Părintele Stratonik

De două ori a vizitat Sfâ ntul Munte un pustnic din Munţ ii Caucaz - pă rintele Stratonik. Era de neam din gubernia Harkov; î n lume fusese tâ rgoveţ ş i avea un magazin; a avut ş i copii. Dar sufletul lui s-a aprins de focul unei mari pocă inţ e ş i, lă sâ ndu-ş i familia ş i averile, s-a retras î n Caucaz.

Era un bă rbat minunat. La vederea lui sufletul era cuprins de un freamă t. Ochii lui erau î n permanenţ ă inundaţ i de lacrimi, iar câ nd î ncepea să vorbească despre Dumnezeu, vorbea cu mare simţ ire ş i cu o î nfă ţ iş are smerită, ş i toţ i cei ce-1 ascultau primeau bucurie ş i mâ ngâ iere. Cuvâ ntul lui era puternic, pă truns de frica lui Dumnezeu ş i iubire; era, î ntr-adevă r, ca un vultur printre pă rinţ i. î n contact cu el, sufletele oamenilor se preschimbau ş i, vă zâ ndu-i viaţ a sfâ ntă, se smereau. Prin cuvâ ntul lui că lea sufletele ş i pe mulţ i i-a ridicat din că dere. Ascultâ ndu-1, sufletul uita de pă mâ nt ş i se î ntorcea cu î nflă că rare spre Dumnezeu.

Statura lui era puţ in peste cea mijlocie, avea o faţ ă plă cută, pă rul î nchis la culoare; plă cea la toată lumea. Nevoitorii din Caucaz î l cinsteau, ş i el era vrednic de această cinstire. î mplinea nevoinţ e [ascetice] grele: î ndura că ldura ş i frigul, iarna mergea desculţ suferind din dragoste de Dumnezeu ş i niciodată n-a avut pe buze vreun murmur î mpotriva lui Dumnezeu, ci sufletul să u era predat î n î ntregime voii lui Dumnezeu ş i purta toate suferinţ ele cu bucurie. Propovă duia o pocă inţ ă fierbinte ş i pe mulţ i i-a ridicat dintr-o adâ ncă descurajare la nevoinţ e pline de râ vnă. î n cuvintele lui se simţ ea limpede harul lui Dumnezeu, ş i el renă ş tea minţ ile oamenilor dezlipindu-le de pă mâ nt.

Intr-o zi, nevoitorii din Caucaz l-au dus la un demoni-zat, ş i câ nd 1-a vă zut, din multa iubire, pă rintele Stratonik a plâ ns ş i a zis: „Nenorocită fă ptură a lui Dumnezeu, câ t eş ti de chinuită de demon! ” ş i a fă cut asupra lui semnul crucii cu aceste cuvinte: „Domnul Iisus Hristos să te tă mă -duiască! ” ş i bolnavul s-a vindecat î n clipa aceea. Atâ t de mare era puterea credinţ ei ş i rugă ciunea acestui bă rbat.

Unde eş ti acum, dragul nostru pă rinte Stratonik, care iubeai atâ t de minunat plâ nsul? Vino la noi ş i-ţ i vom zidi o chilie pe un munte î nalt, vom privi la sfâ nta ta viaţ ă ş i pe mă sura puterilor noastre vom imita marile tale nevoinţ e [ascetice]. Vremea lacrimilor tale a trecut, pă rinte. Acum auzi î n ceruri câ ntă rile heruvimilor ş i vezi slava Domnului, pe Care sufletul tă u î l iubea pe pă mâ nt ş i, avâ ntâ n-du-te spre El, se preda plâ nsului pocă inţ ei. Domnul iubeş te pe om ş i i-a dat acest plâ ns, ca sufletul să u să se spele î n apa aceasta ş i să poată vedea curat pe Domnul î n duh de iubire ş i î n frică plină de cucernicie.

Pă rintele Stratonik mai zicea că va veni o vreme câ nd monahii se vor mâ ntui î n haine lumeş ti.

