Despre monahi

Unii zic că monahii trebuie să slujească lumii, ca să nu mă nâ nce pe degeaba pâ inea norodului; dar trebuie să î nţ elegem î n ce anume stă slujirea lor ş i cu ce anume vin monahii î n ajutorul lumii.

Monahul e un rugă tor pentru î ntreaga lume; el plâ nge pentru î ntreaga lume ş i aceasta e lucrarea lui de că petenie.

Cine î l sileş te î nsă să plâ ngă pentru î ntreaga lume?

Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. El dă monahului iubirea Duhului Sfâ nt ş i din această iubire inima monahului se î ntristează pururea pentru norod, pentru că nu toţ i se mâ ntuiesc. Domnul î nsuş i S-a î ntristat pâ nă î ntr-atâ t pentru norod, î ncâ t S-a dat pe Sine morţ ii pe cruce. Maica Domnului a purtat î n inima ei aceeaş i î ntristare pentru oameni ş i, asemenea Fiului ei Preaiubit, a dorit pâ nă la sfâ rş it mâ ntuirea tuturor.

Acelaş i Duh Sfâ nt L-a dat Domnul apostolilor ş i sfinţ ilor noş tri pă rinţ i ş i pă storilor Bisericii. î n aceasta stă slujirea noastră faţ ă de lume. Ş i de aceea, nici pă storii Bisericii, nici monahii nu trebuie să se ocupe de treburi lumeş ti, ci să urmeze pilda Maicii Domnului Care, î n templu, î n Sfâ nta Sfintelor, cugeta ziua ş i noaptea la legea Domnului ş i stă ruia î n rugă ciune pentru norod.

Nu e treaba monahului să slujească lumii din osteneala mâ inilor lui. Aceasta e treaba celor din lume [mirenilor].

Omul din lume se roagă puţ in, dar monahul se roagă neî ncetat. Mulţ umită monahilor, rugă ciunea nu î ncetează niciodată pe pă mâ nt; iar aceasta este de folos pentru î ntreaga lume, fiindcă lumea stă prin rugă ciune; dar câ nd rugă ciunea slă beş te, atunci lumea piere.

Ş i ce poate face un monah cu mâ inile lui? Pentru o zi de muncă el poate câ ş tiga ceva bani, dar ce este aceasta pentru Dumnezeu? î n vreme ce un singur gâ nd plă cut lui Dumnezeu face minuni. Vedem aceasta din Sfâ nta Scriptură. Prorocul Moise se ruga î n gâ nd ş i Domnul i-a zis: „Moise, de ce strigi la Mine? ” ş i i-a izbă vit pe israeliţ i de la pieire [Iş 14, 15]. Antonie cel Mare a ajutat lumea prin rugă ciune, iar nu prin lucrul mâ inilor lui. Cuviosul Serghie [din Radonej] a ajutat prin post ş i rugă ciune poporul rus să se elibereze de sub jugul tă tarilor. Cuviosul Serafim [din Sarov] s-a rugat î n gâ nd ş i Duhul Sfâ nt a pogorâ t asupra lui Motovilov. Iată care este lucrul monahilor. Dar dacă monahul e nepă să tor ş i sufletul lui n-ajunge să vadă pururea pe Domnul, e bine ca el să slujească pelerinilor ş i să ajute pe cei din lume la ostenelile lor; ş i acest lucru e plă cut lui Dumnezeu; dar să ş tie că e departe de monahism.

Monahul trebuie să lupte cu patimile ş i, cu ajutorul lui Dumnezeu, să le biruiască. Uneori monahul este fericit î n Dumnezeu ş i tră ieş te ca î n rai lâ ngă Dumnezeu, alteori plâ nge pentru î ntreaga lume, fiindcă vrea ca toţ i oamenii să se mâ ntuiască.

