SECUNDĂ 21 страница

— De ce nu?

— Nu ştim asta. Poate nu a mai avut curaj. Poate că el şi tatăl tău aveau o înţelegere să o facă împreună şi apoi el nu a mai făcut-o, lăsându-l pe tatăl tău cu toată responsabilitatea. Michelle făcu o pauză, apoi adăugă încet: Şi poate acea persoană l-a convins pe tatăl tău să facă tot ce a făcut. Şi dacă a fost aşa, atunci poate că tu ai auzit ceva care ne-ar putea ajuta.

Kate privi în jos la mâinile sale.

— Tatăl meu nu a avut mulţi vizitatori şi niciun prieten adevărat.

— Prin urmare, dacă ar fi venit cineva să-l vadă, probabil că tu ai fi observat, sugeră Michelle.

Kate rămase tăcută atât de mult, încât Michelle aproape se pregătea să plece.

— A fost cam cu o lună înainte ca Ritter să fie ucis.

Michelle îngheţă.

— Ce a fost?

— Trebuie să fi fost ora două dimineaţa, adică o oră ciudată. Dormeam, dar un zgomot m-a trezit. Eu dormeam la etaj când eram la tata. El putea sta toată noaptea treaz, şi la început am crezut că este tatăl meu care vorbeşte, dar vocea era diferită. M-am dus în capul scărilor. Puteam vedea lumina din biroul tatei. L-am auzit vorbind cu cineva sau mai bine spus această persoană vorbea, şi tata asculta.

— Ce spunea? Cealaltă persoană, adică. Stai, era bărbat?

— Da.

— Ce spunea?

— Nu prea se înţelegea. Am auzit numele mamei mele folosit. „Ce ar spune Regina despre treaba asta?” Ceva de genul ăsta. Şi apoi tatăl meu a răspuns că timpurile sunt diferite. Că oamenii se schimbă. Şi apoi cealaltă persoană a spus ceva ce nu am putut auzi.

— Ai reuşit să-l vezi?

— Nu. Biroul tatălui meu avea o uşă care dădea afară. Probabil că a ieşit pe acolo.

— Ce altceva ai mai auzit?

— Nimic. Au început să discute cu voci scăzute. Probabil că şi-au dat seama că mă pot trezi. M-am gândit să cobor să mă uit cine era, dar eram prea speriată.

— Tatăl tău a menţionat vreodată cine era acel vizitator sau ceva care să ne ajute?

— Nu. Eu eram prea speriată ca să îi mai spun că i-am auzit în acea noapte, deci nu i-am spus niciodată.

— Putea fi cineva de la colegiu, vreun coleg?

— Nu. Cred că aş fi recunoscut vocea.

Era ceva în modul ei de a vorbi, o ezitare ascunsă, care nu-i plăcu lui Michelle, dar nu spuse nimic pentru a nu forţa nota.

— Ai auzit numele lui Ritter menţionat de acel om? Sau orice altceva de genul asta?

— Nu! Ăsta e şi motivul pentru care nu am menţionat nici poliţiei despre acest lucru. Eu… eram speriată. Tatăl meu era mort şi nu ştiam dacă altcineva mai era implicat şi nu voiam să creez şi mai multe probleme.

— Şi persoana aceea a menţionat numele mamei tale şi te-ai gândit că ar fi putut să se reflecte negativ asupra ei.

Kate o privi cu ochii roşii şi umflaţi de plâns.

— Oamenii pot spune şi pot scrie ce vor. Şi pot distruge alţi oameni.

Michelle îi luă mâna într-a ei.

— Voi face tot posibilul să rezolv acest caz fără să mai fac pe cineva să sufere. Ai cuvântul meu.

Kate îi strânse mâna.

— Nu ştiu de ce, dar am încredere în tine. Crezi că poţi afla adevărul după atâţia ani?

— Voi face tot posibilul.

În timp ce Michelle se ridica să plece, Kate spuse:

— Mi-am iubit tatăl. Încă îl mai iubesc. A fost un om bun. Viaţa lui nu trebuia să se sfârşească aşa. Asta ne face pe noi, restul, să simţim că nu mai este nicio speranţă.

Pentru Michelle, cuvintele lui Kate îi părură ale unui om în prag de sinucidere. Se aşeză din nou şi îşi puse braţele în jurul ei.

— Ascultă-mă! Tatăl tău şi-a trăit viaţa cum a vrut. Şi tu ai făcut la fel. Ai îndurat prea multe, ai realizat prea multe, ar trebui să ai mai multă încredere decât oricine. Nu doar spun asta, Kate, chiar vorbesc serios.

