Anthony de Mello 3 страница

Pag. 75

— Te bucură să vezi cu ochii tăi fructele eforturilor tale?

— Ce bucurie are unealta atunci când mâna a terminat?

Pag. 76

Un vizitator al mânăstirii s-a simţit uimit de ceea ce el numea strălucirea Maestrului. Odată, când s-a întâlnit cu un vechi prieten al Maestrului, el l-a întrebat dacă există vreo explicaţie pentru acest fenomen. Acesta i-a răspuns:

— Iată ce pot să-ţi spun. Viaţa este un Mister. Moartea este cheia care deschide poarta acestui Mister. Când ai întors cheia în broască, ai dispărut pentru totdeauna în Mister.

— Înseamnă că trebuie să aşteptăm moartea ca să putem răsuci cheia în broască? A întrebat vizitatorul.

— Nu! Poţi să o răsuceşti chiar acum, prin intermediul Tăcerii, dizolvându-te astfel în Mister. Atunci vei deveni şi tu strălucitor, la fel ca Maestrul.

Pag. 77

Cineva l-a întrebat pe Maestru care este semnificaţia unei fraze pe care a auzit-o: „Omul iluminat călătoreşte fără să se mişte”. Maestrul i-a răspuns:

— Stai în fiecare zi la fereastră şi priveşte cum se schimbă peisajul din curtea ta pe măsură ce pământul te poartă în cursa sa anuală în jurul soarelui.

Pag. 78

Încântat să-l audă pe Maestru rostind versuri sanscrite cu o voce melodioasă, un erudit al acestei limbi i-a spus:

— Am ştiut dintotdeauna că nu există o altă limbă mai potrivită pe pământ pentru exprimarea aspectelor divine.

— Nu fi prost! I-a răspuns Maestrul. Limba divinului nu este sanscrita, ci tăcerea.

Pag. 79

Maestrul se distra întotdeauna pe seama falsei modestii care trecea drept umilinţă. Iată o parabolă pe care le-a povestit-o discipolilor săi pentru a ilustra acest lucru:

Doi oameni s-au dus la biserică pentru ca să se roage. Era vorba de un preot şi de un gropar. Preotul a început să se lovească cu pumnul în piept şi, luat de val, a strigat: „Sunt cel mai neînsemnat dintre oameni, Doamne, complet nevrednic de graţia ta! Sunt un nimic, un nimeni, ai milă de mine!”

Nu departe de preot se afla groparul, care, într-o izbucnire de fervoare religioasă, a strigat la rândul lui, lovindu-se cu pumnii în piept: „Ai milă, Doamne! Sunt un păcătos, un nimeni”.

Preotul s-a întors şi i-a spus, cu superioritate: „Ha! Uite cine vorbeşte, pretinzând că este un nimeni!” pag. 80

— Spune-mi un singur efect practic, terestru, al spiritualităţii, i s-a adresat scepticul, gata de o dispută filosofică.

— Iată unul, i-a răspuns Maestrul. Când cineva te insultă, îţi poţi ridica spiritul la o înălţime la care insulta nu mai poate ajunge.

Pag. 81

— De ce? De ce? De ce? A întrebat discipolul când, spre uimirea lui, Maestrul i-a cerut să părăsească mânăstirea la mai puţin de 24 de ore după ce fusese primit în ea.

— Deoarece tu nu ai nevoie de un Maestru. Eu îţi pot arăta calea, dar numai tu poţi urma drumul. Ei îţi pot arăta apa, dar numai tu o poţi bea. De ce să-ţi pierzi timpul aici, căscând ochii la mine? Acum ştii care este calea? Pleacă! Apa este chiar în faţa ta. Bea!

Pag. 82

Un grup de pelerini s-a decis să includă în itinerariul lor şi o vizită la mânăstirea Maestrului. Ajunşi în prezenţa sa, ei i-au cerut să spună câteva cuvinte încărcate de înţelepciune religioasă.

Maestrul era foarte versat în a-i depista pe cei care îşi făceau din religie o adevărată afacere, aşa că le-a spus:

— Trebuie să înţelegeţi că voi nu aveţi nimic de-a face cu spiritualitatea.

Răniţi în orgoliul lor, vizitatorii i-au cerut explicaţii suplimentare. Maestrul le-a spus o parabolă:

Un iepure şi un leu au intrat o dată într-un restaurant.

