Despre gânduri şi înşelare

Ia aminte la două gâ nduri ş i teme-te de ele. Unul î ţ i spune: „Eş ti un sfâ nt! ”, altul: „Nu te vei mâ ntui! ” Aceste două gâ nduri vin de la vră jmaş ul ş i nu este adevă r î n ele. Tu î nsă cugetă: „Sunt un mare pă că tos, dar Domnul e milostiv, El î i iubeş te mult pe oameni ş i-mi va ierta pă catele mele”. Crede aceasta ş i-ţ i va fi aş a: Domnul te va ierta. Dar nu-ţ i pune nă dejdea î n nevoinţ ele tale, chiar dacă te-ai nevoi mult.

Un nevoitor [ascet] mi-a spus: „Negreş it trebuie să fiu miluit, pentru că î n fiecare zi am fă cut atâ tea î nchină ciuni”; dar câ nd a venit moartea, ş i-a rupt de pe el că maş a.

Astfel, nu pentru nevoinţ ele noastre, ci î n dar, pentru bună tatea Sa, se milostiveş te de noi Domnul. Domnul vrea ca sufletul să fie smerit ş i să ierte tuturor cu iubire; atunci ş i Domnul î l va ierta cu bucurie. Domnul î i iubeş te pe toţ i, ş i noi trebuie să -L imită m ş i să -i iubim ş i noi pe toţ i; ş i dacă nu putem, să o cerem, ş i Domnul nu va ză bovi să ne ajute cu harul Să u.

Incă fiind frate sub ascultare am cunoscut iubirea lui Dumnezeu; ş i ea e de nedescris. Sufletul simte că este cu Dumnezeu ş i î n Dumnezeu, ş i duhul se bucură de Domnul, chiar dacă trupul este istovit de harul lui Dumnezeu.

Dar acest har poate fi pierdut chiar ş i numai pentru un singur gâ nd ră u. Impreună cu gâ ndurile rele pă trunde î n noi puterea vră jmaş ului, ş i atunci sufletul se î ntunecă ş i gâ ndurile rele î l chinuie; omul simte atunci pierzania lui ş i vede că, fă ră harul lui Dumnezeu, el este pă mâ nt pă că tos ş i neputincios.

Sufletul care a cunoscut pe Domnul î nvaţ ă printr-o î ndelungată experienţ ă că, dacă tră ieş te după poruncile Lui, atunci, chiar dacă nu mult, va simţ i î n el harul ş i va avea î ndră zneală î n rugă ciune; dar dacă pă că tuieş te printr-un singur gâ nd ş i nu se pocă ieş te, harul se scâ rbeş te, ş i atunci sufletul tâ njeş te ş i plâ nge î naintea lui Dumnezeu.

Astfel, î ntreaga viaţ ă sufletul ş i-o petrece î n lupta cu gâ ndurile. Tu î nsă nu slă bi î n luptă, pentru că Domnul iubeş te pe cel ce luptă cu bă rbă ţ ie.

Gâ ndurile rele hă rţ uiesc sufletul mâ ndru ş i, câ t timp nu se smereş te, el nu va cunoaş te odihnă de la ele. Câ nd gâ ndurile nă vă lesc asupra ta, strigă că tre Dumnezeu ca Adam: „Doamne, Fă că torul ş i Ziditorul meu, Tu vezi că sufletul meu e chinuit de gâ nduri rele… Miluieş te-mă! ” Ş i câ nd stai î naintea feţ ei Stă pâ nului, adu-ţ i aminte cu tă rie că El ascultă toate cererile tale ş i, dacă î ţ i sunt de folos, le î mplineş te.

A venit un nor, a ascuns soarele ş i s-a fă cut î ntuneric. Tot aş a, pentru un singur gâ nd de mâ ndrie, sufletul pierde harul ş i î l nă pă deş te î ntunericul. Dar, tot aş a, ş i numai pentru un singur gâ nd de smerenie harul vine din nou. Am fă cut această experienţ ă pe mine î nsumi.

Să ş tii că dacă mintea ta î nclină spre a-i urmă ri pe oameni pentru a vedea cum tră iesc, acesta e un semn de mâ ndrie.

