SECUNDĂ 29 страница

Exact la 10.31, King îşi dădu seama că avea o mare problemă sau măcar încă o problemă serioasă pe lângă toate celelalte. Se uită la ascensor. Dacă prezentul urmărea firul evenimentelor din trecut, atunci avea să se întâmple ceva legat de el. Problema era în felul următor: dacă uşile se deschideau şi King nu se uita să vadă ce se întâmplă acolo, el şi Bruno ar putea fi atacaţi din acea direcţie. Dar dacă se uita să vadă ce este, aşa cum o făcuse cu opt ani în urmă, acea distragere de moment ar putea însemna sfârşitul pentru amândoi. Şi-l închipui pe Sidney Morse urmărindu-l cum încearcă să iasă din aceasta dilemă, râzând cât putea de tare.

Când ceasul ajunse la clipa critică, King întinse mâna în spate şi îl prinse pe Bruno.

— Când îţi zic să te laşi la podea, şopti el în grabă, să te laşi la podea!

Era ca şi cum King putea vedea întreaga mişcare a ceasului, în toate detaliile ei, către 10.32. Îşi pregăti pistolul. Se gândi să tragă o dată, ca să vadă dacă are gloanţe adevărate, dar se prea poate ca Morse să-i fi dat un singur glonţ adevărat, şi aşa l-ar irosi. Probabil asta îi trecuse prin cap şi lui Morse.

Mâna cu pistolul era întinsă, mişcând-o dintr-o parte în alta; strânse şi mai tare de haina lui Bruno. Respiraţia candidatului avea un ritm accelerat, atât de rapid, încât lui King îi fu teamă că omul va leşina. I se părea că aude bătăile inimii lui Bruno când realiză că sunt chiar ale sale. Bine, era cât se poate de pregătit.

Ceasul ajunse la 10.32, iar arcul pe care îl trasa prin aer pistolul lui King era din ce în ce mai grăbit, căci încerca să acopere fiecare centimetru din încăpere. Luminile se stinseră, şi cei doi rămaseră în beznă. Brusc, încăperea explodă în lumini caleidoscopice care ar fi înverzit de invidie orice patron de discotecă. Săreau prin încăpere ca nişte fulgere, porni şi o înregistrare cu voci, dată la maximum. Era asurzitor şi orbitor, iar King se văzu nevoit să-şi pună mâna pavăză la ochi. Dar îşi aduse aminte şi căută în buzunar după ochelarii de soare. Unu la zero pentru tipii cu lentile marfă.

Atunci se auzi acel „ding” al ascensorului.

— Morse, nenorocitule! strigă King.

Uşile se deschiseseră sau era doar un truc? King era sfâşiat de nehotărâre. Să se uite sau nu?

— Jos! îi spuse lui Bruno, iar acesta se lăsă instantaneu la podea.

King întoarse capul, hotărât să se uite numai pentru o fracţiune de secundă. Nu ajunse atât de departe.

În faţa lui stătea Joan Dillinger. Atârna la mai puţin de trei metri, suspendată de tavan, se pare. Era ca şi cum ar fi fost prinsă de o cruce, cu mâinile întinse în aer, cu faţa palidă şi ochii închişi. King nu ştia dacă era aievea sau nu. Făcu vreo câţiva paşi înainte şi întinse mâna, dar se dovedi că nu era ceva real. Uluit, King se uită iute în direcţia ascensorului. Acolo era Joan, încătuşată şi suspendată de cabluri. Imaginea ei fusese proiectată cu ajutorul cine ştie cărui dispozitiv. Părea moartă.

Privind-o pe femeie, King se simţi cuprins de o furie imensă. Probabil pe asta conta şi Morse. Simpla conştientizare a acestui fapt îl calmă pe King.

Întorcându-se, înţepeni. Chiar în faţa lui, între două personaje de carton, era Kate Ramsey, cu un pistol aţintit spre pieptul lui.

