Anthony de Mello 4 страница

Pag. 115

— De câte ori aveţi intenţia de a schimba ceva sau pe cineva, le-a spus Maestrul discipolilor, puneţi-vă această întrebare: „Cui va folosi această schimbare: mândriei mele, plăcerii mele sau profitului meu?”

După care le-a povestit următoarea istorie:

Un om era pe punctul de a sări de pe un pod, când un poliţist s-a repezit la el, strigând:

— Nu, nu! Te rog, nu fă asta. De ce s-ar arunca în apă un tânăr ca tine, care nici măcar nu a apucat să îşi trăiască viaţa?

— Pentru că m-am săturat de viaţă.

— Ascultă-mă, te rog. Dacă vei sări în apă, voi fi silit să sar după tine, ca să te salvez. Corect? Pe de altă parte, apa este foarte rece, iar eu abia mi-am revenit după o dublă pneumonie. Înţelegi ce înseamnă asta? Voi muri. Am o soţie şi patru copii. Ţi-ar plăcea să ai aşa ceva pe conştiinţă? Cu siguranţă nu! De aceea, ascultă-mă. Fii bun. Căieşte-te, şi Dumnezeu te va ierta. Întoarce-te acasă, şi când vei ajunge în intimitatea căminului tău, spânzură-te.

Pag. 116

Iritat de limbajul paradoxal al Maestrului, un filosofi din Europa a exclamat:

— Am auzit spunându-se că la est de Canalul Suez două afirmaţii contradictorii pot fi simultan adevărate.

Maestrului i-a plăcut ideea.

— Când treci la est de Suez, te apropii cu câţiva centimetri de Realitate. Tocmai de aceea, Realitatea este un mister ininteligibil.

Pag. 117

În mânăstire nu existau ceasuri. Când un om de afaceri s-a plâns de lipsa de punctualitate a celor de acolo, Maestrul i-a răspuns:

— Punctualitatea noastră este cosmică, nu cea a omului de afaceri.

Văzând că afaceristul nu înţelege nimic, el a adăugat:

— Totul depinde de perspectivă. Ce înseamnă pierderea unei frunze din perspectiva pădurii? Ce înseamnă ratarea programului tău de afaceri din perspectiva cosmosului?

Pag. 118

— De ce nu sunt mai mulţi oameni iluminaţi?

— Pentru că ei nu caută Adevărul, ci confortul, a răspuns Maestrul.

Pentru a ilustra această afirmaţie, el a ales o povestire sufită:

Un om care avea nevoie de bani s-a gândit să îşi vândă un covor vechi în stradă. Primul cetăţean căruia i l-a arătat i-a spus:

— Este un covor vechi şi foarte uzat.

De aceea, el i-a oferit un preţ foarte mic. Învăţându-se minte, vânzătorul a început să facă reclamă covorului. El s-a adresat următorului trecător:

— Iată, domnule, aveţi aici un covor foarte moale, din mătase. Nimic nu se compară cu el.

Un sufit care se afla în apropiere i-a spus ironic:

— Hei, vânzătorule de covoare, pune-mă şi pe mine în cutia ta magică ce poate schimba un covor uzat într-unul moale, nu de alta, dar am o piatră pe care aş dori s-o schimb într-o piatră preţioasă.

— Evident, a adăugat Maestrul, cutia magică nu este altceva decât interesul personal – cel mai eficient instrument care poate preschimba adevărul în amăgire.

Pag. 119

— Credeam că spiritualitatea nu are nimic de-a face cu politica, a spus discipolul, şocat, când a aflat pentru prima oară de activităţile politice ale Maestrului.

— Asta pentru că ai nici o idee despre ce înseamnă spiritualitatea, i-a răspuns Maestrul.

Apoi a adăugat:

— De altfel, nu ai nici o idee nici despre ce înseamnă politica.

Pag. 120

— Există iubire necondiţionată? A întrebat cineva.