Ia seama la tine î nsuţ i. Cercetează -te pe tine î nsuţ i ş i vezi: cum se î nalţ ă sufletul deasupra fratelui tă u, cum pentru aceasta ş i vine un gâ nd ră u care nu place lui Dumnezeu ş i prin aceasta sufletul se smereş te. Dacă nu se smereş te, atunci vine o ispită mică. Dacă iară ş i nu se smereş te, î ncepe lupta curviei. Ş i dacă tot nu se smereş te, cade î ntr-un pă cat mic. Ş i dacă nici atunci nu se smereş te, va veni un pă cat mare. Ş i aş a va pă că tui pâ nă ce se va smeri. Dar de cum sufletul se va pocă i, Domnul Cel Milostiv va da sufletului pace ş i stră pungere [a inimii], ş i atunci tot ră ul va trece ş i toate gâ ndurile se vor depă rta. Ţ ine î nsă ş i pe mai departe smerenia din toate puterile, ca să nu cazi din nou î n pă cat.

Câ nd vede că sufletul nu s-a î ntă rit î ncă î n smerenie, Domnul î i retrage harul. Dar tu nu-ţ i pierde curajul pentru aceasta: harul este î n tine, dar ascuns. Obiş nuieş te-te să tai gâ ndurile de î ndată ce se ivesc. Dacă î nsă uiţ i ş i nu le depă rtezi de î ndată, atunci adu pocă inţ ă. Sileş te-te ca aceasta să ajungă o obiş nuinţ ă. Sufletul are obiş nuinţ e: cum s-a obiş nuit, aş a va lucra apoi toată viaţ a.

Omul bun are gâ nduri bune, omul ră u are gâ nduri rele; dar fiecare trebuie să î nveţ e să lupte cu gâ ndurile ş i din rele să le facă bune. Acesta e semnul unui suflet experimentat.

Vei î ntreba, poate: Cum se face aceasta?

In chipul urmă tor: Aş a cum omul viu simte câ nd î i este frig sau cald, aş a ş i cel ce a cunoscut din experienţ ă pe Duhul Sfâ nt simte câ nd î n sufletul lui este harul ş i câ nd se apropie duhurile rele.

Domnul dă sufletului î nţ elegere să cunoască venirea Lui, să -L iubească ş i să facă voia Lui. Tot aş a, sufletul cunoaş te ş i gâ ndurile care vin de la vră jmaş ul nu după î nfă ţ iş area lor din afară, ci după lucrarea lor asupra sufletului.

Aceasta se cunoaş te prin experienţ ă; dar pe cel ce n-are experienţ ă vră jmaş ii î l amă gesc uş or.

Vră jmaş ii au că zut din mâ ndrie ş i, ca să ne atragă ş i pe noi, ne aduc gâ nduri de laudă. Ş i dacă sufletul primeş te laudele, harul î l pă ră seş te pâ nă câ nd sufletul se va smeri. Ş i aş a, toată viaţ a sa î nvaţ ă omul smerenia lui Hristos ş i, pâ nă câ nd nu o va fi î nvă ţ at, sufletul nu cunoaş te odihna de la gâ nduri ş i nu se poate ruga cu mintea curată.

Cine vrea rugă ciunea curată nu trebuie nicicum să cunoască ş tirile din gazete, nu trebuie să citească că rţ i rele nici, î mpins de curiozitate, să caute să ş tie ceva despre viaţ a altora. Toate acestea aduc î n minte gâ nduri necurate, ş i atunci câ nd omul vrea să le descurce ş i lă murească, ele se î ncurcă din ce î n ce mai mult ş i chinuie sufletul.

Câ nd sufletul î nvaţ ă iubirea de la Domnul, atunci î i este milă de î ntreaga lume, de fiecare fă ptură a lui Dumnezeu ş i se roagă ca toţ i oamenii să se pocă iască ş i să primească harul Duhului Sfâ nt. Dar dacă sufletul pierde harul, atunci iubirea î l pă ră seş te, fiindcă fă ră har e cu neputinţ ă a iubi pe vră jmaş i ş i atunci se ivesc gâ ndurile rele din inimă, după cum zice Domnul [Mt 15, 19; Mc 7, 21-22].

E bine să ş tii că dacă te chinuie gâ ndurile rele, aceasta î nseamnă că nu eş ti smerit. Domnul a zis: „î nvă ţ aţ i de la Mine, că sunt blâ nd ş i smerit cu inima, ş i veţ i afla odihnă sufletelor voastre” [Mt 11, 29].

Fă ră smerenia lui Hristos sufletul nu va afla niciodată odihna î n Dumnezeu, ci va fi totdeauna ră zboit de felurite gâ nduri care nu-1 lasă să vadă pe Dumnezeu.

