— Şi activistul?

— Ca un toboşar captivat de sunetul propriei sale tobe.

Pag. 258

Maestrul nu obosea niciodată să le reamintească celor care jurau pe Scriptură că Adevărul nu poate fi înţeles sau exprimat de către mintea care conceptualizează.

El obişnuia să le povestească cazul acelui director executiv care s-a plâns secretarei sale că nu înţelege raportul pe care i l-a trimis în legătură cu un anumit telefon pe care l-a primit.

— Nu pot citi aşa ceva, i-a spus el.

— Nici eu nu l-am înţeles prea bine pe cel care vorbea la telefon, aşa că nu am scris raportul foarte clar.

Pag. 259

— Chiar nu putem face nimic pentru a atinge iluminarea?

— Ei bine, a răspuns Maestrul, care era într-o stare de bună dispoziţie, aţi putea face la fel ca femeia care s-a împins în peretele din faţă al compartimentului pentru a ajuta trenul să meargă mai repede.

Pag. 260

Predicatorul s-a opus vehement ideii Maestrului potrivit căreia nu putem face nimic pentru a atinge iluminarea.

Maestrul:

— Bine, dar tocmai tu predici că totul este un dar de la Dumnezeu, că întreaga noastră bunătate vine de la El.

— Da, dar tot eu predic şi că Dumnezeu ne solicită cooperarea.

— Aha! La fel ca bărbatul care tăia lemne şi i-a cerut copilaşului său să coopereze încetând să mai plângă, a spus amuzat Maestrul.

Pag. 261

Noii veniţi se adaptau foarte greu la umanismul Maestrului, la felul său de a fi atât de obişnuit. Faptul că el se bucura atât de tare de viaţă şi de plăcerile simţurilor nu se potrivea deloc cu convingerile lor despre felul în care ar trebui să se comporte un om sfânt.

Când unul dintre ei şi-a exprimat neîncrederea în faţa unuia din discipolii mai vechi, acesta i-a răspuns:

— Când Dumnezeu face dintr-un om un Maestru, asta nu înseamnă că omul dispare.

Pag. 262

Un discipol foarte religios a revenit la chestiunea Scripturii.

— Vrei să spui că Scriptura nu ne oferă nici o idee despre Dumnezeu?

— Orice Dumnezeu conţinut într-o idee nu este un Dumnezeu adevărat. Dumnezeu este un Mister, ceva în legătură cu care nu putem avea nici un concept, i-a răspuns Maestrul.

— Atunci ce ne oferă Scriptura?

În loc de răspuns, Maestrul a povestit cum, odată, lua cina într-un restaurant chinezesc, când unul dintre muzicieni a început să cânte o melodie care le era tuturor vag familiară, dar pe care nimeni din grupul lor nu putea să şi-o amintească.

Maestrul a chemat un chelner care părea mai isteţ şi l-a rugat să afle ce cântă omul. Băiatul s-a întors şi a anunţat cu un zâmbet larg pe figură:

— Cântă la vioară!

Pag. 263

— Acţiunile tale sunt la fel ca şi percepţiile tale. Nu acţiunile trebuie schimbate, ci perspectiva.

— Şi cum îmi pot schimba această perspectivă?

— Înţelegând că felul în care percepi lucrurile la ora actuală este greşit.

Pag. 264

Pentru a ilustra axioma pe care le-o repeta atât de des discipolilor: „Voi vedeţi lucrurile aşa cum sunteţi voi, nu cum sunt ele”, Maestrul le povestea cazul unui prieten în vârstă de 81 de ani, care a venit odată la mânăstire complet ud şi murdar.

— Of, izvorul acela aflat la o milă distanţă. Înainte putea să-l sar direct. Acum, aterizez întotdeauna drept în mijlocul apei. Nu mi-am dat seama când s-a lăţit atâta!

La care, Maestrul adăuga:

— Şi eu îmi dau seama astăzi, de câte ori mă aplec, că pământul este mai departe decât era pe vremea când eram tânăr.

Pag. 265

— Există un lucru pe care nici chiar Dumnezeu nu-l poate face, i-a spus Maestrul unui discipol care se temea tot timpul să nu supere pe cineva.