În loc de răspuns, Maestrul a relatat o poveste:

Domnul Dogood2 aştepta cu anxietate în timp ce îngerii cerului îi examinau dosarul. În sfârşit, Îngerul-şef a spus:

— Dar e de-a dreptul fabulos! E ceva ce n-am mai întâlnit! În toată viaţa ta, tu nu ai comis nici măcar un singur păcat, cât de mic! Nici măcar un singur pecadillo3 într-o viaţă de om. Nu ai făcut decât fapte de caritate. Nici nu ştiu în ce categorie te-aş putea încadra. În cea a îngerilor nu pot, căci nu eşti un înger. Nici în cea oamenilor nu pot, căci nu ai dat dovadă de nici o slăbiciune. Cel mai bine ar fi să te trimitem din nou pe pământ ca să comiţi măcar un păcat – şi să revii astfel ca o fiinţă umană adevărată!

Bietul domn Dogood, cel fără de păcat, s-a trezit din nou în colţul străzii din oraşul său, nefericit şi uimit la culme, dar hotărât să facă măcar un pas greşit, pe lângă calea cea dreaptă şi strâmtă pe care a urmat-o întotdeauna. Au trecut astfel o oră, două, trei, şi bietul domn Dogood continua să stea în colţul străzii, neştiind ce să facă. De aceea, când o femeie solidă i-a făcut cu ochiul, el i-a răspuns fericit. Femeia nu era deloc tânără, nici prea frumoasă, dar era paşaportul lui către cer, aşa că s-a dus să îşi petreacă noaptea cu ea. Când s-au ivit zorii, domnul Dogood şi-a privit ceasul. Trebuia să se grăbească, căci mai avea doar o jumătate de oră până la reprimirea lui în cer. Pe când îşi punea hainele, a îngheţat subit, căci femeia i-a spus:

— Vai, domnule Dogood, nici nu-ţi dai seama de faptă de caritate ai făcut în noaptea aceasta!

Pag. 121

Un critic artistic ţinea odată o conferinţă la mânăstirea Maestrului.

— Arta poate fi găsită în muzee, a spus el, dar frumuseţea există pretutindeni, în aer, la sol, oriunde, oferindu-se tuturor, fără nici un preţ, fără să poarte nici un nume.

— Exact la fel stau lucrurile cu spiritualitatea, a completat Maestrul mai târziu, când a rămas singur cu discipolii săi. Simbolurile ei pot fi găsite în acele muzee numite temple, dar substanţa ei poate fi găsită pretutindeni, oferindu-se tuturor, fără nici un preţ, fără să poarte nici un nume.

Pag. 122

Deşi era fascinat de tehnologia modernă, Maestrul refuza să o numească progres.

Pentru el, adevăratul progres era „progresul inimii”, „progresul fericirii”, nicidecum „progresul creierului” sau „progresul jucăriilor tehnologice”.

— Ce credeţi despre civilizaţia modernă? L-a întrebat odată un reporter.

— Cred că ar fi o idee foarte bună, a răspuns el.

Pag. 123

Venind odată vorba de Progresul Modern, Maestrul a relatat istoria a doi vizitatori veniţi dintr-o ţară în curs de dezvoltare.

El i-a întrebat despre starea economică a ţării lor, dar unul dintre ei şi-a ieşit din pepeni:

— Domnule, i-a spus el iritat, noi suntem o ţară civilizată. Avem chiar şi două fabrici de armament!

Pag. 124

Maestrul s-a adresat odată unui asistent social:

— Mă tem că faci mai mult rău decât bine.

— De ce?

— Pentru că pui accentul numai pe unul din cele două imperative ale justiţiei.

— Şi anume?

— Faptul că săracul are dreptul la pâine.

— Şi celălalt care este?

— Faptul că săracul are dreptul la frumuseţe.

Pag. 125

Maestrul le reproşa activiştilor sociali următorul lucru: că ceea ce urmăresc ei este reforma, nu revoluţia.

— A fost odată un rege foarte înţelept şi foarte blând, care a aflat că în închisoarea sa se află câţiva nevinovaţi. De aceea, el a dat ordin să se construiască o nouă închisoare, cu condiţii mai bune, pentru cei nevinovaţi.

Pag. 126

Un discipol îl respecta atât de tare pe Maestru încât îl privea ca pe o încarnare a lui Dumnezeu pe pământ.

— Spune-mi, Doamne, de ce ai venit în această lume?