Toţi cei de faţă au rămas cu gura căscată. Nu le venea să îşi creadă ochilor.

Iepurele i s-a adresat chelnerului:

— Băiete! Adu-mi o salată, dar fără sos.

— Dar prietenului tău, ce să-i aduc? A întrebat ospătarul.

— Nimic.

— Vrei să spui că leului nu îi este foame?

Iepurele s-a uitat în ochii chelnerului şi a spus:

— Dacă ar fi fost într-adevăr un leu, crezi că ar fi fost aici? Este un farsor!

Pag. 83

Un discipol curios l-a rugat pe Maestru:

— Dă-ne un indiciu în legătură cu iluminarea.

— Iată unul: te trezeşti vorbind singur, „Oare eu sunt nebun, sau toţi ceilalţi?”

Pag. 84

În ceea ce îi privea pe preoţi şi pe predicatori, Maestrul le recomanda întotdeauna oamenilor să caute competenţa, nu pretenţiile.

Doi turişti se apropiau de Honolulu, a povestit el. Ei au început să se certe în legătură cu pronunţarea corectă a numelui Hawaii. Unul a spus că aceasta este „Hauaii”. Celălalt pretindea că este „Havaii”.

Primul lucru pe care l-au făcut cei doi când au coborât pe pământ a fost să-l întrebe pe un localnic:

— Aloha! Cum pronunţă poporul tău numele insulei: Hauaii sau Havaii?

— Havaii, a răspuns localnicul.

— Mulţumim.

— Vă vurez1 bun venit pe insula noastră, a încheiat localnicul.

Pag. 85

— În ce constă munca unui Maestru? A întrebat un vizitator cu o mină solemnă.

— În a-i învăţa pe oameni să râdă, a răspuns Maestrul cu seriozitate.

Pag. 86

Cu o altă ocazie, el a declarat:

— Atunci când veţi deveni capabili să-i râdeţi vieţii în faţă, veţi deveni stăpânii acestei lumi. Acelaşi lucru este valabil cu cei care se simt pregătiţi să moară oricând.

Pag. 87

— Cum poate fi recunoscută iluminarea?

— Simplu: după ce a recunoscut răul ca fiind rău, cel iluminat nu îl mai poate comite, a răspuns Maestrul.

După care a adăugat:

— Şi nu mai poate fi nici tentat. Toţi ceilalţi oameni, care nu manifestă aceste calităţi, sunt nişte mincinoşi.

După care a povestit parabola tâlharului care, temându-se de raidurile poliţiei, a venit la un călugăr foarte sfânt şi l-a rugat să îl lase să ascundă în mânăstire nişte mărfuri de contrabandă, căci, dată fiind reputaţia sa de sfânt, nimeni nu-l va bănui pe el.

Călugărul s-a indignat şi i-a cerut omului să părăsească imediat mânăstirea.

— Sunt dispus să îţi dau 100.000 de dolari pentru acte de caritate, i-a spus tâlharul.

Călugărul a ezitat o fracţiune de secundă înainte de a spune nu.

— 200.000 de dolari, a supralicitat tâlharul.

Călugărul a refuzat din nou.

— 500.000.

Atunci, călugărul a luat o bâtă şi l-a ameninţat pe hoţ:

— Ieşi afară chiar în clipa aceasta, căci te apropii prea tare de preţul meu!

Pag. 88

— Numai un prost ar ezita să renunţe la tot ceea ce are de dragul Adevărului, a spus Maestrul.

După care, le-a spus discipolilor următoarea parabolă:

După ce s-a descoperit petrol, toţi micii proprietari de pământ ai orăşelului şi-au vândut terenul marilor companii petroliere, în schimbul unor veritabile averi.

Doar o bătrână a refuzat să-şi vândă pământul, indiferent de preţ.

Ofertele au crescut la preţuri astronomice, iar o companie petrolieră a declarat că este dispusă să accepte orice preţ ar rosti bătrâna. Aceasta se ţinea însă tare pe poziţii, aşa că o prietenă a întrebat-o de ce.

— Nu-ţi dai seama? Dacă vând, o să-mi pierd unica sursă de venituri!

Pag. 89

— Sunt bogat, dar nefericit. De ce?

— Pentru că pierzi prea mult timp ca să faci bani şi prea puţin ca să faci dragoste, i-a răspuns Maestrul.

