Relatări ale unor experienţe trăite şi ale unor întâlniri, şi convorbiri cu alţi nevoitori

In copilă rie sufletului meu î i plă cea să cugete cum s-a î nă lţ at Domnul la ceruri pe nori ş i cum au vă zut această î nă lţ are Maica lui Dumnezeu ş i Sfinţ ii Apostoli. Dar câ nd am pierdut harul lui Dumnezeu (î n anii tinereţ ii mele), sufletul meu s-a să lbă ticit ş i a că zut î n robia pă catelor ş i arareori î mi mai aduceam aminte de î nă lţ area Domnului. Mai apoi î nsă, sufletul meu ş i-a cunoscut pă catele lui ş i am fost cuprins de mare mâ hnire pentru că am î ntristat pe Domnul ş i mi-am pierdut î ndră zneala la Dumnezeu ş i la Maica lui Dumnezeu; î mi era scâ rbă de pă catele mele ş i am luat hotă râ rea de a intra î n mă nă stire ca să mă rog lui Dumnezeu pentru ca Domnul Cel Milostiv să -mi ierte pă catele mele.

După î ncheierea serviciului militar am venit î n mă nă stire ş i curâ nd după aceasta m-au nă pă dit gâ ndurile ş i ele mă alungau din nou î n lume să mă că să toresc; dar mi-am spus cu hotă râ re î n suflet: „Voi muri aici pentru pă catele mele”. Ş i m-am apucat să mă rog cu tă rie ca Domnul să -mi ierte mulţ imea pă catelor mele.

După o vreme m-a nă pă dit duhul deznă dejdii: mi se pă rea că Dumnezeu m-a lepă dat cu totul ş i nu este mâ ntuire pentru mine, ci î n suflet se vede limpede o pieire veş nică. Simţ eam î n suflet că Dumnezeu este nemilostiv ş i neî nduplecat. Această stare a durat un ceas sau ceva mai mult. Duhul acesta era atâ t de copleş itor ş i chinuitor, că este î nspă imâ ntă tor ş i numai să -mi aduc aminte de el. Sufletul n-are putere să -1 î ndure multă vreme. î n aceste minute poţ i să pieri pentru vecie. Domnul Cel Milostiv a î ngă duit ca duhul ră ului să ducă o astfel de luptă cu sufletul meu.

A trecut puţ in timp; m-am dus la biserică pentru vecernie ş i, privind la icoana Domnului, am spus: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieş te-mă pe mine pă că tosul! ”

Ş i o dată cu aceste cuvinte, am vă zut î n locul icoanei pe Domnul viu ş i harul Sfâ ntului Duh a umplut sufletul meu ş i tot trupul meu. Ş i aş a am cunoscut prin Duhul Sfâ nt că Iisus Hristos este Dumnezeu ş i am fost cuprins de dorinţ a dulce de a suferi pentru Hristos.

Din clipa î n care am cunoscut pe Domnul, sufletul meu e atras spre El ş i nimic nu mă mai veseleş te pe pă mâ nt. Singura mea veselie este Dumnezeu. El e fericirea mea, El e puterea mea, El e î nţ elepciunea mea, El e bogă ţ ia mea.

Doamne, luminează -ne prin Duhul Tă u Cel Sfâ nt ca toţ i să î nţ elegem iubirea Ta.

Prin tâ lharul de pe cruce ş i prin fiul cel risipitor Domnul ne-a ară tat cum vine El cu iubire î n î ntâ mpinarea pă că tosului care se că ieş te. Se spune că „tată l 1-a vă zut de departe ş i i s-a fă cut milă ş i, alergâ nd, a că zut pe grumazul lui ş i 1-a să rutat” [Le 15, 20], nu i-a fă cut nici un reproş, ci a junghiat viţ elul cel gras ş i a poruncit ca toţ i să se veselească. Aş a este mila ş i iubirea lui Dumnezeu. Dar omului pă că tos Domnul î i pare neî nduplecat, pentru că nu este har î n sufletul lui.

Un frate sub ascultare de la noi, de la Athos, din mă nă stirea rusească Sfâ ntul Panteleimon, obiş nuia să se roage neî ncetat lui Dumnezeu să -i dea iertarea pă catelor lui. A î nceput să cugete la î mpă ră ţ ia cerurilor ş i gâ ndea: „Da-că -L voi ruga pe Dumnezeu din inimă să -mi ierte pă catele, mă voi mâ ntui poate, dar dacă î n rai nu voi afla pă rinţ ii ş i rudele mele, mă voi mâ hni pentru ei, fiindcă î i iubesc. Ce fel de rai va fi î nsă pentru mine acesta, dacă acolo mă voi î ntrista pentru rudeniile mele ce se vor duce poate î n iad? ”

Acest frate pă că tos gâ ndea despre î mpă ră ţ ia cerurilor: „Aş a cum pe pă mâ nt nici un praznic nu este vesel dacă nu sunt de faţ ă rudele ş i cei apropiaţ i, tot aş a ş i î n rai voi fi î ntristat dacă nu voi vedea acolo rudeniile pe care le iubesc”.

Aş a a gâ ndit el timp de aproape ş ase luni. Ş i î ntr-o zi, î n timpul vecerniei, fratele ş i-a ridicat privirea asupra icoanei Mâ ntuitorului ş i a fă cut această scurtă rugă ciune de cinci cuvinte: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieş te-mă pe mine pă că tosul” — ş i vede icoana facâ ndu-se Mâ ntuitorul viu, ş i sufletul ş i trupul fratelui s-au umplut de o dulceaţ ă negră ită, ş i sufletul lui a cunoscut prin Duhul Sfâ nt pe Domnul nostru Iisus Hristos ş i a î nţ eles că Domnul e milostiv, frumos ş i negră it de blâ nd ş i sufletul a î nţ eles că iubirea lui Dumnezeu face ca omul să nu-ş i mai poată aduce aminte de nimeni, ş i din acea clipă sufletul lui arde de iubire pentru Domnul.