În final, smulse de la ea un zâmbet slab.

— Mulţumesc.

Michelle alergă înapoi la maşină şi urcă. În timp ce King conducea, ea îl informă despre discuţia cu Kate. King lovi volanul cu palma.

— La naiba, deci a fost cineva. Tipul care a vorbit cu tatăl ei poate fi omul care a ascuns arma în debara.

— Bine, hai să analizăm asta. Sunt doi asasini, dar numai unul a acţionat. Intenţionat sau nu? Frică sau înscenare pentru Ramsey?

King dădu din cap.

— Dacă este intenţionat şi nu ai de gând să foloseşti o armă, atunci de ce să o mai iei cu tine?

— Poate că el şi Ramsey s-au întâlnit înainte, şi tipul celălalt trebuie măcar să se fi prefăcut că va merge până la capăt. Altfel, poate că Ramsey ar fi devenit suspicios.

— Exact, asta se poate. Bine, acum trebuie să cercetăm foarte bine trecutul lui Ramsey, probabil de pe vremea liceului. Dacă omul o cunoştea pe Regina Ramsey şi Arnold Ramsey a vorbit despre vremurile care se schimbă, răspunsul poate fi undeva în trecut.

— Şi, de asemenea, ar putea explica de ce un superstar de la Berkeley predă într-un colegiu mic situat la mama naibii.

Michelle trecu încă o dată pe bancheta din spate.

— Tu condu până mă schimb eu la loc.

King se concentră asupra drumului, ciulind însă urechile la fâşâitul care se auzea din spate.

— Apropo, ţi se întâmplă des să rămâi în costumul Evei în prezenţa bărbaţilor străini?

— Tu nu eşti chiar aşa de străin. Şi, Sean, sunt flatată.

— Flatată? De ce?

— Ai tras cu ochiul.

Cei patru se întâlniră acasă la King mai târziu în acea după-amiază. Parks puse un dosar mare pe masa din bucătărie.

— Acesta este rezultatul căutărilor noastre legate de Bob Scott, îi spuse el lui Joan.

— Câtă rapiditate! îi dădu ea replica.

— Hei, cu cine crezi că ai de-a face, vezi pe undeva vreun costum de Mickey Mouse?

King se uită la ea.

— Îl verificaţi pe Scott? V-am spus că nu are cum să fie implicat.

Joan îl privi intens.

— Îmi place să verific lucrurile pe cont propriu. Doar niciunul dintre noi nu este infailibil.

— Din păcate, motivul pentru care răspunsul a venit atât de repede, spuse Parks, este asta din cauză că idioţii ăia au inclus toate persoanele cu numele de Bob Scott. Deci multe dintre hârtiile astea sunt total nefolositoare. Dar iată-le aici! Îşi puse pălăria. Eu am plecat înapoi. Vă voi suna dacă apare ceva şi aştept să faceţi şi voi la fel.

După ce plecă, cei trei luară o cină scurtă afară pe terasă. Joan le povesti ce aflase despre Doug Denby.

— Prin urmare, iese din ecuaţie, spuse Michelle.

— Aşa se pare.

King era confuz.

— Aşadar, conform spuselor femeii cu care ai vorbit tu la firma din Philadelphia, Bruno nu a trişat cât a fost procuror în D.C.?

— Dacă e să ne luăm după spusele ei. Eu tind să cred că a spus adevărul.

— Prin urmare, poate că Mildred era aceea care ne-a minţit în legătură cu Bruno.

— Nu mi-e deloc greu să cred asta, comentă Joan. Se uită în cutia adusă de Parks. Trebuie să cercetăm dosarele astea.

— Pot începe eu, spuse Michelle. Din moment ce eu nu-l cunosc, nu voi rata anumite amănunte care vouă ar putea să vă scape.

Se ridică şi se duse înăuntru. Joan privi spre apă.

— Este foarte frumos aici, Sean. Ai ales un loc frumos pentru un nou început.

King termina berea şi se lăsă pe spătar.

— Ei bine, s-ar putea să fiu nevoit să aleg alt loc.

Joan îl privi.

— Să speram că nu va mai fi cazul. Omul ar trebui să-şi refacă viaţa doar o singură dată.

— Dar tu? Spuneai că vrei să te laşi.

