Gânduri, sfaturi şi observaţii ascetice

Gâ ndurile mele m-au fră mâ ntat ani î ndelungaţ i, dar mila Domnului a fost cu mine fă ră sfâ rş it. Ş i dacă Domnul nu m-ar fi povă ţ uit ca un Bun Pă stor cu harul Să u, vră jmaş ii m-ar fi î nghiţ it.

Scriu despre mila Domnului ş i î mi este uş or să scriu, fiindcă sufletul meu cunoaş te pe Domnul prin Duhul Sfâ nt ş i ş tie câ t de mult î l iubeş te El pe om. După mulţ imea iubirii ş i blâ ndeţ ii Lui, El nu-ş i aduce aminte de pă catele noastre.

Duhul meu doreş te nesă turat câ nd să se roage, câ nd să scrie sau să vorbească despre Dumnezeu, dar sufletul meu nu vrea să audă nimic din cele ale lumii.

Dacă vorbeş ti sau scrii despre Dumnezeu, roagă -te ş i cere de la Domnul să te ajute ş i să -ţ i lumineze î nţ elegerea, ş i Domnul te va ajuta ş i povă ţ ui. Dacă este î n tine o nedumerire, î nchină -te de trei ori pâ nă la pă mâ nt ş i zi: „Milostive Doamne, Tu vezi că sufletul meu e î n nedumerire ş i mi-e frică să nu greş esc. Luminează -mi î nţ elegerea, Doamne”. Ş i Domnul te va lumina negreş it, că ci El este foarte aproape de noi. Dar dacă te î ndoieş ti, nu vei primi ceea ce ceri. Aş a a zis Domnul lui Petru: „Pentru ce te-ai î ndoit, puţ in credinciosule? ” [Mt 14, 31] atunci câ nd acesta î ncepea să se scufunde î n valuri. Aş a ş i sufletul, câ nd se î nd ieste, î ncepe să se scufunde î n gâ ndurile cele rele.

„Doamne, dă -ne credinţ ă neclintită î n Tine prin Duhul Sfâ nt! ”.

Câ nd cel că ruia nu i s-a dat să î nveţ e pe alţ ii î nvaţ ă totuş i, el î ntristează pe marele Dumnezeu.

Sunt oameni, ş i chiar oameni mari, care atunci câ nd se iveş te o nedumerire, nu se î ntorc spre Domnul; or atunci trebuie să spună deschis: „Doamne, sunt un om pă că tos ş i nu î nţ eleg ce trebuie să fac, dar Tu, Milostive, luminează -mi î nţ elegerea cum ş i ce trebuie să fac! ” Domnul Cel Milostiv nu vrea ca sufletul nostru să se cufunde î n ză pă ceala care vine de la vră jmaş ul ş i ne insuflă ce trebuie să facem ş i ce nu trebuie să facem.

Câ nd ş tim multe, să mulţ umim Domnului pentru cunoaş terea dată. Dar numai cunoaş terea singură nu e de ajuns; trebuie să fie î n suflet ş i roadele Duhului [Ga 5, 22] sau mă car un gră unte mic care la vremea lui să crească ş i să aducă roadă multă [In 12, 24].

Scriu ş i î mi este uş or să scriu, pentru că sufletul meu cunoaş te pe Domnul. Dar e mai bine să te rogi fă ră î m-pră ş tiere, pentru că rugă ciunea e mai de preţ decâ t orice. Dar sufletul n-are putere să se roage necontenit cu aceeaş i aprindere, ş i de aceea trebuie să i se dea ră gaz de odihnă de la osteneala rugă ciunii; atunci putem citi, sau cugeta, sau scrie despre Dumnezeu - după cum ne insuflă Domnul.

Bun lucru este a cugeta la legea Domnului ziua ş i noaptea. Prin aceasta sufletul î ş i gă seş te odihna î n Dumnezeu ş i Domnul î mbră ţ iş ează tot sufletul, ş i atunci pentru el nu mai e nimic altceva afară de Dumnezeu.