Slavă, Doamne, milostivirii Tale! Tu ai dat sufletului să cunoască câ t de mult iubeş ti zidirea Ta ş i sufletul cunoaş te pe Stă pâ nul ş i Fă că torul să u.

Domnul a dat sufletului omului o cunoaş tere î ndeajun-să a Lui, ş i sufletul s-a î ndră gostit de Fă că torul lui ş i se bucură foarte. „Milostiv este Domnul nostru”. Ş i la acest cuvâ nt orice gâ nd î ncetează.

Sufletul este copleş it de Stă pâ nul. El î i dă odihna ş i, prin Dumnezeu (ră mâ nâ nd î n El), sufletul uită pă mâ ntul ş i iubeş te numai pe Domnul ş i nu-ş i află odihna î n nimic decâ t numai î n Ziditorul lui, dar din câ nd î n câ nd varsă lacrimi fierbinţ i: „De ce am î ntristat pe Dumnezeul Cel atâ t de milostiv? ”

Domnul a chemat sufletul pă că tos la pocă inţ ă, ş i el s-a î ntors la Domnul iar El 1-a primit cu milostivire ş i i S-a ară tat lui.

Ş i sufletul omului a cunoscut pe Dumnezeu, un Dumnezeu milostiv, mă rinimos ş i dulce, ş i s-a î ndră gostit de El pâ nă la sfâ rş it, se avâ ntă spre El nesă turat după mulţ imea dogorii iubirii ş i nu-L poate uita, pentru că această dogoare a iubirii pentru Domnul nu lasă sufletul să -L uite nici ziua, nici noaptea, nici mă car pentru o singură secundă.

Ş i dacă harul se î mpuţ inează î n suflet, nu ş tiu cu ce să asemă n atunci plâ nsul sufletului; o, cum cere iară ş i de la Domnul harul pe care l-a gustat.

E o minune pentru mine că Domnul nu m-a uitat pe mine, zidirea Lui cea că zută. Unii cad î n deznă dejde, socotind că Domnul nu le va ierta pă catele. Asemenea gâ nduri vin de la vră jmaş ul. Domnul e atâ t de milostiv, că nu putem pricepe aceasta. Cel al că rui suflet s-a umplut de iubirea lui Dumnezeu î n Duhul Sfâ nt, acela ş tie cum iubeş te Domnul pe om. Dar câ nd sufletul pierde această iubire, atunci se î ntristează ş i tâ njeş te ş i mintea lui nu vrea să se oprească, ci caută un asemenea Dumnezeu.

Un diacon mi-a povestit: „Mi s-a ară tat Satana ş i mi-a zis: «Iubesc pe cei mâ ndri ş i ei sunt ai mei. Tu eş ti mâ ndru ş i eu te iau cu mine». Dar eu i-am ră spuns Satanei: «Eu sunt mai ră u decâ t toţ i», ş i Satana s-a fă cut nevă zut. ”

Ş i eu am fost ispitit î n chip asemă nă tor câ nd mi se ară tau demonii. Eram puţ in î nfricoş at, dar am spus:

· Doamne, Tu vezi că demonii nu mă lasă să mă rog. Spune-mi ce trebuie să fac ca demonii să se depă rteze de la mine.

Ş i Domnul a gră it î n sufletul meu:

· Sufletele celor mâ ndri suferă pururea din pricina demonilor.

Ş i eu am spus:

· Doamne, fă -mă să î nţ eleg ce trebuie să gâ ndesc pentru ca sufletul meu să fie smerit.

Ş i am primit acest ră spuns î n sufletul meu:

· Ţ ine mintea ta î n iad ş i nu deznă dă jdui!

Din acea clipă am î nceput să fac aş a ş i sufletul meu ş i-a gă sit odihna î n Dumnezeu.

Sufletul meu a î nvă ţ at de la Domnul smerenia. Domnul mi S-a ară tat î ntr-un chip neî nţ eles ş i a î ndulcit sufletul meu cu iubirea Lui, dar apoi S-a ascuns, ş i acum sunt atras spre El ziua ş i noaptea. Pă stor bun ş i milostiv, El m-a că utat pe mine, oaia Sa ră nită de lupi, ş i i-a alungat.

Sufletul meu cunoaş te mila Domnului faţ ă de omul pă că tos ş i scriu adevă rul î naintea feţ ei lui Dumnezeu, că noi toţ i pă că toş ii ne vom mâ ntui ş i nici un suflet nu va pieri dacă se pocă ieş te, pentru că nici un cuvâ nt nu poate descrie câ t de bun este după fire Domnul.

î ntoarce-te suflete la Domnul ş i spune: „Doamne, iar-tă -mă! ” ş i nu gâ ndi că Domnul nu iartă: mila Lui nu poate să nu ierte, ş i El iartă ş i sfinţ eş te degrabă. Aş a î nvaţ ă Duhul Sfâ nt î n Biserica noastră.

Domnul este iubire. „Gustaţ i ş i vedeţ i că bun este Domnul”, zice Scriptura [Ps 33, 9]. Sufletul meu a gustat această bună tate a Domnului, ş i duhul meu se avâ ntă spre Dumnezeu nesă turat ziua ş i noaptea. î ncep să scriu despre iubirea lui Dumnezeu ş i nu mă pot să tura de aceasta, pentru că amintirea Dumnezeului Celui Atotputernic î nrobeş te sufletul meu.

Din Duhul Sfâ nt iese iubirea ş i fă ră această iubire nimeni nu poate gâ ndi despre Dumnezeu aş a cum se cuvine. Prin Duhul Sfâ nt este cunoscută iubirea lui Dumnezeu pentru noi, pe care Domnul o revarsă peste robii Să i, ca ei să se roage pentru norod. Ş i n-aş fi ş tiut aceasta dacă nu m-ar fi î nvă ţ at harul. Să nu credeţ i că aş fi î ntr-un mare har sau că sunt î n î nş elare. Nu. Am cunoscut doar harul î n desă vâ rş irea lui, dar tră iesc mai ră u decâ t ultimul ş i cel mai î ntunecat bă rbat. Sunt schimonah, dar sunt nevrednic de această stare. Nu doresc decâ t să mă mâ ntuiesc, nevo-inţ e nu am nici unele. Dar Domnul mi-a dat să gust harul Duhului Sfâ nt, Care a î nvă ţ at sufletul meu să cunoască calea lui Dumnezeu ce duce î n î mpă ră ţ ia cerurilor.

