Despre războiul duhovnicesc

Toţ i cei ce au urmat Domnului nostru Iisus Hristos duc un ră zboi duhovnicesc. Acest ră zboi l-au î nvă ţ at sfinţ ii printr-o î ndelungată experienţ ă de la harul Duhului Sfâ nt. Duhul Sfâ nt î i povă ţ uia, î i lumina ş i le dă dea puterea de a birui pe vră jmaş i, dar fă ră Duhul Sfâ nt sufletul nu poate nici mă car să î nceapă acest ră zboi, pentru că nu ş tie ş i nu î nţ elege cine ş i unde sunt vră jmaş ii lui.

Fericiţ i suntem noi, creş tinii ortodocş i, pentru că tră im sub mila lui Dumnezeu. Ne este uş or să ducem acest ră zboi: Domnului i-a fost milă de noi ş i ne-a dat pe Duhul Sfâ nt, Care viază î n Biserica noastră. Un singur lucru mă î ntristează, că nu toţ i oamenii cunosc pe Dumnezeu ş i câ t de mult ne iubeş te. Această iubire se face simţ ită î n sufletul celui ce se roagă, iar Duhul Sfâ nt dă mă rturie sufletului de mâ ntuirea lui.

Lupta noastră se duce î n fiecare zi ş i î n fiecare ceas.

Dacă faci reproş uri fratelui sau î l judeci sau î l î ntristezi, ţ i-ai pierdut pacea.

Dacă ai că zut î n slava deş artă sau te î nalţ i deasupra fratelui, ai pierdut harul.

Dacă -ţ i vine un gâ nd desfrâ nat ş i nu-l depă rtezi de î ndată, sufletul tă u pierde iubirea lui Dumnezeu ş i î ndră zneala î n rugă ciune.

Dacă iubeş ti puterea sau banii, nu vei cunoaş te niciodată iubirea lui Dumnezeu.

Dacă -ţ i î mplineş ti voia proprie, eş ti biruit de vră jmaş ul ş i urâ tul intră î n sufletul tă u.

Dacă ură ş ti pe fratele tă u, î nseamnă că ai că zut din Dumnezeu ş i un duh ră u a pus stă pâ nire pe tine.

Dar dacă faci bine fratelui, atunci vei afla odihna conş tiinţ ei.

Dacă -ţ i tai voia proprie, vei izgoni pe vră jmaş i ş i vei dobâ ndi pace î n sufletul tă u.

Dacă ierţ i fratelui tă u ocă rile ş i iubeş ti pe vră jmaş i, atunci dobâ ndeş ti iertarea pă catelor tale ş i Domnul î ţ i va da să cunoş ti iubirea Duhului Sfâ nt.

Iar câ nd te smereş ti î ntru totul, atunci afli odihna desă vâ rş ită î n Dumnezeu.

Câ nd sufletul e smerit ş i Duhul lui Dumnezeu este î n el, atunci omul este fericit cu duhul î n iubirea lui Dumnezeu. Câ nd simte mila Domnului, sufletul nu se mai teme de nimic, de nici o nenorocire pe pă mâ nt, ci doreş te să fie pururea smerit î naintea lui Dumnezeu ş i să iubească pe fratele. Dar dacă sufletul cade î n slava deş artă, să rbă toarea lui ia sfâ rş it, pentru că harul pă ră seş te sufletul, ş i de acum el nu se mai poate ruga curat, ci gâ nduri rele vin ş i fră mâ ntă sufletul.

Pentru ce suferă omul pe pă mâ nt, pentru ce duce necazuri ş i î ndură rele?

Suferim pentru că nu avem smerenie. î n sufletul smerit viază Duhul Sfâ nt ş i El dă sufletului libertatea, pacea, iubirea ş i fericirea.

Suferim pentru că nu-l iubim pe frate. Domnul zice: „Iubiţ i-vă unii pe alţ ii ş i veţ i fi ucenicii Mei” [In 13, 34-35]. Pentru iubirea de frate vine iubirea lui Dumnezeu. Dulce e iubirea lui Dumnezeu; ea este un dar al Duhului Sfâ nt ş i î n deplină tatea ei e cunoscută numai prin Duhul Sfâ nt. Dar este ş i o iubire mijlocie, pe care omul o are atunci câ nd se stră duieş te să î mplinească poruncile lui Hristos ş i se teme să nu î ntristeze pe Dumnezeu; ş i aceasta e un lucru bun. î n fiecare zi î nsă trebuie să ne silim spre bine ş i să î nvă ţ ă m din toate puterile smerenia lui Hristos.

Domnul a zis ucenicilor Lui: „Pacea Mea dau vouă ” [In 14, 27].