Din toate puterile ş i pâ nă la sfâ rş itul vieţ ii trebuie pă strată râ vna de la î nceput, că ci mulţ i au pierdut-o ş i n-au mai gă sit-o. Pentru aceasta trebuie să ne aducem aminte neî ncetat de moarte; ş i dacă sufletul este gata de moarte, chiar ş i numai î n parte, el nu se mai teme, vine la smerenie ş i pocă inţ ă, uită tot ce e lumesc, î ş i pă zeş te mintea neî mpră ş tiată ş i se roagă din toată inima.

Cine î ş i aduce aminte de moarte nu mai este î nş elat de lume, iubeş te pe aproapele, ba chiar ş i pe vră jmaş i, este ascultă tor ş i î nfrâ nat; prin aceasta î ş i pă strează î n suflet pacea ş i vine î n el harul Sfâ ntului Duh. Iar câ nd cunoş ti pe Dumnezeu prin Duhul Sfâ nt, atunci sufletul tă u se va desfă ta de Domnul ş i-L vei iubi, î ţ i vei aduce aminte totdeauna de dulceaţ a Duhului Sfâ nt, ş i aceasta este cu adevă rat o hrană cerească.

Am vorbit mult despre toate acestea cu marele nevoitor care a fost pă rintele Stratonik. El mi-a povestit că î n Cau-caz î ntâ lnise ş apte bă rbaţ i care gustaseră harul Sfâ ntului Duh, dar unii dintre ei nu cunoş teau calea Domnului, nu ş tiau cum povă ţ uieş te Domnul sufletele ş i de aceea au slă bit mai apoi. Despre aceasta se vorbeş te î n Scriptură ş i la Sfinţ ii Pă rinţ i, dar trebuie să tră ieş ti mult ca să cunoş ti toate acestea din experienţ ă.

La î nceput, câ nd omul vine să lucreze pentru Domnul, Domnul dă sufletului harul Să u ş i o râ vnă puternică pentru bine, ş i totul pentru el este atunci uş or ş i plă cut; iar câ nd sufletul vede î n el aceasta, atunci, î n lipsa lui de experienţ ă, î ş i spune: „Voi avea toată viaţ a această râ vnă ”. Ş i prin aceasta se î nalţ ă mai presus de cei ce tră iesc î n nepă sare ş i î ncepe să -i judece; ş i aş a pierde harul care 1-a ajutat să î mplinească poruncile lui Dumnezeu. Ş i sufletul nu î nţ elege cum s-a î ntâ mplat aceasta — totul mergea atâ t de bine, dar acum totul e atâ t de chinuitor ş i nu mai vrea să se roage. Dar nu trebuie să se î nfricoş eze: este Domnul Care povă ţ uieş te cu milostivire sufletul. De î ndată ce se î nalţ ă mai presus de fratele să u, chiar î n acel minut sufletului î i vine un gâ nd ră u care nu-i place lui Dumnezeu, ş i dacă sufletul se smereş te, harul nu-1 pă ră seş te, dar dacă nu se smereş te, se iveş te o mică ispită, ca sufletul să se smerească. Dacă iară ş i nu se smereş te, atunci î ncepe lupta curviei. Dacă tot nu se smereş te, atunci cade î ntr-un pă cat oarecare. Ş i dacă nici atunci nu se smereş te, atunci vine o mare ispită ş i el va să vâ rş i un pă cat mare. Ş i aş a ispita se va face tot mai puternică, pâ nă ce sufletul se va smeri; atunci ispita se duce ş i, dacă se smereş te mult, vine stră pungerea inimii ş i pacea ş i tot ră ul piere.

Astfel, tot ră zboiul se duce pentru smerenie. Mâ ndria a pricinuit că derea vră jmaş ilor ş i ei ne-au tras î n adâ nc ş i pe noi. Vră jmaş ii ne laudă, ş i dacă sufletul primeş te lauda, harul se retrage de la el pâ nă ce se pocă ieş te. Astfel, toată viaţ a î nvaţ ă sufletul smerenia lui Hristos ş i, pâ nă ce nu va avea smerenia, va fi î ntotdeauna chinuit de gâ nduri rele. Dar sufletul smerit gă seş te odihna ş i pacea de care vorbeş te Domnul [In 14, 27].

