Anthony de Mello 5 страница

— Pe Dumnezeul la care te gândeşti tot timpul şi despre care vorbeşti! I-a răspuns Maestrul, placid.

Pag. 154

Maestrul nu îi agrea pe ideologi, pentru simplul motiv că deşi teoriile sunau rezonabil, ele nu se potriveau niciodată cu realitatea.

Ca să demonstreze mai clar ce vrea să spună, el a povestit cazul unui ideolog care a spus:

— Aceasta este o lume nebună. Bogaţii cumpără pe credit, deşi au o grămadă de bani, iar săracii trebuie să plătească cash, deşi nu au nici un ban.

— Şi ce sugerezi? L-a întrebat cineva.

— Să schimbăm lucrurile. Să-i obligăm pe bogaţi să plătească cu bani lichizi şi să le permitem săracilor să cumpere pe credit.

— Dar dacă un vânzător îi va vinde săracului pe credit, va deveni el însuşi sărac, cât de curând.

— Perfect! A sărit în sus ideologul. Atunci va putea cumpăra şi el pe credit!

Pag. 155

Maestrul considera foarte obositor să vorbească cu cei care nu oboseau să apere existenţa lui Dumnezeu şi să discute despre natura acestuia, deşi nu făceau nimic pentru a-şi dezvolta conştiinţa de sine, singura care poate aduce după sine eliberarea şi iubirea.

El s-a adresat astfel unui grup de persoane care l-au rugat să le vorbească despre Dumnezeu:

— Voi nu doriţi să îl vedeţi pe Dumnezeu, ci doar să vorbiţi despre el. De aceea, voi îl vedeţi aşa cum credeţi voi că este, nu cum este în realitate. Căci Dumnezeu este manifestat, nu este ascuns. Atunci, de ce să mai vorbim? Mai bine deschideţi ochii şi priviţi-l.

Mai târziu, el a adăugat:

— Să vezi este cel mai uşor lucru din lume. Tot ce aveţi de făcut este să ridicaţi storurile gândurilor voastre despre Dumnezeu.

Pag. 156

Discipolul:

— Noi trebuie să ne îmbrăcăm şi să mâncăm. Cum ne putem elibera de toate acestea?

— Mâncând şi îmbrăcându-ne, a răspuns Maestrul.

— Nu înţeleg.

— Dacă nu înţelegi, mănâncă-ţi mâncarea şi îmbracă-te.

Mai târziu, el a adăugat:

— Nu poţi transcende niciodată ceva cu care te lupţi (te afli în conflict).

Apoi a spus:

— Cei care îşi propun să se ridice deasupra unei mese bune şi a unei haine bine croite şi-au pierdut minţile spirituale.

Pag. 157

— Cea mai comună cauză a nefericirii, a afirmat ritos Maestrul, este decizia oamenilor de a fi nefericiţi. Aşa se explică de ce din două persoane aflate în exact aceeaşi situaţie, una este fericită iar cealaltă nefericită.

El a povestit apoi cum odată, fiica sa cea mică era foarte reticentă în a pleca într-o tabără de vară. Ca să-i uşureze plecarea, el a cumpărat câteva vederi şi le-a scris pe numele său. Le-a dat apoi fiicei sale.

— În fiecare zi, i-a spus el, scrie doar atât: „Mă simt bine” pe una din aceste vederi şi pune-o în cutia poştală.

Fata s-a gândit puţin, după care l-a întrebat:

— Cum se scrie „groaznic”?

Pag. 158

Maestrul era un mare susţinător al cercetării istoriei. Singurul lucru de care se plângea în legătură cu studenţii la istorie era legat de faptul că aceştia ignoră lecţiile valoroase pe care le oferă istoria.

— Adică? L-a întrebat un student.

— Spre exemplu, faptul că problemele care cândva erau considerate atât de importante nu mai reprezintă astăzi decât simple abstracţii într-o carte. Sau faptul că eroii marilor drame istorice, consideraţi odată atât de puternici, s-au dovedit simple păpuşi trase de fire care astăzi ne apar evidente, dar pe care ei nu le bănuiau deloc!