Astfel, Duhul Sfâ nt î l î nvaţ ă pe monah să iubească pe Dumnezeu ş i să iubească lumea. Vei zice, poate, că acum nu mai sunt asemenea monahi, care se roagă pentru î ntreaga lume; dar eu î ţ i spun că atunci câ nd nu vor mai fi pe pă mâ nt rugă tori, atunci va
fi sfâ rş itul lumii, vor veni mari nenorociri ş i ele sunt deja acum. Lumea stă prin rugă ciunile sfinţ ilor, ş i monahul este chemat să se roage pentru î ntreaga lume. î n aceasta stă slujirea lui ş i pentru aceasta nu-1 î ncă rcaţ i cu grijile acestei lumi. Monahul trebuie să vieţ uiască î ntr-o necontenită î n-frâ nare, dar dacă se lasă prins î n grijile lumeş ti, va fi silit să mă nâ nce mai mult ş i nu se va mai putea ruga cum trebuie; că ci harului î i place să vieze î ntrun trup uscat.

Lumea crede că monahii sunt un neam nefolositor. Dar oamenii n-au dreptate să gâ ndească aş a. Ei nu ş tiu că monahul e un rugă tor pentru î ntreaga lume, nu vă d rugă ciunea lui ş i nu ş tiu cu câ tă milostivire le primeş te Domnul. Monahii duc o luptă crâ ncenă cu patimile ş i pentru această luptă vor fi mari la Dumnezeu.

Eu î nsumi nu sunt vrednic să mă numesc monah. Am tră it mai mult de patruzeci de ani î n mă nă stire ş i mă socotesc printre fraţ ii î ncepă tori aflaţ i sub ascultare; dar cunosc monahi care sunt aproape de Dumnezeu ş i de Maica Domnului. Domnul e atâ t de aproape de noi, mai aproape decâ t aerul pe care-1 respiră m. Aerul intră î nă untrul trupului nostru ş i ajunge la inimă, dar Domnul viază î n î nsă ş i inima omului. „Ş i-mi voi face î n ei să laş ş i voi umbla î n mijlocul lor… ş i le voi fi Tată, iar ei î mi vor fi fii ş i fiice, zice Domnul” [2 Co 6, 16-18].

Iată, bucuria noastră: Dumnezeu este cu noi ş i î n noi.

Ş tiu oare toţ i aceasta? Din nenorocire nu toţ i, ci numai cei ce s-au smerit î naintea lui Dumnezeu ş i ş i-au tă iat vo-ile proprii, că ci Dumnezeu celor mâ ndri le stă î mpotrivă [1 Ptr 5, 5] ş i El viază numai î ntr-o inimă smerită. Domnul se bucură câ nd ne aducem aminte de milostivirea Lui ş i ne facem asemenea Lui prin smerenia noastră.

Aş a cum lui Luca ş i Cleopa le ardea inima câ nd Domnul mergea î mpreună cu ei pe cale [Le 24, 32], aş a ş i acum multor monahi inima le arde de iubire pentru Domnul, ş i î n duh smerit ş i î n iubire sufletul lor se alipeş te de Unul Dumnezeu. Dar sufletul monahului î mpă timit după bani sau lucruri sau î ndeobş te după orice lucru pă mâ ntesc nu poate iubi pe Dumnezeu cum trebuie, pentru că mintea lui e î mpă rţ ită î ntre Dumnezeu ş i lucruri, iar Domnul a spus că nu putem sluji la doi domni [Mt 6, 24]. Tot aş a ş i cu mirenii: mintea lor e ocupată de cele pă mâ nteş ti ş i nu pot iubi pe Dumnezeu aş a cum î l iubesc monahii.

Chiar dacă se gâ ndeş te la cele pă mâ nteş ti, monahul o face numai î n mă sura î n care acest lucru e de trebuinţ ă pentru viaţ a trupească, dar duhul lui arde de iubire pentru Dumnezeu; deş i lucrează cu mâ inile, cu mintea el ră mâ ne î n Dumnezeu. Aş a cum Sfinţ ii Apostoli gră iau cuvâ nt poporului, dar sufletul lor era î ntreg î n Dumnezeu, pentru că Duhul lui Dumnezeu era viu î n ei ş i că lă uzea mintea ş i inima lor, aş a ş i monahul, chiar dacă cu trupul sade î ntr-o chilie mică ş i să racă, cu duhul el vede slava lui Dumnezeu, î n toate el î ş i pă zeş te curată conş tiinţ a ca să nu supere pe fratele ş i să nu î ntristeze prin vreun gâ nd ră u pe Duhul Sfâ nt Care este î n el [cf. Ef 4, 30]. El smereş te sufletul să u ş i prin smerenie î ndepă rtează pe vră jmaş i atâ t de la sine î nsuş i, câ t ş i de la oamenii care cer rugă ciunile lui.