Pag. 90

Maestrul afirma că schimbarea, chiar şi cea în bine, are întotdeauna efecte secundare care trebuie examinate cu atenţie înainte de declanşarea ei. De pildă, inventarea armelor de foc a avut efecte benefice în protejarea împotriva animalelor sălbatice, dar a adus cu sine şi războaiele moderne. Automobilul a permis deplasarea cu o viteză mai mare, dar a adus şi poluarea atmosferică. Tehnologiile medicale moderne salvează vieţi, dar ne slăbesc organismul.

„A fost odată un om, a povestit el, care avea un buric de aur ce îl făcea să se simtă foarte stânjenit, căci ori de câte ori făcea duş sau înota, cei din jur îşi băteau joc de el. El s-a rugat intens pentru schimbarea buricului, iar într-o noapte a visat că un înger îi deşurubează buricul şi îl lasă pe masă, după care dispare. Când s-a trezit dimineaţa, el a constatat că visul a fost adevărat: pe masă stătea buricul strălucitor de aur. Fericit la culme, el a sărit în sus, dar numai ca să constate că intestinele i se revarsă pe jos”.

Pag. 91

Un filosof l-a întrebat pe Maestru:

— Care este scopul creaţiei?

— Actul amoros.

Mai târziu, Maestrul le-a spus discipolilor:

— Înainte de creaţie a existat iubirea. După creaţie a apărut actul amoros. După consumarea acestui act amoros, creaţia va înceta să mai fie, iar iubirea va exista de-a pururi.

Pag. 92

Odată, în timpul unei discuţii despre tehnologia modernă, Maestrul a povestit despre un prieten care dorea să le dezvolte copiilor săi gustul pentru muzică. De aceea, le-a cumpărat un pian.

A doua zi, când a ajuns acasă, el i-a găsit pe copii uitându-se uimiţi la pian:

— Cum se bagă în priză? Au întrebat ei.

Pag. 93

Pe vremea când era tânăr, Maestrul a călătorit mult prin lume. Odată, se afla în portul Shanghai, în China, când a auzit un ţipăt puternic în apropierea navei pe care se afla. Privind mai atent, el a văzut un om aplecat peste marginea unei bărci, ţinându-l pe altul – scufundat în apă – de marginea hainei.

Omul din barcă îl apăsa pe celălalt cu capul la fund, după care îl scotea din nou la suprafaţă. Cei doi începeau apoi să se certe aprins timp de un minut sau două, după care procesul se repeta.

Maestrul l-a sunat pe steward şi l-a întrebat de ce se ceartă cei doi. Băiatul a ascultat cu atenţie, a râs şi a răspuns:

— Nimic serios, domnule. Omul din barcă doreşte 60 de yuan ca să nu-l înece pe cel din apă. Celălalt nu vrea să-i dea mai mult de 40 de yuan.

După ce discipolii au râs în voie, Maestrul a continuat:

— Credeţi că este măcar unul singur printre voi care nu se târguieşte în legătură cu Viaţa reală?

De data aceasta, nimeni nu a mai râs.

Pag. 94

— Cine este fericit?

— Cel care nu are – şi nu îşi doreşte să aibă – nici resurse, nici speranţe, a răspuns Maestrul.

Pag. 95

Maestrul nu scăpa nici o ocazie de a răspunde contradictoriu unei afirmaţii legate de Dumnezeu. Cele mai multe afirmaţii erau poetice, sau expresii simbolice ale Celui Incognoscibil. Din păcate, cei mai mulţi oameni le considerau descrieri literale ale divinului.

Când un predicator a spus: „Eu ştiu un singur lucru despre Dumnezeu, şi anume că este înţelept şi bun”, Maestrul l-a contrazis:

— Atunci de ce stă deoparte, neajutorat, în faţa răului?

— De unde să ştiu eu? A răspuns predicatorul. Ce crezi că sunt eu, un mistic?

Mai târziu, Maestrul şi-a delectat discipolii cu următoarea povestire evreiască:

Doi oameni stăteau şi îşi beau ceaiul în tăcere. După o vreme, unul dintre ei a spus:

— Viaţa este ca un vas cu supă călduţă.

— Ca un vas cu supă călduţă? A exclamat celălalt. De ce?

— De unde să ştiu eu? Ce crezi că sunt eu, un filosof?

