„Romanul unui om sucit 1 страница

Mai este oare cazul să spun câ t de etern valabile ş i de general ră spâ ndite î n lume sunt mai toate simptomele adolescenţ ei elia-deş ti ş i ce formă vitalizantă are acest roman pentru cititorul copleş it de sfintele furii, complexe ş i disperă ri... acneice de aici?!?

î n plus, tot î n pomenitele capitole din Memorii, gă sim câ teva mă rturisiri esenţ iale pentru ce ne interesează acum: „Mă simţ eam superior tuturor colegilor mei, mă car pentru enormul efort pe care-l cheltuiam pentru a-mi lă rgi ş i adâ nci cultura [... ] Dar eram mai mult decâ t atâ t. Mă aflam î n plină criză de pubertate, mă descopeream î n fiecare dimineaţ ă mai urâ t, mai stâ ngaci, descopeream, mai ales la î ntâ lnirile cu fete de vâ rsta mea, câ t sunt de timid ş i de neatră gă tor, î n comparaţ ie cu unii din prietenii mei. Criza aceasta a mers agravâ ndu-se pâ nă la sfâ rş itul liceului. Propabil că datorită ei n-am mai ajuns să termin romanul. La un moment dat, am simţ it că nu mai pot scrie decâ t la persoana I, că orice fel de literatură, î n afară de cea direct sau indirect autobiografică, n-avea nici un sens. Aş a am î nceput Romanul adolescentului miop [... ] Pe timpul câ nd luam parte asiduu ş i entuziast, la î ntrunirile societă ţ ii noastre, î ncepusem deja să -mi iau î n serios urâ ţ enia ş i - î n bună parte, î nchipuita - solitudine. Eram singurul care veneam Ia «Muza» î n uniforma de liceu, toţ i ceilalţ i purtau de mult costume «civile». Singurul care nu î ncercam să -mi camuflez pă rul tuns, ci, dimpotrivă, mă tun-deam cu maş ina numă rul zero [... ] î n plus, aveam o mare scă dere: nu ş tiam să dansez [... ] Dar mă complă ceam din ce î n ce mai mult î n această situaţ ie care mi se pă rea că face parte din destinul meu de adolescent excepţ ional. Mi se pă rea că toate eş ecurile mondene, î ntocmai ca ş i umilinţ ele pe care le î nduram la liceu, aveau menirea să mă izoleze de lume, să mă pă streze exclusiv pentru «opera» pe care eram chemat s-o scriu, operă pe care trebuia să o inaugureze Romanul adolescentului miop". î n fine, „am devenit cercetaş la timp. Aplecarea mea spre «aventură », satisfă cută atâ ţ ia ani pe maidane ş i î n pivniţ ele Universită ţ ii ală turi de haimanale ş i vagabonzi,

î ş i gă sise acum o ieş ire care î i î ngă duia să se disciplineze ş i să se adâ ncească... " '.

„Romanul unui om sucit" - aş a se intitula iniţ ial romanul de faţ ă. Topirea Jurnalului î n roman este cea mai stimulativă ş i mai fermecă toare „lecţ ie" de extras din aceste pagini. Chiar dacă astă zi tâ nă rul de 15-l8 ani navighează pe Internet prin Cyber spaţ ii ş i realită ţ i virtuale, experienţ a edifică rii de sine prin alchimia realită ţ ii î n jurnalul personal ră mâ ne una de disciplinare fundamentală.