— Care?

— Nici chiar El nu le poate face tuturor pe plac.

Pag. 266

— Singurul lucru de care ai nevoie este luciditatea, i-a spus Maestrul discipolului exagerat de religios, luciditatea, luciditatea, luciditatea.

— Ştiu. De aceea, încerc să fiu conştient de prezenţa lui Dumnezeu.

— Conştientizarea prezenţei lui Dumnezeu este o fantezie de-a ta, căci tu nu ai nici o idee despre esenţa Lui. Ar trebui să fii conştient de sine.

Apoi a adăugat:

— Dacă Dumnezeu este iubire, atunci distanţa dintre El şi tine este exact distanţa dintre tine şi conştiinţa de sine.

Pag. 267

Când un discipol a insistat că nu poate exista decât un singur răspuns absolut corect la orice problemă referitoare la moralitate, Maestrul a răspuns:

— Dacă cineva doarme într-un loc umed, el face lumbago. Acest lucru nu este însă valabil în ceea ce îi priveşte pe peşti.

Să trăieşti într-un copac poate fi periculos şi îţi poate întinde nervii la maximum. Acest lucru nu este însă adevărat şi în ceea ce priveşte maimuţele.

Deci, dintre toţi aceşti copaci, peşti, maimuţe şi oameni, care habitat este cel corect, la modul absolut?

Oamenii se hrănesc cu carne, vacile cu iarbă, iar copacii direct din pământ. Dintre cele trei surse de hrană, care ţi se pare că are gustul cel mai bun, la modul absolut?

Pag. 268

Un tânăr i-a descris cu aprindere Maestrului ce visează să facă el pentru săraci.

— Şi când ai de gând să-ţi transformi visul în realitate? L-a întrebat Maestrul.

— Cu prima ocazie care se va ivi.

— Ocaziile nu se ivesc niciodată, i-a spus Maestrul. Ele sunt chiar aici.

Pag. 269

Un om bogat i-a spus odată Maestrului că oricât ar încerca, pur şi simplu nu se poate împiedica să facă bani.

— Chiar şi cu preţul bucuriei vieţii, vai ţie! I-a spus Maestrul.

— Mă voi putea bucura de viaţă la bătrâneţe.

— Dacă vei trăi până atunci, i-a mai spus Maestrul, care şi-a adus aminte de povestea tâlharului care s-a adresat victimei: „Banii sau viaţa!” Victima i-a răspuns: „Ia-mi viaţa. Banii îi economisesc pentru bătrâneţe!”

Pag. 270

Unui alt om bogat care îşi punea în pericol sănătatea de dragul de a face bani, Maestrul i-a relatat povestea săracului care era dus la groapă.

Subit, el şi-a revenit în simţiri, a evaluat situaţia şi a luat o decizie rapidă: „Mai bine stau cuminte, altfel o să mă pună ăştia să îmi plătesc înmormântarea!”

— Cei mai mulţi oameni ar prefera să îşi salveze banii, decât viaţa! A conchis Maestrul.

Pag. 271

Discipolii nu se puteau împăca deloc cu afirmaţia Maestrului că nu se poate „face” nimic pentru a te schimba sau pentru a atinge iluminarea.

— Ce puteţi DACE pentru a alunga întunericul? Le spunea el. Întunericul este absenţa luminii. Răul este absenţa lucidităţii. Ce poate FACE cineva cu o absenţă?

Pag. 272

— Părinţii m-au învăţat să mă feresc de tine, i-a spus un nou venit Maestrului.

Maestrul a zâmbit:

— Păzeşte-te, dragul meu, fii foarte, foarte atent şi vei avea soarta pe care ţi-au predestinat-o grijuliii tăi părinţi: nimic foarte bun sau foarte rău nu ţi se va întâmpla vreodată.

Pag. 273

— Nu ştiu dacă pot avea încredere în acest om, a spus unul din cei nou veniţi.

Un discipol mai experimentat i-a răspuns:

— Maestrul nu doreşte ca noi să credem nici măcar un singur cuvânt din ceea ce ne spune. El doreşte ca noi să ne îndoim, să ne punem întrebări, să punem totul în discuţie.