Pag. 96

Maestrul le-a vorbit odată discipolilor despre conceptul hindus de lila, jocul divin. În această filosofie, universul nu este altceva decât terenul de joacă al divinului, iar scopul spiritualităţii devine acela de a face din viaţă un joc.

Unui vizitator mai puritan, această afirmaţie i s-a părut de-a dreptul neserioasă:

— Atunci, cum rămâne cu munca?

— Evident, nu se poate fără activitate, dar aceasta nu devine spirituală decât dacă este transformată într-un joc.

Pag. 97

Cineva l-a întrebat pe Maestru ce înseamnă „acţiune dezinteresată”. El a răspuns:

— Este vorba de acţiunea făcută cu iubire, de dragul ei, nu pentru a obţine vreo aprobare sau vreun profit.

După care, a povestit cazul unui om angajat de un cercetător, care l-a dus în curtea din spate şi i-a dat un topor.

— Vezi buşteanul de colo? Doresc să faci exact mişcările care corespund tăierii lui, dar folosind partea din spate a toporului, nu lama. Vei primi o sută de dolari pe oră pentru această muncă.

Omul s-a gândit că cercetătorul era nebun, dar salariul era excelent, aşa că a început să lucreze. Două ore mai târziu, el a venit la cel care l-a angajat şi i-a spus:

— Domnule, îmi dau demisia.

— De ce? Nu îţi convine salariul pe care ţi-l dau? Sunt dispus să ţi-l dublez.

— Nu, mulţumesc. Salariul este foarte bun, dar atunci când tai lemne, îmi place să văd aşchiile zburând!

Pag. 98

Un cuplu era îngrijorat de felul în care trebuie să-l educe copiii. Maestrul i-a ajutat, citându-le un proverb rabinic: „Nu limitaţi educaţia copiilor voştri la propria voastră învăţătură, căci ei s-au născut într-o altă epocă”.

Pag. 99

— Principalul motiv pentru care oamenii nu sunt fericiţi constă în faptul că ei trăiesc o satisfacţie nebună ca urmare a suferinţelor lor, a spus Maestrul.

Le-a povestit apoi discipolilor de o călătorie cu trenul, în care avea cuşeta de sus. Deşi noapte, îi era imposibil să adoarmă, căci din cuşeta de jos se auzeau continuu gemetele unei femei: „Doamne, cât de sete îmi este. Doamne, cât de sete îmi este!”

Exasperat de interminabilele gemete, Maestrul s-a dat jos din pat, a parcurs întreaga lungime a vagonului şi a umplut două pahare din hârtie cu apă, pe care i le-a adus femeii.

— Uite, cucoană! Apă!

— Dumnezeu să te binecuvânteze, domnule. Îţi mulţumesc.

Maestrul s-a urcat înapoi în cuşeta sa, s-a instalat confortabil şi era pe punctul de a cădea într-un somn profund, când de jos s-a auzit binecunoscuta voce tânguitoare: „Doamne, cât de sete mi-a fost. Doamne, cât de sete mi-a fost!”

Pag. 100

O asistentă socială s-a plâns Maestrului. Ea i-a relatat cât de mult bine ar face pentru săraci dacă nu ar trebui să-şi piardă atâta timp şi atâta energie pentru a se proteja pe sine şi munca sa de bârfe şi de calomnii de tot felul.

Maestrul a ascultat-o cu atenţie, după care i-a răspuns cu o singură frază:

— Nimeni nu aruncă cu pietre în pomii fără fructe.

Pag. 101

— Poate conduce acţiunea la iluminare? A fost întrebat Maestrul.

— Numai acţiunea conduce la iluminare, a răspuns el, dar trebuie să fie o acţiune non-profit, realizată de dragul ei, nu pentru un scop anume.

Apoi, a povestit cum a asistat odată la un meci amical de fotbal, în aceeaşi tribună cu puştiul unui jucător faimos. Când acesta a dat un gol fabulos, tribunele au ovaţionat. Singur puştiul nu s-a arătat deloc impresionat; dimpotrivă, părea plictisit.

— Ce-i cu tine? L-a întrebat Maestrul. Nu vezi că tatăl tău a dat gol?

— Mda, a dat, dar astăzi – marţi. Adevăratul meci se joacă vineri, atunci se dau golurile valabile.