— Să mă duc pe o insulă cu milioanele mele? Ea zâmbi resemnată. De cele mai multe ori, visele nu devin realitate. Mai ales în această etapă a vieţii mele.

— Dar dacă îl găseşti pe Bruno, iei bani frumoşi.

— Banii erau numai o parte din vis.

Când King îi aruncă o privire, imediat ea se uită în altă parte.

— Navighezi mult? îl întrebă ea.

— Toamna, când nu mai sunt bărci cu motor şi vântul se mai înteţeşte.

— Ei bine, este toamnă. Aşa că poate acum este un moment potrivit.

King se uită la cerul senin şi simţi briza plăcută pe obraz. Le mai rămăseseră câteva ore de lumină. O privi pe Joan câteva secunde.

— Da, acum ar fi momentul potrivit.

King îi arătă lui Joan cum să manevreze cârma bărcii. Ataşase la pupa un motor de cinci cai putere, în caz că vântul se oprea. Stabiliră un curs spre canalul principal şi lăsară ambarcaţiunea să plutească.

Joan admiră lanţul muntos ce încercuia lacul, verdele lor încă viu, cu toate că aroma toamnei plutea în aer.

— Te-ai gândit vreodată că vei ajunge într-un loc ca acesta, după toţi acei ani de hoteluri, avioane şi muncă până noaptea? îl întrebă ea.

King ridică din umeri.

— Ca să-ţi spun adevărul, nu. Nu m-am gândit niciodată atât de departe. Întotdeauna am fost mai mult genul de om care trăieşte clipa. Adăugă meditativ: Acum gândesc pe termen lung.

— Şi unde te duc gândurile tale pe termen lung?

— Nicăieri, până nu descifram misterul acesta. Problema este că, şi dacă rezolvăm cazul, răul a fost deja făcut. Este posibil să fiu nevoit să mă mut de aici.

— Să fugi? Nu pare stilul tău, Sean.

— Uneori este mai bine să-ţi strângi cortul şi să pleci mai departe. Atunci când te saturi să mai lupţi, Joan.

El se aşeză lângă ea şi preluă cârma.

— Se schimba vântul. Voi încerca să prind iar curentul de aer. Verfaforul se va răsuci – îţi voi spune eu când să te apleci.

După ce efectuă manevra, îi dădu din nou cârma, dar rămase aproape de ea. Joan purta pantaloni, dar îşi scosese pantofii şi rulase pantalonii până peste genunchi. Avea tălpi mici şi unghiile vopsite în roşu.

— În urmă cu opt ani preferai oja mov, nu-i aşa?

Ea râse.

— Roşul este tot timpul la modă, dar este posibil ca movul să revină. Sunt flatată că ai ţinut minte.

— Ojă purpurie şi pistol 357.

— Haide, recunoaşte, era o combinaţie irezistibilă.

El se lăsă pe spate şi o privi în depărtare.

Rămaseră tăcuţi câteva minute, Joan privindu-l neliniştită şi King făcând tot posibilul să evite contactul vizual.

— Te-ai gândit vreodată să mă ceri de nevastă? îl întrebă ea.

El o privi contrariat.

— Dar eram căsătorit atunci, îţi mai aminteşti, Joan?

— Ştiu asta. Dar eraţi separaţi şi căsnicia ta era terminată.

King lăsă privirea în jos.

— Bine, poate ştiam că mariajul meu era terminat, dar nu eram sigur că vreau să încep imediat altul. Şi probabil nu am crezut niciodată că doi agenţi ai Serviciului Secret vor putea avea o căsnicie care să funcţioneze. Viaţa de agent este mult prea agitată.

— M-am gândit să-ţi propun eu.

— Ce să-mi propui?

— Să te căsătoreşti cu mine.

— Chiar eşti uimitoare. Aveai de gând să-mi ceri să ne căsătorim?

— Este cumva o regulă scrisă undeva că numai bărbatul are dreptul să ceară în căsătorie?

— Ei bine, chiar dacă ar fi, nu cred că asta ar reprezenta un impediment pentru tine.

— Vorbesc serios, Sean. Te iubeam. Atât de mult încât mă trezeam noaptea tremurând de frică, îngrozită la gândul că tu şi nevasta ta vă veţi împăca.

— Nu ştiam asta, spuse el încet.

— Ce simţeai pentru mine? Vreau să ştiu ce simţeai cu adevărat pentru mine.

El păru stânjenit.

— Sincer? Am fost uimit că m-ai acceptat. Tu erai pe un piedestal, atât profesional, cât şi personal.