Această pace a lui Hristos trebuie să o cerem lui Dumnezeu, ş i Domnul o dă celui ce o cere; ş i câ nd o primim, trebuie să o pă zim cu sfinţ enie ş i să o î nmulţ im; dar cine nu se predă î n necazuri voii lui Dumnezeu, acela nu poate cunoaş te milostivirea lui Dumnezeu.

Dacă te loveş te o nenorocire, nu te lă sa abă tut, ci adu-ţ i aminte că Domnul se uită la tine cu milă ş i nu primi gâ ndul: „Oare se va mai uita Domnul la mine câ nd eu î l î ntristez? ”, pentru că Domnul este prin fire milă, ci î ntoar-ce-te cu credinţ ă la Dumnezeu ş i spune ca ş i fiul cel risipitor din Evanghelie: „Nu sunt vrednic să mă numesc fiul tă u” [Le 15, 21], ş i vei vedea atunci câ t eş ti de drag Tată lui ş i î n sufletul tă u va fi atunci o negră ită bucurie.

Oamenii nu î nvaţ ă smerenia ş i pentru mâ ndria lor nu pot primi harul Duhului Sfâ nt ş i de aceea lumea î ntreagă suferă. Dar dacă oamenii ar cunoaş te pe Domnul ş i ar ş ti câ t de milostiv, smerit ş i blâ nd este, î ntr-un singur ceas s-ar schimba faţ a î ntregii lumi ş i î n toţ i ş i î n toate ar fi o mare bucurie ş i iubire.

Domnul Cel Milostiv ne-a dat pocă inţ a ş i prin pocă inţ ă toate se î ndreaptă. Prin pocă inţ ă câ ş tigă m iertarea pă catelor; pentru pocă inţ ă vine harul Duhului Sfâ nt, ş i astfel cunoaş tem pe Domnul.

Dacă cineva a pierdut pacea ş i suferă, să se pocă iască ş i Domnul î i va da pacea Sa.

Dacă un popor sau un stat suferă, trebuie ca toţ i să se pocă iască ş i atunci toate se vor î ndrepta de la Dumnezeu.

Toată lupta noastră este ca să ne smerim pe noi î nş ine. Vră jmaş ii noş tri [demonii] au că zut din mâ ndrie ş i ne atrag ş i pe noi î n că derea lor. Dar noi, fraţ ilor, să ne smerim pe noi î nş ine ş i atunci vom vedea slava Domnului î ncă de aici de pe pă mâ nt [Mt 16, 28; Mc 9, 1], pentru că celor smeriţ i Domnul li Se face cunoscut prin Duhul Sfâ nt.

Sufletul care a gustat dulceaţ a iubirii lui Dumnezeu este î n î ntregime nă scut din nou ş i e fă cut cu totul altul; iubeş te pe Domnul ş i e atras cu toată puterea spre El ziua ş i noaptea ş i pâ nă la o vreme ră mâ ne odihnindu-se î n Dumnezeu, după care î ncepe să se î ntristeze pentru norod.

Domnul Cel Milostiv dă sufletului uneori odihnă î n Dumnezeu, uneori o inimă ce suferă pentru î ntreaga lume, ca toţ i oamenii să se pocă iască ş i să ajungă î n rai. Sufletul care a cunoscut dulceaţ a Duhului Sfâ nt doreş te pentru toţ i aceasta, că ci dulceaţ a Domnului nu î ngă duie ca sufletul să fie iubitor de sine [egoist], ci î i dă iubirea care ţ â ş neş te din inimă.

Să iubim deci pe Domnul, Care ne-a iubit El cel dintâ i ş i a pă timit pentru noi [In 4, 10].

Nu vă voi ascunde pentru ce dă Domnul harul Să u. Nu vreau să scriu multe, ci vă rog numai aceasta: Iubiţ i-vă unii pe alţ ii ş i veţ i vedea atunci mila Domnului. Să iubim pe fratele ş i ne va iubi pe noi Domnul. Nu gâ ndi, suflete, că Domnul te iubeş te, dacă te uiţ i la cineva cu duş mă nie. O, nu! Mai degrabă te iubesc demonii, pentru că te-ai fă cut slujitorul lor. Dar nu î ntâ rzia, pocă ieş te-te ş i cere de la Domnul puterea de a iubi pe fratele, ş i vei vedea atunci pace î n sufletul tă u.

Din toate puterile cereţ i de la Domnul smerenie ş i iubire fră ţ ească, fiindcă pentru iubirea de frate dă Domnul harul Să u. Fă această experienţ ă cu tine î nsuţ i: î ntr-o zi cere de la Dumnezeu iubirea de frate iar î ntr-alta tră ieş te fă ră iubire, ş i atunci vei vedea deosebirea. Roadele duhovniceş ti ale iubirii sunt vă dite: pace ş i bucurie î n suflet, ş i toţ i oamenii vor fi pentru tine neamuri ş i rude dragi ş i vei vă rsa lacrimi din belş ug pentru aproapele ş i pentru toată suflarea ş i fă ptura.