„Durerea adolescentului miop" („sunt ş i eu ca toţ i ceilalţ i: adolescent sentimental ş i visă tor. Zadarnic î ncerc să mă ascund. Sunt ridicol. Sunt melancolic. Deci sunt stupid. Sunt lipsit de voinţ ă, de virilitate, de personalitate" etc), jură mintele pentru sine („trebuie să muncesc mult ş i să sufă r"; „mi-am fă gă duit nă prasnic că voi desface să lbatec pulpele celor mai frumoase femei" ), „tristeţ ea celui care î nţ elege", aş teptarea „cu pumnii strâ nş i, î ntre că rţ i" a bă tă liei cu viaţ a, apoi puseul egofil, inevitabil („ei, mă socotesc creat pentru a asculta confesiuni. N-au î nţ eles niciodată câ t de puţ in mă interesează sufletele lor"; „cel care e ispitit de amintiri se dovedeş te sensibil. Cel care se î nfrâ nge, 'senin, depă ş eş te sensibilitatea de elită " ), trâ nta cu credinţ a/necredinţ a („presimt că î ntreaga mea viaţ ă lă untrică se va dă rui. Cui? Nu pot să mă gâ ndesc la biserică. Nu sunt un mistic ş i nici un ateu satanic, cinic, disperat. Cum aş putea ajunge atunci la Isus? " ), tipicele viziuni ră zbună tor compensatoare („mă î nchipuiam mort"; „m-am gâ ndit mult dacă trebuie să plec, să fug pentru totdeauna"; „m-am î nchipuit trist, dispreţ uit de prieteni, batjocorit de rude ş i duş mani ş i am î nţ eles că

1. Ş i tot de acolo: „î ncepuseră crizele de melancolie [... ] Mult timp, condiţ ia singură tă ţ ii mele mă apă rase ca o platoş ă lă untrică î mpotriva tuturor eş ecurilor ş i umilinţ elor. Ş i, dintr-o dată, singură tatea care mi se pă rea predestinată mă apă ra ca o lespede de mormâ nt. Aş fi î ncercat orice ca s-o sparg... " (loc. cit., p. 81 ş. u. ) î n sfâ rş it, pentru comparaţ ii ş i nuanţ ă ri, a se vedea, ală turi de destă inuirile din Memorii ş i cap. Mansarda din cartea de convorbiri cu Claude-Henri Roquet, Proba labirintului, trad. Doina Cornea, ed. Dacia, 1990, p. 19 ş. u. )

numai aş a am să pot scrie titlul Romanul adolescentului miop care mă va face celebru î ntr-o noapte, ş i bogat... "; „câ ndva voi pă ş i pe stră zi cu stră lucirea biruinţ ei oglindită î n ochi... " ), febrila, permanenta oscilaţ ie eliadescă î ntre supremaţ ia livrescului ş i triumful senzorialită ţ ii („ascentismul meu fu î n curâ nd î nfrâ nt. Mă resemnai să accept fiziologia [... ] Niciodată nu voi izbuti să mă cunosc aş a cum î mi cunosc biblioteca" ) - nimic nu lipseş te din acest Manual de sinceritate. O panoplie a sincerită ţ ii ce slujeş te perfect ca exerciţ iu de identificare pentru generaţ ia confruntată astă zi cu confesiunile lui Mircea Că rtă rescu ş i H. R. Patapievici.

„î nţ elegeam că ursita sensibilită ţ ii e suferinţ a, că cea a creierului e neputinţ a, că ursita că rnii e dorinţ a î ntreruptă numai de dezgust ş i niciodată potolită. î nţ elegeam toate acestea ş i mă bucuram că nu le bă nuieş te nimeni. Primă veri î napoia mea, primă veri î nainte. Ş i iată că acum nu mă mai tem de ele. Ş i scriu aici, nebă nuit de nimeni, î ntr-un caiet pe care î l ascund. Ş i nimeni nu poate să afle dacă sunt trist. Ş i nu sunt trist, nici de toamnă, nici de povestea cu amintiri".

Iar dacă nu vă recunoaş teţ i î n personaj, nu vă iluzionaţ i: î nsă ş i de-limitarea, ne-recunoaş terea, este o lecţ ie perfectă de autocu-noaş tere"

Dan C. Mihă ilescu

TABEL CRONOLOGIC

1907, 9 martie - Se naş te, la Bucureş ti, Mircea, fiul Ioanei ş i al lui Gheor-ghe Ieremia (ofiţ er). Din admiraţ ie pentru Ion Heliade Ră dulescu î ş i va schimba numele î n „Eliade".

1913-l917 - Ş coala primară o face la Bucureş ti.

1917-l925 - Urmează cursurile liceului „Spiru Haret" din Bucureş ti.

1921 - Debutează cu proza fantastică Cum am descoperit piatra fiilo-sofală la Ziarul ş tiinţ elor populare ş i al că lă toriilor. Tot aici va publica ş i ciclul Convorbiri entomologice.