— Ca să-i învăţ pe naivii ca tine să nu-şi mai piardă timpul adorându-şi Maeştrii, iar răspuns el.

Pag. 127

Ori de câte ori cineva se lăuda cu realizările economice şi culturale ale ţării sale, Maestrul se arăta neimpresionat.

— Au schimbat ceva toate aceste realizări în inimile concetăţenilor tăi? Întreba el.

Odată, el a povestit parabola omului alb care a fost prins de canibali şi adus în faţa şefului de trib pentru a fi prăjit de viu. Imaginaţi-vă uimirea lui când l-a auzit pe acesta vorbind cu cel mai pur accent harvardian.

— Oare anii petrecuţi la Harvard nu te-au schimbat cu nimic? A întrebat omul alb.

— Evident că m-au schimbat. Pot spune că m-au civilizat. După ce te voi prăji, mă voi îmbrăca pentru cine şi te voi servi cu furculiţa şi cuţitul.

Pag. 128

— Asta este greşeala ta, că îl cauţi pe Dumnezeu în afara ta, a spus Maestrul.

— Asta înseamnă că trebuie să-l caut în interior?

— Nu înţelegi că „interiorul” tău este în afara ta?

Pag. 129

Maestrul nu uita niciodată să le reamintească discipolilor de faptul că trăiesc ca nişte roboţi:

— Cum vă puteţi numi oameni, când fiecare din gândurile, sentimentele şi acţiunile voastre sunt atât de mecanice, născându-se din condiţionarea, nu din fiinţa voastră?

— Există ceva care să rupă această condiţionare şi să ne elibereze? L-au întrebat discipolii.

— Da, luciditatea.

După câteva momente de gândire, el a adăugat:

— Şi catastrofa.

— Catastrofa?

— Da. Un englez cât se poate de stilat mi-a spus odată că după ce vasul lui s-a scufundat în mijlocul oceanului, el a înotat alături de un alt englez. După o oră, a reuşit în sfârşit să rupă condiţionarea şi i s-a adresat acestuia, deşi nu îi fusese prezentat!

— Ce i-a spus?

— I-a spus: „Scuză-mă că îţi vorbesc fără să-ţi fi fost prezentat, dar aş dori să aflu dacă acesta este drumul către Southampton”.

Pag. 130

Maestrul avertiza mereu asupra încercării de a limita Realitatea la un concept sau la un nume. Odată, un erudit al misticismului l-a întrebat:

— Domnule, atunci când vorbeşti de FIINŢĂ, te referi la fiinţa eternă, transcendentă, sau la cea efemeră, contingentă?

Maestrul a închis ochii şi s-a gândit profund, după care a răspuns:

— Da!

Mai târziu, le-a spus discipolilor apropiaţi:

— Ori de câte ori daţi un nume Realităţii, aceasta încetează să mai fie Realitate.

— Chiar dacă îi spui Realitate? A întrebat un adept, nu fără ironie.

— Mai ales atunci când îi spui astfel.

Pag. 131

Maestrul şi-a propus ca menire personală sarcina de a distruge orice doctrină, orice convingere, orice concept referitor la divin, pentru ca aceste simple indicatoare să nu fie confundate cu nişte descrieri ale realităţii.

Lui îi plăcea să citeze un proverb oriental: „Când înţeleptul arată luna, toţi proştii se uită la degetul său”.

Pag. 132

Maestrul nu se certa niciodată cu nimeni, căci ştia prea bine că contraopinenţii săi nu urmăreau Adevărul, ci confirmarea convingerilor lor.

Odată, el le-a demonstrat acestora valoarea „argumentelor”:

— Cum cade o felie de pâine unsă cu unt, cu faţa unsă în sus sau în jos?

— Evident, cu faţa unsă în jos.

— Nu, cu faţa unsă în sus.

— Haide să facem un test.

O felie de pâine a fost imediat unsă cu unt şi aruncată în aer. Ea a căzut cu faţa unsă în sus.

— Am câştigat!

— Numai pentru că s-a produs o greşeală.

— Ce greşeală?

— Am uns în mod evident faţa greşită a feliei de pâine.

