MIRCEA ELIADE. Construcţia de sine şi geniul pubertăţii

MIRCEA ELIADE

Romanul adolescentului miop

Prefaţ ă Dan C. Mihă ilescu

EDITURA cartexX < iOOO Bucureş ti, 2002

Construcţ ia de sine ş i geniul pubertă ţ ii

Textul ediţ iei de faţ ă este reprodus după: Mircea Eliade, Romanul adolescentului miop, Editura Minerva, Bucureş ti, 1989.

Au fost operate modifică ri privind ortografia aprobată de Academia Româ nă.

Portretul lui Mircea Eliade, reprodus pe coperta I, ne-a fost pus la dispoziţ ie, cu deosebită amabilitate, de că tre dl. Sorin Alexandrescu, că ruia î i mulţ umim ş i pe această cale.

ISBN 973-8202-44-2

Tipă rit Olimp Printing Services

Prefaţ ă

Mircea Eliade este cea mai puternică, mai tenace ş i mai captivantă energie uutoconstructivă din cultura româ nă. Sigur, multe au fost personalită ţ ile care au avut din copilă rie conş tiinţ a propriei valori ş i viziunea î mplinirii lor sociale, profesionale, politice etc. î nsă nimeni nu s-a mai forjat ş i cizelat cu atâ ta luciditate ş i insistenţ ă, cu atâ ta siguranţ ă ş i sistemă. Iar asta iară - aparent - eforturi teribile, oricâ t ar pă rea de „inumane" tentativele de privare de somn, de claustrare ş i î nfrâ ngere a instinctelor ş i ispitelor.

La un capă t de biografie, elevul de 15 ani care umple sute de pagini cu î ntâ mplă ri ş i cazuistică adolescentină, conş tient că demiurgul din el este dator să î nsufleţ ească literar lumea ş i că, undeva, î ntr-o „Academie din Apus", o „sală imensă, plină de lume, a venit să asiste la î ncoronarea mea" '. La celă lalt capă t, savantul respectat

1. Mircea Eliade avea 23 de ani câ nd C. Noica (mai tâ nă r cu doi ani) scria despre acest „caz sufletesc î nzestrat cu o posibilitate de creaţ ie î n afară de ordinea comună ". Eliade, scria Noica î n Vremea din 5 decembrie 1929 „e un om care a tră it, care tră ieş te, care loveş te ideile, pentru a suferi de replica lor brutală, care se agasează spiritual, zdruncinâ ndu-ş i ş i menţ inâ ndu-ş i totuş i un echilibru, pră buş indu-se ş i crescâ nd. Niciodată un cuget de aici n-a simţ it mai aproape minunea experienţ ei plurale ş i indisciplinate. I-a plă cut să se joace ideal, să se distrugă prin chin, să î ncerce ş i să se aventureze. A î nţ eles cel mai bine dintre noi

de o î ntreagă comunitate ş tiinţ ifică internaţ ională ', fermentul profesional dotat din plin cu acele calită ţ i coagulante, de focalizator al energiilor din jur. Liantul unei generaţ ii ş i nu doar simbolul ei. Stimul vital de î mplinire ş i afirmare pentru tot ce va să zică imensa voinţ ă de creaţ ie a tineretului interbelic ².

Tradiţ ia exegetică î l situează pe Mircea Eliade - pe bună dreptate - î n suita Cantemir-Hasdeu-Eminescu-Iorga-Blaga, fiecare dintre aceş tia î nsemnâ nd mereu altceva, potrivit perspectivei de valoare: istorică, estetică, politică, didactică, spirituală. Pentru unii, Eliade este marele istoric al religiilor, pentru care literatura a fost un capriciu, o nostalgie, un „gagne-pain" efemer. Pentru alţ ii, dimpotrivă, opera savantului a fost doar masca oficială a literaturii, câ nd nu chiar a „doctrinarului". Unii î ncearcă să vadă dincolo de sinteza ş tiinţ ifică ş i universul epic o filozofie a culturii, o antropologie, î n vreme ce pentru alţ ii Eliade ră mâ ne un diletant î n toate, important ca instanţ ă formativă pentru tâ nă ra generaţ ie dintre ră zboaie ş i atâ t! Mai sunt ş i cei pentru care eseistul ş i gazetarul din Oceanografie, Fragmentarium, Insula lui Euthanasius are, î ntr-un fel, o bă taie mai lungă decâ t romancierul ş i istoricul religiilor!