Sunt mâ hnit că nu tră iesc drept, dar nu pot mai mult. Ş tiu că sunt să rac la minte, că am puţ ină carte ş i sunt ş i pă că tos, dar Domnul iubeş te ş i pe unii ca aceş tia, ş i de aceea sufletul meu e atras din toate puterile lui să lucreze pentru El.

O, câ t de mare este mila lui Dumnezeu! Sunt un om atâ t de tică los ş i ră u, dar Domnul mă iubeş te atâ t de mult. El este î nsă ş i Iubirea ş i pe toţ i î i iubeş te aş a ş i-i cheamă cu milostivire la El: „Veniţ i la Mine toţ i cei osteniţ i ş i î mpovă raţ i ş i Eu vă voi odihni pe voi” [Mt 11, 28]. Această odihnă î n Duhul Sfâ nt sufletul o primeş te pentru pocă inţ ă.

Suntem acum ultimii monahi. Dar chiar ş i acum sunt î ncă mulţ i nevoitori [asceţ i] pe care Domnul i-a ascuns, pentru că ei nu fac minuni ară tate, dar î n sufletul lor se să vâ rş esc î n fiecare zi adevă rate minuni, numai că oamenii nu le pot vedea. Iată o minune: câ nd sufletul î nclină spre mâ ndrie, el se cufundă î n î ntuneric ş i deznă dejde, dar câ nd se smereş te, atunci vin bucuria, stră pungerea [inimii] ş i lumina.

Cine nu se nevoieş te, cine nu se că ieş te sincer, acela nu cunoaş te, nu simte harul. Dar Domnul a dat cu milostivire oamenilor pocă inţ a ş i cei ce se pocă iesc se mantuiesc toţ i fă ră excepţ ie.

Celui ce are harul vră jmaş ii î i aduc laude, iar câ nd sufletul se lasă î nş elat de ele, pierde prin aceasta harul. Ş i sufletul simte că harul pleacă, dar la î nceput nu î nţ elege că aceasta este pentru mâ ndrie, ş i numai după î ndelungate lupte î nvaţ ă smerenia.

Câ nd pierd harul, sufletul meu se mâ hneş te foarte ş i spune:

· De ce am pierdut prin neascultarea mea pe Domnul? Câ nd se va să tura iară ş i sufletul meu de iubirea lui Dumnezeu? Câ nd se va bucura iară ş i de Domnul? Câ nd se va veseli iară ş i inima mea ş i se va umple de î nţ elepciunea lui Dumnezeu, ca Dumnezeu să mă iubească aş a cum 1-a iubit pe prorocul David pentru blâ ndeţ ile lui [Ps 131, 1] sau j> e Moise pentru că a fost credincios î n toată casa Domnuluj [cf. Eur3, 5]? ”

Domnul ne iubeş te nesfâ rş it de mult. Aceasta din Sfâ nta Scriptură ş i din experienţ a personală. Sufletul meu pă că tuieş te cu gâ ndul ziua ş i noaptea, dar «Jg cum spun: „Iartă -mă, Doamne, că ci sunt tare neputincios, ş i dă -mi pacea Ta pe care o dai robilor Tă i! ”, sufletul î ş i gă seş te numaidecâ t pacea.

Domnul spune: „Fericiţ i fă că torii de pace” [Mt 5, 9]. Ş i eu mă gâ ndeam: „O parte din timp mă voi liniş ti [î n isihie], iar î n restul timpului voi face pace î ntre oameni”. Ş i m-am aş ezat î ntr-o chilie lâ ngă un frate iute la mâ nie ş i, vorbind cu el, am î nceput să -1 î ndemn să tră iască î n pace cu toţ i ş i să -i ierte pe toţ i. El m-a ră bdat puţ in, apoi a izbucnit la mine atâ t de nă prasnic, î ncâ t a trebuit să -mi pă ră sesc chiar ş i chilia, ş i de-abia am scă pat de el, ş i mult am plâ ns atunci î naintea lui Dumnezeu pentru că nu s-a pă strat pacea. Ş i am î nţ eles că trebuie să că ută m voia lui Dumnezeu ş i să tră im aş a cum vrea Domnul ş i să nu nă scocim nevoinţ e [ascetice] pentru noi î nş ine. Am fă cut multe greş eli de acest fel. Citeam ş i mi se pă rea că ar fi bine să fac aş a [cum citeam], dar î n fapt ieş ea altceva.

E un lucru chinuitor să tră ieş ti fă ră un „bă trâ n” [„stareţ ”]. Sufletul neî ncercat ş i lipsit de experienţ ă nu î nţ elege voia lui Dumnezeu ş i î ndură multe î ntristă ri î nainte de a se î nvă ţ a smerenia.

Chiar la î nceput, câ nd eram tâ nă r frate sub ascultare, am spus duhovnicului că primisem un gâ nd de curvie ş i duhovnicul mi-a ră spuns: „Niciodată să nu-1 mai primeş ti”; ş i de atunci s-au scurs patruzeci ş i cinci de ani ş i n-am mai primit un gâ nd de curvie, nici nu m-am mâ niat vreodată pe cineva, pentru că sufletul meu î ş i aduce aminte de iubirea Domnului ş i de dulceaţ a Duhului Sfâ nt ş i uită ocă rile.

Acum cincisprezece ani, pă rintele egumen [arhimandritul Misail] 1-a trimis pe pă rintele S. cu ascultare la barca mă nă stirii, dar el a zis: „Nu mă duc”. Atunci egumenul 1-a î ntrebat: „Unde vrei să te duci? ” Pă rintele S. i-a ră spuns: „Să tai lemne î n pă dure”, ş i, câ nd s-a dus, la puţ in timp a că zut peste el un pom ş i a ră mas mult timp bolind la pat ş i s-a că it pentru neascultarea sa.

