Marea ştiinţă

Câ t tră im pe pă mâ nt trebuie să ne î nvă ţ ă m să ducem ră zboi cu vră jmaş ii. Lucrul cel mai greu dintre toate e a omorî trupul pentru Dumnezeu ş i a birui iubirea de sine.

Pentru a birui iubirea de sine e nevoie să ne smerim î ntotdeauna. Aceasta este o mare ş tiinţ ă, pe care nu ne-o î nsuş im degrabă.

Trebuie să ne socotim mai ră i decâ t toţ i ş i să ne osâ ndim la iad. Prin aceasta sufletul se smereş te ş i câ ş tigă plâ nsul pocă inţ ei din care se naş te bucuria. E bine să ne obiş nuim sufletul să gâ ndească: „î n focul iadului voi arde”. Dar, vai, puţ ini î nţ eleg aceasta. Mulţ i cad î n deznă dejde ş i merg spre pierzanie. Sufletele lor se să lbă ticesc ş i nu mai vor nici să se roage, nici să citească, nici chiar să se mai gâ ndească la Dumnezeu.

Trebuie să ne osâ ndim pe noi î nş ine î n sufletul nostru, dar să nu deznă dă jduim de mila ş i iubirea lui Dumnezeu. Trebuie să dobâ ndim duh smerit ş i î nfrâ nt, ş i atunci vor
pieri toate gâ ndurile ş i mintea se va curaţ i. Dar î nainte deaceasta trebuie să ne cunoaş tem mă sura, ca să nu ne chinuim fă ră folos sufletul. î nvaţ ă să te cunoş ti pe tine î nsuţ i ş i să dai sufletului nevoinţ a [asceza] după puterile lui.

Nu toate sufletele sunt la fel de puternice: unele sunt tari ca piatra, altele slabe ca fumul. Asemenea fumului sunt sufletele celor mâ ndri; aş a cum vâ ntul poartă fumul î ncotro bate el, tot aş a ş i pe ele vră jmaş ul le trage unde vrea el, pentru că sau n-au î n ele ră bdare, sau vră jmaş ul le amă geş te uş or. Dar sufletele smerite pă zesc poruncile Domnului ş i stau î n ele neclintite ca î n mare o stâ ncă de care se sparg valurile. Ele s-au predat voii lui Dumnezeu ş i cu mintea lor î l vă d pe Dumnezeu ş i Domnul le dă harul Duhului Sfâ nt.

Cine tră ieş te după porunci, acela simte î n fiecare ceas ş i minut harul î n sufletul să u. Dar sunt oameni care nu î nţ eleg venirea lui.

Cine cunoaş te iubirea lui Dumnezeu, acela va spune: „N-am pă zit poruncile. Deş i mă rog ziua ş i noaptea ş i mă silesc să să vâ rş esc toată virtutea, n-am î mplinit porunca iubirii de Dumnezeu. Doar î n rare minute mă ridic la această poruncă a lui Dumnezeu, deş i sufletul meu vrea să ră mâ nă tot timpul î ntru ea”. Câ nd î n minte pă trund gâ nduri stră ine, atunci mintea se gâ ndeş te ş i la Dumnezeu ş i la lucruri, iar aceasta î nseamnă că nu este î mplinită porunca de-a iubi pe Dumnezeu din tot cugetul ş i din toată inima [Mt 22, 37]. Dar câ nd mintea e toată î n Dumnezeu ş i nu î n alte gâ nduri, atunci e î mplinită această cea dintâ i poruncă, deş i nici atunci î ntru totul.

Iubirea de Dumnezeu e felurită. Cine se luptă cu gâ ndurile ră ută ţ ii, acela iubeş te pe Dumnezeu î n mă sura lui. Cine se luptă cu pă catul ş i-L roagă pe Dumnezeu să -i dea puterea de a nu pă că tui, dar totuş i cade î n pă cat din pricina slă biciunii lui ş i se î ntristează de aceasta ş i se că ieş te, acela are harul î n adâ ncul sufletului ş i minţ ii lui, dar n-a biruit î ncă patimile. Iar cine a biruit patimile, acela nu mai are luptă, ci numai o atenţ ie trează asupra lui î nsuş i î ntru toate, ca să nu cadă î n pă cat; al lui este harul cel mare ş i simţ it. Dar cine simte harul ş i î n suflet ş i î n trup, acela e bă rbat desă vâ rş it, ş i dacă pă strează acest har, trupul să u se va sfinţ i ş i se va preface î n moaş te.

⇐ Предыдущая 19 20 21 22 232425 26 27 28 Следующая ⇒