Anthony de Mello 1 страница

Anthony de Mello

Absurdităţi la minut

Notă din partea editorului original.

Publicăm astăzi ultima lucrare postumă a lui Tony de Mello, ABSURDITĂŢI LA MINUT.

În realitate, el a scris această carte după Înţelepciune la minut şi înainte de Rugăciunea broaştei. A trimis manuscrisul la editură, cu indicaţia de a fi publicat cât mai curând. Manuscrisul arăta exact aşa cum îl publicăm noi astăzi: fără titluri şi fără cuprins. Textul era tipărit, cu excepţia micului comentariu la prima povestire, care era scris de mână. Eram pe punctul de a publica lucrarea, când am primit o notă de la el, la sfârşitul anului 1986: „Scriu acum o altă carte, care se va numi Rugăciunea broaştei şi care trebuie să apară înainte de Absurdităţi la minut. Vă rog, trimiteţi-mi înapoi manuscrisul”.

În primele luni ale anului 1987, Tony a lucrat continuu la Rugăciunea broaştei. Dorea să termine manuscrisul înainte de plecarea lui la New York de la sfârşitul lui mai. Am discutat despre formatul cărţii timp de câteva ore. După ce a terminat lucrarea, l-am întrebat pe Tony ce se întâmplă cu manuscrisul intitulat Absurdităţi la minut. Mi-a spus că este gata şi că o să mi-l trimită de îndată ce se va întoarce din America. Urma să înceapă apoi lucrul la cartea despre Meditaţii.

Pe la orele 6.00 seara, i-am urat drum bun şi am plecat să prind trenul de înapoiere, către Gujarat. Două ore mai târziu, a plecat şi el la aeroport. A murit la Universitatea Fordham, în prima noapte a vizitei sale la New York, la data de 1 iunie 1987.

Nu ar fi crezut niciodată că se va întoarce atât de curând. Corpul lui a sosit în ţară în dimineaţa zilei de 13 iunie şi a fost înmormântat în aceeaşi seară în cimitirul Bisericii Sf. Petru din Bandra, acolo unde fusese botezat.

Între hârtiile lui s-au găsit trei manuscrise:

1. ABSURDITĂŢI LA MINUT, despre care ne-a spus că este „gata de tipar”, dar care nu avea titluri şi cuprins. Oare intenţiona să le adauge? Nu vom şti niciodată, dar este de bănuit că nu, de vreme ce mi-a spus că manuscrisul este „gata de tipar”.

2. Un manuscris cu Conferinţele din Izolare, şi el gata de tipar. Deşi nu mi-a pomenit niciodată de această carte, am publicat-o sub numele: Contactul cu Dumnezeu: Conferinţe din Izolare.

3. Manuscrisul neterminat al cărţii despre Meditaţii, pe care intenţiona să-l termine după întoarcerea lui din America şi pe care l-am publicat exact aşa cum ni l-a lăsat, sub titlul Chemarea iubirii.

Astăzi publicăm ultima lui carte, ABSURDITĂŢI LA MINUT, cea care ar fi trebuit publicată după Rugăciunea broaştei. O publicăm exact aşa cum ne-a lăsat-o, fără titluri şi fără cuprins, numai povestirile, una după alta, în ordinea în care le-a scris.

— Omul spune prostii, a afirmat vizitatorul după ce l-a auzit vorbind pe Maestru.

Discipolul i-a răspuns:

— Şi tu ai spune prostii dacă ai fi nevoit să vorbeşti despre Inexprimabil.

Cu litere de mână:

Când vizitatorul i-a relatat Maestrului părerea sa, acesta i-a răspuns:

— Toată lumea spune prostii. Penibili sunt doar cei care o fac la modul solemn (care se iau în serios).

Maestrul din aceste povestioare nu se referă la o persoană anume. El poate fi în egală măsură un guru hindus, un roshi zen, un înţelept taoist, un rabin evreu, un călugăr creştin sau un mistic sufit. El poate fi deopotrivă Lao Tse, Socrate, Buddha, Iisus, Zarathustra sau Mohamed. Învăţăturile sale sunt la fel de valabile în secolul XX cum erau în secolul VII î. Ch. Ele nu aparţin mai mult Occidentului decât Orientului, sau invers. Contează oare cu adevărat toate aceste antecedente istorice? La urma urmei, istoria nu reprezintă altceva decât o înregistrare a aparenţelor, în nici un caz Realitatea. Ea este o înşiruire a doctrinelor, nicidecum Tăcerea.