1924-l925 - Lucrează la proza autobiografică Romanul adolescentului miop, lucrare ră masă neterminată.

1925 - Se î nscrie la Facultatea de Litere ş i Filozofie a Universită ţ ii din Bucureş ti, pe care o va absolvi î n 1928.

1926 - Fondează Revista universitară, dar, după o recenzie negativă la o lucrare a lui N. Iorga, revista va fi oprită.

1928-l932 - Primeş te o bursă de studii ş i pleacă la Calcutta (India).

1928 - Obţ ine licenţ a î n filozofie cu lucrarea Contribuţ ii la filosofia Renaş terii.

1929 - Definitivează romanul Isabel ş i apele diavolului.

1932 - Publică lucrarea de eseuri Solilocvii.

1933 - î ntors î n ţ ară, va fi numit asistent la Facultatea de Litere ş i Filozofie a Universită ţ ii din Bucureş ti, unde va iniţ ia un curs despre Problema ră ului î n filozofia indiană.

I se tipă reş te romanul Maitreyi, inspirat din propria experienţ ă din

India.

Obţ ine doctoratul î n filozofie, primind titlul magna cum laudae, cu

teza Istoria comparată a tehnicilor Yoga.

1934 - I se tipă resc romanele î ntoarcerea din rai ş i Lumina ce se stinge ş i eseurile India, Alchimia asiatică ş i Oceanografie.

1935 - Publică romanele Ş antier ş i Huliganii (î n două volume).

1936 - Apare romanul Domniş oara Christina. Primeş te premiul Societă ţ ii Scriitorilor Româ ni.

1937 - Tipă reş te romanul Ş arpele.

Editura Fundaţ iilor Regale publică Scrieri literare, morale ş i politice de B. P. Hasdeu, lucrare î ngrijită de Mircea Eliade.

1938 - I se publică romanul Nunta î n cer.

1939 - Publică eseul Fragmentariurn^ Editează revista Zalmoxis.

1940 - Este numit ataş at cultural la Londra.

Scrie nuvelele Secretul doctorului Honigberger ş i Nopţ i la Se-rampore. 194l-l943 - Este consilier cultural la Lisabona.

1942 - î i apare volumul Mitul reintegră rii.

1943 - Publică eseul Insula lui Euthanasius. 1945 - Se stabileş te la Paris.

1946-l948 - Susţ ine, la L'ecole Pratique des Hautes Etudes, un curs liber cu tema istoria religiilor.

1948 - I se tipă reş te lucrarea Techniques du Yoga.

1949 - Publică Tră ite d'histoire des religions ş i Le Mythe de l'eternel retour.

1950 - Apare, la Paris, traducerea romanului Maitreyi sub titlul La Nuit bengali.

1951 - I se publică Le Chamanisme et Ies Techniques archai ques de l'Extase.

1952 - Editează, la Paris, lucrarea Images et symboles. Scrie nuvela fantastică 12. 000 capete de vite.

1954 - Publică volumul Le Yoga. Immortalite et liberte.

1956-l957 - Este invitat la Universitatea din Chicago, Illinois, ca visiting

professor de istoria religiilor; ulterior devine profesor titular ş i

coordonator al catedrei de istoria religiilor. 1959 - Scrie nuvela fantastică La ţ igă nci.

1961 - î mpreună cu Ernst Jiinger î nfiinţ ează, la Stuttgart, revista Antaios. 1963 - Vede lumina tiparului volumul de proză Nuvele. 1966 - Publică volumul Amintiri, I (Mansarda).

Devine Doctor Honoris Causa la Universitatea din Yale.

Membru al Academiei Americane de Arte ş i Ş tiinţ e.

1968 - Apare nuvela Pe strada Mă ntuleasa.

1969 - Este Doctor Honoris Causa la Universitatea din La Plata, Argentina.

1970 - Publică Noaptea de Sâ nziene (lucrare î n două volume).

Este membru corespondent al Academiei Britanice.

Este Doctor Honoris Causa a! Universită ţ ii din Loyola, Chicago. Apare, la Paris, lucrarea De Zalmoxis ă Gengis-Khan. 1973 - Membru corespondent al Academiei Austriece de Ş tiinţ ă.

1975 - Doctor Honoris Causa al Universită ţ ii din Lancasterf Este membru al Academiei Belgiene.