Pag. 133

— O credinţă religioasă, a spus Maestrul, nu este o afirmare a Realităţii, ci un indiciu referitor la un mister care nu poate fi înţeles de gândirea umană. Pe scurt, o convingere religioasă nu este altceva decât degetul care arată către lună.

Cei mai mulţi oameni religioşi nu reuşesc niciodată să depăşească stadiul studierii degetului.

Alţii preferă să-l sugă.

Alţii îşi bagă degetul în ochi. Aceştia sunt bigoţii pe care religia i-a orbit de tot.

Există şi oameni religioşi, foarte puţini la număr, care sunt suficient de detaşaţi de deget pentru a privi în direcţia în care indică acesta. Aceştia sunt cei care şi-au transcens convingerile şi care sunt luaţi de regulă drept blasfemiatori.

Pag. 134

Într-o noapte, Maestrul şi-a dus discipolii pe câmpul aflat sub cerul înstelat. Arătând către stele, el le-a spus discipolilor:

— Acum concentraţi-vă asupra degetului meu, toată lumea.

Au înţeles cu toţii mesajul.

Pag. 135

Îngrijorat de tendinţa Maestrului de a distruge orice afirmaţi de credinţă în Dumnezeu, un discipol a strigat:

— Nu mi-a mai rămas nimic de care să mă agăţ.

— La fel strigă şi puiul de pasăre când este aruncat afară din cuib! I-a răspuns Maestrul.

Mai târziu, el a adăugat:

— Cum crezi că vei putea zbura dacă te agăţi de cuibul convingerilor tale? Acest lucru nu înseamnă zbor, ci doar zbatere de aripi!

Pag. 136

— Umilinţa nu are nimic de-a face cu lipsa prostească a aprecierii de sine, a spus Maestrul. Ea se naşte din înţelegerea faptului că tot ce puteţi realiza prin eforturile voastre este să vă schimbaţi comportamentului, nu pe voi înşivă.

— Altfel spus, adevărata schimbare se produce fără efort?

— Exact, a răspuns Maestrul.

— Atunci, cum se produce ea?

— Prin luciditate.

— Şi cum poţi deveni lucid?

— Cum te trezeşti din somn atunci când eşti adormit?

— Deci nu există nimic bun cu care să te poţi mândri?

Ca răspuns, Maestrul a povestit o conversaţie la care a asistat cândva:

— Ce voce are Maestrul nostru! Cât de divină cântă el imnurile!

— Hm! Dacă aş avea vocea lui, la fel aş cânta şi eu!

Pag. 137

Când regele provinciei vecine şi-a anunţat intenţia de a vizita mânăstirea, toată lumea a intrat în agitaţie. Numai Maestrul şi-a păstrat calmul.

Regele a fost adus în prezenţa Maestrului. El s-a înclinat până la pământ şi i-a spus:

— Am convingerea că ai atins perfecţiunea misticismului. De aceea, am venit să te întreb care este esenţa acestuia.

— De ce? A întrebat Maestrul.

— Doresc să pătrund în natura fiinţei, ca să îmi pot controla întreaga fiinţă, dar şi pe cea a supuşilor mei, pentru ca întreaga mea naţiune să cunoască starea de armonie.

— Foarte bine, a spus Maestrul, dar te avertizez că atunci când vei avansa suficient de mult cu introspecţia ta, vei descoperi că armonia pe care o cauţi nu poate fi obţinută prin control, ci prin abandonare de sine.

Pag. 138

Predicatorul:

— Care este, după părerea ta, cel mai mare păcat al lumii?

Maestrul:

— Cel al omului care îi consideră pe semenii săi nişte păcătoşi.

Pag. 139

— Într-adevăr, există două tipuri de oameni: fariseii şi oamenii de rând, a spus Maestrul, după ce a citit parabola lui Iisus.

— Cum îi poţi recunoaşte pe farisei?

— E simplu: ei sunt cei care fac această clasificare!

Pag. 140

— Toţi oamenii sunt cam la fel de buni sau de răi, a spus Maestrul, care detesta etichetările.

— Cum poţi să pui un sfânt şi un păcătos pe picior de egalitate? A protestat un discipol.

— Pentru că toţi se află la aceeaşi distanţă de soare. Crezi că poţi micşora această distanţă dacă trăieşti la ultimul etaj al unui zgârie-nori?

