Anthony de Mello 6 страница

Pag. 196

Iisus le-a recomandat oamenilor drept modele păsările cerului şi florile pământului. La fel a procedat şi Maestrul. El povestea deseori de o scrisoare pe care a primit-o de la un vecin bogat: „Stimate domn, Vă trimit această scrisoare în legătură cu piscina pentru păsări pe care am donat-o mânăstirii. Aş dori să vă informez că ea nu trebuie folosită de vrăbii”.

Pag. 197

În timp ce îi explica despre religia sa Maestrului, un vizitator i-a spus:

— Noi credem că suntem poporul ales al lui Dumnezeu.

— Ce înseamnă asta? L-a întrebat Maestrul.

— Că Dumnezeu ne-a ales pe noi dintre toate popoarele pământului.

— Cred că nu mai trebuie să întreb care popor a făcut descoperire! A spus Maestrul, fără nici o inflexiune în glas.

Pag. 198

— Îngăduie-mi să-ţi explic Vestea cea Bună pe care ne-a adus-o religia mea, a spus predicatorul.

Maestrul era numai ochi şi urechi.

— Dumnezeu este iubire. El ne iubeşte şi ne va răsplăti de-a pururi, dacă îi vom respecta poruncile.

— DACĂ? A strigat Maestrul. Înseamnă că vestea nu este în întregime bună, nu-i aşa?

Pag. 199

La oficiul poştal a sosit un pachet cu Biblii, foarte prost legat. Din el s-au revărsat pe podea o sumedenie de cărţi frumoase, legate în piele de viţel.

Văzându-le, funcţionarul de la Poştă nu s-a putut abţine să nu-şi oprească una pentru el.

Mai târziu, când s-a spovedit Maestrului, acesta i-a spus:

— Dar ce, Doamne iartă-mă, te-a determinat să furi o Biblie?

— Dispoziţia religioasă în care mă aflam în acel moment, i-a răspuns omul, cu şiretenie.

Pag. 200

— Unii oameni care susţin că nu există viaţă după moarte, a spus discipolul.

— Zău? A întrebat Maestrul, fără să pară prea afectat.

— Nu ar fi îngrozitor să mori şi să nu mai vezi, să nu mai auzi, să nu mai iubeşti şi să nu te mai poţi mişca?

— Ţi se pare că este îngrozitor? Mie mi se pare că aşa trăiesc cei mai mulţi oameni chiar înainte de a muri.

Pag. 201

Un discipol s-a decis să fie mai direct:

— Crezi în viaţa de după moarte?

— Mi se pare ciudat că vă cramponaţi atât de puternic de acest subiect! I-a răspuns Maestrul.

— De ce ţi se pare ciudat?

— Pentru că aveţi chiar acum în faţa ochilor această zi splendidă de aprilie, a răspuns Maestrul, arătând pe fereastră. Sunteţi la fel ca nişte copii mici care refuză să mănânce astăzi pentru că nu ştiu ce îi aşteaptă mâine. Dacă vă este foame, mâncaţi pâinea cea de toate zilele!

Pag. 202

Uneori, Maestrul îi distra pe vizitatori povestindu-le întâmplări cu Mulla Nasruddin.

Se spune că odată, Mulla se zvârcolea în pat, răsucindu-se în toate direcţiile. Soţia lui i-a spus:

— Care-i problema! Culcă-te.

Mulla i-a mărturisit că nu are cele şapte monede de argint pe care le datorează vecinului Abdullah şi care trebuiau plătite a doua zi. De aceea, era prea îngrijorat pentru a putea dormi.

Auzind acest lucru, soţia sa s-a dat imediat jos din pat, a deschis fereastra şi a strigat: „Abdullah! Abdullah!”, până când vecinul a apărut la fereastră, somnoros, şi a întrebat-o: „Ce e? Ce s-a întâmplat?”

Femeia i-a strigat: „Vroiam să-ţi spun că nu-ţi vei primi monedele de argint mâine, bărbatul meu nu le are”.

După care s-a întors în pat şi i-a spus lui Nasruddin: „Acum poţi să te culci liniştit. Cel care nu va mai dormi toată noaptea va fi Abdullah”.