Câ nd sufletul este î n Dumnezeu, el uită cu totul lumea ş i atunci sufletul vede pe Dumnezeu. Alteori î nsă, Domnul miş că prin harul Să u sufletul să se roage pentru toată lumea, ş i uneori chiar ş i pentru un singur om. Câ nd ş i cum vrea Domnul.

Dar ca să vedem tainele lui Dumnezeu, trebuie să cerem necontenit de la Domnul să ne dea duh smerit, ş i atunci le vom cunoaş te prin Duhul Sfâ nt.

Cunoaş te că atunci câ nd o nenorocire loveş te un norod ş i sufletul tă u plâ nge pentru el î naintea lui Dumnezeu, Dumnezeu se va milostivi de el. Pentru aceasta, Duhul Sfâ nt se atinge de suflet ş i î i dă rugă ciune pentru oameni, ca ei să fie miluiţ i. Aş a iubeş te Domnul Cel Milostiv zidirea Sa.

Poate va spune cineva: „Cum să mă rog pentru lumea î ntreagă, câ nd nu mă pot ruga nici pentru mine î nsumi? ” Dar aş a vorbeş te cine n-a î nţ eles că Domnul ascultă rugă ciunile noastre ş i ia aminte la ele.

Roagă -te simplu, ca un copil, ş i Domnul va asculta rugă ciunea ta, pentru că Domnul nostru este un Pă rinte atâ t de milostiv că noi nu putem să î nţ elegem sau să ne î nchipuim aceasta, ş i numai Duhul Sfâ nt ne descoperă marea Lui iubire.

Celui ce iubeş te pe cei î ntristaţ i, Domnul î i dă o rugă ciune fierbinte pentru oameni. El se roagă cu lacrimi pentru norodul pe care-1 iubeş te ş i pentru care se î ntristează, ş i această î ntristare a lui este plă cută lui Dumnezeu.

Domnul î ş i alege rugă tori pentru î ntreaga lume. Nevoitorului [ascetului] Parfeni din Kiev [secolul XIX], care dorea să ş tie ce este „schima cea mare” a monahilor, Maica Domnului i-a spus: „Schimnicul e un rugă tor pentru î ntreaga lume”.

Domnul vrea să -i mâ ntuiască pe toţ i oamenii ş i î n bună tatea Lui cheamă la El lumea î ntreagă. Domnul nu ia voinţ a de la suflet, ci prin harul Să u El o î ndreptează spre bine ş i o atrage spre iubirea Lui. Câ nd Dumnezeu vrea să miluiască pe cineva, atunci insuflă altora dorinţ a de a se ruga pentru acesta ş i-i ajută î n rugă ciunea aceasta. De aceea, trebuie ş tiut că atunci câ nd se iveş te dorinţ a de a te ruga pentru cineva, e semn că Domnul î nsuş i vrea să miluiască acest suflet ş i ascultă cu milostivire rugă ciunile tale. Nu trebuie î nsă confundată această dorinţ ă de a te ruga insuflată de Domnul cu dorinţ a iscată de legă tura pă timaş ă faţ ă de cel sau cea pentru care te rogi.

Câ nd rugă ciunea izvoră ş te numai din î ntristare faţ ă de cineva aflat î n viaţ ă sau care a murit, ea este liberă de orice legă tură pă timaş ă. î n această rugă ciune sufletul se î ntristează pentru acesta ş i se roagă din inimă, iar aceasta e un semn al milei lui Dumnezeu.

Sufletul meu a fă cut experienţ a ş i a vă zut o mare milă faţ ă de mine ş i faţ ă de cei pentru care m-am rugat. Ş i am î nţ eles aş a că atunci câ nd Domnul ne dă î ntristare pentru cineva ş i ne insuflă dorinţ a de a ne ruga pentru el, aceasta î nseamnă că Domnul vrea să miluiască acel om. De aceea, dacă te î ntristezi pentru cineva, trebuie să te rogi pentru el, fiindcă atunci Domnul vrea să -1 miluiască pentru tine. Tu roagă -te ş i Domnul te va asculta ş i vei preamă ri pe Dumnezeu.