Adeseori, pentru un singur salut sufletul simte î n el o schimbare binefă că toare; ş i, dimpotrivă, pentru o singură privire duş mă noasă se pierde harul ş i iubirea lui Dumnezeu. Atunci î nsă că ieş te-te degrabă ca pacea lui Dumnezeu să se î ntoarcă î n sufletul tă u.

Fericit sufletul care iubeş te pe Domnul ş i care a fost î nvă ţ at de El smerenia. Domnul iubeş te sufletul smerit care nă dă jduieş te cu tă rie î n Dumnezeu. î n fiecare secundă el simte mila Lui, astfel î ncâ t, chiar dacă vorbeş te cu oamenii, el este absorbit î n Domnul Cel iubit ş i din î ndelungata sa luptă cu vră jmaş ii sufletul î ndră geş te î nainte de toate smerenia ş i nu lasă pe vră jmaş i să ia de la el iubirea de fraţ i.

Dacă vom iubi din toate puterile pe fratele ş i ne vom smeri sufletul nostru, biruinţ a va fi a noastră, pentru că Domnul dă harul Să u mai cu seamă pentru iubirea de frate.

Am avut experienţ a Duhului Sfâ nt î n desă vâ rş irea ei, dar nu pot să -L am î n mine.

Vai mie, că î n anii tinereţ ii mele am tră it ră u ş i n-am imitat pe acel sfâ nt plă cut lui Dumnezeu Simeon Stâ lpni-cul [din Muntele Minunat]. Minunată este viaţ a lui. Era de ş apte ani câ nd i S-a ară tat Domnul, ş i el a ş tiut de î ndată că este Domnul ş i L-a î ntrebat: „Doamne, cum Te-am mâ niat? ” Domnul a î ntins mâ inile ş i a zis: „Aş a M-ai mâ niat, dar Eu î nsumi te-am ridicat. Tu î nsă stă ruie la Mine î n fiecare zi”.

Aş a trebuie să ne silim spre bine toată viaţ a ş i, mai cu seamă, să iertă m pe cei ce ne greş esc nouă, ş i atunci Domnul nu-ş i va aduce aminte nici El greş elile noastre ş i ne va da harul Duhului Sfâ nt.

Câ nd eram î n lume î mi plă cea să iert din suflet ş i iertam uş or ş i mă rugam cu poftă pentru cei ce mă ocă rau, dar câ nd am venit î n mă nă stire, pe câ nd eram î ncă frate sub ascultare, am dobâ ndit mare har ş i el m-a î nvă ţ at să -i iubesc pe vră jmaş i.

Sfâ ntul Apostol Ioan Teologul spune că poruncile lui Dumnezeu nu sunt grele, ci uş oare [ In 5, 3]. Dar ele sunt uş oare numai din iubire ş i, dacă nu este iubire, atunci totul e un chin. De aceea pă ziţ i iubirea, nu o pierdeţ i, mă car că nu e cu neputinţ ă să o aducem î napoi, dar aceasta numai cu multe lacrimi ş i rugă ciuni, iar fă ră iubire viaţ a pe pă mâ nt e un chin. Dar cine ră mâ ne î n ră u, acela omoară sufletul - lucru de care să ne pă zească pe noi Domnul!

Câ nd sufletul pierde dintr-o pricină oarecare harul pe care i 1-a dat Domnul cercetâ ndu-1, se î ntristează puternic după el ş i doreş te să -1 dobâ ndească din nou. O, câ t î l roagă pe Stă pâ nul ziua ş i noaptea să se milostivească de el ş i să reverse iară ş i peste el mila Lui. Ş i cine poate descrie suspinele sau lacrimile sau plecă rile genunchilor lui. Ş i mulţ i, mulţ i ani se chinuie sufletul că utâ nd harul pe care 1-a gustat ş i de care s-a î ndulcit. Ş i vreme lungă î ncearcă Domnul sufletul, să vadă dacă crede î n El; iar sufletul, nevă zâ nd î n el dulceaţ a Lui pe care a cunoscut-o, iară ş i î nsetează după ea ş i aş teaptă cu smerenie ş i este atras nesă turat spre Domnul de dogoarea iubirii.