După care, Maestrul a conchis:

— Cineva trebuie să plătească. De ce să fiţi îngrijoraţi?

Pag. 203

Pentru a-şi proteja recoltele, fermierii au ucis mii de păsări. Văzând trupurile lor răspândite pretutindeni pe câmp, un discipol şi-a amintit de cuvintele lui Iisus: „Niciuna din aceste păsări nu poate cădea pe câmp fără ca Tatăl să ştie şi să accepte acest lucru”. El l-a întrebat pe Maestru dacă această frază mai are vreun sens.

— Da, are, i-a răspuns Maestrul. Dar ele îşi revelează adevărata frumuseţe numai dacă sunt privite pe fundalul unui câmp în care ele se înmulţesc cu milioanele, după care sunt ucise ca muştele.

Pag. 204

— Ce înseamnă Iluminarea, concret?

— Să vezi realitatea exact aşa cum este.

— Dar nu vede toată lumea realitatea aşa cum este ea?

— Vai, nu! Cei mai mulţi dintre oameni o văd aşa cum o gândesc.

— Şi care este diferenţa?

— Este aceeaşi diferenţă ca şi între gândul că te vei îneca într-o mare agitată şi realizarea faptului că nu ai cum să te îneci, întrucât nu există apă pe o rază de câţiva kilometri pătraţi în jur.

Pag. 205

Un psihiatru a venit să-l vadă pe Maestru.

— Cum îi tratezi pe nevrotici? A dorit să ştie el.

— Îi eliberez, i-a răspuns Maestrul.

— Cum?

— În loc să încerc să le rezolv problema, prefer să le dizolv egoul care a provocat-o.

— Aş putea să fac şi eu asta?

— Da, dacă vei ieşi din închisoarea gândurilor tale şi vei pătrunde în lumea simţurilor, l-a încurajat Maestrul.

Pag. 206

Când predicatorul s-a întors din nou cu Vestea lui Bună, Maestrul i-a tăiat-o scurt:

— Ce Veste Bună este aceea care îţi permite să ajungi atât de uşor în iad şi atât de greu în cer?

Pag. 207

Pentru a ilustra faptul că nu există simboluri care să redea cu adevărat esenţa divinităţii, Maestrul le-a povestit discipolilor o întâmplare din viaţa sa, când soţia sa conducea maşina pe străzile aglomerate ale unui oraş.

Ea s-a ciocnit cu o altă maşină, al cărei şofer a coborât geamul lateral şi i-a strigat:

— Cucoană, de ce nu ai semnalizat ce doreai să faci?

— Pentru că nu există nici un fel de semnalizare pentru ceea ce doream eu să fac, i-a răspuns ea.

Pag. 208

Într-o zi, Maestrul l-a privit pe predicatorul care stătea în faţa sa, ataşat de convingerile sale şi de faptele sale bune, şi i-a spus:

— Prietene, uneori am impresia că atunci când vei muri, vei muri fără să fi trăit nici o secundă, ca şi cum viaţa ar fi trecut pe lângă tine.

După o clipă de gândire, el a adăugat:

— Nu, mai rău decât atât! Ca şi cum viaţa şi cu tine aţi fi mers în direcţii opuse!

Pag. 209

Cu siguranţă, Maestrul nu era deloc străin de ceea ce se petrece în lume. Rugat să explice una din zicătorile sale preferate: „Nu există bine sau rău; gândirea omului este cea care transformă realitatea în funcţie de aceste criterii”, el a spus:

— Nu aţi remarcat niciodată că ceea ce oamenii numesc aglomeraţie într-un tren devine atmosferă într-o discotecă?

Pag. 210

Pentru a ilustra acelaşi principiu, el a povestit cum odată, pe când era copil, l-a auzit pe tatăl său, un faimos politician, criticând cu duritate un coleg de partid care a trecut la opoziţie.

— Dar, tată, până mai ieri erai plin de laude la adresa celor din opoziţie care au trecut în partidul tău.

— Fiule, a sosit timpul să înveţi un mare adevăr al vieţii: cei care pleacă din partidul nostru în cel al adversarilor sunt nişte trădători. Cei care vin din partidul adversarilor în partidul nostru sunt nişte convertiţi.