Maestrul a conchis:

— Acţiune pot conduce la iluminare numai atunci când dai gol pentru plăcerea jocului, nu pentru a înscrie puncte.

Pag. 102

Maestrul nu era un adept prea entuziast al practicilor devoţionale. Întrebat de ce, el a răspuns:

— O lampă îşi pierde lumina dacă este aşezată în faţa soarelui. Chiar şi cel mai impunător templu pare miscul dacă este aşezat la poalele munţilor Himalaya.

Pag. 103

— Preotul din templul de care aparţin mi-a spus că Dumnezeu nu poate fi adorat cu adevărat decât în interiorul templului. Ce părere ai?

— Preotul din templul tău nu este persoana cea mai avizată în această chestiune, a răspuns Maestrul.

— Bine, dar el este un expert, nu-i aşa?

În replică, Maestrul a povestit o experienţă pe care a trăit-o într-o ţară străină, în timp ce răsfoia două ghiduri pe care le adusese cu el. Ghidul-însoţitor s-a uitat peste cărticele şi i-a spus:

— Aceasta, foarte proastă carte. Cealaltă, mai bună”.

— De ce? Conţine mai multe informaţii?

Ghidul a clătinat din cap.

— Această carte spune dai ghid cinci dolari. Cealaltă spune dai ghid 50 de cenţi.

Pag. 104

— Unul din motivele pentru care voi vă alăturaţi unei organizaţii religioase constă în posibilitatea pe care v-o oferă aceasta de a încălca preceptele religiei cu conştiinţa curată.

După care a relatat o conversaţie pe care a avut-o cu o femeie-discipol care tocmai se logodise cu un agent voiajor.

— Arată bine? A întrebat-o Maestrul.

— Hm, cu siguranţă n-ar ieşi în evidenţă într-o mulţime de bărbaţi.

— Are bani?

— Chiar dacă are, nu-i cheltuieşte.

— Are obiceiuri proaste?

— Fumează şi bea mai mult decât ar fi cazul.

— Nu te înţeleg. Dacă nu ai nimic bun de zis în legătură cu el, de ce te măriţi cu el?

— Păi, are avantajul că e toată ziua pe drum, aşa că nu prea stă pe-acasă. În acest fel, pot trăi satisfacţia de a fi măritată fără să suport povara unui soţ.

Pag. 105

Maestrul nu vorbea aproape niciodată despre chestiuni spirituale. Era mulţumit să mănânce împreună cu discipolii săi, să muncească şi să se distreze alături de ei. Îi plăcea de asemenea să li se alăture în conversaţie, pe o mie de teme, de la situaţia politică a ţării şi până la ultimul banc auzit la bar.

Un vizitator şi-a exprimat nemulţumirea:

— Ce vă poate învăţa omul acesta, care preferă să spună un banc decât să vorbească despre Dumnezeu?

— Există şi alte modalităţi de a preda decât cuvintele, i-a răspuns discipolul.

Pag. 106

Maestrului îi plăcea să joace un anumit joc de cărţi. Odată, el a stat la joc toată noaptea, iar când discipolii săi s-au oprit să se răcorească, discuţia a luat o altă turnură, oprindu-se asupra morţii.

— Dacă ar fi să mor chiar în mijlocul acestui joc, ce aţi face? A întrebat Maestrul.

— Ce ai vrea să facem?

— Două lucruri: mai întâi, să-mi scoateţi corpul de aici.

— Şi al doilea?

— Să stabiliţi miza pe care jucaţi.

Pag. 107

— De ce ai venit la Maestru?

— Pentru că viaţa mea nu se îndrepta nicăieri, nu-mi oferea nimic.

— Şi acum, încotro se îndreaptă?

— Nicăieri.

— Şi ce-ţi oferă?

— Nimic.

— Atunci, care-i diferenţa?

— Acum nu mă îndrept nicăieri pentru că nu există nici o direcţie în care m-aş putea îndrepta. Nu primesc nimic pentru că nu am nici o dorinţă.

Pag. 108

Maestrul s-a adresat astfel unui bărbat care îşi petrecuse ani de zile studiind legea religiei sale:

— Secretul unei vieţi adevărate este iubirea, nu religia sau legea.

După care a povestit cazul celor doi elevi la şcoala de duminică. Aceştia s-au plictisit să tot audă instrucţiuni religioase, aşa că unul dintre ei a sugerat să fugă.