Pag. 141

Maestrul susţinea că tot ce consideră lumea ca fiind adevărat este fals. De aceea, orice pionier autentic este izolat. El le-a spus discipolilor:

— Voi vă gândiţi la Adevăr ca la o formulă pe care aţi citit-o într-o carte. Adevărul nu poate fi obţinut decât cu preţul singurătăţii. Dacă doriţi să urmaţi Adevărul, va trebui să învăţaţi că mergeţi singuri pe cale.

Pag. 142

— Sunt gata să merg oriunde în căputarea Adevărului, a spus discipolul, plin de ardoare.

Maestrul era de-a dreptul amuzat:

— Şi când ai de gând să pleci?

— În clipa în care îmi vei spune încotro s-o apuc.

— Îţi sugerez să o apuci în direcţia pe care ţi-o indică nasul.

— Bine, dar unde trebuie să mă opresc?

— Oriunde doreşti.

— Şi Adevărul va fi acolo?

— Cu siguranţă. Chiar în faţa nasului tău, privindu-te în ochii tăi orbi.

Pag. 143

— Cum este iluminarea, uşoară sau grea?

— Este la fel de uşoară sau de grea ca şi vederea lucrurilor care se află chiar în faţa ta.

— Cum poate fi vederea lucrurilor din faţă grea?

La care, Maestrul a răspuns printr-o anecdotă:

O fată şi-a întâmpinat iubitul cu următoarele cuvinte:

— Observi ceva schimbat la mine?

— O nouă rochie?

— Nu.

— Pantofi noi?

— Nu. Altceva.

— Mă dau bătut.

— Port o mască de gaze!

Pag. 144

Discipolul era budist.

— Ce este mintea lui Buddha? A întrebat el.

— De ce nu mă întrebi despre propria ta minte, în loc să mă întrebi despre mintea altcuiva? I-a spus Maestrul.

— Bine, atunci ce este sinele meu?

— Ca să poţi afla răspunsul la această întrebare, trebuie mai întâi să înveţi acţiunea secretă.

— Şi care este acţiunea secretă?

— Aceasta, i-a spus Maestrul, după care a închis ochii şi i-a deschis la loc.

Pag. 145

Maestrul le-a explicat discipolilor că vor atinge Iluminarea dacă vor dobândi privirea neinterpretativă.

Ce era privirea neinterpretativă, au dorit să afle ei.

Iată cum le-a explicat Maestrul:

Doi muncitori catolici lucrau la canalul din faţa unui bordel. Deodată, ei au văzut un rabin furişându-se în casa rău famată. „La ce te puteai aştepta?” şi-au spus ei.

După o vreme, ei au văzut un preot protestant furişându-se în interior. Nici o surpriză. „La ce te puteai aştepta?”

A urmat însă un preot catolic, care şi-a acoperit faţa cu o glugă şi a intrat la rândul lui în clădire. „Doamne, ce groaznic! Una din bietele fete trebuie să se fi îmbolnăvit!”

Pag. 146

Un discipol l-a întrebat odată pe Maestru cum poate păşi pe cale?

— Auzi murmurul îndepărtat al pârâului care trece prin faţa mânăstirii?

— Da.

— Exact aşa trebuie să intri pe cale.

Pag. 147

Maestrului îi plăcea să relateze următoarea povestire legată de sine:

După ce i s-a născut primul copil, s-a dus la maternitate şi şi-a văzut soţia aplecată deasupra unui leagăn. A privit-o în tăcere, studiind cum se uită la copilul adormit. A citit pe faţa ei uimire, incredulitate, fericire, extaz. Mişcat până la lacrimi, el a intrat în vârful picioarelor, a îmbrăţişat-o şi i-a spus: „Ştiu exact ce simţi, draga mea!”

Trezită la realitate, soţia sa a izbucnit: „Da. Nu înţeleg de unde au găsit un leagăn atât de frumos pentru numai 20 de dolari!”

Pag. 148

Ori de câte ori venea vorba despre Dumnezeu, Maestrul insista că acesta este dincolo de posibilitatea de înţelegere a gândirii umane, un Mister, şi orice am spune noi despre El nu este valabil în ceea ce îl priveşte, ci doar în ceea ce priveşte convingerea noastră despre El.

