PROLOG 30 страница

King scoase pistolul lui Michelle şi îl aţinti spre Morse.

— Fără cacealma, zise Morse rânjind dispreţuitor.

— Fără cacealma, îi răspunse King.

Glonţul îl lovi pe Morse în piept. Uluit, căzu în genunchi şi lăsă să-i scape bara din mână. Se uită în jos, atinse rana care sângera, apoi se uită din nou la King, cu o privire lipsită de expresie.

King se ridică încet, ochind inima celuilalt.

— Primul foc a fost pentru mine. Ăsta este pentru Arnold Ramsey.

King trase şi Morse căzu pe spate, mort.

— Şi chiar ar fi trebuit să ai mai mult respect pentru Serviciul Secret, zise King încet, rămânând în picioare lângă trupul neînsufleţit.

Când King observă sângele de la capătul barei de metal, îngheţă pentru o fracţiune de secundă, apoi se răsuci şi privi fără să-i vină a crede. Kate se sprijinea de zid, cu capul spart. Morse lovise pe lângă el, dar o nimerise pe ea. Ochii fără viaţă ai tinerei îl priveau neînduplecaţi. Morse îi omorâse pe amândoi. Tată şi fiică. King îngenunche lângă ea şi îi închise uşor ochii.

O auzea pe Michelle strigând după el în casa liftului.

O privi îndelung pe tânăra moartă.

— Kate, îmi pare atât de rău! Îmi pare atât de rău!

King o luă în braţe pe Joan şi o puse în cabina liftului, apoi urcă lângă ea şi trase de cablu cu toată puterea.

Undeva pe coridorul de la subsol, într-una dintre încăperi, ceasul detonatorului pe care Morse îl pornise înainte de atacul său criminal ajunse la treizeci de secunde până la explozie.

La etajul al treilea, King o ridică pe Joan din lift şi îi explică lui Michelle ce se întâmplase cu Kate şi cu Morse.

— Ne pierdem timpul, zise Bruno, căruia evident că nu-i păsa deloc de moartea tinerei. Cum ieşim de aici?

— Pe aici, zise Michelle şi o luă la goană pe culoar. Ajunseră în capăt, şi ea le indică un tobogan pentru gunoaie care fusese ataşat la una dintre ferestre. La capătul toboganului e un tomberon.

— Eu nu sar în gunoaie, declară Bruno indignat.

— Ba ai să sari, îl contrazise Michelle.

Bruno părea că mai are puţin şi explodează de furie când observă privirea de gheaţă din ochii ei. Se urcă pe marginea toboganului şi cu un mic impuls din partea lui Michelle începu să alunece cu viteză în jos, ţipând cât îl ţinea gura până se opri.

— Michelle, tu urmezi, zise King.

Se urcă pe tobogan şi dispăru.

Când King, cu Joan în braţe, se urcă la rândul său pe marginea toboganului, ceasul declanşatorului ajunse la cinci secunde.

Hotelul Fairmount începu să facă implozie exact când King şi Joan aterizară în gunoi. Forţa dezintegrării hotelului întoarse containerul cu susul în jos, ceea ce probabil fu un lucru bun, căci fundul de metal îi protejă împotriva şocului imprimat de forţa exploziei, de fum şi dărâmături. Suflul împinse containerul greu la vreo trei metri mai încolo, unde se opri la doar câţiva paşi de gardul electrificat.

După ce se lăsă praful, ieşiră din ascunzătoare şi priviră la grămada de cărămizi care fusese odată hotelul Fairmount. Dispăruseră odată cu el fantomele lui Arnold Ramsey şi Clyde Ritter, şi spectrul vinovăţiei care îl bântuise pe King în toţi aceşti ani.

King se uită spre Joan care gemea şi care se ridică încet, privind în jur, ochii ei reuşind să distingă peisajul înconjurător. Dădu de Bruno şi tresări. Se răsuci şi îl zări pe King, iar pe chip i se aşternu o expresie de uluire totală.

El ridică din umeri şi zise:

— Ar fi bine să te apuci de lecţii de catamaran.

Se uita spre Michelle. Ea îi zâmbi slab şi îi zise:

— S-a terminat, Sean.

El privi la dărâmături încă o dată şi încuviinţă:

— Da, poate că în sfârşit s-a terminat.

EPILOG

Câteva zile mai târziu, Sean King stătea aşezat pe o bucată de lemn ars care făcuse odată parte din frumoasa lui bucătărie şi trecea în revistă locul unde până nu demult era casa lui. Când auzi maşina intrând pe alee, se întoarse în acea direcţie.

Joan coborî din maşina sa, un BMW.

— Arăţi complet refăcută, observă el.

— Nu sunt sigură că mă voi reface complet vreodată. Se aşeză lângă el. Sean, uite ce e, de ce nu vrei să iei banii? Afacerea e afacere. Ai câştigat banii ăştia.

— Prin toate câte ai trecut, tu îi meriţi mai mult decât mine.