Orice anecdotă veţi alege dintre cele care urmează, citirea ei nu va dura mai mult de un minut. Limbajul Maestrului vi se va părea de multe ori ironic, exasperant, chiar absurd, câteodată. Aceasta, vai! Nu este o carte uşoară. Ea nu a fost scrisă pentru a instrui, ci pentru a Trezi. În paginile ei (dar nu în cuvintele tipărite, nici măcar în povestioarele ca atare, ci în spiritul ei, în atmosfera pe care o creează) este ascunsă o Înţelepciune care nu poate fi tradusă în cuvinte omeneşti. Pe măsură ce veţi citi paginile tipărite şi vă veţi lupta cu limbajul criptic al Maestrului, este posibil să experimentaţi fără să vă daţi seama Învăţătura Secretă care se ascunde în spatele acelui limbaj, fiind astfel Treziţi, transformaţi. Acesta este înţelesul Înţelepciunii: acela de a fi transformat fără nici cel mai mic efort din partea dumneavoastră; de a fi transformat – credeţi sau nu – prin simpla trezire la realitatea de dincolo de cuvinte, care nu poate fi nici măcar atinsă de cuvinte.

Dacă veţi trăi fericirea de a fi astfel Trezit, veţi înţelege pe loc de ce adevăratul limbaj al Realităţii este cel care nu poate fi rostit, la fel cum adevărata acţiune este cea care nu este făcută, iar adevărata transformare este cea care nu presupune eforturi.

Atenţie:

Citiţi aceste povestiri în doze micuţe – câte una sau două o dată. O supradoză le va diminua puterea.

Pag. 1

Discipolul s-a adresat vizitatorului:

— Te avertizez că nu vei înţelege nimic din ceea ce va spune Maestrul dacă nu te vei afla în dispoziţia sufletească adecvată.

— Şi care este această dispoziţie?

— Aceea a unui student dornic să înveţe o limbă străină. Cuvintele pe care le rosteşte Maestrul îţi vor fi familiare, dar nu te lăsa înşelat; semnificaţia lor este complet străină.

Pag. 2

Maestrul putea să fie foarte critic atunci când considera că este cazul.

Era însă imposibil să te superi pe el, chiar dacă te mustra cu asprime. Întrebat cum reuşeşte acest lucru, el a răspuns:

— Depinde cum procedezi. Fiinţele umane sunt ca nişte flori; ele se deschid şi sunt receptive la roua care cade asupra lor, dar resping ploaia violentă.

Pag. 3

— Dacă doriţi să vă descoperiţi defectele, le-a spus într-o zi Maestrul discipolilor, observaţi ce anume vă irită la cei din jur.

El a povestit cum soţia sa a pus odată o cutie de bomboane pe un raft al dulapului din bucătărie, dar numai o oră mai târziu, a constatat că aceasta era deja mai uşoară. O parte din bomboane dispăruseră. Ea le-a găsit imediat, învelite în hârtie, în sacul cu lucruri al noii bucătărese. Nedorind să provoace o scenă, buna femeie a preferat să ia înapoi bomboanele şi să le pună în altă parte, departe de orice tentaţie.

După cină, bucătăreasa şi-a anunţat demisia, chiar în seara respectivă.

— De ce? Ce s-a întâmplat? A întrebat Maestrul.

— Nu vreau să lucrez pentru oameni care fură înapoi, a fost răspunsul ei sfidător.

Pag. 4

A doua zi, Maestrul a continuat cu povestea hoţului care a găsit pe uşa seifului pe care tocmai se pregătea să o arunce în aer următorul afiş: „Te rog, nu folosi dinamită. Seiful nu este încuiat. Tot ce ai de făcut este să întorci mânerul”.

Când a apăsat însă pe mâner, peste el a căzut un sac cu nisip, toate luminile s-au aprins şi în cartier au început să răsune sirenele.

Când Maestrul l-a vizitat pe hoţ la închisoare, acesta i s-a plâns cu amărăciune:

— Ce încredere să mai am de acum înainte în altă persoană?