— Aşadar, asta am fost, un trofeu pus pe un perete?

— Nu, de fapt am crezut că eu am fost aşa ceva.

— Nu mă culcam cu cine apucam, Sean. Nu aveam reputaţia asta.

— Nu, nu o aveai. Reputaţia ta era de doamna de fier. Nu era niciun agent care să nu fie intimidat de tine. Tu îi băgai în sperieţi chiar şi pe cei mai duri bărbaţi.

Joan privi în jos.

— Nu ştiai că regina balului rămâne întotdeauna singură? Când am intrat în Serviciul Secret, femeile erau încă o anomalie. Pentru a avea succes a trebuit să fiu mai „bărbat” decât toţi bărbaţii de acolo. Am fost nevoită să stabilesc reguli pe parcurs. Acum este diferit, dar atunci nu am avut de ales.

El îi atinse obrazul şi îi întoarse faţa spre el.

— Şi de ce nu ai făcut-o?

— Ce să fac?

— Să îmi ceri să ne căsătorim.

— Aveam de gând, dar s-a întâmplat ceva.

— Ce s-a întâmplat?

— Clyde Ritter a fost ucis.

Acum King fu acela care îşi feri privirea.

— Prin urmare, nu mai eram bun?

Ea îi atinse mâna.

— Cred că nu mă cunoşti suficient de bine. A fost mai mult de atât.

El se uită din nou la ea.

— Ce vrei să spui?

Joan părea mult mai neliniştită decât o văzuse King vreodată. Poate doar cu excepţia acelei dimineţi la ora 10.32, când murise Ritter. Ea duse mâna încet spre buzunar şi scoase o bucată de hârtie.

King o despături şi citi cuvintele scrise acolo.

Noaptea trecută a fost minunată. Acum surprinde-mă, doamnă diabolică. În lift. În jur de 10.30.

Cu dragoste, Sean

Era scris pe o hârtie cu antetul hotelului Fairmount. El îşi ridică privirea şi o văzu privindu-l fix.

— De unde a apărut asta?

— A fost strecurată pe sub uşa camerei mele din hotelul Fairmount în acea dimineaţă, în jurul orei nouă.

El îi aruncă o privire lipsită de orice expresie.

— În dimineaţa când Ritter a fost ucis? Ea dădu din cap. Ai crezut că eu am scris asta? Ea dădu din nou din cap. În toţi aceşti ani ai crezut că s-ar putea să fi fost implicat în moartea lui Ritter?

— Sean, trebuie să înţelegi că nu ştiam ce să cred.

— Şi nu ai spus nimănui?

Ea scutură din cap.

— Exact cum tu nu ai spus niciodată ceva despre lift. Adăugă încet: Şi tu ai crezut despre mine că sunt implicată în asasinarea lui Ritter, nu?

El îşi umezi buzele şi privi în depărtare, chipul lui exprimând furie.

— Ne-au păcălit pe amândoi, nu-i aşa?

— Am văzut biletul găsit asupra cadavrului descoperit la tine acasă. Dădea clar de înţeles că respectivul se afla în spatele asasinării lui Ritter. Imediat ce am citit mesajul am realizat că amândoi am fost folosiţi. Cine a scris mesajul care a fost strecurat pe sub uşa camerei de la hotel ne-a asmuţit pe unul împotriva celuilalt, în aşa fel încât să păstrăm tăcerea. Sau cel puţin ar fi aruncat unele suspiciuni asupra noastră. Dar a fost o diferenţă. Eu nu am putut spune adevărul pentru că astfel ar fi trebuit să explic ce căutam în lift. Şi, odată ce o făceam, cariera mea era terminată. Motivele mele au fost egoiste. Tu însă ai tăcut pentru alt motiv. Ea îi puse mâna pe mânecă. Spune-mi, Sean, de ce ai făcut-o? Trebuie să fi avut impresia că am fost plătită să-ţi distrag atenţia. Şi totuşi, ai luat asupra ta toată vina. Puteai să le spui că eu am fost în lift. De ce nu ai făcut-o? Inspiră adânc. Trebuie să ştiu.

Sunetul strident al telefonului mobil îi făcu pe amândoi să tresară.

King răspunse. Era Michelle, care suna din casă.

— A telefonat Kate Ramsey. Are ceva important să ne spună. Dar vrea să o facă personal. Ne întâlnim cu ea la jumătatea drumului, la Charlottesville.

— Bine, venim imediat.