Pag. 211

— În ţara Iluminării, învăţăturile voastre vă vor servi la fel de puţin ca şi discotecile într-un război. Acolo, singurul lucru de care veţi avea nevoie va fi luciditatea, a spus Maestrul.

După care a continuat relatând povestea unei discipole de-a sa care a angajat o letoniană ca servitoare, dar a constatat cu disperare că fata nu ştia cum să dea cu aspiratorul, nu auzise de mixere sau de maşini de spălat.

— Ce ştii să faci? A întrebat-o ea.

Fata a zâmbit cu mândrie:

— Ştiu să mulg o femelă ren.

Pag. 212

— Cât timp îmi va lua să rezolv această problemă?

— Nu va dura nici măcar o secundă în plus, după ce o vei înţelege, i-a răspuns Maestrul.

Pag. 213

Predicatorul era un om neobişnuit. Cei care îl vedeau erau apucaţi de tremur. Nu râdea niciodată şi era foarte tenace în practicile sale ascetice, căci credea cu convingere în durerea auto-provocată. Era renumit pentru posturile sale prelungite şi pentru hainele subţiri pe care le purta iarna, pe ger.

Într-o zi, el i-a mărturisit Maestrului o durere secretă pe care o avea:

— Am trăit o viaţă în abnegaţie şi am fost credincios preceptelor religiei mele. Există totuşi ceva care îmi scapă şi nu-mi dau seama ce. Ai vreo idee ce anume îmi lipseşte?

Maestrul l-a privit cu atenţie. Era atât de dur şi de împietrit.

— Da, am: sufletul!

Pag. 214

Iată povestea pe care i-a spus-o Maestrul filosofului care dorea să ştie de ce inteligenţa reprezintă un obstacol în calea iluminării:

Au fost odată trei pasageri într-un avion: un erudit, un cercetaş şi un episcop. Avionul avea probleme la motor, iar la un moment dat, pilotul i-a anunţat că se prăbuşeşte. Existau numai trei paraşute, din care una o lua el. Cei trei trebuiau să decidă care dintre ei vor fi salvaţi. Eruditul a spus:

— De vreme ce patria are atâta nevoie de mine, mi se pare normal ca una din paraşute să îmi revină mie.

După care a înşfăcat paraşuta şi s-a grăbit să sară.

Episcopul l-a privit pe băiat şi i-a spus:

— Fiule, eu am trăit destul, aşa că mi se pare normal ca tu să iei paraşuta rămasă şi să te salvezi. Eu sunt pregătit să mor.

— Nu va fi necesar, sfinţia ta, i-a răspuns cercetaşul. Avem aici două paraşute: eruditul a sărit cu rucsacul meu.

După care, Maestrul a adăugat:

— De regulă, inteligenţa nu lasă prea mult loc pentru luciditate.

Pag. 215

Vizitatorii erau întotdeauna uimiţi de maniera relaxată în care făcea Maestrul tot ceea ce făcea.

— Pur şi simplu, nu am timp să mă grăbesc, le spunea el.

Pag. 216

— Nu ne urezi Crăciun Fericit?

Maestrul s-a uitat pe calendar, a văzut că este joi şi a spus:

— Aş prefera să vă urez O Zi Fericită de Joi!

Creştinii din mânăstire s-au simţit ofensaţi, dar Maestrul le-a explicat:

— Milioane de oameni au învăţat să se bucure cu o anumită ocazie anuală, dar bucuria lor este de scurtă durată. Pentru cei care au învăţat însă să se bucure de ziua de Astăzi, Crăciunul este în fiecare zi.

Pag. 217

Maestrul s-a adresat astfel unui grup de activişti sociali care doreau binecuvântarea lui pentru un plan pe care intenţionau să-l pună în acţiune:

— Mă tem că voi nu aveţi nevoie de acţiune, ci de lumină.

Apoi le-a explicat:

— A lupta cu răul prin activitate este ca şi cum te-ai lupta cu întunericul cu mâinile goale. În acest caz, ai nevoie de lumină.

Pag. 218

Era imposibil să-l convingi pe Maestru să ia în serios ideea de patriotism sau de naţionalism.

El l-a întrebat odată pe un englez care a emigrat în America:

— Ce ai câştigat devenind un american?