1976 - Doctor Honoris Causa al Universită ţ ii Sorbona din Paris. 1976-l978 - Lucrează la monumentala Histoire des croyances et des

idees religieuses.

1977 - Publică, la Paris, In curte la Dionis.

1978-l979 - Scrie ş i publică nuvela fantastică Tinereţ e fă ră tinereţ e. 1980 - Tipă reş te, la Paris, nuvela Nouă sprezece trandafiri.

1984 - Primeş te, la Sorbona, Cordonul Legiunii de Onoare.

1985 - Catedra de istoria religiilor de la Universitatea din Chicago, condusă de Mircea Eliade, î i va purta numele.

Primeş te titlul Doctor Honoris Causa al Universită ţ ii din Washington. -

1986, 22 aprilie - Se stinge din viaţ ă Mircea Eliade, la Chicago.

R. M.

Volumul I 1924-l925

PARTEA I

/. TREBUIE SA SCRIU UN ROMAN

Pentru că am ră mas singur, m-am hotă râ t să î ncep chiar azi Romanul adolescentului miop. Voi lucra î n fiecare după -amiază. Nu am nevoie de inspiraţ ie; trebuie să scriu, doar, viaţ a mea, iar viaţ a mi-o cunosc, ş i la roman mă gâ ndesc de mult. Dinu ş tie; pă strez caiete din clasa a IV-a, câ nd aveam pistrui ca un ovrei ş i î nvă ţ am chimie î ntr-un laborator instalat î n firida sobei. De câ te ori mi se pă rea că trebuie să fiu î ntristat, scriam î n Jurnalul meu. Ş i acel Jurnal de acum doi ani avea un „subiect": trebuia să se vă dească î ntr-î nsul viaţ a unui adolescent suferind de neî nţ elegerea celorlalţ i. Dar adevă rul era altul: Jurnalul mă mă gulea ş i î mi alina dorul meu de ră zbunare; ră zbunare dreaptă î mpotriva celor care nu mă î nţ elegeau, credeam eu.

Romanul î l voi scrie altfel. Eroul sunt eu, fireş te. Mă tem, î nsă, că viaţ a mea - stinsă î ntre copii ş i că rţ i - nu va interesa cititorii. Pentru mine, tot ceea ce nu am avut, tot ceea ce am dorit din mansardă, î n î nseră ri calde ş i tulbură toare, preţ uieş te mai mult decâ t anii tovară ş ilor mei risipiţ i î n jocuri, î n să rbă tori de familie ş i idile. Dar cititorii?... î nţ eleg ş i eu că toată durerea unui adolescent miop nu va miş ca nici un suflet dacă acest adolescent nu se va î ndră gosti ş i nu va suferi. De aceea, m-am ş i gâ ndit la un personaj pe care la î nceput î l numisem Olga. I-am povestit lui Dinu tot ceea ce ar trebui să aibă loc prin prezenţ a acestei fete. Dinu m-a î ntrerupt ş i m-a rugat: dacă î ntr-adevă r î i sunt prieten, să schimb numele eroinei î n Laura.

M-am tulburat mult la î nceput, pentru că nu ş tiam cum să fie fata care va stră bate sufletul adolescentului miop. Eu n-am cunoscut decâ t pe fetele cizmarului vecin, care î n nici un caz nu pot trece î ntr-un roman. Cea mai mare, Mă ria, era slabă ş i rea; î ş i teroriza fraţ ii, fura caise verzi ş i ţ ipa alergâ nd după tramvaie. Cealaltă, Puica, era grasă ş i mur-

dară. Nici una, nici alta nu puteau seduce un adolescent. Aceasta, nimeni n-o putea î nţ elege mai bine ca mine.

Dinu mi-a mă rturisit că mă poate ajuta. A cunoscut atâ tea fete, î mi spune. Dar cum aş putea scrie eu un roman cu o eroină cunoscută de Dinu? M-am hotă râ t să mă gâ ndesc, î n timp ce voi scrie, la vară -mea. De câ teva să ptă mâ ni, de câ te ori o î ntâ lnesc, î i pun î ntrebă ri. Am vestit ş i pe Dinu că vară -mea se află sub observaţ ie.

