Insemnări pe marginea unui catalog de plante de grădină şi flori

Sufletul blâ nd ş i smerit e mai bun decâ t aceste flori, ş i aroma ş i parfumul să u sunt mai bune ş i mai frumoase. Domnul a fă cut frumoase aceste flori, dar El iubeş te î ncă ş i mai mult omul ş i i-a dat Duhul Sfâ nt, iar El este mai dulce decâ t lumea î ntreagă ş i plă cut sufletului.

Dumnezeu a fă cut florile pentru om, pentru ca sufletul să proslă vească pe Fă că torul î n fă pturi ş i să -L iubească. Nu trebuie să -L uită m pe Dumnezeu nici mă car pentru o singură secundă din zi ş i noapte, pentru că El ne iubeş te. Să -L iubim ş i noi din toate puterile noastre ş i să -i cerem milostivirea ş i puterea de a î mplini sfintele Sale porunci.

Iubeş ti florile, dar î l iubeş ti pe Domnul ş i î i iubeş ti oare pe vră jmaş ii care te mâ hnesc? Dacă î i iubeş ti, atunci eş ti un om bun.

Sfinţ ilor le plă cea să verse lacrimi î n faţ a lui Dumnezeu, pentru că se veseleau cu duhul; dar se î ntristează pentru noi, fiindcă tră im ră u.

E bine dacă sufletul s-a obiş nuit să se roage pentru toată lumea ş i să verse lacrimi pentru lumea î ntreagă. Sunt mulţ i asemenea monahi care plâ ng pentru lumea î ntreagă: o ş tiu ş i o cred. Maica Domnului î i iubeş te pe monahii ascultă tori care se mă rturisesc des ş i nu primesc gâ ndurile rele. Maica Domnului se î ntristează foarte atunci câ nd cineva duce o viaţ ă fă ră râ nduială ş i necurată, ş i Duhul Sfâ nt nu va veni î n acel suflet. Ş i atunci î n suflet va fi î ntristare, urâ t ş i mâ nie.

Dumnezeu e cunoscut prin Duhul Sfâ nt ş i nu numai cu mintea. Omul nu-L cunoaş te pe Dumnezeu î n felul unui dobitoc lipsit de minte. Monahii ş tiu câ t î l iubesc ei pe Domnul ş i câ t î i iubeş te pe monahi Domnul. „Cel ce Mă iubeş te pe Mine va fi iubit de Tată l Meu ş i-1 voi iubi ş i Eu” [In 14, 21], zice Domnul. „î i voi slă vi pe cei ce Mă slă vesc” [1 Rg 2, 30]. Bun lucru este să fii cu Dumnezeu: sufletul î ş i gă seş te odihnă î n Dumnezeu. Semnul iubirii faţ ă de Dumnezeu e î mplinirea poruncilor Lui. Cel mâ ndru nu poate iubi pe Dumnezeu. Cine iubeş te multa mâ ncare nu poate iubi pe Dumnezeu cum trebuie. Pentru a iubi pe Dumnezeu e nevoie să te lepezi de tot ce-i pă mâ ntesc, să nu te alipeş ti de nimic, ci să te gâ ndeş ti mereu la Dumnezeu, la iubirea Sa ş i la dulceaţ a Duhului Sfâ nt.

Ascultarea ne smereş te; postul ş i rugă ciunea î nsă dau naş tere uneori gâ ndurilor rele care ne fac să postim ş i să ne rugă m cu mâ ndrie. Dacă un frate sub ascultare se obiş nuieş te să gâ ndească: „Dumnezeu î l î ndreptează pe „bă trâ nul” [„stareţ ul”] meu”, atunci se va mâ ntui uş or pentru ascultare. Pentru cel ce ascultă, totul e virtute, ca ş i rugă ciunea inimii, care î i este dată pentru ascultare, zdrobirea inimii ş i lacrimi. El iubeş te pe Domnul ş i se teme să nu-L supere prin vreo î ncă lcare [a poruncilor]; pentru că Domnul Cel Milostiv î i dă gâ nduri sfinte ş i smerite ş i el iubeş te lumea î ntreagă ş i î nalţ ă pentru lume rugă ciuni cu lacrimi - aş a î nvaţ ă harul sufletul pentru ascultare.