— Păi, în primul rând, am câştigat Revoluţia Americană, i-a răspuns englezul.

Pag. 219

Maestrul a publicat odată un articol cu titlul „Pericolul religiei”, în care afirma, printre altele, că oamenii religioşi se folosesc prea uşor de Dumnezeu pentru a-şi acoperi propriile lor slăbiciuni şi propriul egoism.

Articolul a provocat mânia multor lideri ai bisericii. Aceştia şi-au reunit eforturile într-o culegere de articole care aveau drept scop respingerea cuvintelor Maestrului.

Văzând culegerea de articole, Maestrul a zâmbit:

— Dacă ce am spus eu era greşit, un singur articol ar fi fost mai mult decât suficient să mă contrazică.

Pag. 220

După ce a ţinut un discurs politic foarte agitat la o adunare, un discipol l-a întrebat pe Maestru ce crede despre el. Maestrul i-a răspuns:

— Chiar dacă ceea ce ai spus era adevărat, ce nevoie aveai să ţipi?

Mai târziu, el s-a adresat tuturor discipolilor:

— Adevărul suferă mai mult din cauza ardoarei propriilor săi apărători decât datorită atacurilor oponenţilor săi.

Pag. 221

Maestrul le-a dat odată discipolilor următoarea lecţie:

Le-a dat fiecăruia dintre ei câte o foaie de hârtie şi le-a cerut să scrie pe ea lungimea sălii în care se aflau.

Aproape toţi au trecut anumite cifre, cum ar fi 20 de metri. Doi sau trei dintre ei au adăugat şi cuvântul „aproximativ”.

Maestrul:

— Niciunul nu a răspuns corect.

— Care era răspunsul corect?

— Răspunsul corect era: NU ŞTIU.

Pag. 222

Un lucru pe care Maestrul nu-l suporta era concurenţa.

— Bine, dar nu scoate concurenţa tot ce e mai bun în noi? L-a întrebat un discipol.

— Ea scoate la iveală ce e mai rău în voi, căci vă învaţă să urâţi.

— Pe cine să urâm?

— Pe voi înşivă, căci criteriul activităţii voastre devine concurentul, nu nevoile şi necesităţile voastre. Pe de altă parte, pe ceilalţi, căci încercaţi să le-o luaţi înainte indiferent de costuri.

— Bine, dar această teorie ar pune capăt oricărui progres şi oricărei schimbări, a protestat cineva.

— Singurul progres care există este progresul iubirii. Singura schimbare pe care merită să o puneţi în practică este schimbarea inimii.

Pag. 223

— De ce nu ating mai mulţi oameni iluminarea? L-a întrebat cineva pe Maestru.

— Pentru că ei consideră o pierdere ceea ce este în realitate un câştig.

După care i-a povestit de o cunoştinţă care a intrat în afaceri. Afacerea i-a mers bine. Clienţii se înmulţeau de la o zi la alta.

Când Maestrul l-a felicitat pentru cât de bine îi merge, omul a început să se văicărească:

— Să fim realişti. Priveşte uşile magazinului, dacă oamenii vor continua să se mai îmbulzească în ele, va trebui în curând să le înlocuiesc balamalele.

Pag. 224

Unui negustor care a preferat să scape de stresul afacerii de comerţ intrând în afaceri financiare, Maestrul i-a spus:

— A fost odată un om care se temea de propriile urme de paşi. De aceea, în loc să meargă, el a început să alerge, dar urmele paşilor săi s-au înmulţit. Ce ar fi trebuit să facă? Să se oprească!

Pag. 225

— Suferinţa mea este insuportabilă.

— Momentul prezent nu este niciodată insuportabil. Disperarea ta se trage de la ceea ce gândeşti că se va întâmpla în următoarele cinci minute sau în următoarele cinci zile. Nu mai trăi în viitor.

Pag. 226

Întrebat ce fel de funeralii doreşte pentru sine, Maestrul a răspuns:

— Lăsaţi-mi trupul undeva, direct pe pământ, şi nu vă obosiţi să-l îngropaţi, pentru ca cerul şi pământul să-mi fie sicriu, luna şi stelele să-mi fie făclii funerare, şi întreaga creaţie să-mi fie coroană de flori.