— Prin câte am trecut eu! Doamne, am fost drogată. Tu ai trăit tot coşmarul ăsta şi erai perfect treaz.

— Joan, ia banii şi bucură-te de viaţă, insistă el.

Îi luă o mână într-a ei.

— Atunci, vii cu mine? Cel puţin aşa pot să te sprijin, în stilul de viaţă cu care te-ai obişnuit.

Încerca să afişeze un zâmbet curajos.

— Mulţumesc, dar cred că voi rămâne aici.

Ea se uită în jur la ruinele casei devastate.

— Aici? Ce mai e aici, Sean?

— Păi, aici e viaţa mea, îi spuse el şi îşi trase mâna încet, eliberând-o dintr-a ei.

Joan se ridică, părând stânjenită.

— Pentru o clipă am crezut că va exista până la urmă un sfârşit ca în poveşti.

— Ne-am certa tot timpul.

— Şi ăsta e un lucru rău?

— Să mă ţii la curent cum îţi mai merge, îi zise el încet. Vreau să ştiu de tine.

Ea trase adânc aer în piept, îşi şterse lacrimile, apoi se uită spre priveliştea oferită de munţi.

— Nu cred că am apucat să-ţi mulţumesc pentru că mi-ai salvat viaţa.

— Ba da, ai făcut-o. Şi tu ai fi făcut la fel pentru mine.

— Da, aşa e, zise ea convinsă.

Se întoarse cu spatele, părând atât de nefericită, încât King se ridică şi o luă în braţe. Ea îl sărută pe obraz.

— Ai grijă de tine, zise ea. Fii cât de fericit poţi, îi mai spuse, îndepărtându-se.

— Joan? o strigă, iar ea se întoarse cu faţa spre el. N-am spus nimic despre faptul că erai în ascensor pentru că ţineam la tine. Ţineam foarte mult la tine.

King rămase singur o vreme, până când Michelle veni cu maşina şi i se alătură.

— Te-aş întreba cum îţi merge, dar cred că ştiu deja răspunsul. Luă de pe jos o bucată de zid. Sean, poţi reconstrui totul, mai bine chiar decât înainte, îi spuse ea.

— Da, numai că aş face-o mai mică. Mă aflu într-o faza a vieţii mele în care simt nevoia să minimalizez. Linii curate, simple, poate doar puţine chestii decorative ici şi colo.

— Hei, nu începe cu chestii din astea cu mine. Dar unde o să stai acum?

— Mă gândeam să închiriez o barcă de la debarcaderul lacului şi să o ancorez aici. Să-mi petrec iarna şi poate primăvara pe apă, în timp ce reconstruiesc.

— Pare un plan bun. Se uită spre el puţin agitată. Ce mai face Joan?

— Îşi vede de noua ei viaţă.

— Şi de milioanele ei. De ce nu ţi-ai luat partea?

— Servitutea remunerată nu este ceea ce pare a fi. Ridică din umeri. În realitate, ea e un om bun, dacă reuşeşti să priveşti în spatele exteriorului de titan. Şi cred că mă iubeşte cu adevărat. În alte condiţii poate ar fi mers între noi.

Michelle avea o expresie de parcă ar fi vrut să ştie ce condiţii anume au împiedicat acest rezultat, dar se hotărî că era mai bine să nu întrebe.

— De unde ai venit? Washington? o întrebă King.

— Da, voiam să rezolv câteva lucruri. Bruno s-a retras din alegeri, din fericire pentru America. Apropo, pe Jefferson Parks l-au prins la graniţa cu Canada. Deci l-ai bănuit?

— Până la final. Toată chestia asta a pornit când Howard Jennings a fost mutat la Wrightsburg şi a venit să lucreze pentru mine. Parks era contactul lui. El era singurul care ar fi putut aranja asta.

— Ei bine, era chiar sub nasul meu şi nici măcar nu mi-am dat seama că ştiam. Clătină din cap şi continuă: Parks i-a recrutat pe Simmons şi pe Tasha Reed, femeia împuşcată la hotel; amândoi făcuseră parte din programul de protecţie a martorilor. Morse i-a plătit pe toţi pentru ajutor. Mandatul pentru Bob Scott era unul fals. Parks l-a ascuns în cutia pe care i-a dat-o lui Joan ca noi să ajungem astfel la buncărul pe care Morse l-a cumpărat în numele lui Scott. Printre dărâmături au găsit cadavrul lui Scott.

— Toate în numele iubirii, zise King obosit.

— Da, cel puţin în varianta bolnavă, deraiată a lui Sidney Morse. Michelle se aşeză lângă el. Ce urmează pentru tine?

— Ce altceva? Sunt avocat.

— Vrei să-mi spui că după toată agitaţia asta tu eşti în stare să te apuci din nou de făcut contracte şi testamente?

— E şi ăsta un mod de a-ţi câştiga traiul.

— Da, dar nu trăieşti cu adevărat, nu?

— Bine, dar tu? Bănuiesc că ai fost repusă în drepturi în cadrul Serviciului Secret.