Trebuie să gâ ndim: Domnul m-a adus î n acest loc ş i la acest „bă trâ n” [„stareţ ”]: dă Doamne să ne mâ ntuim. Vră jmaş ul ne î ntinde multe curse, dar cel care î ş i va mă rturisi gâ ndurile, acela se va mâ ntui, pentru că pă rintelui duhovnicesc i se dă Duhul Sfâ nt pentru mâ ntuirea noastră.

Domnul se face cunoscut ascultă torilor simpli. Regele David era fratele mai mic ş i pă stor [cf. 1 Rg 16, 11], ş i Domnul 1-a iubit pentru blâ ndeţ ea sa; cei blâ nzi sunt î ntotdeauna ascultă tori. El a scris pentru noi Psaltirea î n puterea Duhului Sfâ nt Care era viu î ntru el. Ş i Prorocul Moise a fost pă stor la socrul să u [cf. Iş 3, 1]: iată ascultarea. Ş i Maica Domnului era ascultă toare ş i sfinţ ii Apostoli. Aceasta e calea pe care ne-a ară tat-o î nsuş i Domnul; să ne ţ inem de ea ş i vom primi pe pă mâ nt roadele Duhului Sfâ nt.

Cei neascultă tori sunt chinuiţ i de gâ ndurile cele rele; Domnul vrea să ne î nveţ e să fim ascultă tori ş i să vedem bogata Sa milostivire î ncă de pe pă mâ nt. Mintea noastră va fi mereu ocupată î n Dumnezeu, sufletul nostru va fi mereu smerit.

Câ nd eram î n lume, oamenii mă lă udau ş i eu credeam că sunt bun. Dar câ nd am venit la mă nă stire, atunci î ntr-adevă r am î ntâ lnit oameni buni - eu nu fac nici câ t degetul lor cel mic sau câ t un ş iret de la î ncă lţ ă mintea lor. Iată cum se poate greş i, cum se poate că dea î n mâ ndrie ş i ră tă ci. Oamenii buni stră lucesc de bucurie ş i veselie, nu ca mine.

Noi tră im după voia noastră ş i ne chinuim pe noi î nş ine. Cine tră ieş te după voia lui Dumnezeu e bun, vesel ş i are odihnă. Spune-mi, o, Adame, cum să fugi de î ntristare pe pă mâ nt? Nu e mâ ngâ iere pe pă mâ nt: numai tristeţ e care macină sufletul.

Predă -te voii lui Dumnezeu: î ntristarea se va î mpuţ ina ş i va fi mai uş oară, pentru că sufletul va fi î n Dumnezeu ş i va afla î n El mâ ngâ iere, fiindcă Domnul iubeş te sufletul care s-a predat pe sine voii lui Dumnezeu ş i pă rinţ ilor.

Sufletul î nchis î n sine nu se deschide pă rintelui duhovnicesc ş i cade î n î nş elare. Vrea să dobâ ndească cele î nalte, dar aceasta este o dorinţ ă dră cească, spune Cuviosul Serafim [din Sarov]. Trebuie să izgonim patimile din suflet ş i din trup ş i să fugim de î nş elare. Domnul se arată celor simpli ş i fă ră ră utate [cf. Mt n, 25] nu numai sfinţ ilor, dar ş i pă că toş ilor: iată cum ne iubeş te Domnul.

Tră im î n ră zboi. Dacă ai că zut î n î nş elă ciune (ispită, pă cat, tulburare), fugi degrabă la pă rintele tă u duhovnicesc ş i povesteş te-i totul, pentru ca să te acopere cu epitrahilul să u. Crede că ai fost î ndreptat, ş i demonul primit de tine pentru greş eala ta s-a dus de la tine. Dacă î nsă nu te că ieş ti, nu te vei î ndrepta î nainte de mormâ nt. Ei [demonii] intră ş i ies din trupul nostru. Dacă omul se mâ nie, demonul intră î n el; dar dacă se smereş te, demonul î l lasă.