Cu har e uş or să iubim pe Dumnezeu ş i să ne rugă m ziua ş i noaptea; dar sufletul î nţ elept rabdă ş i uscă ciunea ş i nă dă jduieş te cu tă rie î n Domnul, ş i ş tie că El nu va ruş ina nă dejdea ş i i-1 va da la vremea lui. Harul lui Dumnezeu nu vine niciodată degrabă ş i niciodată nu se dă pentru multă vreme; dar sufletul î nţ elept se smereş te ş i iubeş te pe aproapele ş i-ş i poartă cu blâ ndeţ e crucea sa ş i aş a biruie pe vră jmaş ii care se stră duie să -i depă rteze de la Dumnezeu.

Câ nd pă catele ascund de la suflet ca un nor lumina milostivirii lui Dumnezeu, atunci sufletul, chiar dacă î nsetează după Domnul, ră mâ ne neputincios ş i lipsit de putere, ca o pasă re î nchisă î ntr-o colivie; chiar dacă aceasta ar fi î ntr-o dumbravă î nverzită, tot nu poate zbura, ca să câ nte î n libertate câ ntă ri de laudă lui Dumnezeu.

Mult timp m-am chinuit necunoscâ nd calea Domnului, dar acum, după mulţ i ani ş i multe î ntristă ri am cunoscut prin Duhul Sfâ nt voia lui Dumnezeu. Trebuie î mplinite î ntocmai toate câ te a poruncit Domnul [Mt 28, 20], pentru că aceasta este calea care duce î n î mpă ră ţ ia cerurilor, unde vom vedea pe Dumnezeu. Dar nu gâ ndi că vei vedea pe Dumnezeu, ci smereş te-te gâ ndindu-te că după moarte vei fi azvâ rlit î n temniţ a î ntunecoasă, î n care te vei chinui ş i vei tâ nji după Domnul. Câ nd plâ ngem ş i smerim sufletul nostru, harul lui Dumnezeu ne pă zeş te, dar dacă lepă dă m plâ nsul ş i smerenia, putem fi amă giţ i de gâ nduri sau de vedenii. Sufletul smerit nu are vedenii ş i nici nu le doreş te, ci se roagă cu mintea curată lui Dumnezeu; dar o minte că zută î n slavă deş artă nu va fi curată de gâ nduri ş i de î nchipuiri ş i poate ajunge pâ nă acolo î ncâ t să vadă demoni ş i să vorbească cu ei. Scriu despre aceasta, pentru că eu î nsumi am fost î n această nenorocire.

De două ori m-am aflat î n î nş elare. Prima dată, chiar la î nceput, pe câ nd eram î ncă un tâ nă r frate sub ascultare, din lipsă de experienţ ă, ş i atunci Domnul m-a miluit degrabă. Dar a doua oară a fost din mâ ndrie ş i atunci am fost î ndelung chinuit î nainte ca Domnul să mă vindece pentru rugă ciunile duhovnicului meu. Aceasta s-a î ntâ mplat după ce primisem o vedenie oarecare. Am descoperit despre această vedenie la patru bă rbaţ i duhovniceş ti, dar nici unul din ei nu mi-a zis că ea era de la vră jmaş ul, deş i î nş elarea mă ţ inea î n ghearele slavei deş arte. Dar mai apoi am î nţ eles eu î nsumi greş eala mea, pentru că demonii au î nceput să mi se arate din nou nu numai noaptea, dar ş i ziua. Sufletul meu î i vedea dar nu se temea, pentru că simţ eam cu mine ş i mila lui Dumnezeu. Ş i astfel am pă timit mulţ i ani din partea lor; ş i dacă Domnul nu mi-ar fi dat să -L cunosc prin Duhul Sfâ nt ş i dacă n-aş fi avut ajutorul Prea-sfintei ş i bunei Stă pâ ne, aş fi deznă dă jduit de mâ ntuirea mea, dar acum sufletul meu nă dă jduieş te cu tă rie î n milostivirea lui Dumnezeu, deş i după faptele mele sunt vrednic de chinuri ş i pe pă mâ nt ş i î n iad.

Multă vreme n-am putut î nţ elege ce este cu mine. Î mi spuneam: Nu judec pe nimeni, nu primesc gâ nduri rele, î mi fac conş tiincios ascultarea, mă î nfrâ nez de la hrană,

mă rog neî ncetat, dar atunci de ce ş i-au luat demonii obiceiul de a veni la mine? Vă d că sunt î n greş eală, dar nu-mi pot da seama de ce. Câ nd mă rog, ei pier pentru o vreme, după care vin din nou. Ş i mult timp sufletul meu a fost î n această luptă. Am vorbit despre aceasta cu unii „bă trâ ni”, iar ei au tă cut; ş i eram nedumerit.