King închise, luă cârma şi întoarse tăcut barca. Nu o privi pe Joan, care, pentru prima dată în viaţa, nu mai avea nimic de spus.

Se întâlniră cu Kate Ramsey la cafeneaua Greenberry din centrul comercial Baracks Road din Charlottesville. Toţi trei îşi comandară căni mari de cafea şi se aşezară la o masă din fundul camerei, care avea numai câţiva clienţi la acea oră din noapte.

Kate avea ochii umflaţi, era tristă şi ciudat de timidă. Apucă nervoasă cana de cafea cu privirea aţintită în jos. Se uită totuşi în sus cu surprindere când King împinse câteva paie spre ea.

— Hai, aşază-le. Asta te va calma, spuse el cu un zâmbet cald.

Expresia feţei lui Kate se mai înmuie şi luă paiele.

— Fac asta de când eram mică. Cred că este mai bine decât să aprind o ţigară.

— Aveai ceva important să ne spui? întrebă Michelle.

Kate privi în jur. Persoana cea mai apropiată citea o carte şi îşi lua nişte notiţe – evident un student aflat în prag de examen. Apoi începu cu vocea scăzută:

— Este legat de întâlnirea pe care a avut-o tatăl meu în acea noapte, despre care i-am povestit lui Michelle, explică ea privindu-l pe King.

— Este în regulă, mi-a povestit, spuse el. Dă-i drumul.

— Ei bine, a mai fost ceva ce am auzit atunci. Adică, cred că ar fi trebuit să vă spun mai devreme, dar am crezut că am auzit greşit. Dar poate că nu.

— Ce a fost? întrebă King nerăbdător.

— A fost un nume. Un nume pe care l-am recunoscut.

King şi Michelle schimbară priviri.

— De ce nu ne-ai spus mai devreme? întrebă Michelle.

— După cum v-am mai spus, am crezut că nu am auzit bine. Nu am vrut să-i creez vreo problemă. Şi întâlnirile tatălui meu cu un străin la miezul nopţii şi numele spus atunci – ei bine, pentru un copil de paisprezece ani nu a sunat bine. Dar am ştiut că niciodată nu ar fi făcut ceva ilegal.

— Numele cui a fost menţionat? întrebă King.

Kate trase puternic aer în piept. King observă acum că ea făcea noduri la paie.

— Numele pe care l-am auzit a fost cel al lui Thornton Jorst.

Michelle şi King se priviră cu subînţeles.

— Eşti sigură? întrebă Michelle. L-ai auzit pronunţând Thornton Jorst?

— Nu sunt sută la sută sigură, dar ce altceva putea fi? Doar nu este ceva de genul John Smith. Sunt sigură că a sunat ca Thornton Jorst.

— Care a fost reacţia tatălui tău la acest nume?

— Nu l-am auzit clar. Dar el a spus că este riscant, foarte riscant pentru amândoi.

King se gândi o clipă.

— Prin urmare, celălalt om nu era Thornton Jorst – asta este clar –, dar vorbeau despre el. Apoi o atinse pe Kate pe umăr. Spune-ne despre relaţia lui Jorst cu tatăl tău.

— Erau prieteni şi colegi.

— Se cunoşteau dinainte de a fi colegi la Atticus? întrebă Michelle.

Kate scutură din cap.

— Nu cred, nu. Dacă s-au cunoscut dinainte, nu au spus niciodată nimic despre asta. Dar amândoi erau la colegiu în anii 1960. Oamenii se duceau peste tot prin ţară şi făceau tot felul de lucruri nebuneşti. Este ciudat, totuşi.

— Ce este? întrebă King.

— Uneori, mi se părea că Thornton o cunoştea pe mama mai bine decât îl ştia pe tata. De parcă se întâlniseră înainte.

— Mama ta a spus vreodată că era aşa?

— Nu. Thornton a sosit la Atticus după venirea părinţilor mei. Era celibatar, niciodată nu a ieşit cu femei, din câte îmi amintesc eu. Părinţii mei erau foarte prietenoşi cu el. Cred că mamei îi era milă de el. Îi gătea diverse lucruri şi i le ducea acasă. Erau buni prieteni. Mie îmi plăcea de el. El era ca un unchi pentru mine.

Michelle rosti încet:

— Kate, crezi că mama ta…

Kate o întrerupse:

— Nu, nu aveau o aventură. Ştiu că eram tare mică atunci, dar tot mi-aş fi dat seama.