Tot aş a ş i eu am sfâ rş it prin a dobâ ndi o ascultare după voia mea. Lucram la economat ş i doream să mă duc să vieţ uiesc î n liniş tire [ca isihast] î n Vechiul Russikon. Acolose postea post continuu, toată să ptă mâ na se mâ nca fă ră ulei, afară de sâ mbă ta ş i duminica, ş i datorită acestui post puţ ini mergeau acolo. La arhondaric era pe atunci pă rintele Serapion care mâ nca numai pâ ine ş i apă; iar după el a venit la arhondaric pă rintele Onisifor. Acesta din urmă atră gea multă lume la sine cu blâ ndeţ ea, smerenia ş i darul cuvâ ntului. Era atâ t de blâ nd ş i smerit, că ş i fă ră cuvinte, numai uitâ ndu-te la el, te î ndreptai; aş a un caracter de liniş tit ş i bun avea. Am tră it multă vreme î mpreună cu el. Schimonahul Savin a stat ş apte ani fă ră să se culce pe pat ca să se odihnească. Pă rintele Dosifei era î n toate privinţ ele un monah model. Pă rintele schimonah Anatoli avea darul pocă inţ ei. î mi spunea: „Mulţ i ani n-am ş tiu cum lucrează harul, dar acum ş tiu”. A primit harul pe câ nd era la trapeză [la masă ].

Aici era ş i pă rintele Izrail, care o vă zuse pe Maica lui Dumnezeu. Era foarte bă trâ n; pe câ nd tră ia î ncă î n Rusia, el s-a dus la Cuviosul Serafim din Sarov ş i 1-a vă zut î n viaţ ă. Pă rintele Izrail tră ia î ntr-o colibă, acolo unde sunt acum gră dinile de zarzavat; acolo era ş i fâ nul pe care î l coseam. î ntr-o zi m-am dus la el; ş edea pe o bă ncuţ ă sub un stejar verde; era foarte î nalt ş i foarte slab ş i ş edea cu mă tă niile î n mâ ini. Eu eram un tâ nă r monah; m-am î ndreptat deci spre el, m-am î nchinat adâ nc, cu evlavie ş i am zis: „Binecuvâ ntează, pă rinte”. El mi-a ră spuns cu blâ ndeţ e: „Dumnezeu să te binecuvâ nteze, copile al lui Hristos! ” I-am spus: „Pă rinte, iată vieţ uieş ti singur, numai bine ca să te ocupi cu rugă ciunea minţ ii”. El mi-a ră spuns: „Rugă ciune fă ră minte nu este, dar iată că noi suntem fă ră minte”. M-am ruş inat ş i n-am î ndră znit să -1 î ntreb mai multe, dar n-am î nţ eles sensul cuvintelor lui. Mai tâ rziu î nsă am î nţ eles ce î nseamnă „noi î nsă suntem fă ră minte”, pentru că nu ş tim să vieţ uim cum se cuvine ş i să lucră m pentru Dumnezeu. Afară de bă trâ nul Izrail, la noi î n mă nă stire mai erau doi care se duseseră la Cuviosul Serafim: pă rintele Savin ş i pă rintele Serafim; ei erau din Tambov.

Iată la ce nevoitori [asceţ i] doream să mă duc să tră iesc î mpreună cu ei ş i, rugâ ndu-mă cu tă rie de egumen, am sfâ rş it prin a-1 î ndupleca ş i am lă sat economatul. Dar nu i-a plă cut lui Dumnezeu să vieţ uiesc acolo ş i, după un an ş i jumă tate, m-a chemat î napoi la vechea ascultare, pentru că aveam experienţ ă la construcţ ii; dar pentru râ nduiala-de-sine [idioritmie], Domnul m-a pedepsit ş i la Vechiul Russikon am ră cit la cap, ş i de atunci sufă r neî ncetat de dureri de cap.

Astfel e nevoie să cunoaş tem voia lui Dumnezeu prin egumen, iar nu să stă ruim după ceva luâ ndu-ne după noi î nş ine.

Iubirea lui Dumnezeu dă puterea de a petrece toată noaptea î n rugă ciune, dar iată că eu, neputincios fiind, nu mai pot aceasta din pricina durerilor de cap ş i trebuie să mă odihnesc. Durerile de cap mi s-au dat fiindcă am stă ruit î n dorinţ a mea ş i am lă sat economatul pentru pustie, spre a avea mai multă libertate pentru rugă ciune; dar Domnul a vrut ca eu să fiu toată viaţ a econom î n mă nă stire.

De două ori am fost numit responsabil cu construcţ iile, o dată econom-ş ef, dar am refuzat ş i pentru asta Dumnezeu m-a pedepsit. Mai tâ rziu numai am î nţ eles că de fiecare e nevoie la locul lui ş i că toţ i se mâ ntuiesc fă ră nici o legă tură cu poziţ ia sau rangul lor.

Câ nd soborul mă nă stirii m-a numit econom î n locul pă rintelui Severin, după ce am ajuns î n chilie, am î nceput să mă rog: „Doamne, Tu î mi î ncredinţ ezi purtarea de grijă de marea noastră mă nă stire, ajută -mă să î ndreptez bine acest lucru”.

Ş i î n sufletul meu am primit acest ră spuns: „Adu-ţ i aminte de harul Sfâ ntului Duh ş i stră duieş te-te să -1 ai mereu”.

Sufletul meu e î ntristat. Din pricina bolii nu pot sluji Domnului. Durerile de cap mă chinuie ş i harul care biruie durerile nu este cu mine. Câ nd are î n el un har mare, sufletul doreş te să sufere. Astfel î n mucenici era un mare har ş i trupul lor se bucura î mpreună cu sufletul câ nd erau chinuiţ i pentru Domnul Cel Iubit. Cine a fă cut experienţ a acestui har, acela cunoaş te acest lucru: noi î nsă trebuie să î ndură m bolile.