Ş i iată că î ntr-o noapte ş edeam î n chilie ş i demonii au venit la mine ş i s-a umplut chilia de ei. M-am rugat din inimă ş i Domnul i-a alungat, dar ei au venit din nou. Atunci m-am sculat ca să fac î nchină ciuni la icoane, dar demonii erau de jur-î mprejurul meu, iar unul dintre ei stă tea î n aş a fel că nu mă puteam î nchina la icoane fă ră să mă î nchin î naintea lui. Atunci am ş ezut din nou jos ş i am zis:

„Doamne, Tu vezi că vreau să mă rog Ţ ie cu mintea curată, dar demonii nu mă lasă. Spune-mi ce trebuie să fac ca să se depă rteze de la mine. ”

Ş i atunci am primit î n sufletul meu acest ră spuns de la Domnul:

„Cei mâ ndri sunt î ntotdeauna chinuiţ i aş a de că tre demoni. ”

Iar eu am zis: „Doamne, Tu eş ti milostiv, sufletul meu Te cunoaş te; spune-mi ce trebuie să fac ca să se smerească sufletul meu”.

Ş i Domnul mi-a ră spuns î n suflet:

„Ţ ine mintea ta î n iad ş i nu deznă dă jdui!

O, milostivirea lui Dumnezeu! Sunt un tică los î naintea lui Dumnezeu ş i a oamenilor, dar Domnul mă iubeş te, mă luminează ş i mă vindecă ş i EI î nsuş i î nvaţ ă sufletul meu smerenia ş i iubirea, ră bdarea ş i ascultarea ş i revarsă peste mine toată mila Sa.

De atunci ţ in mintea mea î n iad ş i ard î n focul cel î ntunecos ş i tâ njesc după Domnul ş i-L caut cu lacrimi ş i zic:

„Degrabă voi muri ş i mă voi să lă ş lui î n temniţ a î ntunecată a iadului ş i eu singur voi arde acolo ş i voi tâ nji după Domnul ş i voi plâ nge: Unde eş ti Domnul meu, pe Care Te cunoaş te sufletul meu? ”

Ş i mare folos am dobâ ndit de la acest gâ nd: mintea mea s-a cură ţ it ş i sufletul meu a aflat odihna.

Lucru uimitor: Domnul mi-a poruncit să ţ in mintea mea î n iad ş i să nu deznă dă jduiesc. El este atâ t de aproapj de noi: „Iată, Eu sunt cu voi pâ nă la sfâ rş itul veacurilor” [Mt 28, 20], ş i î ncă: „Cheamă -Mă î n ziua necazului tă u, ş i Eu te voi izbă vi ş i tu Mă vei preamă ri” [Ps 49, 15].

Câ nd Domnul se atinge de un suflet, acesta se face tot nou, dar lucrul acesta e î nţ eles numai de cel ce 1-a cunoscut din experienţ ă, pentru că fă ră Duhul Sfâ nt e cu neputinţ ă să cunoaş tem cele cereş ti, ş i acest Duh e dat pe pă mâ nt de că tre Domnul.

Cine va descrie bucuria de a cunoaş te pe Domnul ş i de a nă zui neî ncetat spre El ziua ş i noaptea?

Ah, câ t de fericiţ i ş i norocoş i suntem noi, creş tinii! Nu e nimic mai preţ ios decâ t a cunoaş te pe Domnul ş i nu e nimic mai ră u decâ t a nu-L cunoaş te pe El. Dar fericit este ş i acela care, chiar dacă nu cunoaş te, totuş i crede.

Am î nceput să fac aş a cum m-a î nvă ţ at Domnul ş i sufletul meu a aflat odihna î n Dumnezeu, ş i acum ziua ş i noaptea cer de la Dumnezeu smerenia lui Hristos. O, smerenia lui Hristos! O cunosc deş i nu pot să o am. O cunosc din harul lui Dumnezeu, dar nu o pot descrie. O caut ca pe un mă rgă ritar scump ş i scâ nteietor. E mai plă cută ş i mai dulce sufletului decâ t lumea î ntreagă. Am cunoscut-o din experienţ ă. Ş i nu vă miraţ i de aceasta. Duhul Sfâ nt viază î n noi pe pă mâ nt ş i El ne luminează. El ne dă să cunoaş tem pe Dumnezeu. El ne dă să iubim pe Domnul. El ne dă să ne gâ ndim la Dumnezeu. El ne dă darul cuvâ ntului. El ne dă să preamă rim pe Domnul. El ne dă bucuria ş i veselia. Duhul Sfâ nt ne dă puterea de a duce lupta cu vră jmaş ii ş i de a-i birui.

Ii rog fierbinte pe toţ i oamenii: Să priveghem cu pocă inţ ă ş i atunci vom vedea mila Domnului. Dar pentru cei ce au vedenii ş i se î ncred î n ele mă rog să î nţ eleagă că din aceasta se arată î n ei mâ ndria ş i î mpreună cu ea dulceaţ a tulbure a slavei deş arte, î n care nu este pocă inţ a unui duh smerit, ş i aici e toată nenorocirea, pentru că fă ră smerenie nu putem birui pe vră jmaş i.