Fericit cel care s-a smerit pe sine î nsuş i, pentru că a aflat odihnă desă vâ rş ită î n Dumnezeu. î n fiecare zi cer de la Domnul smerenia, pentru că sufletul meu a î nvă ţ at prin Duhul Sfâ nt ce este smerenia lui Hristos ş i de ce î nsetez să o am.

O, smerenia lui Hristos! Cine te-a gustat, acela se avâ ntă spre Dumnezeu nesă turat ziua ş i noaptea.

Câ t sunt de neputincios! Scriu puţ in ş i sunt deja istovit ş i trupul meu caută odihna. Ş i Domnul a cunoscut pe pă mâ nt î n trup neputinţ a omenească ş i, istovit de drum, s-a urcat î ntr-o corabie la vreme de furtună ş i dormea; dar câ nd ucenicii L-au trezit, a poruncit mă rii ş i vâ ntului să se potolească ş i s-a fă cut liniş te mare.

Tot aş a ş i î n sufletul nostru, câ nd chemă m sfâ ntul Nume al Domnului, se face mare pace.

O, Doamne, dă -ne să Te lă udă m pâ nă la suflarea cea mai de pe urmă.

Omul cade î n î nş elare fie din lipsă de experienţ ă, fie din mâ ndrie. Dacă e din lipsă de experienţ ă, Domnul ne va tă mă dui degrabă; dar dacă e din mâ ndrie, atunci sufletul va suferi multă vreme pâ nă câ nd se va fi î nvă ţ at smerenia, ş i abia atunci î l va tă mă dui Domnul.

Că dem î n amă gire câ nd credem că suntem mai deş tepţ i ş i mai experimentaţ i decâ t alţ ii ş i chiar decâ t duhovnicul nostru. Ş i eu am gâ ndit aş a din lipsă de experienţ ă ş i am suferit pentru aceasta ş i sunt foarte mulţ umitor lui Dumnezeu că prin aceasta m-a smerit ş i m-a povă ţ uit ş i nu m-a lipsit de mila Sa. Ş i acum gâ ndesc că, dacă nu te mă rturiseş ti duhovnicului, e cu neputinţ ă să scapi de î nş elare, ş i pentru aceasta s-a dat de la Domnul duhovnicilor puterea de a lega ş i dezlega.

Dacă vezi o lumină î nă untrul sau î n afara ta, nu te î n-crede î n ea, dacă î mpreună cu lumina nu simţ i î n tine zdrobire [de inimă ] pentru Dumnezeu, nici iubire pentru aproa-pele; dar nici nu te teme, ci smereş te-te ş i lumina va pieri. Dacă vezi vreo vedenie sau un chip sau ai un vis nu te î ncrede î n aceasta, pentru că dacă este de la Dumnezeu, Domnul te va face să î nţ elegi aceasta. Dacă n-a cunoscut după gust pe Duhul Sfâ nt, sufletul nu poate î nţ elege de unde anume vine vedenia. Vră jmaş ul dă sufletului o anumită dulceaţ ă amestecată cu slavă deş artă ş i după aceasta se recunoaş te î nş elarea.

Pă rinţ ii zic că dacă o vedenie e pricinuită de vră jmaş ul, sufletul simte tulburare. Dar numai sufletul smerit ş i care nu se socoteş te pe sine vrednic de vedenii simte tulburare sau frică la lucrarea vră jmaş ilor; iar omul mâ ndru ş i că zut î n slava deş artă nu poate î ncerca nici frică, nici tulburare, fiindcă el vrea să aibă vedenii ş i se socoteş te pe sine vrednic de aceasta ş i de aceea vră jmaş ul î l î nş eală uş or.

Lucrurile cereş ti se cunosc prin Duhul Sfâ nt, iar cele pă mâ nteş ti prin minte: dar cine vrea să cunoască pe Dumnezeu cu mintea lui din ş tiinţ ă, acela e î n î nş elare, pentru că Dumnezeu este cunoscut numai prin Duhul Sfâ nt.