Orice mamă câ nd află de copiii ei că sunt î n nenorociri suferă greu sau chiar ş i moare. Ceva asemă nă tor am î ncercat ş i eu. Un copac doborâ t ş i cu toate crengile tă iate a î nceput să se rostogolească cu repeziciune pe coastă spre un om. î l vedeam dar, din pricina marii spaime care m-a cuprins, n-am putut să strig: „Repede, fereş te-te! ” Inima mi s-a strâ ns î ntr-un hohot de plâ ns ş i copacul s-a oprit. Omul era un stră in pentru mine; nu-1 cunoş team, dar, dacă ar fi fost rudenie cu mine, nu cred că aş mai fi ră mas î n viaţ ă.

Rugă ciunea celor mâ ndri nu e plă cută Domnului, dar atunci câ nd se î ntristează sufletul unui om smerit, Domnul î l ascultă negreş it.

Un bă trâ n ieroschimonah, ce tră ia la Muntele Athos, a vă zut cum urcau la cer rugă ciunile monahilor - ş i nu mă mir de aceasta. Acelaş i „bă trâ n” [„stareţ ”], î n copilă rie, vă zâ nd supă rarea tată lui să u din pricina unei mari secete care ameninţ a să nimicească î ntreaga recoltă de grâ ne, s-a dus pe un câ mp cu câ nepă din gră dină ş i a î nceput să se roage:

„Doamne, Tu eş ti bun, Tu ne-ai fă cut, ne hră neş ti ş i î mbraci. Tu vezi, Doamne, cum se î ntristează tată l meu pentru că nu plouă. Fă să cadă ploaie pe pă mâ nt. ”

Ş i î ndată s-au strâ ns nori ş i a că zut ploaie, ş i pă mâ ntul s-a umplut de apă.

Un alt „bă trâ n” [„stareţ ”] ce tră ia pe malul mă rii, lâ ngă un liman, mi-a povestit urmă toarele: „Era o noapte î ntunecată. Limanul era plin de bă rci de pescari. S-a pornit î nsă o furtună, a că rei tă rie creş tea cu repeziciune. Bă rcile au î nceput să se lovească unele de altele. Oamenii î ncercau să le lege de mal, dar lucrul era cu neputinţ ă pe î ntuneric ş i pe furtună. Toţ i se tulburau. Pescarii strigau cu voce tare ş i era groaznic să auzi strigă tele î nspă imâ ntate ale oamenilor. Am simţ it o adâ ncă durere pentru norod ş i m-am rugat cu lacrimi: „Doamne, potoleş te furtuna, liniş teş te valurile, ai milă de oamenii Tă i chinuiţ i ş i scapă -i! ”

Ş i î ndată furtuna a î ncetat, marea s-a liniş tit ş i oamenii, liniş tindu-se, au mulţ umit lui Dumnezeu.

Odinioară, credeam că Domnul face minuni numai la rugă ciunile sfinţ ilor, dar acum am cunoscut că Domnul face minuni ş i pentru cel pă că tos, de î ndată ce sufletul lui se smereş te, fiindcă atunci câ nd omul î nvaţ ă smerenia, Domnul ascultă rugă ciunile lui.

Mulţ i zic din lipsă de experienţ ă: Cutare sfâ nt a fă cut o minune, dar eu am cunoscut că Duhul Sfâ nt Care viază î n om să vâ rş eş te minunile. Domnul vrea ca toţ i să se mâ ntuiască ş i să fie veş nic î mpreună cu El, ş i de aceea ascultă rugă ciunile omului pă că tos pentru folosul altora sau al celui ce se roagă.

Cu lacrimi î l rog pe Domnul pentru cei ce î mi cer să mă rog pentru ei: „Doamne, dă -le Duhul Tă u Cel Sfâ nt, ca ei să Te cunoască prin Duhul Sfâ nt! ”.