Pag. 159

Maestrul a spus:

— Ceea ce voi numiţi prietenie nu este de fapt decât o relaţie de afaceri, de genul: ridică-te la nivelul aşteptărilor mele, dă-mi ceea ce aştept de la tine, iar eu te voi iubi. În schimb, dacă mă vei refuza, iubirea mea se va transforma în resentimente amare şi în indiferenţă.

El le-a povestit apoi discipolilor de bărbatul care s-a întors acasă, la soţia şi la drăgălaşa sa fiică în vârstă de trei ani, după o zi grea la birou.

— Îi dai un pupic lui tati? I-a spus el fetiţei.

— Nu.

— Ruşine să-ţi fie! Tăticul tău lucrează din greu toată ziua ca să facă rost de bani, şi uite cum te comporţi! Haide, dă-mi pupicul!

Privindu-l în ochi, drăgălaşa fetiţă i-a răspuns:

— Unde-s banii?

Unul din discipoli i-a spus Maestrului:

— Eu nu îmi comercializez iubirea pentru bani.

— Nu crezi că este cel puţin la fel de rău să o comercializezi tot pentru iubire?

Pag. 160

— Ce înseamnă să fii iluminat?

— Să vezi.

— Ce?

— Superficialitatea succesului, goliciunea realizărilor, inutilitatea eforturilor umane, a răspuns Maestrul.

Discipolul a rămas consternat:

— Nu crezi că aceasta înseamnă pesimism şi disperare?

— Nu. Aceasta înseamnă fascinaţia şi libertatea vulturului care pluteşte deasupra unei prăpăstii fără fund.

Pag. 161

Un discipol descurajat s-a plâns că cu toate lipsurile sale, viaţa îşi bate joc de el.

— Îşi bate joc? A strigat Maestrul. Cum poţi să spui aşa ceva? Priveşte în jurul tău, omule! Fiecare moment de luciditate înseamnă că viaţa te răsplăteşte mai mult decât meriţi.

Pag. 162

Maestrul a continuat apoi relatând povestea proprietarului de hotel care s-a plâns amarnic de efectele pe care le-a produs asupra afacerii sale noua autostradă construită de guvern.

— Ascultă, i-a spus un prieten. Pur şi simplu nu te înţeleg. În fiecare seară, hotelul tău este arhiplin.

— Nu te lăsa indus în eroare de acest lucru. Înainte de construirea autostrăzii, eram nevoit să refuz 30-40 de clienţi în fiecare seară, căci nu mai aveam locuri. Acum, abia dacă mai pot refuza 25.

După care Maestrul a adăugat:

— Dacă sunteţi hotărâţi să vă simţiţi nefericiţi, chiar şi clienţii inexistenţi devin reali.

Pag. 163

Parabola le-a amintit discipolilor de pesimistul care a spus: „Viaţa este îngrozitoare. Ar fi fost mai bine dacă nu m-aş fi născut”.

— Aşa este, a spus Maestrul, cu un licăr amuzat în priviri, dar câţi au acest noroc? Cel mult unul la zece mii!

Pag. 164

Maestrul era conştient de faptul că de multe ori, discipolii săi nu-i înţelegeau cuvintele. El continua totuşi să le vorbească, ştiind că într-o bună zi ele vor prinde rădăcini şi vor înflori în inimile celor care le-au auzit.

Odată, el le-a spus:

— Timpul pare întotdeauna mai lung atunci când aştepţi ceva: o vacanţă, un examen, ceva după care tânjeşti sau de care te temi.

— În schimb, pentru cei care au curajul să se abandoneze momentului prezent – fără să se gândească la experienţa pe care o trăiesc, fără să aibă aşteptări şi fără să dorească să o evite, timpul capătă valoarea Eternităţii.

Pag. 165

— Uşurinţa vieţii te distruge, i-a spus Maestrul unui discipol mai superficial. Numai o nenorocire te mai poate salva.

Iată cum a explicat el aceste cuvinte:

— Aruncă o broască într-o oală cu apă care fierbe şi ea va sări afară într-o singură clipă. În schimb, las-o în aceeaşi oală, dar în care apa se încălzeşte gradat, şi ea îşi va pierde puterea de a sări atunci când va dori să o facă.

Pag. 166

Guvernatorul s-a adresat Maestrului:

— Poţi să-mi dai vreun sfat legat de demnitatea pe care o ocup?