Eu î nsumi am fost amă git de două ori. Prima dată, vră jmaş ul mi-a ară tat o lumină ş i un gâ nd mi-a spus: „Primeş te-o! E harur. A doua oară, am primit o vedenie ş i am suferit mult pentru ea. Era la sfâ rş itul privegherii, câ nd se câ ntă: „Toată suflarea să laude pe Domnul”, ş i am auzit cum î mpă ratul David î n cer câ nta laude lui Dumnezeu. Stă team î n strană ş i mi se pă rea că nu mai era nici acoperiş, nici turlă ş i că vedeam cerul deschis. Am vorbit de aceasta cu patru bă rbaţ i duhovniceş ti, dar nimeni nu mi-a spus că vră jmaş ul î ş i bă tea joc de mine. Eu î nsumi credeam că demonii nu pot slă vi pe Dumnezeu ş i că, prin urmare, această vedenie nu era de la vră jmaş ul. î nş elă ciunea slavei deş arte mă ţ inea î n gheare ş i iară ş i am ajuns să vă d demoni. Atunci am cunoscut că eram î nş elat ş i am descoperit totul pă rintelui meu duhovnicesc ş i i-am cerut să se roage pentru mine; ş i pentru rugă ciunile lui acum sunt mâ ntuit ş i rog totdeauna pe Domnul să -mi dea duhul smereniei. Ş i dacă aş fi î ntrebat: „Ce ţ i-ai dori de la Dumnezeu, ce dar? ” aş ră spunde: „Duhul smereniei care bucură pe Domnul mai mult decâ t toate”. Pentru smerenia sa Fecioara Maria s-a fă cut Maica lui Dumnezeu ş i este preamă rită mai mult decâ t toţ i î n cer ş i pe pă mâ nt. Ea s-a predat cu totul voii lui Dumnezeu: „Iată, roaba Domnului” [Le 1, 38], a spus ea; ş i noi toţ i trebuie să imită m pe Sfâ nta Fecioară.

Pentru smerenie, sufletul dobâ ndeş te odihnă î n Dumnezeu, dar ca să ţ ină această odihnă, sufletul trebuie să se î nveţ e multă vreme. Pierdem această odihnă pentru că nu suntem î ntă riţ i î n smerenie. Ş i pe mine vră jmaş ii m-au î nş elat mult. Gâ ndeam î n mine î nsumi: Sufletul meu cunoaş te pe Domnul, ş tie câ t e de bun ş i câ t de mult ne iubeş te; cum se face î nsă că -mi vin gâ nduri rele? Ş i multă vreme n-am putut să mă regă sesc, pâ nă câ nd nu m-a povă ţ uit Domnul, ş i atunci am î nţ eles că din mâ ndrie se arată gâ ndurile rele.

Un monah lipsit de experienţ ă suferea din partea demonilor, ş i câ nd î l nă pă deau, el fugea de ei, dar ei î l urmă reau.

Dacă ţ i se î ntâ mplă ş i ţ ie ceva asemă nă tor, nu te î nspă imâ nta ş i nu fugi, ci stai cu bă rbă ţ ie, smereş te-te ş i zi: „Doamne, miluieş te-mă, că sunt un mare pă că tos” ş i demonii pier; dar dacă vei fugi î n chip laş, ei te vor goni î n pră pastie. Adu-ţ i aminte că î n ceasul câ nd te nă pă desc demonii, se uită la tine ş i Domnul, să vadă cum î ţ i pui nă dejdea î n El.

Chiar dacă î l vezi limpede pe Satana ş i el te va arde cu focul lui ş i vrea să î nrobească mintea ta, nu te teme, ci nă dă jduieş te cu tă rie î n Domnul ş i spune: „Sunt mai ră u decâ t toţ i” ş i vră jmaş ul se va depă rta de tine.

Nu te speria nici dacă simţ i că un duh ră u lucrează î nă untrul tă u, ci mă rturiseş te-te sincer ş i cere din toată inima de la Domnul un duh smerit [Ps 50, 18] ş i negreş it Domnul ţ i-1 va da, ş i atunci, pe mă sura smereniei tale, vei simţ i î ntru tine harul; iar câ nd sufletul tă u se va smeri cu totul, atunci vei gă si odihna desă vâ rş ită.

Acesta este ră zboiul pe care î l duce omul toată viaţ a.