- Dacă vrei să scrii un roman, m-a sfă tuit ea, să -l faci pe erou frumos ş i bun. Ş i să -l cheme Silviu.

Câ nd i-am spus titlul ş i subiectul romanului, nu i-a plă cut. Să fie doi eroi, unul frumos ş i altul urâ t, vrea ea. Iar titlul: Dragoste de copil sau Flori de primă vară, sau La ş aptesprezece ani. î n zadar mi-au fost explicaţ iile: „Vally dragă, acesta e un roman cerebral, cu drame interioare" etc. î n zadar. Ş i atunci i-am ascultat mă rturisirile. Mi-au folosit, că ci am î nvă ţ at vocabularul fetelor. Ş i am cunoscut câ te ceva din visurile, nostalgiile ş i tulbură rile ei. Parcă aş fi ascultat mă rturisiri auzite de mult. î mi aminteam că vară -mea nu se deosebeş te mult de eroinele din romane sau de acele pe care un suflet puţ in exaltat ş i le î nchipuie. Dar pot eu ş ti că aceasta e vară -mea, aceasta care mi se dezvă luie la ră stimpuri, antrenată de confesiuni?

Ş tiu despre ea că visează să cunoască o prietenă mică ş i bună, care să aibă moş ie, iar la moş ie un frate brun ş i curajos. El le-ar î ntovă ră ş i prin pă dure, le-ar î nvă ţ a să vâ neze ş i le-ar spune „tu". î mi mă rturiseş te că i-ar plă cea să fie î ntr-o noapte conacul că lcat de hoţ i. Ea ar apuca revolverele ş i ar apă rea î n salon tocmai î n clipa câ nd fratele prietenei ar fi sugrumat de un ţ igan. Ar mâ ntui viaţ a fratelui ş i l-ar î ngriji î ntr-un dormitor alb, cu mă suţ a acoperită de sticluţ e colorate. Pă rinţ ii s-ar ară ta recunoscă tori ş i i-ar lă sa singuri, zâ mbind.

Vară -mea se opreş te. Nu vrea să -mi spună dacă ea s-ar roş i sau ş i-ar trage sfios mâ na câ nd fratele prietenei i-ar ş opti, apropiindu-se: te iubesc!... Ş tiu eu ce mai gâ ndeş te vară -mea asupra bă iatului brun ş i convalescent, vegheat de o soră mică ş i o prietenă frumoasă?...

Dar romanul trebuie scris. Mi-a spus ş i Dinu: „Cine va mai cuteza atunci să te lase corigent? " Se gâ ndeş te, poate, cu bucurie la î nsemnă tatea lui î n roman. M-a rugat să se numească tot Dinu, ş i să -l fac melancolic, î ncolo, pot scrie orice despre el. Stă ruie chiar să scriu tot ce cred eu despre el. „Dar pe cine ar putea interesa aceasta? " gâ ndesc eu, ca un adevă rat autor de romane.

î mi merge tot mai ră u, de la o vreme, cu ş coala. Singura nă dejde a ră mas romanul care va apare î n vitrine la toamnă. Corigent tot voi ră mâ ne, dar pentru cea din urmă oară. Profesorii se vor teme de mine, mă

vor respecta ş i se vor î mpotrivi î n cancelarie câ nd Vanciu va hotă rî să mă lase corigent la matematică, iar Faradopol la germană.

Nu am avut deloc noroc să ptă mâ na aceasta; ş i se apropie sfâ rş itul ultimului trimestru. Luni am dat extemporal la franceză, din „gramatică ". Trollo dă, de ş ase ani, extemporale numai din „gramatică ". Ş i, fireş te, nu am î nvă ţ at nimic de ş ase ani. Am să iau ş i de data aceasta „insuficient", cum am luat ieri la germană, câ nd Faradopol mi-a cerut să -i povestesc pe nemţ eş te primul act din Nathan der Weise. Din clasa a Ii-a ne cere să povestim pe nemţ eş te. Dar dacă nu ne-a î nvă ţ at niciodată nemţ easca?...