Dacă î ncepi să te rogi lui Dumnezeu ş i demonul stă î mpotriva ta ş i nu-ţ i î ngă duie să te î nchini, smereş te-te ş i spune: „Nimeni nu e mai ră u decâ t mine pe pă mâ nt”, ş i î n acel ceas demonul va pieri; ei se tem tare de smerenie, de stră pungerea inimii ş i de mă rturisirea sinceră. Dacă simţ i că sunt demoni î n tine ş i î i auzi vorbind î ntre ei, nu dez-nă dă jdui: ei viază î n trupul tă u, dar nu î n sufletul tă u. Smereş te-te, iubeş te postul ş i nu bea vodcă ş i nici vin. Dacă n-ai ascultat de „bă trâ nul” [„stareţ ul”] tă u, atunci e un demon î n tine: ş i aş a pentru fiecare pă cat.

Dacă cineva se mă rturiseş te nesincer ş i î ş i face voia proprie, atunci chiar dacă se î mpă rtă ş eş te cu Sfintele Taine, demonii viază î n trupul să u ş i î i tulbură mintea. Dacă vrei ca demonii să nu vieze î n tine, atunci smereş te-te, fii ascultă tor ş i neagonisitor, î ndeplineş te-ţ i cu dragoste ş i î ntocmai ascultă rile ş i mă rturiseş te-te sincer. Câ nd î mbracă epitrahilul î n Duhul Sfâ nt, pă rintele duhovnicesc e asemenea Domnului nostru Iisus Hristos ş i stră luceş te î n Duhul Sfâ nt: iată, câ nd pă rintele duhovnicesc vorbeş te, Duhul Sfâ nt alungă pă catul prin cuvintele lui. Pă rintele duhovnicesc ş i preoţ ii au pe Duhul Sfâ nt. Un bă trâ n 1-a vă zut pe pă rintele să u duhovnicesc î n chipul lui Hristos - iată câ t de mult ne iubeş te Domnul!

Domnul iubeş te sufletul curajos, pentru că el î ş i pune cu tă rie nă dejdea î n Domnul. Trebuie să -1 imitam pe Adam î n pocă inţ ă ş i î n ră bdare. Trebuie să -i iubim pe pă stori ş i să avem evlavie faţ ă de ei. Dacă nu vedem prin ce har al Sfâ ntului Duh au ajuns ei pă stori, e pentru mâ ndria noastră ş i pentru că nu ne iubim unii pe alţ ii.

Sufletului care se că ieş te Domnul î i dă, pentru pocă inţ ă, darul Duhului Sfâ nt. Sufletul î l iubeş te pe Dumnezeu ş i nimeni nu-1 va putea smulge din această iubire. Domnul vrea să -L iubim ş i, din iubire pentru el, să ne smerim. Domnul vrea să i ne rugă m simplu ca un copil mamei sale [cf. Ps 131, 2]. Dacă suntem mâ ndri, trebuie să cerem de la Dumnezeu smerenie ş i Domnul va da celui smerit să vadă cursele vră jmaş ului. Domnul ne iubeş te mult ş i ne dă să ş tim ceea ce se î ntâ mplă î n cer ş i cum tră iesc fraţ ii noş tri care au fost î nainte de noi ş i au bine-plă cut lui Dumnezeu prin smerenia ş i iubirea lor. Domnul a ară tat raiul sfinţ ilor smeriţ i.

Impă ră ţ ia lui Dumnezeu e î n noi [cf. Le 17, 21]. Trebuie să cercetă m dacă nu cumva pă catul e viu î n noi. Câ nd pă rintele duhovnicesc spune un cuvâ nt, pă catul este ars î n suflet ş i sufletul simte libertatea ş i pacea. Ş i dacă apoi sufletul face pocă inţ ă, atunci Domnul î i dă să cunoască bucuria ş i veselia î n Dumnezeu. Atunci va fi î n noi î mpă ră ţ ia lui Dumnezeu.