— Aruncă arma! îi ordonă ea.

King ezită, apoi puse arma încet pe podea. Luminile reveniră la normal şi efectele speciale de sunet încetară.

— Ridică-te, îi zise ea lui Bruno. În picioare, ticălosule! ţipă ea.

Bruno se ridică tremurând, dar King rămase între candidat şi potenţiala lui asasină.

— Kate, ascultă-mă. Nu vrei să faci asta.

De undeva bubui o voce. Era Morse, care juca rolul de regizor, anunţând următoarea scenă.

— Haide, Kate. Ţi i-am adus pe amândoi, aşa cum am promis: omul care a ruinat cariera tatălui tău şi omul care i-a luat viaţa. Gloanţele tale au cartuş în oţel. O singură apăsare pe trăgaci şi îi poţi omorî pe amândoi. Fă-o! Fă-o pentru sărmanul tău tată! Aceşti oameni l-au distrus.

Degetul lui Kate se strânse mai tare pe trăgaci.

— Kate, nu-l asculta, zise King. El este cel care l-a atras în cursă pe tatăl tău. El a fost cel care l-a pus să îl omoare pe Ritter. Bruno n-a avut de-a face cu nimic din toate astea.

— Minţi, zise ea.

— Omul pe care l-ai auzit vorbind cu tatăl tău în seara aceea era Sidney Morse.

— Te înşeli. Singurul nume pe care l-am auzit a fost Thornton Jorst.

— Kate, n-ai auzit numele asta, ai crezut că ai auzit asta. N-ai auzit „Thornton Jorst”, ci altceva care sună la fel: „Trojan horse”^{^[17]}.

Kate nu mai părea aşa convinsă. King se folosi de acest mic avantaj.

— Sunt sigur că Morse ţi-a spus tot ce trebuie să ne spui. Dar partea pe care ne-ai spus-o este adevărată, numai că tu nu ţi-ai dat seama de importanţa ei.

Kate căpătă o expresie confuză, iar degetul slăbi trăgaciul, extrem de uşor.

King continuă, vorbind repede:

— Morse a fost calul troian, omul din interior în campania lui Ritter. Aşa i-a explicat tatălui tău. Morse ştia că Arnold nu era de acord cu ce făcea Ritter cu ţara asta. Dar lui Morse nu-i păsa de politica lui Ritter. Atunci de ce s-a alăturat campaniei? Pentru că Morse era îndrăgostit de mama ta. Ea era steaua lui în devenire. Şi, dacă scăpa de tatăl tău, ea ar fi fost a lui. Şi dacă n-a reuşit, a omorât-o. Iar acum se foloseşte de tine aşa cum s-a folosit de tatăl tău.

— E o nebunie. Dacă este adevărat ceea ce spui, atunci de ce face toate astea acum?

— Nu ştiu. E nebun. Cine ar pune în scenă aşa ceva?

— Kate, minte, se opuse Morse. Eu fac asta pentru voi toţi. Să vă fac dreptate. Acum împuşcă-i!

King o privi pe Kate direct în ochi.

— L-a omorât pe tatăl tău, însă a făcut totul pentru ceea ce el credea că este o cauza nobilă. Omul ăla – King arătă în direcţia de unde venea vocea lui Morse –, omul ăla este un criminal cu sânge rece şi a înscenat toate astea din pură gelozie.

— L-ai ucis pe tata, îi aruncă ea direct.

— Îmi făceam datoria. Nu am avut de ales. Tu nu ai văzut expresia tatălui tău în acea zi. Dar eu i-am văzut chipul. Ştii cum arăta? Vrei să ştii cu adevărat?

Ea îl privi cu lacrimi în ochi şi făcu semn din cap că da.