King nu părea deloc convins, dar întrebă:

— Bărbatul care s-a întâlnit cu tatăl tău a menţionat numele mamei tale, Regina?

— Da. Presupun că îi cunoştea pe părinţii mei. Dar uite, chiar nu cred că Thornton este implicat în toate astea. El nu este tipul care să alerge înarmat cu pistoale, complotând să omoare oameni. Nu avea geniul sau referinţele academice ale tatălui meu, dar era un profesor bun.

King dădu din cap.

— Exact, nu avea inteligenţa tatălui tău sau trecutul lui la Berkeley şi totuşi au ajuns în acelaşi loc. Ai idee de ce?

— De ce, ce? întrebă Kate pe un ton defensiv.

— De ce tatăl tău nu preda la Harvard sau la Yale, să spunem? În afară că absolvise Berkeley, după cum am aflat, era şi autorul a patru cărţi, aflate de departe între primele zece în domeniu. Era un savant serios, era unul de categorie grea, interveni Michelle.

— Poate pur şi simplu a ales un colegiu mai mic, spuse Kate.

— Sau poate era ceva în trecutul lui care îl împiedica să aspire la elita academică, remarcă King.

— Nu cred, zise Kate. Ar fi ştiut toată lumea.

— Nu neapărat. Nu dacă nu s-ar fi şters din dosarul oficial, dar ar fi fost o chestiune cunoscută de anumite persoane din cercurile înalte academice. Şi aceştia puteau folosi informaţia asta împotriva lui. Prin urmare, el a ajuns la Atticus, care probabil că a fost fericit că îl are, cu sau fără trecut.

— Ai vreo idee în legătură cu ceea ce era atât de întunecat în trecutul lui? întrebă Michelle.

Kate nu spuse nimic. King interveni:

— Uite, ultimul lucru care ne interesează este să aruncăm cu şi mai mult noroi în tatăl tău. Eu spun să-l lăsam să se odihnească în pace. Dar dacă omul care a vorbit cu tatăl tău a fost responsabil de împuşcarea lui Ritter, eu nu văd niciun motiv pentru care să nu sufere şi el. Şi înţelegerea trecutului tatălui tău ne poate ajuta să-l găsim. Pentru că, dacă înţeleg corect toate astea, atunci acest bărbat îl cunoştea de mult pe tatăl tău şi, dacă este aşa, atunci poate că ştia ce incident îi umbrea trecutul, dacă despre asta este vorba.

— Kate, tu eşti singura noastră speranţă pentru a rezolva cazul ăsta. Dacă nu ne spui tot ce ştii, ne va fi foarte greu să aflăm adevărul. Şi cred că vrei şi tu să afli adevărul, pentru că, altfel, nu ne-ai fi sunat, continuă Michelle.

Kate oftă şi într-un sfârşit spuse:

— Bine, bine, au fost câteva lucruri pe care mama mi le-a spus înainte de a se sinucide.

— Ce anume, Kate? întrebă Michelle.

— Mi-a spus că tatăl meu a fost arestat în timpul unor demonstraţii. Cred că erau împotriva Războiului din Vietman.

— Pentru deranjarea liniştii publice sau ce? întreba King.

— Nu, pentru uciderea cuiva.

King se aplecă spre ea.

— Cine şi cum, Kate? Spune-mi tot ce îţi poţi aduce aminte!

— Asta ştiu doar din ceea ce mi-a spus mama şi nu era chiar atât de lucidă în perioada aceea. Începuse să bea foarte mult înainte de a muri.

Kate luă un şerveţel şi îşi şterse ochii.

— Ştiu că este foarte greu pentru tine, Kate, dar este posibil să ne ajute să aflăm adevărul, zise King.

— Din ceea ce am putut afla, era vorba de un poliţist sau de o persoană oficială. A fost ucis în timpul unui protest împotriva războiului care a scăpat de sub control. În Los Angeles, mi se pare că mi-a spus ea. Tatăl meu a fost arestat pentru asta. De fapt, situaţia lui era critică, dar apoi ceva s-a întâmplat. Mama mi-a spus că un avocat a intervenit pentru el şi acuzaţiile au fost retrase. Dar tot ea mi-a spus că oricum acuzaţiile urmau să fie retrase. Că se căuta un ţap ispăşitor şi acesta era tata. Ea era convinsă că el nu făcuse nimic.

— Dar trebuie să fi fost articole în ziare pe tema asta, zise Michelle.

⇐ Предыдущая 26 27 28 29 303132 33 34 35 Следующая ⇒