Pag. 5

Când un oaspete s-a oferit să spele vasele după cină, Maestrul l-a întrebat:

— Eşti sigur că ştii cum să speli vasele?

Omul a protestat, afirmând că a făcut aşa ceva toată viaţa. Maestrul i-a ripostat:

— Nu aveam nici o îndoială că poţi să cureţi vasele. Mă îndoiam doar că ştii să le speli.

Mai târziu, el le-a explicat discipolilor săi:

— Există două feluri de a spăla vasele. Unul constă în a le spăla pentru a le curăţa; celălalt în a le spăla numai de dragul de a le spăla.

Discipolii tot nu au înţeles, aşa că el a continuat cu explicaţiile:

— Prima acţiune este moartă, căci în timp ce corpul spală vasele, mintea sa este fixată asupra obiectivului de a le curăţa. Cea de-a doua acţiune este vie, căci mintea se află exact acolo unde este corpul.

Pag. 6

— Iluminarea, a spus Maestrul, înseamnă să ştii exact unde te afli, în fiecare moment, lucru care nu este deloc uşor!

Ca să exemplifice, el a dat drept pildă pe un prieten al său, extrem de popular, care, deşi depăşise vârsta de 80 de ani, era încă invitat la o sumedenie de petreceri. Odată, l-a localizat la una din aceste petreceri şi l-a întrebat la câte fusese în seara respectivă.

— La şase, a răspuns bătrânul domn, fără să-şi ia ochii din carneţelul în care şi-i fixase.

— Ce faci? Te uiţi să vezi unde o să mergi în continuare? L-a întrebat el.

— Nu, a răspuns dinamicul personaj. Mă uit să văd unde mă aflu acum.

Pag. 7

Maestrul făcea alergie la ideologii.

— În orice război al ideilor, obişnuia el să spună, pierderile colaterale sunt oamenii obişnuiţi.

Mai târziu, el a explicat:

— Oamenii ucid pentru bani sau pentru putere. Dar cei mai cumpliţi criminali sunt cei care ucid pentru ideile lor.

Pag. 8

La o conferinţă, Maestrul a spus:

— Geniul unui compozitor poate fi găsit în notele muzicii sale, dar analiza notelor nu îi va revela geniul. Măreţia unui poet este oferită de cuvintele sale, dar studiul cuvintelor nu va dezvălui nimănui sursa inspiraţiei sale. Dumnezeu se revelează pe sine în creaţie, dar cercetând creaţia – oricât de minuţios – nu îl veţi găsi pe Dumnezeu mai mult decât aţi putea găsi sufletul cercetând trupul.

Au urmat apoi întrebările. Cineva din sală a întrebat:

— Atunci, cum îl putem găsi pe Dumnezeu?

— Privind creaţia, nu analizând-o.

— Şi cum trebuie să o privim?

— La fel ca ţăranul care a încercat să vadă frumuseţea apusului de soare, de care auzise atâtea, dar nu a descoperit decât soarele, nişte nori, cerul şi orizontul pământului, până când şi-a dat seama că frumuseţea nu este un „lucru”, ci un mod special de a privi. Degeaba îl veţi căuta pe Dumnezeu, dacă nu veţi înţelege că el nu poate fi văzut la fel ca un „lucru”. Pentru a-l vedea, este nevoie de un mod special de a privi, la fel ca cel al copiilor mici, a căror privire nu este distorsionată de doctrine şi de convingeri prefabricate.

Pag. 9

Tatăl uneia dintre femeile-discipol a intrat ca o furtună în camera în care Maestrul îşi ţinea conferinţa.

Ignorându-i ce desăvârşire pe cei prezenţi, el a strigat la fiica sa:

— Ţi-ai abandonat studiile la universitate ca să stai la picioarele acestui prost! Ce te-a învăţat el?

Fata s-a ridicat calmă, şi-a luat tatăl de mână, l-a scos afară şi i-a spus:

— Traiul alături de el m-a învăţat ceea ce nici o universitate nu ar fi putut să facă: să nu mă mai tem de tine şi să nu mă mai simt stânjenită de comportamentul tău dizgraţios.

Pag. 10

— De ce avem nevoie pentru a cunoaşte iluminarea? Au întrebat discipolii.