— Am prefera să îţi ardem corpul la crematoriu.

— Mi se pare prea mare osteneala. Şi la urma urmei, de ce să le privăm pe bietele furnici de festinul lor funerar?

Pag. 227

Când cineva a anunţat că a devenit doctor în teologie, Maestrul, care avea o ironie fină, i-a spus cu un aer inocent:

— Doctor de teologie? Ce fel de boală e asta?

Pag. 228

Era binecunoscut faptul că Maestrul nu aprecia prea mult cuvântul „teologie”, în înţelesul lui comun.

Solicitat direct să îşi spună părerea, el a spus:

— Teologia a devenit o practică malefică, deoarece ea îmbină căutarea Adevărului cu menţinerea unui sistem de convingeri.

Pag. 229

Maestrul susţinea că loialitatea teologilor faţă de sistemul lor de convingeri îi făcea să devină orbi în faţa adevărului. Nu întâmplător, ei l-au respins pe Mesia atunci când acesta a apărut.

După părerea lui, filosofii erau mai bine situaţi din acest punct de vedere, căci ei nu aveau un sistem fix de convingeri, fiind astfel mai deschişi în căutarea lor.

Din păcate, şi filosofia era limitată, căci se baza prea mult pe cuvinte şi concepte pentru a putea pătrunde în tainele unei Realităţi care nu poate fi cunoscută decât de mintea non-conceptuală.

— Filosofia, le-a spus el odată discipolilor, este o boală care nu poate fi vindecată decât prin iluminare. Abia atunci, ea lasă loc parabolelor şi tăcerii.

Pag. 230

— De ce este atât de greu ca un om bogat să intre în Împărăţia lui Dumnezeu?

În loc de răspuns, Maestrul le-a povestit de omul care a ajuns la un hotel cu limuzina, dar a fost purtat până în cameră cu targa. Directorul hotelului, convins că omul este paralizat, a întrebat-o pe soţia acestuia ce s-a întâmplat:

— E un om foarte bogat, a răspuns aceasta. Nu are nevoie să umble pe jos.

Pag. 231

Discipolii i-au citit Maestrului epitaful pe care i l-au pregătit:

ERA MAI UŞOR SĂ FII LIPSIT DE TEAMĂ CÂND EL ERA LÂNGĂ NOI.

Maestrul:

— Dacă e adevărat că aţi avut nevoie de mine ca să scăpaţi de teamă, înseamnă că prezenţa mea nu a făcut altceva decât să vă ascundă laşitatea, nu să o vindece.

Pag. 232

Guvernatorul a anunţat că vine în vizită la mânăstire ca să vadă un tufiş înflorit de trandafiri exotici.

Când a ajuns în grădină, a constatat că nu există decât un singur trandafir înflorit. Aflând că cel care a tăiat toţi ceilalţi trandafiri a fost Maestrul, el a cerut să afle de ce.

— Pentru că dacă i-aş fi lăsat pe toţi, nu ai fi văzut nici măcar o singură floare.

După care a adăugat:

— Te-ai obişnuit prea tare cu mulţimile, prietene. Când ai văzut ultima oară un individ?

Pag. 233

— Ce trebuie să fac ca să realizez divinul?

— Divinul nu poate fi realizat făcând ceva anume, ci privind.

— Atunci care este rolul acţiunii?

— Acela de a exprima divinul, nu de a-l realiza.

Pag. 234

Maestrul a exemplificat astfel atitudinea ţărilor bogate din lumea modernă:

Un bărbat s-a trezit din somn de cicăleala soţiei sale:

— Scoală-te şi închide fereastra. E frig afară.

Omul a oftat:

— Pentru numele lui Dumnezeu! Crezi că dacă închid fereastra, afară o să se încălzească?!

Pag. 235

Maestrul nu le permitea discipolilor să trăiască în preajma lui decât pentru o perioadă limitată de timp, după care îi trimitea în lume, să se descurce singuri.

Când un nou venit l-a întrebat pe un alt discipol despre acest obicei al Maestrului, el a primit următorul răspuns:

— Maestrul este ca o oglindă care reflectă deopotrivă realitatea şi pe tine însuţi. Dacă ai apucat să vezi realitatea, oglinda trebuie înlăturată, căci altminteri se poate transforma într-o vitrină, din cauza veneraţiei tale.