acest resort spiritual: aventura. " (î n voi. Semnele Minervei, Publicistică, I, 1927, 1929, ediţ ie de Marin Diaconu, editura Humanitas, 1994, p. 462)

1. Dintre multele exemple de verdicte superlative, prsfer să citez acum relaţ ia Eliade-C. G. Jung fă cută de Gilbert Durâ nd: „Comme Jung de-couvre la terra incognito des archetypes qui animent la psyche in-dividuelle, l'ouvre d'Eliade met au jour la terre si occultee par la de-myhologisation trop chere pozitivisme [... ] Eliade comme Jung est â la tete de cette lente mais sure entreprise de remythologisation... " (Eliade ou l'anthropologie profonde, î n voi. omagial Mircea Eliade, ed. de l'Herne, 1978, p. 39).

2. Pentru imensul, stufosul dosar al generaţ iei '27 ş i pentru ce a î nsemnat „activismul din disperare" al membrilor acesteia, v. grupajul respectiv din Mircea Vulcă nescu, Că tre ş tiinţ a spiritualită ţ ii româ neş ti, din Dimensiunea româ nească a existenţ ei, ediţ ie de Marin Diaconu ş i Zaharia Balica, voi. III, 1996, pp. 5-55.

î n sfâ rş it, î ntre omul absolut¹ ş i omul „fă ră destin" ² există o î ntreagă ierarhie de polarită ţ i. Ei bine, pentru toate cheia o constituie Romanul adolescentului miop. Aici (vorba lui Eminescu: „Viitorul ş i trecutul/sunt a filei două feţ e/vede-n capă t î nceputul/cine ş tie să le-nveţ e" ), aici se află î n starea cea mai pură ş i mai limpede exprimată suma de contrarii-î n-armonie care compun personalitatea lui Eliade, definind-o totodată ca î nsumare exponenţ ială a generaţ iei '27³.

Dacă pentru detaliile istorico-literare, strict editoriale, tâ nă rul nostru cititor are a consulta obligatoriu capitolul Primul roman din monografia lui Mircea Handoca⁴, pentru circumstanţ ele elaboră rii

1. „Nu sunt două să ptă mâ ni de câ nd a apă rut cartea acelui tâ nă r prodigios de luciditate î n care ne place, celor mai mulţ i dintre noi, să recunoaş tem pe ş eful spiritual al generaţ iei noastre. Vorbesc de î ntoarcerea din rai a lui Mircea Eliade. E un roman al rată rii generaţ iei această carte! Al irosirii ei fă ră sens, rară finalitate, incapabilă pâ nă ş i să se sinucidă " (Mircea Vulcă nescu, loc. cit, p. 35).

2. Formula „Eliade - omul fă ră destin" î i aparţ ine lui Emil Cioran, î ntr-un text acid ş i nedrept, apă rut î n Vremea, din 1 octombrie 1933 (v. voi. Singură tate ş i desî in, ed. Humanitas, 1991, p. 240 ş. u. ): „Mobilitatea excesivă a omului fă ră destin nu se poate sesiza mai bine decâ t î n maniera lui de a gâ ndi prin alţ ii, î n raport cu gâ ndurile altora... ". Articolul, avea să mă rturisească peste ani Cioran, se datora tulbură rii pricinuite de suferinţ a erotică a Soranei Topa (v. cap. Eliade î n Cioran, Exerciţ ii de admiraţ ie, Eseuri ş i portret, trad. Emanoil Marcu, ed. Humanitas, 1993, p. 115 ş. u., de unde se cuvin extrase, acum, râ ndurile despre dualitatea lui Eliade, „atras deopotrivă de esenţ ă ş i accident, de atemporal ş i cotidian, de mistică ş i de literatură. Această dualitate nu produce la el nici o sfâ ş iere: este natura ş i ş ansa lui să poată tră i simultan sau râ nd pe râ nd la niveluri spirituale diferite, să poată, fă ră dramă, să studieze extazul ş i să urmă rească anecdoticul" ).