— Trebuie să descoperiţi ce anume poate cădea în apă fără să facă nici un val, ce anume se poate mişca printre copaci fără a scoate nici un sunet, ce anume poate călca pe un câmp fără a tulbura nici măcar un fir de iarbă.

După ce s-au gândit săptămâni la rând la cuvintele maestrului, discipolii s-au întors şi l-au întrebat, nedumeriţi:

— Care este acel lucru?

— Lucru? A sărit ca ars Maestrul. Dar nu este deloc un lucru!

— Atunci, este vorba de nimic?

— Aţi putea spune şi aşa.

— Atunci cum putem să-l căutăm?

— V-am spus eu să-l căutaţi? El poate fi descoperit, dar nu poate fi căutat. Insistaţi şi veţi găsi!

Pag. 11

La o masă de gală, Maestrul a auzit o actriţă ţinând un veritabil discurs despre horoscop.

El s-a aplecat către ea şi i-a spus:

— Nu credeţi în astrologie, nu-i aşa?

— Ei bine, a răspuns ea, eu cred în toate câte puţin.

Pag. 12

Cineva l-a întrebat pe Maestru dacă el crede în noroc.

— Evident, a răspuns el, cu un zâmbet în colţul ochilor. Cum altfel ne-am putea explica succesul celor pe care nu-i simpatizăm?

Pag. 13

Maestrul era necruţător cu cei care se complăceau în autocompătimire şi resentimente.

— Faptul că cineva a greşit faţă de tine nu ar însemna nimic, obişnuia să spună el, dacă nu ai insista atât să-ţi aminteşti acest lucru.

Pag. 14

Maestrul a povestit odată cazul unei femei care a făcut plângere la poliţie pe motiv că a fost violată:

— Descrieţi-l pe bărbat, i-a spus poliţistul.

— Ei bine, mai întâi de toate trebuie să precizez că era un idiot!

— Un idiot, doamnă?

— Da. Habar n-avea să facă dragoste, aşa că a trebuit să-l învăţ!

Discipolii s-au amuzat la început, dar au redevenit serioşi când Maestrul a continuat:

— Ori de câte ori sunteţi insultaţi, încercaţi să vedeţi în ce fel puteţi să-l ajutaţi pe cel care vă insultă.

Acest îndemn a stârnit o furtună de proteste, aşa că Maestrul a adăugat:

— Credeţi că vă poate insulta cineva dacă voi refuzaţi să vă simţiţi insultaţi?

Pag. 15

Întrebat cum trebuie folosită Scriptura, Maestrul a povestit de perioada când era profesor de şcoală şi le-a pus elevilor următoarea întrebare:

— Cum puteţi stabili înălţimea unei clădiri cu ajutorul unui barometru aneroid?

Un elev isteţ a răspuns:

— Aş putea coborî barometrul atârnat de o sfoară, măsurând apoi sfoara.

„Inteligent, deşi ignorant”, a fost comentariul sec al Maestrului.

După care a adăugat:

— La fel de inteligenţi, dar şi de ignoranţi, sunt cei care îşi storc creierii pentru a înţelege Scriptura, care poate fi la fel de uşor înţeleasă de creier cum poate fi apusul soarelui pe mare sau murmurul vântului nopţii prin frunzişul copacilor.

Pag. 16

— Oamenii nu doresc să renunţe la gelozie şi anxietate, la resentimente şi vinovăţie, căci aceste emoţii negative le dau sentimentul că trăiesc, că sunt vii, a spus Maestrul.

Iată cum a ilustrat el această idee:

Poştaşul local a luat-o pe scurtătură cu bicicleta, direct pe o pajişte. Pe la jumătatea distanţei, el a fost reperat de un taur, care a început să-l urmărească. Bietul om de-abia a reuşit să ajungă până la gardul despărţitor.

— Aproape că te-a înhăţat, nu-i aşa? I-a spus Maestrul, care urmărise întreaga scenă.

— Mda, a răspuns pufnind omul, aproape că mă înhaţă de fiecare dată!

Pag. 17

Un om de ştiinţă a venit să protesteze, susţinând că dispreţul Maestrului faţă de concepte, prin comparaţie cu „cunoaşterea neconceptuală”, era o nedreptate făcută ştiinţei.