Discipolii nu au înţeles niciodată prea exact ce doreşte să spună, până într-o zi, când Maestrul le-a explicat într-un alt fel.

— Nu este adevărat ce se spune, că Dumnezeu ne-a creat această lume, că El ne iubeşte sau că este infinit, căci despre Dumnezeu nu se poate spune nimic. De aceea, dacă doriţi să rostiţi adevărul, ar trebui să spuneţi: conceptul nostru despre Dumnezeu a creat lumea, conceptul nostru despre Dumnezeu ne iubeşte, conceptul nostru despre Dumnezeu este infinit.

— Dacă este adevărat ce spui, nu am face mai bine renunţând la orice concept despre Dumnezeu?

— Dacă nu i-aţi construi singuri, nu ar mai fi nevoie să renunţaţi la toţi aceşti idoli, a răspuns Maestrul.

Pag. 149

Unii discipoli nu erau prea încântaţi de lipsa de respect a Maestrului faţă de credinţa oamenilor într-un Dumnezeu personal.

El le-a citat odată o frază la care ţinea foarte mult, preluată din jurnalul Secretarului General al Naţiunilor Unite, Dag Hammarskjold: „Dumnezeu nu moare în ziua în care noi încetăm să mai credem într-o divinitate personală, dar noi murim în ziua în care viaţa noastră nu mai este iluminată de acea strălucire, reînnoită în fiecare zi, a minunării – a cărei sursă transcende orice raţiune”.

Pag. 150

Odată, Maestrul a văzut o mare de oameni adunaţi în faţa mânăstirii sale, cântând imnuri de slavă şi agitând un afiş uriaş pe care scria: CHRISTOS ESTE RĂSPUNSUL.

El s-a îndreptat către omul care ţinea afişul, care avea o mină severă, şi l-a întrebat:

— Da, dar care este întrebarea?

Pe moment, omul a rămas fără replică, dar şi-a revenit curând şi a spus:

— Christos nu este un răspuns la o întrebare, ci răspunsul la toate problemele noastre.

— În acest caz, care este problema?

Mai târziu, el le-a spus discipolilor:

— În cazul în care Christos este într-adevăr răspunsul, atunci prin Christos eu înţeleg: înţelegerea lucidă a cauzei care generează toate problemele.

Pag. 151

— Ce trebuie să fac pentru ca să ating iluminarea? A întrebat discipolul, plin de aspiraţie.

— Să vezi realitatea exact aşa cum este, i-a răspuns Maestrul.

— Atunci, ce trebuie să fac pentru ca să văd realitatea aşa cum este?

Maestrul a zâmbit şi a spus:

— Prietene, am o veste bună şi una rea pentru tine.

— Care este vestea rea?

— Nu poţi să faci nimic ca să vezi. Vederea interioară este un dar.

— Şi vestea bună?

— Nu poţi să faci nimic ca să vezi. Vederea interioară este un dar.

Pag. 152

Problemele oamenilor rezistă cu încăpăţânare în faţa soluţiilor ideologice, aşa cum avea să afle pe pielea lui un reformator în domeniul muncii atunci când l-a luat pe Maestru ca să vadă un canal săpat cu utilaje moderne.

— Această maşină, a spus el, a furat slujbele a mii de oameni. Ar trebui să fie distrusă şi înlocuită cu o sută de oameni cu lopeţi în mână.

— Aşa e, a confirmat Maestrul, sau şi mai bine o mie de oameni cu nişte linguriţe.

Pag. 153

Predicatorul era hotărât să obţină de la Maestru o declaraţie clară a credinţei sale în Dumnezeu.

— Crezi în Dumnezeu?

— Bineînţeles, a răspuns Maestrul.

— Crezi că El este cel care a creat totul?

— Desigur.

— Şi cine l-a făcut pe Dumnezeu?

— Tu!

Predicatorul a rămas interzis.

— Crezi cu seriozitate că eu l-am făcut pe Dumnezeu?

⇐ Предыдущая 1 2 345 6 7 8 9 10 Следующая ⇒