Sunt monahi care cunosc pe Dumnezeu, cunosc ş i pe Maica Domnului, pe sfinţ ii î ngeri ş i raiul, dar cunosc ş i pe demoni ş i chinurile iadului, ş i cunosc aceasta din experienţ ă.

î n Duhul Sfâ nt sufletul cunoaş te pe Dumnezeu. Duhul Sfâ nt ne dă, pe câ t e cu putinţ ă acest lucru, să cunoaş tem î ncă de aici deplină tatea bucuriei raiului, pe care fă ră harul lui Dumnezeu omul n-ar putea-o purta, ci ar muri.

Monahul cu multă experienţ ă duce luptă cu vră jmaş ul mâ ndriei, ş i Duhul Sfâ nt î l î nvaţ ă, î l povă ţ uieş te ş i-i dă puterea de a-1 birui. Monahul î nţ elept izgoneş te prin smerenie orice î nă lţ are ş i mâ ndrie. El spune: „Nu sunt vrednic de Dumnezeu ş i de rai. Sunt vrednic de chinurile iadului ş i voi arde veş nic î n foc. Sunt cu adevă rat mai ră u decâ t toţ i ş i nevrednic să fiu miluit”.

Duhul Sfâ nt î l î nvaţ ă să gâ ndească aş a despre sine î nsuş i; ş i Domnul se bucură pentru noi câ nd ne smerim ş i ne osâ ndim pe noi î nş ine ş i dă sufletului harul Să u.

Cine s-a smerit pe sine, acela a biruit pe vră jmaş i. Dar cel ce se socoteş te î n inima sa vrednic de focul cel veş nic, nici un vră jmaş nu se poate apropia ş i nici un gâ nd lumesc nu pă trunde î n sufletul lui, ci toată mintea ş i toată inima lui ră mâ n î n Dumnezeu. Iar cine a cunoscut pe Duhul Sfâ nt ş i a fost î nvă ţ at de El smerenia, acela a ajuns asemenea î nvă ţ ă torului să u, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ş i s-a asemă nat Lui.

Noi toţ i, care urmă m lui Hristos, norodul ales de Dumnezeu ş i deosebit al monahilor, ducem o luptă cu vră jmaş ul. Suntem î n ră zboi ş i straja noastră e de fiecare zi ş i de fiecare ceas. Pe cel că ruia î i place să -ş i taie voia proprie, pe acela vră jmaş ul nu-1 ră pune; dar pentru a birui pe vră jmaş ul trebuie să ne î nvă ţ ă m smerenia lui Hristos, iar sufletul care are această smerenie, acela a biruit pe vră jmaş ul..

Dar să nu deznă dă jduim, pentru că Domnul e nemă surat de milostiv ş i ne iubeş te.

Prin harul Sfâ ntului Duh, Dumnezeu dă sufletului să cunoască ce rugă ciune este î ncepă toare, care e de mijloc ş i care este desă vâ rş ită. Dar ş i rugă ciunea desă vâ rş ită Domnul n-o ascultă pentru că sufletul ar fi desă vâ rş it, ci pentru că El este milostiv ş i vrea, ca o mamă iubitoare de copii, să mâ ngâ ie sufletul, ca el să ardă ş i mai mult ş i să nu cunoască odihna nici ziua, nici noaptea.

Rugă ciunea curată are nevoie de pacea sufletului, dar nu poate fi pace î n suflet fă ră ascultare ş i î nfrâ nare.

Sfinţ ii Pă rinţ i pun ascultarea mai presus decâ t postul ş i rugă ciunea, pentru că fă ră ascultare omul poate crede despre sine î nsuş i că e un nevoitor [ascet] ş i un rugă tor, dar cine ş i-a tă iat voia sa î ntru toate î naintea „bă trâ nului” [„stareţ ului”] ş i a duhovnicului să u, acela are mintea curată.