Boala ş i să ră cia smeresc pe om pâ nă la capă t. M-am dus să -1 vizitez pe pă rintele S. care era bolnav, ş i i-am zis: „Cum î ţ i merge? ” El î nsă, î nfuriindu-se din pricina bolii, î n loc de ră spuns ş i-a aruncat fesul la pă mâ nt. I-am spus: „Mulţ umeş te-I lui Dumnezeu pentru boală; dacă nu, vei muri ră u. Iată, vei fi tuns î n schima cea mare, ş i atunci harul va veni ş i te va mâ ngâ ia î n î ntristarea ta”.

In ziua î n care a fost tuns î n schima cea mare, m-am dus să -1 vă d ca să -1 felicit ş i l-am î ntrebat: „Cum î ţ i merge? ” Iar el mi-a ră spuns cu bucurie:

· Ca la Sfâ ntul Botez, mi-a dat Domnul î n dar harul Să u. Ş i î ncepâ nd de atunci a î ndurat uş or boala lui ş i s-a sfâ rş it î n mare pace, pentru că dulceaţ a Duhului Sfâ nt covâ rş eş te toată dulceaţ a lumii.

Domnul dă pă că toş ilor harul Duhului Sfâ nt ş i de aceea e tare credinţ a noastră. Ş i cum vom mulţ umi Domnului pentru iubirea Lui pe care o simţ im î n flecare zi ş i î n fiecare ceas?

L-am î ntrebat pe un tâ nă r schimonah dacă n-a pierdut harul care i s-a dat la tunderea î n schima cea mare. Trecuseră două sprezece zile de la tunderea î n schima cea mare. Mi-a spus:

· Deş i sunt bolnav, simt î n sufletul meu harul lui Dumnezeu. Au mai trecut zece zile ş i i-am pus din nou aceeaş i î ntrebare ş i el mi-a ră spuns cu faţ a veselă:

· Slavă lui Dumnezeu, simt mila lui Dumnezeu.

Am fost ispitit: câ nd sufletul meu a pierdut smerenia, atunci m-am fă cut arţ ă gos, dar sufletul meu ş i-a adus aminte de smerenia lui Hristos ş i a î nsetat după ea; ş i am î nceput să mă rog lui Dumnezeu să mă ierte, ş i să cureţ e duhul meu de mâ ndrie ş i să -mi dea pacea. Ş i câ nd sufletul meu a urâ t pă catul, Duhul Sfâ nt m-a î nvă ţ at rugă ciunea neî ncetată ş i iubirea. Ş i am cunoscut câ t de mult iubeş te Domnul norodul Să u, ş i î ndeosebi pe cei morţ i, ş i î n fiecare seară vă rsă m lacrimi pentru ei. Mi-e milă că oamenii se lipsesc pe ei î nş iş i de un Domn atâ t de milostiv. î ntr-o zi am spus duhovnicului:

· Mi-e milă de oamenii care se chinuie î n iad ş i î n fiecare noapte plâ ng pentru ei ş i sufletul meu se chinuie atâ t, î ncâ t î i este milă chiar ş i de demoni.

Ş i duhovnicul mi-a spus că această rugă ciune e de la harul lui Dumnezeu.

Un nevoitor [ascet] m-a î ntrebat: „Plâ ngi pentru pă catele tale? ” I-am spus: „Puţ in, dar plâ ng mult pentru cei morţ i”. Atunci mi-a zis: „Plâ nge pentru tine î nsuţ i, de ceilalţ i se va milostivi Domnul. Aş a spunea egumenul Makari”. L-am ascultat ş i am î nceput să fac cum mi-a spus; am î ncetat să mai plâ ng pentru cei morţ i, dar atunci au î ncetat ş i lacrimile pentru mine î nsumi.

Am vorbit despre aceasta cu un alt nevoitor [ascet] care avea darul lacrimilor. î i plă cea să se gâ ndească la pă timirile Domnului, cum Domnul, î mpă ratul slavei, a suferit atâ t de mult pentru noi, ş i î n fiecare zi vă rsa multe lacrimi. L-am î ntrebat pe acel nevoitor:

· Să mă rog pentru cei morţ i? El a suspinat ş i a zis:

· Dacă mi-ar fi cu putinţ ă i-aş scoate pe toţ i din iad ş i numai atunci sufletul meu ş i-ar gă si pacea ş i s-ar bucura.

Zicâ nd aceasta a fă cut o miş care cu braţ ele ca ş i cum ar aduna snopi pe câ mp, ş i lacrimi picurau din ochii lui.

După aceea nu m-am mai oprit din rugă ciunile pentru morţ i; lacrimile s-au î ntors ş i suspinam mult rugâ ndu-mă pentru ei.

Mi-am petrecut viaţ a î n lucruri bune ş i î n pă cate, ş i timp de ş aizeci de ani am cunoscut ce putere are obiş nuinţ a. Ş i sufletul, ş i mintea pot dobâ ndi obiş nuinţ e. Iar omul face ceea ce este obiş nuit să facă. Dacă e obiş nuit cu pă catul, va fi necontenit atras de pă cat, ş i demonii î l vor î mpinge spre el; dar dacă s-a obiş nuit cu cele bune, Dumnezeu î l va ajuta cu harul Să u.

Tot aş a, dacă te obiş nuieş ti să te rogi neî ncetat, să iubeş ti pe aproapele ş i să plâ ngi î n rugă ciune pentru î ntreaga lume, atunci sufletul va fi atras spre rugă ciune, lacrimi ş i iubire. Ş i dacă te obiş nuieş ti să dai milostenie, să fii totdeauna deschis faţ ă de pă rintele duhovnicesc la spovedanie, atunci vei lucra totdeauna aş a ş i î ţ i vei gă si odihna î n Dumnezeu.

Sufletul că ruia î i place să osâ ndească pe oameni sau care e neascultă tor sau neî nfrâ nat sau care a lă sat pocă inţ a, nu poate să scape de cursele demonilor ş i să se elibereze de gâ ndurile rele; dar dacă plâ nge pentru pă catele sale ş i iubeş te pe fratele, Domnul î i va da lacrimi pentru î ntreaga lume.

„Doamne, dă -mi lacrimi ca sufletul meu să plâ ngă din iubire pentru fratele ziua ş i noaptea! ”

Ş i, iată, Domnul ascultă rugă ciunea ş i dă sufletului lacrimi mari.