Sufletul care a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfâ nt ş i cade î n î nş elare să nu se î nfricoş eze, ci, aducâ ndu-ş i aminte de iubirea lui Dumnezeu ş i ş tiind că lupta cu vră jmaş ii e î ngă duită din pricina mâ ndriei ş i a slavei deş arte, să se smerească ş i să ceară de la Domnul să -1 tă mă duiască ş i Domnul va tă mă dui sufletul uneori degrabă, alteori î ncet, puţ in câ te puţ in. Cel ascultă tor care crede duhovnicului să u ş i nu crede sieş i se va tă mă dui degrabă de orice vă tă mare pe care i-au pricinuit-o vră jmaş ii, dar cel neascultă tor nu se va î ndrepta.

Ră zboiul sufletului cu vră jmaş ii ţ ine pâ nă la mormâ nt. Ş i dacă la ră zboiul obiş nuit este omorâ t numai trupul, ră zboiul nostru e mult mai chinuitor ş i mai primejdios, pentru că ş i sufletul poate pieri.

Pentru mâ ndria mea, Domnul a î ngă duit de două ori vră jmaş ului să facă o asemenea luptă cu sufletul meu, că sufletul meu a ajuns î n iad, ş i pot spune că dacă sufletul e viteaz, va rezista, iar dacă nu, poate să piară pe veci. Scriu tuturor celor care, ca ş i mine, vor fi î ntr-o nenorocire asemă nă toare: staţ i bă rbă teş te ş i nă dă jduiţ i cu tă rie î n Dumnezeu, ş i vră jmaş ii nu vor rezista, pentru că Domnul i-a biruit pe ei. Prin harul lui Dumnezeu am cunoscut că Domnul poartă de grijă de noi cu milostivire ş i nici o rugă ciune, nici un gâ nd bun nu se pierd î naintea lui Dumnezeu. Adeseori e ca ş i cum Domnul nu ne aude; dar aceasta e numai pentru că suntem mâ ndri ş i cerem ceea ce nu ne este de folos. Chinuitor lucru este a recunoaş te mâ ndria î n noi î nş ine, dar Domnul lasă pe cel mâ ndru să se zbată chinuindu-se î n neputinţ a sa pâ nă ce se smereş te. Câ nd sufletul se smereş te, atunci vră jmaş ii sunt biruiţ i ş i sufletul află mare odihnă î n Dumnezeu.

De două ori am fost î n Duhul Sfâ nt ş i de două ori am fost î n mare nenorocire ş i supus unei grele ispite. Iar o dată a fost î ngă duit să fiu ispitit pentru mâ ndrie: harul Sfâ ntului Duh a plecat de la mine ş i mă simţ eam ca un dobitoc î n trup omenesc. Cu mintea nu-L uitasem pe Dumnezeu, dar sufletul meu ajunsese pustiu ca al unui dobitoc. Am î nceput să mă că iesc ş i harul s-a î ntors. Aceasta a durat trei zile.

Am fost ispitit ş i la ceasul rugă ciunii, î ncâ t nu mai ş tiam dacă eram î n trup sau î n afară de trup, dar sufletul meu vedea pe Dumnezeu. Ş i iată că acum ş tiu din experienţ ă ce î nseamnă a fi î n Duhul Sfâ nt ş i ce î nseamnă a fi lipsit de El.

O, fraţ ilor, dacă aţ i putea î nţ elege chinul sufletului care a purtat pe Duhul Sfâ nt, dar apoi L-a pierdut. Acest chin e cumplit. Atunci sufletul se află î ntr-o î ntristare ş i o mâ hnire de nedescris.

E chinul lui Adam după izgonirea lui din rai. Cine poate î nţ elege raiul? î l poate î nţ elege î n parte cine poartă î n el pe Duhul Sfâ nt, pentru că raiul este î mpă ră ţ ia Duhului Sfâ nt, ş i Duhul Sfâ nt î n cer ş i pe pă mâ nt Acelaş i este.

Gâ ndeam î n mine î nsumi: „Sunt un tică los ş i vrednic de toate pedepsele”, dar î n loc de pedepse Domnul mi-a dat pe Duhul Sfâ nt. Duhul Sfâ nt e mai dulce decâ t tot ce-i pă mâ ntesc. E hrana cerească, e bucuria sufletului.

Dacă vrei să ai î n chip simţ it harul Duhului Sfâ nt, sme-reş te-te ca Sfinţ ii Pă rinţ i. Pimen cel Mare a zis ucenicilor lui: „Credeţ i-mă, copiii mei, unde e Satana acolo voi fi ş i eu”. Un curelar din Alexandria gâ ndea: „Toţ i se vor mâ ntui, eu singur voi pieri”, ş i Domnul a descoperit lui Antonie cel Mare că n-a ajuns î ncă la mă sura curelarului aceluia. Pă rinţ ii au dus o luptă î ncrâ ncenată cu demonii ş i s-au obiş nuit să gâ ndească smerit despre ei î nş iş i, ş i pentru aceasta i-a iubit pe ei Domnul.