Monahul neascultă tor nu va ş ti niciodată ce este rugă ciunea curată. Omul mâ ndru ş i că ruia î i place să -ş i facă voia proprie, chiar dacă a tră it o sută de ani î n mă nă stire, nu va cunoaş te nimic duhovnicesc, pentru că prin neascultarea sa î ntristează pe „bă trâ ni” [„stareţ i”] ş i, î n ei, pe Dumnezeu.

Vai monahului care n-ascultă de „bă trâ ni” [„stareţ i]. Mai bine ar fi fost să ră mâ nă î n lume. Dar, chiar ş i î n lume, oamenii ascultă de pă rinţ ii lor ş i î i cinstesc pe cei bă trâ ni, se supun stă pâ nilor ş i ascultă de mai-marii lor.

Vai nouă! Domnul, î mpă ratul cerului ş i al pă mâ ntului ş i a toată lumea, S-a smerit pe Sine î nsuş i ş i S-a supus Maicii Sale ş i Sfâ ntului Iosif, dar noi nu vrem să ascultă m de „bă trâ nul” [„stareţ ul”] nostru pe care-1 iubeş te Domnul ş i că ruia El ne-a î ncredinţ at. Dacă „bă trâ nul” are un caracter ră u, mă car că aceasta este o mare pacoste pentru ascultă tor, acesta trebuie să se roage lui Dumnezeu pentru el î ntru smerenia duhului, ş i atunci Domnul va milui ş i pe ascultă tor ş i pe „bă trâ n”.

Unii monahi nu au pace ş i invocă drept pretext felurite pricini: sau că ascultarea [slujirea] nu este bună, sau chilia este rea, sau că „bă trâ nul” lor are un caracter ursuz. Dar ei nu î nţ eleg că de vină nu e nici chilia, nici „bă trâ nul”, ci sufletul bolnav. Nimic nu e pe plac sufletului mâ ndru, dar toate vor fi bune pentru cel smerit.

Dacă î ntâ i-stă tă torul este ră u, roagă -te pentru el ş i vei avea pace î n sufletul tă u. Dacă chilia e rea sau dacă ascultarea nu-ţ i e pe plac sau dacă eş ti istovit de boală, gâ ndeş te î n tine î nsuţ i: „Domnul mă vede ş i cunoaş te starea mea; să fie cum î i place lui Dumnezeu”, ş i vei avea pace. Dacă sufletul nu se predă voii lui Dumnezeu, nu-ş i va gă si nică ieri pacea, chiar dacă ar pă zi posturi mari ş i ar stă rui î n rugă ciune. Cine î nvinuieş te pe oameni pentru faptul că î i fac reproş uri, acela nu î nţ elege că sufletul lui e bolnav ş i că nu reproş urile sunt vinovate pentru suferinţ a lui. Cel că ruia î i place să -ş i î mplinească voia sa proprie, acela nu e deloc î nţ elept, dar cel ascultă tor degrabă va î nainta [du-hovniceş te], pentru că Domnul î l iubeş te.

Cel î n care este, chiar ş i numai puţ in, harul Duhului Sfâ nt, acela iubeş te orice stă pâ nire râ nduită de Dumnezeu ş i i se supune cu bucurie spre slava lui Dumnezeu. î n Biserica noastră acest lucru e cunoscut prin Duhul Sfâ nt, ş i Sfinţ ii Pă rinţ i au scris despre acest lucru.