Domnul ne iubeş te atunci câ nd î n rugă ciune vă rsă m lacrimi din iubire ş i ne ascultă cu milostivire.

Mergeam î ntr-o zi de-a lungul unui câ mp, ducâ n-du-mă de la tabă ra Ustijorsk, unde staţ iona batalionul nostru de geniu, spre satul Kolpino, ca să pun la poş tă niş te bani pe care voiam să -i trimit la Sfâ ntul Munte; dar pe drum s-a repezit drept spre mine un câ ine turbat ş i, câ nd a ajuns aproape de mine, am spus numai: „Doamne, mi-luieş te! ”, ş i la aceste cuvinte o putere nevă zută a î mpins câ inele deoparte, ca ş i cum s-ar fi izbit de ceva ş i, ocolin-du-mă, s-a î ndreptat spre Kolpino. Acolo a muş cat pe mulţ i ş i a pricinuit mult ră u la oameni ş i la oi.

Din această î ntâ mplare am î nţ eles câ t de aproape este Domnul de omul pă că tos ş i câ t de repede ascultă rugă ciunea lui.

Intr-o zi, fă ră vreo nevoie anume am omorâ t o muscă ş i ea, nenorocita, se ţ â ra î n chinuri pe pă mâ nt; trei zile după aceea am plâ ns pentru cruzimea mea faţ ă de o fă ptură a Domnului, ş i din acea clipă î mi aduc aminte pururea de această î ntâ mplare.

La mine î n magazie, pe balconul depozitului, erau niş te lilieci, ş i î ntr-o zi am vă rsat peste ei apă clocotită, ş i iară ş i am vă rsat multe lacrimi pentru aceasta, ş i de atunci n-am mai fă cut ră u nici unei fă pturi.

Intr-o zi, mergâ nd de la mă nă stire spre Vechiul Russi-kon, am vă zut pe că rare un ş arpe tă iat î n bucă ţ i ş i fiecare din ele se zbă tea î ncă î n convulsii, ş i am fost cuprins de milă pentru î ntreaga zidire, pentru fiecare fă ptură care suferă ş i am suspinat mult î naintea lui Dumnezeu.

Duhul lui Dumnezeu î nvaţ ă sufletul să iubească tot ce-i viu, aş a î ncâ t el nu vrea să mai vată me nici mă car o frunză verde dintr-un pom ş i nu mai vrea să strivească nici o floare a câ mpului. Astfel, Duhul lui Dumnezeu ne î nvaţ ă iubirea pentru toate ş i atunci sufletul suferii î mpreună cu fiece fiinţ ă, iubeş te chiar ş i pe vră jmaş i ş i plâ nge chiar ş i pentru demoni, pentru că au că zut din bine.

De aceea, Domnul ne-a poruncit să -i iubim pe vră jmaş i ş i Duhul lui Dumnezeu ne dă puterea de a-i iubi. Ş i dacă suntem neputincioş i ş i nu este î n noi iubire, să rugă m fierbinte pe Domnul, pe Preacurata Lui Maică ş i pe toţ i sfinţ ii ş i î ntru toate ne va ajuta Domnul, Care ne iubeş te atâ t de mult; ş i câ nd atinge El sufletul ş i trupul, totul î n noi se schimbă ş i este mare bucurie î n suflet, fiindcă î l cunoaş te pe Fă că torul Să u ş i milostivirea Lui cea neî nţ eleasă.

Sunt oameni care se leagă de vieţ uitoare ş i le privesc, le mâ ngâ ie ş i vorbesc cu ele. Ei au lă sat iubirea lui Dumnezeu ş i, prin aceasta, se pierde î n ei ş i iubirea de fraţ i, pentru care Hristos î nsuş i a murit î n mari chinuri. A face aceasta e un lucru lipsit de minte. A hră ni animalele ş i vietă ţ ile ş i a nu le bate - î n aceasta stă mila omului faţ ă de ele; dar a te lega de ele, a le iubi, a le privi ş i a vorbi cu ele - acestea le face un suflet lipsit de minte.

Sufletul care a cunoscut pe Domnul stă pururea î naintea Lui cu frică ş i iubire, ş i atunci cum mai este cu putinţ ă ca el să iubească ş i să vorbească cu animalele din ogradă, cu pisici ş i câ ini? Aceasta î nseamnă că omul a uitat porunca lui Hristos de a iubi pe Dumnezeu „din toată inima, din tot sufletul ş i din tot cugetul să u” [Mt 22, 37].

Fiarele să lbatice, animalele din ogradă ş i toate vieţ uitoarele sunt pă mâ nt, ş i noi nu trebuie să ne legă m mintea de pă mâ nt, ci să iubim cu toată puterea minţ ii pe Domnul, pe Maica Sa Preacurată, Ocrotitoarea noastră ş i pe sfinţ i, ş i să -i cinstim; ei se roagă pentru noi ş i se î ntristează atunci câ nd că lcă m poruncile lui Dumnezeu.

Intr-o zi mi-a venit gâ ndul să cumpă r niş te peş te proaspă t. N-aveam la mine banii mei, ci numai pe cei ai mă nă stirii. Aş fi putut să cumpă r, dar nu voiam să î ncalc regula vieţ ii mele. Dar gâ ndul mă urmă rea î ntr-atâ t, î ncâ t chiar ş i î n biserică, la liturghie, nu-mi ieş ea din minte. Am î nţ eles atunci că aceasta venea de la vră jmaş ul ş i mi-am dat seama prin mila lui Dumnezeu că harul ne ajută să mâ ncă m puţ in, demonii î nsă ne î mping să mâ ncă m mult ş i să ne procură m mâ ncă ruri că utate.

Trei zile m-a chinuit acest gâ nd ş i numai cu anevoie l-am alungat prin rugă ciune ş i lacrimi. Atâ t de chinuitor este să lupţ i chiar ş i î mpotriva unui gâ nd atâ t de mic.