Dacă vezi cu mintea demoni, smereş te-te ş i sileş te-te să nu-i vezi ş i mergi degrabă la duhovnicul sau „bă trâ nul” [„stareţ ul”] că ruia ai fost î ncredinţ at. Spune totul duhovnicului ş i atunci Domnul te va milui ş i vei scă pa de î nş elare. Dar dacă crezi că ş tii mai multe î n privinţ a vieţ ii duhovniceş ti decâ t duhovnicul tă u ş i dacă la mă rturisire [spovedanie] nu-i spui ce ţ i s-a î ntâ mplat, atunci pentru mâ ndria aceasta va fi î ngă duit unei î nş elă ri să pună stă pâ nire pe tine spre povă ţ uire.

Cu vră jmaş ii trebuie să luptă m prin smerenie.

Câ nd vezi că se luptă altă minte cu mintea ta, smereş te-te ş i lupta va î nceta.

Dacă ţ i se î ntâ mplă să vezi demoni, nu te î nspă imâ nta, ci smereş te-te, ş i demonii vor pieri; dar dacă te stă pâ neş te frica, nu scapi de o nenorocire. Fii curajos. Adu-ţ i aminte că Domnul te priveş te să vadă dacă -ţ i pui nă dejdea î n El.

Dacă ţ i se î ntâ mplă să cazi î n î nş elare ş i vrei să te izbă veş ti de ea, nu deznă dă jdui, pentru că Domnul iubeş te pe oameni ş i-ţ i va da î ndreptare ş i vei avea odihnă de la gâ ndurile pe care le aduc vră jmaş ii. Dar pentru ca sufletul să afle odihna de la demoni, trebuie să se smerească ş i să zică: „Sunt mai ră u decâ t toţ i oamenii, mai ră u decâ t orice dobitoc sau fiară să lbatică ” ş i î ndată să se mă rturisească [spovedească ] cinstit preotului ş i atunci demonii vor fi izgoniţ i.

Aş a cum oamenii intră ş i ies dintr-o casă, aş a ş i gâ ndurile iscate de demoni vin ş i iară ş i pleacă dacă nu le primeş ti.

Dacă gâ ndul î ţ i spune: „Fură! ” ş i tu-1 asculţ i, ai dat prin aceasta demonului o putere asupra ta. Dacă gâ ndul î ţ i spune: „Mă nâ ncă mult! ” pâ nă la ghiftuială ş i tu vei mâ nca mult, demonul a luat din nou putere asupra ta. Ş i aş a, dacă gâ ndul fiecă rei patimi te va stă pâ ni, vei ajunge un bâ rlog de demoni. Dar dacă î nţ elegi să te pocă ieş ti cum se cuvine, vor tremura ş i vor fi siliţ i să plece.

Câ nd plâ ngem pentru pă cate ş i smerim sufletul nostru, atunci n-avem vedenii ş i sufletul nostru nu le doreş te, dar câ nd pă ră sim plâ nsul ş i smerenia, atunci putem fi atraş i de ele.

Multă vreme n-am ş tiut de ce trebuie să mă î ntristez, de vreme ce Domnul mi-a iertat pă catele. Ş i am cunoscut că cine nu are î ntristare nu poate sta î n smerenie, pentru că duhurile rele ne insuflă mâ ndrie, iar Domnul î nvaţ ă blâ ndeţ ea, smerenia ş i iubirea, prin care sufletul află odihna.

In lupta noastră trebuie să fim curajoş i. Domnul a zis Prorocului Ieremia: „Du-te, vesteş te ş i fii curajos, iar Eu î ţ i voi porunci” [cf. Ir 1, 17].

Domnul iubeş te sufletul curajos ş i î nţ elept, iar dacă î n noi nu este nici una, nici alta, trebuie să le cerem de la Domnul ş i să ascultă m de duhovnici: î n ei viază harul Duhului Sfâ nt. î ndeosebi omul a că rui minte e stricată de lucrarea demonilor nu trebuie să se î ncreadă î n sine î nsuş i ş i î n ei, ci să asculte de duhovnic.

Nenorocirea sufletească ne vine de la mâ ndrie, iar cea trupească este adeseori î ngă duită de Dumnezeu după iubirea Lui pentru noi, cum a fost cu mult-î ncercatul Iov.

A recunoaş te î n tine î nsuţ i mâ ndria e lucru foarte chinuitor. Dar iată semnele ei: dacă te nă pă desc vră jmaş ii [demonii] sau te chinuie gâ ndurile rele, aceasta î nseamnă că î n tine nu e smerenie, ş i de aceea, chiar dacă n-ai î nţ eles mâ ndria ta, smereş te-te.

⇐ Предыдущая 20 21 22 23 242526 27 28 29 Следующая ⇒