Apoi a adăugat:

— Eu nu mă tem de cuvintele Maestrului, ci de prezenţa lui. Cuvintele lui aduc lumină, dar prezenţa sa te consumă de-a dreptul.

Pag. 274

Când o femeie şi-a exprimat ura faţă de opresorii ţării sale, Maestrul i-a răspuns:

— Nu lăsa pe nimeni să te tragă atât de tare în jos încât să-l urăşti.

Pag. 275

— Dacă îl căutaţi pe Dumnezeu, voi căutaţi de fapt o idee, şi rataţi astfel realitatea, a spus Maestrul.

După care le-a povestit de călugărul care s-a plâns de chilia care i-a fost repartizată:

— Doream o celulă din care să pot contempla stelele. În cea pe care am primit-o, un copac stupid îmi blochează priveliştea.

Culmea este că ocupantul anterior al chiliei a atins iluminarea contemplând chiar copacul în cauză.

Pag. 276

— Ce vă predă Maestrul vostru?

— Nimic.

— Atunci ce, Doamne iartă-mă, are de oferit?

— Te poţi împărtăşi oricât de mult doreşti din tăcerea lui, din iubirea sa şi din razele miriadelor de sori care strălucesc în prezenţa lui, pe cer, în fiecare frunză şi în fiecare fir de iarbă.

Pag. 277

— Toată lumea ştie că eu nu mă tem de nimic, a spus Guvernatorul. Şi totuşi, mă tem de un lucru: moartea. Ce este moartea?

— De unde să ştiu eu?

— Păi, tu eşti un Maestru iluminat!

— Poate. Dar nu am murit încă.

Pag. 278

Un om de ştiinţă i-a arătat Maestrului un film documentar despre realizările ştiinţei moderne.

— Astăzi putem să irigăm pământul, a afirmat el triumfător, putem ţine în frâul puterea devastatoare a cascadei Niagara, putem stabili compoziţia chimică a unei stele îndepărtate sau structura unui atom invizibil. Cât de curând, cucerirea naturii va fi încheiată.

Maestrul era impresionat, de gânditor. În cele din urmă, a spus:

— De ce să cuceriţi natura? Natura este prietena noastră. De ce nu folosiţi toată această energie creatoare pentru a cuceri unicul duşman al rasei umane: teama?

Pag. 279

Când o parte din discipoli şi-au manifestat admiraţia cu privire la unul din cei mai binecunoscuţi lideri religioşi, Maestrul le-a spus:

— Acel om îşi exercită puterea asupra maselor. El nu este un lider religios.

— Atunci care este rolul unui lider religios?

— Acela de a inspira, nu de a face legi, a răspuns Maestrul. Acela de a trezi, nu de a obliga.

Pag. 280

Discipolii au rămas uimiţi să-l audă pe Maestru spunând că dacă este privit dintr-o perspectivă superioară, răul devine bine, iar păcatul este calea care conduce către graţie.

Ca să înţeleagă mai bine, el le-a relatat povestea Cartaginei, o cetate care stătea ca un ghimpe în talpa Romei Antice. După ce Roma a ras de pe suprafaţa pământului Cartagina, ea s-a putut în sfârşit odihni, drept care a devenit slabă şi a decăzut.

— Dacă tot răul din lume ar dispărea, a conchis discipol, spiritul uman ar decădea.

Pag. 281

— Ce fel de penitenţă ar trebui să fac, date fiind crimele cumplite pe care le-am săvârşit?

— Înţelege ignoranţa care le-a cauzat, i-a răspuns Maestrul.

După care a adăugat:

— Numai astfel vei ajunge să înţelegi şi să ierţi, deopotrivă pe cei faţă de care ai greşit şi pe tine însuţi. Numai prin înţelegere şi prin iertare vei putea pune capăt acelei răzbunări pe care o numeşti penitenţă.

Pag. 282

Maestrul afirma că principalul motiv al nefericirii din lume este plăcerea secretă pe care o au oamenii în a fi nefericiţi.