Este cu neputinţ ă să ne pă stră m pacea sufletească dacă nu veghem asupra minţ ii noastre, adică dacă nu vom depă rta gâ ndurile care nu-I plac lui Dumnezeu ş i nu le vom pă zi, dimpotrivă, pe cele plă cute lui Dumnezeu. Trebuie să priveş ti cu mintea î n inimă, ce anume se lucrează acolo: lucruri de pace sau nu. Dacă nu, atunci vezi cu ce anume ai pă că tuit. Pentru pacea sufletească trebuie să fii î nfrâ nat, pentru că pacea se pierde ş i din pricina trupului nostru. Nu trebuie să fii curios; nu trebuie să citeş ti nici gazete, nici că rţ i lumeş ti, care pustiesc sufletul ş i-i aduc urâ t ş i tulburare. Nu osâ ndi pe alţ ii, fiindcă adeseori se î ntâ mplă că, fă ră să -1 cunoaş tem pe om, î l vorbim de ră u, dar el prin mintea lui e asemenea unui î nger. Nu te sili să cunoş ti treburi stră ine, ci numai pe cele ale tale; nu te î ngriji decâ t de ceea ce ţ i s-a poruncit de „bă trâ ni” ş i atunci, pentru ascultarea ta, Domnul te va ajuta cu harul Să u, ş i vei vedea î n sufletul tă u roadele ascultă rii: pacea ş i rugă ciunea neî ncetată.

In viaţ a de obş te harul lui Dumnezeu se pierde î nainte de toate pentru că n-am î nvă ţ at să iubim pe fratele nostru după porunca Domnului [1 In 4, 21]. Dacă fratele tă u te î ntristează ş i î n clipa aceea primeş ti un gâ nd de mâ nie î mpotriva lui sau dacă -1 osâ ndeş ti ori î l ură ş ti, vei simţ i că harul te-a pă ră sit ş i că pacea a pierit. Pentru pacea sufletească trebuie ca sufletul să se obiş nuiască să iubească pe acela care 1-a î ntristat ş i să se roage de î ndată pentru el. Sufletul nu poate avea pace, dacă nu va cere cu toată puterea de la Domnul darul de a iubi pe toţ i oamenii. Domnul a zis: „Iubiţ i pe vră jmaş ii voş tri” [Mt 5, 44], ş i dacă nu-i vom iubi pe vră jmaş i, nu va fi pace î n suflet. Este neapă rată nevoie să dobâ ndim ascultare, smerenie ş i iubire, altfel toate marile noastre nevoinţ e ş i privegheri vor fi doar spre pierzanie. Un „bă trâ n” a avut urmă toarea vedenie: un om că ra apă î ntr-un vas al că rui fund era spart; omul î ş i dă dea multă osteneală, dar toată apa se scurgea ş i vasul ră mâ nea gol. Aş a ş i noi, tră im î n nevoinţ ă [asceză ], dar pierdem o singură virtute, ş i pentru ea sufletul stă gol.

Fraţ ilor, nevoitori [asceţ i] ai lui Hristos, să nu slă bim î n nevoinţ ă [asceză ] ş i î n rugă ciune, ci să ne pă stră m râ vna toată viaţ a. Am cunoscut mulţ i monahi care au venit î n mă nă stire cu sufletul aprins ş i mai apoi ş i-au pierdut râ vna de la î nceput; dar cunosc ş i unii care ş i-au pă strat-o pâ nă la sfâ rş it.

Pentru a-ţ i pă stra râ vna, trebuie să -ţ i aduci aminte neî ncetat de Domnul ş i să cugeti: „Sfâ rş itul meu e aproape ş i acum trebuie să mă î nfă ţ iş ez î naintea Judecă ţ ii lui Dumnezeu”. Ş i dacă sufletul va fi neî ncetat gata să moară, el nu se va mai teme de moarte, ci î n smerita rugă ciune va veni pocă inţ a, iar de la duhul de pocă inţ ă mintea ta se va curaţ i ş i nu se va mai lă sa î nş elată de lume ş i vei iubi pe toţ i oamenii ş i vei vă rsa lacrimi pentru ei. Dar câ nd le vei dobâ ndi pe acestea, să ş tii că sunt un dar al milei lui Dumnezeu; prin sine î nsuş i omul nu e nimic decâ t pă mâ nt pă că tos.