— Da, învaţă să dai ordine.

— Cum?

— Astfel încât cei din jur să le primească fără a se simţi inferiori, i-a răspuns Maestrul.

Pag. 167

Întrebat cum poate fi descoperită Tăcerea, Maestrul a răspuns prin următoarea parabolă:

Directorul unei fabrici era interesat să cumpere piei de broască. Un fermier i-a trimis un fax în care îi scria că îi poate furniza orice cantitate, până la o sută de mii de bucăţi sau mai mult, la cerere. Directorul i-a răspuns printr-un alt fax: „Trimite primul transport cu 50.000 de bucăţi”.

După două săptămâni, a sosit un colet în care se afla o singură piele de broască, însoţită de următorul bilet: „Domnule, îmi cer scuze. Asta era singura broască pe care am găsit-o în împrejurimi. Zgomotul pe care îl făcea m-a păcălit”.

Mai târziu, Maestrul le-a explicat discipolilor:

— Studiaţi zgomotele pe care le fac oamenii. Priviţi dincolo de zgomotul pe care îl produceţi voi înşivă şi veţi constata că dincolo de el nu se află nimic, decât vidul şi Tăcerea.

Pag. 168

— Viaţa mea este alcătuită din cioburi, s-a plâns vizitatorul. Sufletul meu este pătat de păcate. Mai există vreo speranţă pentru mine?

— Da, i-a răspuns Maestrul. Există ceva care uneşte toate cioburile şi curăţă orice pată.

— Ce anume?

— Iertarea.

— Pe cine trebuie să iert?

— Pe toată lumea: viaţa, pe Dumnezeu, pe aproapele tău, dar mai presus de orice, pe tine.

— Cum pot să fac acest lucru?

— Înţelegând că nimeni nu este vinovat, i-a răspuns Maestrul. NIMENI.

Pag. 169

Oamenii au rămas scandalizaţi auzindu-l pe Maestru spunând că religia nu este o problemă socială. El le-a relatat însă o parabolă:

A fost odată un ursuleţ polar care a întrebat-o pe mama lui:

— Mami, tata a fost tot un urs polar?

— Bineînţeles.

După o vreme, ursuleţul a continuat:

— Spune-mi, mami, bunicul a fost şi el un urs polar?

— Da, a fost un urs polar.

— Dar străbunicul, a fost tot un urs polar?

— Da. De ce mă întrebi toate aceste lucruri?

— Pentru că am îngheţat şi mă plictisesc.

După care, Maestrul a conchis:

— Religia nu este o problemă socială, şi în nici un caz una moştenită. Ea este un aspect care ţine de intimitatea supremă a individului.

Pag. 170

— Caut semnificaţia existenţei, a spus străinul.

— Cu siguranţă, porneşti de la premisa că existenţa are o semnificaţie, i-a răspuns Maestrul.

— Şi nu-i aşa?

— Dacă vei experimenta existenţa exact aşa cum este ea, nu cum crezi tu că este, vei descoperi că întrebarea ta nu are nici un rost.

Pag. 171

— Se poate vorbi de eliberare socială?

— Sigur că da, a răspuns Maestrul.

— Cum poate fi descrisă aceasta?

— Ca o eliberare de nevoia de a aparţine turmei.

Pag. 172

— Prietene, s-a adresat Maestrul luptătorului pentru libertate cu care era coleg de celulă la închisoare, mâine vei fi executat. Nu mă îndoiesc că vei înfrunta moartea cu curaj. Există un singur lucru care te împiedică să o înfrunţi şi cu bucurie.

— Care?

— Dorinţa ca faptele tale de vitejie să nu fie uitate, ca generaţiile următoare să aplaude acţiunile tale eroice.

— Şi ce-i rău în asta? A întrebat condamnatul.

— Nu ţi-a trecut niciodată prin minte că chiar dacă posteritatea îşi aminti de faptele tale, ele nu vor fi ataşate de tine, ci de NUMELE tău?

— Păi, nu este acelaşi lucru?

— Nici vorbă, prietene! Numele este sunetul la care răspunzi, eticheta pe care o porţi. Cine eşti TU?