Domnul ne iubeş te fă ră sfâ rş it pe noi, pă că toş ii, ş i dă omului pe Duhul Sfâ nt, ş i prin Duhul Sfâ nt sufletul cunoaş te pe Domnul ş i î ş i gă seş te fericirea î n El, î i mulţ umeş te ş i-L iubeş te, ş i î n marea lui bucurie î i este milă de î ntreaga lume ş i doreş te cu tă rie ca toţ i oamenii să cunoască pe Dumnezeu, pentru că Domnul î nsuş i doreş te aceasta pentru toţ i. î nsă, î ntr-adevă r, aceasta este cu putinţ ă numai prin har, chiar ş i î ntr-o mică mă sură. Dar, fă ră har, sufletul e asemenea unui dobitoc.

Câ t î mi e de milă de oamenii care nu cunosc pe Dumnezeu. Dar noi, creş tinii ortodocş i, suntem norocoş i pentru că î l cunoaş tem pe Dumnezeu. Ne-a î nvă ţ at Duhul Sfâ nt. El ne î nvaţ ă să -i iubim ş i pe vră jmaş i.

Pâ nă câ nd nu cunoaş te mai mult, omul e mulţ umit cu puţ inul pe care-1 are. Seamă nă cu un cocoş de la ţ ară, care tră ieş te î ntr-o mică ogradă, vede câ ţ iva oameni ş i câ teva dobitoace, cunoaş te câ teva zeci de gă ini ş i e mulţ umit cu viaţ a lui, pentru că nu ş tie mai mult.

Dar vulturul ce zboară sus î n nori, care î mbră ţ iş ează cu privirea-i ageră depă rtă rile, care respiră de departe miresmele pă mâ ntului, care se desfată de frumuseţ ea lumii ş i cunoaş te multe ţ ă ri, mă ri ş i râ uri, care vede o mulţ ime de animale ş i de pă să ri, acest vultur n-ar fi mulţ umit dacă ar fi pus î ntr-o mică ogradă laolaltă cu cocoş ul.

Tot aş a ş i omul, câ tă vreme nu cunoaş te mai mult, se mulţ umeş te cu puţ inul pe care-1 are. Astfel, adeseori ţ ă ranul să rac e mulţ umit să aibă ceva hrană ş i haine de î mbră cat ş i pentru aceasta mulţ umeş te lui Dumnezeu. Dar omul î nvă ţ at ş i cu ş tiinţ ă multă nu se va mulţ umi cu o asemenea viaţ ă ş i va că uta spaţ ii vaste pentru mintea lui.

Tot aş a e ş i î n viaţ a duhovnicească. Cine n-a cunoscut harul Duhului Sfâ nt, acela se aseamă nă cocoş ului care nu cunoaş te zborul vulturului î n î nă lţ imile cerului, nu î nţ elege dulcea stră pungere a inimii ş i iubirea dumnezeiască. Cunoaş te pe Dumnezeu din natură ş i din Scriptură; se mulţ umeş te cu pravila ş i aceasta î l mulţ umeş te, ca ş i cocoş ul care e mulţ umit cu soarta sa ş i nu se î ntristează că nu este vultur.

Dar cine a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfâ nt, acela se roagă ziua ş i noaptea, pentru că harul Sfâ ntului Duh î l atrage să iubească pe Domnul ş i dulceaţ a iubirii lui Dumnezeu î l ajută să poarte uş or toate î ntristă rile pă mâ ntului, ş i sufletul lui tâ njeş te neî ncetat după Domnul, ş i caută totdeauna harul Duhului Sfâ nt.

Cine vrea să se roage neî ncetat, acela trebuie să fie î n toate î nfrâ nat ş i ascultă tor „bă trâ nului”[„stareţ ului”] pe care-1 slujeş te. Trebuie să -i mă rturisească ş i gâ ndurile, pentru că, prin duhovnicul ş i „bă trâ nul” lui, Domnul î l î ndreptează prin harul Să u, ş i atunci nu va avea gâ nduri rele potriva lui. Pentru ascultarea lui sfâ ntă un asemenea om va fi î nvă ţ at de har gâ nduri bune ş i va î nainta î n smerenia lui Hristos. Dar dacă gâ ndeş te: „N-am nevoie să mă sfă tuiesc cu cineva” ş i lasă ascultarea, va ajunge arţ ă gos ş i nu numai că nu va î nainta, dar va pierde ş i rugă ciunea.