Am vă zut oameni buni câ nd au venit î n mă nă stire, dar care mai apoi s-au stricat; am vă zut ş i alţ ii care au venit ră i, mai apoi î nsă s-au fă cut smeriţ i ş i blâ nzi, că e o bucurie pentru suflet să se uite la ei. Cunosc un monah care, câ nd era tâ nă r, î nconjura roată satul ca să nu cadă î n ispită, dar care, nu de mult, a ră mas două ceasuri privind cu poftă mulţ imea pasagerilor de pe un vapor ş i mi-a spus el î nsuş i că iubea lumea. Astfel, sufletul monahului se poate schimba ş i î ntoarce spre lume. Ş i totuş i, el venise î n mă nă stire la ş aptesprezece ani ş i tră ise aici treizeci ş i cinci de ani. Din aceasta se vede câ t. de mult trebuie să ne temem să nu se stingă î n noi acel foc care ne-a î mpins să ne lepă dă m de lume ş i să iubim pe Domnul.

Mulţ i monahi cunosc harul Duhului Sfâ nt. Duhul Sfâ nt este atâ t de dulce ş i iubit sufletului, că Ia vederea unei fete frumoase omul ră mâ ne fă ră să fie luptat de poftă; dar cine n-are numai har î n suflet, acela se teme de pă cat, pentru că simte că pă catul este viu î n el ş i patimile î l atrag.

Noi, monahii, ducem un ră zboi duhovnicesc. Un soldat care mergea la Salonic a venit să mă vadă la magazie. Sufletul meu 1-a î ndră git ş i i-am zis: „Roagă -te ca necazurile tale să se î mpuţ ineze”. Dar el mi-a zis: „Am î nvă ţ at să mă rog la ră zboi. Am luat parte la multe bă tă lii. Gloanţ ele plouau î n jurul meu, dar am ră mas î n viaţ ă … Iată cum mă rugam lui Dumnezeu: „Doamne, miluieş te! ”” Mă uitam la el câ nd î mi ară ta cum se ruga ş i se vedea limpede că era cu totul cufundat î n rugă ciune; ş i Domnul 1-a pă zit.

Aş a se ruga el î n nevoi la ră zboi, unde e omorâ t numai trupul, dar noi, monahii, ducem î nă untrul nostru un altfel de ră zboi, î n care poate pieri sufletul; de aceea trebuie să ne rugă m î ncă ş i mai mult ş i cu mai multă râ vnă ca sufletul nostru să fie cu Domnul. Nu trebuie numai să alergă m la El, ci să fim neî ncetat î n El; aş a cum î ngerii slujesc lui Dumnezeu pururea, aş a ş i monahul trebuie să ră mâ nă totdeauna cu mintea î n Dumnezeu ş i să cugete la legea Lui ziua ş i noaptea.

Legea lui Dumnezeu se aseamă nă cu o mare ş i preafrumoasă gră dină î n care vieţ uiesc î nsuş i Domnul ş i toţ i sfinţ ii Lui: prorocii, apostolii, sfinţ iţ ii ierarhi, mucenicii, cuvioş ii postitori î n smerenie; pe toţ i i-a strâ ns î n chip minunat milostivirea lui Dumnezeu, ş i sufletul se bucură de această sfâ ntă, mare ş i minunată adunare.

Mulţ i vor să cunoască ş i să vadă î mpă raţ i, care sunt niş te oameni muritori, dar a cunoaş te pe Domnul, î mpă ratul slavei veş nice, e mai de preţ decâ t orice.

O, fraţ ilor, citiţ i mai mult Evangheliile, Epistolele Apostolilor ş i scrierile Sfinţ ilor Pă rinţ i; prin această î nvă ţ ă tură sufletul cunoaş te pe Dumnezeu ş i mintea e atâ t de preocupată de Domnul, că uită cu desă vâ rş ire lumea, ca ş i cum nu s-ar fi nă scut mă car.

Domnul ne-a dat Evangheliile ş i vrea ca noi să le urmă m, dar, afară de aceasta, Domnul ne î nvaţ ă prin harul Să u; nu toţ i pot î nţ elege aceasta, ci numai unii: cei care prin smerenie ş i-au tă iat voia lor. Noi, î nsă, trebuie să -i î ntrebă m pe sfinţ ii duhovnici ş i ei ne vor că lă uzi la Hris-tos, pentru că lor li s-a dat harul de a lega ş i dezlega. Mergi la duhovnic cu credinţ ă ş i vei dobâ ndi raiul.