— Kate, arăta surprins. Surprins. La început, am crezut că era şocul de a ucide pe cineva. Dar apoi mi-am dat seama că el era surprins că Morse nu şi-a scos şi el pistolul ca să tragă. Morse era chiar lângă mine. Făcuseră un pact. Tatăl tău se uita de fapt la el. A fost momentul în care a ştiut că a fost înşelat.

Morse strigă:

— Ultima şansă, Kate. Împuşcă-i sau voi fi nevoit s-o fac eu.

King o privi rugător.

— Kate, n-o poţi face. Nu poţi. Îţi spun adevărul. Ştii că spun adevărul. Orice minciuni ţi-a servit el, tu nu eşti o ucigaşă, iar el nu te poate transforma într-una.

— Acum! urlă Morse.

În schimb, Kate începu să coboare mâna cu pistolul. Deodată se deschise uşa încăperii. Asta o distrase pe Kate pentru o clipă, iar King prinse şnurul de catifea, îl arunca în aer şi o lovi peste mână, smulgându-i pistolul. Fata ţipă şi căzu pe spate.

King strigă la Bruno:

— Fugi! Ieşi pe uşă!

Bruno se răsuci şi alergă spre ieşire, unde Michelle tocmai încerca să intre.

Se aprinseră toate luminile şi asta îi orbi pe moment. Michelle fu prima care văzu. Ţipă şi se aruncă înainte.

— Bruno, jos! strigă ea.

Pistolul se declanşă. Michelle se aruncă în faţa candidatului şi glonţul o lovi în piept.

King se întoarse în direcţia de unde venise împuşcătura şi trase. Atunci descoperi că Morse nu avusese nicio intenţie să-i acorde vreo şansă. Arma lui era încărcată cu gloanţe oarbe.

King strigă:

— Michelle!

Ea nu mai mişca, nici chiar când Bruno se făcu nevăzut. Apoi luminile se stinseră din nou, lăsându-i pe întuneric.

King se ghemui în întuneric, căutând cu disperare ceva. Apoi se făcu din nou lumină, deşi la un nivel mai scăzut. Simţi că este ceva în spatele lui şi se învârti în loc. Era Sidney Morse şi avea un pistol îndreptat spre el.

— Ştiam că nu are tăria s-o facă, zise Morse, arătând cu pistolul în direcţia lui Kate, unde tânăra femeie încă era întinsă pe jos. Nu eşti ca tatăl tău! Făcu un semn cu braţele, cuprinzând printr-un gest toată încăperea. Ţi-am oferit o scenă măreaţă pe care să debutezi, Kate. Ţi-am făcut scenariul la perfecţie; trebuia să fie grandiosul sfârşit. Mama ta ar fi avut o interpretare năucitoare. Tu ai eşuat lamentabil.

King o ajută pe Kate să se ridice, apoi se interpuse între ea şi Morse.

— Ei, Sean, iar eşti pe post de scut uman, continuă Morse, zâmbind. Se pare că asta e menirea ta în viaţă.

— Bruno a scăpat, aşa că te voi omorî pentru că ai tras în Michelle.

Morse îl cântări arogant.

— Bruno nu va pleca viu de la Fairmount. Cât despre Maxwell, se pare că i s-a terminat norocul. Cel puţin ea a căzut în luptă. Ce-şi poate dori mai mult de atât un agent al Serviciului Secret? Îşi îndreptă atenţia spre Kate. Mi-ai pus o întrebare. De ce toate astea acum? Îţi spun de ce. Asta nu are legătura cu John Bruno, aşa cum n-a avut legătură cu Clyde Ritter. Îndreptă pistolul spre Kate. Acum opt ani, tatăl tău era cheia. Acum totul se învârte în jurul tău, draga, dulcea mea Kate.

Respirând greu, cu lacrimile curgându-i şiroaie pe obraji, ea întrebă:

— Eu?

Morse râse.