Azi-dimineaţ ă pornisem melancolic spre ş coală. î nfrunziseră toţ i castanii ş i era senin, iar eu nu aveam nici o problemă scrisă. Mă gâ ndeam: ar trebui să fug î n Ciş migiu. Dar geanta m-ar fi umilit. Ş i apoi, mi-ar fi fost tot timpul teamă să nu fiu vă zut de vreun profesor. Mă î ntristam aflâ nd câ t sunt, î ncă, de slab, de timid, de nehotă râ t. M-ar fi desfă tat să am voinţ a furtunoasă ş i să fug, să lucrez î n porturi, să dorm î n bă rci, să cutreier ţ ă ri. Dar eu mă mulţ umeam să visez o izbâ ndă tâ rzie ş i să sfâ rş esc caietele Jurnalului. Pă ş eam î ngâ ndurat că tre ş coală. Dinu m-a ajuns din urmă ş i m-a strigat: doctore! Aceasta, pentru că sunt miop ş i citesc că rţ i cu coperte cenuş ii. El era fericit; î l ascultase Vanciu ş i rupsese un „suficient". Pe astă zi aveam patru probleme:

-... Grele ş i î ncurcate.

Atunci am schimbat vorba. I-am spus că romanul meu va avea patru sute de pagini ş i că va fi primul dintr-o serie ce se va numi Dacia Felix. Eu ş tiu că n-am să scriu niciodată această serie. Pentru că trebuia, totuş i, să uit problemele grele, i-am mă rturisit că cel de-al doilea volum se va petrece î ntr-un salon de coiffeur. Dinu a râ s.

- Are să -ţ i vină greu, pentru că tu n-ai fost niciodată bă rbier. Mai bine situează volumul al doilea î ntr-o ş coală de fete.

Aici am protestat eu. I-am amintit că nu cunosc nici o elevă, afară de cele câ teva din societatea noastră „Muza". Vară -mea, unicul izvor de inspiraţ ie, a urmat câ ţ iva ani la că lugă riţ e, dar se arată plictisită de câ te ori o î ntreb asupra vieţ ii din pension.

Am acceptat, totuş i, să public la sfâ rş itul Romanului adolescentului miop un apel că tre elevele din cursul superior, prin care aş putea obţ ine „jurnale", confesiuni ş i amă nunte. Cu acest material cules „sur le vif aş putea compune volumul al doilea.

Intrâ nd î n curtea liceului, a trebuit să uită m Romanul ş i să ne gră bim, ca să nu fim ză riţ i de pedagogul cel nou. Am alergat pe coridor, am să rit treptele patru câ te patru. î n clasă, mi-am luat locul din banca I, iar Dinu s-a strecurat, liniş tit, î n fund.

Eu nu am noroc. Alţ ii au noroc ş i la fete, ş i la că rţ i, ş i la ş coală. Eu am renunţ at bucuros la jocul cu fete ş i la jocul de că rţ i numai ca să am noroc la ş coală. Dar nu am.

Câ nd sfâ rş isem de copiat de la un vecin cea dintâ i ş i cea mai uş oară dintre cele patru probleme grele, intră Vanciu. Mie î mi piere tot curajul câ nd î i ză resc catalogul cu scoarţ e negre ş i en-tete alb. Vanciu saluta demn ş i î ngă duitor, sigur de evidenta lui superioritate ş i de nenorocul nostru. De câ te ori nu mi-am jurat eu, privindu-l cum intră, că voi studia pă timaş matematica numai ca să -i pot î mpotrivi aceeaş i privire senină ş i sigură... î n gâ nd - dacă sunt ascultat - î mi bat joc de pâ ntecul pe care î ncearcă să ş i-l ascundă sub croiala vestei. Am aflat de mult că Vanciu e un Don Juan. Dacă aş fi femeie ş i l-aş avea tot profesor de matematică, sunt sigur că nu i-aş putea rezista. Mă stă pâ neş te cu glasul, cu calmul, cu ochii ş i cu dezlegă rile problemelor. Mi-e ciudă că nu m-a pă lmuit niciodată, ca să -l pot urî. î mi spune numai „cap de lemn" de câ te ori greş esc semnele algebrice; ş i „cap sec" de câ te ori mă intimidez la tablă, fascinat de un desen geometric că ruia trebuie să -i gă sesc rost, valoare ş i dezlegare.