Ca să ţ ii rugă ciunea, trebuie să iubeş ti pe oamenii care te ocă ră sc ş i să te rogi pentru ei, pâ nă ce sufletul tă u se va fi î mpă cat cu ei, ş i atunci Domnul î ţ i va da rugă ciune neî ncetată, pentru că El dă rugă ciunea celui ce se roagă pentru vră jmaş i.

î nvă ţ ă torul î n rugă ciune e î nsuş i Domnul, dar cel ce se roagă trebuie să smerească sufletul să u. î n sufletul celui ce se roagă cum se cuvine e pacea lui Dumnezeu. Inima rugă torului trebuie să fie plină de milă pentru toată fă ptura. Rugă torul iubeş te pe toţ i ş i are milă de toţ i, pentru că harul Duhului Sfâ nt 1-a î nvă ţ at iubirea.

Rugă ciunea e un dar al Duhului Sfâ nt. Demonii se stră duiesc din toate puterile lor să depă rteze pe om de la aduce-rea-aminte de Dumnezeu ş i de la rugă ciune. Dar sufletul care iubeş te pe Domnul tâ njeş te după El ş i se roagă Lui aş a:

„Sufletul meu tâ njeş te după Tine ş i cu lacrimi Te caut”.

In inima care se roagă rugă ciunea ţ â ş neş te fă ră nici o constrâ ngere; harul î nsuş i să vâ rş eş te rugă ciunea din inimă. Tu î nsă, smereş te-te câ t poţ i de mult; ţ ine mintea ta î n inimă ş i î n iad. Cu câ t mai mult te vei smeri, cu atâ t mai multe daruri vei dobâ ndi de la Dumnezeu.

Slavă milostivirii Domnului, că El ne dă nouă, pă că toş ilor, să fim î n Dumnezeu. Ca să ră mâ i î n Dumnezeu, mulţ umeş te-te cu ce ai, chiar dacă n-ai avea nimic. Fii mulţ umit ş i mulţ umeş te lui Dumnezeu pentru că n-ai nimic. Să -ţ i fie de ajuns faptul de a sluji lui Dumnezeu ş i El te va aş eza î mpreună cu sfinţ ii.

Cine vrea să iubească pe Domnul, acela trebuie să iubească pe vră jmaş i ş i să fie lipsit de ră utate; atunci Domnul î ţ i dă bucuria de a-L slă vi neî ncetat, ziua ş i noaptea, ş i mintea ta va uita lumea ş i, dacă î ntorcâ ndu-te î n tine î nsuţ i î ţ i vei aduce aminte din nou de ea, te vei ruga din inimă pentru lume.

Aş a vieţ uiau sfinţ ii, fiindcă Duhul Sfâ nt î nvaţ ă sufletul să se roage pentru oameni.

Duhul Sfâ nt ne î nvaţ ă să iubim pe Dumnezeu, iar iubirea pă zeş te poruncile. Domnul a zis: „Cel ce Mă iubeş te pă zeş te poruncile Mele” [In 14, 15-23]. Dacă Adam ar fi iubit pe Domnul aş a cum L-a iubit Maica Domnului, ar fi pă zit porunca Lui. Ş i vedem din experienţ ă că mintea celui ce iubeş te pe Dumnezeu e î ndreptată de harul lui Dumnezeu ş i vede subţ ire toate vicleniile vră jmaş ului. Câ nd î nsă Domnul mâ ngâ ie sufletul, atunci el nu-i mai vede pe vră jmaş i, ci vede numai pe Domnul.