Au fost suficiente aceste cuvinte pentru ca omul să „moară” chiar în noaptea aceea, chiar înainte de căderea ghilotinei, a doua zi dimineaţă.

Pag. 173

Printre discipoli s-au auzit zvonuri despre discuţia Maestrului cu cel executat.

— Cu siguranţă, numele unei persoane înseamnă mai mult decât un simplu sunet, i-au spus ei.

În loc de răspuns, Maestrul le-a relatat parabola vânzătorului ambulant care a devenit multimilionar, dar care nu ştia să se semneze, aşa că era nevoit să treacă pe cecuri o cruce.

Într-o zi, bancherul a rămas surprins să constate că pe cec erau trecute trei cruci.

— E vorba de soţia mea, i-a explicat milionarul, care a ţinut să semneze ea acest cec. Are ambiţii sociale. Cât despre cel de-al doilea X, acesta reprezintă numele meu mijlociu.

Pag. 174

Discipolii stăteau pe malul râului.

— Dacă o să cad de pe acest mal, o să mă înec? A întrebat unul dintre ei.

— Nu, i-a răspuns Maestrul. În cazul tău, nu căderea te poate îneca, ci statul pe mal4.

Pag. 175

Vorbind despre falsul curaj, Maestrul le-a povestit discipolilor cum, în timpul războiului, s-au înghesuit cu toţii în pivniţa mânăstirii, în timpul unui atac aerian. Au stat acolo toată ziua, auzind bombele care cădeau în jur. Când s-a lăsat seara, doi bărbaţi au exclamat că ei nu mai suportă:

— Ne-am săturat. Ne ducem acasă, indiferent de bombe.

Au plecat, dar numai pentru a se întoarce după trei minute.

— Văd că v-aţi schimbat intenţia, le-a spus Maestrul cu un zâmbet.

— Mda, au răspuns ei cu un aer plictisit, a început să plouă.

Pag. 176

— Cât de fericit pare Maestrul vostru, a exclamat un vizitator.

— Cei care au aruncat acea povară numită ego păşesc întotdeauna cu multă voioşie, a explicat discipolul.

Pag. 177

Maestrul a fost întrebat ce crede în legătură cu realizările tehnologiei moderne. El a răspuns, ca de obicei, printr-o istorioară:

Un profesor distrat a întârziat la seminarul pe care trebuia să-l ţină. Dându-şi seama de întârziere, el a sărit într-un taxi şi i-a strigat şoferului:

— Grăbeşte-te! Cu viteza maximă!

În timp ce taxiul rula cu o viteză nebună, el şi-a dat seama că nu i-a spus şoferului în ce direcţie să o ia. De aceea, i-a strigat acestuia:

— Ştii în ce direcţie te îndrepţi?

— Nu, domnule, dar merg cu viteza maximă!

Pag. 178

Un mare număr de prieteni şi de foşti discipoli s-au adunat să sărbătorească cea de-a 90-a aniversare a zilei de naştere a Maestrului.

Pe la mijlocul petrecerii, Maestrul s-a ridicat în picioare şi a ţinut următorul discurs:

— Măsura vieţii este calitatea ei, nu numărul de zile care s-au scurs.

Pag. 179

La un miting-mamut organizat împotriva intenţiei guvernului de a fabrica arme nucleare, Maestrul şi discipolii săi ieşeau în evidenţă în mijlocul mulţimii.

Când din tribune s-a auzit afirmaţia: „Bombele ucid oameni!”, mulţimea a început să aplaude furtunos. Singur Maestrul a clătinat din cap şi a murmurat:

— Nu-i adevărat! Oamenii îi ucid pe oameni!

Când şi-a dat seama că a fost auzit de un vecin, el s-a aplecat la urechea acestuia şi i-a spus:

— Bine, corectez: nu oamenii, ci ideile lor ucid alţi oameni.

Pag. 180

Maestrul a avut grijă ca biblioteca mânăstirii să fie înţesată de cărţi de toate genurile: despre politică, arhitectură, filosofie, agricultură, poezie, istorie, ştiinţă, psihologie, artă. Şi genul care îi plăcea lui cel mai mult între toate: ficţiune.

Unul din refrenele pe care le repeta deseori era acesta:

— Doamne, salvează-ne de oamenii care nu gândesc, nu gândesc, nu gândesc!