Pe câ nd eram la metoc mi s-a î ntâ mplat aceasta: mâ neam pe să turate, dar după două ore puteam mâ nca din nou aceeaş i cantitate. Am î nceput să -mi supraveghez greutatea pe un câ ntar ş i ce vă d? î n trei zile am pus patru kilograme. Ş i am î nţ eles că aceasta era o ispită, pentru că noi, monahii, trebuie să ne uscam trupurile, ca î n ele să nu mai fie nici o miş care care să tulbure rugă ciunea. Un trup să tul e o piedică pentru rugă ciunea curată ş i Duhul Sfâ nt nu vine î ntr-un pâ ntece ghiftuit. Pe de altă parte, trebuie postit cu mă sură, ca trupul să nu slă bească î nainte de vreme ş i să ră mâ nă î n stare să -ş i facă ascultarea. Am cunoscut un frate sub ascultare care se uscase de atâ ta post, dar care a slă bit ş i a murit î nainte de vreme.

Imi aduc aminte că stă team odată la vecernie î n biserica Acoperă mâ ntului Maicii Domnului, ş i pă rintele N. citea acatistul. Privindu-1 mă gâ ndeam: „Ieromonahul e gras, nu se poate î nchina decâ t cu anevoie”. î n secunda aceea am î nceput eu î nsumi să fac o metanie ş i cineva mi-a dat nevă zut o lovitură peste rinichi; am vrut să strig: „Ţ ineţ i-mă! ”, dar n-am putut din pricina tă riei durerii.

Aş a m-a pedepsit cu milostivire Domnul ş i prin aceasta am î nţ eles că nu trebuie să judecă m pe nimeni.

Intr-o zi, după rugă ciune, ş edeam ş i mă gâ ndeam: „Nu vreau să mor”. Ş i ziceam: „Doamne, Tu vezi inima mea, că nu vreau să mor. Câ nd cineva nu ş i-a vă zut multă vreme rudele, merge cu bucurie la ele, dar pe Tine, Milostive Doamne, sufletul meu Te cunoaş te ş i, cu toate acestea, nu vreau să mor”. Ş i am primit acest ră spuns î n inima mea: . Aceasta pentru că Mă iubeş ti puţ in”.

Ş i î ntr-adevă r, iubesc puţ in pe Domnul.

Povestea pă rintele Lază r - un că pitan [î n lume].

Un mujic mergea î n pă dure după lemne. Obosit de muncă, s-a aş ezat sub un stejar mare să se odihnească ş i, privind la crengile stejarului, a vă zut o mulţ ime de ghinde mari ş i s-a gâ ndit î ntru sine: „Ar fi fost mai bine dacă î n stejar ar fi fost dovleci”. O dată cu acest gâ nd ş i-a fixat privirea ş i deodată a că zut o ghindă ş i 1-a lovit tare peste buze. Atunci mujicul a zis: „Am greş it, Doamne, cu mintea mea, bine ai fă cut ca î n stejar să crească ghinde, iar nu dovleci. Dacă aceasta ar fi fost un dovleac, m-ar fi omorâ t cu greutatea sa”.

Astfel, adeseori noi judecă m fă pturile lui Dumnezeu î n loc să ne predă m voii lui Dumnezeu. Cine se predă pe sine voii Lui sfinte, acela află odihnă, dar cine î ş i chinuie mintea să priceapă toate, acela e neiscusit î n viaţ a duhovnicească. Ca să cunoască voia lui Dumnezeu, trebuie să se supună ei, ş i atunci Domnul î l va povă ţ ui prin harul Să u ş i viaţ a î i va fi uş oară. Chiar dacă acel om ar fi bolnav sau nenorocit, va fi bucuros î n sufletul lui pentru că e să nă tos la suflet ş i la minte ş i vede cu mintea pe Domnul ş i î l iubeş te î n smerenia duhului, iar din pricina iubirii Lui uită lumea ş i chiar dacă î ş i aduce aminte de ea, iubirea lui Dumnezeu î l î nvaţ ă să se roage pentru lume, ş i aceasta pâ nă la lacrimi.

Atâ t de plă cută e calea Domnului pentru duhul nostru.

Nu de mult a fost un foc la Chilia Sfâ ntul Ş tefan. Monahul acelei chilii era afară câ nd clă direa luase foc, dar, vrâ nd să salveze unele lucruri, s-a repezit î nă untru ş i a ars ş i el. Dacă s-ar fi rugat î nsă Domnului ş i ar fi zis: „Doamne, aş vrea să salvez cutare sau cutare lucru, spune-mi ce să fac? ”, Domnul i-ar fi zis negreş it: „Du-te”, dacă aceasta ar fi fost cu putinţ ă, sau „Nu te du”, dacă nu se putea. Atâ t de aproape de noi este Domnul ş i atâ t de mult ne iubeş te.

In viaţ a mea am î ntrebat de multe ori pe Domnul in ceas de nenorocire ş i î ntotdeauna am primit ră spuns.

Această iubire o î nţ elegem nu cu mintea noastră, ci prin milostivirea lui Dumnezeu de la harul Duhului Sfâ nt. Poate cineva va spune: „Aş a ceva se î ntâ mplă numai cu sfinţ ii”, dar eu spun că Domnul iubeş te ş i pe cel pă că tos ş i-i dă mila Sa; numai să se î ntoarcă sufletul de la pă cat ş i Domnul î l primeş te cu mare bucurie î n braţ ele Sale ş i-1 duce la Tată l, ş i atunci se bucură de el tot cerul.