— Eşti o fraieră, exact ca tatăl tău. Îl privi pe King. Ai zis că Regina m-a respins pentru că nu mă iubea, nu-şi dorea magia. Asta era adevărat doar în parte. Cred că m-a iubit, dar nu mai putea urca pe scenă după moartea lui Arnold, nu mai putea să devină steaua mea, din nou, pentru că altcineva avea mai mare nevoie de ea. Se uită din nou la Kate. Tu. Mama ta nu te putea părăsi pe tine. Aveai nevoie de ea, aşa mi-a spus. Tu erai viaţa ei. Cât de mult s-a înşelat! Cum se poate compara o adolescentă patetică, cu o carieră legendară pe Broadway, cu o viaţă cu mine?

— Asta pentru că un om ca tine nu poate înţelege dragostea adevărată, zise King. Şi cum poţi să o învinovăţeşti pe Kate pentru asta? Ea nu a ştiut nimic.

— Pot să o învinovăţesc de ce vreau eu! ţipă Morse. Şi, în plus, când Regina a vrut să se mărite cu idiotul ăsta de Jorst, Kate a fost întru totul de acord. O, da, am avut spionii mei. A vrut un bărbat exact ca tatăl ei. Doar asta şi ar justifica moartea ei. Dar mai e ceva. Kate, ţi-am urmărit evoluţia în carieră. Şi ai crescut exact ca mizerabilul de taică-tău, cu toate protestele tale, marşuri şi alte chestii caritabile. Era deja-vu. Îl omorâsem pe Arnold, dar el apărea din nou: înviase precum Hidra. Ochii lui Morse se îngustară privind-o pe tânără. Pe un ton ceva mai calm adăugă: Tatăl tău mi-a ruinat viaţa ţinând-o departe de mine pe femeia de care aveam nevoie, femeia pe care o meritam. Şi după moartea lui, ai preluat tu ştafeta. Dacă nu erai tu, Regina ar fi fost a mea.

— Nu cred că mama ar fi putut iubi pe cineva ca tine, zise Kate dispreţuitoare. Nu pot să cred că am avut încredere în tine.

— Ei, sunt şi eu un pic actor, Kate. Iar tu eşti aşa credulă! Când Bruno şi-a anunţat candidatura, m-am gândit imediat la tine. Ce coincidenţă norocoasă! Omul care îl condamnase pe taică-tău pentru o crimă pe care eu i-am băgat-o pe gât candida acum pentru aceeaşi funcţie ca şi omul pe care l-a împuşcat tatăl tău. Era perfect. Ideea pentru întreaga punere în scenă mi-a venit instantaneu. Aşa că am venit la tine, ţi-am vândut toată trista poveste despre tatăl tău, iar tu ai crezut fiecare cuvânt.

Kate se repezi spre el, dar King o ţinu.

— Mi-ai zis că ai fost prietenul lor, strigă ea. Că l-ai ajutat pe tata când era în arest pentru crimă şi că John Bruno i-a distrus cariera. Aruncă o privire spre King. Mi-a adus diverse decupaje din ziare. Mi-a zis că mi-a cunoscut părinţii bine şi că i-a ajutat, cu mult înainte ca eu să mă nasc. Cu toate că ei nu mi-au vorbit niciodată de el. Dar mi-a zis că era la Fairmount în ziua aceea şi că n-a fost nevoie să îl împuşti pe tata; că tocmai lăsa arma jos când tu ai tras. Mi-a zis că eşti un criminal. Se uită din nou la Morse. Numai minciuni.

Morse clătină din cap.

— Desigur. Totul face parte din piesă.

— Kate, e periculos să crezi un nebun, zise King.