El le-a povestit odată discipolilor despre un prieten care i-a spus soţiei sale:

— De ce nu mai ieşi şi tu, ca să te distrezi, draga mea?

— Ei, scumpule, ştii foarte bine că nu mă simt bine atunci când mă distrez! I-a replicat ea, iritată.

Pag. 283

Un director executiv l-a întrebat pe Maestru care este secretul unei vieţi pline de succes.

— Să faci pe cineva fericit în fiecare zi.

După ce s-a mai gândit, a adăugat:

— Chiar dacă persoana respectivă eşti chiar tu.

După încă un minut, a completat:

— Mai ales dacă persoana respectivă eşti tu.

Pag. 284

Când Guvernatorul a venit în vizită, Maestrul a profitat de ocazie ca să protesteze împotriva cenzurii pe care acesta a impus-o presei:

Guvernatorul i-a spus cu asprime:

— Nu ştii cât de periculoasă a devenit presa în ultima vreme!

— Numai cuvântul reprimat este periculos, a răspuns Maestrul.

Pag. 285

În timpul unei plimbări, Maestrul a citat dintr-un poet antic. O femeie i-a declarat însă că ar prefera să asculte un citat din Scripturi.

— Crezi că autorul acela păgân pe care l-ai citat chiar îl cunoştea pe Dumnezeu?

— Fato, i-a răspuns Maestrul cu asprime, dacă crezi că Dumnezeu este autorul acelei cărţi pe care o numeşti Scriptură trebuie să te informez că el este şi autorul unei lucrări mult mai vechi, numită Creaţie.

Pag. 286

Cineva l-a întrebat pe Maestru ce are cu religia. Nu este ea cel mai minunat lucru de care dispune umanitatea?

Răspunsul Maestrului a fost enigmatic:

— Este cel mai bun, dar este şi cel mai rău.

— De ce este cel mai rău?

— Pentru că oamenii se folosesc prea mult de religie pentru a urî şi prea puţin pentru a iubi.

Pag. 287

— În spiritualitate, nu efortul contează, a spus Maestrul, ci abandonarea.

— Când cazi în apă şi nu ştii să înoţi te sperii şi spui: „Nu trebuie să mă înec, nu trebuie să mă înec”, după care începi să dai din mâini şi din picioare. Din păcate, din cauza anxietăţii, înghiţi prea multă apă şi sfârşeşti prin a te îneca. Dacă ai renunţa la gânduri şi la eforturi şi ai lăsa corpul să se scufunde pe fundul apei, acesta s-ar ridica înapoi de la sine. La fel stau lucrurile cu spiritualitatea.

Pag. 288

— Sinceritatea nu este de ajuns, spunea frecvent Maestrul. Aveţi nevoie de onestitate.

— Care este diferenţa? Întreba întotdeauna cineva.

— Onestitatea înseamnă o deschidere continuă în faţa realităţii, răspundea Maestrul. Sinceritatea nu înseamnă decât credinţa în propriile convingeri.

Pag. 289

Într-o zi, Maestrul a spus:

— Nu veţi fi gata să vă luptaţi cu „răul” până când nu veţi înţelege tot binele pe care acesta îl generează.

Discipolii au rămas perplecşi, dar Maestrul nu a venit de data aceasta cu nici o explicaţie suplimentară.

A doua zi, el le-a citit o rugăciune care fusese găsită mâzgălită pe o bucată de hârtie în lagărul de concentrare de la Ravensbruck: „Doamne, nu-ţi aduce aminte numai de oamenii de bună-credinţă, ci şi de cei de rea-credinţă. Nu-ţi aminti numai de suferinţa la care ne-au supus. Adu-ţi aminte inclusiv de fructele pe care le-a generat această suferinţă – prietenia care s-a născut între noi, loialitatea, umilinţa, curajul şi generozitatea noastră, de măreţia sufletească pe care această suferinţă a inspirat-o. Iar când va veni ziua judecăţii pentru torţionarii noştri, îngăduie ca aceste fructe să fie răsplata şi iertarea lor”.

⇐ Предыдущая 1 2 3 4 5 678 9 10 Следующая ⇒