— Să fugim? Bine, dar părinţii noştri ne vor prinde rapid şi ne vor snopi în bătaie.

— Atunci, îi vom lovi şi noi.

— Cum? Să-ţi loveşti tatăl? Ai înnebunit. Ai uitat că Dumnezeu ne-a poruncit să ne respectăm tatăl şi mama?

— Ai dreptate. Bine, în cazul acesta tu îl vei lovi pe taică-meu, iar eu pe taică-tău.

Pag. 109

Maestrul susţinea că este absurd să te defineşti ca fiind indian, chinez, african, american, hindus, creştin sau musulman, căci acestea nu reprezintă altceva decât simple etichete.

El s-a adresat cu bonomie unui adept care afirma cu încăpăţânare că el este evreu în primul rând, în ultimul rând şi mai presus de orice:

— Nu identitatea, ci condiţionarea ta este evreiască.

— Atunci, care este identitatea mea?

— Niciuna.

— Vrei să spui că sunt gol, că sunt un fel de vid? A întrebat discipolul, fără să-şi creadă auzului.

— Nici măcar. Nu eşti nimic care să poată fi etichetat, a încheiat Maestrul.

Pag. 110

La petrecerea dată cu ocazia zilei de naştere a Maestrului, un discipol a refuzat în mod ostentativ un pahar cuvin.

În timp ce se plimba prin cameră, el s-a întâlnit nas în nas cu Maestrul, care i-a făcut cu ochiul şi i-a şoptit:

— Mai ai câte ceva de învăţat, prietene!

— Spre exemplu, ce?

— Spre exemplu, că îţi poţi înmuia covorul pentru rugăciuni în vin, şi el tot va musti de divinitate.

Pag. 111

Maestrul cultiva moderaţia, dar respingea austeritatea. El obişnuia să afirme că dacă ne-am bucura cu adevărat de lucruri, noi am deveni în mod spontan moderaţi.

Întrebat de ce se opune practicilor ascetice, el a răspuns:

— Pentru că ele dau naştere unor oameni care urăsc plăcerea şi care ajung în timp să-şi urască inclusiv semenii. Ei sunt rigizi şi cruzi.

— Dar există destui iubitori ai plăcerilor care sunt la fel de rigizi şi de cruzi.

— Nu-i adevărat. Aceştia nu iubesc plăcerea în sine, ci îşi pedepsesc trupul prin plăceri excesive.

Pag. 112

Maestrul vorbea frecvent în parabole şi îi plăcea să dea ca exemplu diferite povestiri. Cineva din afara mânăstirii l-a întrebat pe un discipol de unde le scoate.

— De la Dumnezeu, a venit răspunsul. Dacă Dumnezeu doreşte să fii un vindecător, îţi trimite pacienţi. Dacă doreşte să fii învăţător, îţi trimite elevi. Dacă îţi rezervă rolul de Maestru, îţi trimite povestiri.

Pag. 113

Întrebat de ce şi-a îndemnat Iisus discipolii să-şi urască părinţii, Maestrul a răspuns:

— Cu greu poţi găsi un duşman mai crunt decât un părinte.

După care a povestit cum a întâlnit o dată la supermarket o femeie care îşi ţinea în cărucior cei doi copilaşi.

— Ce drăgălaşi sunt, i-a lăudat Maestrul. Ce vârste au?

— Medicul are trei ani, i-a răspuns femeia, iar avocatul doi.

Pag. 114

Maestrul obişnuia să le spună discipolilor care credeau cu naivitate că pot realiza orice prin voinţa lor:

— Cele mai importante lucruri nu pot fi realizate cu ajutorul voinţei.

Poţi să-ţi manifeşti voinţa ducând hrana la gură, dar nu-ţi poţi controla pofta de mâncare. Poţi să-ţi manifeşti voinţa stând în pat, dar nu poţi adormi la voinţă. Poţi să-ţi manifeşti voinţa făcându-i cuiva un compliment, dar nu poţi admira pe nimeni la voinţă. Poţi să-ţi manifeşti voinţa încredinţându-i cuiva un secret, dar nu poţi avea încredere în altcineva la voinţă. Poţi să-ţi manifeşti voinţa făcând un serviciu unei alte persoane, dar nu poţi iubi la voinţă.

⇐ Предыдущая 1 234 5 6 7 8 9 10 Следующая ⇒