— Agent King, nu un nebun. Ci un vizionar. Dar recunosc, este o delimitare foarte fină între cele două noţiuni. Iar acum, adăugă Morse, făcând un gest dramatic cu mâna, vine cel de-al treilea şi ultimul act al piesei. Moartea tragică a lui Kate Ramsey care îşi răzbună preaiubitul tată, cu ajutorul sărmanului, dementului Bob Scott, fost agent al Serviciului Secret, luându-i cu ea pe John Bruno şi pe Sean King – evident, cu toate dovezile care au fost găsite mai târziu, mulţumită mie. Când te gândeşti, simetria este nemaipomenită: tată şi fiică, asasinii a doi candidaţi prezidenţiali, pierind amândoi în acelaşi loc. Este una dintre cele mai bune lucrări scrise de mine vreodată.

— Iar tu chiar eşti nebun, zise King.

— Întotdeauna mediocrii azvârlă cu pietre în cei străluciţi, îi replică Morse mândru de sine. Iar acum, ultimul membru al familiei Ramsey – dulcea, iubitoarea familie Ramsey – va dispărea de pe acest pământ. Kate, sunt convins că vei avea o moarte frumoasă. Iar eu voi putea să-mi văd de viaţa mea. Puterea mea artistică este acum complet refăcută. O altă identitate şi Europa mă cheamă. Posibilităţile sunt nelimitate, chiar şi fără mama ta.

Îndreptă pistolul spre Kate. King ridică şi el arma.

— De fapt, Sid, am redus opţiunile tale la una singură.

— N-are decât gloanţe oarbe, îi spuse Morse. Ai descoperit şi tu asta acum câteva minute.

— Şi de aceea i-am smuls lui Kate pistolul din mână şi l-am ridicat de pe jos când s-au stins luminile.

— E o cacealma.

— Oare? Arma mea e pe podea. Dar dacă te apleci să verifici, eu te împuşc. E similar cu trucul pe care l-ai folosit tu, cu ascensorul. Şi cele două pistoale arată oricum la fel. E imposibil să-ţi dai seama. Dar hai, uită-te! Şi când glonţul meu îţi intră în cap, vei şti că te-ai înşelat. Ai dat-o în bară, Sid. Pe un platou, nu pierzi niciodată din ochi pistoalele de recuzită. Un regizor strălucit aşa ca tine ar trebui să ştie lucrul ăsta.

Deodată, Morse nu mai părea aşa de încrezător în sine. King se folosi de micul avantaj.

— Ce este, Sid? Eşti puţin agitat? Nu-ţi trebuie curaj să împuşti un om neînarmat sau să îneci bunicuţe în cada de baie. Dar acum putem vedea cât de curajos eşti tu, de fapt, pentru că nu mai eşti în siguranţă, în spatele scenei. Eşti vedeta spectacolului, în mijlocul scenei, iar publicul tău aşteaptă.

— Eşti un actor groaznic. Bravada ta abia dacă ne convinge, răspunse Morse, dar vocea lui trăda o anume tensiune.

— Ai dreptate, nu sunt actor, dar nici nu trebuie să fiu, pentru că aici nu suntem într-un spectacol, nu e ficţiune. Gloanţele sunt adevărate, şi cel puţin unul din noi va muri, şi nu ne vom mai ridica pentru un bis. Îţi spun cum facem, duelurile sunt nemaipomenite în teatru, aşa că hai să facem un duel, Sid. Doar tu şi cu mine. King puse degetul pe trăgaci. Când ajung la trei.

Privirea lui îl sfredelea pe Morse, care acum era palid, respirând iute.

— Haide acum, nu mă lăsa baltă. Nu sunt decât un fost agent al Serviciului Secret. Sigur, am omorât oameni care trăgeau spre mine, dar cât de bun pot fi? Cum ai zis, n-am cum să fiu în clasa ta. King se opri şi apoi începu să numere. Unu…

Lui Morse începură să-i tremure mâinile şi făcu un pas îndărăt.

King strânse mai tare mânerul pistolului.

— N-am mai ţinut un pistol în mână de opt ani de zile. Îţi aduci aminte ultima oară, nu? Sunt ruginit rău. În lumina asta, chiar şi de atât de aproape, probabil pot să te lovesc în trunchi. Dar tot am să te omor.