Postul ş i î nfrâ narea, privegherea ş i liniş tirea [isihia] ş i celelalte nevoinţ e [ascetice] ne ajută, dar puterea de că petenie stă î n smerenie. Mă ria Egipteanca ş i-a uscat trupul prin post î ntr-un singur an, pentru că nu avea nimic de mâ ncare, dar cu gâ ndurile a trebuit să lupte timp de ş aptesprezece ani.

Smerenia nu se î nvaţ ă dintr-o dată. De aceea a zis Domnul: „î nvă ţ aţ i de la Mine smerenia ş i blâ ndeţ ea” [Mt 11, 29]. Ca să î nveţ i ai nevoie de timp. Unii au î mbă trâ nit î n nevoinţ e ş i totuş i n-au î nvă ţ at smerenia ş i nu pot î nţ elege de ce nu le merge bine, de ce n-au pace ş i sufletul lor e mâ hnit ş i abă tut.

A venit la mine pă rintele T. - un pustnic. Ş tiind că acest „bă trâ n” [„stareţ ”] era un mare nevoitor [ascet], credeam că -i place să vorbească despre Dumnezeu. Am avut o lungă convorbire cu el, după care l-am rugat să spună un cuvâ nt sufletului meu, ca să -ş i î ndrepte greş elile. A tă cut puţ in, apoi mi-a zis: „î n tine se vede mâ ndrie… De ce vorbeş ti atâ t de mult despre Dumnezeu? Sfinţ ii î ş i ascundeau dragostea de Dumnezeu î n sufletul lor, î n schimb vorbeau bucuros despre plâ ns. ”

Pă rinte T., tu ai smerit sufletul meu care iubeş te pe Ziditorul. Sufletul meu iubeş te pe Domnul ş i cum voi ascunde acest foc care s-a aprins î n sufletul meu?

Cum voi ascunde mila Domnului, Care a ră pit sufletul meu?

Cum voi uita mila Domnului, prin care sufletul meu a cunoscut pe Domnul?

Cum voi putea să nu vorbesc despre Dumnezeu, dacă sufletul meu a fost î nrobit de El?

Cum voi tă cea despre Dumnezeu, câ nd duhul meu arde ziua ş i noaptea din iubire pentru El? Fi-voi atunci un potrivnic al lacrimilor?

Pentru ce, pă rinte, ai zis sufletului meu: „De ce vorbeş ti atâ t de mult despre Dumnezeu? ”

Dar sufletul meu î l iubeş te ş i cum să ascund dragostea Domnului pentru mine?

Sunt vrednic de chinurile veş nice, dar El m-a iertat ş i mi-a dat harul Să u, care nu poate ră mâ ne ascuns î n suflet.

Nu ş tii oare că te iubesc ş i că am î nceput să vorbesc de Dumnezeu gâ ndindu-mă că ş i sufletul tă u î l iubeş te pe Dumnezeu ş i că e aprins de iubirea lui Dumnezeu?

Dar ce să spun sufletului meu? Ascunde î n tine cuvintele Domnului? Dar toate cerurile cunosc aceasta ş i voi fi î ntrebat: De ce ai ascuns mila Domnului ş i n-ai vorbit de ea oamenilor, ca toţ i să -L iubească pe Dumnezeu ş i să -ş i gă sească odihna î n El?

Dar Stă pâ nul ne cheamă cu milostivire pe toţ i: „Veniţ i la Mine toţ i cei osteniţ i ş i î mpovă raţ i ş i Eu vă voi odihni pe voi” [Mt 11, 28].

Sufletul meu cunoaş te această odihnă î n Dumnezeu ş i de aceea, iubind pe Dumnezeu ş i pe fraţ ii mei, vorbesc despre milostivirea lui Dumnezeu.