Maestrul a început să-i explice că, de fapt, el era un prieten al ştiinţei:

— Sper că cunoaşterea ta în ceea ce o priveşte pe soţia ta depăşeşte stadiul cunoaşterii conceptuale a ştiinţei! I-a spus el, ca un argument suprem.

Mai târziu, când s-a adresat discipolilor săi, el a fost încă şi mai vehement:

— Conceptele definesc. A defini înseamnă a distruge. Conceptele disecă Realitatea, şi nu poţi diseca decât ceva ce ai ucis.

— Înseamnă că toate aceste concepte sunt complet inutile?

— Nu. Disecaţi un trandafir şi veţi obţine informaţii extrem de valoroase despre trandafir, dar nici un fel de cunoaştere reală. Puteţi deveni un savant şi veţi deţine o cantitate uriaşă de informaţii despre Realitate, dar nu o veţi cunoaşte deloc.

Pag. 18

Maestrul susţinea că lumea pe care o percep majoritatea oamenilor nu este lumea Realităţii, ci o lume pe care şi-o creează ei înşişi.

Când un erudit a încercat să-l contrazică, Maestrul a luat două beţe şi le-a aşezat pe podea sub forma literei T, după care l-a întrebat:

— Ce vezi aici?

— Litera T, a răspuns savantul.

— Exact ceea ce credeam. În Realitate nu există aşa ceva, o literă T. Aceasta reprezintă un simbol care există doar în mintea ta. Aici se află doar două crengi rupte, în formă de beţe.

Pag. 19

— Atunci când vorbiţi despre Realitate, a spus Maestrul, voi încercaţi să exprimaţi în cuvinte Inexprimabilul. De aceea, este normal ca spusele voastre să fie interpretate greşit. Din acest motiv, oamenii care citesc Scripturile devin stupizi şi cruzi, căci ei nu urmează ceea ce le spune bunul simţ, ci ceea ce cred ei despre Scripturi.

Pentru a ilustra cele spuse, Maestrul a citat următoarea parabolă:

— Fierarul satului a găsit un ucenic dornic să muncească din greu pentru un salariu foarte mic. Fierarul a început imediat să-l instruiască pe băiat: „După ce scot fierul încins din foc, îl aşez imediat pe nicovală. Când vezi că dau din cap, loveşte-l cu ciocanul”. Ucenicul a făcut exact ceea ce înţelesese el că i s-a spus. A doua zi, el era noul fierar al satului.

Pag. 20

Maestrul s-a adresat astfel unui discipol care se temea de moarte să nu facă greşeli:

— Cei care nu fac greşeli fac în realitate cea mai mare dintre greşeli: ei nu încearcă nimic nou.

Pag. 21

— Spune-mi, l-a întrebat ateul, există într-adevăr un Dumnezeu?

— Dacă vrei să fiu absolut cinstit cu tine, i-a răspuns Maestrul, aş prefera să nu-ţi răspund.

Mai târziu, discipolii l-au întrebat de ce nu a dorit să răspundă.

— Pentru că este imposibil să răspunzi la această întrebare, a spus Maestrul.

— Aşadar, eşti ateu?

— Bineînţeles că nu. Ateii fac greşeala să nege acel ceva despre care nu se poate spune nimic.

După o pauză, menită aprofundării ideii enunţate, Maestrul a adăugat:

— Cât despre teişti, aceştia fac greşeala să afirme acelaşi lucru.

Pag. 22

— Care este secretul seninătăţii tale?

— Cooperarea de bunăvoie cu ceea ce este inevitabil, a răspuns Maestrul.

Pag. 23

Maestrul şi unul din discipolii săi s-au întâlnit cu un orb aflat la marginea drumului, cerşind. Maestrul i-a spus discipolului:

— Dă-i omului un ban.

Discipolul a aruncat o monedă în pălăria cerşetorului. Maestrul i s-a adresat din nou:

— Ar fi trebuit să-ţi duci mâna la pălărie, în semn de respect.

— De ce? A întrebat discipolul.

— Aşa ar trebui să procedeze oricine care dăruieşte o monedă.

— Bine, dar omul era orb.

— Nu poţi şti niciodată, a chicotit Maestrul. Ar fi putut fi un şarlatan.