Pe 14 septembrie 1932 a avut loc la Muntele Athos un puternic cutremur de pă mâ nt. El s-a produs î n timpul nopţ ii, la ceasul al patrulea [din noapte], î n timpul privegherii praznicului î nă lţ ă rii Sfintei Cruci. Mă gă seam î n strană ală turi de pă rintele egumen, iar acesta stă tea chiar lâ ngă locul unde spovedea. O că ră midă s-a desprins din tavan ş i a că zut î n acest loc î mpreună cu mult moloz. La î nceput am fost puţ in î nfricoş at, dar repede m-am liniş tit ş i am zis egumenului: „Iată că Domnul Cel Milostiv vrea ca noi să ne pocă im”. Ş i m-am uitat la ceilalţ i monahi aflaţ i î n biserică ş i puţ ini se temeau; ş ase oameni au ieş it din biserică, dar ceilalţ i au ră mas la locul lor, iar privegherea a continuat după râ nduială la fel de liniş tit, ca ş i cum nimic nu s-ar fi î ntâ mplat. Ş i m-am gâ ndit: „Câ t de mare este harul Duhului Sfâ nt î n monahi! ” Pentru că avusese loc un puternic cutremur de pă mâ nt, î ntreagă uriaş a clă dire a mă nă stirii se zdruncina, tencuiala că dea, candelabrele, candelele ş i lumâ nă rile se legă nau, clopotele din clopotniţ ă î ncepuseră să sune ş i î nsuş i marele clopot s-a auzit sunâ nd ş i el o dată din cauza puterii nă prasnice a zdruncină turilor, iar ei stă teau liniş tiţ i. Ş i m-am gâ ndit iară ş i: „Sufletul care a cunoscut pe Domnul nu se teme de nimic, afară de pă cat, ş i î ndeosebi de pă catul mâ ndriei. El ş tie că Domnul ne iubeş te, iar dacă El ne iubeş te, de ce să ne temem? Domnul Cel Milostiv ne-a trimis prin aceasta povaţ a: « Copiii mei, pocă iţ i-vă ş i tră iţ i î n iubire, fiţ i ascultă tori ş i î nfrâ naţ i, î nvă ţ aţ i de la Mine smerenia ş i blâ ndeţ ea ş i veţ i afla odihnă sufletelor voastre » [Mt 11, 28].

Intr-o zi m-am dus la mă nă stirea sâ rbească Hilandar. Mi s-a ală turat pă rintele Nikolai, de la arhondaricul schitului nostru al Tebaidei. Mergeam noaptea printr-o pă dure verde; drumul era plă cut, asemenea ş i conversaţ ia. Vorbeam despre iubirea de aproapele ş i pă rintele Nikolai mi-a povestit o î ntâ mplare remarcabilă.

In sudul Rusiei, î n î mprejurimile Rostovului, lucra o echipă de două zeci de oameni. Unul din ei, pe numele lui Andrei, avea un caracter ş i o purtare rea, astfel că era greu de tră it î mpreună cu el. Un altul, cel mai tâ nă r dintre toţ i, era un om foarte bun; iubea pe Dumnezeu ş i pă zea poruncile Domnului; numele lui era Nikolai. Cum Andrei fă cuse multe rele ş i tot felul de neplă ceri tovară ş ilor lui, aceş tia s-au hotă râ t să -1 omoare, dar tâ nă rul Nikolai n-a fost de acord cu această fă ră delege ş i i-a î ndemnat ca î n nici un caz să nu ucidă. Muncitorii echipei nu l-au ascultat pe Nikolai ş i l-au ucis pe Andrei. Crima a fost descoperită. Afacerea a ajuns la poliţ ie. Atunci Nikolai, vă zâ nd nenorocirea lor, le-a zis: „Voi toţ i aveţ i soţ ie ş i copii, eu î nsă sunt fecior ş i singur. Spuneţ i că eu l-am omorâ t, ş i eu voi spune acelaş i lucru. Mie nu-mi este greu să merg la ocnă ş i, oricum, mă voi duce acolo fiind singur. Dar dacă vă condamnă pe voi, câ tă lume va suferi! ” La î nceput muncitorii n-ati ră spuns nimic, că ci se ruş inau de Nikolai care-i î ndemnase să nu ucidă, dar pâ nă la urmă acesta a reuş it totuş i să -i convingă ş i s-au î nţ eles să spună că Nikolai a omorâ t.

Au venit la locul faptei procurorul, judecă torul de instrucţ ie ş i jandarmii, ş i au î nceput ancheta: „Cine a omorâ t? ” Nikolai spune: „Eu am omorâ t”. Au fost interogaţ i ş i ceilalţ i; aceş tia au spus ş i ei că Nikolai era fă ptaş ul. Nikolai avea o faţ ă blâ ndă ş i un caracter smerit ş i vorbea liniş tit ş i tihnit. Judecă torul de instrucţ ie a fă cut interogatorii foarte lungi, că ci nu se putea convinge că un om atâ t de blâ nd ş i paş nic era un ucigaş. Dar afacerea ş i-a urmat cursul ei ş i a fost î naintată tribunalului. Ş i la tribunal toţ i s-au minunat cum a putut omori un om atâ t de smerit ş i liniş tit, ş i nici un judecă tor n-a vrut să -1 creadă, deş i Nikolai susţ inea sus ş i tare că el a ucis. Multă vreme judecă torii n-au putut da o sentinţ ă. Nimeni nu voia să semneze condamnarea lui. Atâ t Nikolai, câ t ş i toţ i ceilalţ i au fost interogaţ i din nou pentru a elucida misterul ş i au fost conjuraţ i să spună adevă rul. Iî n cele din urmă, Nikolai, acuzatul nevinovat, a declarat că, dacă adevă ratul vinovat nu va fi pedepsit, va spune adevă rul. In timpul anchetei, a ieş it la iveală că Andrei era un om ră u, astfel că toţ i, procurorul ş i judecă torul, au fost de acord să claseze afacerea dacă li se va face cunoscut adevă rul. Ş i atunci, nu Nikplai, ci ceilalţ i au povestit cum se petrecuseră lucrurile ş i cum Nikolai hotă râ se să ia totul asupra lui, ca să -i salveze de pedeapsă. Judecata a fost suspendată ş i s-a spus că crima lui Nikolai n-a fost stabilită, iar unul din judecă tori a spus: „Andrei a fost un om ră u ş i după faptă ş i ră splată, dar aceş tia sunt oameni buni: să tră iască î n pace”.

Din această î ntâ mplare se poate vedea ce putere are iubirea de aproapele. î n inima tâ nă rului Nikolai era harul lui Dumnezeu ş i el se oglindea pe faţ a lui ş i lucra asupra tuturor celorlalţ i.

⇐ Предыдущая 22 23 24 25 262728 29 30 31 Следующая ⇒