Cine ascultă de legea lui Dumnezeu va î nţ elege câ t de bune sunt toate poruncile Domnului. Orice poruncă ai lua, ea î ţ i aduce bucurie ş i veselie. Ia, de pildă, prima poruncă: Să iubeş ti pe Dumnezeu. Dacă gâ ndeş ti că Dumnezeu ne iubeş te, pentru acest gâ nd ţ i se va da pacea. Ia a doua poruncă: Să iubeş ti pe aproapele tă u. Dacă gâ ndeş ti că Domnul î i iubeş te pe oamenii Să i ş i că î n ei viază Duhul Sfâ nt, sufletul tă u se va desfă ta de legea lui Dumnezeu ş i vei cugeta la ea ziua ş i noaptea [Ps 1, 2] ş i ţ i se va da darul deosebirii binelui ş i ră ului.

Câ nd Domnul vrea să mâ ngâ ie un suflet î ntristat, î i dă bucurie, lacrimi, stră pungerea inimii ş i pacea sufletului ş i a trupului; ş i uneori Se arată pe Sine î nsuş i sufletului.

Apostolii au vă zut pe Domnul î n slavă câ nd S-a schimbat la faţ ă pe Tabor; dar mai apoi, î n timpul pă timirii Lui, au fugit ca niş te laş i. Aş a de neputincios este omul. î ntr-adevă r, suntem pă mâ nt, ş i î ncă pă mâ nt pă că tos. De aceea a ş i zis Domnul: „Fă ră de Mine nu puteţ i face nimic” [In 15, 5]. Aş a ş i este. Câ nd harul este î n noi, suntem î ntr-adevă r smeriţ i, suntem î nţ elegă tori, ascultă tori, blâ nzi ş i plă cuţ i lui Dumnezeu ş i oamenilor; dar câ nd pierdem harul, ne uscam ca o mlă diţ ă ruptă dintr-o viţ ă.

Cine nu iubeş te pe fratele pentru care î nsuş i Domnul a murit î n mari chinuri, acela s-a tă iat din Viţ a care este Domnul [In 15, 1]; dar pe cel ce luptă cu pă catul Domnul î l va ajuta.

Uneori omul e atâ t de neputincios că n-are putere nici să alunge o muscă ş i nu poate alunga din suflet gâ ndurile cele rele, dar chiar ş i î n această neputinţ ă mila lui Dumnezeu î l pă zeş te pe om: gâ ndurile rele pier ş i singur Dumnezeu este î n suflet, î n minte ş i peste tot.

Prin el î nsuş i omul e firav ca o floare a câ mpului: toţ i o iubesc ş i toţ i o calcă î n picioare.

Aş a e ş i omul: uneori e î n slavă, alteori î n necinste. Dar cine iubeş te pe Dumnezeu, acela î i mulţ umeş te pentru orice î ntristare ş i ră mâ ne liniş tit atâ t î n cinstire, câ t ş i î n î njosire.

Socotesc că trebuie să mâ ncă m atâ t î ncâ t, după ce am mâ ncat, să mai vrem să ne rugă m; î ncâ t duhul să fie î ntotdeauna aprins ş i să nă zuiască nesă turat spre Dumnezeu ziua ş i noaptea. Trebuie apoi să tră im simplu ca pruncii; atunci harul lui Dumnezeu va fi totdeauna î n suflet: pentru iubirea lui, Domnul i-1 dă fă ră a-i cere nimic î n schimb ş i, cu acest har, sufletul tră ieş te ca ş i cum ar fi î n altă lume, iar iubirea lui Dumnezeu î l atrage atâ t î ncâ t nu mai vrea să se uite la această lume, deş i o iubeş te.

Cum să cunosc dacă Domnul mă iubeş te sau nu?

Iată câ teva semne. Dacă te lupţ i cu tă rie cu pă catul, Domnul te iubeş te. Dacă iubeş ti pe vră jmaş i, eş ti ş i mai mult iubit de Dumnezeu. Iar dacă -ţ i pui sufletul pentru oameni, eş ti mult iubit Domnului, Care ş i-a pus El î nsuş i sufletul pentru noi.