E bine pentru monah să fie ascultă tor ş i să se mă rturisească sincer, ca duhovnicul să ş tie ce gâ nduri î ndră geş te sufletul lui. Un asemenea monah va avea î ntotdeauna pace î n Dumnezeu ş i î n sufletul lui se vor naş te gâ nduri dumnezeieş ti ş i mintea lui se va lumina de aceste gâ nduri ş i inima lui va afla odihnă î n Dumnezeu.

Un asemenea monah tră ieş te pe pă mâ nt î n mijlocul amă girilor ş i ispitelor de tot felul, dar nu se teme de nimic, pentru că sufletul lui e î ntă rit î n Dumnezeu ş i-L iubeş te pe El; toată dorinţ a lui e de a ş ti cum să -ş i smerească sufletul, că ci Domnul iubeş te sufletul smerit, ş i sufletul ş tie ce aş teaptă de la el Domnul, pentru că Domnul e î nvă ţ ă torul să u.

Chiar ş i î n vremea noastră sunt mulţ i nevoitori [asceţ i] plă cuţ i lui Dumnezeu, chiar dacă nu fac minuni vă zute.

Dar iată o minune a lui Dumnezeu pe care o putem vedea î n sufletul nostru: dacă sufletul tă u se smereş te aş a cum se cuvine, Domnul Cel Milostiv î i dă o mare bucurie ş i stră pungere [a inimii]; dar dacă sufletul î nclină câ tuş i de puţ in spre mâ ndrie, cade î n urâ t ş i î n î ntuneric. Dar ş tiu aceasta numai cei ce se nevoiesc.

Dacă, venind î n mă nă stire, iubeş ti pe Domnul chiar ş i numai î ntr-o mică mă sură ş i dacă crezi că Domnul te-a adus aici ş i că El î i că lă uzeş te pe „bă trâ nii” [„stareţ ii”] tă i, atunci harul lui Dumnezeu se va să lă ş lui î n tine ş i Domnul î ţ i va da pacea ş i darul deosebirii binelui ş i ră ului, ş i sufletul tă u va privi spre bine î n fiecare zi ş i î n fiecare ceas, pentru că el se desfă tează de legea lui Dumnezeu.

Dacă ai intrat î n viaţ a de obş te, î mbă rbă tează -te ş i să nu se tulbure sufletul tă u.

Dacă slujeş ti la arhondaric, fii asemenea lui Avraam care s-a î nvrednicit să primească Trei Pelerini minunaţ i. Cu smerenie ş i bucurie slujeş te-i pe pă rinţ i, pe fraţ i ş i pe pelerini ş i vei primi plata lui Avraam.

Dacă lucrezi printre fraţ i ş i î nduri ispite, fii asemenea nebunilor pentru Hristos: ei se rugau pentru cei ce lucrau ispitele, ş i pentru această iubire Domnul le dă dea harul Sfâ ntului Duh ş i le era uş or să tră iască cu oamenii ş i să î ndure tot felul de necazuri. Domnul e milostiv faţ ă de cel ce e î n ascultare, chiar dacă uneori acela e cu nebă gare de seamă; dar cel ce nu ascultă depă rtează el î nsuş i de la el harul lui Dumnezeu.

Dacă te liniş teş ti [te dedici isihiei] î n chilie, imită liniş tirea Marelui Arsenie, ca Duhul Sfâ nt să câ rmuiască corabia sufletului tă u.

Dacă î ţ i este greu, adu-ţ i aminte de cuvintele milostive ale Domnului: „Veniţ i la Mine toţ i cei osteniţ i ş i î mpovă raţ i, ş i Eu vă voi odihni pe voi” [Mt n, 28]. Această odihnă î n Duhul Sfâ nt sufletul o primeş te prin pocă inţ ă.

Domnul iubeş te sufletul care-L caută din toată inima, pentru că El a zis: „Iubesc pe cei ce Mă iubesc ş i cei ce Mă caută vor afla har” [Pr 8, 17]. Iar acest har atrage sufletul să -L caute pe Dumnezeu cu lacrimi.

⇐ Предыдущая 15 16 17 18 192021 22 23 24 Следующая ⇒