Sinaxar

Acest Siluan, cetatean al Ierusalimului cel ceresc, s-a ivit din parinti cucernici de pe pamâ ntul Rusiei î n satul numit Sovsk, tinâ nd de Mitropolia Tambovului. S-a nascut î n anul al 1866-lea de la nasterea dupre trup a Cuvâ ntului lui Dumnezeu, si din tinerete a fost chemat la pocainta de Î nsasi prealaudata Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioara Maria. Ajungâ nd cu vâ rsta la al 27-lea an, a parasit grijile lumii si î ntarindu-se la drum cu rugaciunile celui î ntre sfinti Parintele Ioan din Kronstadt, a ajuns î n Grecia, la vestitul Munte Athos, luâ nd asupra-si jugul cel monahicesc î n Mâ nastirea Sfâ ntului Mare Mucenic si Tamaduitor Pantelimon.

Daruindu-se din tot sufletul lui Dumnezeu, î n putina vreme nu numai a primit rugaciunea cea neî ncetata î n dar de la Preasfâ nta de Dumnezeu Nascatoare, dar si negraitei dumnezeiesti aratari î n slava a Domnului nostru Iisus Hristos s-a î nvrednicit, î n cinstita biserica a Sfâ ntului Prooroc Ilie care se afla î n moara zisei mâ nastiri.

Stingâ ndu-se î nsa primul har si cuprins fiind cel preacuvios de plâ ns mare, si de multe ori fiind parasit de Dumnezeu si dat ispitirilor vrajmasilor celor î ntelegatori, vreme de 15 ani urmâ nd pasilor lui Hristos, “cereri si rugaciuni catre Cela ce putea sa-l mâ ntuiasca pre dâ nsul din moarte, cu strigare tare si cu lacrami aducâ nd” (Evr 5, 7), î nvatat de Dumnezeu fiind (vezi In 6, 45), de Sus a auzit glasul Datatorului de Lege: “Tine-ti mintea î n iad si nu deznadajdui”, pre carele pazind ca pre un nemincinos î ndreptar, alergat-a î n calea lui Antonie, lui Macarie, lui Sisoe, lui Pimen si a celorlalti preaslaviti dascali ai pustiei, a caror masura si ale caror daruiri a atins, aratâ ndu-se un î nvatator apostolicesc si proorocesc, viu fiind si dupre moarte.

Lasat-a si scrieri pline de har si de Duhul Sfâ nt, pre care le-a facut aratate ucenicul si î nvatacelul lui, Staretul Sofronie, î ntemeietorul si arhimandritul celei din insula Britaniei mâ nastiri a binecredinciosilor ortodocsi. Si ce nevoie este aici de a î nmulti cuvinte despre atotcuviosul Siluan? Caci mai î nainte venind acel Avva Sofronie, î nsemnat-a si a scris viata si î nvatatura aceluia pre larg si cu de-amanuntul la î nceputul cartilor dumnezeiestilor si preadulcilor lui scrieri. Carea carte î nvata, precum este cu putinta celor ce citesc sa cunoasca si sa vaza, ce fel a fost acest nevoitor al Domnului, si cum, pazind Poruncile cu scumpete, murind vietii î ntru totul, dobâ ndit-a pre Hristos, precum zice Sfâ ntul Pavel, viind î ntr-î nsul (Ga 2, 20); carte, altfel de Dumnezeu insuflata, fiind scrisa cu con-deiul Duhului. Adeveresc cuvâ ntul acesta cei multi cari printr-î nsul “dintru tot neamul ce este sub cer” (FA 2, 5) “la cunostinta adevarului” (1 Tim 2, 4) au venit, si î nca si acuma vin. Caci a fost acest minunat barbat “blâ nd si smerit cu inima” (Mt 11, 29), î nflacarat rugator catre Dumnezeu pentru mâ ntuirea tuturor oamenilor, si un propovaduitor neasemuit al dragostei pentru vrajmasi, carea este î ntarirea cea mai neî ndoielnica cu putinta a venirii Duhului, cu adevarat Cel dumnezeiesc.

Mutatu-s-a de la moarte la viata acest fericit Cuvios Siluan, î mplinit î n zile dupre Duhul, î n luna lui septembrie, ziua a 24-a, î n anul 1938, î mparatind Domnul nostru Iisus Hristos, Caruia slava si stapâ nirea î n vecii vecilor. Amin.

⇐ Предыдущая 25 26 27 28 29 30 31 32 3334