De nimic nu se temea mai mult, le spunea el discipolilor, decât de minţile înguste, de cei care nu citeau decât un singur gen de cărţi.

Discipolii săi au rămas uimiţi, căci această afirmaţie părea în contradicţie cu esenţa învăţăturii Maestrului, cea referitoare la percepţia de dincolo de minte şi conştiinţa non-conceptuală.

Rugat să comenteze, iată care a fost răspunsul lui:

— Un ghimpe poate fi scos cu ajutorul unui alt ghimpe.

Pag. 181

Maestrul a dispus instalarea în bibliotecă a unui indicator mare de avertizare cu un craniu şi două oase încrucişate, pe care scria: CĂRŢILE UCID.

— De ce? A dorit cineva să ştie.

— Deoarece cărţile alimentează ideile, care se transformă apoi în convingeri, împietrind mintea şi distorsionând percepţia Realităţii.

Pag. 182

Un discipol s-a plâns de obiceiul Maestrului de a-şi bate joc de toate convingerile la care el ţinea foarte mult.

Maestrul:

— Am dat foc templului convingerilor tale pentru ca prin distrugerea lui să poţi avea o privelişte clară asupra cerului nesfârşit.

Pag. 183

Maestrul s-a întâlnit cu un vecin foarte bătrân, care se plimba sprijinindu-se în baston.

— Bună dimineaţa, i-a strigat el. Cum îţi mai merge?

— Nu prea bine, i-a răspuns omul cu o voce slăbită. Înainte, obişnuiam să mă plimb prin cartier în fiecare dimineaţă, înainte de micul dejun. Acum mă simt atât de vlăguit încât nu reuşesc să parcurg decât jumătate din distanţa de altădată, după care trebuie să mă întorc şi să o iau de la început.

Pag. 184

Maestrul insista mereu că luciditatea este mai importantă decât adoraţia.

— Dar nu trebuie să depindem de Dumnezeu? L-a întrebat cineva.

— Iubitul doreşte binele iubitei sale, care presupune, printre altele, şi eliberarea iubitei de Iubit.

Mai târziu, el a redat un dialog imaginar între Dumnezeu şi devotul său:

Devotul: Te rog, nu mă părăsi, Doamne.

Dumnezeu: Trebuie să plec, pentru ca în locul Meu să vină Sfântul Duh.

Devotul: Cine este acest Duh Sfânt?

Dumnezeu: Lipsa de teamă şi libertatea care se nasc din non-dependenţă.

Pag. 185

Odată, Maestrul a povestit de un vecin de la ţară care avea o obsesie cu cumpărarea de teren.

— Mi-aş dori să am mai mult pământ, i-a spus el într-o bună zi.

— De ce? L-a întrebat Maestrul. Nu crezi că ai deja prea mult?

— Dacă aş avea mai mult pământ, aş putea creşte mai multe vaci.

— Şi ce ai face cu ele?

— Le-aş vinde pe bani buni.

— De ce?

— Ca să pot cumpăra mai mult pământ şi să cresc alte vaci.

Pag. 186

Predicatorul a început o dispută cu Maestrul pe tema dependenţei de Dumnezeu.

— Dumnezeu este tatăl nostru, a spus el, şi noi avem tot timpul nevoie de ajutorul lui.

— Când un tată îşi ajută fiul cel mic, toată lumea zâmbeşte. Când un tată îşi ajută fiul adult, toată lumea îl căinează!

Pag. 187

Maestrul avea o viziune foarte clară asupra Planificării Familiale. Celor care erau de părere că mărimea familiei era o problemă personală a familiei sau o chestiune de politică internă a unei ţări, el le povestea următoarea parabolă:

A existat odată o ţară în care fiecare cetăţean îşi putea cumpăra propria bombă nucleară, mai mică, de mărimea unei grenade, dar suficient de puternică pentru a spulbera un oraş întreg.

La un moment dat, a izbucnit o dezbatere publică foarte aprinsă legată de dreptul cetăţenilor de a poseda asemenea bombe. Până la urmă, s-a ajuns la un compromis: nimeni nu putea purta la el o bombă fără un permis. În schimb, ce făcea fiecare în casa lui era propria sa problemă.