Domnul mi-a dat să î nţ eleg puterea acestor cuvinte. Ş i câ nd ţ in mintea mea î n iad, sufletul meu are odihnă, dar câ nd uit de aceasta, atunci î mi vin gâ nduri care nu plac lui Dumnezeu.

Gâ ndeam: „Sunt pă mâ nt, ş i pă mâ nt pă că tos”. Dar Domnul mi-a ară tat mila Sa ş i mi-a dat din belş ug harul Să u ş i se bucură duhul meu pentru că, deş i sunt un tică los, Domnul mă iubeş te ş i de aceea sufletul meu e atras spre El î n chip nesă turat, iar câ nd î l voi î ntâ lni, voi zice sufletului meu: Uită -te la El! Nu-L pierde „ca să nu ţ i se î ntâ mple ceva mai ră u” [In 5, 14], pentru că sufletul î ndură mari chinuri atunci câ nd pierde harul Duhului Sfâ nt.

Credeţ i-mă, scriu î naintea feţ ei Domnului, pe Care sufletul meu î l cunoaş te. Pentru a pă stra harul, trebuie să ne smerim mereu.

Iată, Domnul smereş te cu milostivire pe cei care slujesc Lui. Antonie cel Mare credea că î n pustie era mai bă trâ n ş i mai desă vâ rş it decâ t toţ i, dar Domnul 1-a î ndreptat spre Pavel Tebeul, ş i Antonie a vă zut pe cel care era mai bă trâ n ş i mai desă vâ rş it decâ t el.

Cuviosul Zosima credea că era monah din copilă rie ş i că nimeni nu putea discuta cu el, dar a fost smerit de Maria Egipteanca ş i a vă zut că era departe de a fi ajuns la mă sura ei.

Sfâ ntul Tihon [Zadonski] a fost smerit de un nebun î ntru Hristos, care i-a dat o palmă ş i i-a zis: „Nu te î nă lţ a cu î nţ elepciunea! ”

Astfel, Domnul Cel Milostiv smereş te pe sfinţ i, ca ei să ră mâ nă smeriţ i pâ nă la sfâ rş it. Cu atâ t mai mult trebuie să ne smerim noi. De aceea, ziua ş i noaptea cer ş i eu de la Dumnezeu smerenia lui Hristos. Duhul meu î nsetează să o dobâ ndească, pentru că este darul cel mai î nalt al Duhului Sfâ nt. î n smerenia lui Hristos e ş i iubire, ş i pace, ş i blâ ndeţ e, ş i î nfrâ nare, ş i ascultare, ş i î ndelungă -ră bdare, ş i toate virtuţ ile sunt cuprinse î n ea.

Sufletul smerit care poartă î n sine din belş ug harul Sfâ ntului Duh ş i-1 pă zeş te pe el, are la o vedenie dumnezeiască multă putere ca să o suporte, dar pe cel ce are puţ in har, o vedenie î l face să cadă cu faţ a la pă mâ nt, pentru că î n el e puţ ină puterea harului.

Aş a, pe Muntele Taborului, atunci câ nd Domnul S-a schimbat la faţ ă, Moise ş i Ilie stă teau î n picioare ş i vorbeau cu El, dar apostolii au că zut la pă mâ nt [Mt 17, 6]; mai apoi, î nsă, câ nd s-a î nmulţ it î n ei harul Duhului Sfâ nt, au ră mas ş i ei î n picioare la ară tă rile Domnului ş i au putut vorbi ş i ei cu El.

Aş a ş i Cuviosul Serghie [din Radonej], la ară tarea Maicii Domnului stă tea î n picioare î naintea Ei, pentru că avea un mare har al Duhului Sfâ nt, dar ucenicul să u Miheia a că zut cu faţ a la pă mâ nt ş i nu putea privi la Maica Domnului. Ş i Serafim din Sarov a avut mult har al Duhului Sfâ nt ş i stă tea î n picioare câ nd i s-a ară tat Maica Domnului, dar slujitorul să u a că zut cu faţ a la pă mâ nt, pentru că avea puţ in har.

Astfel, dacă sufletul are î n el har, nu se teme câ nd vede demoni, pentru că simte î n el puterea lui Dumnezeu.

Acum e ceasul al patrulea din noapte. Ş ed î n chilia mea ca î ntr-un palat, î n pace ş i iubire, ş i scriu. Dar câ nd vine har mai mult, atunci nu mai pot scrie.

⇐ Предыдущая 18 19 20 21 222324 25 26 27 Следующая ⇒