Morse respira din ce în ce mai repede, şi mai făcu un pas înapoi.

— Doi. Privirea lui King rămase aţintită pe chipul lui Morse. Asigură-te că îţi respecţi marcajele, Sid, şi nu uita să faci o plecăciune înainte de a cădea la podea cu o gaură mare în piept. Cu toate acestea, nu-ţi face griji, moartea va surveni pe loc.

Când King rosti „trei”, Morse urlă. Luminile se stinseră şi King se lăsă în jos, iar glonţul trecu pe deasupra lui. Răsuflă uşurat. Tertipul lui funcţionase.

Un minut mai târziu, femeia care o împuşcase pe Michelle trecu prin întuneric pe lângă figurile din carton, îndreptându-se spre King. Imediat ce se stinseseră luminile, Tasha îşi pusese o pereche de ochelari speciali pentru noapte, iar acum vedea totul clar, spre deosebire de King care nu vedea nimic. Trecu pe lângă Michelle, aşa cum era căzută, apoi trecu printre două cadre de lemn. King se retrăsese cu Kate într-un colţ, dar, de unde era acum, Tasha putea să-l împuşte fără probleme. Ordinele pe care tocmai le primise erau clare. Nu conta restul, Sean King şi Kate Ramsey trebuiau să moară.

Tasha îndreptă arma spre el, zâmbind. Ucidea oameni, asta făcea ea. Iar acum se pregătea să mai adauge încă doi pe lista ei.

Zgomotul din spatele ei o făcu să se întoarcă. Raza de lumină a lanternei o lovi în ochi, orbind-o, şi acesteia îi urmă un obiect mult mai dur. Cariera de criminală a Tashei fu curmată brusc de glonţul care o lovi în cap.

Michelle se ridică pe picioarele ca gelatina. Se frecă la piept unde glonţul lovise vesta pe care i-o luase lui Simmons. Impactul o trântise la pământ leşinată. O durea ca naiba, dar era vie. Noroc că îşi revenise la timp.

Îi găsi pe King şi pe Kate cu ajutorul lanternei.

— Scuze, am avut o mică problemă, altfel vă veneam în ajutor mai repede. Sunteţi teferi?

El făcu semn că da.

— L-ai văzut pe Sidney Morse?

— Sidney, el e în spatele chestiei ăsteia? King aproba din cap. Ea părea dezorientată. Am crezut că e Peter Morse.

— De-abia acum m-am prins şi eu. Ai un cuţit?

Îi dădu unul.

— L-am luat de la Simmons, împreună cu lanterna. Ce ai de gând să faci?

— Aşteaptă-mă afară. Şi ia-o şi pe Kate cu tine.

Michelle şi Kate se îndreptară spre uşă. King o luă spre ascensor unde Joan era încă suspendată. Îi luă pulsul. Era în viaţă. Tăie cablurile de care era legată, o ridică pe umăr şi se duse afară la Michelle şi la Kate.

Pe neaşteptate însă o lăsă pe Joan, se aplecă şi începu să răsufle repede. Efectul confruntării riscante cu Morse îl lovea abia acum.

— Ce s-a întâmplat? îl întrebă repede Michelle.

— Cred că mi se face rău, o repezi el. Asta se întâmplă.

— Ai minţit adineauri, cu pistolul, nu? Nu era al meu. Tu aveai doar gloanţe oarbe, interveni Kate.

— Da, am minţit, recunoscu el printre dinţi.

Michelle îi puse o mână pe spate.

— O să fie bine.

— Sunt prea bătrân pentru prostiile astea. Mai trase aer în piept de câteva ori şi se îndreptă de spate. Nu-ţi miroase a fum? întrebă el.

Alergară spre ieşire şi aici dădură peste Bruno care arăta îngrozit. Indică spre capătul culoarului, unde flăcările erau deja impenetrabile. Pasajul spre etajele superioare era blocat de un alt zid de flăcări.