Odinioară nu ş tiam ce î nseamnă să ai sufletul bolnav, dar acum vă d aceasta limpede ş i î n mine, ş i î n alţ ii. Câ nd sufletul se smereş te ş i se predă voii lui Dumnezeu, atunci el se face iară ş i să nă tos ş i este î ntr-o mare odihnă î n Dumnezeu, ş i din pricina acestei bucurii se roagă ca toţ i să cunoască pe Domnul prin Duhul Sfâ nt Care dă mă rturie limpede sufletului de mâ ntuirea lui.

„Domnul din cer a privit peste fiii oamenilor să vadă de este cel ce î nţ elege sau cel ce-L caută pe Dumnezeu” [Ps 13, 2].

Monahul cugetă la legea Domnului ziua ş i noaptea; de asemenea, el duce zi ş i noapte un ră zboi necontenit cu neprietenul. El trebuie să cucerească ş apte „î ntă rituri””

Prima î ntă ritură - să -ş i taie voia proprie.

A doua î ntă ritură - să se predea ascultă rii de „bă trâ nul” [„stareţ ul”] să u.

A treia î ntă ritură - să se usuce pe sine î nsuş i de dragul lui Dumnezeu.

A patra î ntă ritură - să iubească să ră cia.

A cincea î ntă ritură - să -ş i biruie iubirea de sine.

A ş asea î ntă ritură - să se smerească.

A ş aptea î ntă ritură - să -ş i predea sufletul lui Dumnezeu, adică să lase orice lucru pe seama voii lui Dumnezeu.

Să vedem acum ce „decoraţ ii” pentru biruinţ ă primeş te monahul de la Domnul î ncă de pe pă mâ nt:

Prima - pacea conş tiinţ ei.

A doua - sufletul ş i trupul au pacea care vine de la Domnul.

A treia - sufletul iubeş te pe Domnul ş i vă zâ ndu-L, gâ ndeş te că Domnul ne iubeş te.

A patra - din iubirea lui Dumnezeu sufletul iubeş te pe aproapele lui ca pe sine î nsuş i.

A cincea - sufletul î ş i gă seş te odihna î n Dumnezeu ş i vede mă reţ ia lui Dumnezeu ş i mila Lui.

A ş asea - sufletul merge pe pă mâ nt ş i lucrează cu mâ inile, dar mintea e î n Dumnezeu ş i vă zâ ndu-L, uită pă mâ ntul, pentru că iubirea lui Dumnezeu atrage sufletul să iubească pe Cel Iubit.

A ş aptea - sufletul simte harul lui Dumnezeu î n gâ ndurile lui.

A opta - sufletul simte harul î n inima lui.

A noua - sufletul simte harul ş i î n trupul lui.

A zecea - iubirea lui Dumnezeu î i deschide î mpă ră ţ ia cerurilor ş i sufletul cunoaş te prin Duhul Sfâ nt cum este Domnul nostru.

Pentru cele scrise de mine, vouă, celor ce mă veţ i citi, vă cer iertare pentru toate greş elile mele ş i vă cer să vă rugaţ i pentru mine.

Dar am scris acestea atras de iubirea lui Dumnezeu de care nu mă ş tiu să tura. Ş ed la masă ş i tot sufletul meu e ocupat de Dumnezeu ş i nici un gâ nd viclean nu se apropie de mine ş i nu-mi î mpiedică mintea să scriu despre Domnul pe Care-L iubesc. Câ nd scriu un cuvâ nt, nu ş tiu care va fi urmă torul, ci acesta se naş te î n mine ş i eu î l scriu. Dar câ nd sfâ rş esc de scris, gâ ndurile vin din nou ş i tulbură mintea mea cea slabă ş i neputincioasă, iar atunci plâ ng Domnului Cel Milostiv ş i Domnul mă miluieş te pe mine, zidirea Sa cea că zută.

⇐ Предыдущая 25 26 27 28 29 30 313233 34 Следующая ⇒