Am fă cut rugă ciunea, ş i eu mi-am dat seama că mă rugam, nu ş tiu cui. Mă rugam ca Vanciu să î ntoarcă foaia catalogului ş i să asculte colegii de la sfâ rş itul alfabetului; sau să fie chemat la minister; sau să intre servitorul ş i să -i aducă o veste neaş teptată, iar noi să avem î ntreaga oră liberă. Poate mă rugam ş i altceva.

Fireş te, m-a chemat cel dintâ i la tablă, cu toate că nu eram singurul neascultat din clasă. Am pă ş it demn, cu caietul, cu creta ş i buretele. Nu voiam ca ceilalţ i să afle că mi-e teamă de Vanciu. De altfel, cum mă apropii de tablă, mă liniş tesc. Panica piere din senin. Privesc calm ochii profesorului ş i, câ nd ş i-i pleacă î n caiet, zâ mbesc î ngă duitor celor din bă nci.

- Câ te probleme am avut?

- Patru.

- Unde sunt?

- N-am putut să le fac pe toate, ră spund eu umilit ş i câ ntă rind dispreţ ul privirilor lui Vanciu.

- Fă -o atunci pe prima. Ş tii enunţ ul?...

Nu-l ş tiam. Dar am fă cut semn că -l ş tiu. Vanciu ş i-a î ntors scaunul că tre mine, ş i-a î ncruciş at braţ ele ş i aş tepta. A î nţ eles, ş i a î nceput să -mi dicteze:

- „î ntr-un cerc de rază R, zona nă scută de un arc, câ nd cercul se î nvâ rteş te î n jurul unui diametru care trece printr-o extremitate a arcului, are ca bază un cerc, a că rui suprafaţ ă este egală cu sfertul zonei. Să se calculeze î nă lţ imea x a zonei. "

Nu ş tiam de unde să î ncep. Nu pricepeam nimic ş i nici nu mă puteam gâ ndi la problemă. î mi fixasem privirea pe cele câ teva cifre scrise la colţ ul tă bliei ş i î ncepui a-mi fră mâ nta figura, ca să creadă Vanciu că -mi fră mâ nt mintea. î n timpul acesta, eu gâ ndeam: „Ei, al dracului! " ş i apoi pocneam din dinţ i. Era tot ce puteam face.

Vanciu mă socotise multă vreme imbecil ş i mă menajase. Poate a aflat, î nsă, că mă prefac, că nu î nvă ţ niciodată ş i, de atunci, nu se mai lă sa î nduioş at de nă tâ ngia mea. Totuş i, bâ lbâ ielile, ză pă celile ş i mimica simulată la tablă nu ră mâ n fă ră efect; Vanciu î mi dă î ntotdeauna ajutor.

- Ei, nu merge?

- Avem un cerc...

î mi adusei aminte că ş i î n caiet fă cusem unul, plimbâ nd creionul pe marginea unui capac de că limară. î ncepui a construi cercul, ş i ş tergeam mereu, ca să mai treacă din timp. Dar totul era zadarnic, pentru că nu ş tiam problema.

-De ce nu î i'eţ i, mă?

- î n\< " , domnule Vanciu, dar mă ză pă cesc... -Cine î m^ă bine....

- Eu î nvă ţ, domnule Vanciu...

- Nu mă î ntrerupe!... Cine î nvaţ ă bine, nu se ză pă ceş te...

- Ş tiu, domnule Vanciu...

- Spune atunci.

- Ş tiu, dar să vedeţ i...

- Repetă enunţ ul.

Pauză lungă, î n care timp bă ieţ ii î ş i ţ ineau ră suflarea.

-La loc!...

M-am aş ezat î n bancă, uş urat. î n carnetul albă strui, la ziua de 15 mai, Vanciu s-a iscă lit sub un magistral ş i dureros de citeţ „insuficient". Eu m-am prefă cut că urmă resc cu atenţ ie ş i curiozitate calculele vecinului meu de catalog, un italian roş cat ş i miop, care se î ncă pă ţ â nează să nu poarte ochelari. Acela î ş i ş tia lecţ ia. Explica, explica, iar Vanciu î i striga la ră stimpuri, exasperat:

⇐ Предыдущая 7 8 9 10 111213 14 15 16 Следующая ⇒