Gâ ndeam că sufletul tă u se veseleş te, ca ş i al meu, de Domnul, dar tu ai smerit sufletul meu spunâ nd: „De ce vorbeş ti atâ t de mult despre Dumnezeu? ”.

Dar spun adevă rul, că Domnul nostru e milostiv ş i iartă oamenilor pă catele lor.

Astfel î nsă voi porunci buzelor mele tă cere ş i voi câ nta câ ntare lui Dumnezeu î n suflet, ca Domnul nostru să se veselească, pentru că nemă rginită este dragostea Lui pentru noi ş i ş i-a vă rsat sâ ngele Să u ş i ni L-a dat pe Duhul Sfâ nt.

Pă rintele Kassian spunea că toţ i ereticii vor pieri. Nu ş tiu aceasta, dar cred numai î n Biserica Ortodoxă: î n Ea este bucuria mâ ntuirii î ntru smerenia lui Hristos.

î ţ i mulţ umesc, Domnul meu ş i Ziditorul meu, că ai smerit cu milostivire sufletul meu ş i mi-ai descoperit calea pe care au mers sfinţ ii Tă i. Tu iubeş ti pe cei ce plâ ng, ş i pe calea plâ nsului au venit la Tine sfinţ ii Tă i. Tu iubeş ti pe cei smeriţ i ş i prin harul Tă u î i î nveţ i iubirea ş i smerenia de care se tem vră jmaş ii noş tri, demonii. Tu Te bucuri, Doamne, de sufletul smerit; dă -mi să vin la Tine pe calea sfinţ ilor Tă i, calea plâ nsului smerit, pe care mi-ai ară tat-o.

Era la noi î n mă nă stire un frate care că zuse dintr-un pom la strâ nsul mă slinelor ş i nu mai putea merge pe picioarele lui. Pe câ nd era la infirmerie î n corpul de clă diri al bisericii Schimbă rii la Faţ ă, monahul care era ală turi de el, î n patul vecin, a murit. Infirmierul a î nceput să pregă tească trupul mortului pentru î ngropă ciune ş i i-a cerut fratelui să -i ţ ină o clipă acul. Bolnavul i-a ră spuns: „De ce-mi tulburi odihna? ” Dar după acest cuvâ nt sufletul să u ş i-a pierdut pacea, ş i atunci a chemat pe duhovnic ş i i-a mă rturisit pă catul neascultă rii sale.

Cel î nţ elept î nţ elege de ce sufletul fratelui ş i-a pierdut pacea, dar cel neî nţ elept spune că sunt fleacuri.

La 1 iulie 1932 am primit vizita pă rintelui Pantelimon de la Vechiul Russikon. L-am î ntrebat cum î i merge, ş i el cu o faţ ă bucuroasă mi-a ră spuns:

- Sunt foarte bucuros.

De ce te bucuri?, l-am î ntrebat.

Toţ i fraţ ii mă iubesc.

Ş i de ce te iubesc?

Ascult de toată lumea, a spus el, oricine ar fi ş i ori unde aş fi trimis - a zis el.

Ş i m-am gâ ndit: „Uş oară este calea care duce î n î mpă ră ţ ia cerurilor. Acesta ş i-a gă sit odihna prin ascultarea pe care o face pentru Dumnezeu, ş i de aceea î i este bine sufletului să u. ”

Pă rintele ieromonah I. mi-a povestit că la noi, la Krumitza, un monah tră gea să moară, dar nu putea muri. I s-a spus: „Nu ţ i-ai mă rturisit pă catele ş i de aceea nu poţ i muri”. El a ră spuns: „M-am mă rturisit de două ori, dar cred că pă catele mele nu-mi sunt iertate ş i aş vrea să mă spovedesc egumenului Makari”. S-a fă cut după dorinţ a sa: egumenul Makari a venit din mă nă stire ş i 1-a spovedit pe schimonah, ş i atunci acesta s-a sfâ rş it î n pace ş i odihnă.