3. Ca să nu repet ceea ce am scris, nu o dată, î n ultimii ani, despre acest subiect î mi î ngă dui să fac trimitere la capitolul II („La ş coala generaţ iei '27" ) din volumul subsemnatului, Scriitorincul, editura Dacia, 2001.

4. Mircea Handoca, Mircea Eliade. Câ teva ipostaze ale unei personalită ţ i proteice, editura Minerva, 1992, pp. 230-248.

că rţ ii esenţ iale ră mâ n, bineî nţ eles, capitolele IV ş i V („Tentaţ iile unui tâ nă r miop" ş i „Navigare necesse est... " ) din Memoriile autorului ': „î n toamna acelui an, 1921, intram î n clasa a V-a. Terminasem gimnaziul ş i î ncepeam cursul superior [... ] Convins că voi studia la Universitate ş tiinţ ele fizico-chimice, alesesem realul. Dar nu mi-a trebuit mult ca să -nţ eleg că mă -nş elasem, că alesesem greş it... "

Acolo sunt descrise mansarda bibliomanului, complexele puberului, experienţ ele fizice de autopenitenţ ă î ntru cunoaş tere, rolul jurnalului ca oglindă a fantasmelor compensatorii, creuzet al realită ţ ii ş i athanor de neliniş ti, „umilinţ a ş i ura" generate de palmele primite de la profesorul de matematică Vanciu, ca ş i prieteniile cu „eroii" romanului: Dinu Sighireanu („bă iat frumos, brun, cu ochii verzi, după care suspinau multe fete" ), Radu Bossie („miop ca ş i mine, destul de urâ t, cu buze imense, cu un nas mare ş i borcă nat, dar avea un umor ş i un farmec fă ră pereche" ), Haig Acterian („de o frumuseţ e leneş ă, orientală " ), Petre Viforeanu („î nalt, mâ ndru, ironic, izbutind să fie premiant fă ră pedanterie" ), J. V. Vojen („bă lai, rivaliza î n frumuseţ e, eleganţ ă ş i succese feminine cu Dinu Sighireanu" ), î ntâ lnirile-cenaclu de la Mircea Moş una-Sion, descoperirea (decisivă ) a lui Giovanni Papini², experienţ a bordelurilor din Dudeş ti, î n tovă ră ş ia lui Mircea Mă rculescu („ţ ă ndă rică " ) ală turi de care cunoaş te „î ndeaproape viaţ a evreilor să raci" ş. a. m. d.

1. Mircea Eliade, Memorii (1907-l960) ediţ ie de Mircea Handoca, Editura Humanitas, 1991, p. 66 ş. u.

2. „O asemenea î ntâ lnire - decisivă ş i pentru mine ş i pentru soarta Romanului adolescentului miop - a fost Un om sfâ rş it al lui Giovanni Papini. Citisem, ca atâ ţ ia din colegii mei, L 'Histoire du Christ, dar nu mă cucerise. Dimpotrivă, Un om sfâ rş it a că zut ca un tră znet. Nu-mi putusem î nchipui pâ nă atunci că pot semă na atâ t de mult cu altcineva. Mă regă seam aproape pe de-a-ntregul î n copilă ria ş i adolescenţ a lui Papini. Ca ş i el, eram urâ t, foarte miop, devorat de o curiozitate precoce ş i fă ră margini, voiam să citesc tot, visâ nd că pot scrie despre toate. Ca ş i el, iubeam singură tatea ş i mă î nţ elegeam numai cu prietenii inteligenţ i sau erudiţ i" (v. continuarea afinită ţ ilor î n Memorii, ed. cit., voi. I, p. 92).

⇐ Предыдущая 6 7 8 9 101112 13 14 15 Следующая ⇒