— De fapt, am demisionat azi-dimineaţă. De-asta m-am dus la Washington.

— Michelle, ai înnebunit? Tocmai ai aruncat pe geam ani din viaţa ta.

— Nu, m-am scutit de alţi ani în care aş fi făcut ceva ce nu voiam să fac. Îşi frecă pieptul, acolo unde o lovise glonţul destinat lui Bruno. Am fost un scut uman. Nu e cel mai sănătos mod de a-ţi petrece viaţa. Cred că mi-am învineţit un plămân.

— Şi ce ai de gând să faci?

— Ei bine, am o propunere pentru tine.

— Încă o propunere de la o doamnă deosebită. Oare ce am făcut să merit aşa ceva?

Înainte ca Michelle să-i poată răspunde, lângă ei mai opri o camionetă. Aparţinea firmei A-l Security. Din maşină coborâră doi bărbaţi în salopete de lucru, cu centuri cu scule prinse de mijloc.

— Sfinte Sisoe, exclamă cel mai vârstnic din cei doi uitându-se spre locul unde fusese casa. Ce s-a întâmplat aici?

— M-am nimerit cum nu se poate mai prost când m-am gândit să instalez sistemul A-l, zise King.

— Nu-i glumă. Presupun că nu veţi avea nevoie de noi astăzi.

— Nu, dar când voi avea o altă casă, veţi fi primii pe care îi voi suna.

— Incendiu în bucătărie?

— Nu, o bombă în pivniţă.

Cel mai bătrân din instalatori rămase cu gura căscată la King, apoi îi făcu semn agitat colegului său să intre la loc în maşină. Plecară atât de repede, că zburau pietricelele de sub roţi.

King redeveni atent la Michelle.

— Bine, propunerea ta?

— Bun, asta este. Făcu o pauză, apoi anunţă pe un ton dramatic: înfiinţam o agenţie de detectivi particulari.

King rămase aiurit, cu ochii la ea.

— Vrei să repeţi?

— Sean, înfiinţăm propria agenţie de investigaţii.

— Dar nu suntem detectivi.

— Ba sigur că suntem. Tocmai am rezolvat un mister uriaş, foarte complicat.

— Dar nu avem clienţi.

— Vom avea. Deja telefonul ţârâie încontinuu cu oferte. A sunat până şi vechea firma a lui Joan; voiau să accept propunerea ei. Dar eu am zis, la naiba cu asta, hai să intrăm noi doi în afaceri.

— Tu vorbeşti serios, nu?

— Îndeajuns de serios ca să ofer un avans pentru o căsuţă, cam la un kilometru şi ceva de aici. Cu vedere la lac. Pot să fac scufundări şi mă gândeam să iau o barcă şi un scuter. Poate te invit şi pe tine. Ne putem lua la întrecere.

O privi şi clătină din cap de uimire.

— Întotdeauna te mişti cu viteza luminii?

— Mi-am dat seama că, dacă te gândeşti prea mult la un lucru, viaţa trece pe lângă tine. Şi am luat cele mai bune decizii după ureche. Aşadar, ce zici? Întinse mâna. Batem palma?

— Vrei un răspuns chiar acum?

— Acum e la fel de bine ca oricând.

— Păi, dacă vrei un răspuns chiar acum, este…

Îi privi faţa zâmbitoare, şi sclipirea aceea pe care o avea în privire, şi începu să se gândească cum ar fi să-şi petreacă următorii treizeci de ani din viaţă întocmind acte şi contracte care l-ar fi îndobitocit cu siguranţă, câştigându-şi traiul în multipli de câte un sfert de oră. Ridică din umeri şi zise:

— Bănuiesc că va fi „da”.

Bătură palma.

— Super, zise ea entuziasmată, stai aşa, trebuie să facem asta cum trebuie.

Fugi până la maşină, deschise portiera şi dinăuntru picară pe jos o pereche de beţe de schi şi un snowboard.

— Sper că biroul tău va fi mai ordonat decât pare să fie maşina, râse King.

— O, Sean, va fi. Sunt foarte bine organizată în viaţa mea profesională.

— Îhî, admise el neîncrezător.

Michelle împinse lucrurile la loc în maşină şi reveni cu o sticlă de şampanie şi două pahare.

— Tu faci onorurile, îi zise ea întinzându-i sticla.

King citi eticheta, apoi scoase dopul.

— O alegere bună.

— Aşa ar trebui să fie la cât am plătit pentru ea.

— Şi cum o să-i spunem acestei agenţii nou-nouţe? întrebă el în timp ce turnă şampanie în pahare.

— Mă gândeam… King şi Maxwell.

King zâmbi.

— Punem vârsta înaintea frumuseţii?

— Cam aşa ceva, îi răspunse ea.

Îi oferi unul din paharele cu şampanie.

— Pentru King şi Maxwell, toastă Michelle.

Şi ciocniră pentru a pecetlui pactul.

⇐ Предыдущая 65 66 67 68 697071 72 73 74 Следующая ⇒