Pag. 188

Cineva i-a povestit Maestrului de tirajele fenomenale în care se vindea o revistă pentru adulţi.

— Foarte rău, a comentat el. Tot ce se poate spune despre Sexul Real este că cu cât citeşti mai mult despre el, cu atât îl cunoşti mai puţin.

Mai târziu, el a adăugat:

— Şi cu atât te bucuri mai puţin de el.

Pag. 189

— Lumea modernă suferă din ce în ce mai mult de anorexie sexuală, a spus psihiatrul.

— Ce-i aia? A întrebat Maestrul.

— Pierderea apetitului sexual.

— Groaznic! A exclamat Maestrul. Şi care este remediul pentru această boală?

— Ştiinţa nu a aflat încă. Tu îl cunoşti?

— Cred că da.

— Care?

— Faceţi din nou din sex un simbol, a spus Maestrul, cu un zâmbet ştrengar.

Pag. 190

Deşi Maestrul nu se opunea psihoterapiei, considerând chiar că este necesară pentru unii oameni, el nu se sfia să afirme că psihoterapeuţii nu aduc decât rareori uşurare; ei nu îţi rezolvă problema, ci doar ţi-o schimbă cu alta, mai uşor de suportat.

El şi-a adus aminte de un cetăţean care călătorea cu autobuzul, imediat după terminarea războiului, ţinând ceva înfăşurat în mână.

— Ce este obiectul pe care-l ţii în poală? L-a întrebat controlorul.

— O bombă neexplodată. O duc la Unitatea de Geniu.

— Doamne, omule! Eşti nebun? Nu se ţine aşa ceva în poală! Pune-o imediat sub scaun!

Pag. 191

În ziua alegerilor, Maestrul era întotdeauna primul care apărea la cabina de votare. El nu putea înţelege de ce unii dintre discipolii săi refuzau să-şi exprime dreptul la vot.

— Oamenii sunt dispuşi să îşi plătească impozitele şi să-şi verse sângele pentru democraţie, spunea el. Oare de ce nu-şi dau osteneala să şi voteze, pentru ca aceasta să funcţioneze?

Pag. 192

Iată o poveste pe care Maestrul o spunea deseori, atunci când dorea să ilustreze felul în care se privesc oamenii unii pe alţii.

La scurt timp după ce s-a căsătorit, el a trăit o vreme într-un apartament situat la etajul zece al unui imobil. Într-o zi, tânăra lui soţie a ieşit de sub duş ca să-şi ia un prosop, când deodată, a îngheţat. Afară se afla un spălător de ferestre care se uita la ea. A trecut un întreg minut înainte ca ea să-şi revină şi să poată face o mişcare.

Cel care a rupt vraja a fost chiar spălătorul de geamuri:

— Care-i problema, cucoană? N-ai mai văzut un spălător de geamuri până acum?

Pag. 193

Când s-a născut primul fiu al Maestrului, el nu se mai sătura să-l privească.

— Ce ţi-ai dori să ajungă când va fi mare? L-a întrebat cineva.

— Un om fericit! A răspuns Maestrul.

Pag. 194

— Felicită-mă!

— De ce?

— Am găsit în sfârşit o slujbă care îmi oferă perspective excelente de avansare.

Maestrul i-a spus sceptic:

— Ieri erai un adormit. Astăzi eşti tot un adormit, şi aşa vei rămâne până când vei muri. De ce fel de avansare poate fi vorba?

— Vorbeam de o avansare financiară, nu de una spirituală.

— Aha! Înţeleg. Vei fi un adormit cu un cont în bancă, pe care nu te vei putea bucura, căci nu vei fi treaz.

Pag. 195

Întrebat ce este iluminarea, Maestrul a răspuns:

— Iluminarea înseamnă trezire. Chiar acum voi dormiţi, dar nu ştiţi acest lucru.

După care le-a povestit cazul unei femei recent măritate care i s-a plâns de prostul obicei al bărbatului ei de a bea.

— Dacă ştiai că bea, de ce te-ai mai măritat cu el? A întrebat-o cineva.

— Nu mi-am dat seama că bea, a răspuns fata, decât în ziua când a venit acasă treaz!

⇐ Предыдущая 1 2 3 456 7 8 9 10 Следующая ⇒