Pă rintele ieromonah I. m-a î ntrebat de ce s-a î ntâ mplat aceasta ş i i-am ră spuns că, deş i se mă rturisise, el nu credea că pă catele lui i-au fost iertate, ba chiar că trebuia să fie aş a după starea lui duhovnicească, adică după necredinţ a lui. Noi î nsă trebuie să avem credinţ a tare că î n Biserica noastră toate au fost aş ezate de Duhul Sfâ nt ş i atunci, după credinţ a lui, omul primeş te harul de la Domnul.

Un monah tâ nă r

Iţ i mulţ umesc, Doamne, că ai trimis azi la mine pe robul Tă u, un tâ nă r monah, al că rui nume î l ascund ca să nu cadă din pricina slavei deş arte ş i viaţ a lui sfâ ntă să se irosească. Vorbeam î mpreună despre iubire ş i acest tâ nă r monah mi-a spus că î n cei treizeci de ani ai vieţ ii sale nu î ntristase pe nimeni. L-am privit ş i sufletul meu s-a smerit pâ nă î n ţ ă râ nă î naintea lui.

Din copilă rie sufletul lui iubea pe Dumnezeu, ş i el, vă zâ nd cu duhul pe Domnul, n-a î ntristat niciodată pe nimeni ş i de aceea Domnul 1-a ferit de pă cate.

Pentru astfel de oameni, cred, ţ ine Domnul lumea, pentru că sunt atâ t de dragi lui Dumnezeu, ş i Dumnezeu ascultă pururea pe robii Să i cei smeriţ i ş i nouă tuturor ne merge bine pentru rugă ciunile lor.

Iţ i mulţ umesc, Doamne, că mi-ai fă cut cunoscut pe robul Tă u. Ş i câ ţ i sfinţ i nu sunt pe care nu-i putem cunoaş te, dar sufletul simte apropierea sfinţ ilor ş i se preschimbă î n smerenia Duhului lui Hristos. î n sfinţ i viază Duhul lui Dumnezeu, ş i sufletul simte venirea Lui.

Doamne, fă ca toţ i oamenii să fie asemenea acestui tâ nă r monah. Lumea î ntreagă ar stră luci atunci de slavă, pentru că harul lui Dumnezeu ar prisosi î n lume. Duhul Sfâ nt dă sufletului să cunoască iubirea lui Dumnezeu ş i dragostea de oameni. Duhul Sfâ nt î nvaţ ă sufletul blâ ndeţ ea ş i smerenia, ş i î n Dumnezeu el î ş i gă seş te odihna ş i uită toate amă ră ciunile acestei lumi, pentru că î l mâ ngâ ie Duhul Sfâ nt. Sufletele sfinţ ilor gustă Duhul Sfâ nt î ncă de pe pă mâ nt. Aceasta e „î mpă ră ţ ia lui Dumnezeu” care este „î nă untrul nostru”, după cum spune Domnul [Le 17, 21].

Astă zi am vorbit cu pă rintele… despre nobleţ ea [boieria] sufletului. El este î ntr-adevă r nobil, pentru că a primit nobleţ ea de la Domnul î nsuş i, Care i-a dat-o pentru că o iubea. Ş i noi trebuie să o pă stră m; dar să pă stră m î nainte de toate acea nobleţ e pe care o dă sufletului Domnul.

Câ nd, după î nviere, Domnul S-a ară tat ucenicilor Lui ş i a î nceput să vorbească cu Petru, nu i-a fă cut nici un reproş, ci 1-a î ntrebat cu mă rinimie: „Mă iubeş ti tu pe Mine? ” [In 21, 15]. Acest cuvâ nt blâ nd de iubire pă rintească al Domnului ne î nvaţ ă să facem la fel cu oamenii, câ nd cmeya ne supă ră. î n aceasta stă nobleţ ea [boieria] lui Hristos, ş i ea e de neî nţ eles pentru om ş i se face cunoscută numai prin Duhul Sfâ nt.

Slavă Domnului ş i milostivirii Lui că ne povă ţ uieş te prin Duhul Sfâ nt, altfel n-am ş ti cum este Domnul nostru.

⇐ Предыдущая 25 26 27 28 293031 32 33 34 Следующая ⇒