Michelle observa un cablu negru pe jos. I-l arătă lui King.

— E ceea ce cred eu că este?

Îl examina şi el. Când se ridică, era palid la faţă.

— A pus explozibil în toată clădirea. Aruncă o privire în jur. Bine, prin urmare, nu putem ieşi şi n-avem cum să urcăm. Se uită în cealaltă direcţie pe culoar. Dacă îmi aduc bine aminte, asta ne duce spre subsol. Iar de acolo nu există ieşire.

— Stai puţin, interveni Michelle. Putem ieşi prin subsol.

Ajunseră la nivelul de jos, fiind urmaţi de fumul din infernul în creştere. Aici funcţiona sistemul de iluminare, aşa că puteau vedea destul de bine.

— Bine, şi acum ce facem? întrebă King privind în lungul coridorului blocat de dărâmături undeva pe la mijloc. Ţi-am spus doar că nu sunt ieşiri aici. Am verificat asta când Ritter era aici.

— Nu, aici, zise Michelle. Deschise uşa de la liftul de serviciu. O să urcăm cu asta până la etajul trei.

— Etajul trei! exclamă Bruno supărat. Şi apoi ce facem, sărim? Asta e o idee nemaipomenită, agent Maxwell, de-a dreptul sclipitoare!

Cu mâinile în şolduri, Michelle se postă chiar în faţa lui Bruno.

— De data asta vei face exact aşa cum îţi spun, aşa că taci din gură şi urcă… domnule!

Îl împinse pe Bruno în lift, apoi se întoarse spre Kate. King făcu un pas în faţă.

— Tu urcă cu Bruno, apoi trimite liftul înapoi. Eu vă urmez cu Joan şi Kate.

Michelle dădu din cap în semn că aprobă, apoi îi dădu pistolul ei.

— Gloanţe adevărate. Ai grijă de tine.

Se urcă în lift, apoi ea şi Bruno începură să se tragă în sus manevrând cablurile liftului.

King încercă să o trezească pe Joan când Kate se lăsă la podea.

— Pe mine mă poţi lăsa aici. Nu mai vreau să mai trăiesc.

Îngenunche lângă ea.

— Morse s-a jucat cu mintea şi cu inima ta, şi asta e o combinaţie greu de învins. Totuşi, chiar şi aşa, n-ai fost în stare să apeşi pe trăgaci.

— Mă simt ca o proastă. Vreau să mor.

— Nu, nu vrei. Ai toată viaţa înainte.

— Da. Pentru ce? Închisoare?

— Dar ce ai făcut greşit? N-ai omorât pe nimeni. Din câte ştiu eu, Morse te-a răpit şi pe tine şi te-a ţinut captivă aici.

Kate îl privi.

— De ce faci asta pentru mine?

El şovăi, apoi spuse:

— Pentru că eu l-am luat pe tatăl tău de lângă tine. Îmi făceam datoria, dar când iei viaţa altcuiva, faptul că-ţi făceai datoria nu mai pare o explicaţie aşa de bună. Se opri. Şi ai încercat să ne ajuţi. Ştiai că povestea pe care ne-ai turnat-o despre protestul antirăzboi din 1974 n-o să ţină, nu-i aşa? Ştiai că te-ai băgat până peste cap în ceva extrem de periculos. Am dreptate, nu?

— Da, admise ea cu voce slabă.

Se auzi liftul coborând.

— Bine, hai să plecăm de aici, zise King.

În timp ce o ajuta să urce, ţipatul lui Kate îl făcu să se întoarcă imediat.

Prin fum venea spre ei Sidney Morse. Învârti bara de metal spre King, dar el se aruncă la podea şi bara nu îl nimeri.

⇐ Предыдущая 34 35 36 37 383940 41 42 43 Следующая ⇒