Pag. 24

Mânăstirea devenea din ce în ce mai aglomerată, aşa că era necesară o nouă clădire. Un negustor bogat a scris un cec de un milion de dolari şi l-a plasat în faţa Maestrului. Acesta l-a ridicat şi a spus:

— Foarte bine, îl voi accepta.

Negustorul nu s-a simţit foarte satisfăcut. Era o sumă foarte mare de bani, iar Maestrul nici măcar nu i-a mulţumit.

— Este un cec de un milion de dolari, i-a spus el.

— Da, aşa am citit şi eu.

— Chiar dacă eu sunt un om bogat, un milion de dolari tot este o sumă foarte mare.

— Doreşti să-ţi mulţumesc pentru acest lucru?

— Cred că ar trebui să o faci.

— De ce ar trebui? După părerea mea, cel care dăruieşte ar trebui să fie recunoscător, a afirmat Maestrul.

Pag. 25

Atitudinea Maestrului faţă de serviciile sociale era foarte greu de înţeles. Erau momente când era întru totul în favoarea ei. Alteori, părea absolut indiferent.

Explicaţiile pe care le dădea uneori pentru această schimbare de opinie erau la fel de enigmatice. El spunea:

— Cine doreşte să facă bine trebuie să bată la poartă.

Pentru cel care iubeşte, poarta este întotdeauna deschisă.

Pag. 26

Turistul:

— Oamenii din ţara ta sunt săraci, dar nu par deloc preocupaţi.

Maestrul:

— Asta pentru că nu se uită niciodată la ceas.

Pag. 27

Un discipol a fost nevoit să se întoarcă în grabă acasă, după ce a aflat că un incendiu i-a ars casa.

Era un om în vârstă, şi toată lumea l-a compătimit, după ce s-a întors. Numai Maestrul i-a spus sec:

— În acest fel, moartea îţi va părea mai uşoară.

Pag. 28

— Omul iluminat, a spus Maestrul, este cel care înţelege că tot ce există în lume este perfect exact aşa cum este.

— Ce ne poţi spune atunci despre grădinar? L-a întrebat cineva. Şi el este perfect?

Grădinarul mânăstirii era cocoşat.

— Pentru menirea sa în această viaţă, a răspuns Maestrul, grădinarul este un cocoşat perfect.

Pag. 29

Ideea că tot ce există în lume este perfect aşa cum este îi depăşea pe discipoli. De aceea, Maestrul a fost nevoit să o exprime mai pe înţelesul lor:

— Dumnezeu ţese un desen perfect cu firele vieţilor noastre, inclusiv cu păcatele noastre. Motivul pentru care noi nu-l putem vedea ca atare este faptul că noi privim ţesătura pe dos.

După care a adăugat, mai succint:

— Ceea ce unii oameni consideră că este doar o piatră strălucitoare, bijutierul recunoaşte ca fiind un diamant.

Pag. 30

Discipolii s-au agitat foarte tare când au văzut că învăţăturile Maestrului lor sunt ridiculizate într-o revistă naţională.

Singurul care a rămas imperturbabil a fost Maestrul.

— Credeţi că poate exista vreun adevăr, le-a spus el, de care să nu se râdă?

Pag. 31

În tinereţe, Maestrul fusese un activist politic şi condusese un marş de protest împotriva guvernului. Mii de oameni şi-au părăsit căminele şi slujbele ca să-l urmeze.

Nici nu a început bine marşul, când el a anulat totul.

— Pur şi simplu nu poţi face aşa ceva. Marşul a fost planificat de luni de zile şi oamenii au făcut mari sacrificii ca să participe la el. Vei fi acuzat de neseriozitate, i-au strigat colaboratorii săi agitaţi.

Dar Maestrul a rămas de neclintit.

— Eu nu m-am angajat să fiu serios, a spus el, ci să urmez Adevărul.

Pag. 32

Maestrul le-a explicat discipolilor că unul din motivele pentru care oamenii sunt atât de nefericiţi este convingerea lor că nimic nu poate fi schimbat.

El le-a redat cu plăcere, pentru a nu ştiu câta oară, povestea omului care s-a dus la vânzător şi i-a spus:

— Radioul pe care mi l-ai vândut are un sunet excelent, dar aş prefera să-l schimb pentru unul care are programe mai bune.

12 3 4 5 6 7 8 9 10 Следующая ⇒