Pag. 236

— Cum mă pot schimba?

— Tu eşti tu însuţi, aşa că nu te poţi schimba pe tine, la fel cum nu te poţi despărţi de picioarele tale.

— Înseamnă că nu pot face nimic?

— Poţi să înţelegi şi să accepţi acest lucru.

— Cum m-aş putea schimba dacă mă accept aşa cum sunt?

— Cum te-ai putea schimba dacă nu te accepţi aşa cum eşti? Cine nu acceptă nu poate schimba; cel mult, reprimă.

Pag. 237

Unei femei care discuta excesiv de romantic despre frumuseţea iubirii, Maestrul i-a relatat povestea lui Nasruddin, care încerca să îşi consoleze soţia aflată pe patul de moarte în toate felurile posibile.

La un moment dat, femeia a deschis ochii şi a spus:

— E clar că aceasta este ultima mea noapte pe pământ. Nu voi mai vedea răsăritul soarelui. Nasruddin, ce o să faci tu după moartea mea?

— Ce o să fac după moartea ta? O să înnebunesc!

Oricât de gravă ar fi fost starea ei, femeia nu şi-a putut împiedica un zâmbet:

— Nasruddine, ştrengarule, te cunosc prea bine. Sunt convinsă că nu vei rezista nici mă car o lună fără să te însori din nou.

— Ce vrei să spui? I-a replicat Mulla, indignat. Ţi-am spus că o să înnebunesc, dar nu chiar până într-atât!

Pag. 238

— De ce fac rău?

— Pentru că eşti înrăit?

— De cine?

— De acel lucru iluzoriu pe care îl numeşti eul tău.

— Atunci, cum poate înceta răul?

— Înţelegând că eul, aşa cum îl cunoşti tu, nu există, aşa că nu trebuie protejat.

Pag. 239

— Care este cauza răului?

— Ignoranţa, a răspuns Maestrul.

— Şi cum poate fi el evitat?

— În nici un caz prin efort personal, ci prin lumină. Nu prin acţiune, ci prin înţelegere.

Apoi, Maestrul a adăugat:

— Semnul iluminării este pacea. Nimeni nu mai aleargă atunci când îşi dă seama că era urmărit doar de fanteziile pe care le creau temerile sale.

Pag. 240

Maestrul nu-şi făcea prea mari iluzii în legătură cu ceea ce oamenii numeau în mod obişnuit iubire. El a povestit o conversaţie pe care a auzit-o în tinereţe între un politician şi un prieten de-al său:

— Ştiai că Vicepreşedintele nostru plănuieşte să candideze împotriva ta la următoarele alegeri?

— Ce ticălos! Nu mă tem deloc de el. Toată lumea ştie că dacă tâlharul nu se află în închisoare, acest lucru se datorează numai datorită legăturilor politice pe care le are.

— Şi Secretarul nostru intenţionează să îşi anunţe candidatura.

— Cum?! Chiar nu se teme că va fi acuzat de delapidare?

— Haide, haide! Glumeam. În realitate, tocmai m-am întâlnit cu ei şi amândoi se pregătesc să-ţi susţină candidatura.

— Vezi ce-ai făcut? M-ai silit să spun tot felul de grozăvii despre doi dintre cei mai cumsecade oameni din asociaţia noastră.

Pag. 241

— De ce nu recomanzi niciodată căinţa? L-a întrebat predicatorul.

— Este unicul lucru pe care îl recomand, a ripostat Maestrul.

— Dar nu te-am auzit vorbind niciodată despre tristeţea pe care trebuie să ţi-o producă păcatul.

— Căinţa nu are nimic de-a face cu tristeţea provocată de propriile păcate. Trecutul este mort şi nu merită nici o clipă de tristeţe. Căinţa înseamnă o schimbare a atitudinii mentale, o viziune radical diferită asupra realităţii.

Pag. 242

Filosoful i-a ţinut Maestrului o prelegere interminabilă despre „realitatea obiectivă”.

Maestrul:

⇐ Предыдущая 1 2 3 4 567 8 9 10 Следующая ⇒